Emisiunea “Vestea cea bună” – Virtuțile creștine - 28 feb. 2017.
Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.
Prof. Mihail Chircor: Astazi va propunem ca tema virtutile crestine, si o sa-l rugam pe Parinte sa ne spuna ce este virtutea, de unde vine virtutea si cum se manifesta virtutea. Deci, Parinte, sa incercam sa explicam ce inseamna virtute crestina, sau daca exista si o virtute necrestina.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Inainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pamant existau diferite coduri morale care aveau principii si includeau in corpul lor si practicarea anumitor virtuti. Acest lucru nu stirbeste cu nimic valoarea adevarului descoperit de Domnul nostru Iisus Hristos, ci, dimpotriva, il pune in valoarea ca presentiment, ca profetie a ceea ce Hristos a implinit. Bineitneles ca au existat si virtuti mai inainte de crestinism. Ma gandesc la ceea ce spunea Platon odinioara, ca "tot aurul de pe pamant si tot aurul de sub pamant nu inseamna nimic fata de omul virtuos" - spunea in tratatul sau despre legi. Si, la fel, in tratatul sau despre repubilca aminteste ca virtutea reprezinta absolulul de devenire pentru om. Sunt anticipari ale actelor mantuitoare pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea sa le ofere in dar lumii pe cale de mantuire.
Nu ne deranjeaza sub nici o forma faptul ca Platon, Aristotel, Plutarh, Herodot - pe care de altfel noi ii respectam si ii cinstim, si care in anumite biserici sunt chiar pictati, ca fiind din partea neamurilor neiudaice. Cum au evreii pe profetii, mari si mici, asa si neamurile pagane, neiudaice, au avut pe filozofi, pe marii intelepti, care au virtutea legaturii lor, chiar si asa, "in ghicitura", cum spunea Sfantul Apostol Pavel, cu Duhul Sfant, si au emis niste profetii, niste aniticipatii care in cele din urma s-a dovedit corecte. [...] Prin aceasta intelegandu-se o continuitate, nu o zbatere violenta intre nou si vechi. Domnul Iisus Hristos a spuns: "n-am venit sa stric legea, n-am venit sa stric, ci s-o implinesc", adica sa o desavarsesc. Si, ca sa o desavarsesc, ea trebuia ca mai inainte sa ma anticipeze pe Mine, ca Fiu al lui Dumnezeu. Trebuia sa preagateasca lumea pentru asteptarea Mea. Pana la urma intreaga lege morala de dinainte de Hristos, o preagatea pe lumea aceasta pentru venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant, chiar si cu limitele de rigoare ale mintii omenesti de atunci, ale epocilor, pline de cruzime si de sange. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu n-a parasit niciodata lumea Lui, complet, izoland-o ca intr-un fel de penitenciar, ci intotdeauna a interveit in viata ei, a pregatit-o prin fagaduinte, prin coduri date de mari intelepti, s.a.m.d.
Prin urmare, virtutea ar putea fi inteleasa si in prisma vechilor intelepti ai lumii, dar mai ales in lumina adevarurilor revelate de Domnul Iisus Hristos si transmise noua prin Sfintii Apostoli si prin urmasii lor directi, episcopi, preoti si diaconi pana la sfarsitul lumii, ca fiind o armonizare intre legea morala cu care ne nastem, adica poruncile lui Dumnezeu, si viata noastra individuala, concreta. Adica virtutea este legea morala in care ma nasc in aplicarea concreta din viata mea.
Prof. Mihail Chircor: Deci, cine traieste dupa legile morale ale bisericii crestine este un om virtuos.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Marele filozof Kant spunea: "doua lucruri imi umplu sufletul de uimire: "cerul instelat deasupra mea, si legea morala din mine" - si nu gresea. Pentru ca aceasta dovada a legii morale cu care ne nastem este de fapt garantia ca Dumnezeu ne iubete foarte mult si ca aceasta lege este data noua ca sa avem un ghid pe parcursul vietii noastre. Adica sa nu fim dezorientati in aceasta lume, sa nu ne comportam ca niste oameni fara capatai, ci ca niste gospodari intelepti, ca niste calatori, niste pelerini care si-au facut temele din timp, pregatindu-si drumul: si-au luat merinde, cunosc harta drumului, cunosc traseul si stiu foarte bine tinta spre care se indreapta.
Prof. Mihail Chircor: Deci, Parinte, avem printre noi oameni virtuosi si oameni mai putini virtuosi. De unde le vine aceasta virtute? E un dar de la Dumnezeu, este ceva dobandit prin jertfa noastra? Cum devine omul virtuos? Care e mecanismul?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Omul se naste cu legea morala naturala data de Dumnezeu, insa, modul de aplicare a acestei legi tine de educatia lui, de gradul lui de induhovnicire si de dorinta lui liber exprimata prin fapte concrete de a fi copil al lui Dumnezeu. Adica, poate sa ramana ca o carte intr-o biblioteca pe care n-ai pus mana niciodata in viata ta, o ai acolo dar ai praful de 30 de degete sau, poate fi cu adevarat constitutia vietii tale, prin actiuni concrete. Adica faptele tale probeaza gradul tau de virtute. Insa, Sfintii Parinti, mai ales Sfantul Maxim Marturisitorul ne avertizeaza ca a te feri de rau si a implini binele cu scopul fie de a dobandi binele promis de Dumnezeu, fie din cauza fricii fata de cadere si fata de pericole, nu inseamna ca tu esti virtuos la modul desavarsit. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca trebuie sa practici iubirea, manifestata prin virtuti, dezinteresat, caci cu adevarat acel om este in starea de pace, care pe toate, si pe cele rele, si pe cele bune, le primeste nepatimitor, le primeste cu pace. Foarte frumos se leaga de Psalmul 33, care se citeste in cadrul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, practicata in Postul cel Mare: "Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea."(Psalm 33, 13) Adica asta ar insemna ca daca eu practic virtutile crestinesti pe care le-am invatat fie de la parinti, fie de la parintele meu duhovnic, fie de la vre-o scoala anume, de la un invatator, de la un om de bine in genere, aceste virtuti trebuie pacticate de dragul virtutilor, nu trebuie practicate urmarind scopul precis, fie in sens pozitiv, adica dobandirea promisiunii lui Dumnezeu - si pentru asta faci efort si transpiri - fie, din latura cealata, a fricii, a terorii de ceea ce te asteapta daca nu implinesti poruncile Domnului. Acestea sunt doar stadii intermediare spre ceea ce trebuie sa faci tu cu adevarat. Adica virtutea trebuie sa devina un mod de a fi, ca o respiratie pentru omul crestin, nu un mijloc prin care atingi un scop.
Sfantul Ioan Gura de Aur, talmacind ce inseamna jertfa, pe care un crestin poate sa o inalte lui Dumnezeu, afirma acelasi lucru, anume ca virtutile morale sunt singurul lucru pe care omul poate sa-l inalte spre Dumnezeu din partea lui, ca, altceva, Domnul le are pe toate, la modul absolut. De aceea Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ii cearta pe farisei, care ii instigau pe Apostoli impotriva Invatatorului spunandu-le: "de ce Invatatorul vostru manaca si bea cu vamesii si pacatosii". Si, Mantuitorul le raspunde foarte frumos: "pentru ca nu au trebuinta de doctor cei sanatosi ci cei bolnavi. Mergeti si invatati ce inseamna cuvintele: Mila voiesc si nu jertfa". Adica jertfa fara asocierea cu virtutile este ceva orb, este o cramponare a ta de actiunile externe fara sa patrunzi duhul jertfei respective, care nu se poate fara virtute. Dovada ca Insusi Domnul spune: daca ai ceva cu cineva, lasa darul tau la altar si du-te si te impaca -deci practica virtutea - si, de-abia dupa aceea adu jertfa ta. Fiindca, altfel, jertfa ta nu-i decat un act exterior, un act fizic, de ispasire, dar nu este dublat, nu este energizat, nu este induhovnicit de valoarea morala a faptei, de ceea ce conteaza cu adevarat in ochii Domnului: jertfa inimii tale. Prin urmare aici atingem si un loc, practic, de unde izvorasc toate virtutile.
Sfantul Nectarie de Eghina, in manualul sau de morala, afirma ca toate virtutile, desi se leaga toate intre ele: credinta cu mintea, intelepciunea cu mintea, nadejdea se leaga mai mult de vointa si dragostea cu sentimentul, totusi, toate acestea la un loc izvorasc din inima omului. Pentru ca din inima unii aleg calea virtutii si din inima altii le resping. Practic locul unde se face discernerea, intre alegerea sau respingerea virtutii este inima omului.
Prof. Mihail Chircor: Acuma avem un numar de virtuti crestine, si haideti sa discutam despre credinta, nadejde si dragoste, care sunt cele mai importante virtuti crestine, sa le luam pe rand, si sa le luam gradat, caci practic ele se leaga si decurg una din alta, si cam in ordinea aceasta sunt ele, si cand ajungem la ultima, la dragoste, atunci o sa putem sa tragem niste concluzii.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rand, aceste impartiri pe care le facem noi, sa zicem asa, specialistii in morala crestina, in virtuti "a", in virtuti "b", fie dupa efectele pe care le au asupra omului, fie dupa gradul lor de apreciere din partea lui Dumnezeu, sunt impartiri teoretice. Asa cum nici harul lui Dumnezeu nu poate fi despartit in mii de raze, desi el lucreaza in nesfarsite straluciri, unul este harul lui Dumnezeu, una este lucrarea lui Dumnezeu. Nu are mai multe lucrari, dar acea lucrare se adapteaza cu mediul pe care-l intalneste. Astfel, intr-un anumit om rodeste mai mult darul cuvantului, in alt om, rodeste prin conlucrare cu harul, milostenia, in alt om lucreaza profetia, in altul darul postului.
Aceste mari virtuti, practic sunt impartine de noi, pentru a ne ajuta pe noi, decat pentru faptul ca ar fi ele asa, ca atare. Insa, intr-adevar, toate in cele din urma, reprezinta dragostea, sunt stadii ale dragostei, adica ale harului lui Dumnezeu si ale adancirii noastre, respectiv ale departarii noastre, de acest har, care ne sustine, ne potenteaza fortele si ne calauzeste spre lumina. "Cat aveti lumina stati in lumina pentru a fi fii ai luminii", ne spune Domnul nostru Iisus Hristos, la Evanghelia dupa Ioan. Asadar, aceasta impartire, nu este neaparat atotcuprinzatoare, ci este un sprijin, venit din partea intelectualilor Bisericii, pentru ca noi sa intelegem mai bine chipurile de virtuti, potrivit cu adancirea in har a omului.
Cele mai inalte, care conduc direct la Dumnezeu - de aceea sunt si numte teologice- care inalta pe om pana la dimensiunea aceea superioara, sunt credinta, nadejdea si dragostea. Acestea sunt si enumerate ca atare de Sfantul Apostol Pavel in Sfanta Scriptura - deci au si fundament biblic-, si ele reprezinta radacina tututor celorlate virtuti morale, care sunt virtuti fata de familie, virtuti civice, virtuti fata de semenii nostrii s.a.m.d. sunt multe impartiri, sucsecvente.
Credinta ce este de fapt? Marturisirea ferma, asa cum spune Sf. Vasile cel Mare, si neindoita a adevarului revelat de Domnul nostru Iisus Hristos pe pamant. Pe de alta parte ea mai are si o latura negativa, nu in sensul pacatos, ci in sensul aratat in Psalmul 33: "fereste-te de rau si fa binele". Credinta are latura pozitiva, marturisirea adevarului revelat, dar, pe de alta parte lupta continua, neintrerupta cu propriile tale indoieli. E firesc! Omul pe pamant nu e un spalat pe creier! Are indoieli, are zbateri. Se si vorbeste despre indoiala ca si ispita de moarte. Inainte de moarte omul are cele mai groaznice ispite, cele mai teribile indoieli. Ele sunt si semne prevestitoare ale sfarsitului apropiat, ale sfarsitului emeinent al omului.
[...]
Mai inainte de a trece la nadejde sa facem o scurta subliniere, anume ca Domnul nostru Iisus Hristos vorbeste despre pomul cu roade si pomul fara roade si spune: nu poate pomul bun sa scoata roade rele. Ei, cum poate pomul rau sa scoata roade bune?! Prin urmare dupa roade ii veti cunoaste. Roadele fiind ce? Virtutile, roadele omului - astea sunt roadele nostre. [...] Spre exemplu, din credinta se naste ce? Se naste intelepciunea, se naste dreapta socotinta, adica discernamantul curat, se mai naste si marturisirea, cunoasterea si marturisirea adevarului. Ceea ce inseamna ceva. Inseamna ca ai harta in mana, nu ai cum sa te ratacesti pe cale.
Acuma vointa, corespunzatoare cu nadejdea, potentandu-se una pe alta, iti ofera curajul de a merge pe cale. Ca din nadejde se naste curajul, barbatia, speranta ca Dumnezeu este cu tine si ca nu te va parasi niciodata, in masura in care nu abandonezi tu calea, iti da puterea aceea extraordinara a curajului de a pune in aplicare credinta.
Iar, din dragoste se naste ceva extraordinar! Se naste sinceritatea, adevarul! Mantuitorul asa spune: "adevarul va va face liberi", dar nu adevarul teoretic. Da? Scoti, asa, cateva principii, le-ai pus pe o pancarda si iesi cu ele in strada, si cu pancarda in mana propovaduiesti nu stiu ce doctrina. Nu! Ci adevarul dragostei! Adevarul sincer nu poate izvorî decat din dragoste, pentru ca dragostea inveleste, incalzeste si orienteaza corect toate celelalte virtuti.
Credinta fara dragoste este stearpa, este cod de legi, articolul cutare, paragraful cutare. Ce deplange Domnul Hristos la farisei? Nu faptul ca se straduiau sa implineasca poruncile, cele 643 de legi mari si cele cateva mii de norme de aplicare ale legilor respective, ca dadeau zeciuiala si din chimen si din marar, si din bobitele de piper scoteau a zecea parte si o puneau acolo intr-o punguta pentru templu... Ajunsesera la un grad de formalism extraordiar de avansat. Mila, dragostea, dreptatea? Ii intreba Mantuitorul: ce faceti voi, pui de vipere? Pe acestea nu trebuia sa le abandonati - zeciuiala, faptele exterioare, sunt actiuni de jertfa si ele, curatitoare si ele, dar numai si numai daca sunt dublate de duh, numai si numai daca sunt dublate de puterea data de sinceritate, data de milostivire, data de dragoste, compasiune s.a.m.d. Ce spune asta? Ca adevarata jertfa nu poate fi primita de Dumnezeu decat daca e dublata de virtute. Prin urmare virtutea este absolut necesara dezvoltarii firesti a unui om. Fara virtute omul isi pierde identitatea, se dizolva, devine o marfa, un produs, un numar.
Prof. Mihail Chircor: Deci e definitorie virtutea pentru conditia umana.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Ce spune Mantuitorlul, citinad din profetia lui Isaia (29, 13)? "poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe" de Mine. Ce inseamna, de fapt, virtutea? Apropierea inimii de cuvantul transmis prin gura si de Dumnezeu. Adica punerea tuturor resorturilor fiintei omenesti pe calea fireasca spre Dumnezeu. Ce spune Domnul? Degeaba Ma cinstiti voi cu buzele, daca inima voastra este rece, daca voi sunteti cu inima departe de Mine. Ma cinstit cu buzele, faceti actiuni exterioare, dar uitati, ca Eu i-am infierat pe farisei, pe saduchei si pe irodieni si pe toate partiduletele acelea religioase din timpul propovaduirii Mele pe pamant. Tocmai pentru asta, pentru ca nu stiau sa asocieze virtutea cu actiunea de jertfa concreta. Nici pe aceea nu trebuiau sa o lase, nici pe cealalta sa o dea deoparte. Amandoua, de abia, devin lucratoare. Si, cum probeaza ca sunt lucratoare in noi? Primul lucru este dobandirea pacii. Este primul rezultat al conlucrarii dintre virtute si legea morala.
Prof. Mihail Chircor: De fapt, noi cand spunem ca vrem sa fim fericiti, cum stii ca esti fericit? Pai, cand ai pace in suflet.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Ce spune Domnul, atat de frumos, in Fericiri? Zice: fericiti sunt cei ce inseteaza si flamanzesc de dreptate, pentru ca aceia se vor satura. Eu ii voi satura. Se vor umple de dreptate, si nu dreptatea omului ci dreptatea lui Dumnezeu. El ii va inveli pe acesti oameni si ei vor simti plinul saturarii. Ati vazut cateodata, cand ne saturam la o masa, corpul se linisteste, simte nevoia de repaos, simte nevoia de odihna, cauta un pic de echilibru dupa ce a mancat cu echilibru. Bineinteles, nu vorbim de excese, vorbim de masura. Nivelul saturarii, asta e masura. M-am saturat, nu mai bag in mine sa ma umflu. Asta e si rostul postului sa ne cumpaneasca, sa ne fereasca de lacomie. Aicea, vedeti, ca poti sa incalci si postul si cu mancare de post. Ca daca iti umpli stomacul cu fasole, pui 3kg de fasole in tine, ce post mai e ala? Te limitezi la nivelul saturarii sau putin sub nivelul saturarii ca sa poti cu adevarat sa simti ca postesti, ca, altfel, daca ti-ai umflat pantecele e ca si cum ti l-ai fi umflat de carne. Noi ne pazim prin infranarea pantecelui.
Prof. Mihail Chircor: Si daca te infranezi, te infranezi nu numai scotand cateva alimente de pe lista, ci te infranezi si la cantitate. Sigur, nimeni nu spune sa flamanzeasca, sa stai sa te infometezi pana mori, dar nici sa te inbuibi.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Si te imbuibi cu mancare de post si pe urma spui ca ai postit. Nu! Faptul ca ti-ai umflat pantecele pana ai cazut lat, cu o mancare vegetala, nu te ajuta cu nimic. Creaza aceleasi stari de apasare si ingreuiare a trupuli si de impatimire, de inrobire a trupului fata de pantece ca si macare de dulce. Prin urmare manaci de post, manaci mancare vegetala, dar asociezi cu infranarea, asociezi cu celelalte virtuti pe care Dumnezeu ti le-a dat la indemana pentru a te desavarsi, si, atunci, postul devine cu adevarat un miracol, devine o minune pentru noi, facatori de minuni cu adevarat. De ce spun asta? Pentru ca Domnul spune ca anumite soiuri de demoni nu ies decat cu post si cu rugaciune. Postul are valoare de exorcism. Indeparteaza intunerciul, indeparteaza demonii din calea omului postitor. De aceea in post ne simtim mai ispititi dcat in timpul celorlalte zile, pentru ca noi, cand ascutim arma, diavolul vede si vine si el cu navala pentru noi, dar arma nu e facuta pentru noi, ci pentru el. Spune atat de frumos in cartea Triodului la un moment dat, despre Domnul Hristos dar si despre ucenici ca dupa ce si-au spalat sabia de sangele demonilor! Cat de frumos! Adica dupa un razboi, la un moment dat sabia ta, cea mai importanta, virtutea, practicarea virtutilor trebuie spatata de sangele demonilor, pe care i-ai ucis in lupta. Foarte frumos se spune la Triod lucrul acesta! Noi suntem intr-un razboi pe viata si pe moarte cu intunericul, cu lumea aceea dezorganizata, a haosului.
Prof. Mihail Chircor: Toata viata noastra este un razboi, pentru ca, de cand ne nastem, de la botez primim un inger...
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Foarte bine ati spus. Acest lucru ne invata Parintel Ilie Moldovan, ca noi primim trei ingeri pazitori, pe al treilea inger pazitor il primim in momentul botezului, dar ceilalti doi ingeri calauzitori ii primim chair si daca n-am primit botezul. Si, va spune de ce. Primul este ingerul neamului, ingerul poporului in care te-ai nascut, a etniei tale. Fiecare neam are un inger dat de Dumnezeu, pe care tu trebuie sa-l respecti si sa-l cinstesti. Avem dovezi in Sfanta Scriptura? Da! In Sfanta Scriptura, la cartea Profetului Daniel se aminteste despre ingerul Persiei, ingerul Greciei, ingerul neamurilor. La cartea Deuteronomului, in ultimul capitol, in testamentul profetului Moise, se spune ca Dumnezeu, cand a impartit neamurile pamantului, le-a impartit dupa numarul ingerilor Sai. Deci, de-o data avem un inger al neamului. Pe urma avem un inger al nasterii nostre, pentru ca nasterea noastra este un moment unic si irepetabil. Da, ca timpul trece, nu se mai intoarce inapoi, secunda in care m-am nascut este data de Dumnezeu mie, si un inger calauzitor este trimis de Domnul pentru a ma calauzi spre darul botezului, spre al treilea inger. Ingerul botezului se da numai celor botezati, si conlucreaza cu ceilalti doi ingeri, al neamului, al nasterii pentru manturiea mea.
Prof. Mihail Chircor: Da, si de la nastere apare si vrasmasul, care nu doarme si trimite cohorta de demoni, care nu se simt bine cand noi sutem in curatie, cand facem pe placul ingerilor si a lui Dumnezeu, deci cand avem aceste virtuti crestine, atunci diavolul turbeaza. Si atuncea exista un razboi continuu. El incearca cu orice chip sa ne scoata din aceasta stare de armonie, sa ne scoata din adevar, sa ne scoata din lumina, sa ne ia pacea si sa ne dea haos in locul pacii. De fapt asta se intampla cu fiecare dintre noi si in societate. Si raul asta este.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Aicea avem o profetie la cartea Regilor, cap. 21, unde se aminteste despre sabia cu care David l-a omorat pe Goliath. Sabia era a lui Goliath si David, dupa ce l-a omorat pe Goliath cu prastia in frunte si uriasul cucernic a cazut la pamant, David a luat sabia uriasului din teaca si cu aceia i-a taiat capul, cu sabia proprie vrasmasului. Ce inseamna asta? O profetie despre ce avea sa faca Hristos pe pamant, caci prin cruce, a transformat din pom al neascultarii in pom al mantuirii pentru om. Este sabia lui Dumnezeu crucea. Ei, si unde credeti ca era tinuta de marele preot al lui Israel? In Sfanta Sfintelor, era tinata sabia lui David. De ce a tinut-o acolo, langa efod, invelita intr-o panza? Pentru ca era venerata. In felul acesta si virtutile noastre trebuie sa se transforme in sabie duhovniceasca in lupta pe care o avem de dus impotriva raului si a intunericului pentru desavarsirea si mantuirea noastra.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Inainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pamant existau diferite coduri morale care aveau principii si includeau in corpul lor si practicarea anumitor virtuti. Acest lucru nu stirbeste cu nimic valoarea adevarului descoperit de Domnul nostru Iisus Hristos, ci, dimpotriva, il pune in valoarea ca presentiment, ca profetie a ceea ce Hristos a implinit. Bineitneles ca au existat si virtuti mai inainte de crestinism. Ma gandesc la ceea ce spunea Platon odinioara, ca "tot aurul de pe pamant si tot aurul de sub pamant nu inseamna nimic fata de omul virtuos" - spunea in tratatul sau despre legi. Si, la fel, in tratatul sau despre repubilca aminteste ca virtutea reprezinta absolulul de devenire pentru om. Sunt anticipari ale actelor mantuitoare pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea sa le ofere in dar lumii pe cale de mantuire.
Prin urmare, virtutea ar putea fi inteleasa si in prisma vechilor intelepti ai lumii, dar mai ales in lumina adevarurilor revelate de Domnul Iisus Hristos si transmise noua prin Sfintii Apostoli si prin urmasii lor directi, episcopi, preoti si diaconi pana la sfarsitul lumii, ca fiind o armonizare intre legea morala cu care ne nastem, adica poruncile lui Dumnezeu, si viata noastra individuala, concreta. Adica virtutea este legea morala in care ma nasc in aplicarea concreta din viata mea.
Prof. Mihail Chircor: Deci, cine traieste dupa legile morale ale bisericii crestine este un om virtuos.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Marele filozof Kant spunea: "doua lucruri imi umplu sufletul de uimire: "cerul instelat deasupra mea, si legea morala din mine" - si nu gresea. Pentru ca aceasta dovada a legii morale cu care ne nastem este de fapt garantia ca Dumnezeu ne iubete foarte mult si ca aceasta lege este data noua ca sa avem un ghid pe parcursul vietii noastre. Adica sa nu fim dezorientati in aceasta lume, sa nu ne comportam ca niste oameni fara capatai, ci ca niste gospodari intelepti, ca niste calatori, niste pelerini care si-au facut temele din timp, pregatindu-si drumul: si-au luat merinde, cunosc harta drumului, cunosc traseul si stiu foarte bine tinta spre care se indreapta.
Prof. Mihail Chircor: Deci, Parinte, avem printre noi oameni virtuosi si oameni mai putini virtuosi. De unde le vine aceasta virtute? E un dar de la Dumnezeu, este ceva dobandit prin jertfa noastra? Cum devine omul virtuos? Care e mecanismul?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Omul se naste cu legea morala naturala data de Dumnezeu, insa, modul de aplicare a acestei legi tine de educatia lui, de gradul lui de induhovnicire si de dorinta lui liber exprimata prin fapte concrete de a fi copil al lui Dumnezeu. Adica, poate sa ramana ca o carte intr-o biblioteca pe care n-ai pus mana niciodata in viata ta, o ai acolo dar ai praful de 30 de degete sau, poate fi cu adevarat constitutia vietii tale, prin actiuni concrete. Adica faptele tale probeaza gradul tau de virtute. Insa, Sfintii Parinti, mai ales Sfantul Maxim Marturisitorul ne avertizeaza ca a te feri de rau si a implini binele cu scopul fie de a dobandi binele promis de Dumnezeu, fie din cauza fricii fata de cadere si fata de pericole, nu inseamna ca tu esti virtuos la modul desavarsit. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca trebuie sa practici iubirea, manifestata prin virtuti, dezinteresat, caci cu adevarat acel om este in starea de pace, care pe toate, si pe cele rele, si pe cele bune, le primeste nepatimitor, le primeste cu pace. Foarte frumos se leaga de Psalmul 33, care se citeste in cadrul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, practicata in Postul cel Mare: "Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea."(Psalm 33, 13) Adica asta ar insemna ca daca eu practic virtutile crestinesti pe care le-am invatat fie de la parinti, fie de la parintele meu duhovnic, fie de la vre-o scoala anume, de la un invatator, de la un om de bine in genere, aceste virtuti trebuie pacticate de dragul virtutilor, nu trebuie practicate urmarind scopul precis, fie in sens pozitiv, adica dobandirea promisiunii lui Dumnezeu - si pentru asta faci efort si transpiri - fie, din latura cealata, a fricii, a terorii de ceea ce te asteapta daca nu implinesti poruncile Domnului. Acestea sunt doar stadii intermediare spre ceea ce trebuie sa faci tu cu adevarat. Adica virtutea trebuie sa devina un mod de a fi, ca o respiratie pentru omul crestin, nu un mijloc prin care atingi un scop.
Sfantul Ioan Gura de Aur, talmacind ce inseamna jertfa, pe care un crestin poate sa o inalte lui Dumnezeu, afirma acelasi lucru, anume ca virtutile morale sunt singurul lucru pe care omul poate sa-l inalte spre Dumnezeu din partea lui, ca, altceva, Domnul le are pe toate, la modul absolut. De aceea Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ii cearta pe farisei, care ii instigau pe Apostoli impotriva Invatatorului spunandu-le: "de ce Invatatorul vostru manaca si bea cu vamesii si pacatosii". Si, Mantuitorul le raspunde foarte frumos: "pentru ca nu au trebuinta de doctor cei sanatosi ci cei bolnavi. Mergeti si invatati ce inseamna cuvintele: Mila voiesc si nu jertfa". Adica jertfa fara asocierea cu virtutile este ceva orb, este o cramponare a ta de actiunile externe fara sa patrunzi duhul jertfei respective, care nu se poate fara virtute. Dovada ca Insusi Domnul spune: daca ai ceva cu cineva, lasa darul tau la altar si du-te si te impaca -deci practica virtutea - si, de-abia dupa aceea adu jertfa ta. Fiindca, altfel, jertfa ta nu-i decat un act exterior, un act fizic, de ispasire, dar nu este dublat, nu este energizat, nu este induhovnicit de valoarea morala a faptei, de ceea ce conteaza cu adevarat in ochii Domnului: jertfa inimii tale. Prin urmare aici atingem si un loc, practic, de unde izvorasc toate virtutile.
Sfantul Nectarie de Eghina, in manualul sau de morala, afirma ca toate virtutile, desi se leaga toate intre ele: credinta cu mintea, intelepciunea cu mintea, nadejdea se leaga mai mult de vointa si dragostea cu sentimentul, totusi, toate acestea la un loc izvorasc din inima omului. Pentru ca din inima unii aleg calea virtutii si din inima altii le resping. Practic locul unde se face discernerea, intre alegerea sau respingerea virtutii este inima omului.
Prof. Mihail Chircor: Acuma avem un numar de virtuti crestine, si haideti sa discutam despre credinta, nadejde si dragoste, care sunt cele mai importante virtuti crestine, sa le luam pe rand, si sa le luam gradat, caci practic ele se leaga si decurg una din alta, si cam in ordinea aceasta sunt ele, si cand ajungem la ultima, la dragoste, atunci o sa putem sa tragem niste concluzii.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rand, aceste impartiri pe care le facem noi, sa zicem asa, specialistii in morala crestina, in virtuti "a", in virtuti "b", fie dupa efectele pe care le au asupra omului, fie dupa gradul lor de apreciere din partea lui Dumnezeu, sunt impartiri teoretice. Asa cum nici harul lui Dumnezeu nu poate fi despartit in mii de raze, desi el lucreaza in nesfarsite straluciri, unul este harul lui Dumnezeu, una este lucrarea lui Dumnezeu. Nu are mai multe lucrari, dar acea lucrare se adapteaza cu mediul pe care-l intalneste. Astfel, intr-un anumit om rodeste mai mult darul cuvantului, in alt om, rodeste prin conlucrare cu harul, milostenia, in alt om lucreaza profetia, in altul darul postului.
Cele mai inalte, care conduc direct la Dumnezeu - de aceea sunt si numte teologice- care inalta pe om pana la dimensiunea aceea superioara, sunt credinta, nadejdea si dragostea. Acestea sunt si enumerate ca atare de Sfantul Apostol Pavel in Sfanta Scriptura - deci au si fundament biblic-, si ele reprezinta radacina tututor celorlate virtuti morale, care sunt virtuti fata de familie, virtuti civice, virtuti fata de semenii nostrii s.a.m.d. sunt multe impartiri, sucsecvente.
Credinta ce este de fapt? Marturisirea ferma, asa cum spune Sf. Vasile cel Mare, si neindoita a adevarului revelat de Domnul nostru Iisus Hristos pe pamant. Pe de alta parte ea mai are si o latura negativa, nu in sensul pacatos, ci in sensul aratat in Psalmul 33: "fereste-te de rau si fa binele". Credinta are latura pozitiva, marturisirea adevarului revelat, dar, pe de alta parte lupta continua, neintrerupta cu propriile tale indoieli. E firesc! Omul pe pamant nu e un spalat pe creier! Are indoieli, are zbateri. Se si vorbeste despre indoiala ca si ispita de moarte. Inainte de moarte omul are cele mai groaznice ispite, cele mai teribile indoieli. Ele sunt si semne prevestitoare ale sfarsitului apropiat, ale sfarsitului emeinent al omului.
[...]
Mai inainte de a trece la nadejde sa facem o scurta subliniere, anume ca Domnul nostru Iisus Hristos vorbeste despre pomul cu roade si pomul fara roade si spune: nu poate pomul bun sa scoata roade rele. Ei, cum poate pomul rau sa scoata roade bune?! Prin urmare dupa roade ii veti cunoaste. Roadele fiind ce? Virtutile, roadele omului - astea sunt roadele nostre. [...] Spre exemplu, din credinta se naste ce? Se naste intelepciunea, se naste dreapta socotinta, adica discernamantul curat, se mai naste si marturisirea, cunoasterea si marturisirea adevarului. Ceea ce inseamna ceva. Inseamna ca ai harta in mana, nu ai cum sa te ratacesti pe cale.
Acuma vointa, corespunzatoare cu nadejdea, potentandu-se una pe alta, iti ofera curajul de a merge pe cale. Ca din nadejde se naste curajul, barbatia, speranta ca Dumnezeu este cu tine si ca nu te va parasi niciodata, in masura in care nu abandonezi tu calea, iti da puterea aceea extraordinara a curajului de a pune in aplicare credinta.
Iar, din dragoste se naste ceva extraordinar! Se naste sinceritatea, adevarul! Mantuitorul asa spune: "adevarul va va face liberi", dar nu adevarul teoretic. Da? Scoti, asa, cateva principii, le-ai pus pe o pancarda si iesi cu ele in strada, si cu pancarda in mana propovaduiesti nu stiu ce doctrina. Nu! Ci adevarul dragostei! Adevarul sincer nu poate izvorî decat din dragoste, pentru ca dragostea inveleste, incalzeste si orienteaza corect toate celelalte virtuti.
Credinta fara dragoste este stearpa, este cod de legi, articolul cutare, paragraful cutare. Ce deplange Domnul Hristos la farisei? Nu faptul ca se straduiau sa implineasca poruncile, cele 643 de legi mari si cele cateva mii de norme de aplicare ale legilor respective, ca dadeau zeciuiala si din chimen si din marar, si din bobitele de piper scoteau a zecea parte si o puneau acolo intr-o punguta pentru templu... Ajunsesera la un grad de formalism extraordiar de avansat. Mila, dragostea, dreptatea? Ii intreba Mantuitorul: ce faceti voi, pui de vipere? Pe acestea nu trebuia sa le abandonati - zeciuiala, faptele exterioare, sunt actiuni de jertfa si ele, curatitoare si ele, dar numai si numai daca sunt dublate de duh, numai si numai daca sunt dublate de puterea data de sinceritate, data de milostivire, data de dragoste, compasiune s.a.m.d. Ce spune asta? Ca adevarata jertfa nu poate fi primita de Dumnezeu decat daca e dublata de virtute. Prin urmare virtutea este absolut necesara dezvoltarii firesti a unui om. Fara virtute omul isi pierde identitatea, se dizolva, devine o marfa, un produs, un numar.
Prof. Mihail Chircor: Deci e definitorie virtutea pentru conditia umana.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Ce spune Mantuitorlul, citinad din profetia lui Isaia (29, 13)? "poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe" de Mine. Ce inseamna, de fapt, virtutea? Apropierea inimii de cuvantul transmis prin gura si de Dumnezeu. Adica punerea tuturor resorturilor fiintei omenesti pe calea fireasca spre Dumnezeu. Ce spune Domnul? Degeaba Ma cinstiti voi cu buzele, daca inima voastra este rece, daca voi sunteti cu inima departe de Mine. Ma cinstit cu buzele, faceti actiuni exterioare, dar uitati, ca Eu i-am infierat pe farisei, pe saduchei si pe irodieni si pe toate partiduletele acelea religioase din timpul propovaduirii Mele pe pamant. Tocmai pentru asta, pentru ca nu stiau sa asocieze virtutea cu actiunea de jertfa concreta. Nici pe aceea nu trebuiau sa o lase, nici pe cealalta sa o dea deoparte. Amandoua, de abia, devin lucratoare. Si, cum probeaza ca sunt lucratoare in noi? Primul lucru este dobandirea pacii. Este primul rezultat al conlucrarii dintre virtute si legea morala.
Prof. Mihail Chircor: De fapt, noi cand spunem ca vrem sa fim fericiti, cum stii ca esti fericit? Pai, cand ai pace in suflet.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Ce spune Domnul, atat de frumos, in Fericiri? Zice: fericiti sunt cei ce inseteaza si flamanzesc de dreptate, pentru ca aceia se vor satura. Eu ii voi satura. Se vor umple de dreptate, si nu dreptatea omului ci dreptatea lui Dumnezeu. El ii va inveli pe acesti oameni si ei vor simti plinul saturarii. Ati vazut cateodata, cand ne saturam la o masa, corpul se linisteste, simte nevoia de repaos, simte nevoia de odihna, cauta un pic de echilibru dupa ce a mancat cu echilibru. Bineinteles, nu vorbim de excese, vorbim de masura. Nivelul saturarii, asta e masura. M-am saturat, nu mai bag in mine sa ma umflu. Asta e si rostul postului sa ne cumpaneasca, sa ne fereasca de lacomie. Aicea, vedeti, ca poti sa incalci si postul si cu mancare de post. Ca daca iti umpli stomacul cu fasole, pui 3kg de fasole in tine, ce post mai e ala? Te limitezi la nivelul saturarii sau putin sub nivelul saturarii ca sa poti cu adevarat sa simti ca postesti, ca, altfel, daca ti-ai umflat pantecele e ca si cum ti l-ai fi umflat de carne. Noi ne pazim prin infranarea pantecelui.Prof. Mihail Chircor: Si daca te infranezi, te infranezi nu numai scotand cateva alimente de pe lista, ci te infranezi si la cantitate. Sigur, nimeni nu spune sa flamanzeasca, sa stai sa te infometezi pana mori, dar nici sa te inbuibi.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Si te imbuibi cu mancare de post si pe urma spui ca ai postit. Nu! Faptul ca ti-ai umflat pantecele pana ai cazut lat, cu o mancare vegetala, nu te ajuta cu nimic. Creaza aceleasi stari de apasare si ingreuiare a trupuli si de impatimire, de inrobire a trupului fata de pantece ca si macare de dulce. Prin urmare manaci de post, manaci mancare vegetala, dar asociezi cu infranarea, asociezi cu celelalte virtuti pe care Dumnezeu ti le-a dat la indemana pentru a te desavarsi, si, atunci, postul devine cu adevarat un miracol, devine o minune pentru noi, facatori de minuni cu adevarat. De ce spun asta? Pentru ca Domnul spune ca anumite soiuri de demoni nu ies decat cu post si cu rugaciune. Postul are valoare de exorcism. Indeparteaza intunerciul, indeparteaza demonii din calea omului postitor. De aceea in post ne simtim mai ispititi dcat in timpul celorlalte zile, pentru ca noi, cand ascutim arma, diavolul vede si vine si el cu navala pentru noi, dar arma nu e facuta pentru noi, ci pentru el. Spune atat de frumos in cartea Triodului la un moment dat, despre Domnul Hristos dar si despre ucenici ca dupa ce si-au spalat sabia de sangele demonilor! Cat de frumos! Adica dupa un razboi, la un moment dat sabia ta, cea mai importanta, virtutea, practicarea virtutilor trebuie spatata de sangele demonilor, pe care i-ai ucis in lupta. Foarte frumos se spune la Triod lucrul acesta! Noi suntem intr-un razboi pe viata si pe moarte cu intunericul, cu lumea aceea dezorganizata, a haosului.
Prof. Mihail Chircor: Toata viata noastra este un razboi, pentru ca, de cand ne nastem, de la botez primim un inger...
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Foarte bine ati spus. Acest lucru ne invata Parintel Ilie Moldovan, ca noi primim trei ingeri pazitori, pe al treilea inger pazitor il primim in momentul botezului, dar ceilalti doi ingeri calauzitori ii primim chair si daca n-am primit botezul. Si, va spune de ce. Primul este ingerul neamului, ingerul poporului in care te-ai nascut, a etniei tale. Fiecare neam are un inger dat de Dumnezeu, pe care tu trebuie sa-l respecti si sa-l cinstesti. Avem dovezi in Sfanta Scriptura? Da! In Sfanta Scriptura, la cartea Profetului Daniel se aminteste despre ingerul Persiei, ingerul Greciei, ingerul neamurilor. La cartea Deuteronomului, in ultimul capitol, in testamentul profetului Moise, se spune ca Dumnezeu, cand a impartit neamurile pamantului, le-a impartit dupa numarul ingerilor Sai. Deci, de-o data avem un inger al neamului. Pe urma avem un inger al nasterii nostre, pentru ca nasterea noastra este un moment unic si irepetabil. Da, ca timpul trece, nu se mai intoarce inapoi, secunda in care m-am nascut este data de Dumnezeu mie, si un inger calauzitor este trimis de Domnul pentru a ma calauzi spre darul botezului, spre al treilea inger. Ingerul botezului se da numai celor botezati, si conlucreaza cu ceilalti doi ingeri, al neamului, al nasterii pentru manturiea mea.
Prof. Mihail Chircor: Da, si de la nastere apare si vrasmasul, care nu doarme si trimite cohorta de demoni, care nu se simt bine cand noi sutem in curatie, cand facem pe placul ingerilor si a lui Dumnezeu, deci cand avem aceste virtuti crestine, atunci diavolul turbeaza. Si atuncea exista un razboi continuu. El incearca cu orice chip sa ne scoata din aceasta stare de armonie, sa ne scoata din adevar, sa ne scoata din lumina, sa ne ia pacea si sa ne dea haos in locul pacii. De fapt asta se intampla cu fiecare dintre noi si in societate. Si raul asta este.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Aicea avem o profetie la cartea Regilor, cap. 21, unde se aminteste despre sabia cu care David l-a omorat pe Goliath. Sabia era a lui Goliath si David, dupa ce l-a omorat pe Goliath cu prastia in frunte si uriasul cucernic a cazut la pamant, David a luat sabia uriasului din teaca si cu aceia i-a taiat capul, cu sabia proprie vrasmasului. Ce inseamna asta? O profetie despre ce avea sa faca Hristos pe pamant, caci prin cruce, a transformat din pom al neascultarii in pom al mantuirii pentru om. Este sabia lui Dumnezeu crucea. Ei, si unde credeti ca era tinuta de marele preot al lui Israel? In Sfanta Sfintelor, era tinata sabia lui David. De ce a tinut-o acolo, langa efod, invelita intr-o panza? Pentru ca era venerata. In felul acesta si virtutile noastre trebuie sa se transforme in sabie duhovniceasca in lupta pe care o avem de dus impotriva raului si a intunericului pentru desavarsirea si mantuirea noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu