miercuri, 28 iunie 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: "Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu"


Jurnalistul ortodox trebuie să-L caute pe Dumnezeu în acele evenimente, în acei oameni, în acele situații din viață, pe care el încercă să le aducă la cunoștință, și să-și împărtășească acea percepție cu cititorul.  Este o mare responsabilitate! Pentru că foarte multe din cele ce se scriu și sunt prezentate astăzi în Ortodoxie sunt neinteresante. Oamenii s-au obișnuit deja ca în spatele unor cuvinte mari, în spatele unor expresii ecleziastice, uneori să nu existe nici o idee, să nu existe acea frumusețe adevărată, acel adevăr care este necesar omului pentru a trai cu Dumnezeu.

Să nu scrii pentru a fi pe placul timpului tău sau a puternicilor lumii acesteia, ci din inimă, cu durere. Desigur, poate că aceasta este o idealizare, este un vis irealizabil, dar, poate, către aceasta trebuie să tindem. Altfel, de ce să mai fi ortodox, de ce să mai fi creștin?

Nu trebuie să mințim, să falsificam ceva. Să nu ne mințim în primul rând pe noi, înțelegeți? Aceasta este o țintă foarte înaltă. Chiar și a fi un simplu ortodox este un țel foarte înalt. Mai ales să fii un jurnalist ortodox, un regizor ortodox, un artist ortodox... Știți, aceasta înseamnă să trăiești cu Dumnezeu, să lupți cu păcatul tău, și mereu să te nevoiești lăuntric, pentru ca păcatul tău să nu infecteze o altă persoană, pentru că suntem cu toții bolnavi de păcat. De aceea trebuie să fim în Biserică, să ne spovedim, să ne împărtășim cu regularitate, să trăim după calendarul bisericesc, să luptăm cu patimile noastre, cu iubirea de sine - căci este foarte înfricoșător atunci când un om suferă de iubirea de sine; și noi toți suferim de aceasta. Acest om [jurnalistul n.n.] dezvoltă în lucrarea sa această iubire de sine, mândria sa, patimile sale. El își admira lucrările, scrierile, articolele sale. Toate acestea sunt distructive.

Jurnalistul ortodox zidește, el cu adevărat îi ajută pe oameni să vadă duhovnicește, ceea ce se întâmplă și să-L descopere pe Dumnezeu, să tragă concluzii corecte în diferite evenimente, situații, probleme. Ar fi bine să avem jurnaliști ortodocși. Probabil că aceștia nu se nasc adesea. Pe cei care doresc să devină Jurnaliști Ortodocși - cu litera mare-, care năzuiesc spre aceasta, care încearcă să vorbească despre Lumină, îi felicit pe toți, cu ocazia sărbătorii lor profesionale. Să vă păzească Domnul, să vă mântuiți! La mulți ani!

luni, 26 iunie 2017

Poziția oficială a Schitului Prodromu cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic și referire la cei care folosesc numele Schitului pentru a crea dezbinare în Biserică


Active News: Schitul românesc Prodromu infirmă informațiile difuzate recent în spațiul public despre nepomenirea Patriarhului Ecumenic


Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos a emis recent un comunicat în care a infirmat informații esențiale difuzate recent în mass-media.

Materialul prezintă poziția oficială a Schitului cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic. În a doua parte se aduc clarificări în cazul unor călugări ai obștii, excluși între timp, care au răspândit informații false în numele Schitului.
 
Redăm mai jos documentul integral:

IPS Teofan: "având pe de o parte cuvântul Domnului, care nu ne înșală, că este cuvântul Adevărului, și, pe de altă parte îngrijorarea noastră, pe care o bem ca apa și o mâncam ca pâinea în fiecare zi, ne întrebăm ce avem de făcut?"

Oricum vine suferința în viața noastră, chiar dacă suntem creștini - că Dumnezeu nu înlătură suferința pentru faptul că postim, ne rugam, suntem oameni credincioși, însă dacă nu o îndepărtează, cum nu o îndepărtează nici de la cei păcătoși, omului credincios îi dă instrumentul prin care să depășească această suferință sau să-i înțeleagă rostul și, mai mult, să o transforme în cale care duce către Dumnezeu. Această este diferența între cel credincios și cel necredincios: amândoi au parte de suferință, unul însă cade sub povara ei, ridică pumnul la cer sau la aproapele, că de ce i-a venit acestă suferință, pe când cel credincios știe să poate această cruce, se folosește, și, până la urmă, prin răbdare, primește nădejde. 

IPS Teofan: "Dumnezeu nu înlătură suferința dacă suntem oameni credincioși"



Am ascultat acuma doua cuvinte din dumnezeiasca Scriptură, din Ep. către Romani a  Sf. Ap. Pavel și din Evanghelia după Matei - cuvinte rânduite să fie rostite la Sfânta Liturghie peste tot în bisericile ortodoxe. Din aceste cuvinte încercăm să reținem gânduri, adevăruri, fundamente care ne pot ajuta în viața noastră de aici și în perspectiva Împărăției Cerurilor.

vineri, 23 iunie 2017

"Sub asaltul culturii imaginii am ajuns să umblăm prin vedere, nu prin credință".Ne uităm prea mult la diversiunea lumii și prea puțin în propriile inimi


Dragostea în care cred/Marius Iordăchioaia:  CARACTERISTICA TIMPULUI NOSTRU


De două mii de ani și mai bine, creștinii sunt prigoniți... CONTINUU! 
Scriu acest cuvânt cu majusculă, pentru că se ignoră tot mai mult în zilele noastre, pare să se uite cu totul aproape, că creștinii sunt permanent prigoniți, în primul rând, de... păcătoșenia lor! Ba, aș spune și mai mult: prigoana exterioară se comportă ca o diversiune.

Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva izvorăsc lacrimi de mir


Icoana Maicii Domnului Prodromița din Sfântul Munte Athos a început să plângă cu lacrimi de mir, după câte se pare, Duminica, 18 iunie 2017, ziua în care sunt pomeniți Toți Sfinții Ortodocși Români. In aceiași zi a avut loc "Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși" la Botoșani, unde s-au adunat cei care au întrerupt comuniunea cu ierarhii care nu au respins Sinodul din Creta. A doua zi, pe 19 iunie 2017 și la Târgoviște icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, de la biserica "Târgului", a început să izvorască lacrimi în mod miraculos.

miercuri, 21 iunie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "Duhul Sfânt dă la o parte straturile de moloz din noi și scoate la iveală comoara, scoate la iveală chipul lui Hristos"


Condiția absolută a șederii Duhului Sfânt într-o persoană, sau într-o comunitate, sau într-o așezare oarecare este prezența adevărului.
Mai înainte de a fi în împărtășire cu Fiul, trebuie să fim în împărtășire cu Duhul Sfânt.
 ***

Emisiunea “Convorbiri duhovnicești″ – Darurile Duhului Sfânt - 15 iun. 2017

Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop

Realizator: Pr. Valentin Berechet



Pr. Valentin Berechet: Părinte, încercați să ne explicați, pe înțelesul nostru, ce înseamnă Duhul Sfânt, sau dacă am pus bine întrebarea.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rând Duhul Sfânt nu este o forță lipsită de conștiință, de libertate și de alegere. Este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi; prin urmare are atributele personale: comunicarea, împărtășirea, mintea, voința, sentimentul s.a.m.d., tot ceea ce definește o persoană integră. Nu este o forță, mai ales în perspectiva filmelor, acestora, de ultimă generație, care cumva pregătesc un fel de ideologie cu privire la forța universului, forța nu știu care, un amestec luat din toate direcțiile pentru a scoate ceva vandabil. Spre deosebire de toate acestea doctrine promovate prin intermediul cinematografiei, noi păstrăm adevărul pe care însuși Duhul Sfânt l-a mărturisit despre El, fiindcă Sfânta Scriptură este rodul mărturisirii Duhului Sfânt.

luni, 19 iunie 2017

Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni cu Elena Murariu



Lumina din Icoană. Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni (31 05 2017)



- Artistul trebuie să vină cu ceva nou, iar iconarul trebuie să se supună unui canon. Cum ați reușit să îmbinați iconarul cu artistul?
Elena MurariuIn icoană trebuie să prinzi esența. Pe măsură ce te apropii de icoană, pur și simplu tensiunile acestea care existau, adică creativitate și canon foarte strict, rigid, acestea dispar, pentru că tu înveți ceea ce nu este bine să faci, înveți care este regula. Dar, regula aceea nu este ceva care îți dă fiori, care te sperie, nu mai ai frica cea rea atunci, și ajungi să dobândești doar frica cea bună - legat de canon. Si, când ai depășit frica cea rea și ai ajuns doar la frica cea buna, ai foarte multa libertate.  

vineri, 16 iunie 2017

PS Ignatie Mureșanul: "a fi sfânt înseamnă a fi cucerit de Hristos". "Să-L vânăm pe Dumnezeu" atunci când priveghem, atunci când ne rugăm

Lumina Lumii: Cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie Mureșanul la hramul Tuturor Sfinților: "a fi sfânt nu înseamnă un superman în lumea credinței, o persoană specializată în minuni, nici un oracol care îți citește gândurile. Sfântul este o persoană cucerită de Hristos, centrul vieții lui este Hristos și este plin de harul Duhului Sfânt"



Cuvânt la Duminica Tuturor Sfinților


Dumineca Tuturor Sfinților este închinată celor care au avut o viață dedicată integral lui Dumnezeu. Si, am să vă spun din capul locului că un sfânt nu este un oracol, nu este o persoană specializată în minuni, ci este o persoană, un om cucerit de frumusețea viețuirii în Hristos. Acest lucru înseamnă să fi sfânt: să fi cucerit, să fi plin de Hristos.

Un mare gânditor francez, spunea un lucru foarte frumos, că nu există decât o singură tristețe și, anume, aceea de a nu fi sfânt. Sunt convins că marea majoritate dintre dumneavoastră ați auzit de faptul că este o mare tristețe să nu fi inteligent, este o mare tristețe să nu fi frumos, este o mare tristețe să nu fi împlinit din punct de vedere personal, este o mare tristețe să nu-ți întemeiezi o familie și, aș putea continua în linia aceasta, cu mai multe feluri de tristeți. Din păcate nu prea ați auzit vorbindu-se despre tristețea de a nu fi sfânt. Este - aș putea spune într-o exprimare mai metaforică -, singura dintre tristețile neclasificate de omenire, este singura neinventariată printre tristețile cu care putem să trăim noi, oamenii. Eu, personal, nu am auzit pe nimeni să-mi spună: "Părinte, sunt trist pentru că nu sunt sfânt". Ne plângem că suntem păcătoși, ne mulțumește faptul că nu suntem așa de buni pe cum ne cere Hristos, însă niciodată nu ne exprimăm tristețea de a nu fi sfinți. Si, să știți că Dumnezeu, pe fiecare dintre noi, ne-a chemat să fim sfinți.

marți, 13 iunie 2017

"În loc să-mi iau crucea, am înfipt-o la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu"


Dragostea în care cred : OARE CU NOI CE VA FI?


Pentru cei care au lăsat toate și I-au urmat Mântuitorului, asemenea lui Petru Apostolul care a pus această întrebare, răspunsul e foarte direct și exact, cu un aspect aproape matematic. Apostolii, creștini adevărați, au lăsat case, familii, prieteni, rude, ocupațiile profesionale, toată viața lor din lume. Apoi, au lăsat din lăuntrul lor, toată viața lor sufletească, toată voința, gândirea și simțirea lor, pe care le-au înlocuit cu cele ale Domnului....

Dar pentru cei care nu au lăsat toate și nu I-au urmat...

Eu unul sunt, în mod limpede pentru mine, un creștin paralitic, unul incapabil de a mă ridica din ”patul” meu, adică neputincios în a-mi desprinde inima de ”lumea mea”, de lumea ”eu-lui”meu. Mă foiesc, chiar mă foiesc artistic și ”duhovnicește” dar, nu mă ridic. Fac din patul meu amvon, dar nu mă desprind de el ca să și lucrez ce spun. Da, lumea mea e mobilată ”creștinește”, cu multă informație creștină, cu un CV ”duhovnicesc” poate mai bogat decât al altora, burdușit cu activități și cărți scrise, etc. Dar toate acestea sunt rodul vicleniei cea plină de slavă deșartă: căci în loc să mă lepăd de mine însumi, de lumea mea sufletească și să-mi iau crucea, am făcut invers: m-am lepădat de urmarea lui Hristos, am înfipt crucea la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu!

Dar, pentru cine vrea, este scăpare, este nădejde!

vineri, 2 iunie 2017

Un nou "Ostrov", filmul "Monahul și demonul", pildă pentru necesitatea reîncreștinării creștinismului



Am văzut filmul (MONAHUL și DEMONUL) de vreo trei ori... Renunțasem să mai cred că voi scrie vreun rând despre el....

Dar, mi-am amintit cuvintele lui Ioan Ianolide, despre necesitatea reîncreștinării creștinismului, și mi s-a părut că filmul acesta tot despre asta vorbește, în esența lui...

Căci e povestea unui monah demonizat care nu-și găsește scăparea în nici o mănăstire, în nici o nevoință, în nici o Taină.... O poveste care ne poartă parcă, pe firul ei lăuntric, duhovnicesc, înapoi la originea creștinismului; ca și cum monahismul ortodox ar face o călătorie la izvorul său, pentru a-și reîmprospăta sensul și, mai ales, puterea.... 

Ca și Ortodoxia contemporană în cvasi-întregul ei, și monahismul s-a cam golit de Hristos. Au rămas, o colecție de ”maniere elegante ale evlaviei” și o retorică ortodoxă, un formalism ce seduce cu o frumusețe rezultată din viețile și faptele celor care au trăit, odată, în Puterea lui Hristos de a scoate dracii.... ... ORTODOXIA DE AZI NU MAI VREA SĂ SE ELIBEREZE DE DEMONI, CI SĂ CONVEȚUIASCĂ ”CREȘTINEȘTE” CU EI, așa cum s-a început în comunism; ȘI DIAVOLUL NE-A LĂSAT TOTUL, CULTUL ȘI TRADIȚIA, TOTUL! NE-A LUAT UN SINGUR LUCRU: PUTEREA de a scoate DRACII!!!!!!

Pe când cei pe care azi îi numim Sfinții Închisorilor, aceștia au renunțat la toate pentru puterea de a se elibera de diavolul comunist. Ei știau că asta e esența creștinismului, că fără puterea de a scoate dracii, nici bisericile, nici cultul, nici Tainele, nimic din Ortodoxie nu face doi bani...
Sau face fix treizeci de arginți....