Grai tămâiat, limba română - patrie ce are deasupra Cerul

Sursa

Limbii romane în care ma spovedesc...

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spuie-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Sfântul Alexandru din Svir, un “Avraam” al Noului Testament - Viața Sfintele moaște, reportaje video, Tropar, Acatist, Rugaciuni, Icoane

Tropar

Placutule ales al lui Hristos si facatorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit, cu dragoste in cantari duhovnicesti te laudam: iar tu, indrazneala catre Domnul avand, cu rugaciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeste, ca sa-ti cantam: Bucura-te, Cuvioase Alexandre, facatorule de minuni al Svirului!

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.

Sf. Alexandru din Svir, numit si Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta ca Lavra Sfantului Alexandru Svirski. Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru. Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme! Faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor sunt neatinse. La mana dreapta deschisa cu palma in sus se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mainile muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui maronie. Moastele izvorasc mir din abundenta. Este singurul Sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa construiasca o biserica in numele Sau. A trecut la cele vesnice la 30 august 1533 la varsta de 85 ani.

ACTUALIZAT. Scrisori din partea Mănăstirii Marea Lavră și a Schitului Prodromu prin care se infirmă alăturarea acestuia într-o mișcare zelotistă și luand decizii fără o consultare prealabilă a Sfintei Chinotite

• Basilica: Mănăstirea Marea Lavră despre poziţia Schitului Prodromu faţă de Sinodul din Creta: Zvonuri nefondate

Cu aprobarea şi binecuvântarea Mănăstirii Marea Lavră, publicăm documente aparţinând acesteia şi Schitului Prodromu, referitoare la unele afirmaţii neadevărate recente cu privire la aşa-zise acţiuni schismatice din partea schitului menţionat şi implicarea într-o mişcare neo-zilotistă alături de fostul stareţ al Marii Lavre, monahul Sava, care a fost orchestrată în principal de persoane din afara Sfântului Munte, care exploatează numele sfântului nostru loc fără nicio autorizare din partea organismelor competente ale Sfântului Munte.

Astfel, se vădeşte încă o dată falsitatea celor care se numesc cinstitori ai Sfântului Munte, fie ei purtători de schimă mare sau nu, cu privire la dominarea unor convingeri zilotiste în Sfântul Munte şi, desigur, în unele mănăstiri, cu efortul evident de a destabiliza buna administrare internă a acestora şi relaţiile spirituale bune cu cinstita şi Marea Biserică a lui Hristos (n.n. Biserica Ortodoxă a Constantinopolului) şi cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Întâistătătorul acesteia şi Patriarhul nostru Ecumenic. Rugându-ne ca Domnul să dăruiască pocăinţă şi curăţirea minţii fraţilor noştri eronaţi prezentăm în continuare documentele.

Sfantul Paisie Aghioritul, Cuviosul Sofronie Saharov si Parintele Arsenie Papacioc conglasuiesc: "mai ales in vremea de astazi nu ajuta sa aplice cineva toata Legea Bisericii cu o asprime fara discernamant"

Aparuse in anul 1990 o "carte" al carui titlul coincidea cu numele editurii care o tiparise si era folosita de multi crestini sub forma unui indreptar de spovedanie. Parintele Arsenie, avand discernamant duhovnicesc, arata ca aceasta compilatie poate face mult rau, autorul ei nefiind duhovnic, ci numai diacon, el insusi spunandu-si "nemonah". In acest sens se stie ca, cu cat sunt oamenii mai sofisticati cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simplisti abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice, intotdeauna in viziunea lor forma avand prioritate asupra fondului. In speta, compilatia amintita emana un duh de asprime in privinta aplicarii canoanelor, fiind astfel in contrast cu viziunea avei Arsenie care spunea ca aceste canoane

"raman valabile ca niste mari faruri de orientare care sa puna in lumina gravitatea pacatelor, dar trebuie cunoscuta si aplicarea lor cu pogoramant". 

In prezenta editie intalneam ca un laitmotiv aceasta pledoarie mai sus mentionata, in fiecare interviu care cuprinde intrebari despre spovedanie. Cu privire la acest aspect i s-ar reprosat candva ca nu este "in litera canoanelor" privind maniera in care aplica pogoramintele. De fapt era in duhul Cuviosului Paisie Aghioritul care spunea:

"Da, mai ales in vremea de astazi nu ajuta sa aplice cineva toata Legea Bisericii cu o asprime fara discernamant, ci trebuie sa cultive marimea de suflet in oameni. Sa faca mai intai treaba buna in el insusi, ca sa poata ajuta sufletele, caci altfel va sparge capetele. Pidalionul se numeste Pidalion, pentru ca indruma pe om spre mantuire, cand intr-un mod cand intr-altul, precum face corabierul, miscand carma cand la dreapta, cand la stanga, ca sa scoata coarabia la liman. Daca o va tine drept, fara sa o miste dupa cum este de trebuinta, va izbi coarbia de stanci, o va scufunda si oamenii se vor ineca. Daca duhovnicul foloseste canoanele ca bombardament si nu cu discernamant, potrivit cu omul, cu pocainta ce o are acela etc., in loc sa vindece sufletele le va omora".

Sfântul Mărturisitor Alexie de Ugina († 22 august 1934) printre primele victime ale comunismului în Rusia, întru răbdare și rugăciune s-a învrednicit a se sfinți, având sfintele moaștele întregi, în Franța, acolo unde și-a petrecut ultimii ani din viață

Biografia, pe scurt, a Sfantului Alexie de Ugina

Cel ce avea sa devina sfantul Alexie Uginul s-a nascut in nordul Rusiei, in 1867. A avut o copilarie incercata de greutati, fiind orfan de tata. La 22 de ani, cu ganduri de preotie, merge la luminatul pastor al Rusiei, viitor sfant, Ioan de Kronstadt. Acesta l-a indemnat sa urmeze calea, simtind ca tanarul are „frica lui Dumnezeu”.

In anii ce urmeaza pana la Revolutia din 1917, Pr Alexie a ocupat diverse posturi in Biserica, de la citet la preot paroh, remarcandu-se prin dragostea pentru enoriasii sai.

In 1917 a izbucnit Revolutia. Integritatea si sfintenia nu trec usor neobservate; astfel, Parintele Alexie a fost prins repede in capcana intinsa de dusmanii Bisericii. A fost arestat si aruncat in inchisoare, pornind pe un drum care poate l-a facut sa devina un alt mare duhovnic martirizat pentru credinta. A fost izolat in carcera unde a indurat cruzimea persecutorilor cu blandete si rabdare. A fost batut cu violenta, insultat si supus torturii. Tortionarii i-au rupt ambele maini si picioare; a fost biciuit atat de mult incat nervii fetei au fost sfasiati. Avea sa poarte semnele torturii toata viata: ochiul drept ramanea mereu mai deschis decat cel stang. In cele din urma, a fost condamnat la moarte. Domnul avea, insa, alt plan pentru Parintele Alexie, caci fiii duhovnicesti si familia sa au putut sa intervina cu succes si l-au salvat. Fiica cea mare s-a oferit prizoniera in locul lui si, astfel, i-a obtinut eliberarea.

Rugăciune pentru Părintele duhovnic. "Maica Domnului caută cu milostivire la el din cer"

Rugăciune către Maica Domnului pentru părintele duhovnic

O, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Împărăteasa Cerului și a pământului, ascultă strigarea sufletului meu și primește păcătoasa mea rugăciune, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care o aduc pentru părintele meu duhovnic, îndureratul robul tău (prenumele).

Fii lui întotdeauna Călăuzitoare și în toată vremea însoțește-l și îngrădește-l pe el cu sfinții îngeri.

Întărește-l când este treaz, păzește-l când doarme; mângâie-l când plânge, îmbărbătează-l când este trist, izbăvește-l de dureri; slobozește-l de clevetire, ridică-l când este în neputință, biruiește-i pe demonii ce luptă împotriva lui și, în primejdie de moarte, îl ajută.

În fiecare zi îl arată înfricoșător pentru vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca ei să știe că el este robul tău, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul și Împăratul, Căruia I Se cuvine cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Maica Domnului, îmblânzește inimile oamenilor celor răi care se ridică asupra lui. Tu vezi osteneala și durerea părintelui meu (prenumele) durerile lui doar Tu singură le cunoști. Tu îi știi toate tainele sufletului, caută cu milostivire la el din cer, uşurează-i suferinţa, acoperă-l cu acoperământul Tău, cercetează-l pe el cu mila Ta cea cerească, trimite-i binecuvântare în toate faptele lui și-i dăruiește ajutorul tău cel nevăzut, și cu sfintele lui rugăciuni, dă-mi mie smerenie, mustrare de conștiință, răbdare, blândețe, curăție, tăcere și mă acoperă de toate năpastele și de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți. Amin. 

Sursa: Oameni si demoni, Rugăciune către Maica Domnului pentru părintele duhovnic

LEGATURI:

• ROF, Rugaciuni pentru pastori si pentru fiii duhovnicesti

• Doxologia: Rugăciune pentru părintele duhovnic 

Asociația Christiana: "Cele 4 Biserici care nu au venit in Creta si episcopii greci (vezi Hierotheos) care nu au semnat, n-au amenintat pe nimeni si au pastrat comuniunea cu toti ierahii, clericii si mirenii celorlalte episcopii ortodoxe"

• Active News: Comunicat important privind tulburările aduse de Sinodul din Creta: Atanasie și iezuiții au recurs la aceeași viclenie la sfârșitul secolului al XVII-lea când au reușit să sfâșie trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania

Sinodul din Creta a tulburat apele în Moldova, iar în acest context Asociației Christiana a remis un comunicat în care aceștia își prezintă punctul de vedere.

Aceștia speră la o rezolvare a problemelor și le cer celor care îl contestă pe Mitropolitul Moldovei să fie mai atenți la câteva aspecte extrem de importante pentru viitorul Bisericii Ortodoxe.

Iată comunicatul integral:

”Vazand oarecare tulburare in Biserica noastra, vazand multimea interventiilor dusmanoase, a cuvintelor grele, incarcate de rautate la adresa Mitropolitului Moldovei, si vazand si putinatatea interventiilor care indeamna la limpezire prin dialog si pace, Asociatia Christiana indrazneste sa-si prezinte punctul de vedere.   

Doua pareri si doua rugaminti

Prima parere. Un grup de monahi, preoti de mir si laici, unii bine pregatiti teologic, altii – probabil – straini de usa Bisericii, au semnat si publicat o „Scrisoare deschisa catre arhiereii care au semnat in Creta”.

Autorii scrisorii au castigat increderea duhovnicului de la Sihastria in sensul ca parintele Zaharia a semnat fara sa vada textul care il ameninta pe IPS Teofan cu nepomenirea la sfintele slujbe daca nu se dezice de semnatura din Creta.

Noi amintim acestui grup ca Atanasie si iezuitii au recurs la aceeasi viclenie la sfarsitul secolului al XVII-lea cand au reusit sa sfasie trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Iata, dupa 300 de ani aceasta durere savarsita intr-o singura zi, nu s-a mai putut vindeca pana astazi.

Noi suntem o Asociatie medicala crestina si am invatat ca Biserica este un spital nu un tribunal. De aceea, discursul amenintator si ultimativ, mai degraba seamana cu rechizitoriul unui procuror, decat cu strigatul unor oi care vor sa se desparta de pastorul lor.

Cele 4 Biserici care nu au venit in Creta si episcopii greci (vezi Hierotheos) care nu au semnat, n-au amenintat pe nimeni si au pastrat comuniunea cu toti ierahii, clericii si mirenii celorlalte episcopii ortodoxe. Credem ca ati putea invata si de la ei.

Prima rugaminte: Va rugam reganditi scrisoarea in asa fel incat pacea – nu razboiul – sa limpezeasca lucrurile. Aveti timp mult la dispozitie, pentru ca IPS Teofan are multa rabdare cu voi si nu are resentimente fata de contestatarii lui.

A doua parere: Ierarhii, teologii si clericii tarilor ortodoxe au avut in ultimii 100 de ani mai multe intalniri, dezbateri si impreuna-rugaciune cu neortodocsii decat intre ei. Daca nu ne inselam, o nefericita randuiala face ca patriarhii ortodocsi sa se vada cu totii numai cand moare unul dintre ei. Si atunci, printre plangerile pentru “fratele nostru”, nu este timp nici pentru dezbateri dogmatice, nici pentru analiza practicii pastorale.

Noi mirenii, nefiind teologi, am inteles dupa Sinodul din Creta un lucru sigur (printre putinele lucruri sigure):

A doua rugaminte:

Cu fiasca supunere, ii rugam pe ierarhii nostri sa se intalneasca periodic cu ierarhii din celelalte tari ortodoxe, insotiti cu totii de profesorii teologi si de marii duhovnici, ca sa se poata duce hotararile lor la auzul mirenilor, caci si ei fac parte din Biserica.

Speram cu totii intr-o limpezire, caci versetul aceasta: “Biserica… nici portile iadului nu o pot darama”, este in fiecare clipa vesnic lucrator. Credem cu tarie ca in rai va ajunge Biserica intemeiata in ziua Cincizecimii.”,

se arată în comunicatul remis de Asociația Christiana.

100 de ani de când Moșul Gheorghe Lazăr ( † 15 august 1916), modelul adevăratului pelerin român, se retrage în tăcerea lui Dumnezeu, împlinind o misterioasă și bogată slujire profetică, ce așteaptă a fi tâlcuită și venerată

Într-o zi, vrăjmaşul i-a aruncat căciula, ca să-l tulbure de la rugăciune. Atunci el s-a făgăduit Domnului ca să umble până la moarte cu capul descoperit. În altă zi i-a aruncat bocancii şi nu i-a mai găsit. De atunci, bunul nevoitor a început să umble toată viaţa desculţ. Iar în altă zi i s-a arătat vrăjmaşul în chipul unui om ce ară şi i-a zis:

- Moş Gheorghe, vezi brazda aceasta?

- Da, o văd, a răspuns bătrânul.

- Aşa că este dreaptă?

- Da, este dreaptă.

- Iată, aşa este şi credinţa ta către Dumnezeu!

adaugă vrăjmaşul, vrând să-l arunce în păcatul mândriei. Dar Moşul Gheorghe, însemnându-se cu Sfânta Cruce, a izgonit pe diavolul de la el.

Străbătând cărările timpului, Biserica, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, înscrie în memoria sa critică, pentru eternitate, tot ce este vrednic de Dumnezeu, dar mai ales pe cei care și-au sfințit viața. Hristos mângâie și desfată pe cei chemați la Cina Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cerești ale evenimentelor, cuvintelor și oamenilor sfinți. Cei care au „ochi de văzut și urechi de auzit” observă și mărturisesc într-un glas că un loc deosebit în acest univers care devine tot mai bogat și variat îl are Moșul Gheorghe Lazăr.

Cunoscut și necunoscut, bogat și sărac, pribeag, dar cetățean al Cerului, Moșul Gheorghe își poartă și astăzi pașii săi în conștiința oamenilor iubitori de cuvioși; faptele, cuvintele și viața lui au umplut deja multe pagini; ucenicii lui nu-l mai pot uita nicidecum; chipul lui inconfundabil a fost reprodus în multe exemplare, iar în ultima perioadă a început să apară chiar pe pereții bisericilor. Este mare, bogat și cunoscut de îngeri și de cei credincioși, dar este necunoscut de cei mai mulți oameni; unii nu îl cunosc din indiferentism și necredință, iar alții, pentru puțina popularizare ce i s-a făcut până acum, așadar din neștiință; iar în ochii celor necredincioși, interesați doar de evidențele imediate, a fost un cerșetor strențuros, un ciudat sau fanatic care a umblat fără rost pe drumurile țării. Însă timpul ‒ ca o sită necruțătoare, dar dreaptă ‒, adeverește tot mai clar că Moșul Gheorghe a împlinit o misterioasă și bogată slujire profetică, ce așteaptă a fi tâlcuită și venerată. Duhul Sfânt, care suflă precum voiește, Și-a manifestat cu bogăție și deplină libertate lucrarea Sa în viața, faptele și cuvintele acestui om.

Traversând diferite etape și evenimente decisive, „trecând prin foc și apă”, în cele din urmă Moșul Gheorghe își făgăduiește viața lui Dumnezeu într-o slujire neobișnuită. Fără să fie înduplecat de frig și de arșiță, de ploi și alte timpuri rele, desculț și cu capul descoperit vara și iarna, cu Evanghelia iubirii dumnezeiești strânsă la inimă cu o mână, iar în cealaltă mână purtând toiagul sărăciei și al înstrăinării de lume, contemporanii care îl întâlneau pe drumurile țării, și mai cu seamă pe drumurile Neamțului, puteau primi învățătură probată și adeverită nu atât prin ceea ce auzeau de la el, ci mai ales prin ceea ce vedeau; ceea ce vezi e mai convingător și mai sugestiv decât ceea ce auzi. Dar la Moșul Gheorghe ‒ deși numai vederea chipului său era o cutremurătoare predică ‒ cele văzute erau tâlcuite de cele auzite, fiindcă el rostea necontenit psalmii prorocului David, iar rareori, după o rânduială numai de el cunoscută, oprindu-se din rugăciuni și contemplații, își desfășura în cuvinte și înțelesuri, în învățături și predici gândurile aprinse pe care Dumnezeu le-a ascuns în inima lui arzătoare. „Cu picioarele crăpate ca nucul uscat” din pricina gerului sau a arșiței, cu pletele udate de ploaie sau zvântate de vânt, Moșul Gheorghe purta pururi cu el mărturia crucii, dar totodată, prin ochii săi senini ca albastrul cerului și prin zâmbetul său netulburat de amărăciunile vieții, revelația Învierii își împrăștia în cercuri tot mai largi lumina ei. Astfel, Moșul Gheorghe a adeverit cu forța evidenței că omul trebuie să urmeze modelul hristic de la pătimiri spre înviere, de la uciderea poftelor și a păcatelor, la bucuria și pacea Duhului Sfânt.

În fața acestei paradigme cu neputință de încadrat în categorii sociale și nici măcar religioase, cei ce aveau ochi de văzut se lăsau luminați de gândurile lui Dumnezeu care fulgerau de pe chipul mărturisitorului Său. Vedem în Moșul Gheorghe Lazăr nu numai o persoană unică și irepetabilă, dar mai ales un mod nou prin care Dumnezeu Își poartă pașii mărturisirii Sale în istorie, un alt mod prin care Dumnezeu zdruncină conștiințele adormite și modelează cursul propovăduirii Sale pentru a Se face cunoscut oamenilor dintr-o anumită regiune și perioadă istorică. Înainte de Primul Război Mondial, când oamenii au dovedit cât de sălbatică este răutatea lor, Dumnezeu a dovedit încă o dată cât de mare este bunătatea Sa, cât de ascunse sunt gândurile Sale, care așteaptă și cheamă omenirea la pocăință și pace, iar nu la război și ucidere. Moșul Gheorghe s-a făcut mesagerul acestei revelații, iar noi cei de astăzi îndrăznim să tâlcuim în enigmatica sa viață și acest plan divin. Când oamenii s-au hotărât să pună mâna pe armele ucigătoare, Moșul Gheorghe se retrage discret de pe „amvonul” propovăduirii sale. Dacă ei nu vor „să lupte lupta cea bună a credinței” și se angajează în lupte nimicitoare, misteriosul pelerin și misionar se retrage în tăcerea lui Dumnezeu. În 15 august, când România intra în război, Moșul Gheorghe, la apusul unei misiuni căreia i s-a dedicat total și deplin, „ca un bun ostaș al lui Hristos”, închină armele sale duhovnicești Marelui Împărat Iisus Hristos, arătând lumii ce fel de arme trebuie să poarte creștinul. Așa trecea în veșnicie, pentru ca de acolo să se roage cu mai multă putere pentru neamul său românesc. Turnul-clopotniță al bisericii „Sfântul Ioan” din Piatra Neamț, în care își avea chilia, stă și astăzi mărturie despre acest „harismatic” mirean.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la trecerea Moșului Gheorghe Lazăr către Domnul pe Care L-a iubit și mărturisit. Viața sa, faptele sale și locul cald pe care el l-a moștenit în inimile ucenicilor apropiați și depărtați ‒ toate adeveresc cu bogăție că numele lui s-a înscris și în cartea vieții, adică în memoria eternă a lui Dumnezeu. Căci cum poate Dumnezeu să uite pe cel ce „a strigat spre El ziua și noaptea”? Cum să uite Dumnezeu pe cel care a purtat pe trupul său semnele răstignirii și ale slavei Sale? Cum să uite pe cel ce s-a făcut atât de statornic, rodnic și viu mesagerul iubirii Sale?

Ucenicii și admiratorii lui, de atunci și de acum, prin evlavia pe care o au către Moșul Gheorghe, îl recomandă cu discreție și delicatețe la tronul Prea Sfintei Treimi și la Sfântul Sinod spre a fi canonizat în mod oficial, pentru a fi recunoscut și cinstit ca sfânt de toți credincioșii Bisericii. Moșul Gheorghe nu a știut că este sfânt, nici cei ce l-au cunoscut și iubit nu i-au cerut prin manifestări zelotiste canonizarea, ci au așteptat-o cu emoție și delicatețe, așa cum smerit, delicat și pașnic, a trăit toată viața omul lui Dumnezeu.

"nebunul Maicii Domnului" - "trei metănii lirice la Maica Domnului"

trei metănii lirice la Maica Domnului

de Marius Iordăchioaia

Dulcea mea ninsoare de har

Măicuța mântuirii mele!

Curg

tapițerii de chihlimbar 

din 

ochii-ți născători

de stele!

O, Răsărit al inimii rănite!

Măicuța mângâierii line!

E gura ta 

nimb și pecete

ascunselor tăceri divine!

Măicuța sufletului meu

cu ochii plini de vii opale!

Mai ninge-mi har din Fiul tău

cu lacrima tăcerii tale! 

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS da marturie despre pozitia Bisericii Ortodoxe Romane la Sinodul din Creta.Patriarhul României a făcut propuneri importante de corectare a textelor. "Mitropolitul Moldovei, Teofan a vorbit având cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii"

 

Comentariu despre poziția Patriarhului României, Daniel 

Mitropolitul de Nafpaktos și Agios Vlasios, Ierotheos 

Textul original grecesc, cu semnatura Mitropolitului – AICI

Ca membru al Delegației Bisericii Greciei am urmărit cu multă atenție toate sesiunile Sfântului și Marelui Sinod, care s-a întrunit recent la Kolimbari, în Creta.

Am mai scris și voi mai scrie despre observațiile și impresiile mele de la lucrările Sinodului. Aici doar aș dori să semnalez rolul important pe care l-a jucat la Sinod Patriarhul României, Daniel, și în general, Patriarhia României.

Mai întâi, Patriarhia României s-a pregătit foarte bine pentru Sinod și a făcut propuneri importante de corectare a textelor, mai ales pentru documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Doar trei Biserici au formulat propuneri concrete, adică Patriarhia României, Biserica Ciprului (cele mai puține) și Biserica Greciei. De asemenea, propuneri orale a făcut și Biserica Serbiei. Cred că Patriarhia României a avut cele mai multe observații.

Pe durata sesiunilor, Patriarhul României este cel care și-a susținut opiniile având cunoaștere teologică, experiența de la Dialogurile [ecumenice] și determinare. În anumite cazuri a fost foarte stăruitor și a avut o contribuție importantă în formularea art. 21 al documentului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. De multe ori a spus că, dacă nu vor fi acceptate anumite corecturi, nu va semna textul. De asemenea, de multe ori și-a exprimat opinia de a nu se finaliza discuția și de a nu se semna textul acesta, ci de a fi lăsat deschis pentru următorul Sfânt și Mare Sinod. Într-un caz și-a exprimat cu intensitate nemulțumirea și a spus că simte că au loc constrângeri.

 Când a fost finalizat textul și a fost citit în plen, Patriarhul României a constatat că nu a avut loc o traducere corectă în limba franceză și că nu au fost introduse observațiile sale. Atunci a spus că, dacă nu se fac aceste corecturi, nu semnează textul. Acest lucru a avut ca urmare stoparea întregii proceduri, pentru a se corecta din nou textul. Lucru care s-a finalizat după mult timp.

COMUNICAT DE PRESĂ din partea Arhiepiscopiei Iașilor, cu privire la scrisoarea ultimatum adresată IPS-lui Teofan, pe tema Sinodul din Creta

COMUNICAT DE PRESĂ

în legătură cu reacții ale unor credincioși

din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei față de Sinodul din Creta

În ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iașilor au fost trimise mai multe memorii în care s-au exprimat diverse opinii în legătură cu întrunirea Sfântului și Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016). Răspunzând acestor memorii și dorind a prezenta lămuririle necesare în legătură cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștința celor interesați următoarele:

 1. În cadrul Sinodului din Creta au fost aprobate o serie de documente publicate și în limba română pe site-ul basilica.ro (la http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-in-limba-romana/). Pe marginea acestor texte există o serie de reacţii sau analize, atât ale clerului, cât şi ale poporului dreptmăritor. Acest lucru este firesc şi este semn al unei Bisericii vii. Dialogul, dezbaterea, chiar luările de poziţie critice, dacă sunt purtate onest, în duh de pace şi de unitate, pot ajuta la limpezirea unor aspecte problematice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan este preocupat de aceste aspecte și receptiv la gândurile exprimate, mai ales de către fiii eparhiei pe care o slujește. De altfel, această preocupare este o constantă în lucrarea Înaltpreasfinției Sale, manifestată atât înaintea, în timpul, cât și după întrunirea sinodală din Creta. Astfel, în timpul întâlnirii din Creta, Părintele Mitropolit Teofan a avut mai multe intervenții făcute în „cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii”, potrivit mărturiei Mitropolitului Ierotheos Vlachos, participant la Sinodul din Creta.

Cele mai multe reacții au loc în legătură cu documentul intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În acest document se afirmă că:

a) Biserica Ortodoxă este „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 1);

b) „ (...) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);

c) Există o „criză profundă prin care trece mișcarea ecumenică” (art. 7);

d) „Biserica Ortodoxă, (...) participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);

e) „Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).

Cu toate aceste precizări și altele asemănătoare, documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” este cel mai dezbătut și criticat text dintre toate cele care au fost adoptate în Creta. Trebuie, de asemenea, menționat faptul că nu toți participanții la Sinodul din Creta și-au însușit textul respectiv. Aflându-se în dezbaterea Bisericii și ținând cont de faptul că patru dintre cele 14 Biserici Autocefale nu au fost reprezentate la acest sinod, putem considera acest document în stare de analiză, nedefinitivat. Lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parţială, fiind necesare discuţii, amendamente sau completări în cadrul unei viitoare întruniri a Sfântului şi Marelui Sinod.

2. Regretăm că, în contextul acestor dezbateri firești din Biserică, există și luări de poziție extreme, precum unele care se regăsesc în memoriul intitulat „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”. Acest memoriu a fost înaintat Centrului Eparhial din Iași în ziua de 11 august 2016 și a fost publicat pe unele pagini de internet. Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.

b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.

c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționează documentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice ale acestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.

d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.

e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.

f. Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.»

3. Este important să menționăm că unele persoane ce se regăsesc pe lista de semnături a memoriului „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta” au precizat, după ce textul a fost publicat pe internet, că nu au avut știință că în document se propune întreruperea pomenirii ierarhului la sfintele slujbe. Prezentăm în anexă, punctul de vedere al Ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, așezat de inițiatorii demersului ca prim semnatar. Această poziție este asumată și de către alți semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeaşi mănăstire și Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Războieni (Neamţ). Precizările acestor părinți arată maniera nepotrivită prin care cel puțin o parte dintre semnăturile alăturate memoriului menționat au fost colectate.[In documentul (1, 2, 3, 4, 5) publicat de inițiatorii scrisorii se pot numara 245 de semnaturi si nu 4500, așa cum se anunță de aceștia, nefiind nicidecum vorba de pliroma Bisericii așa cum s-ar lasă să se creadă nota ROF!]

Comunicat oficial al Manastirii Petru Voda: "În conformitate cu Sfînta Predanie şi cu învăţăturile părintelui nostru duhovnic şi ctitor, Arhimandritul Justin Pârvu, oprirea pomenirii ierarhului locului se poate face numai după ce acesta se va fi împărtăşit din acelaşi potir cu ereticii"

• Manastirea Petru Voda: Despre documentele conferinţei din Creta

În conformitate cu Sfintele Canoane, vom prezenta cu smerenie propunerile şi gîndurile noastre cu privire la hotărîrile conferinţei din Creta (16-26 Iunie a.c.) într-o adresare scrisă, oficială, argumentată scripturistic şi patristic, la următoarea întrunire Sinodului B.O.R., aşteptînd în post şi rugăciune ajutorul şi luminarea lui Dumnezeu.

În conformitate cu Sfînta Predanie şi cu învăţăturile părintelui nostru duhovnic şi ctitor, Arhimandritul Justin Pârvu, oprirea pomenirii ierarhului locului se poate face numai după ce acesta se va fi împărtăşit din acelaşi potir cu ereticii.

Mănăstirea Petru Vodă

Sfântul Ierarh Nifon: "pe toţi cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un gând şi cu smerită inimă vezi-i; şi-i primeşte pe toţi ca pe Hristos"

• Doxologia: Cuvinte de folos spre mântuire – Sfântul Ierarh Nifon

A fost întrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicând:

‒ Spune-mi, părinte, cuvânt de folos, cum să mă mântuiesc?

Şi a răspuns stareţul, zicând:

‒ Dacă voieşti, fiule, în mijlocul oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva, a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva, şi a te păzi de a zice: «Cutare bine petrece, iar cutare întru neînfrânare», că aceasta este aceea, adică «nu judecaţi»; ci pe toţi cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un gând şi cu proastă (smerită) inimă vezi-i; şi-i primeşte pe toţi ca pe Hristos. Să nu pui urechea ta lângă omul ce cleveteşte, nici să te îndulceşti cu unul ca acesta, ci cu tăcere multă ţine-ţi gura ta, zăbavnic fiind la grăire şi grabnic la rugăciune, şi să nu prihăneşti cândva pe cel ce cleveteşte, nici pe altul oarecare ce lucrează fărădelege, ci de-a pururea caută la ale tale greşeli, şi prihăneşte-te pe sineţi şi defaimă-te în fiecare zi.

Marius Iordachioaia: "sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească"

Pocăinţa e o sabie care înfiptă în propria inimă, vindecă, dar înfiptă în inima altcuiva, ucide....

• Oameni si demoni: Sela! (Oprire!)

De la un anumit punct încolo răul devine hipnotic, fascinant, nu te mai poate salva decât o miraculoasă intervenție a lui Dumnezeu....

Cu cât lumea devine mai coruptibilă și mai scandalos de păcătoasă, cu atât creștinii sunt atrași de a părăsi lupta cu sine, cu propriile păcate, și a începe, cu totul nepregătiți, cruciada împotriva răului din lume. Pentru că, prin contrast, păcatele și murdăria proprie, încep să pară nesemnificative față de satanismul tot mai categoric al lumii. Prin mărirea sa apocaliptică, răul din lume devine prioritar şi creştinii, orbiţi de exploziile lui cotidiene, nu-şi mai pot vedea propria stare lăuntrică... Nu mai au nici timp, nici dispoziţie pentru asta, răul sistemic şi tot mai apoteotic din lume, impunând alte urgenţe....

Iar cei prinşi în această luptă, după o mai scurtă sau mai lungă perioadă, prezintă semnele următoarei transformări: sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească. Iar după ce s-a împietrit destul, devine piatră de altar, pe care sunt junghiaţi lucrătorii răului din lume... Răul îi livrează jertfe până lucrarea de ''preot al Adevărului'', care taie pe piatra propriei inimii duşmanii Binelui şi ai Bisericii, devine o a doua natură, ceva de neoprit şi, mai ales, o misiune sfântă...

Atunci Răul îşi retrage oamenii... Iar luptătorul ortodox, în lipsă de material, cu un apetit colosal şi deplin conştient că războiul nu s-a sfârşit, începe să-şi măcelărească fraţii... Patima luptei cu Sistemul e de neoprit şi fraţii încep să devină, la început suspecţi de laxism, ecumenism, etc. şi, pe urmă, trădători ai Ortodoxiei şi ai cruciadelor ei, ai iubirii frăţeşti, duşmani camuflaţi...

Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul din propria inimă... Iar asta e o lucrare de toată viaţa... 

Pocăinţa e o sabie care înfiptă în propria inimă, vindecă, dar înfiptă în inima altcuiva, ucide....

Răul din lume se luptă înjunghiindu-l cu Sabia Adevărului în lăuntrul tău.... Căci doar acolo avem contact real cu el, doar acolo balaurul este în mod real în faţa noastră...

Şi capetele lui sunt patimile noastre şi colţii grozavi cu care, în mod real ne sfâşie sufletele (ale noastre şi ale celor pe care vrem să-i apărăm de răul din lume) sunt păcatele noastre...

Indiferent de conjunctura exterioară mântuirea rămâne rodul luptei cu propriile patimi, al mărturisiri şi lăsării păcatelor. 

Fără curăţire lăuntrică neîncetată nu putem birui răul cu binele aşa cum ni s-a poruncit, căci Dumnezeu nu-l poate revărsa prin noi peste vrăjmaşii noştri... Ci ne vom opune şi vom lupta împotriva răului din lume, cu răul din noi, fără voie hrănindu-l şi făcându-l tot mai puternic!

Şi pentru că nu putem să răspundem răului din lume cu binele, ci cu răul din noi, dăm acestui rău personal înfăţişare de virtute, nobilă, toată ştiinţa şi evlavia noastră ortodoxă devenind garderoba generoasă a acestei travestiri....

Dacă ne doare inima de răul din lume, să tragem săgeata acestei dureri în lăuntrul nostru: doar aşa o vom înfinge, în mod real, în trupul răului: lovind cu durerea produsă de răul din lume, în răul din noi...

Eu văd la mine că mi-e foarte uşor să urmăresc şi să demasc public răul din lume (într-un fel sau altul toţi oamenii fac asta) şi tot mai greu răul din mine.... Şi, paradoxal, simt că trăiesc tot mai departe de viaţă....

Şi că credinţa mea nu mai e o întoarcere, ci o tot mai laborios justificată, depărtare de realitate...

Atunci cand a sunat toaca... sau cum a incercat IPS Teofan sa raspunda unui grup de "aparatori ai dreptei credinte", care i-au cerut socoteala pentru semnatura din Creta (video, text)

Publicam in cele de mai jos transcrierea "dialogului" pe care l-a avut IPS Teofan cu cativa "aparatori ai dreptei credinte" care, dornici de a spune cum stau lucrurile cu Sinodul din Creta, l-au determinat pe Mitropolitul Moldovei sa iasa afara din biserica chiar inainte de a incepe Sfinta Liturghie la Manastirea Varatec, pe 8 august 2016.

Inaltpreasfintitul Teofan cu toata bunavointa si dragostea, vadite nu numai din tonul cald si bland al vocii sale dar si din mainile puse parinteste pe umerii celor ce i-au cerut socoteala pentru semnatura data in Creta, pare ca n-a reusit sa spuna mai multe cuvinte decat atunci cand a rasunat toaca...

Asta pentru ca, asa cum se vede din presa noastra ultraortodoxa, "fostul mitropolit Teofan a fost întâmpinat de un grup de 20 de credincioși, foarte bine pregătiți în legatura cu toate faptele apostate ale ierarhului lor" si care, asemanandu-se pe ei Sfantului Nicolae au vrut sa-i traga o palma ca lui Arie, cu atata stiinta despre ecumenism cata aveau. "Parinte Teofan, nu se poate asa, cu violenta!" s-a auzit spus de catre unul dintre ei, asemenea concluziei: "Ocoliti raspunsul, ca de fiecare data!" - dupa ce, sistematic, i s-au taiat cuvintele Inaltului Teofan. Si iata cum, din nou, rasuna goarna ca a-nceput prigoana in Biserica Ortodoxa...

"Caci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă".  (Matei 13, 15)  

Si "Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă."  (Apoc. 22, 11)

Iar "Cine are urechi de auzit să audă" (Matei 13, 9)...

Mitropolitul Ierotheos Vlachos: "nici un Sinod nu este mai presus de Biserică, ci exprimă viața și cugetul Bisericii, adică experiența și teologia Sfinților, fiind judecat de aceștia"

 Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

• Familia Ortodoxa: La scurtă vreme după „Sfântul și Marele Sinod” ( Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 91/August 2016)

După publicarea Enciclicei în numărul trecut al revistei, iată că putem veni în acest număr cu o lămurire privind cel mai controversat punct al Sinodului din Creta care s-a încheiat de curând. Mulţumită Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, care a fost nu numai prezent, dar şi foarte activ în discuţiile purtate în cadrul Sinodului, iată că avem un cuvânt cu multă acrivie teologică şi totodată discernământ duhovnicesc, un cuvânt care nu caută dezbinarea în Biserică, cum am văzut că se întâmplă în unele cazuri, ci caută unitatea noastră, a ortodocşilor, în Adevărul-Hristos. Avem nevoie de astfel de cuvinte izvorâte din multă rugăciune şi jertfire de sine, şi mai puţin de justiţiari, care nu cunosc teologia, dar care parcă se bucură de dezbinare. Unitatea noastră în Adevăr este cea mai importantă, dar pentru aceasta trebuie să fim cu mult mai multă smerenie, mai multă dragoste pentru Hristos şi Biserica Sa. (Virgiliu Gheorghe)

1. Evaluarea lucrarilor Sinoadelor

„Sfântul și Marele Sinod” și-a încheiat lucrările și a intrat în viața Bisericii și în istoria ei, de care va fi și judecat. Istoria este cea care îi va conferi și denumirea reală, deoarece știm că unele Sinoade, cu toate că au fost caracterizate drept ecumenice, în cele din urmă au fost respinse de alte Sinoade ulterioare, după cum, de asemenea, unele Sinoade, deși au fost convocate ca locale, au dobândit caracter ecumenic. Acest lucru se datorează hotărârilor pe care le-au luat și acceptării sau neacceptării lor de către pliroma Bisericii.

Îndeobște, Sinoadele sunt judecate de cei care au minte luminată și experiența vederii lui Dumnezeu, pentru că aceștia constituie conștiința Bisericii care priveghează, ca unii ce au „mintea lui Hristos” ^{1 Corinteni 2:16}. (…)

Scrisoare a D-lui Prof. Dr. Dimitrios Tselenghidis despre "Sfantul si Marele Sinod" din Creta, adresată Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

• Ortodoxia-Catholica: Dimitrios Tselenghidis – Scurtă evaluare a Sfântului și Marelui Sinod

Scrisoare a Domnului Dimitrios Tselenghidis, Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Thesalonic, adresată Sfântului Sinod al Bisericii Greciei și publicată in Romfea.gr

Prea Fericite Părinte Președinte,

Preasfințiților Părinți Arhierei,

Vă trimit, cu evlavie, o cuprinzătoare evaluare despre „Sfântul și Marele Sinod” și vă rog să o studiați, deoarece cred că ar putea ajuta, cumva, în discuția responsabilă care va avea loc in cadrul Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii noastre, atunci când acesta se va întruni. Evaluarea se va mișca pe două niveluri. Primul nivel va avea în vedere evaluarea în ceea ce privește partea de rânduială și canonică a Sinodului, în vreme ce nivelul al doilea se va referi la evaluarea conținutului său.

În ceea ce privește rânduiala lui bisericească și canonică, așa numitul „Sfântul și Marele Sinod” – judecat după criterii teologice – nu este literalmente „Sfânt”. Și aceasta deoarece nu este „următor Sfinților Părinți”, nici în mod formal, nici în privința conținutului, așa cum va reieși din cele pe care le vom spune în continuare.

Nu este însă nici „Mare”, nu numai pentru că nu au fost prezente toate Bisericile autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică și selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali. Dar cel mai important în această privință este că această „Adunare” a episcopilor nu poate fi caracterizată – pe baza criteriilor strict teologice – nici măcar un Sinod Local. Mai degrabă este vorba de o bizară, „Conferință presinodală lărgită a arhiereilor” cu zece Întâistătători sau de un „Congres” a anumitor zece Biserici Autocefale, care au fost reprezentate de Întâistătătorii lor și de cel mult 24 de Arhierei aleși. Am afirmat că această „Conferință” sau „Congres” nu poate fi numit nici Sinod Local, pentru că în cadrul Sinodului Local se întâlnesc și votează toți Arhiereii prezenți la acesta. La această „Conferință-Congres”, în acord cu Regulamentul de funcționare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenți. Această practică este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească și nu este deloc în concordanță cu practica cu caracter eclesiologic a Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădește în egalitatea votului lor. Nici un episcop, sub nici o formă – nici măcar cu excepția Președintelui Sinodului – nu este „fără egal” (mai presus) decât episcopii împreună cu el. Ceea ce s-a aplicat în prezenta „Conferință”, trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism, chiar și în situația în care votul Întâistătătorilor are un caracter colectiv.

În consecință, deciziile „Conferinței presinodale” sau a „Congresului Ierarhic” de mai sus nu au caracter obligatoriu. De altfel, ele nu au nici o autoritate nu numai asupra întregii Biserici, dar nici asupra Bisericilor locale autocefale care au fost reprezentate la acest „Congres Ierarhic” – cu totul fără temei instituțional – din moment ce Ierarhii care au participat nu au avut drept de vot. Dar deciziile sunt nule și pentru motivul în plus al principiului unanimității, care a fost încălcat prin neprezentarea celor patru Patriarhii (a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei).

În plus, deciziile acestui ciudat „Sinod” de la Kolimbari nu sunt obligatorii pentru Biserica Greciei, pentru încă un motiv în plus. Întâistătătorul Bisericii noastre, în loc să susțină poziția unanimă a Ierarhiei Bisericii noastre cu privire la textul al VI-lea, a sugerat o altă poziție, care a fost acceptată de celelalte nouă Biserici Autocefale. În mod practic, aceasta înseamnă că poziția Corpului Ierarhiei grecești nu a fost reprezentată, deci pe baza Regulamentului de funcționare a „Conferinței”, asupra celui de al VI-lea text nu a existat unanimitate. Deci, textul nu este valid.

Actualizare. Dezmințire athonită legată de Sinodul din Creta și de o presupusă intervenție a armatei in Sfântul Munte. Cum se vădește că o critică, o judecată este de la Dumnezeu?

• Cuvantul Ortodox: Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL

[...]Într-un foarte scurt timp au ajuns la cunoștința noastră o mulțime de poziții îngrijorătoare legate de Sinodul care a avut loc de curând în Creta, unele din aceste poziții fiind puse pe seama Sfântului Munte sau a sfinților legați de acesta.

Trebuie să facem foarte clar de la început că poziția oficială a Sfântului Munte Athos se manifestă numai prin comunicate oficiale, pe canale oficiale, a Sfintei Chinotite, în urma sinaxelor (consfătuirilor) acesteia.

Ținem să facem această precizare pe care o socoteam evidentă, datorită faptului că face vâlvă zvonul conform căruia „Sfântul Munte nu primește Sinodul din Creta”. Această știre este falsă. Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care, din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.

Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului.

Deci, până la noi documente, Sfântul Munte primește hotărârile sinodului, urmărind cu atenție și răspunzând în privat, încercând să diortosească cu dragoste și discreție anumite probleme legate de acest sinod începând de la procedurile de desfășurare și până la anumite puncte din hotărârile acestuia. Dacă va fi nevoie să răspundem public, o vom face.

Mult mai grav este însă lucrul că anumite puncte discutabile legate de acest sinod sunt folosite într-un mod cu totul și cu totul exagerat sau complet fals pentru a genera schisme, destabilizări și panică în Biserica lui Hristos.

Suntem total împotriva acestor tendințe anarhice fără discernământ care nu își au locul nici ca mod și nici ca scop, având conștiința că, cu ajutorul și darul Maicii Domnului și rugăciunile voastre, Sfântul Munte nu suferă deocamdată de un entuziasm nelalocul lui în nicio direcție. De asemenea, poate că ar fi bine să precizăm cu smerenie că părinții din conducerea duhovnicească a Sfântului Munte au o imagine clară a situației atât din punct de vedere informațional cât și duhovnicesc.

În acest context, dorim să afirmăm sprijinul nostru duhovnicesc plin de dragoste, dar și de trezvie către toți întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe și socotim total nepotrivit orice război anarhic dus împotriva persoanei acestora sau împotriva oricărei biserici locale. Sprijinim și încurajăm de asemenea orice dialog, orice critică constructivă făcută cu dragoste, în pace și bună cuviință venită din partea turmei de Dumnezeu iubitoare pe care o îndemnăm să-și ia în serios menirea de creștin, să se lupte pentru înduhovnicirea sa și se roage pentru înduhovnicirea și unitatea tuturor. Nu uitați că sunteți într-un război informațional feroce și cei care poartă acest război sunt în afara și împotriva Bisericii și nu într-insa.

Poate că ar fi bine să menționăm aici, ca smerit sfat duhovnicesc, că o critică, o judecată se vădește a fi de la Dumnezeu dacă:

1. Aceasta conține roadele Duhului Sfânt. Adică este făcută cu dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, înfrânare și are un duh care face bine, nu un duh rău, amar, zdrobitor, violent.

2. Judecata, critica se adresează faptelor, cuvintelor, învățăturilor iar nu persoanelor. Nu putem judeca persoana, după cum ne învață toată tradiția Bisericii. Atacul la persoană nu este de la Dumnezeu, mai ales dacă este însoțit de osândiri și categorisiri ca „eretic” relativ la o persoană înainte ca acea persoană (învățătură) să fie condamnată în sinod. Omul lui Dumnezeu va căuta să nu se pomenească nume să nu vădească persoane în clipa în care judecă, în clipa în care critică o poziție. Omul este chipul lui Dumnezeu și nu poate fi judecat.

3. Este făcută cu înțelepciune. O crititcă este de la Dumnezeu, izvorul a toată înțelepciunea, dacă este alcătuită temenic, documentat, după mult sfat cu alte persoane duhovnicești. O înșirurire de categorisiri la adresa unei persoane, eveniment sau învățături fără nici un fel de argumentație nu arată duhul lui Dumnezeu, dimpotrivă.

Faceți totul pentru a vă uni cu Hristos și între voi.

De asemenea, în același context am dori să semnalăm iubiților noștri în Hristos cazul unui „vis” cu „Sfântul Paisie Aghioritul”, chiar dacă blogul care a originat articolul referitor la „vis” l-a șters.

Fraților, Biserica lui Hristos nu se ghidează după vise mai ales în cazul în care acestea apar din surse anonime pe internet și în care „Sfântul Paisie Aghioritul” îndeamnă „Cu toate forțele împotriva Sinodului tâlhăresc din Creta” (!). Datorită faptului că obștea noastră l-a cunoscut foarte îndeaproape pe o durată lungă de timp pe Sfântul Paisie în perioada când ne aflam la Cutlumuș, iar acesta la Panaguda dimpreună cu alți ucenici foarte apropiați ai Sfântului cu care avem relații duhovnicești foarte apropiate (vezi http://asceticexperience.com/portfolio/feast-saint-paisios-held-disciples-photo-report/) putem da mărturie că această „vedenie” este lucrare diavolească. Nu-i dați crezare.

Iubiților, să fim copii cu păcatul nu cu mintea.

Cu mult drag în Hristos,

m.Th. (http://AsceticExperience.com)

Părintele Varnava, Protosul Sf. Munte Athos, de la Vatoped

Ierom. Pantelimon Șușnea: "orice patima exercita o presiune asupra gandirii", si cand privesti pe un om il vezi prin lentilele patimii. Cand "nu mai esti conditionat launtric, nu mai esti conditionat patimas, esti mult mai liber si in relatiile cu oamenii"

Ierom. Pantelimon Șușnea

in emisiunea: La răscrucea realităților

# Postul, in primul rand te elibereaza de influenta pe care o exercita in viata ta interesele patimase. Atunci cand ai un interes patimas esti conditionat, esti determinat, pentru ca orice patima exercita o presiune asupra gandirii. Adica privesti catre un om, sau relationezi cu un om, si apare o presiune interioara a patimii, de a devia modul in care tu il privesti pe omul acela, incat sa-l privesti prin lentilele patimii. 

# Pacatul are implicatii cosmologice, nu se resimte doar la nivel personal, ci afecteaza pe toti.

# Ceea ce vedem in celalalt arata masura noastra si masura preocuparilor noastre, arata limita noastra.
 

# Din moment ce tu nu mai esti conditionat launtric, tu nu mai esti conditionat patimas, esti mult mai liber si in relatiile cu oamenii, si in relatie cu creatia lui Dumnezeu, pentru ca nu mai ai aceste frane si limitari pe care le impune viciul.

# Frumusetea este vesmantul iubirii. Adica Dumnezeu este iubire si se invesmanteaza in frumusete.

Traducerea oficiala a "Enciclicei Sfântului şi Marelui Sinod"

Basilica: Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

Cântare de mulţumire înălţăm Dumnezeului închinat în Treime, Celui Care ne-a învrednicit să ne întâlnim laolaltă în zilele Cincizecimii în insula Creta, cea sfinţită de Apostolul Neamurilor, Pavel, şi de ucenicul său, Tit, „adevăratul fiu după credinţa cea de obşte” (Tit 1, 4), şi,  cu insuflarea Duhului Sfânt, să încheiem lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, convocat de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în asentiment cu Preafericiţii Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, spre slava numelui Său celui binecuvântat şi spre binele poporului lui Dumnezeu şi al lumii întregi, împreună mărturisind cu dumnezeiescul Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1).

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică reprezintă mărturia autentică a credinţei în Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, prin întrupare, prin întreaga Sa lucrare pe pământ, prin jertfa pe Cruce şi prin învierea Sa, L-a descoperit pe Dumnezeul în Treime ca iubire nemărginită. Aşadar, cu o singură gură şi o inimă adresăm cuvântul „nădejdii din noi” (1 Petru 3, 15) nu numai către fiii Preasfintei noastre Biserici, ci şi către toţi oamenii, „celor de departe şi celor de aproape” (Efeseni 2, 17). „Nădejdea noastră” (1 Timotei 1, 1), Mântuitorul lumii, S-a descoperit ca „Dumnezeu cu noi” (Matei 1, 23) şi ca Dumnezeu „pentru noi” (Romani 8, 32), „care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4).

Vestind mila şi netăinuind binefacerea, cunoscând cuvintele Domnului că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), cu „bucurie deplină” (1 Ioan 1, 4), binevestim cuvântul credinţei, al nădejdii şi al dragostei, privind înainte către „ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit” (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, II, PG 29, 52). Faptul că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20), nu contestă, ci întăreşte mărturia noastră în lume.

Prin aceasta, urmăm tradiţiei Apostolilor şi Părinţilor noştri care L-au binevestit pe Hristos şi prin experienţa mântuitoare a credinţei Bisericii prin El, teologhisind „pescăreşte”, adică apostolic către oamenii de fiecare vârstă, pentru a le transmite Evanghelia libertăţii „întru care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). Biserica nu trăieşte pentru sine. Ea se oferă întregii umanităţi, pentru înălţarea şi înnoirea lumii în ceruri noi şi pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 21). Astfel, ea oferă mărturia evanghelică şi împarte lumii darurile lui Dumnezeu: iubirea Sa, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Învierii şi aşteptarea veşniciei.

Scrisoarea unui bunic catre nepotul sau: "Astea-s singurele averi care i-au mai rămas ţării tale. Nişte amintiri şi nişte nuci"

Aurul, bogăţiile pământului şi chiar pământul sunt ale străinilor şi ei sunt cei care comandă peste români azi. N-ai ce le face nepoate, că au contractele semnate şi legi care îi apără. De ei trebuie să te milogeşti ca să ai voie să-ţi lucrezi pământul pentru care au murit ai noştri atâţia ani la rândul. Şi de ei trebuie să te rogi să te lase să-ţi tai un colţ de pădure să te încălzeşti când va veni iarna. La ei trebuie să plângi ca să te lase să mai fii român.