A se cunoaște pe sine – greu
Filosoful grec Thales avea dreptate când afirma dificultatea cunoașterii de
sine. Într-adevăr, aceasta este grea, adică cere un efort mare, și
împovărătoare, pentru că deseori se nasc sentimente și gânduri neplăcute.
Cunoașterea de sine cere mult curaj.
Dar ce înseamnă a te cunoaște pe tine însuți?
De obicei, se crede că aceasta înseamnă a-ți cunoaște bine caracterul,
gusturile, reacțiile, capacitățile… Aceasta, desigur, este adevărat, dar
reprezintă doar nivelul cel mai de suprafață, cel mai simplu al cunoașterii
de sine!
Să ne gândim:
omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar
a te cunoaște pe tine însuți înseamnă a cunoaște acest chip, a căuta în
tine asemănarea cu El! Aici nu există sfârșit sau margini, dacă te apropii cu teamă cuvenită și
te călăuzești prin rugăciune.
Mai mult. Din cele mai vechi timpuri, cu mult înainte de grecii antici, era
cunoscută legea „Macrocosmosul în microcosmos.”
În om este cuprins întregul univers, cu toate nivelurile și legile
sale.
Cunoscându-te pe tine – cunoști universul – o cunoaștere fără margini.
Perspectiva este colosală.
Acest proces este dificil din următoarele motive.
Întâi.
Prin Satana și slujitorii lui, mult rău a pătruns în univers. Iar prin
căderea în păcat, răul există în sufletul fiecărui om, chiar și al celui mai
bun.
Există o lege: „Ce se aseamănă, se adună.” Studiind anumite părți întunecate ale ființei tale, e ușor să te
confrunți cu o grozăvie ce îți poate da de lucru toată viața sau să devii
un om mai rău decât erai înainte.
E nevoie de mult curaj, de o inimă plină de dragoste și de rugăciune
neîncetată pentru ajutor, ca să faci față acestei cunoașteri.
Și e nevoie de un învățător încercat, care a parcurs deja acest
drum.
Al doilea.
Omul cunoaște lumea din jur și pe sine prin simțuri, care sunt treapta
inițială a oricărei cunoașteri.
Simțurile depind mult de omul însuși și de alcătuirea sa biologică. Dacă
nu îți iei în considerare propriul trup, poți face greșeli în înțelegerea
fenomenelor din lumea lăuntrică și poți trage concluzii greșite. Deci
trebuie să cunoști și legile trupului tău, lucru care nu e pe placul
tuturor.
Al treilea. Lenea obișnuită a omului și gânduri precum: „La ce-mi trebuie toate acestea, viața e deja destul de grea” și altele asemenea.
Biruirea lenei și a acestor stări este și ea grea. Însă
dacă alegi calea lenei și nu te ocupi de cunoașterea de sine, chiar și la
cel mai simplu nivel, poți pierde foarte mult ca persoană.
Ianuarie 2007
***
Reportaj dintr-o stare proastă
Eram într-o stare proastă. Mormăiam, mă încruntam și, cu această stare, am
ajuns la cercul literar din cantină. Acolo era un miros neplăcut de supă, un
frig și mai bâzâiau și țânțarii. Viața se înrăutățea vertiginos. M-am așezat pe un scaun și mi-am zis:
„Ce literatură mai poate ieși dintr-o astfel de stare? Acum ar
fi mai nimerit să mă iau la ceartă cu cineva sau să stric ceva.” Dar iată că, lângă mine au strălucit ca un soare o pereche de ochelari
dimpreună cu o șuviță argintie de păr:
– Când ai o stare proastă e bine să scrii povești sumbre...
Întunericul din suflet va trece pe hârtie și te vei alege cu un dublu câștig
– vei avea și o creație literară, și vei scăpa și de starea proastă.
M-am simțit mai ușurată: era vocea unui prieten. Dar s-a trezit o îndoiala
în mine. Am oare dreptul să-mi revărs eu starea proastă asupra unor oameni complet
necunoscuți – adică asupra cititorilor? Tot timpul cât a ținut întâlnirea, am încercat să răspund la această
întrebare, oscilând ba către „da,” ba către „nu.” În cele din urmă, m-am săturat de aceste frământări și mi-am zis: de
ce, oare, povestirea mea trebuie neapărat să impună ceva? Eu doar spun
că și așa se poate întâmpla. Iar cititorul va decide singur: să se întristeze, să râdă sau doar
să ridice din umeri. La acest gând m-am oprit. Între timp trecu și starea
proastă.
(2004)
***
Talanți, genialitate, oameni, Dumnezeu
În acele vremuri, „talantul” însemna bani, o mare sumă de argint, iar Iisus,
rostind această pildă, la bani se referea. Sensul pildei era: tot ceea ce dă Domnul omului, dă nu la întâmplare, ci pentru o lucrare
vie. Iar de nu se folosește darul primit, El poate lua totul înapoi.
Cu vremea, cuvântul „talant” a căpătat înțelesul de însușire deosebită, ceva ce întrece măsura obișnuită a omului. (Ceea ce în românește
numim talent n. tr.)
Se spune că toți oamenii se nasc înzestrați cu talanți. Așa și este.
Dumnezeu nu trimite pe nimeni în lume fără a-i dărui mai întâi un talant,
nici măcar pe cei despre care se spune că sunt „persoane cu dizabilități”. Talentele (talanții) sunt însă de multe feluri, nu doar ale minții sau
ale artei, ci și ale simțirii, ale sufletului, ale trupului — da, de tot
felul.
Însă cei mai mulți talanți rămân ascunși, și nu din vina omului. El nici nu știe că este înzestrat. Omul are trebuință, din naștere, de o împrejurare luminată și
iubitoare, în care talanții săi să se poată arăta, să fie recunoscuți
și, mai apoi, înmulțiți.
Am cunoscut un băiețel care era foarte bolnav. Nu putea vorbi, nici
să se miște, și adesea suferea cumplit. Dar avea darul rugăciunii, și cât
de fierbinte se ruga! Mama lui îl iubea nespus, iar tatăl îi era alături cu aceeași iubire.
Îi dăruiau atâta energie, încât el și-a înmulțit acest dar al
rugăciunii până la o înălțime și o frumusețe negrăită. Iată un exemplu
de rodire a unui talant în cele mai vitrege împrejurări — iată ce poate
face o ambianță înțeleaptă și iubitoare! Și totuși, pe mama lui mulți o socoteau nefericită.
Din păcate, mult mai des se întâmplă contrariul, chiar și în cazul oamenilor
sănătoși.
Dar când un talant iese la iveală, pentru a se dezvolta este nevoie, mai
întâi, ca el să fie prețuit în societate, căci altfel aceasta nu îi va
îngădui să se dezvăluie pe deplin. Apoi, este nevoie de osteneala omului însuși. Prețuirea din
partea societății este o chestiune anevoioasă, depinzând de mulți factori.
Omul singur, mai ales copilul, este adesea neputincios în această privință.
În schimb, osteneala personală este cu totul altceva. Dacă omul nu se străduiește să-și cultive talantul, acesta se stinge în
cele din urmă, ca și cum „ar adormi”. În suflet se cuibăresc atunci tristețea, golul și sentimentul de
neîmplinire. Se adună înlăuntrul său nemulțumirea, iritarea și invidia
față de cei care nu cunosc această stare.
Omul și cei apropiați adesea nu înțeleg ce se întâmplă sau care este
pricina. Caută explicații felurite, se îmbolnăvesc, încep să
bea...
Astfel de oameni sunt numeroși, poate chiar cei mai mulți dintre
noi. Deși este greu, acești oameni pot fi ajutați. Trebuie îndrumați să
privească înlăuntrul lor, să-și descopere talantul înăbușit și să
primească șansa de a-l cultiva. Dacă, după toate acestea, omul refuză să-și lucreze talantul, atunci
este o mare pierdere. Domnul îi ia talantul, iar odată cu el și multe alte
daruri. Știu și astfel de cazuri. Dar dacă omul își dezvoltă și își înmulțește talantul, în sufletul
său se naște o stare de fericire. Chiar dacă viața îi este foarte
grea, el cunoaște fericirea. Aceasta pentru că Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa și
ne-a dăruit din energia Sa creatoare. Această energie se înfăptuiește în
lume prin talant, și prin ea omul poate deveni împreună-lucrător cu
Dumnezeu. Energia nu se activează de la sine, de aceea este nevoie de
osteneală.
Și mai este un lucru important de știut: dacă energia creatoare a talantului este îndreptată spre rău, ea mistuie
sufletul. Aceasta este o consecință inevitabilă, pentru că această energie
izvorăște din Dumnezeu.
Acum despre
genialitate. Aceasta nu este o supra-însușire sau un supra-talant. Genialitatea înseamnă a trăi în același timp în realitatea cotidiană și
în realitatea dumnezeiască, uneori și în realitatea altor lumi subtile. Condiția esențială pentru ca un geniu să supraviețuiască este să
transmită aceste realități în viața de zi cu zi. Prin orice mijloc — dar dacă această transpunere lipsește, geniul își pierde mințile.
Este limpede că genialitatea este o stare a întregii ființe. A fi geniu este o povară cumplită, căci mulți dintre ei par bolnavi
sufletește sau „ciudați”. E bine când geniul are un talant care îi îngăduie să transpună armonios
realitatea nevăzută în cea cotidiană (precum Pușkin, Dante, Lobacevski…).
Însă dacă talantul îi este înăbușit sau se manifestă într-un alt domeniu, e
o adevărată nenorocire! Și geniul trebuie să muncească nespus de mult, mai mult decât oricine
altcineva. Iar măsura ostenelii sale este alta decât cea a oamenilor obișnuiți,
chiar și a celor foarte talentați.
Totuși, geniile au adesea ajutoare din alte realități, care îi susțin și
îi întăresc.
Un om poate înceta a mai fi geniu dacă, dintr-un motiv sau altul, nu
mai trăiește în celelalte realități și rămâne doar în cea cotidiană. Aceasta se întâmplă adesea în copilărie. Sau Dumnezeu poate închide accesul la realitatea Sa atunci când geniul
se pleacă spre rău.
Acum urmează partea cea mai grea – despre mine. Am oare talanți? Da, și nu doar unul. Cel mai cunoscut celor din jur este
darul meu pentru poezie și scris. Acesta s-a manifestat cel mai limpede
până acum și a început să rodească. Ceilalți talanți îmi sunt cunoscuți
doar mie, pentru că le e foarte greu să iasă la lumină. Din ce cauză? — Fiindcă sunt geniu. Nu o spun din trufie, căci
genialitatea nu este prilej de laudă. Eu trăiesc necontenit în mai multe realități deodată. Iar legătura mea
cu realitatea cotidiană este cea mai slabă, mai ales la nivel trupesc.
De aici izvorăsc marile greutăți în împlinirea talanților mei și tot de
aici vine autismul. De altfel, mulți dintre cei care trăiesc cu autism sunt genii. Trebuie
să muncesc mult, nespus de mult, ca să-mi întăresc legătura cu
realitatea cotidiană, pentru a putea transmite în ea celelalte realități
și, mai presus de toate, realitatea dumnezeiască. Cred că aceasta va fi
misiunea vieții mele.
Vreau ca oamenii – toți – să se apropie mai mult de Dumnezeu, ca
realitatea aceasta obișnuită să dobândească trăsături dumnezeiești; ca
această lume să se transfigureze. Nădăjduiesc din toată inima ca acest
lucru să fie cu putință.
În primul rând, toți copiii – da, toți – sunt geniali până la vârsta de doi ani. Ei
trăiesc simultan în realitatea cotidiană și în realitatea
dumnezeiască, iar această realitate dumnezeiască se revarsă în cea cotidiană prin
întreaga lor ființă – prin privire, zâmbet, mișcare, prin însăși
dezvoltarea lor. Mai simplu spus, prin însăși existența lor. Între doi și trei ani are
loc trecerea definitivă a copilului în realitatea noastră, iar el
încetează să mai fie geniu. Este un proces firesc pentru lumea noastră
căzută, o consecință a păcatului strămoșesc. Dacă acest proces nu ar avea loc, omenirea n-ar putea dăinui prea mult în
această lume stricată și deformată. Așadar, deși este trist, acest lucru
rămâne drept.
În al doilea rând.
Copiii care, din diverse pricini, nu își pierd legătura cu realitatea
dumnezeiască sau cu alte realități ajung, de cele mai multe ori, să fie
considerați bolnavi psihic ori diagnosticați cu autism.
De regulă, aceasta se întâmplă pentru că talanții necesari pentru a aduce o
altă realitate în cea cotidiană nu sunt descoperiți și cultivați, ba chiar
sunt înăbușiți printr-o educație sau un tratament greșit. Iar copilul însuși
poate să nu aibă puterea necesară pentru a-și împlini talantul.
Dacă toți copiii ar crește într-un mediu înțelept și iubitor – atât în
familie, cât și în societate – am avea mai multe genii.
În al treilea rând. Geniile sunt de mai multe feluri. Există unii care, după pruncia lor, nu mai pătrund niciodată în alte
realități, dar văd limpede urmele, semnele și manifestările acelei lumi
în realitatea noastră de zi cu zi. Ei le percep ca fiind firești, ca pe ceva familiar, și le împărtășesc
celor din jur, amplificând astfel prezența acelei lumi în viața
noastră (precum Esenin, Mandelștam). Alții nu doar că simt și văd aceste urme, dar pătrund din când în când și
în realitatea dumnezeiască (precum Derjavin). Există și aceia care trăiesc necontenit în două realități – cea
dumnezeiască și cea cotidiană – și uneori pătrund chiar și într-o a treia
realitate (precum Kant, Einstein, Platon, Pușkin).
În al patrulea rând. Realitățile în care trăiesc geniile după vârsta de trei ani nu sunt
întotdeauna luminoase și binefăcătoare. Dacă aceste realități sunt lipsite de iubirea și puterea creatoare a lui
Dumnezeu, geniul ajunge să slujească răului. Iar dacă nu se trezește la
timp, soarta sufletului său este înfricoșătoare. Sufletul poate arde chiar
înainte de moartea trupului.
În al cincilea rând. A fi geniu este o povară grea. Privit din exterior, poate părea că geniului toate îi sunt ușoare, că
trăiește fără trudă și fără griji, asemenea unei păsări a cerului. Însă
geniul are o energie de altă natură. Genialitatea înseamnă o permanentă
balansare pe granițele dintre realități.
Dacă talantul nu este la fel de strălucitor precum cel al lui Pușkin sau
Lobacevski, această balansare devine una între minte și nebunie. Geniul percepe lumea altfel, chiar fizic, iar de aici izvorăsc adesea
ciudățenii în comportament și dificultăți de adaptare. Pentru a aduce o altă realitate în cea cotidiană, geniul trebuie să
muncească mult, enorm, aproape titanic. Cu cât legătura sa cu cealaltă realitate este mai puternică, cu atât mai
mare e efortul pe care trebuie să-l depună pentru a o împărtăși lumii
obișnuite. Altfel, îl așteaptă nebunia sau o viață scurtă. De obicei, geniile care
au trăit mult au fost truditori neobosiți, iar răsplata lor de la Dumnezeu a
fost minunată.
Decembrie 2006
***
AFORISMELE SONIEI ȘATALOVA
1. AGRESIUNE – trecerea emoțiilor negative într-o acțiune fizică. (18 ani)
2. AGRESIUNE – un mod distructiv de autoafirmare. (18 ani)
3. AGRESIUNE – un mod de a arăta lumii supărarea față de ea. (18 ani)
4. AUTISM – viață în nicăieri și nicicând și, în același timp, în
pretutindeni și întotdeauna. (15 ani)
5. ENTUZIASM – o pasiune atât de intensă încât nu mai poți face nimic
altceva, atâta timp cât ai puteri. (8 ani)
6. AFRICAN – cea mai bună iscoadă pentru cercetări/misiuni de noapte. (10
ani)
7. FLUTURE – principalul semn al fericirii de vară. (8 ani)
8. FLUTURE – mozaic zburător. (11 ani)
9. VIITOR – o viață potențială cu tendința de a se manifesta. (11 ani)
10. VERS LIBER – poezie care nu trebuie să urmeze legile versificației și nu
va fi mai puțin valoroasă pentru asta. (8 ani)
11. VÂNT – aer care nu iubește liniștea. (8 ani)
12. DOCTOR – cel care îndepărtează din iarba sănătății ciulinii bolii. (9
ani)
13. GENIALITATE – viața într-o realitate obișnuită și, în același timp,
într-o realitatea divină sau oarecare alta, și transpunerea acestei
realități în cea obișnuită. (12 ani)
14. PĂCAT – crustă pe suflet, ce desparte omul de Dumnezeu. (9 ani)
15. PĂCAT – gând sau acțiune împotriva chipului lui Dumnezeu din om. (9 ani)
16. FURTUNĂ – ceartă între nori. (11 ani)
17. DA – polul pozitiv al scalei acordului. (10 ani)
19. COPILĂRIA – răsăritul destinului în viața omului. (10 ani)
20. PLOAIE – râu cu fundul găurit. (8 ani)
21. ACASĂ – locul din care pleci și în care te întorci toată viața. (11 ani)
22. ACASĂ – lumea pe care omul o creează pentru el și pentru cei mai
apropiați ai lui. (9 ani)
23. SUFLETUL – golul din om, pe care îl umple cu fie Dumnezeu, fie cu
satana. (8 ani)
24. VIAȚA – suflare a milostivirii lui Dumnezeu asupra firii create de El.
(8 ani)
25. GARDUL – hotar al unui loc, făcut de mâini omenești. (8 ani)
26. AMBUSCADĂ – așteptare tainică, cu gânduri rele pentru cei așteptați. (8
ani)
27. SUNETUL – una dintre culorile principale cu care este pictat tabloul
lumii. (8 ani)
28. SĂNĂTATEA – viața fără limitări trupești. (9 ani)
29. SĂNĂTATEA – când în trup e întotdeauna vară. (9 ani)
30. CĂSCATUL – ușă (deschisă) a plictiselii. (11 ani)
31. RĂUFĂCĂTORUL – cel ce face răul doar fiindcă așa îi place. (8 ani)
32. MÂNIA – colții de fiară ai caracterului. (12 ani)
33. CUNOȘTINȚA – întâlnirea unor înțelegeri diferite ale lumii sau chiar a
unor lumi diferite. (8 ani)
34. JOACA – o glumă luată în serios. (8 ani)
35. IMPROVIZAȚIA – jocul imaginației cu vorbe, sunete și culori, ca să se
nască iute ceva nou. (8 ani)
36. CARTEA – lucru în care se pot păstra în timp cunoștințele (gândurile) și
sentimentele (simțămintele) oamenilor. (8 ani)
37. CARTEA – o cale de a vorbi cu mulți oameni de-a lungul vremii. (8 ani)
38. GHEARELE – arma cea mai de seamă a pisicii. (12 ani)
39. GHEARELE – ceea ce devin unghiile, când nu le tai multă vreme. (12 ani)
40. CĂRUCIORUL – fotoliu-pat pe roți. (10 ani)
41. CORABIA – casă călătoare pentru o viață (viețuire) pe ape. (10 ani)
42. PISICA – simbol al independenței îmbietoare. (8 ani)
43. ARIPA – (principalul) semnul de căpetenie al celor ce știu să zboare. (8
ani)
44. IDOLUL(vedeta) – chip căruia i s-au dat trăsături de dumnezeu. (11 ani)
45. PALMA – suprafață pe care se desfășoară viața degetelor. (9 ani)
46. PALMA – trunchi din care cresc ramuri-degete. (9 ani)
47. BECUL – cămăruță a luminii. (9 ani)
48. BECUL – căsuță de sticlă pentru electricitate. (11 ani)
49. LENEA – stare vâscoasă (cleioasă) a voinței, ce duce la nemișcare. (11
ani)
50. RADIERA – marele meșteșugar al ascunderii greșelilor de scris. (15 ani)
51. RADIERA – lăcaș închis pe vecie greșelilor (scrise). (15 ani)
52. GHEAȚA – asfaltul de iarnă al apelor. (11 ani)
53. GHEAȚA – sticlă care se topește. (11 ani)
54. CALUL – o mare călduroasă fericire, cu patru copite. (9 ani)
55. MASCA – chip cu o singură expresie. (11 ani)
56. MAȘINA – echivalent mecanic al organelor omului. (10 ani)
57. MAREA – casă pentru crabi și rechini. (11 ani)
58. MAREA – o supă prea sărată într-o oală uriașă. (11 ani)
59. ÎNȚELEPCIUNEA – (cumpătarea) măsura dintre „prea puțin" și „prea mult".
(9 ani)
60. MUZEUL – conservă a timpului. (8 ani)
61. MUZICA – cântarea lui Dumnezeu în auzul omului. (9 ani)
62. GÂNDUL – cea mai puternică forță din lume, după iubire. (8 ani)
63. GÂNDUL – îndrăzneala minții de a modela imagini prin cuvinte. (8 ani)
64. GÂNDUL – ceea ce deosebește lumea de haos. (8 ani)
65. ȘOARECELE – jucăria preferată a pisicii. (10 ani)
66. TREBUIE – bici pentru voință. (10 ani)
67. NAIVITATEA – ușurătatea caracterului omului. (8 ianuarie 2015)
68. ȘTIINȚA – cunoaștere întemeiată pe îndoială. (10 ani)
69. ȘTIINȚA – un sistem al cunoașterii în care nu e loc pentru credință. (10
ani)
70. NU – polul negativ al scării încuviințării. (10 ani)
71. NU – rod (rezultatul) al refuzului. (10 ani)
72. NOUTATEA – un lucru care îmbogățește lumea ta atunci când îl întâlnești.
(8 ani)
73. ȘTIREA/noutatea – tot ceea ce încă nimeni nu știe. (9 ani)
74. NOAPTEA – umbrelă neagră presărată cu stele. (10 ani)
75. PRÂNZUL – un mic dejun întârziat și îndestulător. (8 ani)
76. NORUL – burete ce curăță cerul. (11 ani)
77. IMAGINEA – chipul care ia naștere în minte când vezi, auzi, simți sau
îți amintești ceva. (8 ani)
78. PĂPĂDIA – culoarea galbenă a primăverii. (11 ani)
79. PĂPĂDIA – oglinda soarelui. (11 ani)
80. DEFINIȚIA – un hotar din cuvinte pentru un concept. (16 ani)
81. ODIHNA – o muncă făcută cu bucurie. (8 ani)
82. OCHELARII – îndreptarul personal al vederii. (12 ani)
83. VREMEA – starea sufletească a naturii. (9 ani)
84. VREMEA – o amestecare de melancolie cu bucurie. (9 ani)
85. DE CE – pod de la urmări spre cauze. (16 ani)
86. DE ACEEA – pod de la cauze spre urmări. (16 ani)
87. DEPĂȘIREA – efort al sufletului prin care mintea și trupul biruiesc
orice piedici. (9 ani)
88. AVENTURA – un eveniment neobișnuit care îți schimbă lumea și pe tine. (8
ani)
89. IAURTUL – laptele care s-a supărat că nu a fost băut la timp. (17 ani)
90. TRECUTUL – viață împlinită(realizată), cu o tendință spre uitare. (11
ani)
91. PASĂREA – gândul lui Dumnezeu întrupat în cântec și zbor. (8 ani)
92. BUCURIA – hrana optimismului. (11 ani)
BUCURIA – axa bunei dispoziții. (11 ani)
93. PIEPTENELE – greblă pentru cap. (11 ani)
94. TRANDAFIRUL – simbol al eleganței desăvârșite. (11 ani)
95. ROLUL – viața pe care o trăiești în joc. (8 ani)
96. ROMANTICĂ – o starea a sufletului când vezi minuni în lucrurile
obișnuite. (8 ani)
97. BASMUL – dorul după minune. (11 ani)
98. BASMUL – minunea plăsmuită de imaginație. (11 ani)
99. BASMUL – viață născută de suflet atunci când realitatea nu îi este pe
potrivă. (8 ani)
100. PARANTEZELE – ziduri pentru cuvinte în scris. (8 ani)
111. MOARTEA – o amarnică, înfricoșătoare și dureroasă urâțenie. (8 ani)
112. MOARTEA – unirea sfârșitului cu începutul, odată cu destrămarea
rânduielii și a sensului. (8 ani)
113. RÂSUL – doctorul sufletului întristat. (8 ani)
114. CÂINELE – întruparea lătrătoare a credincioșiei și supunerii. (10 ani)
115. CONȘTIINȚA – dascălul legii lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru. (9 ani)
116. SOMNUL – firimituri de ireal în viața reală. (9 ani)
117. CONCURSUL/competiția – o lucrare comună cu scopul de a afla cine o face
mai bine. (8 ani)
118. SPIRALA – o linie dreaptă încremenită în dans. (10 ani)
119. MASA – suprafața unde se desfășoară viața farfuriilor și a tot ce mai
ajunge pe ea. (8 ani)
120. FRICA – stârnitorea lașității. (9 ani)
121. FRICA – frâna în calea acțiunii. (9 ani)
122. RUȘINEA – focul ce arde păcatul din sufletul omului. (9 ani)
123. SOARTA – hotarele nemiloase ale vieții fiecărui om. (8 ani)
124. CREAȚIA – starea sufletului și a minții din care se naște ceva nou. (11
ani)
125. TELEVIZIUNEA – procesul prin care viața reală devine virtuală. (16 ani)
126. NELINIȘTEA – sora mai mică a fricii. (9 ani)
127. NELINIȘTEA – furnicătură în inimă la așteptarea a ceva neplăcut sau
necunoscut. (9 ani)
128. POTECĂ – drum mic, lipsit de asfalt. (8 ani)
129. NOROCUL – un eveniment ce naște buna dispoziție. (8 ani)
130. PLĂCEREA – atunci când o mulțime de daruri fac minuni cu o stare
proastă. (8 ani)
131. ZÂMBETUL – parola bunăvoinței. (15 ani)
132. ÎNCĂPĂȚÂNAREA – frâna în calea devenirii omului. (15 ani)
133. ÎNCĂPĂȚÂNAREA – piatra din caracter de care se împiedică cele mai bune
intenții. (15 ani)
134. URAGANUL – vântul ieșit din minți. (8 ani)
135. URECHEA – capcana sunetelor pentru făpturile vii. (8 ani)
136. FANTEZIA – țesătura ce împodobește existența sufletului. (10 ani)
137. FOTOGRAFIA – oglindă din trecut. (11 ani)
138. FOTOGRAFIA – imagine conservată. (10 ani)
139. PÂINEA – grija vieții. (9 ani)
140. PÂINEA – temelia săturării. (9 ani)
141. OMUL – o făptură vie înzestrată cu rațiune, vorbire, mâini iscusite și
libertatea de a alege cum să le folosească. (8 ani)
142. OMENIREA – toți oamenii laolaltă, priviți ca un singur om mare. (8 ani)
143. MINGEA – cub fără colțuri și muchii. (10 ani)
144. ELECTRICITATEA – fenomen al naturii pe care se sprijină viața
civilizației moderne. (11 ani)
145. ESEUL – amprenta gândurilor și a sufletului, împărtășită în scris
celorlalți. (12 ani)
146. ESEUL – emoție întrupată în gând. (8 ani)
147. GROAPA – un deal răsturnat. (11 ani)
Traducere de
Thomas R. Wenn din cartea "Nu sunt mută, eu vorbesc" - Sonia Șatalova
LEGATURI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu