luni, 29 ianuarie 2024

Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față" : Gheronda Emilianos a fost cu adevărat un "martor" și un "profet" al Apocalipsei


Mărturisitorii timpurilor moderne abundă. În toate țările. În unele, ei sunt canonizați. În altele rămân anonimi : ateism legal, anticlericalism afișat, traumă de "ce-o să se zică", dezinteres al autorităților ecleziale pentru "regiunile barbare", concurență inter-eclezială, suspiciune de complezență politică.... și mulți factori, care sunt cauza, se adaugă acestora. Dar, în afara înfloririi [numărului] adevăraților martiri și  acum recunoscuți în Rusia sovietică, Martorii Mielului sunt pletoră. Alții se adaugă lor datorită forțelor musulmane - în care nu putem să nu vedem un avatar al plăgilor care s-au abătut asupra creștinilor contemporani Sfântului Ioan -  surse contemporane ale valurilor de martiri și, în special, de martiri creștini. Conform unor statistici serioase, creștinismul, în toate formele lui, este astăzi religia cea mai persecutată din lume - în Egipt, Siria, Libia, Irak, Armenia, Georgia, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Indonezia, Coreea, China, Nigeria, Afganistan, Europa (dar, șiit!, nu trebuie să spunem!). Nu pot cita toate locurile și nici nu le cunosc pe toate, dar lista nu încetează să crească. Însă, încă și mai lungă este lista mărturisitorilor care sunt în mod oficial canonizați în țările în care creștinii beneficiază de o semi-libertate. În Grecia foarte mulți au fost recunoscuți în secolul al XX-lea, și mulți și la începutul secolului XXI. Mulți și-au vărsat sângele trupului lor, și mulți s-au oferit ca "martiri albi", fără vărsare de sânge, prin dăruirea vieții lor într-o asceză riguroasă, o părăsire eroică a lumii. Acum mijlocesc pentru noi și ne pregătesc pentru încercările care vor veni. Sunt demni de a fi înfățișați în Registrele [iconice ale] Apocalipsei, în rândul Părinților.

Printre ei, dacă îmi este permis, aș vrea să evoc unul, care îmi pare că reprezintă, ceea ce îndrăznesc să numesc "un profet al Apocalipsei". 
Prin aceasta aș vrea să spun că acesta nu-mi pare a fi un "mărturisitor" ca ceilalți, ci, prin harul lui Dumnezeu, a fost un mesager, un binevestitor al vremurilor apocaliptice, cu toate că a refuzat, din câte știu, să rostească în mod voluntar vreo profeție. Este vorba de fericitul Gheronda Emilianos, bătrânul Stareț al Mănăstirii Simonos Petra. Cei care l-au cunoscut îndeaproape știu că dorea, încă de când era copil, să-și dăruiască toată viața lui Dumnezeu prin martiriu. Acest lucru i-a fost acordat de Dumnezeu în felul în care El împlinește rugăciunile : nu a murit printr-o moarte violentă, vărsându-și sângele, ci ultimii 25 ani din viața lui au fost un adevărat martiriu. S-a văzut afundat în boală, dar, martor al Lucrării transfiguratoare a lui Dumnezeu, și-a păstrat mereu pacea și zâmbetul, și, atât cât a fost posibil, a continuat să trăiască ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, apoi a suportat deteriorarea trupului fără nicio plângere. Precum Apostolul Pavel, pe care-l iubea, "urma calea [desăvârșirii], gonind că doar o va prinde, întrucât și el a fost prins de Hristos Iisus" (cf. Filipeni 3, 12). A văzut ceea ce Sfântul Ioan Teologul a văzut în timpul Liturghiei [revelația Apocalipsei], și aceasta a fost pentru Gheronda Emilianos "revelația" sa. Trăia până în sfârșit, precum Sfântul Apostol Pavel exprimă în versetele următoare: "tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus"(cf. Filipeni 3, 13-14).

Este binecunoscut de către toți ucenicii lui Gheronda Emilianos, că tipul de viață monahală la care îi iniția, orientarea duhovnicească pe care le-o indica, exemplul pe care le dădea, entuziasmul pentru Dumnezeu pe care le arăta, n-avea decât un singur scop: să le împărtășească experiența sa în Dumnezeu. "Să-L trăiască pe Dumnezeu" era chintesența învățăturii sale.

Vedenia sa asupra Apocalipsei? Știam că el însuși era inspirat în cunoașterea vieții duhovnicești dintr-o "experiență" mistică pe care a primit-o într-o zi, sau mai degrabă într-o noapte, în mănăstirea Sfântul Visarion, nu departe de orașul grecesc Trikala, în Thessalia. Sunt unul dintre cei mai mici ucenici ai săi, și, trăind în mod continuu în Franța, nu știu mare lucru din viața sa, pe care doar ucenicii săi cei mai vechi au putut să o cunoască. Se pare că o carte biografică bine documentată este pe cale de a fi pregătită, dar, înainte de a fi publicată în greacă, apoi tradusă în franceză, o să mai curgă multă apă pe râu. Acești martori știu ei [mai multe], și dacă da, vor mărturisi oare despre "vedenia" din noapte a Părintelui Emilianos? Astăzi este imposibil să răspundem la această întrebare. În schimb, nimic nu ne împiedică să o ghicim din ceea ce ne-a învățat, și toată lumea poate să descopere, în parte, din culegerea de omilii și conferințe editate mai întâi în lb. greacă, apoi în franceză, în română, în sârbă, în rusă, în engleză și în alte limbi.

Vom avea deci îndrăzneală să scrutăm ceea ce l-a însuflețit pe Gheronda Emilianos, așa cum Sf. Ap. Toma a avut îndrăzneala să pună degetul său în rana din coasta Dumnezeului înviat. Cei care l-au cunoscut pe Gheronda, imediat după această noapte mistică, spuneau toți : "l-a văzut pe Dumnezeu!". Nevăzându-L noi înșine, ne este dificil să ne imaginăm - ceea ce în orice caz n-ar fi un lucru fericit. Nu este convenabil să "știm" într-un fel indiscret, ci să trăim aceeași experiență, urmând calea pe care ne-a arătat-o. Așa putem "ști"! Ne pare că această experiență a fost identică cu revelația pe care a primit-o Sfântul Ioan; a fost deci o "Apocalipsă". Nu ne-a descris-o, dar, în comuniune cu el, a încercat să ne comunice entuziasmul pe care l-a resimțit, să ne împărtășească viața dumnezeiască. În acest sens, putem spune că Gheronda Emilianos a fost cu adevărat un "martor" și un "profet" al Apocalipsei.

Și, care este învățătura sa? În afară de calea pocăinței, a convertirii și a Rugăciunii [folosim majusculă căci nu e vorba de rugăciuni citite, recitite sau cântate, ci de starea de Rugăciune care constă într-o prezență intimă în fața lui Dumnezeu și în Dumnezeu, în liniștea gândurilor, în adâncul inimii devenită "cameră nupțială", ce sălășluiește intima unire a persoanei cu Dumnezeu], Gheronda ne-a arătat iminența Celei de-a Doua Veniri a Domnului. Nu mai mult ca Sf. Ioan, nu ne-a dat vreun calendar sau pronosticuri horoscopice, dar n-a încetat să nu arate apropierea imediată a izvorârii lui Dumnezeu în viețile noastre, dacă știm să-L așteptăm. De când Dumnezeu-Omul, Hristos, a înviat, lumea a intrat în ultima sa fază, înainte de a fi înălțată la Cer Nou. Deci trebuie să așteptăm aceasta și să ne pregătim, așa cum ne-a recomandat în faimosul dialog la Mănăstirea "Schimbarea la Față" [de la Terasson], pe 24 iunie 1990.

Gheronda Emilianos a adus ceva nou în edificarea Trupului lui Hristos. Nu că ar fi "inventat" sau reformat ceva, dar a manifestat o instanță, o apropiere a venirii Mântuitorului. Prin asceza sa extremă, prin jertfirea vieții sale oferită ca "martiriu alb" (nesângeros), prin rugăciunea sa, prin metaniile sale, prin blândețea și îngăduința sa față de oameni, alăturate intransigenței sale în ceea ce privește raportul personal cu Dumnezeu, prin imitarea vieții lui Hristos, ne este cu putință să spunem că, datorată lui, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de noi. Ne-a făcut să o atingem cu vârful degetului, ne-a oglindit-o în ochi, ne-a introdus în ea. Niciodată vreo liturghie pe care a slujit-o n-a fost diferită de cele slujite de ceilalți preoți. N-a adăugat nimic individual, n-a mimat nimic, nimic nu era original, dar, în același timp, profunzimea prezenței sale în fața lui Dumnezeu, în altar, făcea din Liturghiile pe care le slujea, o teofanie.

Inițierea la care ne făcea să participăm Gheronda nu era totuși doar în mod unic o experiență liturgică intensă. Dacă ne iniția în vederea lui Dumnezeu în și prin Sfinta Liturghie, consacra întreaga sa energie pentru a ne face să intrăm în Împărăția deschisă pentru noi toți în intimitatea inimii noastre, în care putem, și trebuie, și noi, de asemenea, să facem experiența unei Lumi Noi. Întru aceasta este un martor dintre cei pe care îi descrie Sf. Ioan în Cartea [Apocalipsei] despre care vorbim.

Imaginea următoare se va vădi fără îndoială foarte îndrăzneață, dar, asta este, se impune cu putere ochilor mei, și nu pot să o trec sub tăcere : nu pot să mă împiedic să nu-l văd pe Gheronda Emilianos ca participând pentru noi cu Hristos la deschiderea peceții care pecetluiește Cartea Scripturii, și a tainei vieții monahale, și a căii îndumnezeirii!

Din pricina unei cunoașteri insuficiente a limbii grecești și din cauza insensibilității mele personale, nu-mi este posibil să descifrez cu certitudine care a fost urmarea "gândului" lui Gheronda în învățătura pe care ne-a dat-o. Nu cred însă că mă înșel sugerând că a putut să vadă treptat pe contemporanii săi - în consecință și pe noi - scufundându-se într-o viață din ce în ce mai dificilă și slăbănogită, pentru care pocăință cere un efort care, în lumina sărăcăcioaselor noastre puteri, devine un adevărat eroism, un "martiriu"- vrând să ne arate că însuși păcatul poate să nu fie un obstacol în viața cu Dumnezeu. De câte ori nu ne-a spus că Dumnezeu se folosește chiar de păcatele noastre pentru a se revela nouă, pentru a ne convinge de Milostivirea Sa și să suscite din partea noastră o întoarcere a iubirii printr-o pocăință de recunoștință? De câte ori nu ne-a arătat că păcatele noastre sunt tot atâtea trambuline pentru a lua cu asalt cerul, care ne angajează într-o mântuitoare luptă asemănătoare celei lui Iacob cu Dumnezeu (Facerea 32, 23-33) - care nu lipsește să ne lase urme de șchiopătare, căci, fiind răniți la încheietura coapsei, dar având experiența lui Dumnezeu, putem să spunem "Am văzut pe Dumnezeu în față şi mântuit a fost sufletul meu!" (Fc. 32, 30). Cu adevărat păcatele și patimile noastre sunt pentru Gheronda precum plăgile și calamitățile iscate de Satan, precum în vedenia lui Ioan, dar și o invitație de a fi "martiri-mărturisitori" ai Noii Lumi făcută simțită în inima noastră și în Sfânta Liturghie. "Profet" și martor al Apocalipsei, Gheronda ne-a inițiat să trăim în mod concret astăzi deplinătatea mântuirii, restul nefiind decât problema credinței, a metodei, a determinării, și a constanței.
Publié par
Libellés : , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)