marți, 16 aprilie 2019

"Parisu-și urlă vasta nehodină". Catedrala Notre Dame cuprinsă de flăcari (video, foto) va trebui să fie supusă lucrărilor de masonerie


Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări în ziua de 15 aprilie 2019, în Lunea Mare, după calendarul ținut de catolici și puțin înainte ca  Emmanuel Macron să țină un discurs în fața publicului larg cu privirile la protestele "Gilets Jaunes" - Vestele Galbene-, care au ieșit în stradă în fiecare week-end, timp de 22 de săptămâni. Așadar, această situație a făcut ca Președintele francez să se deplaseze la fața locului și să amâne alocuțiunea sa.

Prima alertă a fost dată în jurul orei 18.20, iar a doua, la 18.43, a permis constatarea incendiului. Peste 400 de pompierii s-au deplasat la fața locului și s-au luptat cu flăcările ore întregi până spre dimineață. Acoperișul, vechi de 8 secole, a ars în întregime iar turla-săgeată de 93 de metri s-a prăbușit. Coroana de spini a Mântuitorului precum și alte odoare creștine, care se aflau în catedrală, au fost salvate din incendiu.

Reconstruirea va dura ani de zile și va angaja nu numai fonduri pe care statul francez trebuie să le pună la dispoziție ci și donații din lumea întreagă.

UPDATE: Catedrala Notre Dame va fi văzută, de acum, nu un simbol al creștinătății ci un simbol al reconstrucției. Acest lucru se poate înțelege din discursul Președintelui Macron, care a fost ținut a doua zi, pe 16 aprilie, când a spus francezilor: "suntem acest popor de constructori. Avem atâta de construit [...] Cred, în mod profund, că ne revine să schimbăm această catastrofă în ocazia de a deveni toți împreună, gândindu-ne în mod profund la ce am fost și la ce vom fi, să devenim mai buni decât am fost, găsind firul proiectului nostru național, cel care ne-a făcut, cel care ne unește, un proiect uman, pasional francez"...

Așadar va trebui să se facă lucrări de masonerie pentru reconstruirea Catedralei Notre Dame, la care va contribui lumea întreagă...

 Incendiul Catedralei Notre-Dame din Paris (video)







Momentul în care turnul săgeată cade răpus de flăcări:




Clerul și credincioșii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, a cărei catedrală mitropolitană se află la mai puțin de 500 de metri de Catedrala Notre-Dame de Paris, suntem profund îndurerați de catastrofa care lovește Capitala Franței. Este vorba de un simbol asumat ca reper la nivel mondial, dincolo de apartenență religioasă sau de convingeri. Martoră peste veacuri a construirii Europei Creștine, în toată complexitatea istorică și culturală, se topește acum sub povara flăcărilor necruțătoare.

Suntem alături de Biserica Romano-Catolică și de întregul popor francez în aceste clipe de mare durere, trăind anticipat și noi pătimirile Mântuitorului.

Catedrala Notre-Dame de Paris, construită pe parcursul a 182 de ani, este mistuită de flăcări. Câte un minut pentru fiecare an de sudoare și jertfă au pecetluit ireversibil reperul în jurul căreia s-a reconstruit Parisul.

Să nu uităm însă că puterea simbolului este dincolo de ziduri și șarpante!

Această tragedie trebuie să ne facă mai responsabili în a prețui valorile, câtă vreme sunt vii și prezente în mijlocul nostru. Focul nemilos aprinde în noi conștiința solidarității creștinilor și a cetățenilor lumii întregi, deoarece suntem puternici și prin asumarea simbolurilor dincolo de vremelnicia lor.

+ Mitropolitul Iosif
Episcopul Hușilor a declarat luni pentru Agerpres că este solidar cu poporul francez, care trece printr-un moment foarte greu, suferind o mare pierdere în urma incendiului izbucnit la Catedrala Notre-Dame din Paris.

Orice naţiune are un simbol. Când arde simbolul, totul se ruinează. Ca unul care a trăit în Paris, sunt solidar cu poporul francez, care iubeşte frumos şi nefandosit un simbol. Vive la France!”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie.

Imediat după ce preşedintele Franţei a declarat pe contul său de Twiter „la fel ca toţi compatrioţii noştri, sunt trist în această seară să văd cum arde această parte din noi”, episcopul Huşilor a spus într-o postare pe Instagram că Emmanuel Macron, „preşedintele unei ţări declarat laice, iubeşte mai mult catedralele decât spitalele”, făcând astfel referire la cei care contestă construirea Catedralei Mântuirii Neamului în România. [...]
UN STRIGĂT ÎNDURERAT
[Comunicat al Fraternității Sacerdotale a Sfîntului Petru – comunitate sacerdotală a catolicilor tradiționaliști de rit tridentin]

Notre-Dame se prăbușește în flăcări, la începutul Sfintei Săptămîni a Patimilor.
Deși focul ar fi putut izbucni accidental, acest incendiu arată ca un simbol al timpurilor noastre de apostazie și persecuție a creștinilor. Flăcările care distrug acum această bijuterie gotică ne reamintesc tragic de „amnezia” elitelor noastre occidentale, continuînd să saboteze mai departe moștenirea creștină a Europei.
Să ne rugăm ca toți să realizeze ceea ce lumea civilizată datorează de secole creștinismului. Fie ca toți turiștii să cadă acum în genunchi și să devină pelerini sau, și mai potrivit în aceste zile, penitenți, o dată cu noi, pentru că Domnul nostru este pe punctul de a muri pentru toți păcătoși în numai patru zile, în Vinerea Mare.
Prin intermediul imaginilor on-line, permiteți tuturor copiilor, cei pentru care Notre-Dame evocă poate un desen animat al lui Disney, să învețe splendoarea Adevărului Divin care strălucea o dată prin ferestrele vitrate ale catedralei, acum probabil pierdute pentru totdeauna.
Revoluția franceză a suprimat închinarea catolică și a transformat Notre-Dame într-un „templu al zeiței Rațiunea”, al cărei model de statuie a fost întruchipat de o prostituată stînd pe altarul catedralei. Prin mila lui Dumnezeu, și după un lung șir de martiri pentru credința creștină, catedrala glorioasă a Parisului a fost redată adevăratei închinări a adevăratului nostru Dumnezeu, Mîntuitorul nostru Isus Christos.
Să-I cerem acum Domnului Dumnezeului nostru să ne facă părtași ai aceluiași har și de acum înainte, nu numai într-o Catedrală Notre-Dame reclădită, ci și în toate țările noastre creștine și în întreaga lume!
***
NOTRE DAME
de Octavian Goga

Parisu-și urlă vasta nehodină
Și fără somn se zbate vinovatul…
E noapte-n jur, de-a lungul și de-a latul,
De vin, de glume și de-amoruri plină.


Durerile și-au amuțit oftatul,
Mor visurile sugrumate-n tină,
Scăldat în rîs, în aur și-n lumină,
Pe uliți trece hohotind păcatul…


Drumeț străin din țări îndepărtate,
Eu mă strecor prin putreda cetate
Cînd după nori mijește aurora….


Prin boltituri de arcuri triumfale,
Văd turnurile vechei catredale,
Ca două brațe blestemînd Gomora…

(Poezia face parte din volumul de versuri ”Din umbra zidurilor”, publicat în 1913.)

















UPDATE:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu