Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunțat canonizarea Părintelui Sofronie Saharov, pe lângă trecerea în calendarul ortodox a patru athoniţi: Gheron Iosif Isihastul, Părintele Efrem Katunakiotul, Părintele Ieronim Simonopetritul şi Părintele Daniil Katunakiotul

Patriarhul Bartolomeu a anunțat în fața Sfintei Chinotite, la sfârșitul vizitei sale de 3 zile în Muntele Athos, pe 22 octombire 2019, continuarea etapelor pentru canonizarea Părintelui Sofronie Saharov din Essex. Ca o ultimă și bucuroasă surpriză, acest anunț a venit după ce duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes s-a anunțat canonizarea a patru Părinți athoniți: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.
Starețul Sofronie Saharov(1896-1993) este cunoscut ca fiu duhovnicesc și biograful Sf. Siluan Athonitul și fondatorul Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

The Ascetic Experience: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: Părintele Sofronie de la Essex intră în calendarul oficial al Bisericii, precum și alte daruri…

[...]Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea sa Bartolomeu al II-lea, a anunțat canonizarea, introducerea în calendarul oficial al Bisericii a părintelui Sofronie (Saharov) de la Essex. Anunțul a fost făcut în conferința Chinotitei – a consiliului de conducere – a Sfântului Munte de către însuși Preafericirea Sa cu multă emoție.


Acesta este încă un dar minunat pe care Dumnezeu ni-l face, un dar care pentru mănăstirea noastră are un înțeles foarte special: Părintele Sofronie a plecat din Sfântul Munte în Franța pentru tratamentul bolii sale ca și monah Vatopedin – mai exact ca și monah al Schitului Sfântul Andrei care depinde de Vatopedi.

În aceste zile, Dumnezeu ni-a dat o mulțime de daruri: canonzarea Sfântului Iosif Isihastul (Gheron Iosif) care este rădăcina spirituală a obștii noastre, a Sfântului Efrem Katunakiotul, primul ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, frate de asceză și duhovnicul părintelui Iosif Vatopedinul. Alt dar a fost recunoașterea oficială a sfințeniei starețului Daniil Katunakiotul care, de asemenea, a fost monah la Vatopedi pentru 8-10 ani. În această perioadă Sfântul Daniil a avut ascultarea de arhondar iar Maica Domnului l-a vindecat în chip miraculos de o boală grea pe care o avea în timp ce se închina la Sfântul Brâu.

Un alt dar special de la Dumnezeu în aceste zile este faptul că episcopul nostru, Preafericirea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost foarte mulțumit de vizita sa la mănăstirea noastră, fiind impresionat de viața duhovnicească și numărul de monahi (în special cei tineri) ai obștii noastre. Noi ne străduim încontinuu să fim un factor de unitate și duhovnicie pentru Biserică și suntem foarte bucuroși, mulțumind lui Dumnezeu când acest scop este atins, fie și parțial.

Cu toate acestea, un alt dar de la Dumnezeu este faptul că în aceeași zi au fost cutremure încontinuu, fenomen prin care atotmilostivul Dumnezeu ne arată că suntem absolut nimic și că toți putem muri într-o secundă.

După smerita mea părere acesta este cel mai mare dar: să ne cunoaștem nimicnicia.
Cenușa se întoarce în cenușă. Praful în praf.
Ruinele rămân.
…și sufletul nostru veșnic.

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Caracterul ascetic este singurul mod de exprimare a simțămintelor noastre față de Dumnezeu, a iubirii noastre, a dorurilor noastre, a smereniei noastre, a așteptării noastre"

Cuviosul Nil nu se îngrijea de cele care urmau să se întâmple sau de cele trecute, pentru că acestea implică grija. Nu îngăduia minții sale să se îndeletnicească cu ceva pământesc, pentru că asta este o îndepărtare de la dragostea lui Dumnezeu. Si orice îndepărtare - chipurile pentru dogme, pentru morală, pentru Biserică, pentru neam, pentru mănăstire - vine și se duce. Câte lucruri ne frământă, ne fac să ne zbuciumăm, să vrem să le rezolvăm, dar apoi pleacă, așa cum trec valurile și vânturile, și singurul lucru care rămâne este ceea ce realizăm în viață, ce investim în cer. De aceea, Cuviosul, nu-și lăsa inima și gândul să se lipească de cele pamântești. Își supunea trupul duhului și-și rânduise principii în viață, își stabilise modul în care se cuvine să trăiască.

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Hristos intră în noi prin împărtășirea din Pâine și Vin, dar în mod ființial intră în cei care-L primesc ca și Cuvânt"

Arhim. Placide Deseille, Ierom. Macarie Simonopetritul, Arhim. Emilianos Simonopetritul

Cuvântul este singurul mijloc pe care un stareț, un părinte duhovnicesc îl are ca să-și nască propriul său fiu, un fiu al lui Dumnezeu, și să-l facă fiu al împărăției cerurilor. 

