P. Varnava Iankos : cel mai cutremurător lucru e liniștirea lăuntrică

Cel mai cutremurător lucru e liniștirea lăuntrică

Când rămânem în liniște, ne cuprind stări de frământare, de temere. Acestea ne chinuie. Și considerăm legitim acest lucru, ceva normal. Însă, aceasta e risipă de energie duhovnicească. E un consum, o pierdere. Omul care e împresurat de aceste lucruri, și se lasă pradă acestor stări, și se gândește încontinuu la ele, își pierde puterea de a se ruga cu adevărat. A alunga gândul înseamnă a fi INDIFERENT față de el. Imaginația mea primește atacurile diavolului, ale ispitei, sau din trăiri pe care le-am avut, sau din neliniști pe care le avem și care se activează. Când vine așadar gândul, nu-l primesc, sunt indiferent față de el. Într-o clipită își pierde puterea! Dar, când începi să muști momeala și zici: „Ah, așa să fie oare?”, intri în dialog, și gândul prinde putere și te robește, pierzându-ți puterea lăuntrică. Îmi pierd bucuria, inima e condamnată, încurcată, robită își pierde libertatea. Alung gândul înseamnă că NU discut cu el ca să-l pot controla, să-l pot înțelege, analiza, și să trag o concluzie care să fie pozitivă pentru mine, și să susțin: „Iată, acum nu trebuie să-mi fac griji, pentru că m-am gândit, am înțeles că rezultatul nu este negativ". Acest lucru aduce o stare de epuizare. Puterile mele sufletești își pierd tăria și nu pot nici să mă rog, nici să mă bucur, nici să pricep ceva. 

Cei mai mulți dintre noi suntem sfârșiți din cauza gândurilor noastre, de aceea nu rezistăm nici în relațiile noastre reale. Omul e epuizat din cauza gândurilor sale, se chinuie lăuntric, suferă și nu are putere să gestioneze lucruri simple. Îl vezi că este obosit, se enervează ușor, este irascibil, pentru că în interior este deja terminat. De aceea, e foarte important când omul se roagă. 

La început, câteva minute trebuie să-și golească mintea, să se liniștească, să nu se gândească la nimic, să nu spună nimic. Să nu se îngrijoreze pentru ceva, să se golească complet, să nu aibă nici gânduri bune, nici gânduri rele, să fie golit de toate sensurile, liniștit. Când se creează după câteva minute acea stare de liniște, omul este gata să se roage. 

De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu este auzită și nu are putere pentru că se face cu o stare de neliniște, sub o stare de tensiune, de încleștare lăuntrică, care este pricinuită de grijile noastre. O rugăciune făcută cu un sentiment de neliniște dintr-un anumit motiv, nu este rugăciune. E o prosteală, timp pierdut, nu are niciun efect în inima noastră. Nu are putere lucrătoare în inima noastră. E o stare de încleștare și, concomitent, spunem mecanic și obsesiv: „Dar eu m-am rugat, însă Dumnezeu nu m-a ascultat!”, „Am privegheat toată noaptea în rugăciune!” Nu te-ai rugat concentrat la Hristos, ci asupra neliniștii pe care o aveai. Te-ai concentrat asupra cererii, nu asupra lui Hristos. Cererea ta era rezolvarea unei probleme, și nu ai înțeles că Hristos era căutarea. Și irosim fără rost toată noaptea. L-am căutat pe Hristos cu buzele, însă inima ne era în altă parte. De aceea, omul nu se poate ruga adevărat, nu poate rodi rugăciunea lui dacă e tulburat, stresat, neliniștit, dacă se simte presat de ceva. Să ne golim mintea de gânduri, să ne liniștim, să fim cu pace. 

Nu există o mai mare liniștire decât certitudinea unei relații vii! Relația, vorbirea cu Dumnezeu, comuniunea cu El, această relație vie îți va aduce o stare de împlinire sufletească, care e rodul plinătății unei relații iubitoare cu Dumnezeu. Așa cum într-o relație cu o anumită persoană importantă pentru tine, pe care o iubești și ești sigur de dragostea ei, ești fără cuvinte și te bucuri. Iar această bucurie îți aduce tăcere și liniștire. Te liniștești, ești liniștit. 

Omul care trăiește cu adevărat aceste lucruri nu se tulbură în munca pe care o face, nu e afectat că socializează, atâta timp cât știe să trăiască aceste lucruri. Poți să și muncești, să și socializezi, și să păstrezi în tine această comoară, această tăcere lăuntrică. Văzând, să te faci că nu vezi, auzind să nu auzi. Și când lucrezi acestea ziua și noaptea, fie și numai noaptea, atunci te obișnuiești, și devii calm, liniștit, te simți în largul tău. 

Și așa cum cineva se bucură și se desfătează de mare, tot așa și tu te desfătezi de oceanul rugăciunii minții. Aceasta înseamnă liniștirea autentică a celui care se roagă. E ca și cum s-ar lăsa pe sine să plutească în marea milostivirii dumnezeiești. Se predă pe sine, se odihnește, nu simte nici un fel de tulburare. Poate să fie sfârșitul lumii în jurul nostru! Pe noi nu ne atinge. Există ceva mult mai important înlăuntrul nostru. 

Cel mai cutremurător lucru care i se poate întâmpla unui om este liniștea lui lăuntrică. E cel mai exploziv eveniment, e lucrul desăvârșit pe care omul îl poate experia, pentru că atunci trăiești cu adevărat liniștirea lăuntrică. Nu e o stare de pasivitate, ci omul simte lucrarea unei energii atât de mari, devine atât de lucrător în relația cu Dumnezeu, încât depășește limitele tensiunii și ajunge la o pace și o liniște lăuntrică. Când cineva aude de liniște și de tăcere, zice: „Ah, adică nimic? Apatie, pasivitate, un om adormit?” Numai adormit nu ești atunci. Ești atât de treaz, încât te liniștești! Ești atât de energic, încât te bucuri de prezența lui Dumnezeu! Și atunci ți se deschid ochii și îmbrățișezi întreaga lume, totul! Și trăiești această pace ca și cum ai pluti pe o mare a dumnezeirii. 

Vine gândul și te tulbură: „Și dacă o să mori?”, „Viața e în mâna lui Dumnezeu!”; „Și dacă ajungi în iad?”, "Dacă vrea Dumnezeu, să merg și-n iad!”; „Dacă cei dragi se pierd?”, „Ai mei sunt oare? Ai Domnului sunt! Eu voi face doar ce-mi stă în putință, nimic mai mult!” 

Nu există o răstunare de situație și o provocare mai mare pentru diavol decât aceea de a nu te tulbura. Și nu există o reușită mai mare pentru diavol decât aceea de a te tulbura și a te neliniști. Crapă! Îți zice: „Da, ești prost? Hai să-ți explic că trebuie să te stresezi! Stai să-ți explic, copilul tău se află în pericol!” Cu asta se ocupă diavolul. Și scandalizăm rațiunea atunci când răsturnăm situația, dar nu prin gândul nostru, prin obiecție, adică prin împotrivire, ci prin totală INDIFERENȚĂ! Atunci vom scăpa și de psihanaliză, și de medicamente psihotrope. Și se va reduce astfel și munca duhovnicului.

De Crăciun nu stingeți lumina!

Despre pacea cu ceilalți

Omilie a Sfântul Grigorie Palama

Cu toții suntem frați, deoarece provenim de la un singur Tată și Ziditor. Numai noi am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De asemenea, avem cu toții obârșia de la un singur tată pământesc, Adam. Noi trăim și în același loc și avem împreună Biserica mamă. Conducătorul Bisericii și desăvârșitul este Hristos. Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care nu este numai Dumnezeul nostru, ci a dorit să devină și Fratele și Tatăl nostru. Când S-a arătat femeilor care veneau la mormânt, după Învierea cea de a treia zi din morți, a spus: "Mergeți și spuneți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea"(Matei 28, 10).

Sfântul Apostol Pavel scrie: "Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El (Hristos) S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul" (Evrei 2, 14). Noi toți, prin harul Sfântului Duh, ne-am botezat într-un trup. Avem o credință și o nădejde în același Dumnezeu, Care, prin iubirea Lui, ne strânge lângă El și ne face pe unul mădular al celuilalt și al Lui Însuși.

Prin înrâurirea celui viclean a intrat, din nefericire, printre noi indiferența și uneori ura, și s-a îndepărtat iubirea. Acum ne-am rupt din comuniunea noastră și am devenit dușmănoși unul față de celălalt. Tocmai din această cauză există războiul cel dintre noi, confuzii și tulburări. Locuim în același oraș și am devenit adversari, astfel încât să creadă cineva că orașul acesta este stăpânit de dușmani. Mulți se plimbă fără rost prin oraș și distrug case, apucă lucruri, care nu sunt ale lor, îi caută cu o mânie îngrozitoare pe proprietarii și se reped asupra lor cu sentimente ucigătoare și neomenești. Ce patimă! Cât este de mare dimensiunea nemerniciei noastre? Același oraș să se lupte cu sine însuși și să se dărâme cu propriile sale mâini! Cei mai mari au tăcut din cauza fricii, în timp ce au stăpânit cei grobieni și mârșavi.

Să nu vă necăjiți de cele ce auziți, deoarece sunt adevărate, și vi le spun pentru ca să recunoașteți neputința care ne stăpânește și să căutați pricina. Vă ajut ca să doriți tămăduirea și să faceți tot posibilul ca să o dobândiți și să o păstrați. Deoarece pentru care alt motiv ați pierdut iubirea între voi și cu Dumnezeu, decât datorită dispoziției sufletești și preferinței pentru păcat? Domnul spune în Evanghelie că: "Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci"(Matei 24, 12 ). Însă, când o să se răcească complet iubirea este imposibil să rămână harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu între noi.

Vă voi înfățișa lucrurile cu o pildă. Sufletul fiecăruia dintre noi seamănă cu o candelă care are ca ulei lucrarea faptelor bune și ca fitil iubirea. Peste iubire se odihnește, în loc de lumină, harul Sfântului Duh. Când o să dispară acest ulei, adică lucrarea faptelor bune, fără îndoială iubirea, care există în suflet în loc de fitil, se răcește și lumina pleacă. Lumina purtării de grijă și a harului lui Dumnezeu pleacă în acest fel și se îndepărtează de la oameni, fiindcă au izgonit singuri iubirea de lângă ei. Tulburările dintre noi sunt provocate prin faptul că Dumnezeu Și-a întors fața Lui de la noi. Am preferat păcatul și între noi vin neînțelegeri și confuzie. Acolo lucrează conducătorul răului, care face pe oameni să devină ca fiarele și să dobândească caracterul demonilor, împotrivindu-se Dătătorului de viață Hristos.

Întorceți-vă, deci, din nou pe drumul Evangheliei lui Hristos ca să păstrați pentru totdeauna între voi buna înțelegere și să se întoarcă lângă voi Domnul. Numai atunci Acela Se odihnește asupra voastră împreună cu pacea și cu harul Sfântului Duh. Noi ne apropiem de voi ca mijlocitori ai lui Hristos, pentru că Acesta vă mângâie prin mijlocirea noastră. Împacați-vă cu Dumnezeu. Recunoașteți rudenia care există între voi, nu numai cea după suflet, ci și cea după trup. Nu vă gândiți numai la rău și să nu doriți niciodată să răsplătiți răul cu rău. Biruiți răul cu binele si îmbrățișați iubirea cea dintre voi, ca să dobândiți și iubirea lui Dumnezeu. Cei care nu iubesc pe frații lor nu pot să aibă iubirea către Dumnezeu și să se bucure de harul și de purtarea Sa de grijă.

Fraților, ascultați de cuvintele mele. Vă propovăduiesc pacea și vă rog să conlucrați pentru a o dobândi împreună cu mine. Iertați unul celuilalt vina care poate să o aibe și deveniți fii ai păcii. Hristos a zis ucenicilor Săi, și prin ei S-a adresat nouă, ca în orice oraș sau casă în care vom intra, să propovăduim pacea. Sfântul Apostol Pavel scrie: "Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"(Evrei 12, 14). Astfel să trăim cu toții împacați între noi și reuniți prin pace, iubire și bună înțelegere. Așa vom avea printre noi pe Domnul nostru Iisus Hristos și dulcea Lui făgăduință. Atunci Acela pentru noi o să înlăture orice dificultate a acestei vieți și o să ne dăruiască adevărata și veșnica viață.

Din "Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama - Fragmente din textele Sfântului care au fost prezentate în cadrul Centrului Spiritual al Bisericii Mitropolitane", Editată de Sfânta Biserică Mitropolitană "Sfântul Grigore Palama", Tesalonic 2023

Frați de Lumină

de Marius Iordăchioaia

Un brad de Crăciun este sufletul tău
un pom cu lumini de poveste
ce nu pot să fie de nimeni aprinse
decât de Copilul din iesle...

de-aceea, te rog, cheamă Numele Lui
ca Steaua în piept să se-aprindă
să-L aflu în tine, născut, pe Iisus
e cea mai frumoasă colindă...

strângându-te-n brațe la El să ajung
ca sufletul meu să se-nchine
să-I dau tămâie și aur și smirnă
stând de vorbă cu tine...

și-așa să ne afle iarna în zori
dormind lângă ieslea divină
și vite și îngeri și magi și păstori
o lume de frați de lumină...