Descoperirea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu. Ce ne spune Parintele despre moastele sfintilor si puterea lor

Pomenirea de sapte ani, de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, a avut loc la Manastirea Petru Voda pe 16 noiembrie 2013. Cu aceasta ocazie, dupa cum aflam dintr-un articol din revista Rost, semnat de Lucian D. Popescu pe 19 noiembrie, care a participat la slujba de parastas, a avut loc deshumarea Parintelui Gheorghe Calciu si aflarea sfintelor sale moaste:

După ce am ajuns în Bucureşti, am primit vestea că trupul părintelui Gheorghe a fost dezgropat, că are aspectul moaştelor de sfinţi, că este frumos mirositor şi că a fost pus în chilia părintelui Justin Pârvu!

Totuşi părintele Justin Pârvu, care a trecut la Domnul înainte de parastasul de şapte ani al părintelui Calciu, rînduise demult ca la acest soroc părintele Gheorghe să fie dezgropat. Ştiam de un an acest lucru, dar nu mi-am îngăduit să dau eu sau să aflu din altă parte o justificare pentru hotărîrea părintelui Justin. Există perspective duhovniceşti pe care e imposibil să le sondezi în lipsa exerciţiului unui organ special (de care, în mod evident, eu nu dispun).

În acest moment nu cunosc amănuntele desfacerii mormîntului părintelui Gheorghe şi cred că ele nu importă. Este ceva făcut, care nu mai poate fi desfăcut.

Esenţial este că scrisoarea testamentară[1] poate fi luată ca fiind echivalentul atitudinii oricărui cuvios aflat pe marginea morţii şi care spune cu convingere că el este cel mai mare păcătos care a trăit vreodată.

Şi mai este esenţial ca nici o comoară, în cazul în care este veritabilă, să nu fie prost întrebuinţată, risipită ori, mai rău, prefăcută în scandal, adică în pricină de poticnire.

Pentru că avea dreptate părintele Calciu zicînd că pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este…

Valva s-a creat cand a adormit Parintele Calciu, dar mai cu seama valva se creaza si acum, dupa descoperirea sfintelor sale moaste, si datorata faptului ca Parintele, scrisese in testamentul sau, adresat Parintelui Iustin si Manastirii Petru Voda, urmatoarele: 

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.

Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna. 

Asa cum vom vedea mai jos, din interviul luat de Claudiu Tarziu si aparut in Formula AS in anul 2006, dar si din alte surse, Parintele Gheorghe Calciu, cunoscand setea de miracol pe care o vadesc oamenii, indiferent daca sunt credinciosi sau atei, se temea ca aceasta este speculata de diavol, care vrea sa-i duca in ratacire, indepartandu-i astfel de Dumnezeu. Sfintia Sa n-ar fi vrut ca dupa adormire să fie pricina de sminteala pentru vre-un frate mai mic, si trupul sau, aflanduse nestricacios, sa ajunga cumva un mijloc de idolatrie pentru cei slabi de credinta.

Pentru aceasta a preferat sa precizeze in testamentul sau ca, de se va gasi astfel, sa fie reingropat si dat uitarii, iar preotii sa fie legati "sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta". Tot Parintele isi exprima rugamintea, in acelasi cuvant testamentar, ca daca la inmormantarea sa "va veni vre-un episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca", in schimb "daca nu va veni niciun ierarh, nimeni sa nu vorbeasca". Putem sa intelegem de aici, de asemenea, ca daca la descoperirea sfintelor sale moaste preotii care aveau sa-l fi vazut, au fost legati sa taca, in schimb "episcopul sau alt ierarh" nu se afla sub acest legamnt sau nu incalca dorinta testamentara a Parintelui Calciu. Cu atat mai mult este de datoria ierarhului locului sa ia o hotarare sfanta cu cat deshumarea Parintelui si aflarea trupului sau neputrezit, nestricacios ridica semne de intrebare in raport cu testamentul Sfintiei Sale, precum si scopul, si felul in care s-a procedat pentru ca el sa fie scos afara din mormant. De altfel episcopul, si in recurenta Sinodul Bisericii noastre Ortodoxe Romane, este indreptatit sa se exprime cu privire la aflarea sfintelor moaste, asemenea Parintelui Ilie Lacatusu si, mai recent, a Parintelui Gheorghe Calciu.

Asemenea multor sfinti care au dus o viata smerita si care au vrurt ca dupa trecerea lor la cele vesnice sa nu fie tinta unui "duh de pietate populara care poate gresi, poate crea false minuni", Parintele Gheorghe Calciu a accentuat in mod special, si prin aceasta dorinta testamentara, dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru aproapele. Aceasta grija a lui este si o datorie a noastra de a-l inalta, si de a-l cinsti ca sfant, ca unul care s-a smerit pe sine pana in ceasul cel de moarte.

Personal, imi exprim parerea ca Parintele Gheorghe Calciu a vrut ca trupul lui sa fie "pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna" dovedind si prin aceasta un adanc sentiment de fratietate cu cei care au suferit in temnitele comuniste si care, in cea mai mare parte, au fost aruncati in gropi comune. Gandind la ei, Sfintia Sa, nu ar fi vrut sa aibe parte de cinstiri din partea oamenilor, in timp ce trupurile fratilor lui de suferinta stau inca ascunse in pantecele pamantului. Este totusi o taina a lui Dumnezeu, care nu scade cu nimic sfintenia celor care s-au invrednicit de ea, ca unii sa fie (inca) nestiuti de oameni, fara sa se mai cunoasca vre-o urma a ramasitelor lor pamantesti, in timp ce altii, de asemenea sfinti bineplacuti lui Dumnezeu, sa aibe sfinte moaste, care sa poata fi atinse si sarutate de credinciosi spre mijlocire fata de Dumnezeu.

Cinsitrea icoanelor precum si cinstirea moastelor trebuie sa aibe trimitere la Dumnezeu, de al Carui har s-au invrednicit, si Care ne vine in ajutor prin milostivirea Lui cea mare.  In consecinta a trece cu vederea, a ingropa sub valul uitarii, sau a nu cinsti ceea ce ne-a lasat ca legatura cu El, ne face pe noi sa saracim in comuniunea cu Dumnezeu, si in intalnirea personala cu sfintii. Cu toate acestea nu trebuie sa pierdem din vedere viclesugurile diavolesti care vor sa se foloseasca si de cele sfinte pentru a duce in ratacire pe cei slabi de credinta, pe cei la care credinta este sinonima cu superstitia, pe cei care gasesc prilejuri de a confunda sfintenia cu puterea magica, sau pe cei care se maresc si se slavesc pe sine cu harul dobandit de cei sfinti. Acestea, dar si alte rataciri le pregateste cel ce este vrajmasul omenirii, din cursa caruia se poate iesi cu binecuvantata smerenie.

Fie, dar, ca intru toate sa cerem mai intai sa se faca voia lui Dumnezeu, cu desavarsire cea mai buna, si noi sa ne rugam ca si in acest caz toate sa se randuiasca dupa voia Lui.

Moastele sfintilor si puterea lor. Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 1925, Mahmudia, Tulcea) este un simbol al verticalitatii romanesti si un duhovnic pretuit. Sfintia Sa a fost printre acei slujitori ai altarului care s-au opus demolarii bisericilor de catre regimul comunist. A fost arestat prima data, pe motive politice, in mai 1948, pe cand era student la medicina in Bucuresti. A trecut prin iadul "reeducarii" de la Pitesti si a supravietuit miraculos regimului de exterminare la care a fost supus. Gratiat in 1964, odata cu toti detinutii politici, a absolvit Facultatea de Litere si apoi pe cea de Teologie. Preot si profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti, a fost arestat din nou, in 1977, pentru ca a protestat impotriva daramarii bisericilor. Condamnat la 10 ani de inchisoare, pe 4 mai 1979, a fost eliberat la 20 august 1984, in urma interventiei SUA. Ulterior a fost silit sa plece in exil in America, unde traieste si azi [interviul este mai vechi, Parintele trecand la cele vesnice in data de 21 noiembrie 2006].

- Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca asa au fost invatati sau pentru ca simt ca le sunt de ajutor?

- Imi aduc aminte ca inainte de a fi arestat, in timpul comunistilor, moastele erau mai putin cautate de credinciosi decat astazi. Moastele sunt corpuri neputrezite ale sfintilor. Aici e o intreaga teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.

- Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana - numita in popor "facatoare de minuni" -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?

- Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: "Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?". Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.

- Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?

La Sf. Cuvioasa Parascheva. Foto Cristina Nichitus Roncea

- Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: "Parinte, acuma cred". Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.

- Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?

- Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.

- Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?... Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?

- Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.

- Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda - Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Hristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?

- Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Hristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.

- Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?

- In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.

- Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?

- Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre... (zambeste). Eu ma gandesc ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.

- Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti...

- Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.

- In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant...

- Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.

- O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?

- Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.

- Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?

- Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.

- Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?

- Da. Odata, prin anul 1972 sau 73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.

- La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?

- Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

Sursa: Formula As, Moastele sfintilor si puterea lor

***

Fragment din predica Parintelui Calciu 

din data de 4 decembrie 2005

Ati auzit de icoane care plang, de icoane care izvorasc mir, icoane care vindeca. Ati auzit de sfinti care au murit si n-au putrezit. Ati auzit de sfinti al caror corp, nefiind putrezit si mort, in loc sa izvorasca miros urat ca orice cadavru, izvoraste miros de bunamireasma, de moaste care izvorasc mir. Toate acestea sunt lucruri care sunt impotriva naturii [peste fire] iar Dumnezeu, prin puterea Lui le face sa lucreze. Cum lucreaza Dumnezeu, de exemplu, pentru ca un om sa nu putrezeasca? Cum lucreaza Dumnezeu ca, de exemplu sfintele moaste sa izvorasca mir? Cum lucreaza sfantul?

Biserica spune asa, ca intre noi si trupul nostru, exista o relatie care nu se desface niciodata. Chiar daca trupul putrezeste, legatura sufletului cu trupul nu s-a desfiintat pentru ca intre trup si suflet exista o relatie care se va implini la Judecata din urma. La Judecata din urma toti vom invia. Toate miliardele de oameni care au murit vor invia si vor avea un trup rarefiat, un trup spiritual, nu un trup din acesta greu, care cere de mancare si de bautura, si alte suferinte s.a.m.d. Dar este un trup care nu va suferi, daca este un trup bun, dar celelalte vor suferi in iad.

***

[1] Scrisoare testamentara a Parintelui Gheorghe Calciu adresata Parintelui Iustin si Obstii Manastrii Petru Voda 

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Iustin, 

Prea Cuvioşi Părinţi Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi şi fraţi ai obştii Sfintei Mănăstiri a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,

Vine o vreme când oamenii trebuie să se oprească din goana lor şi să se gândească măcar o clipă la drumul pe care l-au făcut şi la ceea ce a mai rămas de împlinit. După toate aparenţele, Dumnezeu a hotărât să pună capăt zilelor mele pământeşti şi să mă cheme la El, să-mi ceară socoteală pentru toate faptele pe care le-am făcut în viaţa aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, că multe sunt păcatele mele, dar nu sunt deznădăjduit. Înaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrimă o fărâmă… Şi El ia în seamă nu numai faptele noastre, ci şi strădaniile noastre. Şi cred cu tărie în cuvintele Mântuitorului „milă voiesc, iar nu jertfă”. Fără mila lui Dumnezeu, cine se poate mântui?!…

Mulţumesc lui Dumnezeu că înainte de a muri mi-a dat să vin pe la Mănăstirea Petru Vodă, să mă mai adap o dată la duhul creştin ortodox din care aţi făcut ţelul suprem al lucrării acestei mănăstiri şi al trăitorilor ei, că am primit mângâierea Sfântului Maslu şi podoaba binecuvântărilor. 

Prea Cuvioase Părinte Stareţ şi Prea Cuvioasă Obşte, introducerea această lungă a fost făcută în ideea de a-mi da binecuvântarea ca să fiu înmormântat în cimitirul mănăstirii, printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă. 

Curând după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vârstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvântaţi să fie lângă mine şi în viaţa eternă de dincolo!

Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi. 

Dacă voi muri în România, tot procesul înmormântării va fi mult simplificat. Dacă voi muri în America, lucrurile vor fi mult mai complicate, dar oricum va fi, doresc Părinte, să mă primiţi în cimitirul mănăstirii. 

Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. 

Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.

Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?… Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate construi în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.

Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.  

Prea Cuvioase Părinte Stareţ, pentru viaţa mea aţi fost o mare binecuvântare, şi obştea, şi mănăstirea. Pentru toate dau slavă lui Dumnezeu şi-L rog să mă ierte pe mine păcătosul că mi-a dat dulceţi duhovniceşti pentru care eu n-am mişcat un deget şi oameni pe care nu i-am meritat. Vă sărut dreapta cu smerenie şi lacrimi de pocăinţă.

28 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucureşti Preot Gheorghe Calciu
(Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, Bucureşti 2007)