Cuvinte foarte actuale ale Mitropolitului Athanasie de Limassol despre Biserica, sfinti, rugaciune, responsabilitatea crestinului. "Scopul creștinului în viața monahală și în viața de familie este același: nunta veșnică cu Hristos"

Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată, căci principiul însăși al acestei rugăciuni este greșit. Este suficient să ne rugam la Dumnezeu cu simplitate și smerenie ca El să ne acorde harul Său. Omul smerit crede în Dumnezeu și nu se întreabă dacă Dumnezeu îl aude sau nu.

Trebuie să învățam oamenii să-L iubească pe Dumnezeu cu iubirea unui copil, și nu din punctul de vedere al mușteriului de supermarket.

Cred că lumea nu are nevoie [ca noi, preoții] să asistam la concerte rock sau să ne jucăm fotbal. Cred că are nevoie ca noi să fim acolo unde poate să ne găsească, adică în biserică, în strana de spovedanii, pentru discuții duhovnicești. Oamenii au nevoie să audă de la noi cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii au nevoie să-i primim cu dragoste și bunătate. Ei n-au au nevoie de prezența noastră la fotbal sau să mergem să bem în cluburi de noapte. Ei au nevoie de dragostea noastră, de bunătatea noastră și de sfințenia vieții noastre.

Important nu este numele păcatului (omor, avort, curvie, ...). Ceea ce contează este esența lui, iar esența oricărui păcat este că omul s-a separat de Dumnezeu.

Impresia generală care o produceau toți [Părinții Sfinți pe care i-am întâlnit] este că erau persoane sănătoase. Duhovnicește, psihic și psihologic sănătoase, prin harul lui Dumnezeu. Nu aveau nici-un defect, nu erau persoane extremiste. Părinții erau oameni echilibrați, rezonabili și delicați. Ei erau plini de iubire față de Dumnezeu, plini de dragoste pentru oameni și foarte bucuroși. Când priveam unul dintre ei, spuneam: iată cum Dumnezeu l-a creat pe om!, caci reuneau în ei chipul lui Dumnezeu și asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre ei era un copil al Bisericii. Toți învățau că trebuie să menținem legătura cu Biserica, să întreținem mereu legătură cu ea, indiferent de circumstanțele vieții, și, de asemenea, de a vedea întotdeauna cu ochii lui Hristos.

Emisiunea “Convorbiri duhovniceşti″ – Despre singurătate. Singura realitate care ar trebuie sa ne infricoseze este singuratatea launtrica, pustiirea sufletului. Mantuitorul nostru ne indeamna: "indrazniti, Eu am biruit lumea", cu toata singuratatea si cu toate capcanele ei.

 Viata omului penduleaza intre aceste doua realitati: intre comunitate - si comuniune implicit-, si intre individualitate si insingurare.

Intotdeauna singuratatea apasatoare poate fi depasita prin intermediul unui act de iubire, prin intermediul unui act comunional.

Omul contemporan, omul care traieste in oras, este omul care este permanent distras de ceva si el nu mai are timp sa se intalneasca cu sine insusi, el nici nu mai realizeaza ca inlauntrul lui s-a cascat abisul. Si, de fapt, acel ceva care lipseste, si care e resimtit de om atat de dramatic, este Dumnezeu, este prezenta harului, este prezenta Dumnezeului Viu.

Aceasta viata, traita in afara propriei persoane, este o viata furata, furata de altii, furata de alte lucruri. Este o viata nedeplina. Practic omul traieste o disociere a propriei persoane. Simte ca nu el isi traieste propria viata, parca e altcineva care traieste in locul lui. Si suporta aceasta stare de confuzie, o resimte extraordinar de dureros, pentru ca simte ca au trecut ani din viata lui fara ca el sa traiasca in realitate. E ca si cum priveste la spectacolul propriei lui vieti.

Experimentul Pitesti, care vizeaza producerea acestui efect si, anume, insingurarea persoanei prin faptul ca este inchisa si izolata, si, apoi, asa zisa demascare de catre membrii comunitatii din care face parte, si, implicit, prin zdruncinarea increderii in semeni, izolarea incet-incet de Dumnezeu, deci stergera lui Dumnezeu din memorie, provocarea uitarii de Dumnezeu, provocarea unei amnezii existentiale. De fapt, ceea ce s-a intamplat in inchisorile comuniste acum 50 de ani, ca experiment izolat, se intampla astazi la nivel global, dar prin alte instrumente si prin alte parghii.

Orice cuvant care iese de la Dumnezeu ne tine de foame, ne hraneste, ne dezvolta imunitatea, ne lumineaza, ne intareste, ne ridica din orice prapastie si orice groapa in care eventual sau intentionat am cazut prin jocurile acestea ale vietii. Mantuitorul nostru ne indeamna: "indrazniti, Eu am biruit lumea", cu toata singuratatea si cu toate capcanele ei.

300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Antim Ivireanul, cel care "a dus o luptă jertfelnică pentru identitatea naţională, iar pe de altă parte, a demonstrat că aproapele nu mai are naţionalitate, ci slujirea lui Dumnezeu este mai presus de toate"

Basilica: Antiohia, România și Georgia unite în rugăciune liturgică. Sfântul Antim Ivireanul cinstit la București (Video) 

Sute de credincioși au fost prezenți la  Sfânta Liturghie oficiată marți, 27 septembrie 2016, la Patriarhie, în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. În altarul de vară al Catedralei Patriarhale au coliturghisit Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Părinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al Georgiei.

Răbdarea este fiica nădejdii în Dumnezeu și nădejdea iluminează răbdarea. Emisiunea “Convorbiri duhovnicești″ – Răbdarea, cale a mântuirii.

- Rabdarea nu este o virtute nelimitata. Ea este o virtute care ne este data noua ca unealta istorica in devenirea noastra spre Dumnezeu.

- Rabdarea se va transforama in sfintenie.

- Rabdarea de care vorbim e fundamentata pe Persoana si lucrarea lui Hristos. Daca acest nivel este atacat, rabdarea nu mai are nici un sens. Devine un pacat, o pasivitate neingaduita.

 -Rabdarea se asociaza cu credinta, nadejdea, dragostea, smerenia, blandetea si curajul.

- Rabdarea o inmultim lucrand cu ea.

- Sunt momente cand samavolnicia trebuie rasturnata, pentru ca samavolnicia se bazeaza si incurajeaza o falsa rabdare in om, nu o rabdare luminata care duce spre Dumnezeu, ci o rabdare care e intunecata, o rabdare de sclav, si in obtinerea de scopuri cat se poate de pamantesti.

- Toate calitatile ingeresti pe care le-a avut diavolul la inceput, inclusiv rabdarea s-au intors pe dos, in momentul caderii lui. Si el o are, dar o are sub forma asociata cu mandria si cu raul si cu dorinta de a varsa sange nevinovat.

- O alta granita a rabdarii este granita pacatului. Nu trebuie sa tolerezi sub nici o forma lucrurile pe care Dumnezeu nu le accepta! 

Comisia Mixtă Internațională de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică se reunește între 15-22 septembrie la Chieti, Italia. Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk a înmânat Papei Francisc o părticică din moaștele Sfântului Serafim de Sarov. "Uniaţismul rămne o plagă sângeroasă pe corpul creştinismului mondial". ACTUALIZARE: Traducerea integrala a documentului semnat la Chieti

Basilica: Cea de-a XIV-a întrunire plenară a Comisiei Mixte Internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică

În perioada 15-22 septembrie are loc la Chieti, Italia, întâlnirea Comisiei Mixte Internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică. Delegația Bisericii Ortodoxe Române este constituită din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și de Pr. Conf. Univ. Patriciu Vlaicu.

Cu excepția Bisericii Ortodoxe Bulgare, toate celelalte Biserici autocefale sunt reprezentate. La această etapă a dialogului este continuată analizarea raportului dintre sinodalitate și primat în Biserica primului mileniu, informează pr. Patriciu Vlaicu.

În cadrul sesiunii de deschidere cei doi copreședinți au subliniat că misiunea comisiei de dialog este și de a exprima disponibilitatea pentru mărturisirea valorilor comune, într-o lume din ce în ce mai îndepărtată de fundamentele vieții creștine.

Pentru prima dată icoana în fața căreia Sfântul Siluan Athonitul se ruga în timp ce i s-a arătat Hristos părăsește Muntele Athos și însoțește moaștele sfântului, fiind aduse credincioșilor la închinare

Pentru prima dată, icoana făcătoare de minuni legată de apariția lui Hristos Sfântului Siluan Athonitul părăsește Muntele Athos și însoțește moaștele sfântului în Belarus și Rusia.

Icoana în cauză este cea în fața căreia Sfântul Siluan se ruga în timp ce i s-a arătat  Hristos. În toți anii care au urmat, până în prezent, icoana nu a părăsit niciodată Muntele Athos, și a rămas în iconostasul Paraclisului Sf. Ilie Tesviteanul, ce face parte din complexul morii Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Athos.

Venirea acestei icoane cu moaștele sfântului, este legată de împlinirea unui mileniu de prezență rusească în Muntele Athos.

Starețul Mănăstirii Bistrița, Părintele Luca: "icoana este dogma transpusă cu ajutorul culorilor"

# Pictorul celebru este cel care este teolog, și dacă este teolog, știe să se roage și așa reușește să transpună dogma cu ajutorul culorilor simbolice. Când cunoaște viața sfântului pe care l-a pictat și s-a rugat prin el lui Dumnezeu să-i dea putere să-l picteze, el nici măcar nu îndrăznește să-și pună numele pe dosul icoanei.

# Icoana este spațiul transfigurat în care se reflectă eternitatea.

# Omul, ca să se roage corect, mai întâi trebuie să aibă o gândire corectă. Să renunțe la gândirea lui și să se unească cu gândirea și voința lui Dumnezeu.

# Maica Domnului a făcut asceză în Sfânta Sfintelor și suișuri înalte a pus în inima ei și așa a putut să coboare pe Dumnezeu ca pe o scară prin ea. Ea este scara. Ea era adevărata Sfântă a Sfintelor, împlinirea Sfintei Sfintelor vechi-testamentare.

# Biserica nu se conduce după minuni. Biserica îndumnezeiește pe om fără minuni.

O minunată rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, vindecătorul de boli trupeşti şi sufleteşti

Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli)

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

O poezie fără de început și fără de sfârșit

Dumnezeu este fără de început și fără de sfârșit.

Cuvântul lui Dumnezeu este Însuși Dumnezeu și

Poezia Duhului Sfânt este Însuși Duhul Sfânt Care grăiește.

Cuvântul lui Dumnezeu și Poezia Duhului Sfânt Sunt veșnice,

fără de-nceput și fără de sfârșit.

Câteva observații importante asupra semnăturilor ierarhilor care au participat la Sinodul din Creta

Documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" NU a fost semnat în toate cele 4 variantele ale limbilor oficiale (greacă, engleză, franceză și rusă) de către 25 de ierarhi din cei 162 prezenți (2 din Patriarhia Alexandriei, 17 din Patriarhia Serbiei, 4 din Biserica Ciprului și 2 din Biserica Greciei). Dintre aceștia, după cum se vede, o mare parte sunt din Patriarhia Serbiei: 17 din 24 de ierarhi (aproximativ 70%), ceea ce reprezinta mai mult de jumătate din delegația Bisericii Sârbe. 

Nu apare semnătura PATRIARHULUI IERUSALIMULUI, TEOFIL, în documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" în limba RUSA!!!

IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a notat doar în documentul în limba engleză, Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine: "Cred în singura Una Sfântă Sobornicească Biserica Ortodoxă"

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

Sursa: Doxologia, Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului 

Polarizarea credincioşilor în „ecumenişti” şi „antiecumenişti” are mai multe în comun cu lupta de natură ideologică decât cu însuflarea Duhului Sfânt, şi aduce multă tulburare în Biserică tocmai pentru că este dusă fără de Hristos

Una din ultimele polarizări ale spiritului românesc, mai nocivă decât toate celelalte, este subordonarea unora dintre credincioşii Bisericii noastre într-una din poziţiile antinomice ale binomului ecumenist-antiecumenist.

Atât atitudinea teologică (fie ea laxă sau zelotistă), cât şi natura controversei au mai multe în comun cu lupta de idei de natură ideologică decât cu însuflarea Duhului Sfânt, venită din multa rugăciune, curăţirea patimilor şi luminarea lui Dumnezeu. De asemenea, e cert că ambele atitudini sunt, într-un fel, consecinţa unei eclesiologii zdruncinate din temelii de dominaţia secularismului impus de politic în Biserică.

Ecumenismul, în esenţa lui, este o directivă politică şi, drept urmare, un act diplomatic al instituţiilor bisericeşti.

Acei antiecumenişti care astăzi manifestă o atitudine agresivă şi injurioasă sunt în prezent cei mai mari duşmani ai antiecumenismului. Comportamentul lor aruncă în derizoriu opoziţia la ecumenism şi face tot mai puţin probabil pe viitor dialogul ierarhilor cu mănăstirile şi laicii în privinţa temelor de credinţă.

Sfanta Muceniță Teodora din Vasta (11 septembrie), îmbărbătată de harul lui Dumnezeu dă mărturie că acolo unde Dumnezeu o voieşte, ordinea firii este învinsă. Bisericuța construită pe locul martiriului ei poartă 17 copaci imenși pe acoperișu-i subțire

Viaţa creştinului este o viaţă de sacrificii şi, în ace­laşi timp, o viaţă de iubire infinită. Sfinţenia este o cale ascendentă, un drum anevoios şi dureros, dar, în acelaşi timp, o cale plină de mari bucurii spirituale. Sfinţenia nu este o stare de nemişcare, ci o luptă continuă a omului întru curăţarea inimii sale de patimi şi unirea cu Dumnezeu. Sfi­nţenia nu are nicio legătură cu vârsta, profesia sau condiţia socială a cre­dinciosului. Să încercăm să devenim sfinți!

Mitropolitul Ierotheos Vlachos: "mărturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenești, ci în comuniune cu Hristos". "Este important să rămânem în ceata Ucenicilor lui Hristos, în Biserică, chiar dacă există diferite probleme"

Familia Ortodoxa: „Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Având în vedere faptul că în ultima vreme au avut loc discuții intense legate de Sinodul din Creta, ne-am adresat Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, unul dintre participanții la acest Sinod, care nu a semnat controversatul text „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de frământările iscate în jurul acestui subiect. Îi mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, așa cum a făcut-o de fiecare dată, în virtutea relației și colaborării de mai mulți ani pe care redactorii revistei noastre o au cu Înalt-Preasfinția sa.

- Spun Părinții că pentru a fi cineva mărturisitor în orice vreme – deci și în vremurile de astăzi – trebuie să fi ajuns la treapta luminării minții. Vă rugăm să ne spuneți ce este luminarea minții și care sunt semnele că a ajuns cineva la luminare.

– Mărturia-mărturisirea este strâns legată de martiriu. Mărturia ortodoxă fără martiriu, atunci când nu există condiții pentru martiriu, are valoare, câtă vreme martiriul fără mărturie-mărturisire nu are valoare, pentru că și ereticii pot suferi martiriu fără să aibă mărturie ortodoxă și, prin urmare, nu sunt martiri din punct de vedere ortodox.

Mărturia ortodoxă și martiriul ortodox presupun un om care se află pe treapta luminării minții și a vederii lui Dumnezeu, așa cum bine spuneți în întrebarea dumneavoastră. Starețul Sofronie de la Essex spunea că martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată Fericirile lui Hristos, care încep cu sărăcia duhovnicească, adică cea mai adâncă smerenie, trec prin tânguire, blândețe, milostivire, curăția inimii, pace – și, la sfârșit, prigoana.

Acest lucru se vede și în viața Apostolilor, care le-au părăsit pe toate pentru a-L urma pe Hristos, s-au curățit, au trecut prin durerea Crucii lui Hristos, L-au văzut pe Hristos înviat, au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, au propovăduit Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în toată lumea și și-au încheiat viața prin moarte martirică, cu excepția Evanghelistului Ioan, care a trăit martiriul Crucii pe Golgotha.

Astfel, mărturisirea lui Hristos presupune comuniunea mărturisitorului cu Hristos în Duhul Sfânt. Însuși Hristos a spus: 

„Oricine va mărturisi întru Mine[1] înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu întru el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri” (Matei 10:32-33).

În acest pasaj trebuie să luam aminte la acest „întru Mine”. Sfințitul Gură de Aur, tâlcuind acest punct, spune că prin aceasta Hristos arată că „mărturisitorul mărturisește nu prin puterea sa proprie, ci ajutat de harul de sus”[2]. Dimpotrivă, pentru cel care Îl tăgăduiește pe Hristos nu folosește „întru Mine”, pentru că, „devenind pustiu de darul lui Dumnezeu, astfel se leapădă [de Hristos]”.

Aceasta înseamnă că mărturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenești, ci în comuniune cu Hristos: Hristos adeverește în inimă, iar omul mărturisește, după cuvântul Apostolului Pavel: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10:10). Aceasta înseamnă că omul poate să spună „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20), ca drept să învețe[3] cuvântul adevărului. Iar ca să spună aceasta trebuie să aibă o foarte adâncă încredințare că înlăuntrul său lucrează Hristos, în Duhul Sfânt.

Comunicatul Patriarhiei faţă de unii protestatari care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016) şi filmari cu unii răzvrătiți ce se erijează în "apărători ai Ortodoxiei"

• Basilica: Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori.

Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câţiva clerici răzvrătiţi şi monahi necanonici, neascultători şi nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum şi unii mireni influenţaţi negativ de către aceştia.

Un astfel de grup a protestat şi pe Dealul Mitropoliei în data de 30 august 2016 când membrii acestuia, care au fost ascultaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, au dovedit că nu sunt capabili de dialog, ci sunt agresivi, repetă idei şi acuzaţii nefondate, judecă şi calomniază pe ierarhii care au aprobat documentul Sinodului din Creta referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu alţi creştini.

Din medicamentele Sfântul Nectarie de Eghina: Theotokarion - rugăciuni în versuri închinate Maicii Domnului, carul Cuvântului dumnezeiesc și răsăritul luminos al zilei de taină

Precum însuși Sfântul Nectarie mărturisește, poezia a fost pentru el, așa cum e și pentru întreg cultul și pentru teologia liturgică a Bisericii Ortodoxe, modul firesc de a se apropia și comunica cu Dumnezeu.

"Aceste imne", spune Sfantul Necatarie cu referire la conținutul volumului numit Triadikon,

"mi-au fost dictate de sentimentul de a aduce slujba de închinare lui Dumnezeu și de dorința de a-L lauda imnografic. Poezia sacră a fost pentru mine o îndeletnicire duhovnicească aducătoare de bucurie, la măsura sentimentului meu religios. Prin imn mi-am exprimat admirația față de lucrările Creatorului și am lăudat înțelepciunea, bunătatea și atotputernicia dumnezeiască".[...]

Imboldurile exprimării trăirilor sale intime sub forma poetică au fost cu precădere două. Suferința asumată în decursul unei vieți încercate de multă nedreptate și persecuții a devenit materia din care, printr-o alchimie sacră, s-au ivit poemele sale. Alcătuirea unui imn închinat Maicii Domnului, a unui canon în care preaslăvea Sfânta Treime era pentru sufletul său afierosit cu totul lui Dumnezeu modul de recreare și detensionare în fața efortului zilnic și a presiunilor de tot felul care îl asaltau. [...]

Conștient de valoarea pedagogică a acestora, Sfântul însuși folosea textele imnografice și, în special, imnele compuse de el în diverse situații, atât în mod obișnuit la strană, cât și pentru a-și susține lecțiile de Pastorală, cântându-le împreună cu elevii săi.

Astfel, într-una din scrisorile sale către monahia Xenia, stareța Mănăstirii Sfânta Treime, le cere monahiilor următoarele:

„Vreau ca [monahia Eufemia] să-și silească inima spre a se bucura, vreau să cânte imne Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, pentru ca sufletul ei să-și afle desfatarea. In încercările voastre cântați-i Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și negreșit vă veți elibera de necazuri. Siliți-vă inima, cântându-I lui Dumnezeu și lăudând-o pe Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea. Vreau ca toate să vă bucurați, pentru că tristețea să nu afle nici o portiță prin care să pătrundă în inima voastră.“

De asemenea, neliniștilor monahiei Ecaterina, Sfântul îi trimite ca răspuns și medicament nu sfaturi duhovnicești sau vreo "ascultare" monahală, ci "un poem închinat Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea pentru ca, citindu-l să-și înalțe mintea și inima la milosârda Maică a Domnului, și astfel va avea parte de sprijinul și ajutorul ei neîntârziat"[...]

Din "Un ierarh contemporan taumaturg, iubitor de muzica si poezie" - introducere la Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, "Theotokarion - Rugăciuni în versuri închinate Maicii Domnului"

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (7 septembrie) - Viata, Troparul si Acatistul. "Până astăzi, zice, se ţin dogmele cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, precum şi Hristos au făgăduit Sfinţilor Apostoli, iar mai vârtos nouă, păcătoşilor, că va fi cu noi până la sfârşitul veacului"

[...] Şi de multă bucurie şi veselie s-au umplut şi s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinăuntru ale lor şi s-au cuprins şi mult au plâns. Şi pentru mântuirea sufletului nu puţin au vorbit, încă şi pentru deşertăciunea lumii aceştia din destul au vorbit: cum că trece ca o umbră lumea aceasta şi viaţa noastră ca praful şi ca fumul se stinge; şi cum blagocestivii împăraţi au zidit sfintele mănăstiri şi cu Dumnezeu s-au unit şi Biserica sobornicească întru una au adunat şi au împreunat pre sfintele şapte soboare cu Sfinţii Părinţi şi până astăzi, zice, se ţin dogmele cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, precum şi Hristos au făgăduit Sfinţilor Apostoli, iar mai vârtos nouă, păcătoşilor, că va fi cu noi până la sfârşitul veacului. (…) Şi fără de număr din Sfintele Scripturi au grăit. Şi, după plânsul cel de mângâiere şi după voroava cea duhovnicească, de multă bucurie umplându-se, au făcut masă mare împărătească marele Voievod la Sihastrul şi Stareţul Amfilohie.

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, 

glasul al 3-lea:

Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Amfilohie, cei ce aţi luminat pădurile Carpaţilor cu rugăciunile voastre şi aţi umplut de mireasmă duhovnicească toată valea Bistriţei, sfetnici de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor evlavioşi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea voastră!

Părintele Sava de la Oașa, americanul convertit la Ortodoxie: "este greu pentru oricine să mențină un stil de viață ortodox în Occident, pentru că acolo influența de fiecare zi contravine cu duhul ortodox". (Reportaje video)

Sursa