luni, 29 aprilie 2019

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! - cum se spune în mai multe limbi


Albaneză: Krishti Ungjall! – Vertete Ungjall!
Arabă: Al Maseeh Qam! – Haqqan Qam!
Armeană: Christos harjav i merelotz! – Orhniale harutjun Christosi!
Bielorusă: Khristos Uvoskros! – Zaprowdu Uvoskros!
Chineză: Helisituosi fuhuole! – Queshi fuhuole!
Coptă: Pikhirstof aftonf! – Khen o methni aftonf!
Cehă: Kristus vstal zmrtvy’ch! – Skutec ne vstal!
Daneză: Kristus er opstanden! – Ja, sandelig opstanden!
Olandeză: Christus is opgestaan! – Hij is waarlijk opgestaan!
Engleză: Christ is Risen! – Indeed, He is Risen!
Estonă: Kristus on surnuist ülestõusnud! – Tõesti ülestõusnud!
Finlandeză: Kristus nousi Kuolleista! – Totisesti Nousi!
Franceză: Christ est Ressuscité! – En Vérité, Il est Ressuscité!
Galică: Erid Krist! – G’deya! n erid she!
Germană: Christus ist auferstanden! Er ist wahrhaftig auferstanden!
Galică irlandeză: Tá Críosd ar éirigh! – Go deimhin, tá e ar éirigh!
Galică scoţiană: Tha Crìosd air èiridh! – Gu dearbh, tha e air èiridh!
Georgiană: Kriste aghsdga! – Cheshmaritad aghsdga!
Greacă: Christos Anesti! – Alithos Anesti!
Ebraică: Ha Mashiyach qam! – Ken hoo qam!
Maghiară: Krisztus feltámadt! – Valóban feltámadt!
Italiană: Cristo è risorto! – È veramente risorto!
Japoneză: Harisutosu Fukkatsu! – Jitsu Ni Fukkatsu!
Latină: Christus resurrexit! – Vere resurrexit!
Norvegiană: Kristus er oppstanden!– Han er sannelig opstanden!
Poloneză: Khristus Zmartvikstau! – Zaiste Zmartvikstau!
Portugheză: Christo Ressuscitou! – Em Verdade Ressuscitou!
Română: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!
Rusă: Khristos voskres! – Voistinu voskres!
Sârbă: Hristos Vaskrese! – Vaistinu Vaskrese!
Slavonă: Christos Voskrese! – Voistinu Voskrese!
Slovacă: Kristus vstal zmr’tvych! – Skutoc ne vstal!
Spaniolă: Cristo ha resucitado! – Verdaderamente ha resucitado!
Suedeză: Kristus är upstånden! – Ja, Han är sannerligen uppstånden!
Siriacă: Meshiha qam! – Bashrira qam!
Ucraneană: Kristos Voskres! – Voistinu voskres!
Galeză: Atgyfododd Crist! – Atgyfododd in wir!

miercuri, 24 aprilie 2019

Deniile din Săptămâna Patimilor (română și greacă, VIDEO)


Deniile se săvârșesc începând cu seara Floriilor, până în Vinerea Mare, când se cântă Prohodul Domnului. Cuvântul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. S-a păstrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Săptămâna Patimilor, pentru ca ele se săvârșesc seara, potrivit troparului: "Iată, Mirele vine în miezul nopții...".

Chiar dacă Denia este o Priveghere, ea diferă de ceea ce Tipicul indică prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simplă a zilelor de rând, în vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unită cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simplă, Denia nu se aseamănă cu Utrenia din zilele de rand, pentru că ea cuprinde cântări si rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paști (troparul "Iată, Mirele vine...", luminanda "Cămara Ta, Mântuitorule", troparul "Când slăviții ucenici...").

După tipicul bisericesc, denia nu începe seara, ci la ceasul al șaptelea din noapte, adică la miezul nopții (acest lucru este menționat în Triod la Utrenia din Sfânta și Marea zi Joi și la Utrenia Prohodului Domnului). O mărturie pentru acest moment al zilei este troparul „Iată Mirele vine la miezul nopții, supranumit și troparul Miezonopticii. Apoi, la sfârșitul deniei găsim rugăciunea „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta”, tocmai pentru că se apropie răsăritul soarelui. Astăzi, deniile încep seara, ca pogorământ pentru neputința privegherii, și aceasta ca excepție, nu ca regulă.

