joi, 8 ianuarie 2015

Dosar Charlie Hebdo. "Dincolo de o Europa liberal-socialistă și islam există o Europă a creștinismului și a tradiției care nu poate fi solidară nici cu unii, nici cu alții"


Din cuprins:

  • Filmul evenimentelor din 7 ianuarie 2015
  • Înregistrări video ale atacului de la Charlie Hebdo
  • Cine sunt cele 12 victime
  • Comunicatul Episcopilor Ortodocși din Franța fata de atentatul Charlie Hebdo
  • Comunicatul Patriarhiei Romane
  • Comunicatul Președintelui francez, François Hollande (video)
  • Moldova Ortodoxa - Jurnaliștii francezi asasinați: martiri ai dreptului la exprimare sau victime ale prostiei?
Update 8 ianuarie:
  • Poze cu forțele de ordine cautand suspectii
Update 9 ianuarie:
  • Poze cu forțelor de ordine în Piața Vincennes
  • Asaltul forțelor de ordine în Piața Vincennes (video)
  • Rezumat video
Update 10 ianuarie:
  • Declarația Președintelui François Hollande (video și text în romana)
  • Cine sunt victimele de la Hyper Cacher
Update 11 ianuarie:
  • Reuniunea internațională a miniștrilor de Interior
  • Marșul împotriva terorismului (video)
  • Cuvântul Președintelui Klaus Iohannis după participarea la Marșul Solidarității
Update 12 ianuarie:
  • Înregistrarea lui Chérif Kouachi la telefon cu un reporter BFMTV
Update 13 ianuarie:
  •  Savatie Bastovoi: Despre moarte și caricaturi
Update 16 ianuarie:
  • Cateva urmari ( video: Attentats en France, doit-on mieux contrôler les réseaux sociaux?; Terrorisme: Hollande appelle à une réponse "collective"; Économie et terrorisme: vers un "Patriot Act" français? )
Update 18 ianuarie:
  • pr. Constantin Sturzu: Atentatul din grădina Ghetsimani
  • Reacţia Consiliului Mondial al Poporului Rus în urma atentatelor de la Paris
Update 20 ianuarie:
  • Claudiu Tarziu: Scena unui razboi ideologic
  • Inmormantarea victimelor si teroristilor
Update 21 ianuarie:
  • Eroul de la Super Cacher, Lassana Bathily, a obtinut nationalitatea franceza



Filmul evenimentelor din 7 ianuarie 2015:



Iata, mai jos, principale componente ale conferinței de presă ale procurorului Republicii de la Paris, François Molins:

Atacatorii

Atacul a fost comis de "cel puțin doi oameni, în birourile săptămânalului Charlie Hebdo (...) în districtul al unsprezecelea al Parisului și, mai apoi, în apropierea clădirii". Ei au fugit de la fața locului. Cu toate acestea, un martor a raportat trei persoane care au fost văzute fugind de la fața locului, a declarat François Molins.

Atacul asupra Charlie Hebdo

"În jurul orei 11:30 în această dimineață [7 ianuarie], un vehicul Citroën C3 a apărut în fața clădirii sediului Charlie Hebdo, din care au coborât două persoane îmbrăcate în negru, cagulate, și purtând arme automate de tip Kalashnikov" 
Ei "au întrebat pe doi oameni care se ocupau de întreținere, și care erau la biroul de primire, deci la intrare în local, unde se afla, cu precizie, sediul Charlie Hebdo, după care au deschis imediat focul și au ucis pe unul dintre ei."

"Indivizii s-au dus apoi în birourile [săptămânalului] Charlie Hebdo, la etajul al doilea, unde se afla regrupata întreaga echipa de redacție a  ziarului"

"Cei doi bărbați, au deschis focul în rafale și a ucis 10 de persoane, printre care figurau opt jurnaliști, un polițist din serviciul de protecție a personalităților care a fost însărcinat cu protecția unuia din responsabilii ziarului, și un invitat".

"Potrivit unui martor, cei care au tras au strigat Allah Akbar (Dumnezeu este  cel mai mare) și au afirmat că vor sa-l răzbune pe Profet. Au plecat imediat din sediul cu un vehicul (...) pe care l-au lăsat în drum."

Fuga

Mergând pe o stradă perpendiculară, "ei s-au regăsit în față cu o patrulă de poliție cu care a avut un prim schimb de foc, fără sa fie răniți"

"Apoi s-au găsit în fata unei patrule de poliție pe bicicleta, care patrula, întâlnire care a cauzat un o a doua salvă de focuri, din nou, fără victime. Și, în sfârșit, al treilea act, s-a derulat pe bulevardul Richard Lenoir, cei responsabili declanșând un al treilea schimb de focuri împotriva unei partule de ofițeri de poliție, în timpul căreia unul dintre funcționari, membru al Comisariatului celui de-al XI-lea arondisment a fost lovit și apoi ucis cu sânge rece pe teren".

"Cei în cauză, trei la număr, după (...) mărturia unei persoane cu  care au avut un accident (...) au continuat drumul lor spre nordul Parisului și au lovit violent" un Volkswagen Touran în "Piața Colonel Fabien în districtul al XIX-lea, rănind șoferița"

"Ei au încercat să-și continue drumul, dar în cele din urmă au părăsit în grabă mașina lor la nivel de strazii Meaux (...) și apoi imobilizat conducătorul" unui Clio. "Au confiscat vehiculul și au plecat cu acesta".
[...]


*

Cine sunt cele 12 victime:


- 8 jurnaliști din care:
  • desenatori ai redacției Charlie Hebdo: 
Vincent Charbonier alias Chab, 47 ani
Jean Cabut alias Cabu, 76 ans
George Wolinski, 80 ani
Bernard Verlhac alias Tignous, 57 ani
Philippe Honoré, 73 ani
  •  un corector:
Mustapha Ourrad (care tocmai obținuse naționalitatea franceza)
  •  doi colaboratori:
Elsa Cayat, psihanalist
Frédéric Boisseau, agent de întreținere, primul omorât.
 - un economist și cofondator al ziarului: 
Bernard Maris, 68 ani
- invitat al redactiei:
Michel Renaud,
  •  un polițist din serviciul de paza al personalităților: 
Franck Brinsolaro, care trebuia sa îl păzească pe Charb, 49 ani
- un polițist care patrula pe bicicleta în momentul ieșirii din clădire a agresorilor:
 Ahmed Merabet de 42 de ani
Sursa 1, 2,


*

  Comunicatul Episcopilor Ortodocși din Franța fata de atentatul Charlie Hebdo


Paris, 07 ianuarie 2015 --- Episcopii Ortodocși din Franța condamnă în termenii cei mai fermi atacul josnic și barbar pe teritoriul francez, astăzi, în inima Parisului. În plus, acest act a vizat oameni nevinovați care se reuneau în cadrul  unei conferințe naționale mass-media, și deci, pe această cale, este vizată libertatea presei și de exprimare, o libertate fundamentală a Republicii noastre. Acest atac josnic urmărește să semene teroare, îndoială și diviziune. El cheamă astăzi, mai mult decât oricând, diferitele componente socio-politice și religioase ale țării noastre să proclame tare și cu putere unitatea națională și coeziunea în fața barbariei și să reafirme, cu autoritățile publice din țara noastră, întâietatea de a trăi împreună în respect față de ordinea publică Republicană și aceasta peste toate celelalte considerații. Este necesar, de asemenea, de a rămâne extrem de vigilenți pentru a învinge împreună toate încercările de instrumentalizare a religiei în scopuri politice și teroriste. Nici o religie nu poate accepta să verse atât de laș sângele inocenților. Episcopii ortodocși din Franța exprima simpatia cea mai profundă și solidaritatea cu toate victimele și cele afectate sau răniți de atac și a familiilor lor.
Traducere ROF

  Comunicatul Patriarhiei Romane


Biserica Ortodoxa Romana respinge invocarea religiei ca pretext pentru a justifica acțiuni politice extremiste, violente și ucigașe, deoarece o crima comisa în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale și sociale. De aceea, în societatea pluralistă de azi cultele religioase trebuie să conviețuiască în armonie și cooperare pentru binele comun, iar societatea să respecte demnitatea si valorile fiecarei religii. 

Totodată, exprimam compasiune pentru familiile îndoliate și solidaritate cu poporul francez.

Sursa: Trinitas

*

Comunicatul Președintelui francez, Françoi Hollande:




*

Moldova Ortodoxa:  Jurnaliștii francezi asasinați: martiri ai dreptului la exprimare sau victime ale prostiei?


Imediat, crima s-a transformat dintr-un caz penal, într-un simbol politic. Pentru cineva, atentatul terorist a devenit un semn că pericolul factorului islamic devine tot mai periculos, iar alții s-au grăbit să declare victimele drept „martiri ai libertății de exprimare”, „martiri ai civilizației”. Probabil, dacă cei câțiva francezi ar fi fost omorâți de un grup de tâlhari, nu ar mai fi existat niciun fel de reacție internațională, dat fiind lipsa unui context politic, care ar putea fi exploatat propagandistic. În cazul nostru, e vorba de impunerea a unui discurs despre o „lume liberă”, amenințată de „barbarii tiranici”. Puțini își mai amintesc acum momentele în care militanții „Statului Islamic” apăreau în presa occidentală drept „apărători ai democrației și libertății”, în lupta lor împotriva regimului Assad. Așadar, dublele standarde și conjucturismul nu sunt străine de societatea vestică.

Întâmplător, cu o zi înainte de atentatul din Franța, mii de suedezi au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva „islamofobiei”, după mai multe cazuri de incendierea a unor moschei. În același timp, în Germania 18 mii de oameni au ieșit la o acțiune de protest împotriva islamizării Europei, organizată de mișcarea PEGIDA. Devine tot mai clar că în Europa însăși comunitatea islamică devine o problemă. Nu mai este vorba de un conflict dintre „statul de drept” și „grupuri izolate de teroriști”, nu e un conflict între „dreptul la exprimare” și „fundamentalism”, ci un conflict dintre o europă laicizată, distrusă de ideea naivă a „multiculturalismului armonios”, aflată în proces de declin, și civilizația islamică, în plin proces de expansiune. Cu toate acestea, dincolo de Europa liberal-socialistă și islam, există o Europa a creștinismului și a tradiției. E o Europă care este lovită în egală măsură de „lumea civilizată” și „lumea barbară”. Această Europă nu poate fi solidară nici cu unii, nici cu alții. Ea este a treia parte în tot acest conflict civilizațional. În tot acest război, unii jurnaliști au îndemnat colegii de breaslă să se solidarizeze cu „jurnalismul” celor de la „Charlie Hebdo”. Internetul a fost invadat de “Je suis Charlie Hebdo” (“Eu sunt Charlie Habdo”). De fapt, nu e vorba de o susținere a jurnaliștilor în calitate de victime ale unui asasinat, ci în calitatea lor de simbol al unei „libertăți de exprimare”. O căutare pe internet, face un pic de lumină asupra “libertății” și “exprimării” jurnaliștilor francezi. Mai exact, e vorba de o publicație cancan, care a transformat satira abjectă și profanarea simbolurilor și valorilor religioase musulmane, creștine, iudaice, într-o meserie. Orice om cu bun simț, care ar răsfoi caricaturile publicate de cei de la „Charlie Hebdo”, ar fi oripilat de caricaturile pline de atacuri murdare la sentimentele religioase ale oamenilor. Nu exclude că unii ar spune că ei și-au meritat soarta sau că “Dumnezeu nu bate cu bățul”. Unii ar trebui să se mai întrebe: oare nu cumva radicalismul religios este o reacție la radicalismul antireligios? Desigur, practicarea unui “jurnalism” stupid nu poate fi un motiv de asasinat, însă care ar fi motivul pentru care întreaga lume s-ar declara solidară cu această publicație, care nu a semănat decât ură și dispreț, care nu este decât un simbol al lipsei oricărui bun simț? Putem și trebuie să fim solidari cu oricare victimă a unor atentate teroriste, în principiul, fie e vorba de jurnaliști sau cetățeni de rând, dar nu putem fi solidari cu josnicia. Paralel cu condamnarea violenței, trebuie să condamnăm și politicile editoriale, care nu fac decât să provoace măceluri. Nu trebuie să ne ascundem după deget: jurnaliștii francezi nu au murit pentru vreo cauză nobilă, ci pentru o neghiobie banală. Or, faptul că ai căzut victima unui omor, nu te face mai corect și mai onest. Să ne gândim un pic și la acest aspect. 

Octavian Racu

Update 8 ianuarie:








Update 9 ianuarie :






Asaltul forțelor de ordine în Piața Vincennes:







Rezumat:


Update 10 ianuarie:

  Declarația Președintelui François Hollande



Iată declarația completă a lui François Hollande, vineri, 9 ianuarie:

"Dragii mei compatrioți, Franța a fost atacat trei zile consecutive. Miercuri, cu atentatul împotriva Charlie Hebdo, care a făcut 12 morți și mai mulți grav răniți. Joi, cu asasinarea unei polițiste municipale și agresarea unui angajat la Montrouge. Și astăzi, cu doua luări de ostatici din care una la Paris, Porte de Vincennes, care a facut patru morti.

Franța a făcut față.

În primul rând îmi exprim întreaga solidaritate cu familiile victimelor și răniților. Dar Franța a făcut față, pentru că atunci când depășește o încercare - este o tragedie pentru națiune - este o obligație pentru noi să facem față.

Ucigașii au fost puși în afara pericolului de a mai face rău datorită unei duble intervenții, una la Dammartin-en-Goele într-un depozit, cealaltă la magazinul cușer, Porte de Vincennes.

Vreau să salut curajul, vitejia, eficacitatea jandarmilor, polițiștilor, a tuturor celor care au participat la această operațiune. Vreau să le spun că suntem mândri, mândri de ei, pentru că atunci când ordinul a fost dat, au dat asaltul cu aceeași mișcare și cu același rezultat. Au făcut-o pentru a salva vieți umane, cea a ostaticilor, au făcut-o pentru a neutraliza teroriștii, cei care au ucis.

"Vreau să vă chem la vigilență"


Franța, chiar dacă este conștientă că a făcut față, chiar dacă știe că poate dispune de forțe de securitate ale bărbaților și femeilor capabili de vitejie, Franța, nu a terminat cu amenințările, a căror ținta este - atunci vreau să vă chem la vigilență, unitate, și mobilizare.

Vigilența, mai întâi Statul trebuie să o dovedească, și primul-ministru. Am întărit modalitățile de a proteja locurile noastre publice, pentru a face astfel încât să putem trăi în liniște, fără ca la un moment dat să putem fi obiectul unei amenințări sau risc. Dar trebuie să fim vigilenți.

"Unitatea este cea mai bun armă a noastră"


Va chem la unitate, pentru că, am exprimat în fata francezilor, este cea mai bună armă a noastră. Trebuie să demonstram hotărârea noastră de a lupta împotriva a ceea ce ne-ar putea diviza, și în primul rând sa fim implacabili împotriva rasismului și anti-semitismului, căci astăzi, în acest magazin cușer, a fost un act antisemit îngrozitor, care s-a comis.

A nu ne dezbina, înseamnă că nu trebuie să facem vreun amalgam, să refuzam orice facilitate, sa respingem orice escaladare. Cei care au comis aceste fapte, acești teroriști, acești iluminiști, acești fanatici, nu au nimic de-a face cu Islamul.

"Trebuie să ne mobilizăm"


În cele din urmă trebuie să ne mobilizăm, trebuie să fim în măsură să răspundem atacurilor prin forță dar, de asemenea, prin solidaritate. Prin această solidaritate trebuie să arătăm toată eficacitatea.

Suntem un popor liber, care nu cedează la orice presiune, care nu se teme, pentru că avem un ideal care este mai mare decât noi, și suntem capabili să-l apărăm oriunde pacea este amenințată. Și vreau, încă odată să salut soldații noștri care fac sa ne luăm responsabilitățile noastre în fața terorismului.

Mulți șefi de stat și de guvern, din întreaga lume, au vrut să-și exprime solidaritatea lor. Mulți mi-au spus că vor fi acolo în timpul marelui marș de duminică. Eu voi fi cu ei. Și fac apel la toți bărbații și femeile francezi să se ridice împreună duminică pentru a purta aceste valori ale democrației, libertății, pluralismului, la care suntem cu toții atașați, și care într-un fel reprezintă Europa.

Deci, din acesta încercare, vă asigur, vom ieși mult mai puternici.

Trăiască Republica și Trăiască Franța! "

Cine sunt victimele de la Hyper Cacher:


  • Yohan Cohen, 22 ani
  • Yoav Hattab, 21 ani, fiul marelui rabin de Tunis
  • Philippe Braham, avea in jur de 40 de ani
  • François-Michel Saada, avea in jur de 60 de ani

Sursa 1

Plus: Exclusif JSSNews: le récit de la prise des 23 otages de l’HyperCacher par des témoins libérés !



Update 11 ianuarie :


Reuniunea internațională a miniștrilor de Interior:



Mai multi miniștrii de Interior au participat duminica, 11 ianuarie 2015, la reuniunea internațională asupra terorismului organizata de Bernard Cazeneuve la Paris, la care a participat și ministrul american al Justiției, Eric Holder.

Declarația ministrului Bernard  Cazeneuve:
Acțiunea noastră trebuie să se proiecteze într-o apropiere globala și operațională. Am identificat, în această privință, doua câmpuri pe care dorim să afirmam în mod particular, și să întărim, cooperarea noastră:
- modalitățile destinate a contracara deplasările luptătorilor străini și din toate filierele,
- lupta împotriva factorilor și vectorilor de radicalizare, în mod special pe internet.
*

Marșul istoric al conducătorilor din lumea întreagă împotriva terorismului





VIDEO:

Cuvântul Președintelui Klaus Iohannis după participarea la Marșul Solidarității 



VIDEO:

Update 12 ianuarie: 


Înregistrarea lui Chérif Kouachi la telefon, cu un reporter BFMTV 



VIDEO/AUDIO:

Chérif Kouachi: Iti spunem pe drept ca suntem apărătorii Profetului Mohamed sub Mohomed Ouselem[?] si ca am fost trimis eu, Chérif Kouachi de Al-Quaida Yemen. Si ca am fost acolo, și Cheikh Anwar al-Awlaki m-a finanțat.

Reporter: Acum cât timp aproximativ?

Chérif Kouachi: De ceva timp. Înainte să fie omorât. [...]

Reporter: De acord, și deci ai revenit în Franța acum nu mult timp.

Chérif Kouachi: Ba da, acum câtva timp, nu e un secret. [...]Nu-ți face probleme. Ii cunosc.[...] Am putut face bine lucrurile.

Reporter: De acord, și acuma sunteți doar voi doi, tu și fratele tău.

Chérif Kouachi: Asta nu e problema ta.

Reporter: Sunt totuși oameni care sunt în spatele vostru?

Chérif Kouachi: Asta nu e problema ta.

Reporter: De acord, și vă gândiți să mai omorâți în continuare, în numele lui Allah, sau nu?

Chérif Kouachi: Să omorâm pe cine?

Reporter: Nu știu. E o întrebare pe care ți-o pun.

Chérif Kouachi: Am omorât civili? [...]

Reporter: Ati omorât jurnaliști.

Chérif Kouachi: Nu, dar am omorât civili sau oameni? Asta căutați de doua zile. Hai, gata![...]

Reporter: Stai nițel Chérif. Ati omorât în dimineața asta?

Chérif Kouachi:  Nu suntem criminali. Suntem apărătorii Profetului. Nu omoram femei, pe nimeni. Noi apăram Profetul dar cine-o face, atunci nu-i problema, putem sa-l omoram. Dar nu suntem ca voi, nu suntem ca voi. Voi omorâți copii musulmani în Irak, în Siria, în Afganistan. Voi sunteți, nu noi. Noi avem un cod de onoare în islam.

Reporter: Da, dar acuma v-ați răzbunat totuși.

Chérif Kouachi: Da, ai zis bine, ne-am răzbunat. Exact. Iată, ai spus-o singur, ne-am răzbunat.

Update 13 ianuarie:


Chisinau Cultural/ Savatie Bastovoi: Despre moarte și caricaturi


Ce este o caricatură? Aș putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de caricaturi. Nu aș greși dacă aș spune că m-am născut într-o țară-caricatură: URSS, că îmi înveleam bucățile de pîine cu unt pe care mi le luam la școală în gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi, că învățam într-o școală care avea un panou cu caricaturi, că îmi cumpăram înghețată și limonadă de la o alimentară pe peretele căreia era o caricatură, că citeam cărți pionierești ilustrate cu caricaturi, că uneori și oamenii îmi păreau caricaturi decupate din gazete.

Într-un cuvînt, eram înnebunit de caricaturi. Am studiat pictura și, la rîndul meu, am desenat caricaturi.

Caricatura este o invenție a modernității. În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul.

Răsfoind, de-a lungul scurtei mele vieți, reviste și cărți despre istoria omenirii, cu ce a avut ea rău și bun, am observat următorul lucru: caricaturile se înmulțesc atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Caricaturile apar înaintea unei revoluții, dispar în perioada măcelului și reapar pe timp de ”pace”, dar nu ca operă a partizanilor, ci ca armă a sistemului.

Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi.
În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri.

Totul a început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreți. După ce milioane de oameni au fost uciși și regimul socialist s-a instaurat în Rusia și țările cucerite prin crimă, a fost declarată perioada de pace, de libertate a expresiei, de justiție echitabilă. A venit vremea cînd oamenilor care desenaseră oarecînd caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuște preoți, comercianți și pe urmașii familiilor aristocrate chiar așa, pe stradă. Atunci ei s-au întors iarăși la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea Sovietică și erau expresia celei mai sincere uri de clasă, ură care a ucis sute de milioane de oameni.

Charlie Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit, a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni, care nu cred ca ei.

Această ură contravine legilor Franței și ordinii democratice, totuși ea a fost încurajată, iar acum e aclamată de spuma națiunilor europene.

Franța, ca și URSS, a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina și baioneta. Cînd rîurile de sînge s-au scurs în pămînt și din pămînt au crescut iarbă și flori, regimul instaurat a declarat vreme de pace și a făgăduit să apere libertatea, chiar și cea religioasă. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului antic roman în care religiile se întîmpla să fie interzise prin lege, cum a fost și cazul creștinismului, ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de exprimare cu gîndul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. În acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori, artiști, actori, bufoni, jurnaliști, caricaturiști care umilesc, batjocuresc, murdăresc pe toți cei care cred altfel decît sistemul.

Ceea ce nu poate face statul ”democratic” cu sabia, a încredințat să o facă celor de la Charlie Hebdo și altora ca ei, de care e plină lumea.

Asistăm la un proces grotesc de reeducare la care sînt supuși oamenii de diferite credințe în tot spațiul Europei. Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești, cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. Acum, cînd acest lucru nu se mai poate face în România, toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane.
Din păcate, isteria a cuprins întreaga Europă. Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. Mărturia a fost făcută de Michel Catalano, omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi asasini, bînd cafea cu ei, deși presa a trîmbițat că managerul fusese luat ostatec.

Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice? Nici autorii acestora și nici alții nu au meritat să sfîrșească astfel. Viața este un preț mult prea scump și care poate fi plătit o singură dată.

Opriți-vă! Și dacă nu puteți desena ceva frumos, priviți-vă pur și simplu. Frumusețea chipului uman a trezit dintotdeauna admirația. Strădania de a strîmba ceea ce este frumos vine de la diavol, chiar și la cei pentru care diavolul nu există.

Update 16 ianuarie:


Cateva urmari...

VIDEO:

VIDEO (update 20 ianuarie):

Continuă, parcă mai cu osârdie, comentariile pe marginea abominabilului atentat din Paris, din 7 ianuarie. Dar, în loc de răspunsuri, mie mi se pare că se nasc tot mai multe întrebări. Aş putea, cu uşurinţă, să enumăr o serie de interogaţii care izvorăsc din sumedenia de luări de poziţie pe marginea şocantului eveniment. Spre exemplu:

De când este obligatoriu ca, într-un conflict, să iei musai partea unuia dintre combatanţi? De ce, dacă spui: "Je ne suis pas Charlie" (recte, "eu nu pot fi de acord cu desene blasfemiatorii la adresa nici unei religii şi nici cu cele calomniatoare, jignitoare la adresa vreunei persoane") înseamnă, automat, că simpatizezi cu teroriştii, cu fanaticii religioşi, că nu eşti european şamd? De ce, dacă afirmi că nu suntem noi îndreptăţiţi să-i judecăm pe acei jurnalişti francezi ciuruiţi de gloanţe, că nu e firesc să afirmi: "au găsit ceea ce au căutat" sau "Dumnezeu nu bate cu parul" (dar cu ce, Doamne, iartă-mă, cu kalaşnikovul?), trebuie că eşti sub efectul intimidant al corectitudinii politice, iar nu fidel Evangheliei? Cât de penibili pot fi cei care susţin ideea de libertate de exprimare "fără limite" (un fel de "fără număr" al maneliştilor ce fac gazetărie "după ureche"), dar trântesc pumnul în gura celor care îndrăznesc să aibă o altă opinie decât a lor? De ce, în cazul oricăror tragedii, este indicat să se discute asupra cauzelor care le-au provocat, dar, în cazul atacului terorist de la Paris, nu ai voie decât să compătimeşti victimele, nicidecum să analizezi ce a făcut posibilă o astfel de grozăvie (pentru că, vezi, Doamne!, le "amesteci" şi dai apă la moară "celorlalţi")? Cum de crimele din capitala Franţei s-au bucurat de o mediatizare ce se apropie vertiginos de cea a atacurilor asupra turnurilor gemene de la New York, din 2001, dar când mii de creştini nevinovaţi (şi care nici nu i-au provocat cu nimic pe extremiştii islamici, decât, poate, prin simplul fapt că există!) sunt masacraţi în Siria, presa abia dacă încropeşte o ştire? De ce statele europene nu taxează la fel de ferm - mai ales prin acele instituţii antidiscriminare, cum este C.N.C.D., în România - pe cei care jignesc sau batjocoresc credinţa milioanelor de creştini sau de musulmani aşa cum o fac, cu suspectă grabă, în cazul celor îndrăznesc a vorbi public despre caracterul deviant al homosexualităţii?...

Şi, probabil, şirul de nedumeriri se poate prelungi. Orice soluţii s-ar inventa, la problemele de mai sus, orice fel de iniţiativă legislativă sau demers de natură politică s-ar face, dacă nu vor avea drept temei iubirea de Dumnezeu şi de oameni, nu se va putea obţine pacea mult dorită. Unii ar prefera să-L scoată pe Dumnezeu din ecuaţie şi să rămână doar iubirea de oameni, crezând că se poate construi ceva durabil în limitele unui umanism secular. Mai mult, ateii argumentează faptul că statul nu trebuie să-şi caute repere în Legea lui Dumnezeu, tocmai invocând acţiunile celor care ucid pe motive religioase. Trebuie precizat, fără echivoc, că între ateul care se încrede în puterea raţiunii sale şi fundamentalistul religios care se închină dumnezeului din capul său, nu este o diferenţă substanţială. Adică nici unul, nici celălalt nu au (sau nu vor să aibă) nici un fel de legătură cu Dumnezeul Cel viu.

Nimeni nu face un serviciu lui Dumnezeu ucigând în numele Său. Dumnezeu a creat omul spre a fi liber şi demn. El este singurul "liant" posibil între oameni, în absenţa Sa totul poate fi justificabil, până şi crima. Or, Dumnezeu nu are cum să ceară celor ce-I urmează Lui nici comiterea de crime spre răzbunare, nici pedepsirea necredincioşilor, nici impunerea cu forţa a unor adevăruri de credinţă. Şi nici nu are nevoie să-I fie apărată onoarea cu arma în mână. Evanghelia este limpede în acest sens. În noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul S-a retras cu ucenicii în grădina Ghetsimani, la rugăciune. Acolo a venit Iuda cu "oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme" (Ioan 18, 3). Când "au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins" (Matei 26, 50), vulcanicul Simon-Petru, apostolul, a scos sabia "şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus" (Ioan 18, 10). A dorit să-L apere pe Domnul, ca şi cum Domnul nu se putea apăra singur, nu ar fi putut chema "mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri" (Matei 26, 53). Mântuitorul a fost categoric cu Petru, certându-l: "Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 53). Acest episod ne arată că Dumnezeu nu aprobă violenţa sub nici o formă, nici măcar atunci când cineva crede că îşi exprimă, astfel, râvna de a-I sluji Lui.

Imaginea lui Simon-Petru mânuind sabia în grădina Ghetsimani ar trebui să pună pe gânduri pe orice fanatic religios, care se crede îndreptăţit a lupta cu arma în numele lui Dumnezeu. Departe de a aproba gestul discipolului său ori de a se bucura de rana produsă adversarului, Iisus a îndreptat lucrurile, tămăduind urechea celui rănit, lui Malhus (v. Luca 22, 50). A fost, practic, ultima minune, ultima vindecare făcută de Domnul înainte de a-şi da duhul pe Cruce. Nu a vrut Mântuitorul ca să sufere cineva din pricina Lui. Iar cel ce este cu adevărat credincios înţelege, astfel, că, la toate blasfemiile şi răutăţile lumii, nu se răspunde cu sabia. Că armele unui creştin adevărat sunt rugăciunea şi binecuvântarea vrăjmaşilor, pe care nu numai că nu trebuie să-i rănim, ci chiar suntem îndemnaţi să-i iubim (cf. Matei 5, 44, Luca 6, 28 ş.a.). Dacă este vorba de a avea o atitudine vizavi de batjocorirea credinţei sau de nedreptăţile din societate (şi este indicat să o avem!), aceasta trebuie să se întemeieze pe prevederile legii, pe drepturile cetăţeneşti, care sunt aceleaşi pentru atei ca şi pentru cei credincioşi (cel puţin deocamdată). Avem, în acest sens, model pe Sf. Ap. Pavel, cel care a invocat cetăţenia sa romană atunci când, la Ierusalim, au vrut să-l biciuiască pe nedrept, fără a fi fost, anterior, judecat de vreo instanţă (cf. Faptele Apostolilor 22, 24-30). Dacă am vorbi mai puţin despre atentatul de la Paris şi mai mult despre cel de acum vreo două mii de ani, din grădina Ghetsimani, cu siguranţă am învăţa mai multe, s-ar mai muia inimile noastre şi s-ar mai domoli tulburarea din lume.

Reacţia Consiliului Mondial al Poporului Rus în urma atentatelor de la Paris

Centrul pentru Drepturile Omului al Consiliului Mondial al Poporului Rus (VRNS) a solicitat impunerea unui moratoriu în ceea ce priveşte publicaţiile şi caricaturile ofensatoare şi/sau profanatoare la adresa sentimentelor şi simbolurilor religioase, după cum notează  agenția Interfax.
"Facem apel la jurnaliștii din întreaga lume pentru a se solidariza în impunerea unui moratoriu privind publicarea caricaturilor jignitoare la adresa sentimentelor religioase ale musulmanilor, creștinilor sau ale adepţilor oricărui alt cult. Reamintim cu această ocazie că în Rusia, ofensa publică adusă sentimentelor religioase și profanarea obiectelor, însemnelor și a simbolurilor de cult constituie infracţiune aflându-se prin urmare sub incidenţa urmăririi penale".
În cadrul memoriului, se cere comunităţii Umma de a face tot ce poate 
"pentru a dezarma teroriștii și pentru a apăra credințele și simbolurile religioase doar în limitele cadrului impus de lege".
În continuare, semnatariii memoriului se declară alarmaţi de 
"atacurile teroriste din Paris, precum și de răspunsul necorespunzător al forțelor influente, atât din Europa, cât și din Orientul Mijlociu, care nu au reuşit până în prezent decât o escaladare periculoasă a confruntărilor. Spre regretul nostru, părțile în conflict prezintă o incapacitate periculoasă de a menține un dialog, o reticență fatală în a se înțelege și coopera, fapt care ar putea conduce la consecinţe dramatice pentru întreaga lume".
Retipărirea de caricaturi, ca răspuns la atacurile teroriste, este
 "iresponsabilă dar și nedreaptă, fiind o lovitură dată milioanelor de musulmani complet nevinovați, o demonstrație de lipsă de respect pentru o întreagă civilizație. În egală măsură de nedreaptă și provocatoare este şi campania de profanare lansată împotriva bisericilor ortodoxe sub masca «solidarităţii» cu trupa Pussy Riot. În numele niciunei libertăţi de exprimare nu poate fi găsită justificare pentru blasfemia și afrontul adus credincioşilor. O condiție prealabilă pentru dialogul intercultural trebuie să fie  dorinţa de a limita libertatea oricărei încălcări a valorilor fundamentale ale celuilalt, fie că este vorba un simbol uman sau sacru”, se mai arată în document.
Consiliul Mondial al Poporului Rus a fost înființat în 1993, ca organizație publică internațională, fiind condus de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Consiliul a primit statutul special consultativ al ONU, în 2005.

Update 20 ianuarie:


Claudiu Tarziu: Scena unui razboi ideologic


Franţa sub teroare. 17 morţi în trei zile, victime ale răzbunării unor islamişti radicali pentru insultarea Profetului lor. Între cei împuşcaţi, zece jurnalişti de la săptămînalul satiric Charlie Hebdo. Teroriştii au fost ucişi la rîndul lor, dar nu înainte de a ridiculiza cîtva timp poliţia.
Europa este oripilată şi solidară cu Franţa. La Paris milioane de oameni au mărşăluit pentru democraţie şi împotriva terorismului, în frunte cu numeroşi şefi de state şi de guverne.
Pe buzele tuturor, jurnalişti, politicieni, cetăţeni simpli, scoşi dintr-ale lor de măcel, stă afirmaţia: “Apărăm libertatea de exprimare”. Fals!
Realitatea este că în Franţa s-au ciocnit două ideologii extreme, două totalitarisme, unul soft, celălalt hard. Neomarxismul şi fanatismul religios. Ambele violente, ambele distrugătoare ale normalităţii, ambele rezultat al răstălmăcirii dogmatice a valorilor imuabile ale lumii: adevăr, bine, frumos.
Ziariştii de la Charlie Hebdo au fost ucişi sub cuvînt că au batjocorit religia musulmanilor. Doi islamişti, cetăţeni francezi, crescuţi şi educaţi în Franţa, recidivişti pe tărîmul terorismului, n-au suportat să le fie luată în derîdere credinţa şi au pus mîna pe arme. Însă, creştinismul şi mozaismul au fost şi ele bălăcărite în texte şi caricaturi din Charlie Hebdo, şi nici creştinii, nici evreii nu au ucis pentru asta.
A fost, de fapt, o motivare religioasă a crimei. Dacă nu ar fi avut pretextul caricaturilor ofensatoare pentru Islam, ucigaşii ar fi găsit alt motiv pentru carnagiu. După cum o arată omorîrea persoanelor care nu aveau vreo legătură cu redacţia Charlie Hebdo.
Fapele teroriştilor se înscriu într-un tipar ideologic şi vin în şirul a numeroase asasinate comise aproape zilnic, peste tot în lume, în numele Islamului.
Ziariştii de la Charlie Hebdo provocau de mult timp pe toată lumea, fuseseră ameninţaţi şi erau păziţi de poliţie. Publicaţia avea un public semnificativ constant şi din acest motiv. Dar nu neapărat banii şi nu numai afirmarea unui neîngrădit drept la libera exprimare erau motoarele acelor jurnalişti. Ei erau exponenţii unei ideologii care domină Occidentul şi care îşi află izvoarele în neomarxismul Şcolii de la Frankfurt. Multiculturalismul, “corectitudinea politică”, imigraţia scăpată de sub orice control – de pe urma căreia Franţa are peste cinci milioane de musulmani, care şi-au făcut stat în stat –, alungarea creştinismului, cu tot cu valorile sale, înapoi în catacombe, culpabilizarea continuă a structurilor de forţă ale statelor (servicii secrete, armată, poliţie), politicile asistenţialiste care încurajează imigraţia, lenea şi refuzul integrării, laxismul moral, cu corolarul său, dezmăţul sexual – toate sînt componente ale neomarxismului. O ideologie care slăbeşte Occidentul şi care provoacă, inevitabil, confruntări sîngeroase. Terorismului cultural naşte terorismul armat. Iar războiul cultural dintre extreme duce, după cum vedem în Franţa, Siria sau Afganistan, la lupte armate.
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo erau soldaţi ai unei tabere ideologice. Ceea ce nu înseamnă că meritau să moară, că mitocania lor justifică în vreun fel crima sau că terorismul căruia i-au căzut victime este legitim. Nu, dar înainte de a ne pune toţi în frunte lozinca “Je suis Charlie” şi a pretinde că prin asta apărăm democraţia şi libertatea, trebuie să ne lămurim contextul. A susţine că în cazul Charlie Hebdo este vorba despre o încercare de suprimare a libertăţii de exprimare e cel puţin o interpretare abuzivă a libertăţii.
Unii lideri de opinie de la noi şi de aiurea au afirmat că nu există nici o limită pentru libertatea de expresie. Căci dacă s-ar pune vreuna, nu am mai putea vorbi despre libertate. Iarăşi fals! Libertatea fiecăruia dintre noi este pînă acolo unde lezează libertatea sau drepturile altuia. În această definiţie se încadrează şi libertatea de expresie. Altminteri, nu ar fi pedepsite insulta şi calomnia. Pe acest temei, în Occident sînt pedepsite şi negarea Holocaustului sau rasismul. Şi asta nu stîrneşte demonstraţii de stradă pentru apărarea libertăţii de exprimare.
Cîtă vreme celelalte feluri de drepturi şi libertăţi sînt reglementate, şi libertatea de exprimare trebuie să fie. Dacă excesele libertăţii de expresie nu sînt sancţionate de lege, riscăm să fie pedepsite prin acţiuni care ignoră legea. Iar atunci cînd adepţii libertăţii de exprimare pînă la ofensă şi apărătorii subiectului ofensei fac parte din tabere ideologice diferite şi radicale, atunci avem evenimente de timpul celui de la Charlie Hebdo.

Inmormantarea victimelor si teroristilor

Charb - inmormantat pe "Internationala" in Pontoise (Val d'Oise) unde locuiesc parintii sai. (VIDEO: Humour, larmes, fanfare et résilience aux obsèques de Charb)
Wolinski - muzica de jazz, crematoriu cimitirului Père Lachaise

Tignours - cosciug cu calicaturi, inmormantat in cimitirul parizian Père Lachaise. Ministrul Justitiei, Christiane Taubira a declarat ca in Franta putem sa "desenam tot, chiar si un profet", evocand "dreptul de a isi bate joc de toate religiile".

Psihiatra Elsa Cayat - inmormantata in locul evreiesc din cimitirul Montparnasse

Politistul Franck Brinsolaro - inmormantat la Bernay (Eure)
Politistul Ahmed Merabet - inmormantat in cimitirul musulamn din Bobigny (VIDEO: Ahmed Merabet, le policier mort sous les balles des frères Kouachi enterré à Bobigny)

Sursa 1, 2,

Attentats à Paris: où enterrer les terroristes?
Chérif Kouachi enterré en toute discrétion à Gennevilliers

Update 21 ianuarie:

Eroul de la Super Cacher, Lassana Bathily, a obtinut nationalitatea franceza



VIDEO:

Cuvantul Ortodox:


Blogul lui Razvan Codrescu: EU NU SÎNT CHARLIE

Wikipedia: Attentat contre Charlie Hebdo
Ortodoxia Tinerilor:

Publié par
Libellés : , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)