miercuri, 28 martie 2018

"Falsificarea omului prin ideologie" - emisiune cu Vasile Bănescu si Sorin Lavric."Toleranța este pasivitatea omului neputincios a cărei minte a fost sedată de acest lexic cu efect liturgic dar, paradoxal ateist"


"Termeni stindard, care sunt folosiți cu putere de persuasiune, sunt termeni cu sens pozitiv, gen toleranță, nediscriminare, democratic, drepturile omului, liberalism, societate deschisă, corectitudine politică, valori democratice, valorile Uniunii Europeene... Acestea sunt cuvinte infailibile, nu ai voie să le tăgăduiești. Toți termenii aceștia alcătuiesc un limbaj aproape liturgic.
 
Dar există, ca în orice limbaj liturgic unde avem un crez, termenii de stigmatizare, de anatemă: dacă nu accepți limbajul nostru, atunci imediat te eliminăm, te caterisim. Cum? Ești populist, ești fundamentalist, ești fascist, ești ortodox radical, ești extremă dreaptă, ești cripto-legionar sau ești legionar pe față."

Credință și Cultură.  - Emisiunea din 25 martie 2018

Falsificarea omului prin ideologie




Sorin Lavric: Cartea "Marionete ale destinului" este o critică adusă acestei ideologii devastatoare, neomarxiste, cu tentă secularizantă, al cărui scop este desființarea națiunilor creștine, alcătuirea uni stat federal cu un singur parlament, cu o singură capitală, formarea unei societăți secularizate în care credința nu mai joacă nici un rol, și unde a nu avea o patrie devine un semn de noblețe, unde este mare lucru să nu ai rădăcini, și unde vom deveni cetățeni și nu persoane, unde ne vom defini prin simpla apartenență la un conglomerat statal, vom avea o serie și un număr de buletin, dar nu vom mai fi persoane în sens creștin, vom fi niște marionete, cum spune Bogdan Munteanu în carte.

Noi nu ne vom mai defini pe linei transcendentală cu Dumnezeu, nu vom mai fi pe line orizontală cu semenii noștri, cu care alcătuim o comunitate și căruia îi spunem popor - chiar dacă adepții corectitudinii politice spun că sunt vetuste și depășite- și, în plus, nu mă mai pot defini pe mine în raport cu mine însumi. Pentru că aceste trei relați sunt cele prin care definesc persoana: pe line verticală cu Dumnezeu, pe line orizontală cu semenii mei, cu care alcătuiesc un gen comunitar, puternic, organic, nu un construct cultural, cum spun adepții corectitudinii politice și, apoi, mă definesc pe mine, prin mijlocirea relației cu mine însumi, când stau eu cu mine.

Vasile Bănescu:  Ați descris, cumva, și realitatea din care începem să fim evacuați și realitate orwelliană, dacă e cazul să repetam la nesfârșit acest cuvânt, pentru că ne vine în minte romanul acela profetic.

Așadar vorbiți despre deformare, despre totală schimbare de paradigmă, pe care o operează această ideologie ramificată, care pătrunde ca un gaz în toate spatiile pe care le găsește libere. O numim corectitudine politică, dar e vorba de un neomarxism foarte agresiv care deja, în România, scoate capul foarte des, recent. Anul acesta deja s-au întâmplat foarte multe lucruri. Mass-media e aproape total contaminată. Asistăm, așadar la deformări, la malformații, la știri care ne parazitează și ne induc imagini total false, iluzorii. Ni se spune că genul masculin nu mai e masculin, că poate fi feminin, ni se spune că un copil trebuie să-și  exploateze organele sexuale de la clasele primare, că e firesc lucrul acesta și suntem invitați la toleranță, la a tolera inclusiv răul care se instaurează în viețile noastre. Asistăm, așadar, la un asalt fără precedent în modernitate, nu doar împotriva unui lucru, ci împotriva unor fundamente pe care s-a sprijinit până acum societatea, nu doar tradițională, pentru că aceasta e una foarte veche, ci societatea firească, care nu poate funcționa altfel și nu poate respira decât dacă are niște repere stabile.

Aș vrea să vă întreb care este rolul vocabularului, pentru că la noi ajung acești paraziți ideologici prin intermediul unor vehicule lingvistice, ni se transmit, la știri și peste tot, niște formule în care ajungem să credem, tot repetând. Așadar, care e rolul lexicului, al vocabularului, al limbii și al arestării ei ideologice în acest context?     

luni, 26 martie 2018

De Ziua Buneivestiri, proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul la Iaşi

PF Daniel: Sfântul este purtătorul iubirii smerite a lui Hristos pentru lume şi sălaşul locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om credincios să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 26-30).

Proclamarea solemnă a canonizării 

Sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul 



Basilica: Document | Tomosul Sinodal pentru Proclamarea Canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv


Proclamarea Solemnă a canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc duminică, 25 martie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români. Împreună cu Sf. Iosif a fost proclamat și Sf. Gheorghe Pelerinul. 

duminică, 25 martie 2018

Marius Iordăchioaia: "Moș Gheorghe trebuie cunoscut, pentru că prin el poți să-L cunoști pe Dumnezeu"


Marius Iordăchioaia: „Moș Gheorghe a fost un om de vocație...”



Moș Gheorghe a fost un om de vocație, în sensul că s-a născut pentru parcursul pe care l-a avut. El din copilărie a fost atras de isihie, de rugăciune. A fost un copil retras, îndrăgostit de slujbele Bisericii și de latura acesta, duhovnicească, a vieții. Dar au urmat ascultările vieții obișnuite, ascultarea de părinte, ca să se căsătorească. Si s-a căsătorit la 28 de ani. Si asta spune ceva.

Interesant este, pentru profilul lui, faptul că a doua zi, după nuntă, nu-l găseau. Il căutau și nu știau unde este. Si, până la urmă, l-au găsit în gradina din spatele casei rugându-se de câteva ore acolo. Si n-au avut curajul să-l întrerupă. Doar când el a observat mișcarea și prezenta lor, s-a oprit din rugăciune și a intrat cuminte în casă. Doar atunci s-a oprit. 

Si asta spune mult, pentru că noi avem nevoie de un lucru pe care l-au început Părinții Ioanichie Balan si Cleopa, dacă vreți, de o tâlcuire a vieții lui, mai mult decât o biografie, dar, bineînțeles, tâlcuirea nu poți să o faci decât după o biografie evidențiată.

Pe mine mă încălzesc foarte mult aceste date biografice fiindcă nu au doar o dimensiune lumească, au organic și o dimensiune duhovniceascăSi, dacă ești în Biserică, lucrul ăsta te atinge permanent. Aproape fiecare mișcare biografică a lui Moș Gheorghe te atinge în duh, pentru că în viața lui, în cele mai simple și mai firești aspecte, în cele mai simple mișcări ale biografiei lui, se deschid dimensiuni duhovnicești, care arată cu adevărat ce e omul. Aruncă o lumină: ce suntem noi în lăuntrul nostru de fapt, care sunt dimensiunile noastre lăuntrice și ale vieții nostre adevărate pe care am pierdut-o când am căzut.    
          

Părintele Cleopa, despre Sfântul Gheorghe Pelerinul: „A fost un mare Apostol...” 



Moș Gheorghe trebuie cunoscut, pentru că prin el poți să-L cunoști pe Dumnezeu. Părintele Cleopa așa își începe discursul către ardelenii care au venit la dânsul:
"Ați auzit de vestitul Moș Gheorghe? Eee, he, hei, mare Apostol al Moldovei și al Ardealului! Eu am fotografia lui în casă. L-ați văzut acolo desculț și cu capul gol. Are osemintele la Mănăstirea Văratec. Moșul Gheorghe a oprit trenul care venea de la Pașcani (o altă minune făcută de Moș Gheorghe; și nu numai trenul de la Pașcani ci și de la Piatra Olt) Moșul Gheorghe a vindecat mii de bolnavi. Moșul Gheorghe a făcut evreii de s-au botezat pe aici".
Îmi place Părintele Cleopa fiindcă el era un temperament vulcanic - și asta într-un mod mai evident decât la Părintele Ioanichie, care era mai delicat - și el sărbătorește evocarea lui Moș Gheorghe. Adică Moș Gheorghe nu e doar o persoană, e o sărbătoare! Era o sărbătoare înainte de a fi canonizat. Am intrat acolo la Văratec și am simțit sărbătoarea canonizării avant la lettre. Adică se dă liber ca lumea, toată Biserica, să primească în lăuntrul ei această sărbătoare care era în Moș Gheorghe.           

Marius Iordăchioaia, la întâlnirea cu Sfântul Gheorghe Pelerinul... 



Ai putea spune că în moaștele fiecărui sfânt Dumnezeu oferă un banchet duhovnicesc. Si, cum intrau la banchetele din Capernaum toți vameșii și toți nenorociții care vroiau să-L vadă pe Hristos și să-L audă, și intrau acolo și erau ospătați, mai ales prin cuvântul Lui de iertare și de mântuire, așa și aici. 

M-am apropiat de moaștele lui Mos Gheorghe, m-am închinat, le-am sărutat și m-am simțit dintr-o dată îmbrățișat, primit, acceptat, într-un mod de o generozitate care te copleșește, te înmoaie lăuntric, îți înmoaie inima, îți dizolvă toate temerile și toată povara asta, a omului din sec. XXI. N-am avut nici o îndoială că nu e sfânt, pentru că era ceva din îmbrățișarea tatălui fată de fiul risipitor modul în care m-a primit pe mine Moșul Gheorghe în osuarul de la Văratec.

Imaginați-vă, să fiți într-un osuar și să simțiți mai multă viață decât în cel mai aglomerat loc din lume - aglomerat în sens sărbătoresc, nu ca într-o stație de metrou, unde lumea se distrează, se bucură de ceva, sărbătorește ceva. Si intri acolo, într-o liniște absolută, și sufletul se simte îmbrățișat de dragostea lui Dumnezeu. Datorită lui Moș Gheorghe, datorită lui. El era mijlocitorul acolo.       

miercuri, 21 martie 2018

P. Rafail Noica la Limours: "în fiecare durere a noastră să ne obișnuim să ne agățam de nădejde". "Avem o alternativă pe care nu ne-o pune înainte duhul lumii acesteia, să strigam la Dumnezeu!"


Cuvânt al P. Rafail Noica în biserica "Soborul Maicii Domnului" şi "Sfântul Ilie", reşedinţă mitropolitană de la Limours, octombrie 2017



Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, care ai născut Cuvântul Cel mai sfânt decât toți sfinții, dă-ne un cuvânt întru deschiderea gurii noastre, deschide inimile noastre pentru a primi cuvânt de la Fiul tău și Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastră și întru bună plăcere a Domnului și Mângâietorului nostru și de viață Făcătorul nostru.
Toți sfinții rugați pe Dumnezeu pentru noi.

Vă mulțumesc pentru calda primire! Venind aici mă bucur să văd bisericuța asta. E caldă, e primitoare. Si, ieșind din bârlogul meu, am avut bucurii chiar neașteptate. Acolo chiar simt ca o povară vremea în care suntem, dar, ieșind afară, mai văd și niște lucruri care dau ceva nădejde.

Pentru lume, pentru om, nu văd decât deznădejde în cursul istoriei. Ce înseamnă nădejdea? Nădejdea este numai în Dumnezeu. Când zice Hristos Sf-lui Siluan că din mândrie suferă de draci, Sf. Siluan spusese: "Doamne, Tu ești milostiv, sufletul meu Te-a cunoscut, spune-mi cum să mă smeresc". Si atunci Dumnezeu, ca și cum ar spune: "dacă zici că sunt Milostiv, dacă zici că tu M-ai cunoscut și ai nădejde nezdruncinată în Mine, a-păi ține-te bine, îți dau un cuvânt: ține-ți mintea în iad, dar nu-i nevoie să deznădăjduiești". Parafrazez, pentru înțelesul nostru, fiindcă am văzut că mulți nu înțeleg cuvântul, și mulți m-au întrebat, și îl întrebau pe Părintele Sofronie: "cum să-mi țin mintea în iad?". In primul rând, nu despre asta este vorba esențial, despre "și nu deznădăjdui", și nu-i nevoie să deznădăjduiești. In fundul iadului de te găsești încă nu e nevoie sa deznădăjduiești. Dar nădejdea este în Dumnezeu Cel milostiv, în Dumnezeu în Care, zice Sfântul Siluan: "sufletul meu Te-a cunoscut", în Dumnezeu în Care a știut cui să-i dea acest cuvânt, în ce formă. Si cuvântul lui Dumnezeu, cum zicea și Părintele Sofronie, este cuvânt scurt.

Cât despre "ține-ți mintea în iad", Părintele Sofronie zicea să nu încercați să faceți asta pentru că riscați să ajungeți la casa de nebuni - unii au încercat și acolo au ajuns. Ce se întâmplă? Iadul nu este esențial un loc undeva, nu este ce ne putem închipui, pentru că dacă facem un efort al închipuirii, să ne ținem mintea în iad și totuși să nu deznădăjduim, trăim în închipuire. Ori, închipuirea nu este realitate. Iată că viața post-modernă ne-a dat un cuvânt prin care să-l descriem. Dacă noi trăim în închipuirile noastre, asta este o realitate virtuală. Scoate ștecherul din priză și s-a dus realitatea. In cazul ăsta, care e ștecherul? Îmi vine sa zic: mândria!

Realitatea iadului este starea în care eu mă aflu acum, în măsura în care nu sunt în Dumnezeu și Dumnezeu nu este în mine. Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu suntem în iad. Ce este păcatul? Ala e iadul! Una din formele prin care iadul se manifestă, sau prin care-l înțelegem. Si fără Dumnezeu neapărat păcătuim. Sfântul Siluan zice: "fără Dumnezeu omul este țărână păcătoasă". Si păcatul este a nu fi în Dumnezeu. Si, aș profita de limba română: păcat că nu sunt în Dumnezeu! - atuncea când aș putea fi. Si trebuie să descoperim ce este ceea ce mă împiedică să fiu în Dumnezeu și cum să ajung acolo, cum să depășesc acel ce este

Sf. Siluan în experiența lui, în bărbăția lui duhovnicească trăia lucrurile cu intensitate neobișnuită. Si păcatul lui îl trăia cu intensitate neobișnuită și, mai întâi, rugăciunea o trăia cu o intensitate neobișnuită. Când Sf Siluan i-a spus Sfântului Ioan de Kronstand, mergând la mănăstire, că vrea ca lumea să nu-l țină, efectul rugăciunii Sfântului Ioan a fost că a conștientizat căderea de la Dumnezeu, și păcatul de a fi despărțit de Dumnezeu, cu o acuitate caracteristică puterii, și bărbăției, și smereniei Sfântului Siluan. Ajungând la mănăstire, la un moment dat, a ajuns și mai adânc în această trăire, și el zice, mai târziu, "am văzut limpede veșnica mea pierzanie". Ce înseamnă veșnică? Fără întoarcere.

Aduc aici și cuvântul unei opere a Evului Mediu european, Divina Comedie a lui Dante. In aceasta se arată cum îngerul îl conduce pe eroul cărții prin tot felul de regiuni și ajunge la iad, iar pe poarta iadului este scris: "părăsiți orice nădejde toți care ajungeți aici". Să o credem sau să nu o credem? Este glasul iadului. Dar iată că Dumnezeu are altceva mai bun să ne spună: "și nu deznădăjdui". Si, ce se întâmplă? Cu acest "și nu deznădăjdui", când ne va da Dumnezeu să trăim fiecare la nivelul unde suntem, fiecare în felul în care suntem, croiul nostru, gabaritul nostru duhovnicesc, când vom ajunge să trăim cuvântul ăsta, iadul nu există. Iadul este o realitate virtuală! Cuvântul ăsta a tras ștecherul din priză și toată șandramaua a dispărut.

luni, 19 martie 2018

Condacul, Troparul si Acatistul Sfântului Gheorghe pelerinul. Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos! Bucură-te, adeverirea și lauda preoției obștești!


Condacul Sfântului Gheorghe Pelerinul


glasul 8, podobie: Apărătoare Doamnă...

Toată viața cu credință lui Hristos urmând, ai lăsat toate pentru numele cel sfânt al Lui și în lume L-ai vestit, Sfinte Gheorghe, nici încălțăminte purtând, nici două haine având, și nici capul, fericite, acoperindu-ți; pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, vas al alegerii!


 

Troparul Sfântului Gheorghe Pelerinul

glasul 1, podobie: Locuitor pustiului...

Pe podoaba Bisericii și a Neamțului laudă, pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe Gheorghe, pelerinul lui Hristos și binevestitorul harului, în cântări să-l cinstim credincioşii, strigându-i cu evlavie: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează prin tine minuni pururea!

Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul


Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul care, prin viața lui minunată, a veselit pe Îngeri și a chemat pe oameni la duhovnicească viețuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul de a-L căuta și mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici și în sfinte nevoințe, s-a făcut izvor de bucurie și mijlocitor pentru cei care cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

marți, 6 martie 2018

Protos. Hrisostom de la Putna: "Cel care este singur nu se poate ridica. Cel care este singur, în final va pieri, însă cel care are prieteni, cel care și-a găsit loc în inima cuiva nu va muri"

Noi înțelegem că un cuvânt nu este doar o informație, este un mijloc de a ne uni, de a ne întâlni, și întâlnirea este esențială pentru român, și românul este ortodox, așa încât noi nu putem să înțelegem să trăim adevărat, să trăim așa cum ne-a făcut Dumnezeu și cum ne vrea Dumnezeu, decât în această comuniune. Să începem să deschidem ochii și să-i observam și pe cei din jurul nostru, să ne dăm seama că nu suntem singuri și să încercăm să facem câte un pas, măcar un pas, și după aceea altul, către celălalt, să-l băgam în seamă, să fim atenți puțini și la cei de lângă noi. Dumnezeu nu ne lasă singuri niciodată. Din păcate noi îl lăsam pe El singur, chiar dacă El vine foarte aproape.

Protos. Hrisostom - În Hristos niciun creștin nu este singur 




 Preacuvioși Părinti și frați, iubiți credincioși,

Ne continuăm drumul acesta, al Postului Mare, pentru a ne învrednici să stăm alături de Dumnezeu, să înviem alături de El și să ne înălțăm odată cu El. Pentru că dacă Învierea a fost dăruită tuturor oamenilor prin jertfa Mântuitorului, înălțarea, pe de altă parte, nu este dată decât acelor care își urmează drumul doar în unire cu Dumnezeu, cu Hristos. Doar împreună cu Hristos ne putem înălța, doar în unire cu El. Dumnezeu spre aceasta ne-a adus dintru neființă la ființă, ca să fim uniți cu El. El din iubire ne-a creat și în această iubire ne și dorește să fim.

luni, 5 martie 2018

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "conștiința noastră este adeseori hrănită de voința noastră, dorința noastră, lecturile noastre; ea este maleabilă și se rătăcește cu ușurință"'


 Tâlcuiri filocalice ale Avei Isaia de Arhim. Emilianos Simonopetritul


De-a lungul întregului său discurs: "Despre conștiința celor care locuiesc în chilie", Avva Isaia nu spune niciodată ucenicilor săi să facă după cum le spune conștiința, ci: "Eu vă voi spune care trebuie să fie conștiința voastră". In monahism, Starețul este deasupra conștiinței, pentru că conștiința noastră este adeseori hrănită de voința noastră, dorința noastră, lecturile noastre; ea este maleabilă și se rătăcește cu ușurință. Cu siguranță, Dumnezeu ne-a dat-o, dar ea este de încredere doar când am cultivat-o în mod drept. Cele mai multe erezii, schisme, căderi ale omului provin de la conștiință