Cuvântul purtător de viața este cel care dă putere sufletului, învăluie inima, este modalitatea care îi poate aduce monahului reușită. Prin urmare, o mănăstire este vie dacă are învățătură duhovnicească, cuvântul lui Dumnezeu. 

Arhim. Elpidie Vaianaki: "Prin cuvinte poți intra în inima lui Dumnezeu și tot prin cuvinte te poți pierde"."Când ceri iertare din dragoste, pentru că ai rănit pe cineva, atunci acea iertare are valoare foarte mare"

Sporirea duhovnicească se vădește în cuvinte

- Părinte, cum putem ști dacă mergem bine în viața duhovnicească? 

Din cuvintele tale, din cuvintele pe care le rostește fiecare. Vei înțelege cât de mult a înaintat cineva în viața duhovnicească în măsura în care cuvintele lui revarsă miere sau venin. 

Există oameni care cred că viața duhovnicească se rezumă doar la rugăciune, la mersul regulat la biserică și la anumite așa-zise "fapte bune". Însă gura lor [poate] să fie slobodă: ușor să judece, să comenteze, să necăjească pe cineva, să îl facă ușor să se simtă prost, iar acela să plângă din pricina cuvintelor urâte. Asta nu este viață duhovnicească! Dimpotrivă, aceasta este o închipuire că ar fi viață duhovnicească. 

Omul duhovnicesc spune puține cuvinte, rostește cuvinte care îl mângâie pe aproapele, care îl întraripează. Este precum o mamă care dorește copilului ei ce-i mai bun, vorbindu-i încurajator.

Însuși Domnul nostru spune: "Din cuvintele voastre vă voi judeca". Scrie undeva în Scriptură: "din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Mt. 12, 37). Adică, din cuvintele tale te vei putea osândi și tot din cuvintele tale te vei putea mântui. Altundeva în Sfânta Scriptură scrie: "dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit". [(Iacov 3, 2)]. Dacă cineva nu greșește prin cuvintele sale, atunci acesta este om desăvârșit! Gândiți-vă că toată Scriptura, Duhul Sfânt, toți sfinții, Părinții, Cuvioșii vorbesc despre puterea cuvântului. 

Prin cuvinte poți intra în inima lui Dumnezeu și tot prin cuvinte te poți pierde. Cum s-au pierdut Adam și Eva? Prin cuvintele viclene pe care le-au primit de la diavol. Din acest motiv este de preferat ca în viața duhovnicească, în loc să dăm importanță altor lucruri, altor nevoințe, să dăm o importantă mai mare nevoinței tăcerii! Să tăcem atunci când vorbele noastre nu sunt plăcute Domnului și să spunem tot ceea ce ar putea dărui bucurie aproapelui. Așadar, viața duhovnicească depinde de cuvintele noastre! Cuvintele pe care le rostim pot să mântuiască, dar pot să și vatăme.

***

Să ne cerem iertare cu iubire

- Părinte, cu ce sentimente trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu atunci când greșim?

Fiica mea, în mod vădit, cu simțăminte de iubire! Omul cere iertare în două feluri: cu frică sau cu iubire.

Dacă lucrezi ca angajat undeva și faci o greșeală, ceri iertare și te temi ca nu cumva să te concedieze, te temi ca nu cumva să îți oprească din salariu. Ți-e frică. Acest mod de a cere iertarea nu are valoare. Însă, atunci când ceri iertare din dragoste, pentru că ai rănit pe cineva, atunci acea iertare are valoare foarte mare.

Lui Hristos nu-I place să Îi cerem iertare pentru că ne este frică de El, ca nu cumva să mergem în iad și să pierdem raiul. Acest fel de abordare este greșit! Trebuie să-I cerem iertare pentru că L-am rănit pe El, Iubirea noastră! Această iertare este atât de puternică încât îl sperie și pe diavol. Diavolul nu se teme, pentru că el însuși produce frica. Se teme de iubire pentru că Dumnezeu este Iubire! Ați înțeles? 

- Da, da!

Dacă veți pune în practică acest lucru, veți vedea că de fiecare dată când Îi cereți iertare lui Hristos: "Iartă-mă, Iubitul meu, Hristoase! Iartă-mă, Împăratul meu!", inima voastră se va umple de pace și Dumnezeu va dori să vă îmbrățișeze strâns, cu multă dragoste. Nu uitați: iertare cu iubire! 

LEGATURI:

• ROF: Pr. Elpidie Vaianakis: "Din surplusul iubirii pe care îl primești de la Dumnezeu și îl împarți altora, inima se sfințește"."Temelia nu este întristarea pentru păcatele noastre, ci dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi"