Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față", despre tiraniile moderne

În lumina în care Părintele Placide explică Cartea Apocalipsei, vedem în mod clar cum aceasta revelează sensul profund al Istoriei oamenilor. Cele șapte peceți care închid Cartea nu pot fi deschise decât de Mielul Însuși, adică de Hristos, a Cărui vocație Cartea o explică, revelându-ne planul de mântuire pe care Dumnezeu îl urmărește prin jertfa Fiului Său. El, și doar El singur schimbă cursul Istoriei! În aceasta stă toată nădejdea noastră și toată bucuria noastră pe pământ; în aceasta se găsește unica sursă a puterii care ne însuflețește în încercările și persecuțiile acestei lumi. Căci, persecuții - precum cele ale lui Nero, din timpul Sfântului Ioan Teologul, și toate cele au urmat până astăzi-, au fost și încă probabil vor fi mai multe. Cu siguranță, este providențial că Părintele Placide a prezentat Cartea Apocalipsei a Sf. Ioan în acest sfârșit de secol XX, care a fost atât de sângeros și de tragic - între alții pentru creștini -, și în această trecere spre secolul XXI, al cărui prim sfert deja s-a scurs și care nu se arată a fi mai puțin costisitor. Dacă nu uităm masacrele evreilor de care au fost responsabili naziștii în cel de-al Doilea Război Mondial, cu atât mai mult nu putem să uităm milioanele de morți ai revoluției bolșevice și maoiste, nici genocidul de la Vendée din 1793, sau masacrele de la Lyon și Montbrison din aceeași epocă, nici tiraniile contemporane ale "supra-guvernanților" ai Marii Finanțe, ale lobby-urilor internaționale, și ale altor "Forumuri", fie că sunt de la Davos sau din altă parte, care se manifestă prin tiranii deghizate sub pretexte sanitare, ecologice sau economice, și al căror resort stă mereu în pervertirea inimilor și în împotrivirea față de Dumnezeu, "cancel culture" [altfel spus "cultura anihilării"].

Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față" : Gheronda Emilianos a fost cu adevărat un "martor" și un "profet" al Apocalipsei

Mărturisitorii timpurilor moderne abundă. În toate țările. În unele, ei sunt canonizați. În altele rămân anonimi : ateism legal, anticlericalism afișat, traumă de "ce-o să se zică", dezinteres al autorităților ecleziale pentru "regiunile barbare", concurență inter-eclezială, suspiciune de complezență politică.... și mulți factori, care sunt cauza, se adaugă acestora. Dar, în afara înfloririi [numărului] adevăraților martiri și  acum recunoscuți în Rusia sovietică, Martorii Mielului sunt pletoră. Alții se adaugă lor datorită forțelor musulmane - în care nu putem să nu vedem un avatar al plăgilor care s-au abătut asupra creștinilor contemporani Sfântului Ioan -  surse contemporane ale valurilor de martiri și, în special, de martiri creștini. Conform unor statistici serioase, creștinismul, în toate formele lui, este astăzi religia cea mai persecutată din lume - în Egipt, Siria, Libia, Irak, Armenia, Georgia, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Indonezia, Coreea, China, Nigeria, Afganistan, Europa (dar, șiit!, nu trebuie să spunem!). Nu pot cita toate locurile și nici nu le cunosc pe toate, dar lista nu încetează să crească. Însă, încă și mai lungă este lista mărturisitorilor care sunt în mod oficial canonizați în țările în care creștinii beneficiază de o semi-libertate. În Grecia foarte mulți au fost recunoscuți în secolul al XX-lea, și mulți și la începutul secolului XXI. Mulți și-au vărsat sângele trupului lor, și mulți s-au oferit ca "martiri albi", fără vărsare de sânge, prin dăruirea vieții lor într-o asceză riguroasă, o părăsire eroică a lumii. Acum mijlocesc pentru noi și ne pregătesc pentru încercările care vor veni. Sunt demni de a fi înfățișați în Registrele [iconice ale] Apocalipsei, în rândul Părinților.

Printre ei, dacă îmi este permis, aș vrea să evoc unul, care îmi pare că reprezintă, ceea ce îndrăznesc să numesc "un profet al Apocalipsei". 

Părintele Spiridon Bailey : "Creștinii trebuie să se pregătească pentru martiriu"

În capitolul al 12-lea al Evangheliei după Sfântul Luca, avem o făgăduință și o încredințare de la Hristos că oricine Îl mărturisește înaintea oamenilor din această lume, și El va mărturisi [pentru el] înaintea Îngerilor lui Dumnezeu (cf. Luca 12, 8). Aceasta este o făgăduință și o încredințare [adeverită] de-a lungul veacurilor. De-a lungul istoriei au fost mulți sfinți care au găsit mântuirea mărturisindu-L pe Hristos chiar până la martiriu. Mărturisindu-L pe Hristos înaintea oamenilor, și-au  găsit astfel mântuirea. Și astfel, în aceste cuvinte ale lui Iisus, ni se oferă încurajare și încredințarea că, pe măsură ce lumea din jurul nostru se întunecă, pe măsură ce mulți dintre noi vom fi provocați cu privire la credința noastră, mulți dintre noi vor fi chemați înaintea despoților, ateilor și conducătorilor împărați, și în sinagogi, puterile întunericului din această lume vor lucra în favoarea noastră, deoarece Hristos ne va da ocazia să găsim mântuirea, fiind dispuși să-L mărturisim în fața acestor puteri pământești. Și Biserica ne asigură că până la sfârșitul veacurilor vor exista asemenea mărturisitori, asemenea martiri, încât credință nu va fi complet înlăturată în această lume, indiferent cât de mult crește răul și pare să domnească.

Dar noi suntem mai slabi decât mulți dintre creștinii care au fost înaintea noastră, decât sfinții veacurilor de dinainte. Suntem afectați de lume, [de secularism], mult mai mult decât cei care au fost înaintea noastră. Suntem mai slabi, căutăm mai mult confort, mai multă ușurință, facem compromisuri în atât de multe feluri. Deșerturile nu mai sunt pline de pustnici, și mănăstirile nu mai dau numărul mare de sfinți care obișnuiau. Mai sunt Sfinți, dar acum mai rar, este mai rar să găsești Sfinți. Nu trebuie să fim descurajați de nimic din toate astea. 

Lumea se îndepărtează de Dumnezeu și, pe măsură ce se întoarce, va exista mereu ocazia de a mărturisi și de a rămâne credincioși. Credincioși, chiar și în fața cerințelor lumii pe care le refuzăm. Dar haideți să fim conștienți de starea spirituală în care ne aflăm. 

În unele epoci minunile lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu a fost din belșug. Minunile erau mult mai frecvente, dar au fost experimentate mai des decât în ​​ epoca noastră. Era mai obișnuit să întâlnim sfințenie, și mari sfinți, și femei sfinte, în epocile anterioare. Mulți oameni, oameni obișnuiți s-au luptat, s-au luptat să fie virtuoși, și s-au luptat într-o viață ascetică. Dar astăzi, putem spune că o astfel de luptă este o excepție. Nu mai este atât de obișnuit în lumea noastră de azi. Astăzi toți putem auzi [tot felul de] plângeri, și ne plângem, iar uneori chiar auzim plângeri despre Dumnezeu. Se face puțin efort în viața spirituală. Scuzele vin atât de ușor în comparație cu oamenii din trecut. Iar întunericul nu va face decât să crească. Să nu ne păcălim, întunericul doar va crește în această lume, pentru că este rodul înșelăciunii. Întunericul este rodul înșelăciunii. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșit, oricând ar fi acest moment, necredința și imoralitatea se vor înmulți peste tot în jurul nostru. Și, în mijlocul acestuia, fiecare mărturisitor al lui Hristos, oricine va reuși să agonisească puțină luptă, va fi prețios pentru Dumnezeu. Să păstrăm [neclintită] această încredințare. Dacă ținem chiar și la o minimă, o mică agonisire de luptă pentru Hristos, dacă suntem dispuși să-L mărturisim în fața a ceea ce cere lumea, vom rămâne atât de prețioși pentru Dumnezeul nostru. 

Diavolul este un înșelător. El ne înșeală să ne gândim și să vorbim despre tot felul de banalități,  ne înșeală ca să fim consumați de politică și, mai rău, ne face să gândim și să vorbim despre lucruri păcătoase și trupești. El ne înșală să ignorăm unul altul durerea celuilalt, să nu reușim să vedem mizeria și durerea celuilalt, care degradează omul. Diavolul înjosește omul într-o stare de nebunie. Iar asta vedem în mass-media noastră, desigur. Diavolul a înșelat cu adevărat mulți oameni pentru a-L respinge complet pe Dumnezeu, deoarece resping ideile false despre Dumnezeu, ideile false pe care grupurile eretice și chiar însăși  lumea le-au evocat, și le-au prezentat ca și cum ar fi adevărul lui Dumnezeu. Și oamenii resping asta pe bună dreptate. Dar, crezând că este adevăratul Dumnezeu, ei resping noțiunea și posibilitatea lui Dumnezeu Însuși. 

Deci, trebuie să fim pregătiți, trebuie să încercăm să trăim altfel decât lumea, pentru că suntem chemați să fim sare. Da! Și, pentru a fi sare, trebuie să trăim diferit de felul în care trăiește lumea. Trebuie să încercăm să ne curățim pe noi înșine, pentru a rezista la ceea ce lumea ar vrea sa ne transforme. 

Să fim clari. Stricăciunea care vine în lume este atât trupească cât și sufletească, și trebuie să luptăm împotriva ei. Nici unul, nimeni nu-L va mărturisi pe Hristos cu puterea lui. Nu trebuie să ne închipuim că suntem martiri când trăim vieți atât de păcătoase. Dacă trăim și ne dăruim patimilor pe care le avem, nu vom fi mărturisitori ai lui Hristos. 

Duhul Sfânt este Cel care convinge sufletul lui Hristos, și Duhul Sfânt intră doar în acele locuri care sunt curățite și pregătite pentru El. In fața amenințărilor lumești, și fața puterii lumești numai cei care sunt uniți cu Hristos Îl vor mărturisi ca Dumnezeu. Numai aceia care sunt uniți cu Hristos vor avea puterea Duhului Sfânt, Care le va da puterea de a-L mărturisi pe Hristos ca Dumnezeu. Să nu ne păcălim pe noi înșine! Dacă ne dăm pe noi înșine patimilor mâniei, urii, poftei, mândriei, dacă ne agățăm de lucrurile acestei vieți și din această lume, atunci nu Îl vom mărturisi pe Hristos, Duhul Sfânt nu va fi în noi. Dar să ne încurajăm, să privim înapoi la martirii și mărturisitorii veacurilor trecute. Duhul Sfânt i-a întărit și le-a dat cuvintele. Nu vă îngrijiți pentru cuvintele pe care le veți rosti, a spus Iisus, căci Duhul Sfânt le va da (cf. Marcu 13, 11). Și Duhul Sfânt a făcut-o. El a făcut-o și continuă să o facă, pentru că Dumnezeu este același ieri, azi și mâine. Așa că haideți să ne punem nădejdea și încrederea în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Care ne va da puterea indiferent de slăbiciunile noastre. 

Compasiunea lui Dumnezeu este așa încât El va da putere celor care-L iubesc și Îl strigă. Nu trebuie să ne temem. Dumnezeu ne dă puterea de a îndura toate lucrurile. Dar trebuie să ne pregătim. Trebuie să ne uităm la sufletul nostru și să respingem ispitele, să  respingem păcatele, să strigăm către Dumnezeu pentru iertare, pentru ceea ce vedem în noi. Și trebuie să trăim în fiecare zi pregătindu-ne pentru acest scop. 

Părinții trebuie să-și crească copiii să fie martiri, să fie mărturisitori. Noi trebuie să ne încurajăm copiii în credința lor, să-i protejăm de întunericul și infecția lumii din jurul lor, de lumescul care îi va afecta. Părinții, și nașii trebuie să joace rolul nostru, să-i aducă la biserică, să-i hrănească, să le dea o temelie puternică de credință pe care să poată crește. Lăsați-i să crească în credință, lăsați-i să fie acea generație viitoare care marturisește, dacă Dumnezeu îi cheamă.

Cu siguranță am intrat în etapa finală a lumii. Oportunitatea de a-L mărturisi pe Hristos, chiar până la moarte, vine pentru mulți, în această generație, în generația următoare, noi nu știm, dar vine. Dar această oportunitate - și știm că este o oportunitate, pentru că ne-a făgăduit Hristos că este o oportunitate de a-L mărturisi-, va veni pentru mulți. Trebuie să ne punem speranța și credința în lumea de Dincolo de această lume, dar mai ales să credem în această făgăduință. Prindeți nădejde, luați-vă curaj din această făgăduință a Domnului nostru că, dacă Îl mărturisim înaintea oamenilor, El va mărturisi pentru noi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.

"Chiar dacă ne vom găsi cu diavolul sau cu fiara [apocaliptică], Dumnezeu este prezent. Nici diavolul, nici fiara nu vor putea să ne facă rău, dacă nu are îngăduință de la Dumnezeu să o facă". (Sf. Efrem din Arizona)

LEGATURI:

• O Chilie Athonita: P. Spiridon Bailey

Poeme de Ioan Alexandru. "Rămane-va lumina din văpaie, Rămane-va uitarea din cuvânt, Rămane-va iubirea iubitoare, Din sărăciile ce sunt..."

Lumină lină, leac divin,

Încununându-l pe străin,

Deasupra stinsului pământ,

Lumină lină, Logos sfânt...

P. Varnava Iankos: " Împărăția lui Dumnezeu este posibilitatea de a avea relații în Hristos unul cu altul"

* Dragostea lui Dumnezeu este gustare, este hrană, este simțire și bucurie.

*  Împărăția lui Dumnezeu, așadar, nu este o stare izolată, un proces, individualist, unde se înfățișează fiecare el însuși și îl gustă pe Dumnezeu și se desfătează de darurile și de răsplățile ostenelilor și ale faptelor sale, ci Împărăția lui Dumnezeu este posibilitatea de a avea relații în Hristos unul cu altul.

* Unul care se hrănește din harul și din Dragostea lui Dumnezeu nu poate să nu aibă nevoie de a se hrăni și din prezența celuilalt, dar în același timp să hrănească și el prezența celuilalt.

* Strădania omului nu este doar aceea de a stăpâni peste patimile sale, ci de stăpâni peste patimile sale prin relația cu Hristos și cu celălalt.

* Toată problema este să se concentreze mintea noastră pe această Cină a Împărăției Cerurilor, care constă în a ne hrăni din dragostea lui Dumnezeu.

Arhim. Elisei Simonopetritul despre Gheronda Emilianos și răspunsuri la întrebări despre singurătate, mărturisirea creștină în lume și taina credinței

Cel care, așa cum spunea Gheronda Emilianos, este singur cu Dumnezeu, de fapt, este cel mai sociabil om, îi îmbrățișează pe toți oamenii. În timp ce singurătatea pe care o avem în societate înseamnă a fi în dialog doar cu sine însuși, fără a se deschide celorlalți.

 

Fragment din Sinaxa Arhim. Elisei, 
Starețul Măn. Simonopetra, 
ținută la Mănăstirea Sfântul Antoine cel Mare 
din Franța, pe 3 septembrie 2023

[...] Și acum, ce-aș putea să vă spun despre Părintele Emilianos? Era un om cu trezvie continuă, postitor, om trecut prin toate încercările, și pe care l-am avut [ca Părinte] pentru a înființa comunitatea noastră pe Muntele Athos, pentru a fonda marea Mănăstire de la Ormylia, care are acum 130 de monahii, și pentru a ajunge la tot ceea ce este astăzi. Dar, în mijlocul a toate acestea, niciodată Părintele Emilianos n-a uitat rugăciunea ca primul lucru de făcut, și spunea : "Ceea ce faceți acum, toate aceste lucruri, sunt foarte frumoase, dar acestea n-au nicio valoare dacă nu sunt susținute pe rugăciune". Dacă am plecat de la Meteora spre Muntele Athos, este pentru a găsi o viață de rugăciune. N-ar fi servit la nimic să ne deplasăm, dacă n-am fi cultivat rugăciunea în Muntele Athos. Doar prin rugăciune putem să aducem roade.

Egoismul duhovnicesc ne duce spre un proces tehnologic de mântuire, nu în comuniune personală. Raţiunea vieţii este dragostea crucii

Luca 17, 12-19

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?  Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?  Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

Arhim. Varnava Iankos:
Binecuvântarea neputinţei (2016)

Pericopa noastră evanghelică de astăzi pomeneşte evenimentul tămăduirii celor zece leproşi (v. Luca 17,12-19). Aici se menţionează că zece leproşi şi-au cerut în genunchi tămăduirea de la Domnul şi au primit-o. Însă numai unul dintre aceştia s-a întors ca să-i mulţumească Domnului şi ca să-şi exprime recunoştinţa pentru vindecarea sa. Atunci Domnul a pus întrebarea: „Ceilalţi nouă unde sunt? Pentru ce nu au venit?“. Continuând lectura pericopei evanghelice, Îl vedem pe Domnul nostru că-l îndreptăţeşte duhovniceşte pe acel unul, care mai era şi samarinean, spunând că credinţa lui l-a mântuit.

Avem prezente aici două elemente. Acela al binefacerii şi acela al recunoaşterii.

Întâi de toate, trebuie să analizăm faptul că din cei zece leproşi cel de neam mai de jos a primit acest privilegiu, adică acela de a-i fi recunoscută de Domnul credinţa lui şi posibilitatea mântuirii lui. Acela care nu era de neam ales, cel străin de neam, acela care nu se afla în cadrul poporului moştenirii lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori problema se află în faptul că noi suntem atât de izolaţi în noi înşine, încât nu putem să vedem nimic mai departe. Fie că aceasta este o idee, fie că aceasta este o virtute, fie că este orice altceva. Fiecare dintre noi îşi confecţionează un sistem de gândire, de sentimente şi funcţiuni personale, care nu are nicio legătură cu celălalt, nu are nicio legătură cu Hristos. Dar aceasta este o închidere asfixiantă în noi înşine. Odată cu trecerea timpului sufletul se osifică într-o anumită stare, iar omul devine precum betonul şi astfel capătă o anumită formă. Are certitudini, are obsesii şi nu admite schimbări.