Denia, ca slujbă de dimineață săvârșită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăință și postire, de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos. Deniile sunt (…) o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii și a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă și lumină de priveghere. […] Ele conțin multă lumină și multă hrană duhovnicească pentru urcușul interior al sufletului spre marea și sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.[...]

marți, 23 aprilie 2019

Săptămâna Patimilor


În Săptămâna Pătimirilor fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc.

Primele trei zile se numesc mari și sfinte pentru că reamintesc sensul eshatologic al Paștelui. A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numită și "Paștile Crucii”, este cu adevărat începutul Paștelui (Trecere), iar sâmbătă este ziua în care tristețea este transformată în bucurie prin omorârea morții.

marți, 16 aprilie 2019

"Parisu-și urlă vasta nehodină". Catedrala Notre Dame cuprinsă de flăcari (video, foto) va trebui să fie supusă lucrărilor de masonerie


Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări în ziua de 15 aprilie 2019, în Lunea Mare, după calendarul ținut de catolici și puțin înainte ca  Emmanuel Macron să țină un discurs în fața publicului larg cu privirile la protestele "Gilets Jaunes" - Vestele Galbene-, care au ieșit în stradă în fiecare week-end, timp de 22 de săptămâni. Așadar, această situație a făcut ca Președintele francez să se deplaseze la fața locului și să amâne alocuțiunea sa.

Prima alertă a fost dată în jurul orei 18.20, iar a doua, la 18.43, a permis constatarea incendiului. Peste 400 de pompierii s-au deplasat la fața locului și s-au luptat cu flăcările ore întregi până spre dimineață. Acoperișul, vechi de 8 secole, a ars în întregime iar turla-săgeată de 93 de metri s-a prăbușit. Coroana de spini a Mântuitorului precum și alte odoare creștine, care se aflau în catedrală, au fost salvate din incendiu.

Reconstruirea va dura ani de zile și va angaja nu numai fonduri pe care statul francez trebuie să le pună la dispoziție ci și donații din lumea întreagă.

UPDATE: Catedrala Notre Dame va fi văzută, de acum, nu un simbol al creștinătății ci un simbol al reconstrucției. Acest lucru se poate înțelege din discursul Președintelui Macron, care a fost ținut a doua zi, pe 16 aprilie, când a spus francezilor: "suntem acest popor de constructori. Avem atâta de construit [...] Cred, în mod profund, că ne revine să schimbăm această catastrofă în ocazia de a deveni toți împreună, gândindu-ne în mod profund la ce am fost și la ce vom fi, să devenim mai buni decât am fost, găsind firul proiectului nostru național, cel care ne-a făcut, cel care ne unește, un proiect uman, pasional francez"...

Așadar va trebui să se facă lucrări de masonerie pentru reconstruirea Catedralei Notre Dame, la care va contribui lumea întreagă...

duminică, 14 aprilie 2019

Μοnahul Moise Aghioritul despre eriminia cuvântului "monah" - "cel care și-a dăruit întreaga inimă lui Dumnezeu"


Anumiți cercetători spun că cuvântul monah conține sensul din Vechiul Testament de: "cel neîmpărțit, cel cu inima întreagă, care este ațintită permanent către Dumnezeu".

Credinciosul poate răspunde cunoașterii profunde a unicității singurului Dumnezeu doar prin punerea în lucrare a tuturor puterilor lui, a posibilităților și chemării la deplinătatea iubirii lui.

Orientarea continuă și permanentă a ființei umane către Dumnezeu este caracterizată drept simplitate. Viețuirea ascetică și înfrânarea dăruiesc unitate lăuntrică și caracterizează prietenii adevărați ai lui Dumnezeu, ca fiind oameni simpli, nu simpliști.

În alt sens, monah este cel care are atenția totală la Dumnezeu: „sunt unul, unic, singuratic, dăruit întreg lui Dumnezeu.

În aramaică, siriacă și coptă, monah este cel ales, unul, ascet, luptător”.

Sfântul Dionisie Areopagitul numește monahi pe cei care au o viață deplină și unitară în sfintele slujbe, uniți fiind într-o dumnezeiască monadă și iubitoare de Dumnezeu desăvârșire.

Monahul își îndreaptă permanent viață spre Dumnezeu. Chemarea monahului este să se unească cu Dumnezeu, să se îndumnezeiască.

Avva Alona spune:
dacă omul nu spune în inima lui că numai el și Dumnezeu există în această lume, nu va afla odihnă". 
Este vorba despre o sfântă singurătate, și nu o înstrăinare bolnăvicioasă.

Nicidecum nu există elementele neprieteniei și neiubirii de oameni, ci conține cunoașterea de sine și iubirea de Dumnezeu. Monahul se roagă pentru toți frații și este cu neputință să nu îi iubească pe toți oamenii.

Așadar, cu toate că monahul adevărat este singur, el nu suferă de singurătate. În timp ce omul contemporan, al marilor orașe cosmopolite, care se întâlnește zilnic cu o mulțime de oameni, suferă groaznic de o singurătate cumplită.

Un alt sens din lumea antică greacă pentru cuvântul monah este acela de independent, liber, cel retras, cel singuratic. Mai târziu a căpătat sensul de cel necăsătorit, dar și al celui cu o singură haină: „monahiton”.

Personal, îmi place erminia cuvântului monah ca fiind cel care și-a dăruit întreaga inimă lui Dumnezeu, având unitate lăuntrică și deplină dăruire lui Dumnezeu, fără a fi împărțit.

În altă interpretare, siriacă, monahul este cel care alege de bunăvoie să nu se căsătorească, având un mod de viață diferit și o relație specială cu Unul Născut și Cuvântul lui Dumnezeu.

În textele ebraice monah înseamnă și unic, cel pe care l-a ales Dumnezeu, cel dăruit în întregime împlinirii voii dumnezeiești, cu care de multe ori logica omenească intră în contradicție.

Dumnezeu este Unul și omul lui Dumnezeu este unul, unul există pentru celălalt, unul se exprimă în funcție de celălalt. Este vorba de o imagine minunată, măreață și impresionantă.

În cele din urmă, „monah” înseamnă „singur”? Singur, dar nu autonom și despărțit de frații săi. Viața monahală lăuntrică trebuie să relaționeze cu însingurarea lăuntrică.

Sfântul Macarie Egipteanul spune că :
monah este cel singur, care nu are însoțire cu femeie, cel ce a lăsat toate ale lumii, adică și lucrurile lumești, dar și grija lumească. Monah este cel care Îl cheamă pe Dumnezeu neîncetat, luptându-se să aibă un singur gând, permanent întors spre Dumnezeu, neprimind gândurile răutății...
Sursa: Traducere de către Monahia Agatha, Mânăstirea Dragomirna, după Diakonima,  Τι σημαίνει μοναχός;

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Protos Hrisostom de la Putna: "În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței". Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Putna (video)


 Predica Părintelui Hrisostom Ciuciu la Denia Acatistului Bunei Vestiri


Frați și iubiți credincioși,

In săptămâna a cincea din Sfântul și Marele Post avem două Denii deosebite: Denia de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul și Denia, la care tocmai am luat parte, a Acatistului Maicii Domnului.

Maica Domnului este punctul de întâlnire dintre iubirea lui Dumnezeu față de oameni și iubirea oamenilor față de Dumnezeu. În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței - pentru că pocăința are două aspecte: aspectul ascetic, acela în care noi ne nevoim pentru a câștigă iertarea lui Dumnezeu, ne cerem iertare pentru toate relele pe care le-am făcut și, mai ales, ne pocăim pentru depărtarea de Dumnezeu; depărtare care se adâncește, din păcate, din ce în ce mai tare.  Însă, în pocăință mai este un alt aspect, acela de bucurie. Pocăința cu adevărat dumnezeiască este cea care mângăie în mod neștiut, în mod ascuns, inimile celor care se pocăiesc.

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că Hristos ne-a adus pocăința dar nu numai că ne-a adus-o, ci o și face pentru noi! Hristos se pocăiește în noi, Hristos este cel care ne mișcă inimile către pocăință, pentru că pocăința este, cum spunea tot Sf. Ioan Gură de Aur, întoarcerea în inima lui Dumnezeu. Numai față către față putem să ne pocăim. Pocăința, cum spunea Arhim. Sofronie, este invitația la dialog din partea lui Dumnezeu. Si, oare cine este cel care exemplifică în mod desăvârșit aceasta întâlnire a omului cu Dumnezeu, decât Maica Domnului? 

Așa încât, în această Săptămână, a cincea, Denia Acatistului s-a pus către sfârșitul ei pentru că Maica Domnului este cea care vine să ne mângăie inimile, Maica Domnului este cea care ne întărește inimile în încrederea că Dumnezeu este Cel care duce greul pocăinței noastre, Dumnezeu este Acela care ne poartă pașii către Casa Tatălui.

Această întoarcere către inima lui Dumnezeu nu este un efort numai din partea oamenilor sau doar din partea lui Dumnezeu, este o aducere aminte a dragostei celei dintâi, este dorul acela care se naște în cele două persoane care se iubesc. Pentru că atunci când îți este dor de cineva îți este dor pentru că acea persoană îți mișcă inima de la distanță și ți-o mișcă spre a te apropia de ea. Dumnezeu este cel care mișcă inimile noastre și le înfierbântă cu dragostea față de El, iar noi, răspunzând la această chemare, facem bucurie lui Dumnezeu. Nu te poți întoarce în inima lui Dumnezeu decât dacă îți dorești să fi acolo. Nu poți să-ți dorești să fi în inima lui Dumnezeu dacă Dumnezeu nu te-a mișcat spre aceasta.

Grupul psaltic Tronos în concert la Parlamentul European



Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române a concertat joi seară la Parlamentul European în cadrul evenimentului ExpoRomânia Bruxelles.

Grupul Tronos a interpretat la Parlamentul European muzică bisericească, dar și cântece patriotice românești.

Evenimentul ExpoRomânia Bruxelles, organizat în contextul președinției României la Consiliul Europei, se desfăşoară pe parcursul a trei zile, 10 – 12 aprilie 2019.

ExpoRomânia Bruxelles cuprinde o serie de manifestări culturale: expoziție de pictură a marelui Horia Bernea, expoziție de costume populare, de produse artizanale, de carte, lansare de carte, conferințe, momente muzicale etc. 

vineri, 5 aprilie 2019

Părintele Jean Boboc a pășit la mai deplină viață... Veșnică să-i fie pomenirea!



Părintele Jean Boboc, decanul Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris, a trecut la cele veșnice joi, 4 aprilie 2019.
La capătul unei lupte lungi, pe care a dus-o însă cu mult curaj și cu nădejde în Dumnezeu, Părintele Jean Boboc, Decanul C.D.S. Paris, a trecut, astă seară, la cele veșnice. Domnul să-i odihnească sufletul în ceata prietenilor Săi, mângâind totodată pe cei dragi din familie, parohie și colaboratori”,

joi, 4 aprilie 2019

Un pachețel de la Gheron Iosif. Părintele Iosif Vatopedinul: "am avut încredințarea lăuntrică că acesta este Harul Sfântului Duh și aceasta este Împărăția Cerurilor"

În mijloc: jos: Gheron Iosif, sus: Părintele Iosif Vatopedinul;
Primul din dreapta: P. Efrem Filotheitul

Era în luna august a anului 1949. Seceratul se terminase și părintele Iosif [Vatopedinul] se întorsese la Sfânta Ana Mica pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. In sfârșit, putea acum să se desfăteze din nou de rânduială după care tânjea inima sa.

Într-o zi, pe 19 august, la amiază, după trapeză, s-a pregătit să meargă la chilia sa, potrivit tipicului. Starețul [Gheron Iosif] însă l-a oprit, i-a strâns mâna și i-a spus zâmbind:

- Diseară o să-ți trimit un pachețel. Ia aminte să nu-l pierzi!  

Părintele Iosif n-a înțeles la ce se referă. De altfel, cine ar fi înțeles o astfel de ghicitoare, știind că Starețul nu pierdea nici un prilej de a te smeri? "Cine știe ce surpriză de noapte îmi mai pregătește!, se gândea el. Vreo ocară... sau ceva asemenea". Astfel, nu a dat prea multă importanță vorbelor Starețului, iar atunci când s-a trezit pentru a-și începe privegherea, uitase cu desăvârșire de ceea ce-i spusese.
"Nu-mi amintesc, povestește el, cum am început privegherea, dar știu bine că nu am apucat bine să rostesc de câteva ori Numele lui Hristos și inima mi s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu. Si aceasta dragoste s-a mărit atât de mult, încât nu am mai putut continua rugăciunea, ci mă minunam de revărsarea ei. Voiam să-i îmbrățișez și să-i sărut pe toți oamenii și întreaga zidire. In același timp cugetam atât de smerit încât simțeam că sunt mai prejos decât toată zidirea. Însă plinătatea și flacăra dragostei mele erau îndreptate către Hristos, pe Care Îl simțeam că este prezent, dar nu puteam să-L vad și să cad la preacuratele Sale picioare și să-L întreb cum de învăpăiază atât de mult inimile și totuși rămâne ascuns și necunoscut?

Atunci am avut încredințarea lăuntrică că acesta este Harul Sfântului Duh și aceasta este Împărăția Cerurilor, despre care Domnul nostru spune că se află înlăuntrul nostru. "Să rămân așa, Doamne, îmi spuneam în sinea mea, și nu-mi mai trebuie nimic altceva". Aceasta a durat ceva timp, după care, încet-încet, am revenit la starea mea de mai înainte. Așteptăm cu nerăbdare să merg la Stareț ca să-l întreb ce fusese ceea ce trăisem și cum de se petrecuse.

Cred că era 20 august, într-o noapte cu lună plină, atunci când am alergat și l-am găsit în afara chiliei sale, plimbându-se prin micuța curte a chiliei sale. De îndată ce m-a văzut, a început să zâmbească și, înainte de a-i pune eu metanie, mi-a spus:

- Ai văzut ce dulce este Hristos? Ai înțeles din practică ce este ceea ce întrebai cu stăruință? Acum, silește-te să dobândești acest Har și să nu ți-l fure nepăsarea.
Auzind acestea, am căzut îndată la picioarele lui și cu lacrimi i-am spus:

- Am văzut, Gheronda, am văzut eu, cel nevrednic de toată zidirea, și Harul și dragostea lui Hristos și am înțeles acum îndrăzneala Părinților și puterea rugăciunilor. 

Când i-am povestit exact ce mi s-a întâmplat și i-am cerut amănunte despre felul în care se întâmplă aceasta, el a evitat din smerenie sa-mi răspundă.

- Dumnezeu, mi-a spus el, S-a milostivit de tine și te-a miluit, arătându-ți de mai înainte Harul Său, pentru a nu te îndoi de cele ce spun Părinții și pentru a nu te împuțina cu sufletul.

Abia atunci am înțeles sensul obiceiului de a cere cu deplină credință altora să se roage pentru noi: "Roagă-te, părinte, și pentru mine!", "Fă și pentru mine o rugăciune!", "Pomenește-mă, părinte, în rugăciunea ta!".

Din cele de mai sus ne dăm seama că altceva este să spunem: "Pentru rugăciunile sfântului meu stareț" și să înfruntăm greutățile și ispitele vieții cu rugăciunile lui, și altceva să ne trimită Har, binecuvântare și stări duhovnicești înalte însuși Starețul nostru, "ca unul ce are stăpânire", oricât și oricând dorește el aceasta, cu înștiințare în rugăciune. Așa ceva este propriu numai Stareților harismatici și purtători de Dumnezeu.

Din 1953, când a încetat instabilitatea politică și sărăcia, părintele Iosif [Vatopedinul] a putut să rămână definitiv împreună cu Starețul Iosif, așa cum tânjea inima lui. 

La început a stat în chilia pe care o făcuseră pentru părintele Efrem de la Katunakia, care venea la noi să liturghisească. De aceea, de două ori pe săptămână și uneori chiar și mai des nu avea unde să doarmă. Dar această problemă s-a rezolvat atunci când Starețul i-a lăsat chilia sa, după ce mai întâi și-a zidit o colibă mică la o distanță de vreo 200 de metri mai departe. Numai Dumnezeu știe ce stări de Har va fi gustat ascultătorul părinte Iosif în acea chilie de trei ori binecuvântată, adăpată cu lacrimile și cu sudorile Starețului Iosif.

Sursa: Arhim. Efrem Filoteitul, Starețul Meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos 2010



luni, 1 aprilie 2019

Sorin Focuță împrietenit cu boala oaselor de sticlă, slăvindu-L pe Dumnezeu și binecuvântându-și prietenii, a plecat în Lumina cea neînserată, lăsându-ne un exemplu de credință ce dă sens vieții tuturor


Sorin Focuță:
“Cum să urăsc boala asta? Este ca și cum aș urî un prieten. Un prieten are și bune și rele, dar este acolo cu tine, mereu. Eu și boala asta, ne știm dintotdeauna. Am învățat să trăim împreună și sunt convins că datorită ei sunt un om mai bun. Deci nu am cum să o urăsc.”

"Dumnezeu ne bucură prin celălalt pentru a trăi o dragoste ca în Rai. Că de ne-am bucura de noi înşine, egoist, n-ar mai fi dragoste plăcută lui Dumnezeu”.
"Dragii mei, după ce am dat slavă Domnului pentru o nouă zi în care am văzut lumina soarelui, cred că se cuvine să va zic și vouă bună dimineața!, să vă salut cu drag, să vă spun că vă iubesc și, Doamne, ajută, să aveți o zi bună, cât mai bună, binecuvântată cu tot ce-i mai bun și mai frumos. Doamne, ajută!"