Dragostea si smerenia cele doua virtuti infratite
- Gheronda, cum ma voi mantui cu atatea patimi ce am?
- Cu dragostea si cu smerenia. De indata ce vor creste aceste doua virtuti, mandria si rautatea vor ramane atrofiate, iar patimile vor trage sa moara. In felul acesta, incet-incet, vor disparea toate patimile, iar toate celelalte virtuti vor veni de la sine. De aceea indreapta-ti toate puterile spre dobandirea dragostei si a smereniei.
Adevarata dragoste se imbratiseaza cu smerenia ca doi frati gemeni, care se iubesc foarte mult. Dragostea nu se desparte de smerenie. In dragoste gasesti smerenia, iar in smerenie gasesti dragostea.
Pentru mine, temelia vietii duhovnicesti este dragostea si smerenia. Unde exista dragoste, acolo locuieste Hristos, Iubirea, iar Harul lui Dumnezeu nu mai vrea sa plece de acolo unde exista smerenie. Atunci Dumnezeu imparateste pretutindeni, iar pamantul se transforma in Rai. Insa acolo unde lipseste dragostea si smerenia, acolo locuieste aghiuta, vrasmasul, iar oamenii traiesc inca de aici iadul impreuna cu el, inrautatindu-si si mai mult starea lor in cealalta viata.
Calea cea mai usoara pentru a ne mantui ese dragostea si smerenia; pentru acestea vom fi judecati. Aceste doua virtuti Il induioseaza si-L indupleca pe Dumnezeu, iar pe om, faptura mainilor Sale, il urca la Cer. Dupa aceste insusiri, smerenia si dragostea, ii deosebesc Sfinti Ingeri pe copiii lui Dumnezeu, ii iau cu dragoste, ii trec fara frica prin vamile vazduhului si ii urca la Dumnezeu, Parintele cel iubitor.
Dragostea cea pretioasa si adevarata
Dupa mine, dragostea este de trei feluri: dragostea trupeasca, care este plina de microbi spirituali, dragostea lumeasca, care este de suprafata, formala, ipocrita, fara profunzime si dragostea duhovniceasca, care este cea adevarata, cea curata, cea scumpa. Aceasta-i dragostea cea fara de moarte care ramane in "vecii vecilor".
- Gheronda, si cum imi voi da seama daca am dragoste adevarata?
- Ca sa-ti dai seama, trebuie sa cercetezi daca ii iubesti pe toti deopotriva si daca ii consideri pe toti oamenii mai buni decat tine.
- Mi s-a racit dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele.
- Seamana putina dragoste care ti-a ramas, pentru ca ea sa incolteasca, sa creasca, sa rodeasca si sa seceri dragoste. Apoi dragostea inmultita pe care o vei secera o semeni din nou si, incet-incet, iti vei umple hambarul, incat nu vei avea unde s-o pui, caci, cu cat semeni mai multa dragoste, cu atat se inmulteste mai mult. Sa spunem ca un taran are un saculet de samanta, pe care o seamana. Apoi aduna rodul si umple un saculet mai mare. Semanand apoi samanta din acest saculet, va umple un sac intreg. Iar cand aduna multa samanta si o seamana, va umple un hambar. Pe cand, daca pastreaza samanta in saculet si nu o seamana, samanta va face viermi. Trebuie sa arunce samanta in pamant ca sa incolteasca, sa creasca si sa faca rod.
Tot astfel se intampla si cu dragostea. Dragostea, ca sa se inmulteasca, trebuie sa o daruiesti. Insa cel care nu da chiar si putina dragoste pe care o are, seamana cu cel care are un pumn de samanta, dar o pastreaza si nu o seamana. Acesta este robul cel viclean, care a ascuns talantul.
Vei primi dragoste potrivit cu dragostea pe care o vei darui. Daca nu daruiesti dragoste, nu vei primi dragoste. Vezi, mama daruieste continuu copiilor ei, dar si primeste continuu de la ei, dragostea ei crescand mereu. Insa daca cerem dragostea celorlalti numai pentru noi insine si vrem ca toti sa ne dea, iar cand facem un bine ne gandim la rasplata, atunci nu avem o dragoste pretioasa, ci una ieftina. Atunci ne instrainam de Dumnezeu si nu primim dragoste nici de la Dumnezeu, nici de la oameni.
Cei cu dragoste lumeasca se cearta care dintre ei sa inhate mai multa dragoste pentru sine. Cati insa au dragostea cea pretioasa, cea duhovniceasca, se cearta care dintre ei sa daruiasca celuilalt mai multa dragoste. Ei iubesc fara sa se gandeasca daca sunt sau nu iubiti de ceilalti, nici nu cer celorlalti sa-i iubeasca. Vor doar sa daruiasca si sa li se daruiasca, fara a vrea sa li se dea ceva sau sa li se daruiasca cineva. Oamenii acestia sunt iubiti de toti, dar cel mai mult de Dumnezeu, cu Care se si inrudesc.
Dragostea fara a lua ceva in schimb! Sa nu facem fapte bune ca sa primim binecuvantari. Sa cultivam dragostea cea nobila, cea pretioasa, pe care o are Dumnezeu, iar nu dragostea cea lumeasca si ieftina, cea plina de toata neputinta omeneasca.
- Gheronda, imi este greu sa-mi daruiesc dragostea acolo unde stiu ca nu o vor pretui.
- Iti vine greu fiindca nu ai dragoste adevarata. Pe cel care are dragoste adevarata nu il preocupa daca dragostea lui este pretuita sau nu. Nici macar nu-si aminteste de jertfa pe care o face pentru aproapele sau, deoarece o face din dragoste curata.
- Dar cum pot sa uit binele pe care-l fac?
- Arunca-l in mare... Asa o sa-l uiti. Dar sa uiti si raul pe care ti-l fac altii. Si astfel vei aduna o bogatie duhovniceasca chiar fara sa-ti dai seama.
Sa indepartam propriul eu din dragostea noastra
- Gheronda, care este masura dragostei?
- "Sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi". Prin aceasta Hristos vrea sa spuna ca trebuie intotdeauna sa ne jertfim pentru ceilalti, precum si El S-a jertfit pentru noi.
- Se poate ca in jertfa sa existe voie proprie?
- Da, se poate. Imi amintesc ca, pe cand eram inca mirean, un om din Konita, indata dupa slujba de Inviere, spunea in auzul tuturor: "Voi merge sus la manastire, sa-i aprind Maicii Domnului candelele". Insa dupa felul cum o spunea, puteai sa-ti dai seama ca are mandire, voie proprie... Se ducea, deci, noaptea, sus la manasitre ca sa aprinda candelele, doua ore dus si doua ore intors. Si pe ce drum rau mergea! Iar acolo la bisericuta erau toate parasite, aruncate pe ici-colo. De unde sa gasesti pluta de candela si fitil? Si ele facea toata aceata osteneala, dar pana la urma in zadar. Daca ii spuneai: "Cand te vei duce acum acasa, aprinde candela!", poate ca n-o aprindea! Daca voia intr-adevat sa faca o jertfa trebuia sa mearga si sa aprinda candelele la manastire simplu, fara zgomot.
- Deci se poate ca cineva sa faca o jertfa din mandrie?
- Cum sa nu? Isi poate jertfi chiar si viata, precum spune Apostolul Pavel, dar dragoste sa nu aiba. (I Cor. 13,3)
- Nu-ti amintesti ce spune apostolul Pavel? "Daca dragoste nu am, nimica nu sunt". Jertfa, ca sa fie placuta lui Dumnezeu, nu trebuie sa aiba elemente omenesti, interes, mandrie etc. Cand cineva se jertfeste cu smerenie, atunci are dragoste si Il induioseaza pe Dumnezeu. Cand vorbesc despre dragoste, vorbesc despre dragotea adevarata, autentica, care are noblete. Caci te poti impaca la gandul ca ai dragoste pentru ca dai totul, si cu toate acestea dragoste sa nu ai, din cauza ca prin aceasta dragoste vrei sa iesi in evidenta, adica urmaresti interesul personal.
Pentru ca dragostea noastra sa fie autentica trebuie sa o purificam, sa indepartam propriul eu din dragostea noastra. Iar cand toti isi indeparteaza propriul eu din dragostea lor, atunci unul este in celalalt si toti sunt unul, fiind de acum inainte unitit de dragostea cea una a lui Hristos. Si in Hristos toate problemele sunt rezolvate, fiindca dragostea lui Hristos dezleaga toate problemele.
Dragoste de mama pentru toti
- Gheronda, cum poate cineva sa stranga intreaga lume in inima lui?
- Cum poate imbrtatisa toata lumea, cand mainile lui sunt mici? Pentru a strange cineva toata lumea in inima lui, trebuie sa-si largeasca inima.
- Si cum se face lucrul acesta?
- Cu dragostea. Dar nici aceata nu ajunge. Este nevoie de dragoste de mama. Mama isi iubeste copiii mai mult decat pe ea insasi. Cine dobandeste aceasta dragoste ii iubeste nu numai pe cei care il iubesc, ci si pe cei care il vatama, caci asa cum mama le justifica pe toate, tot astfel si el gaseste intotdeauna circumstante atenuante pentru ceilalti si ia sarcina asupra sa. Chiar si atunci cand i se fura ceva, tot el simte mustrari de constiinta ca nu cumva hotul sa fie prins si bagat in inchisoare. Isi spune in sinea sa: " Din cauza mea a fost bagat in temnita. Daca gaseam un mod de a-i da banii de care avea nevoie, nu ar fi furat si nu ar fi fost acum la inchisoare".
Dragostea de mama pe toate le acopera, pe toate le sterge. Daca un copil face o paguba sau se poarta urat, mama lui il iarta indata, fiindca este copilul ei. Asa si tu, cand iti iubesti aproapele cu iubire de mama, ii justifici slabiciunile si nu-i vezi greselile; si chiar daca le vezi, le ierti. Atunci inima ti se umple de dragoste, fiindca devii urmator al lui Hristos, Care ne rabda pe toti.
- Gheronda, pe toate le tratez cu o anumita ingustme, strangere de inima. Nu cumva nu am inima?
- Tu nu ai inima? Stii ce inima ai? Dar iti lasi ingustimea mintii sa o inabuse, iar apoi te chinuiesti. Cel care are inima larga, pe toate le rabda; pe cand cel cu inima ingusta, dintr-o observatie sau dintr-o intamplare neplacuta, se mahneste mult si nu poate rabda.
- De ce, Gheronda?
- Fiindca atata suporta bateria lui.
- Ce sa fac, ca sa-mi reziste bateria mai mult?
- Sa cauti indreptatire pentru neoranduielile si lipsurile celorlalti. Sa infrunti totul duhovniceste, cu credinta si incredere in Dumnezeu. Sa te gandesti ca te afli in mainile lui Dumnezeu, si daca nu se face ceva asa cum vrei si cum doresti tu, sa accepti lucrul asta cu bucurie.
- Cum mi se va largi inima?
- Pentru ca sa ti se largeasca inima, trebuie sa scoti ceva dinlauntrul ei: sa-ti arunci afara iubirea de sine. Daca se va usca iedera iubirii de sine si a logicii stramte care te inabusa, arborele tau duhovnicesc se va dezvolta liber. Ma voi ruga ca inima ta sa se slobozeasca repede, in chip desavarsit, ca sa se dezvolte si sa se largeasca. Amin.
Stiti ce simt eu acum? Simt o asa dragoste de mama, o asa afectiune si gingasie, pe care n-o aveam inainte. Toata lumea incapre inlauntrul meu. Vreau sa-i imbratisez pe toti oamenii, ca sa-i ajut. Caci dragostea nu poate ramane inchisa in inima. Precum curge si se varsa laptele unei mame al carei copilas a murit, tot astfel si dragostea vrea sa se daruiasca.
Inima nu imbatraneste niciodata
- Gheronda, Avva Pamvo spune: "Daca ai inima, poti sa te mantuiesti" (in Patericul egiptean). Ce intelegem prin "a avea inima"?
- Poate intelege multe. Mai intai, "a avea inima" este egal cu "a iubi pe Dumnezeu". In al doilea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea sensibilitate". In al treilea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea bunatate". In al patrulea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea ingaduinta". In al cincilea rand, "a avea inima" este egal cu "a avea vitejie". Cand spunem "inima", nu intelegem o bucata de carne, ci ravna pentru jertfa, dragoste nobila.
Mare lucru este puterea inimii! Inima este ca o baterie care se incarca continuu. Nu oboseste, nici nu imbatraneste; puterea ei nu se istoveste niciodata. Dar pentru aceasta trebuie sa ne punem inima sa lucreze. Caci si eu am inima, si tu ai inima, dar ce sa faci cu ea daca nu o punem la lucru? Daca cineva nu-si pune inima sa lucreze, poate sa fie un urias si sa nu aiba curaj sa faca nimic. Iar altul poate sa fie atatica de mic, si sa nu oboseasca deloc, pentru ca toate cate face, le face din inima. Iata, vad si aici o maica care nu are rezistenta, dar fiindca pune inima in tot ceea ce face, nu simte oboseala. Nu cauta sa fuga de treaba, ci cum sa-l odihneasca pe celalalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru ca o doare pentru celalalt. Si aceasta nu e ca sa o vada ceilalti si sa-i spuna "bravo". Nu are iubire se sine, dorinta de a placea oamenilor, ci se misca in ascuns si astfel primeste Harul dumnzeiesc si Dumnezeu o ajuta.
Cand un om este bolnavicios sau a imbatranit, chiar trupul sau nu se poate osteni, daca s-a invatat sa lucreze cu inima, aceasta imboldeste si trupul ca sa lucreze. Este ca o masina veche cu rotile dezumflate, cu osiile stricate, al carei motor insa este puternic si o impinge, si porneste. Pe cand un om tanar si sanatos, daca nu lucreaza cu inima, este ca o masina noua care nu are motor puternic si de aceea nu poate inainta. Cea mai mica osteneala este pentru el ca si cum ar rasturna muntii. Uneori la coliba se intampla ca vreun batranel sa uite o umbrela sau o geanta si atunci spun cate unui tanar: "Hai, voinicule, alearga putin ca sa-l prinzi din urma pe batranel!". Dar el, indata ce aude, ofteaza. "Nu se va intoarce inapoi, Parinte?" ma intreaba. "Hai mai voinice, ii spun din nou, arata putina dragoste si du-te!". El ofteaza din nou. Acesta, numai ce a auzit "alearga putin", a si obosit, cu atat mai mult daca s-ar fi dus.
Daca omul nu-si pune inima sa lucreze, nu seamana nici macar cu un animal; devine stana de piatra. Inima lui nu este buna de nimic.
Impreuna-lucrarea mintii si a inimii
- Gheronda, uneori inteleg cu mintea ca trebuie sa-l iubesc pe celalalt, dar nu simt inlauntrul meu dragoste.
- Incet-incet, din minte se va duce si in inima si atunci vei simti dragostea. Ca sa-l iubesti pe celalalt, trebuie sa lucreze si inima, nu este de ajuns doar mintea. Daca lucrez numai cu mintea, poti ajunge sa spui: "Acum trebuie sa-l rabd pe acesta" sau: "Trebuie sa iau aminte sa nu-i spun asta, sa nu-i fac cealalta" etc. Asta inseamna ca nu-l iubesti pe celalalt. Il vezi ca pe un strain, nu-l vezi ca pe un frate pentru care sa te doara si sa-ti tresalte inima.
- Gheronda, cand exista o departare intre minte si inima, daca iau o atitudine rationala, inima va urma mintea?
- Cat de departe este inima de minte? De ce sa existe o departare?
- Pentru ca, desi cu mintea iau o pozitie corecta, inima nu o poate urma, fiindca este stapanita de patimi.
- Este bun diagnosticul pe care il dai, dar nu e de ajuns; este nevoie si de stradanie pentru a te vindeca. Toate lucrarea duhovniceasca o face mintea impreuna cu inima. Mintea este emitatorul, iar inima receptorul. Pe oricare frecventa introci emitatorul, pe aceiasi frecventa va lucra si receptorul. Daca mintea lucreaza lumeste, trimite inimii semnale lumesti; daca lucreaza duhovniceste, inima se induioseaza si sufera duhovniceste. De pilda, cum poti sa mananci mult cand te gandesti ca in alta parte oamenii mor de foame sau ca beduinii mananca balegarul de la camile?
- Am observat ca eu nu iubesc cu inima, ci cu mintea. Cum va putea inima sa lucreze?
- Nu stii? Medicii de astazi, ca sa faca inima sa lucreze, gauresc pieptul si pun inauntru o... baterie. Si noi trebuie sa lucram cu mintea noastra, astfel incat ea sa gaureasca inima pentru ca s-o ia din loc si sa inceapa sa lucreze.
- Cum se poate face aceasta, Gheronda?
- Dupa mine, aceasta de face in trei moduri: fie simti multa recunostinta pentru binefacerile lui Dumnezeu, incat se dezghiata si-i da slava lui Dumnezeu, fie iti simti greutatea pacatelor tale si ceri cu durere iertare de la Dumnezeu, fie te pui in situatia celuilalt aflat la ananghina si suferi pentru el.
- Gheronda, eu am un comportament spontan. Ma port asa cum simt. Este bine acet lucru?
- Asculta, cand in inima exista dragoste curata si deplina catre Dumnezeu, atunci orice manifestare spontana a inimii este curata. Cand insa nu exista in inima dragoste curata, atunci spontaneitatea trebuie franata, caci aceasta manifestare spontana este plina de toxine lumesti.
- Ce ma va ajuta sa-mi temperez spontaneitatea?
- Tu nu ai condus masina? Nu aveai frana? Asadar, ia spune-mi ce trebuie sa faci acum cand ai ramas fara... frane?
- Trebuei sa pun frana inimii.
- Da, trebuie ca mintea sa franeze inima, pentru ca, atunci cand inima o ia inainte, se iroseste fara rost. Tie Dumnezeu ti-a dat si multa minte si multa inima, dar nu-ti folosesti mintea pentru a frana inima si de aceea o irosesti. Sa te gandesti bine inainte de fiecare actiune, ca sa pui corect la lucru inima pe care ti-a dat-o Dumnezeu, cu simplitate si marinimie.
Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicesti, V, Patimi si Virtuti, Ed. Evanghelismos, Buc. 2007
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu