[...]Muzica este, fara indoiala, una dintre minunile lumii, fara de care orice suflet ar simti ca ii lipseste ceva, fara de care o inima s-ar sufoca. Muzica este un dar al lui Dumnezeu. Muzica vine firesc, nascuta ca urmare a nevoii omului de a exprima cat mai penetrant si convingator ritmul trairii sale. Originea si pricina cantarii se afla in mare masura in slavirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a alcatuit intr-o fascinanta dualitate: minte si inima. Amandoua sunt parte din fiinta noasta si amandoua sunt la fel de importante. Anticii sustineau ca mintea trebuie pusa la dreapta omului, inar inima la stanga. Mana dreapta este pentru domnie, pentru purtarea sceptrului. Ea simbloizeaza intelepciunea. Mintea este responsabila cu ratiunea, cu gandirea, cu intelegerea lucrurilor. Ea ne permite sa intelegem relatia dintre cauza si efect. Cu ea analizam realitatea inconjuratoare si tot cu ea cautam sa gasim solutii rationale la problemele pe care le intampinam. Mintea are si ea nevoie de ceasuri de bucurie si de destindere. In astfel de clipe, mintea creeaza ceea ce noi numim poezie. Poezia este muzica mintii. Ea are si rima riguroasa, si ritm, si cadenta.
Pe de alta parte, avem inima. Inima este sediul sentimentelor. Inima isi are trairile ei si limbajul ei specific. Cand inima reuseste sa se reculeaga si sa se disciplineze intr-o anumita directie, ea creeaza Muzica! Muzica este maximul de disciplinare, maximul de rigurozitate, maximul de concentrare a inimii! Daca vreti un joc de cuvinte, muzica este poezia inimii, tot asa cum poezia este muzica mintii.
