luni, 26 iunie 2017

Poziția oficială a Schitului Prodromu cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic și referire la cei care folosesc numele Schitului pentru a crea dezbinare în Biserică


Active News: Schitul românesc Prodromu infirmă informațiile difuzate recent în spațiul public despre nepomenirea Patriarhului Ecumenic


Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos a emis recent un comunicat în care a infirmat informații esențiale difuzate recent în mass-media.

Materialul prezintă poziția oficială a Schitului cu privire la comuniunea liturgică cu Patriarhul Ecumenic. În a doua parte se aduc clarificări în cazul unor călugări ai obștii, excluși între timp, care au răspândit informații false în numele Schitului.
 
Redăm mai jos documentul integral:
„Deoarece prin diferite mijloace de informare, dar mai ales prin intermediul Internetului, continuă să apară vești care nu reflectă realitatea din Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos și care provoacă sminteală și nedumeriri în rândul credincioșilor, suntem datori a face următoarele precizări:

La toate slujbele care se săvârșesc în schit este pomenit numele ierarhului sub a cărui jurisdicție canonică se află schitul nostru – ca întreg Sfântul Munte Athos – adică al Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic;
Niciodată în schit nu a fost întreruptă pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu;
Niciodată în cadrul obștii nu a fost pusă problema de a fi întreruptă pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, deci nici vorbă despre un vot al obștii prin care cei 50 de viețuitori ar fi aprobat întreruperea pomenirii;

Aceasta, pomenirea, nu provine din impunerea voinței vreunei autorități din afara schitului, ci din însăși dorința obștii de a rămâne în comuniune cu ierarhul sub a cărui oblăduire se află și cu întreaga Biserică Ortodoxă;
Schitul Românesc Prodromu nu a trimis și nici nu trimite reprezentanți la întruniri publice organizate fără binecuvântarea ierarhului locului și în cadrul cărora se fac îndemnuri la ruperea de Biserică, iar cei care în asemenea împrejurări se prezintă ca fiind monahi athoniți sau prodromiți și folosesc imaginile, siglele și icoanele Schitului Prodromu sau fac afirmații în numele schitului ca și cum ar reprezenta Schitul Prodromu nu au binecuvântarea noastră și nu se află în acord cu obștea schitului;

Constatăm cu multă îngrijorare că numele Schitului Românesc Prodromu este folosit pentru a crea dezbinare în Biserică folosindu-se în acest scop metode grosolane de manipulare prin difuzarea de informații cu conținut mincinos care fac referire la unele evenimente petrecute în Schit, cu văditul scop de crea o impresie înșelătoare despre situația reală și care se află în totală contradicție cu duhul evanghelic atât prin limbajul folosit, cât și prin conținutul materialului publicat;

Tot prin metode străine de viețuirea creștină și în urma unei insistente dezinformări despre recentele evenimente bisericești, Părintelui Iulian Prodromitul i-au fost smulse unele declarații prin care credincioșii sunt îndemnați la întreruperea pomenirii ierarhiei Bisericii, dar care sunt în totală contradicție cu practica și învățătura de-o viață a Părintelui Iulian;

Informațiile cum că cei 5 monahi care s-au rupt din trupul obștii Schitului prin neparticiparea la viața liturgică și la viața de obște ar fi fost sechestrați, canonisiți, prigoniți sau că ar fi fost supuși la felurite presiuni sunt neadevărate, ci dimpotrivă cu dragoste părintească, cu multă răbdare și îngăduință frații noștri au fost povățuiți pe cale mântuirii după învățăturile Sfinților Părinți, conform sfintelor canoane ale Biserici Ortodoxe și a pravilelor de viață monahală, iconomia folosită în cazul lor depășind cu mult hotarele puse de acestea. Monahii respectivi continuă însă să ducă o viață de sine – ies din Sfântul Munte și se întorc în Schit fără nici o binecuvântare, nu participă la slujbele Schitului sau la alte activități de obște – și denigrează, totodată, pe cei care nu le împărtășesc punctul de vedere.

Totodată, exprimăm pe această cale adânca părere de rău pentru discordiile apărute recent în viața Bisericii, care cu mai multă înțelepciune și rugăciune ar fi putut fi evitate.

Pentru viitor, spre a fi păziți de posibile nedumeriri și confuzii care ar putea fi generate de unele comunicate referitoare la teme de actualitate bisericească care au legătură cu Schitul Românesc Prodromu, rugăm pe dreptslăvitorii creștini să considere ca adevărate numai pe cele venite pe cale oficială, prin document care poartă pecetea schitului, semnătura starețului și număr de înregistrare.

Cu dragoste în Hristos,

Starețul Schitului românesc Prodromu

Arhim. Atanasie Prodromitul

și frații în Hristos cei dimpreună cu mine”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu