luni, 25 iulie 2011

Dumitru Staniloae: "In unire, in comuniune cu celalalt, timpul este o trecere in vesnicie"

Spatiul si timpul au fost create de Dumnezeu intru inceput. Ele nu sunt deci, nici infinite nici vesnice. Dar, ca toate dimensiunile creaturii, ele sunt chemate la transfigurare. Experienta iubirii fata de Dumnezeu sau fata de o alta fiinta umana modifica timpul si spatiul. Exista un fel de relativitate a spatiului si timpului in raport cu inima constienta a omului. Timpul si spatiul raman in acord cu natura pe care Dumnezeu a creat-o pentru ele. Dar se metamorfozeaza in funcite de constinta spirituala a fiintei umane. La toate popoarele, cultura este expresia acestei metamorfoze pe care fiinta umana o opereaza in spatiu si in timp. Intrupandu-se, Dumnezeu Insusi Si-a asumat aceasta modalitate de transformare de catre existenta umana a spatiului si timpului create de El.

"Timpul este in stransa legatura cu nevoia noastra de crestere. Crestem in timp pentru ca-am fost asezati de la inceput in desavarsirea unirii cu Dumnezeu. Suntem asezati in existenta spre a fi desavarsiti in fiinta noastra si, in cele din urma, spre a fi consolidati intr-o bunatate si fericire vesnica in Dumnezeu.

Timpul este posibilitatea cresterii noastre in Dumnezeu. Aceasta crestere depinde de un progres in dialogul cu Dumnezeu; ea se infaptuieste intr-o legatura iubitoare cu El. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca avem nevoie de timp pentru a creste in dialogul cu Dumnezeu, in iubirea fata de El, pentru a ne umple de Dumnezeu fara a ne confunda cu El in aceasta iubire.

Si lumea are nevoie de timp, pentru ca lumea si umanitatea progreseaza impreuna. Omul poarta cu el lumea. Lumea devine atunci ceea ce devine el insusi. Se umple de frumuseste pornind de la atitudinea spirituala a omului. Lumea  devine atunci ceea ce devine ele insusi. Se umple de frumuseste pornind de la atitudinea spirituala a omului. Lumea nu este desavarsita, dar nu poate inainta spre desavarsirea ei fara om.

Timpul este intervalul care dureaza intre chemarea lui Dumnezeu adresata iubirii noastre si raspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. E timpul raspunsului omului.

E un interval de despasit, de parcurs, un interval care se poate micsoara tot mai mult la chemarea lui Dumnezeu."

Doamne Iisuse Hristoase, toti acesti ani am trait in trandavie si nepasare. Da-mi timp sa ma intorc in sfarsit la Tine si sa raspund iubirii Tale. Arata-mi dragostea si milostivirea Ta spre mine smochinul neroditor!

"Timpul ne este dat pentru a raspunde lui Dumnezeu si oamenilor. Sovaim insa: "Sa raspundem sau nu lui Dumnezeu si oamenilor? Adeseori nu raspundem chemarii oamenilor. Nu-L vedem indata sau niciodata pe Dumnezeu in oameni. Egoismul nostru ne impiedica saraspundem de indata nevoii de iubire a celuilalt. Eu, astept. El asteapta. Timpul se prelungeste. Ma plictisesc."

Timp si libertate


Libertatea se exprima in timp

Doamne, da-ne timp sa ne facem ucenicia libertatii noastre! Si asa vom face si ucenicia iubirii: caci si pentru a iubi este nevoie de timp...

"Nu exista iubire desavarsita fata de Dumnezeu fara conlucrarea noastra, fara libertatea noastra. Suntem fiinte libere: pot sa raspund sau sa nu raspund; pot sa raspund mai mult sau mai putin repede. Vedem oameni care sunt de indata gata sa raspunda la chemarea celorlalti. Vedem pe altii care mai intai trebuie sa se convinga: suspectez intentiile cutarui om care mi-a adresat o rugaminte; poate voi suferi intrand prea repede in comuniune cu el... Ne oferim tot felul de pretexte: n-avem incredere."

Timpul nu este abosolut. El este relativ la libertate. Omul e cel care masoara timpul pe care i-l da Dumnezeu. Si-l masoara cu iubirea pe care n-o poate primi decat de la Dumnezeu. Cat timp n-am iubire, raspunsul meu va fi lent. "Libertatea omului depinde de identitatea sa spirituala. Omul se hotaraste foarte repede daca a crezut in iubire, daca are incredere in oameni, daca a acceptat sa riste: de ce sa nu raspund si sa nu intru in comuniune cu celalalt care ma iubeste?''

"Omul are insa posibilitatea de a-si folosi libertata si intr-un sens rau: imi iau precautii, ma pazesc, nu vreau sa ma angajez in iubire. Omului ii este frica de iubire si n-are o incredere totala in Dumnezeu. De aceea, el creste foarte incet, iar timpul lui nu se umple de o anume vesnicie."

"Iata, stau la usa si bat!"(Ap. 3, 20) Te astept, pentru ca te iubesc. Bat la usa pana-Mi vei deschide. Deschide-Mi, caci sunt iubire si n-ai de ce sa te temi - spune Domnul sufletului omului.

In unire, in comuniune cu celalalt, timpul este o trecere in vesnicie. Exista mai multe niveluri ale timpului. Cand sunt intr-o legatura de mare pretenie, de mare comuniune cu celalalt, uit ca timpul exista, uit orele... Cand celalalt nu-mi raspunde, doresc, astept intens; timpul trece greu. Dar cand imi raspunde nu mai astept; am de depasit timpul. Intarzierea in raspunsul celuilalt prelungeste timpul.

La fel stau lucrurile si pentru Dumnezeu. El asteapta de la noi raspunsul nostru: Iata sunt la usa, bat si astept raspunsul vostru. Dumnezeu traieste in vesnicie, in relatiile intratrinitare, dar si in legatura cu noi: El participa la experienta timpului. E una din formele tagaduirii de Sine divine. Dumnezeu isi asuma timpul, preia timpul, respecta timpul pe care El l-a creat. Hristos, Dumnezeul intrupat, este expresia suprema a rabdarii lui Dumnezeu Care-Si pune inainte mereu iubirea Sa omului in mod gratuit si neobosti...
De cateva ori v-am dat semnul iubirii Mele, si nu l-ati vrut. Asteptam de la voi un raspuns la chemarea Mea si n-ati vrut sa-l ascultati...
Hristos in Gradina Ghetimani asteapta in suferinta chinurile Crucii. Dar chinul Sau a inceput deja: suferinta Sa e provocata de faptul ca oamenii nu raspund iubirii Sale pentru ei; chiar si ucenicii Sai apropiati au adormit.
In toata viata pamanteasca a lui Iisus gasim semne ale faptului ca, asumandu-si natura noastra, El si-a asumat timpul. Incepand de la postul de patruzeci de zile in pustiu, care este o experienta a timpului, pana la asteptarea raspunsului Tatalui pe Cruce: spaima parasirii e spaima suprema a omului parasit de oameni si de Dumnezeu; dar Tatal Ii raspunde inviindu-L. In viitor va exist timpul raspunsului. Si pe acesta Iisus l-a asumat pentru mine..."



Timpul existential

Daca e adevarat ca exista mai multe dimensiuni ale timpului, aceasta este mai cu seama un timp necronologic. In momente foarte intense spunem ca timpul se opreste: experienta unui astfel de timp e ca un prezent, ca o clipa care dureaza! E timpul marilor experiente umane, ca iubirea, frumusetea, moartea... De fiecare data cand exista o revelatie, accedem la acel timp. E timpul ritului, timpul liturgic, un fel de meta-timp pe care-l atingem printr-o strapungere in afara timpului cronologic. E de asemenea cel al comuniunii sfintilor.

"Cand cantam impreuna, cand suntem plini de entuziasm, cand facem experienta blandetii prezentei lui Dumnezeu, uitam timpul, trecem dincolo de timp. E tot o forma a timpului, dar foarte existenital: in relatiile dintre noi, el se poate prelungi, uneori o ora trece atat de incet... sau, dimpotiriva, se poate concentra.
Dar, cand trebuie sa facem ceva pentru ceilalti, regasim timpul cronologic. Trebuie sa ma duc in cutare loc pentru a aduce ceva pentru altcineva; trebuie sa ma duc in cutare oras pentru a intalni pe cineva. E un timp al traseului ce trebuie parcurs. N-am inca roade de oferit celorlalti, de adus la biserica; trebuie sa astept ca ele sa se coaca in natura. Exista o corespondenta intre timpul cronologic si timpul existential. In relatiile dintre noi  le traim pe amandoua. Exista un timp cronologic intre nasterea copilului pe care il astept si ziua in care el va fi major. Nu pot sa sper ca el sa fie adult dintr-odata! Dar pot sa traiesc timpul existential simultan cu timpul cronologic prin speranta: sunt sigur ca acest copil al meu va fi bun, il vad deja in speranta ca pe o femeie implinita sau ca pe un barbat adult. Sunt in comuniune cu el, iar in aceasta comuniune timpul trece foarte repede".

Putem trai simultan aceste doua dimensiuni ale timpului; "timpul existential se poate prelungi si concentra devenind un fel de vesnicie". Este taina "vietii vesnice": cand o persoana traieste un moment de mare intensitate, prin iubire, prin rugaciune, printr-o sarbatoare: in orice experienta a participarii si comuniunii ea accede la acest timp existential dincolo de cel cronologic. Dar cum sa ne mentinem aici? Dupa ce a fost un efort de a atinge aceasta "viata vesnica", tot efortul rugaciunii trebuie sa fie un efort de a ramane in bucurie", de "a ramane in iubire", de a prelungi nedefinit pana la moarte si dincolo de ea aceasta stare de comuniune. Prin experienta comuniunii avem inca de aici participarea la "viata vesnica" in momente care sunt in afara timpului, dar pe care le putem face sa "dureze", adica le putem face sa coincida cu timpul cronologic care caracterizeaza totusi conditia noastra de creatura. Aceasta prelungire vizeaza in mod nedefinit vesnicia lui Dumnezeu; momentul "din afara timpului" se continua printr-o tensiune permanenta spre Cel ce este izvorul si desavarsirea intregii nostre bucurii si a intregii nostre iubiri.


"Ramaneti in Mine si Eu voi ramane in voi"(Ioan 15, 4).

Parintii Bisericii fac o distincite intre vesniciea omului si vesnicia lui Dumnezeu. Pentru om, viata vesnica este prelungirea infinita a timpului existential, participarea la viata dumnezeiasca. Vesnicia lui Dumnezeu este fara inceput si fara sfarsit. Dar aceasta participare nu idenitifica intre ele vesnicia omului si vesnicia lui Dumnezeu. Vesnicia omului asuma toate momentele timpului cronologic si ale timpului existenital prelungit nedefint in Dumnezeu. Vesnicia omului concentreaza toate experientele pe care acesta le-a avut, toata evolutia sa, sinteza timpului, a tuturor timpurilor traite impreuna.

Se spune ca pe patul de moarte, omul isi vede intr-o clipita intraga viata. In anumite vise patrundem deopotiriva in acest timp. Dar vesnicia omului nu este vesnicia lui Dumnezeu. 

Virtualitatea timpului in dimensiunea lui noncronologica exista in Sfanta Treime. Dumnezeu traieste vesnicia pentru ca El traieste in vesnicie simultaneitatea dintre chemarea fiecarui persoane si raspunsul celuilalt. Nu exista interval: Tatal nu asteapta ca Fiul sa-I raspunda. Este un raspuns imediat si vesnic.

Putem face aceasta experienta a simultaneitatii, a acestui gen de timp depasit, in taina comuniunii sfintilor. Atunci cand ne rugam Sfantului Irineu, devenim contemporani lui. Biserica aduna in trupul sau, intr-un timp si spatiu depasit, pe toti cei pe care ii pomenim de la Adam pana in zilele nostre in toate partile globului pamantesc, pe toti credinciosii ce ne sunt contemporani din punct de vedere cronologic pe toata suprafata pamantului si care se roaga in acelasi Duh; intr-un mod care ne scapa, ea aduna de asemenea pe cei care vor veni in viitor de la rasarit si de la apus, de la miazazi si de la miazanoapte, pana la "sfarsitul timpurilor". In Biserica, comuniune a sfintilor si Trup al Cuvantului intrupat, sunt virtual concentrat toate timpurile.

"Aceasta experienta a vesniciei o putem trai deja in Persoana lui Hristos. Pentur mine, El nu este numai o Persoana care apartine trecutului; El este prezent. Aici depasirea timpului se impleteste cu depasirea spatiului. Stiu ca Hrisots este in mine si aproape de mine, dar e nevoie de o simtire spirituala crescanda, de o senisbilitate duhovniceasca, pentru a simti prezenta Lui si a raspunde iubirii Sale cu iubirea mea si a depasi astfel timpul. Ori in rugaciune sunt tocmai acestea: o intalnire cu Hristos si depasire a timpului si a spatiului. Aceeasi experienta o fac si in rugaciunea adresata unui sfant: pe masura ce sfantul se roaga impreuna cu mine, il intalnesc. Pe de alta parte, el este prezent langa mine, a depasit timpul. Dar depinde de mine sa fac aceasta depasire; depinde de credinta mea, de nivelul meu duhovnicesc, de sensibilitatea mea in rugaciune, de perceperea faptului ca sunt in preajma unui sfant, ca suntem in comuniune

Sunt contemporan cu Sfntul Irineu, acest lucru il stiu teoretic, dar si prin experienta; stiu ca el este in  comuniune cu mine. Nu pentru ca merg in trecut ca sa-l intalnesc, ci pentru ca el insusi continua sa existe, sa fie prezent cu intreaga sa fiinta".

Sfinte Irinee, vezi slabicuinea si ratacirea mea, vezi si suferinta Bisericii. Roaga-te pentru noi si lumineaza-ne tu, care esti in lumina lui Hristos!



Timp si Liturghie

Timpul liturgic asociaza doua forme de timp. Exista un timp cronologic exprimat prin derularea rituluim in etapele sale succesive si ordonate catre un scop; exista un timp depasit, un timp sacru daca vrem, exprimat de pilda prin cuvintele "in vremea aceea", prin care incepe totdeauna citirea solemna a Sfintei Evanghelii. Multe rugaciuni din Liturghie incep insa cu "astazi", indeosebi imnele sarbatorilor.

"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui Neapropiat aduce..."( Condacul Nasterii)

Ciclul liturgic insusi, care asuma de-a lungul anului timpul cronologic, actualizeaza si evenimentele vesnice ale mantuirii. Asta o face fiecare Liturghie euharistica: o sinteza a tuturor timpurilor si un prezent absolut - prezentul neclintit al iubirii lui Dumnezeu pentru om si al raspunsului omului in Iisus Hristos.

"In Liturghie facem aceasta experineta a depasirii timpului. Am depasit intre noi, credinciosii, si spatiul interior. Fiindca un spatiu interior poate subzista chiar atunci cand suntem foarte aproape din punct de vedere exterior. In rugaciune depasim spatiul interior si timpul. Nu mai astept de la celalalt sa rezoneze cu mine, sa se gandeasca la mine... Pentru ca el raspunde deja iubirii mele fata de el; cand il iert, cand il imbratisez cu toata increderea, el imi raspunde.

Timpul liturgic e timpul actualizarii. Nu este numai unul al memoriei; e o intrare in insusi prezentul evenimentului, in insasi realitatea comuniunii care este viata vesnica.

Cand Hristos vine in Liturghie, vine cu tot ceea ce a facut El. Poarta in El tot ce a facut pentru noi. Devine cu Crucea Sa, cu Invierea Sa contemporanul nostru. Si vine cu tot ceea ce ne va darui in vesnicie. Dar nu desfiinteaza temporalitatea noastra. O umple si ne ajuta sa traim in ea vesnicia. Contradicita intre timp si eternitate dispare."

"Aducandu-ne aminte de tot ce s-a facut pentru noi: de Cruce, de groapa, de Invierea cea dea treia zi, de Inaltarea la ceruri, de sederea de-a dreapta si de a doua iarasi slavita Venire... (Anamneza euharistica).

Hrisotos Insusi "Cel ce era, Cel ce este si Cel ce vine... Cel ce este in vecii vecilor"(Ap. 4, 8-9), ne spune: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea"(Lc. 22, 19).

Cand sunt prezent pentru cineva sunt prezent cu tot ceea ce a trecut prin mine. Pot sa-i spun celuilalt: iata cine sunt eu, iata tot ce s-a petrecut in viata mea. Sunt aici intreg, cu tot ceea ce a trecut in mine si prin mine. Tot asa si Hristos e prezent in Liturghie cu tot ceea ce a facutsi va face, impartasindu-ni-Se intreg.

E prezent si in a Doua Sa Venire: prezenta viitorului. Hristos cunoste viitorul Sau, a Doua sa Venire. O anticipeaza. In ce ma priveste, nu pot sa fiu prezent cu viitorul meu, pentru ca nu-l cunosc inca. Sunt inca, poate, in situatia de a-mi alege calea. Dar ceea ce eu nu cunosc, Dumnezeu cunoaste. El stie care este viitorul meu si ce voi alege, pentru ca El transcede vesnic timpul pe care l-a creat. Fiind in Hrisots, am in El tot viitorul meu, daca Ii raman credincios."

E un lucru de neinteles... Imi folosesc libertatea pentru a alege si fac aceasta in timp. Dar, din punct de vedere al lui Dumnezeu, totul e deja realizat. Ceea ce pentru mine este viitor, e deja vesnic sub privirea Creatorului spatiului si timpului - a Creatorului meu insami si al libertatii mele. Dumnezeu stie cum anume imi voi exercita libertatea.


"Vine ceasul si acuma este"(Ioan 4, 23)

"Cu toate acestea, Dumnezeu cauta inca sa ne conduca spre El, sa ne intoarca la El; incearca sa ne invete. Aceasta inseamna si ca El respecta timpul in care sunt angajat. Cand face apel la libertatea mea, Dumnezeu Se supune timpului cronologic. Se face imanent conditiei mele temporare. E o chestiune de neinteles pentru mintea noastra, pentru ca mintea noastra este ea insasi angajata in timp si este, la randul ei, creata. Dumnezeu ne respecta libertatea. Nu stim cum impaca El atotcunoasterea si atotputernicia Sa cu libertatea noastra. Este o forma a tagaduirii Sale de Sine pentru noi.

Dumnezeu care este Atotputernic, Se pune in starea de a fi total neputincios in fata libertatii noasre. Si nu este vorba de un joc: Hrisots pe Cruce nu Se joaca. El, Care este Atotstiutor, Se pune in starea de a nu sti ce anume va face libertatea noastra. De aceea se incapataneaza sa ne miste inima si sa ne arate iubirea Sa. Dumnezeu Care stie si poate totul, nu judeca dianinte intrebuintarea pe care o vom da libertatii noastre. El, Care spune totusi: "Implinitu-s-au toate", n-are nici o idee preconceputa. El Care prin Intruparea Sa "nu se stie nici ziua nici ceasul" transcede tot timpul. Dumnezeu este prezent pe mai multe planuri ale timpului; dar, in acelasi timp, imbratiseaza in iubirea Sa toate dimensiunile spatiului si timpului.

Creandu-l  pe Adam, stia oare Dumnezeu ca Adam va incalca cuvantul Sau? "Problema de nerezolvat; marea taina a libertatii lui Dumnezeu si a libertatii omului... Nu suntem inca in masura sa intelegem aceasta." Cand vom fi pe deplin incorporati in Hristos, taina libertatii nostre se va dezvalui.

Respectul pe care-l are Dumnezeu fata de libertatea fapturii Sale merge pana la posbilitatea imprevizibilului, dar aceasta nu-L diminueaza cu nimic pe Dumnezeu. Fiindca sta in insasi perspectiva iubirii lui Dumnezeu faptul ca El vrea sa-si vada faptura aratandu-se creatoare: creatoare prin participarea la creativitatea lui Dumnezeu, imprevizibila prin participarea la originalitatea absoluta a lui Dumnezeu. Tema chipului lui Dumnezeu in om implica si aceasta: cu cat omul se aseamana mai mult lui Dumnezeu, cu atat devine mai neasteptat; cu cat fiinta este mai sfanta cu atat este mai originala; cu cat iubeste mai mult, cu atat gesturile sale, actiunile sale, cuvintele sale sunt mai noi.

"Poate ca Dumnezeu vrea sa faca abstractie de prestiinta Sa, sa puna intre paranteze, sa-si suspende atotstiita; Dumnezeu Se limiteaza de bunavoie. Este inca o forma a tagaduirii de Sine divine. E ca un parinte care-si lasa copilul liber, fara sa se gandeasca la ce va face. De ce S-ar mai preocupa atat de om si de ce ar mai cauta sa-l scoata din necaz, dca ar sti dinainte?" El stie totul, dar se pune in situatia de a nu sti. El, Cel Necunoscut, Cel Neinteles il priveste intr-adevar pe om ca pe un chip al Lui insusi: il trateaza ca pe o fiinta necunoscuta, neinteleasa, nesesizabila, imprevizibila. Vede in chipul Sau abisul insondabil al proprei Sale necuprinderi... Este o forma a respectului infinit al lui Dumnezeu fata de creatia Sa.

Doamne Dumnezeul meu, curata-mi inima si mintea, caci m-am apropiat de taine mai presus de mine si sufletul meu se teme; fiindca sunt doar pulbere si cenusa!


(Din Mica Dogmatica vorbita, dialoguri de la Cernica Dumitru Staniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Ed. Deisis, Sibiu 2007)

miercuri, 20 iulie 2011

Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut in vesnicie - "Slava omului incepe cu adevarat de la groapa sa"

Parintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul in ziua de 19 iulie 2011. 
Vesnica sa-i fie pomenirea!

In memoriam:






Articole:
Părintele s-a stins sub ochii măicuţelor care îl îngrijeau. „Nu a spus nimic. S-a stins frumos, s-a mutat la Domnul pe care l-a slujit toată viaţa“, a spus părintele Viorel Daniel Pasmangiu, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Prooroc Moise“ din Techirghiol.

După ce a trecut la cele veşnice, duhovnicul a fost îmbălsămat cu ulei sfinţit, înveşmântat conform ritului monahal, iar Înalt Presfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat o slujbă de pomenire.

Credincioşii se pot duce să-şi ia un ultim rămas bun de la cel care a fost numit patriarhul oamenilor simpli, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Prooroc Moise“, din cadrul mânăstirii „Sfânta Maria“.

Înmormântarea va avea loc joi, la ora 13.00 şi va fi oficiată de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei. „Va fi înhumat în curtea mânăstirii Techirghiol, într-un loc pe care şi l-a ales în urmă cu un an“, a spus părintele Pasmangiu.
Arsenie Papacioc s-a nascut la 15 august 1914, in comuna Perieti, judetul Ialomita. In anul 1949 a primit tunderea in monarhism la Manastirea Antim din Bucuresti, iar in anul 1976 a venit la manastirea de la Techirghiol, unde a ramas pana in ultima clipa de viata.

Parintele Papacioc a trecut prin puscariile comuniste unde a patimit alaturi de Parintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu si altii.

Este autorul mai multor lucrari beletristice, printre care 'Convorbiri duhovnicesti', 'Ne vorbeste Parintele Arsenie' si 'Vesnicia ascunsa intr-o clipa'. Purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului, parintele Alin Boc, a declarat, pentru Agerpres, ca medicii de pe ambulanta chemata la manastire nu au mai putut sa faca nimic pentru salvarea acestuia.

Cel care i-a îndemnat de multe ori pe credincioşii care veneau în număr mare la mănăstirea unde se nevoia să ducă o viaţă duhovnicească de echilibru şi rugăciune a plecat departe să se roage pentru noi, oamenii. Nimeni nu moare cu adevărat dacă trăieşte în inimile celor pe care i-a lăsat în urmă, iar părintele Papacioc va trăi în sufletele noastre mereu.

Binecuvânta în chilia Sfinţiei Sale şi era atât de zâmbitor, încât părea că sufletul lui lumina de dincolo de gând. La uşa chiliei sale întotdeauna erau oameni, fiecare cu problemele şi greutăţile sale. Unii veneau doar pentru acea bincuvântare plină de har a părintelui. El voia să-i primească pe toţi, deşi nu avea voie să se obosească. Măicuţa care-i purta de grijă era mereu necăjită că nu poate să-l convingă să stea atât de mult de vorbă. Dar Părintele îi binecuvânta pe toţi din uşă, iar oamenii erau atât de bucuroşi că îl văd, încât sufletele lor pluteau până acasă aidoma romanului că­ru­ia Hristos i-a vin­decat sluga înainte ca el să-şi aşeze piciorul pe pragul casei.
Ne în­zestrează Dum­nezeu, ne îm­bo­gă­ţeşte. Dar nu se angajează omul la o cre­din­ţă tră­i­toa­re. Ve­deţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vor­beşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumne­ze­ieşti. Deci, nu un Dum­nezeu in­ven­­tat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta. În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te sme­reşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor”, 
spunea părintele Papacioc. Cuvinte de foc ce sunt vii de acum în sufletele noastre.

Părintele nu avea greutate; mâna sa pusă pe umărul tău era ca o atingere tămăduitoare.
 „Vreau să vă îndemn să vă ţineţi inima fără de glumire lângă Domnul şi Dumnezeul nostru. Vă înţeleg din toată inima dacă v-aţi împărţit uneori privirile, vrând-nevrând, spre lume, dar nu vă stingeţi dragostea şi nici nu lăsaţi darul ce vi l-a dat Hristos înstrăinatMă gândesc la câte se pot face numai într-o zi pentru mântuirea noastră. Am văzut lucruri de taină care ar înspăimânta lumea dacă ar fi cu putinţă să se poată vedea şi cu ochii trupeşti. Dumnezeu mare şi atotputernic, Maica Lui cea mare şi preacurată cu toţi îngerii de pretutindenea şi de lângă noi se uită către inimile noastre şi ni le poftesc cu râvnă şi gelozie. Şi eu, cu nevrednicie, aici, doresc să-mi arăt dragostea, căci acestea sunt iubirile mele”, scria Părintele Papacioc în „Scrisorile către fiii săi duhovniceşti”.  
La mormântul său din curtea mănăstirii, pe care n-a părăsit-o din 1976, suntem si­guri că pelerinajul început în acest iulie fierbinte va continua mult timp de acum încolo.

Câteva cuvinte de învățătură, despre moarte, spuse de Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc


Asadar slava omului incepe cu adevarat de la groapa sa. Moartea este ziua de nastere a vesniciei tale. Moartea, prin ea insasi, este o pedeapsa de care nu va scapa nimeni, dar dincolo este fericirea care, de asemenea, nimeni nu stie cat este de mare. Pe cei pe care nu ii poate sfatui nimeni, moartea, zic, ii convinge pe toti. Pe toti pe care toata lumea ii slaveste, moartea ii alunga din lume. Moartea aduna la un loc maririle, desertaciunile, toata cruzimea si ambitia omului si arunca pe ele o lopata de pamant.

***
Nu tineti la faptul ca cutare a murit fara lumanare. Lumanarea nici nu ajuta, nici nu acuza, dar ea are o semnificatie: implineste conceptia crestina, jertfa. Ca sa lumineze lumanarea se jertfesc ceara si fitilul.

Deci, ideea de jertfa, candela si lumanrea, ne da sa intelegem ca nu se poate fara jertfa pentru ca, vrem nu vrem, noi trebuie sa terminam pe Cruce, crucea fiind cel mai laudat lucru al pamantului. Trebuie sa jertfim cu orice chip. De aceea, cuivia care m-a rugat sa-i scriu ceva pe carte, i-am scris: nu de moarte sa te temi, ci de Inviere. Pentru ca, in ce fel astepti Invierea daca te temi de Cruce?

***

Mergand spre Manastirea Cheia si la Valeni am ajuns in fata unei sageti ce indica casa (muzeu) a lui Nicolae Iorga. Am intrat acolo si la indemana era cartea de aur unde am scris cuvintele astea: "ai facut la moarte mai mult decat ai facut in viata". Moartea are ultimul cuvant, este reprezentativa pentru fiecare dintre noi. Atunci in cateva clipe, veti vedea si trai valoarea integrala a Sfintei Scripturi si importanta timpului vietii.


***

Mortea nu cruta nici o secunda. Cand a venit, a venit. Indiferent cine esti. Si te duce, unde te duce? Sigur te duce la faptele tale. Nu te duci cu cele cunoscute, cu ce stii, te duci cu faptele tale.

***

Lacrimile si intristarile nu dau nici un folos mortilor, nici nu pot sa-i intoarca din viata cea vesnica, nici sa-i scoata din gropi. Pentru aceasta au dat lege dumnezeiestii Apostoli, sa nu ne pierdem mintea plangand pe morti, ci sa-i pomenim la infricosatele Taine si sa facem milostenie in numele lor.

Firea este aducatoare de lacrimi, dar credinta opreste izvorul lacrimilor. Nu a murit fratele nostru, ci doarme. Moartea adevarata este moartea sufletului. Se inchide mormantul pentru trupul lui, dar se deschide cerul pentru sufletul lui.

Ce este fericirea pe pamant? Aceasta intrebare framanta fara incetare mintile si inimile tuturor. Sa nu mergem la invatatii lumii sa ne dea raspuns, ci sa privim la acest cosciug unde doarme un trup omenesc, ca el ne va da raspunsul cel mai grozav. Sa se inteleaga, ca fericirea omeneasca nu este mai mult decat o pasare fara astampar. Astazi pe o creanga maine pe alta. Azi bucurie si maine durere. Dar o durere mare poate aduce si o liniste mare. Pentru cele bune, Dumnezeu le randuieste uneori pe cele potrivnice. Chiar si prin cele fara de nadejde, Dumnezeu poate face lucruri bune.

Invatati de la moarte ca ea nu cruta nimic, ea nu amana nimic. Nu se uita ca ai sot, copii dragalasi - te ia de langa ei si te duce; daca viata ti-a fost buna te duce la fericire, iar daca nu, te duce in lumea suferintelor celor mai amare.

Inaintea mortii vin diavolii sa te chinuie, daca esti neindreptat, sa nu te piarda din mana, stiind ca putina vreme mai este. Asa cum se spune: "ca s-a pogorat diavolul la voi, avand manie mare, stiind ca putina vreme are". (Apoc. 12,12)Diavolii vor zice: "Noi suntem faptele tale iar noi nu te vom parasi. Noi te vom insoti in celalata viata si ne vom infatisa cu tine inaintea vesnicului Judecator".

Cine a auzit bulgarii de pamant cazand cu rezonanta peste sicriul din groapa si mai sta nepasator?! Nu te gandesti ca te vor manca pamantul si viermii? Sfarsitul vine, vine sfarsitul! Iti vine randul, oricine ai fi, omule al pamantului!

Sa ne rugam lui Dumnezeu ca si noi sa inchidem ochii pentru lumea aceasta, din iubire pentru lumea cea fagaduita de Imparatul Imaparatilor, Hristos Domnul. Amin.

Iata deci... nu putem gandi decat la moarte. Fericiti toti cei care mor luptand pentru iubirea crestina-singura eliberare!

(Extrase din cartea Vesnicia ascunsa intr-o clipa, Arhim. Arsenie Papacioc, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2004)

sâmbătă, 16 iulie 2011

Parintele Paisie Aghioritul despre Dragostea catre aproapele (II)


Aruncati catastiful cel vechi in focul dragostei


- Gheronda, nu pot sa-i iert usor pe ceilalti.
 - Tu nu vrei sa te ierte Hristos?
- Cum sa nu vreau?
- Atunci de ce nu-i ierti si tu pe ceilalti? Sa iei bine aminte la asta, caci este ceva pentru care Hristos se mahneste mult. Este ca si cum El ti-ar ierta o datorie de 10.000 de talanti, iar tu nu vrei sa-i ierti celuilalt 100 de dinari (Vezi Matei 18, 23-35. Valuarea celor 10.000 de talanti era de 7.000 de ori mai mare decat cea a celor 100 de dianri.) Sa spui in gandul tau: "Cum de Hristos, Care este fara de pacat, ma rabda mereu si iarta miliarde de oameni, iar eu sa nu iert nici macar o sora?".

Intr-o zi a venit la Coliba un tanar despre care stiam ca avusese o neintelegere cu cineva si, desi acela ii cerea sa-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat imi spuse: "Gheronda, roaga-te ca sa ma ierte Dumnezeu!". "Ma voi ruga, ii spun, ca sa nu te ierte Dumnezeu". Dar el mi-a repetat: "Gheronda, vreau sa ma ierte Dumnezeu". Si atunci i-am spus: "Daca tu, binecuvantatule, nu-i ierti pe ceilalti, cum sa te ierte pe tine Dumnezeu?".

Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, indelunga-rabdarea; nu are nici o legatura cu dreptatea omeneasca. Aceasta dreptate a lui Dumnezeu trebuie sa o dobandim si noi. Intr-o noapte, un om s-a dus la chilia Parintelui Tihon ca sa-l jefuiasca. Dupa ce l-a chinuit destul pe Staret - il strangea de gat cu o funie -, a vazut ca nu are bani si a dat sa plece. Si in clipa in care pleca, Parintel Tihon i-a spus: "Dumnezeu sa te ierte, copilul meu!". Acest raufacator s-a dus apoi sa jefuiasca si pe un alt calugar, dar acolo l-a prins politia si a marturisit singur ca fusese la Parintele Tihon. Atunci politistul a trimis pe jandarm sa-l aduca pe Parintele Tihon la interogatoriu, dar Staretul nu voia sa mearga. "Eu, copilul meu, l-am iertat pe hot din toata inima mea". Jandarmul insa nu dadea deloc importanta cuvintelor lui. "Hai repede, Parinte! ii spunea el. Aici nu merge cu "iertati"; si cu "binecuvnatati".". Pana la urma, fiindca Staretul plangea ca un copil mic, comandantului i s-a facut mila de el si l-a lasat sa se intoarca la chilia lui. Mai tarziu, cand Staretul Tihon isi amintea de aceasta intamplare, nu-i venea sa creada: "Mai, mai, copile, spunea el, oamenii din lume au un alt tipic. Nu-l au pe "iertati" si pe "Dumnezeu sa te ierte"!".
- Gheronda, ce este tinerea de minte a raului? Sa-ti amintesti raul pe care ti l-a facut cineva sau sa simti rautate pentru cel care ti l-a facut?
Daca iti amintesti raul si te intristezi cand acela care ti l-a facut o duce bine sau te bucuri cand nu o duce bine, inseamna ca ai tinere de minte a raului. Daca insa, in ciuda raului pe care ti l-a facut celalat, te bucuri de sporirea lui, aceasta inseamna ca nu ai tinere de minte a raului. Acestea sunt criteriile dupa care te poti cerceta pe tine insati in aceasta privinta.

In tot cazul, orice rau mi-ar face altul, eu il uit. Arunc catastiful cel vechi in focul dragostei si il ard. Pe vremea luptelor de partizani din 1944, intr-o zi au venit partizanii in satul nostru. Afara era foarte frig. Atunci mi-am spus in sinea mea: "Ce-or fi avand sa manance? Or fi flamanzi. Sa le duc putina paine". Cand le-am dus-o, ei m-au luat drept iscoada, insa mie nici prin gad nu mi-a trecut ca acolo, prin munti, ei poate ca ii fugareau pe fratii mei. Ce a spus Hristos? "Sa-i iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc" (Matei 5,44; Luca 6,27).

Dragoste cu durere


- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri...
- Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. "Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25,40).

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii... Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului - de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionant. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: "Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?", ne va durea pentru el. Sau, daca cineva care are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: "Daca aveam eu problemele lui, nu voiam poare, sa fiu ajutat?", si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui chair si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic.
- Gheronda, Sfantul Marcu Ascetul scrie: "O singura patima ne impiedica sa savarsim binele dupa putere, nepasarea. Patima aceasta se vindeca prin rugaciune si milostenie" (Vezi Cuviosul Marcu Ascetul, Cele 200 de capete despre legea duhovniceasca). De ce pomeneste aici de milostenie?
- Fiindca milostenia, bunatatea inmoaie inima si actioneaza precum uleiul in borasca ruginita. Inima impietrita se inmoaie langa sufletele ranite si devine sensibila si smerita. Dumnezeu nu l-a facut pe om invartosat si nemilostiv, ci oamenii sunt cei care nu cultiva milostenia pe care le-a dat-o Dumnezeu; nu sufera pentru aproaple lor si astfel, din pricina nepasarii devin incet-incet invartosati.
- Gheronda, ce ne ajuta sa ni se inmoaie inima?
Pentru ca sa ni se inmoaie inima, trebuie sa ne punem nu numai in situatia celorlalti oameni, ci si a animalelor, chiar si a sarpelui. Sa ne gandim: "Mi-ar place sa fiu sarpe, sa ies putin la soare ca sa ma incalzesc si sa vina altul sa ma loveasca,  sa-mi zdrobeasca capul? Nu!". Atunci ni se va face mila si vom iubi chiar si serpii. Daca omul nu se pune in situatia celuilalt, chiar si a animalelor si a insectelor, nu devine "om".

Inlauntrul durerii se ascunde mai multa dragoste decat in dragostea fireasca. Caci, daca suferi pentru celalalt, il iubesti putin mai mult. Dragostea cu durere inseamna sa strangi in brate pe un frate de-al tau care are demon, iar demonul sa plece. Findca dragostea care imbratiseaza, dragostea duhovniceasca cu durere, daruieste fapturilor lui Dumnezeu mangaieire dumnezeiasca, ii ineaca pe demoni, slobozeste suflete si vindeca rani cu balsamul dragostei lui Hristos pe care il varsa.
Omul duhovnicesc este tot o durere. Se topeste de durere pentru ceilalti, se roaga, mangaie. Si luand asupra lui durerea celorlalti este intotdeauna bucuros, caci Hristos ii ia durerea si ii daruieste mangaiere duhovniceasca.

Dragostea incredinteaza launtric


- Gheronda, cum pot sa arat dragoste?
- Sa arat dragoste? Nu inteleg. Asta este ceva fals, prefacut. Sa existe inlauntrul nostru dragoste si ea sa ne dea in vileag, asta, da, o intelegDragostea adevarata il incredinteaza launtric pe celalalt fara manifestari exterioare. Dragostea inseamna sa asculti cu durere mahnirea celuilalt. Dragostea inseamna si o privire indurerata si un cuvant pe care il vei spune cu durere celuilalt cand el se confrunta cu o greutate. Dragostea inseamna sa participi la durerea lui, sa-l odihniesti in necazul lui. Dragostea inseamna sa rabzi un cuvant greu pe care ti-l va spune. Toate acestea mai mult decat cuvintele multe si decat manifestarile exterioare.

Cand suferi launtric pentru celalalt, Dumnezeu il incredinteaza launtric de dragostea ta si atunci el o simte chiar si fara manifestari exterioare. Tot asa se intampla si cand nu se exrteriorizeaza rautatea pe care o avem in launtrul nostru; si in acest caz celalalt tot o simte. Vezi si diavolul, cand se arata ca un "inger de lumina"(Vezi II Cor. 11,14), aduce tulburare, pe cand Ingerul adevarat aduce o bucurie negraita.
- Gheronda, de ce nu sunt incredintata launtric de dragostea celorlalti?
- Nu cumva nu ai cultivat dragostea? Cel care iubeste se incredinteaza de dragostea celuilalt, dar si el il incredinteaza launtric pe celalalt de dragostea lui.

Celalalt simte daca il iubesti cu adevarat sau te prefaci, fiindca dragostea se transmite ca o telegrama. Daca facem, de pilda, o vizita la un orfelinat, copiii simt indata cu ce dispozitie launtrica ne-am dus la ei. Odata au venit la Coliba ca sa-mi ceara parerea unii care voiau sa infiinteze un asezamant pentru copiii parasiti. "Cel mai important lucru dintre toate, le-am spus, este sa va doara pentru acesti copii ca pentru copiii vostri si chiar mai mult. Numai asa copii vor fi incredintati de dragostea voastra. Daca nu va doare pentru ei, mai bine nu mai faceti nimic". Atunci un medic, foarte evlavios, mi-a spus: "Ai dreptate, Parinte. Candva am mers sa vizitez pentru prima oara un orfelinat impreuna cu mai multe persoane. Copiii simteau starea launtrica a fiecaruia dintre noi. "Domnul cutare este doar in trecere, domnul cutare a venit la noi ca sa nu stea degeaba, domnul cutare ne iubeste cu adevarat". Vedeti cum dragostea vesteste launtric?

Dragostea anuleaza distantele


- Gheronda, cum comunica oamenii duhovnicesti de departe?
- Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.
- Cum adica?
Pentru ca sa existe comunicare duhovniceasca intre oameni, trebuie ca ei sa lucreze pe aceeasi frecventa. Acest lucru nu pot sa-l prinda oamenii de stiinta. Iti amintesti de acea intamplare pe care o povestesc in Parintii aghiroti (Cuv. Paisie Aghioritul, Parinti aghioriti - Fllori din Gradina Maicii Domnului, Ed. Evanghelismos, 2004, p. 9-10) ? Intr-o zi un monah urma sa mearga in vizita la un parinte din Kapsala si se gandea: "Ce sa-i duc oare de binecuvantare?". A facut rost, asadar, de doi pesti si i-a curatat ca sa i-i duca. Intre timp, celalalt primise instiintare de la Dumnezeu despre vizita lui si se gandea: "Acum ca va venim cu ce sa-l omenesc?". Si, pe cand fratele curata pestele, a venit deodata un corb, i-a laut un peste si l-a dus la celalalt calugar din Kapsala, care se afla la o distanta de cinci ore si jumatate de mers. Intelegeti? Unul se gandea cum sa-l odihneasca pe celalalt si atunci corbul a facut pe intermediarul.

Cand omul are Dragostea, pe Hristos, chiar si mut sa fie, se poate intelege cu milioane de oameni, de orice neam si varsta, caci fiecare varsta isi are limba ei. Pune doi oameni care nu au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbeasca. Pune si alti doi care au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbeasca nici ei. Cum se vor simti unii, si cum se vor simti ceilalti? Nici primii sa nu vorbeasca, nici ceilalti. Insa acestia din urma vor vorbi cu "tacerea", fiindca va exista comunicare intre ei. Dimpotriva, ceilalti nu vor putea comunica, fiindca intre ei va exista "izolatie". Cand nu exista dragoste, se poate ca doi oameni sa se afle aproape unul de celalalt, dar totusi sa fie departati.
- Gheronda, ma mahnesc ca a venit ziua sa plecati iarasi dintre noi.
- In viata duhovniceasca nu exista "aproape" si "departe". Dragostea lui Hriosts nu este despartita de distante, caci Hristos cu dragostea Sa anuleaza distantele. Prin urmare, omul, atunci cand este aproape de Hristos si se leaga frateste de celalalt cu dragostea lui Hristos, fie ca se afla aproape, fie departe, il simte pe celalalt intotdeauna aproape.

Dau slava lui Dumnezeu ca dragostea mea este de asa natura, duhovniceasca, ingereasca, incat distantele sunt anulate, iar eu voi tine legatura cu voi de departe, atat in aceasta viata, cat si in cea viitoare, care este si mai indepartata. Pentru ca si acea distanta va fi foarte apropiata, de vreme ce ne uneste Dragostea, Hristos.

miercuri, 13 iulie 2011

Parintele Paisie Aghioritul despre Dragostea catre aproapele (I)



Dragostea si smerenia cele doua virtuti infratite


- Gheronda, cum ma voi mantui cu atatea patimi ce am?
- Cu dragostea si cu smerenia. De indata ce vor creste aceste doua virtuti, mandria si rautatea vor ramane atrofiate, iar patimile vor trage sa moara. In felul acesta, incet-incet, vor disparea toate patimile, iar toate celelalte virtuti vor veni de la sine. De aceea indreapta-ti toate puterile spre dobandirea dragostei si a smereniei.

Adevarata dragoste se imbratiseaza cu smerenia ca doi frati gemeni, care se iubesc foarte mult. Dragostea nu se desparte de smerenie. In dragoste gasesti smerenia, iar in smerenie gasesti dragostea.

Pentru mine, temelia vietii duhovnicesti este dragostea si smerenia. Unde exista dragoste, acolo locuieste Hristos, Iubirea, iar Harul lui Dumnezeu nu mai vrea sa plece de acolo unde exista smerenie. Atunci Dumnezeu imparateste pretutindeni, iar pamantul se transforma in Rai. Insa acolo unde lipseste dragostea si smerenia, acolo locuieste aghiuta, vrasmasul, iar oamenii traiesc inca de aici iadul impreuna cu el, inrautatindu-si si mai mult starea lor in cealalta viata.

Calea cea mai usoara pentru a ne mantui ese dragostea si smerenia; pentru acestea vom fi judecati. Aceste doua virtuti Il induioseaza si-L indupleca pe Dumnezeu, iar pe om, faptura mainilor Sale, il urca la Cer. Dupa aceste insusiri, smerenia si dragostea, ii deosebesc Sfinti Ingeri pe copiii lui Dumnezeu, ii iau cu dragoste, ii trec fara frica prin vamile vazduhului si ii urca la Dumnezeu, Parintele cel iubitor.

Dragostea cea pretioasa si adevarata


Dupa mine, dragostea este de trei feluri: dragostea trupeasca, care este plina de microbi spirituali, dragostea lumeasca, care este de suprafata, formala, ipocrita, fara profunzime si dragostea duhovniceasca, care este cea adevarata, cea curata, cea scumpa. Aceasta-i dragostea cea fara de moarte care ramane in "vecii vecilor".
- Gheronda, si cum imi voi da seama daca am dragoste adevarata?
- Ca sa-ti dai seama, trebuie sa cercetezi daca ii iubesti pe toti deopotriva si daca ii consideri pe toti oamenii mai buni decat tine.
- Mi s-a racit dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele.
- Seamana putina dragoste care ti-a ramas, pentru ca ea sa incolteasca, sa creasca, sa rodeasca si sa seceri dragoste. Apoi dragostea inmultita pe care o vei secera o semeni din nou si, incet-incet, iti vei umple hambarul, incat nu vei avea unde s-o pui, caci, cu cat semeni mai multa dragoste, cu atat se inmulteste mai mult. Sa spunem ca un taran are un saculet de samanta, pe care o seamana. Apoi aduna rodul si umple un saculet mai mare. Semanand apoi samanta din acest saculet, va umple un sac intreg. Iar cand aduna multa samanta si o seamana, va umple un hambar. Pe cand, daca pastreaza samanta in saculet si nu o seamana, samanta va face viermi. Trebuie sa arunce samanta in pamant ca sa incolteasca, sa creasca si sa faca rod.

Tot astfel se intampla si cu dragostea. Dragostea, ca sa se inmulteasca, trebuie sa o daruiesti. Insa cel care nu da chiar si putina dragoste pe care o are, seamana cu cel care are un pumn de samanta, dar o pastreaza si nu o seamana. Acesta este robul cel viclean, care a ascuns talantul.

Vei primi dragoste potrivit cu dragostea pe care o vei darui. Daca nu daruiesti dragoste, nu vei primi dragoste. Vezi, mama daruieste continuu copiilor ei, dar si primeste continuu de la ei, dragostea ei crescand mereu. Insa daca cerem dragostea celorlalti numai pentru noi insine si vrem ca toti sa ne dea, iar cand facem un bine ne gandim la rasplata, atunci nu avem o dragoste pretioasa, ci una ieftina. Atunci ne instrainam de Dumnezeu si nu primim dragoste nici de la Dumnezeu, nici de la oameni.

Cei cu dragoste lumeasca se cearta care dintre ei sa inhate mai multa dragoste pentru sine. Cati insa au dragostea cea pretioasa, cea duhovniceasca, se cearta care dintre ei sa daruiasca celuilalt mai multa dragoste. Ei iubesc fara sa se gandeasca daca sunt sau nu iubiti de ceilalti, nici nu cer celorlalti sa-i iubeasca. Vor doar sa daruiasca si sa li se daruiasca, fara a vrea sa li se dea ceva sau sa li se daruiasca cineva. Oamenii acestia sunt iubiti de toti, dar cel mai mult de Dumnezeu, cu Care se si inrudesc.

Dragostea fara a lua ceva in schimb! Sa nu facem fapte bune ca sa primim binecuvantari. Sa cultivam dragostea cea nobila, cea pretioasa, pe care o are Dumnezeu, iar nu dragostea cea lumeasca si ieftina, cea plina de toata neputinta omeneasca.
- Gheronda, imi este greu sa-mi daruiesc dragostea acolo unde stiu ca nu o vor pretui.
- Iti vine greu fiindca nu ai dragoste adevarata. Pe cel care are dragoste adevarata nu il preocupa daca dragostea lui este pretuita sau nu. Nici macar nu-si aminteste de jertfa pe care o face pentru aproapele sau, deoarece o face din dragoste curata.
- Dar cum pot sa uit binele pe care-l fac?
- Arunca-l in mare... Asa o sa-l uiti. Dar sa uiti si raul pe care ti-l fac altii. Si astfel vei aduna o bogatie duhovniceasca chiar fara sa-ti dai seama.

Sa indepartam propriul eu din dragostea noastra


- Gheronda, care este masura dragostei?
- "Sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi". Prin aceasta Hristos vrea sa spuna ca trebuie intotdeauna sa ne jertfim pentru ceilalti, precum si El S-a jertfit pentru noi.
- Se poate ca in jertfa sa existe voie proprie?
- Da, se poate. Imi amintesc ca, pe cand eram inca mirean, un om din Konita, indata dupa slujba de Inviere, spunea in auzul tuturor: "Voi merge sus la manastire, sa-i aprind Maicii Domnului candelele". Insa dupa felul cum o spunea, puteai sa-ti dai seama ca are mandire, voie proprie... Se ducea, deci, noaptea, sus la manasitre ca sa aprinda candelele, doua ore dus si doua ore intors. Si pe ce drum rau mergea! Iar acolo la bisericuta erau toate parasite, aruncate pe ici-colo. De unde sa gasesti pluta de candela si fitil? Si ele facea toata aceata osteneala, dar pana la urma in zadar. Daca ii spuneai: "Cand te vei duce acum acasa, aprinde candela!", poate ca n-o aprindea! Daca voia intr-adevat sa faca o jertfa trebuia sa mearga si sa aprinda candelele la manastire simplu, fara zgomot.
- Deci se poate ca cineva sa faca o jertfa din mandrie?
- Cum sa nu? Isi poate jertfi chiar si viata, precum spune Apostolul Pavel, dar dragoste sa nu aiba. (I Cor. 13,3)

- Nu-ti amintesti ce spune apostolul Pavel? "Daca dragoste nu am, nimica nu sunt". Jertfa, ca sa fie placuta lui Dumnezeu, nu trebuie sa aiba elemente omenesti, interes, mandrie etc. Cand cineva se jertfeste cu smerenie, atunci are dragoste si Il induioseaza pe Dumnezeu. Cand vorbesc despre dragoste, vorbesc despre dragotea adevarata, autentica, care are noblete. Caci te poti impaca la gandul ca ai dragoste pentru ca dai totul, si cu toate acestea dragoste sa nu ai, din cauza ca prin aceasta dragoste vrei sa iesi in evidenta, adica urmaresti interesul personal.

Pentru ca dragostea noastra sa fie autentica trebuie sa o purificam, sa indepartam propriul eu din dragostea noastra. Iar cand toti isi indeparteaza propriul eu din dragostea lor, atunci unul este in celalalt si toti sunt unul, fiind de acum inainte unitit de dragostea cea una a lui Hristos. Si in Hristos toate problemele sunt rezolvate, fiindca dragostea lui Hristos dezleaga toate problemele.

Dragoste de mama pentru toti


- Gheronda, cum poate cineva sa stranga intreaga lume in inima lui?
- Cum poate imbrtatisa toata lumea, cand mainile lui sunt mici? Pentru a strange cineva toata lumea in inima lui, trebuie sa-si largeasca inima.
- Si cum se face lucrul acesta?
- Cu dragostea. Dar nici aceata nu ajunge. Este nevoie de dragoste de mama. Mama isi iubeste copiii mai mult decat pe ea insasi. Cine dobandeste aceasta dragoste ii iubeste nu numai pe cei care il iubesc, ci si pe cei care il vatama, caci asa cum mama le justifica pe toate, tot astfel si el gaseste intotdeauna circumstante atenuante pentru ceilalti si ia sarcina asupra sa. Chiar si atunci cand i se fura ceva, tot el simte mustrari de constiinta ca nu cumva hotul sa fie prins si bagat in inchisoare. Isi spune in sinea sa: " Din cauza mea a fost bagat in temnita. Daca gaseam un mod de a-i da banii de care avea nevoie, nu ar fi furat si nu ar fi fost acum la inchisoare".

Dragostea de mama pe toate le acopera, pe toate le sterge. Daca un copil face o paguba sau se poarta urat, mama lui il iarta indata, fiindca este copilul ei. Asa si tu, cand iti iubesti aproapele cu iubire de mama, ii justifici slabiciunile si nu-i vezi greselile; si chiar daca le vezi, le ierti. Atunci inima ti se umple de dragoste, fiindca devii urmator al lui Hristos, Care ne rabda pe toti.
- Gheronda, pe toate le tratez cu o anumita ingustme, strangere de inima. Nu cumva nu am inima?
- Tu nu ai inima? Stii ce inima ai? Dar iti lasi ingustimea mintii sa o inabuse, iar apoi te chinuiesti. Cel care are inima larga, pe toate le rabda; pe cand cel cu inima ingusta, dintr-o observatie sau dintr-o intamplare neplacuta, se mahneste mult si nu poate rabda.
- De ce, Gheronda?
- Fiindca atata suporta bateria lui.
- Ce sa fac, ca sa-mi reziste bateria mai mult?
- Sa cauti indreptatire pentru neoranduielile si lipsurile celorlalti. Sa infrunti totul duhovniceste, cu credinta si incredere in Dumnezeu. Sa te gandesti ca te afli in mainile lui Dumnezeu, si daca nu se face ceva asa cum vrei si cum doresti tu, sa accepti lucrul asta cu bucurie.
- Cum mi se va largi inima?
- Pentru ca sa ti se largeasca inima, trebuie sa scoti ceva dinlauntrul ei: sa-ti arunci afara iubirea de sine. Daca se va usca iedera iubirii de sine si a logicii stramte care te inabusa, arborele tau duhovnicesc se va dezvolta liber. Ma voi ruga ca inima ta sa se slobozeasca repede, in chip desavarsit, ca sa se dezvolte si sa se largeasca. Amin.

Stiti ce simt eu acum? Simt o asa dragoste de mama, o asa afectiune si gingasie, pe care n-o aveam inainte. Toata lumea incapre inlauntrul meu. Vreau sa-i imbratisez pe toti oamenii, ca sa-i ajut. Caci dragostea nu poate ramane inchisa in inima. Precum curge si se varsa laptele unei mame al carei copilas a murit, tot astfel si dragostea vrea sa se daruiasca.

Inima nu imbatraneste niciodata


- Gheronda, Avva Pamvo spune: "Daca ai inima, poti sa te mantuiesti" (in Patericul egiptean). Ce intelegem prin "a avea inima"?

- Poate intelege multe. Mai intai, "a avea inima" este egal cu "a iubi pe Dumnezeu". In al doilea rand,  "a avea inima" este egal cu  "a avea sensibilitate". In al treilea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea bunatate". In al patrulea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea ingaduinta". In al cincilea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea vitejie". Cand spunem "inima", nu intelegem o bucata de carne, ci ravna pentru jertfa, dragoste nobila.

Mare lucru este puterea inimii! Inima este ca o baterie care se incarca continuu. Nu oboseste, nici nu imbatraneste; puterea ei nu se istoveste niciodata. Dar pentru aceasta trebuie sa ne punem inima sa lucreze. Caci si eu am inima, si tu ai inima, dar ce sa faci cu ea daca nu o punem la lucru? Daca cineva nu-si pune inima sa lucreze, poate sa fie un urias si sa nu aiba curaj sa faca nimic. Iar altul poate sa fie atatica de mic, si sa nu oboseasca deloc, pentru ca toate cate face, le face din inima. Iata, vad si aici o maica care nu are rezistenta, dar fiindca pune inima in tot ceea ce face, nu simte oboseala. Nu cauta sa fuga de treaba, ci cum sa-l odihneasca pe celalalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru ca o doare pentru celalalt. Si aceasta nu e ca sa o vada ceilalti si sa-i spuna "bravo". Nu are iubire se sine, dorinta de a placea oamenilor, ci se misca in ascuns si astfel primeste Harul dumnzeiesc si Dumnezeu o ajuta.

Cand un om este bolnavicios sau a imbatranit, chiar trupul sau nu se poate osteni, daca s-a invatat sa lucreze cu inima, aceasta imboldeste si trupul ca sa lucreze. Este ca o masina veche cu rotile dezumflate, cu osiile stricate, al carei motor insa este puternic si o impinge, si porneste. Pe cand un om tanar si sanatos, daca nu lucreaza cu inima, este ca o masina noua care nu are motor puternic si de aceea nu poate inainta. Cea mai mica osteneala este pentru el ca si cum ar rasturna muntii. Uneori la coliba se intampla ca vreun batranel sa uite o umbrela sau o geanta si atunci spun cate unui tanar: "Hai, voinicule, alearga putin ca sa-l prinzi din urma pe batranel!". Dar el, indata ce aude, ofteaza. "Nu se va intoarce inapoi, Parinte?" ma intreaba. "Hai mai voinice, ii spun din nou, arata putina dragoste si du-te!". El ofteaza din nou. Acesta, numai ce a auzit "alearga putin", a si obosit, cu atat mai mult daca s-ar fi dus.
Daca omul nu-si pune inima sa lucreze, nu seamana nici macar cu un animal; devine stana de piatra. Inima lui nu este buna de nimic.

Impreuna-lucrarea mintii si a inimii


- Gheronda, uneori inteleg cu mintea ca trebuie sa-l iubesc pe celalalt, dar nu simt inlauntrul meu dragoste.
- Incet-incet, din minte se va duce si in inima si atunci vei simti dragostea. Ca sa-l iubesti pe celalalt, trebuie sa lucreze si inima, nu este de ajuns doar mintea. Daca lucrez numai cu mintea, poti ajunge sa spui: "Acum trebuie sa-l rabd pe acesta" sau: "Trebuie sa iau aminte sa nu-i spun asta, sa nu-i fac cealalta" etc. Asta inseamna ca nu-l iubesti pe celalalt. Il vezi ca pe un strain, nu-l vezi ca pe un frate pentru care sa te doara si sa-ti tresalte inima.
- Gheronda, cand exista o departare intre minte si inima, daca iau o atitudine rationala, inima va urma mintea?
- Cat de departe este inima de minte? De ce sa existe o departare?
- Pentru ca, desi cu mintea iau o pozitie corecta, inima nu o poate urma, fiindca este stapanita de patimi.
- Este bun diagnosticul pe care il dai, dar nu e de ajuns; este nevoie si de stradanie pentru a te vindeca. Toate lucrarea duhovniceasca o face mintea impreuna cu inima. Mintea este emitatorul, iar inima receptorul. Pe oricare frecventa introci emitatorul, pe aceiasi frecventa va lucra si receptorul. Daca mintea lucreaza lumeste, trimite inimii semnale lumesti; daca lucreaza duhovniceste, inima se induioseaza si sufera duhovniceste. De pilda, cum poti sa mananci mult cand te gandesti ca in alta parte oamenii mor de foame sau ca beduinii mananca balegarul de la camile?
- Am observat ca eu nu iubesc cu inima, ci cu mintea. Cum va putea inima sa lucreze?
- Nu stii? Medicii de astazi, ca sa faca inima sa lucreze, gauresc pieptul si pun inauntru o... baterie. Si noi trebuie sa lucram cu mintea noastra, astfel incat ea sa gaureasca inima pentru ca s-o ia din loc si sa inceapa sa lucreze.
- Cum se poate face aceasta, Gheronda?
- Dupa mine, aceasta de face in trei moduri: fie simti multa recunostinta pentru binefacerile lui Dumnezeu, incat se dezghiata si-i da slava lui Dumnezeu, fie iti simti greutatea pacatelor tale si ceri cu durere iertare de la Dumnezeu, fie te pui in situatia celuilalt aflat la ananghina si suferi pentru el.
- Gheronda, eu am un comportament spontan. Ma port asa cum simt. Este bine acet lucru?
Asculta, cand in inima exista dragoste curata si deplina catre Dumnezeu, atunci orice manifestare spontana a inimii este curata. Cand insa nu exista in inima dragoste curata, atunci spontaneitatea trebuie franata, caci aceasta manifestare spontana este plina de toxine lumesti.
- Ce ma va ajuta sa-mi temperez spontaneitatea?
- Tu nu ai condus masina? Nu aveai frana? Asadar, ia spune-mi ce trebuie sa faci acum cand ai ramas fara... frane?
- Trebuei sa pun frana inimii.
- Da, trebuie ca mintea sa franeze inima, pentru ca, atunci cand inima o ia inainte, se iroseste fara rost. Tie Dumnezeu ti-a dat si multa minte si multa inima, dar nu-ti folosesti mintea pentru a frana inima si de aceea o irosesti. Sa te gandesti bine inainte de fiecare actiune, ca sa pui corect la lucru inima pe care ti-a dat-o Dumnezeu, cu simplitate si marinimie.


 *

miercuri, 6 iulie 2011

Alaturi de Parintele Paisie Aghioritul - Cuvinte de folos


Staretul vedea pe Insusi Hristos in persoana fiecarui om pacatos si chinuit de pacat si de aceea nu judeca pe nimeni. El vedea adanc inlauntrul fiecarui om chipul lui Hristos ascuns si innegrit. In fiecare om bolnav, flamand de dragoste, insetat de adevar, inchis in temnita patimilor lui, strain de orice virtute, el vedea acest chip ascuns. Pe toti acestia ii slujea, aratandu-le compatimire si intelegere. Problema fiecarui om o facea a sa, fara sa dea importanta infatisarii lui exterioare sau categoriei sociale din care provenea celalalt.
Atunci cand vorbeai cu Staretul, simteai ca te umpli de pace si liniste si de aceea nu mai voiai sa pleci de langa el. Lucra intotdeauna potrivit voii lui Dumnezeu, si nu voii lui.

***

Simteai ca te orbeste frumusetea cea dintai, pe care a avut-o Adam in rai inainte de cadere si pe care Staretul a regasit-o prin ascultare si asceza si chiar a intrecut-o in slava, fiindca prin intruparea Cuvantului lui Dumnezeu ni s-a dat aceasta posibilitate.

***

Odata, un oarecare ierodiacon l-a intrebat:
- Gheronda, ce nevointa ati facut de ati dobandit atata har?
- Nu am facut nimic, ci am lasat pe Dumnezeu sa lucreze inlauntrul meu. 
Se curatise de egoism si de celelalte patimi si astfel harul dumnezeiesc nu era impiedicat sa se salasluiasca in el. 
Smerenia sa era pilduitoare. Nu ranea niciodata pe nimeni, oricat ar fi fost acela robit de patimi sau de diavoli.

***

Odata, in 1979, cand era inca la Coliba Cinstitei Cruci, un oarecare monah virtuos i-a cerut sa ne descopere binefacerile lui Dumnezeu daruite lui si ce nevointe a facut de l-a inzestrat Dumnezeu cu atatea harisme. I-a cerut asta poruncitor, rugandu-l sa faca ascultare si sa raspunda. Atunci Staretul i-a spus fara sa stea pe ganduri:
- Dumnezeu mi-a iertat multe pacate. Si daca vreti, o sa le scriu. Dar o sa va smintit.

***

Accenuta mult asupra credintei, dragostei si jertfirii de sine. Ne-a spus sa avem dragoste fata de toti, chiar si fata de inchinatorii la idoli, atei si animale. Ne-a spus si despre sarpele care ii tinea companie. Ca sa putem iubi un sarpe, trebuie sa ne punem in situatia lui. La fel trebuie sa facem daca vrem sa iubim un om. Apoi ne-a vorbit despre mortii care se afla la "inchisoare" si pe care noi suntem datori sa-i usuram cu parastasele si rugaciunile noastre. Ne mai spunea ca diavolul se intruchipeaza aievea si il putem vedea. Nu trebuie sa invinuim si sa judecam pe nimeni altul, ci numai pe noi insine. Egoismul, spunea el, este radacina tuturor patimilor. Ne recomanda sa nu studiem psihologia si psihanaliza. Numai cu intelepciunea lumeasca, omul se pierde. Trebuie cultivata si evlavia. 

***

Evitarea slujirii aproapelui si a jertfirii de sine il face pe omul contemporan sa fie tulburat si chinuit. Cea mai mare bucurie pe care o poate simti omul este cea izvorata din jertfa, care este expresia dragostei. 

***
Sa nu asteptati dragoste de la celalalt, ci mai intai sa aratati voi dragoste, chiar daca acela este rau. Mai intai vei da tu dragoste si apoi vei primi de la acela. 

***

- Atunci cand plantam un dovleac langa un pepene, acesta isi pierde dulceata si nici dovleacul nu se va folosi. De aceea, si noi trebuie sa luam aminte la cei cu care ne insotim ca nu cumva sa pierdem darurile lui Dumnezeu si nici aceia sa nu se foloseasca.

***

Omul cel rau vrea ca si cei virtuosi sa devina ca si el, adica rai. De aceea, sa iei aminte in viata si sa-ti alegi ca prieteni numai pe cei virtuosi.

***


- Gheronda, spovedania sterge toate pacatele?
- Da, binecuvantatule, a raspuns el.
- Atunci de ce cel care a facut un pacat trupesc mare nu poate deveni preot, de vreme ce i s-a sters pacatul?
Atunci Staretul a zambit in felul sau caracteristic si aratandu-mi cele doua pahare de inox pe care le tinea in maini ca sa dea apa la inchinatori, m-a intrebat:
- Ia spune-mi, daca un pahar se sparge si il sudam, il vom mai putea folosi?
- Desigur, caci va deveni mai rezistent decat inainte.
- Iata ca paharul cel sudat a devenit mai rezistent, iar celalalt care nu a fost sudat, este mai slab, dar nevatamat. Spune-mi atunci cand va veni imparatul, cu care pahar il vom servi cu apa?
- Cu al doilea, cel nevatamat, i-am raspuns.
- Ei, de aceea ii facem preoti pe cei care nu au savarsit pacatul, desi nu sunt atata de fierbinit in credinta ca cei care au pacatuit.

***

Atunci cand eram de curand botezat, pe oriunde umblam le vorbeam tuturor despre credinta ortodoxa. Cand l-am intalnit pe Staretul Paisie, l-am intrebat daca fac bine. Iar el mi-a spus:
- Nu vorbi multe ca sa nu-ti golesti inima!
Alta data, l-am intrebat ce trebuie sa fac ca sa dobandesc harul lui Dumnezeu. Iar el mi-a raspuns:
- Sa implinesti urmatoarele: rugaciune, post, priveghere, participarea la slujbele Bisericii, metanii, rugaciunea lui Iisus, spovedania si Sfanta Impartasire. Facand acestea Dumnezeu iti va trimite harul Sau.

***

- Dorinta arzatoare pentru rugaciune are numai cel smerit, care a simtit profund pacatosenia sa. Sfintii nostri Parinti priveghiau in fiecare noapte in rugaciune, deoarece traiau inlauntrul lor intristarea cea dupa Dumnezeu, dar si dumnezeiasca dragoste. Dorinta pentru rugaciune este un dar al Sfantului Duh, care se da celor smeriti ce au dobandit cunoasterea de sine cea dupa Dumnezeu. 

***

- Parinte i-am spus, ii judec pe ceilati. M-am obisnuit sa ii judec pe fratii mei. Vorbesc fara sa-mi dau seama. Dupa aceea constientizez ceea ce am facut si ma mustra constiinta.
- Ia aminte ca nu cumva sa judeci, pentru ca Dumnezeu va ingadui sa cazi in pacatele acelora pe care ii judeci

***

- Dumnezeu, ne-a dat o minte "rotunda", dar noi desteptii o facem "patrata". Pe toate le stim. Cu logica noastra "patrata" vrem sa le rezolvam pe toate. (Adica cu o logica care nu lasa loc sa lucreze si Dumnezeu).

***

Despre perveritrea tineretului, Staretul spunea ca toate sunt treburile celui viclean. Acesta razboieste tineretul. Progresul, concurenta, dorinta dea a avea ceva mai bun decat aproapele, vanarea banilor, toate acestea sunt ale ispititorului. 

***

Un om de afaceri a spus la un momendat, intr-o discutie: "Toate religiile sunt bune. Toate sunt egale". Atunci Parintele Paisie s-a aprins de o manie sfanta, si-a ridicat vocea si l-a mustrat in fata zicandu-i: "Bre, binecuvantatule, daca toate religiile sunt bune si egale, atunci de ce Hristos a venit si a intemeiat o noua religie? Imi pare rau de banii pe care i-ai cheltuit ca sa vii in Sfantul Munte si sa spui aceasta prostie".

***

Pe toate sa le jertfesti pentru Hristos. Dar pe Hristos sa nu-L jertfesti pentru nimeni si nimic.

***

Desavarsirea se afla in varful muntelui. Nu are importanta cum vom ajunge in varf, ci este destul sa ajungem. Unul merge cu bicicleta, altul cu autobuzul, altul pe carare, iar altul se catara pe stanci. Tu insa continua sa pasesti asa cum ai inceput. Orice munca vei avea, sa o faci cu marime de suflet, si ea te va sfinti. 

***

Fiecare rugaciune care se face cu smerenie si cu durere de inima, intotdeauna este ascultata de Dumnezeu. Iar dovada ca ea a fost ascultata de Dumnezeu este pacea sufleteasca ce vine in inima noastra dupa rugaciune. Aceasta este raspunsul lui Dumnezeu

***

Parintele Paisie considera medicamentele homeopate ca fiind un substitut demonic al Aghiasmei si nu era de acord cu astfel de terapii.

***
Pe langa gravele vatamari pe care acupunctura le aducea trupului, Staretul Paisie dezvaluia si dimensiunile ei metafizice intunecate, pentru multi necunoscute.
Odata Parintele Paisiel-a intrebat pe un doctor care-i specialitatea lui. 
-Ma ocup cu acupunctura, i-a raspuns acela cu naturalete.
-Cum ai spus? Cu demonopunctura?! a intrebat iarasi, vadit suparat, Staretul.

Potrivit unei alte marturii, ce apartine unui medic, profesor universitar, Staretul a spus ca exista doua feluri de acupunctura. Unul pricinuieste analgezie, prin distrugerea nervilor, iar celalalt este ocult.

***

Despre nou-nascuti, Stretul spunea: "copii care nu sug si nu cresc in bratele mamelor lor, nu se dezvolta normal, iar cand vor ajunge mari nu vor fi niste oameni statornici. Dupa ce lasa sticla de lapte, o iau pe cea de bere. (Aceasta o spunea pentru mamele ce nu vor sa-si alapteze copiii). "In icoane, Maica Domnului Il tine pe Hristos in brate". Si iarasi: "Cu cat omul are mai putine lucruri, cu atat mai bine este pentru el. El nu are trebuinta de multe. Daca are o masina isi va face griji o data, iar daca are trei, isi va face de trei ori".
Alta data a spus: "Omul nu le poate face pe toate. Nu va lasati amagiti de dorinta de a le face pe toate pentru placerea oamenilor. Importanta are cum vom aparea inaintea ochilor lui Dumnezeu. Nu va uitati la oameni". Si iarasi: "Simplitatea este frumoasa. Dumnezeu a imprasitat stelele pe cer. Pe una a facut-o mai mica, pe alta mai mare. Iar noaptea, cat de mult il odihnesc pe om atunci cand le priveste!".

***

Sa va faceti timp si pentru rugaciunea pentru cei morti, caci ei nu pot face nimic. Cei vii pot face. 
De asemenea, accentua ca pentru cei adormiti sa facem multa milostenie. 
- Cand miluiti pe cineva, spunea el, sa-i spuneti pentru cine o faceti, ca luand acela milostenia, sa spuna: "Dumnezeu sa-l ierte!". Si daca spune aceasta cu toata inima, Dumnezeu o va socoti. 

Ca sa fie ajutati cei adormiti, spunea:
-Sa duceti prescuri la biserica si sa dati numele celui adormit pentru a fi pomenit de preot la Sfanta Proscomidie. De asemenea, faceti parastase si trisaghioane. Trisaghionul simplu, fara Sfanta Liturghie, ajuta foarte putin. Lucrul cel mai bun pe care il putem face sunt sarindarele, care, si ele, este bine sa fie insotite de milostenie

***

- Daca stii un om care are indrazneala la Dumnezeu si ii aprinzi o lumanare, acela este obligat sa se roage pentru tine. Iar daca stii un mort despre care crezi ca nu are indrazneala la Dumnezeu, atunci cand ii aprinzi o lumanare este ca si cum ai da o racoritoare unuia care se arde de sete. Sfintii primesc cu bucurie prinosul adus prin aprinderea lumanarii si sunt obligati sa se roage pentru cel care a aprins-o. De asemenea si Dumnezeu se bucura de aceasta.

***

Pentru pruncii care "pleaca" in urma avorturilor, ii se ardea sufletul. Candva a avut o vedenie. Se facea ca se afla pe un camp. De o parte era un lan de grau si de auzeau psalmodii ingeresti, iar de cealalta parte era o prapastie, din care se auzeau vaiete, un vuiet mare si glasuri de copii. Acolo erau copiii omorati prin avorturi, care nu puteau face nimic pentru a se mantui. Dupa aceasta vedenie, spunea adeseori:
-Luati aminte si rugati-va! Mai bine este pentru o mama sa nasca copilul, sa-l boteze si apoi sa-l omoare, decat sa-l omoare inainte de nastere.

***
Smerenia este temelia tuturor virtutilor, iar egoismul este una din patimile de care cu greu se leapada omul. Staretul il asemana cu o haina pe care omul o poarta si pe care cu greu o scoate, deoarece este foarte stramta. 
Intr-o discutie pe care am avut-o cu Staretul, legata de "harismele" pe care sustin ca le au unii eretici, el spunea: "Nu trebuie sa ceara nimeni de la Dumnezeu astfel de lucruri, adica harisme, cum ar fi vorbirea in limbi, talcuirea limbilor si altele, ci sa cera pocainta. Pocainta este urmata de smerenie, iar aceasta atrage harul dumnezeiesc si atunci se savarseste prin unul ca aceasta voia lui Dumnezeu. Atunci cand este nevoie, Dumnezeu instiinteaza. Nu da harul Sau unor oameni care se afla intr-o stare de inselare. Zidirea unei case nu incepe de la acoperis, ci de la temelie. La fel se intampla si cu sporirea duhovniceasca a crestinului. Faptul de a nu cere harisme este o dovada de smerenie."

***
Planul lui Dumnezeu este acela de a folosi raul pe care il face satana, incat in final sa sfarseasca in bine.

***

Diavolul urmareste distrugerea omului, insa Dumnezeu nu ingaduie sa se faca aceasta. Dar ce face El? Ingaduie diavolului sa faca rau pana la un punct, dar numai atunci cand din acest rau va iesi un bine


(Selectie de fragmente din cartea: "Cuviosul Paisie Aghioritul, Marturii ale inchinatorilor", Ed. Evanghelismos, Bucuresti 2006)