POCĂINȚA -ȚARA IERTĂRII
Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului. (Psalm 83, 1-2)
Dragostea în care cred:
”voi, care sunteți răi...”(strigătul sfărâmat al conștiinței mele)
oricât de mare ar fi
răul din afara noastră
nu ne poate lua
sufletul!
doar cel din lăuntrul nostru
poate face asta!
răul din afară este diversiunea care ne abate atenția
de la lucrarea lui lăuntrică!
ah. dacă am vedea cât de trufași și răi devenim
în numele luptei cu răul!
ah, dacă am vedea cât de nedrepți devenim
în numele dreptății!
răul din noi crește luptând
cu răul din afară!
căci această luptă desăvârșește în noi
înșelarea fatală:
iluzia
bunătății noastre!
dar
numai Dumnezeu e bun!
numai Dumnezeu e bun!
numai Dumnezeu e bun!
noi, niciodată!
noi, niciodată!
noi, niciodată!
nu suntem buni nici când facem milostenie
nici când ne rugăm cu lacrimi
nici când spunem adevărul
ORICE AM FACE NU SUNTEM BUNI!
noi suntem doar niște răi iertați!
noi suntem niște persoane
permanent rele
care sunt
permanent
iertate!
iertarea este viața noastră!
iertarea este aerul pe care îl respirăm
apa pe care o bem
mâncarea cu care trăim!
iertarea lui Dumnezeu este
adevărata noastră inimă!
doar când se oprește ea
murim!
suntem doar
niște criminali refugiați
în cetatea de scăpare a iertării
care e Biserica!
și cine vrea să rămână aici
trebuie să respecte Legea Bisericii
poruncile lui Hristos!
deci noi când facem ce spune Hristos
nu suntem niște oameni buni, ci suntem niște oameni răi
care nu vor să piară
și pentru asta
au cerut azil politic
în Țara Iertării....
întorc și celălalt obraz
ca să rămân
în Țara Iertării!
iert totul tuturor
ca să nu fiu expulzat
din Țara Iertării!....
iluzia bunătății noastre
este rădăcina
pieirii noastre....
noi, creștinii,
nu suntem mai buni decât ceilalți,
ci suntem niște răi care locuiesc și muncesc
în Țara Iertării....
suntem doar niște emigranți
din această lume
în Țara Iertării...
***
Dragostea în care cred: oameni și porci
Azi mergem la Biserică să ascultăm o pericopă evanghelică care nu este altceva decât, o sinteză duhovnicească a istoriei noastre recente, a integrării României în Ținutul Gherghesenilor.
Este vorba, în primul rând, de integrarea poporului român în marea turmă de porci europeană.
Pentru că această integrare are doi pași: transformarea omului în porc, prin societatea-de-consum-a-drepturilor-omului-de-a-fi-un-porc. Apoi, demonizarea turmei. Și ultimul pas, desăvârșirea integrării turmei globale în Iad.
Demonii au voie în porci. Nu au voie în oameni. Deci, aritmetica demonizării e simplă: transformăm oamenii în porci și gata, Iadul poate intra în ei. Actul religios al posedării, trebuie premers de o cultură a porcirii.
Deci, a fi om, a refuza să fii un porc, este deja o formă de rezistență la demonizare și, implicit, o formă de dizidență politică față de globalizare. Căci globalizarea e numele politic al demonizării planetei; mai scurt și mai evanghelic spus: numele Globalizării este Legiune.



