P. Amfilohie Branza despre realitate si adevar. "Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul"

- Adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci e in planul duhovnicesc.

- Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Pocainta te scoate…, nu face abstractie, dar te ridica de la realitatea aceasta, spre Adevar.

- Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare

- Tehnologia, si alte mijloace care sunt la indemana acestei civilizatii, il fac pe om sa ia mai mult realitatea din jurul lui, mai mult decat Adevarul, si traieste o mare inselare. Zice ca realitatea, asta este adevarul. Adevarul insa este Hristos!

- Diavolul va folosi extraordinar tehnologia ca sa manipuleze constiinta omului.

- Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! […]. Realitatea este cel mai mare pericol, si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici! 

- Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului, si a puterii, si a biruintei luminii in om.

- Pocainta inseamna sinceritate. Pocainta iti da curaj, iti da ravna. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta.

- Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune!

Extrase din Cuvantul Ortodox: PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!”

“Bine v-am gasit! Dumnezeu sa-si faca mila cu noi toti!

Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand. Si lucrul acesta ne ajuta indeosebi sa intelegem atunci cand lucram pocainta. Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie, fiindca noi, in simturi fiind, datorita senzatiilor, inclinam prin natura noastra pacatoasa, si a slabiciunii firii, si a ispititorului, spre ceea ce ne satisface in mod imediat si in planul acesta al simturilor si al senzatiilor, insa adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci in planul duhovnicesc.

Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Nu pot sa zic ca Mantuitorul Hristos a intampinat aceasta dificultate de a se face inteles, ci a intampinat din partea oamenilor aceasta rezistenta la cuvantul Sau, la cuvantul Vietii. Omul, aceasta fiinta complexa, inzestrata cu capacitati extraordinare, in urma pacatului a cunoscut o influenta care l-a condus spre moarte, dezechilibrandu-l intern, in ceea ce priveste perceptia si simtirea adevarului. [...]

Asta ne cere Domnul Hristos: sa primim Adevarul. A venit sa-l smulga pe om din realitate si sa-l urce mai sus. Sa arate ca viata este si sa mananci, si sa te imbraci, si sa te odihnesti, si sa ajuti pe altul, dar nu asta inseamna Viata in pragul ei ultim, asta este [numai] realitatea vietii. Adevarul vietii este altul. Adica, ce vrei sa zici? Adica: trebuie sa lepezi modul tau de a fi si de a gandi ca sa-Mi urmezi Mie. A vrut precis sa-Si clarifice identitatea, cu autoritatea pe care o avea: ca El este peste ape si peste mari…

Se inchina lumea la idoli; a aratat ca si demonii Il ascultau – si nu ca i-a ingrozit si ca i-a facut praf si pulbere. Se temeau oameni de boli, sau aveau fel de fel de boli; a venit ca Doctor si Tamaduitor al bolilor. Se temeau oamenii de fel de fel de lucruri, neputinciosi si in fata mortii; a aratat ca este peste moarte. Deci oamenii nu mai aveau la ce sa se inchine mai maret ca El. Si nu cu groaza, a venit intr-un chip smerit si intr-o dragoste pe care o simteau cu totii. S-a facut simtit si perceput la nivelul tuturor, ca sa ne repare perceptia gresita si simtita. Numai “oamenii de vor voi.…” S-a facut simtit si cunoscut tuturor. Nu exista: “eu n-am auzit, ca eram mai in spate“… […] Si atunci iata cum stau lucrurile. El s-a facut simtit si cunoscut intr-un anume fel si nu exista sa putem contesta acest lucru.

Acum, in planul realitatii omul e singura fiinta care in loc de "da" poate sa zica "nu" si in loc de "nu" poate sa zica "da". Dar o sa vina momentul [Adevarului]. [Insa] la nivelul constiintei te framanti. Dar poti sa recunosti sau nu. Da sau nu? “Spune, mai, doar ai fost acolo?”, “Nu dom’le n-am fost acolo!” Si te-a crapat in doua. Dar cu Mantuitorul, cu Dumnezeu n-o sa mearga asa! Si chiar daca tu crezi ca in planul vietii merge, tu ai o framantare, pentru ca Dumnezeu te-a alcatuit intr-un anume fel, iata in planul Judecatii n-o sa mai fie asa! Si merg mai departe. Oamenii simteau… "De ce se ridica astfel de ganduri in inimile voastre?" […]. “Cine e fara de pacat, sa arunce primul piatra“. Toti au lasat bolovanul jos. Ce vrei sa zici cu asta, de unde stii Tu? Nu a fost asa ceva! Ce putere avea in cuvant, asupra constiintei, incat L-au simtit ca Domn si Stapan peste ei, dar nu cu o frica care sa-i paralizeze, ci care sa-i intoarca. Si au lasat bolovanul si au plecat. Toti, dar toti! Oameni porniti sa omoare! Vedeti? Lucra altfel, cu alte energii, si nu magic, cum zic unii si altii: “linisteste-te, inchide ochii, inchide ochii, ochi-s de plumb, stai linistita“. Nu! Sa nu facem confuzii! “Ai vazut dom’le ala l-a fript cu tigarea si n-a patit nimica“, “ai vazut ala i-a taiat limba si i-a pus-o la loc” …. Cu ce ar indrepta lumea cu chestiile acestea de circ? Intre minunile Domnului Iisus Hristos, intre ceea ce a adus El si magia astora este o distanta uriasa. Dar pentru omul cu cercel in ureche ce conteaza? “Lasa, ma, ce conteaza? Sa iasa bani acolo!”. Numai ca Domnul Hristos a venit cu o seriozitate, nu numai cu smerenia si cu dragostea.

[...]

Merg mai departe si iau exemplul acesta: invierea fiicei lui Iair. Nu era oricine Iair, ci mai marele sinagogii. Stim cum il vedeau cei din cercul lui. Omul s-a dus in disperare, si Mantuitorul cunostea launtrul lui, de aceea avea sa-l treaca si prin examen, ca si cu femeia bolnava de doisprezece ani, sa arate ce fel de credinta are. Nu: “vino, vino si pune mana pe ea, dar te rog eu, da vino la mine, daca nu te atingi tu de ea…, pune mana aicea“. Sau cum facem noi, “ca sa ma atinga parintele“, sau cand sfintesti masina: “da’ dati si pe-acolo parinte, ca n-a pornit de dimineata“, “cu placutele de frana cum stai?“, “aa, alea merg“. Ca sa vedeti ca se ajunge si aici. Si atunci, [Mantuitorul] stia ce inima avea Iair, stia cu ce credinta vine, stia ca vine din disperare. Dar multi vin din disperare: “incearca si prin preot, incearca si cu...”. Nu, nu merge asa! Sa-L urmam asa cum ne cere! Atentie! Mantuitorul Hristos spune: “bine, voi veni“.

Intre timp, femeia cu scurgere de sange de doisprezece ani gandea in sinea ei: “de ma voi atinge macar pe la spate de poala Lui si ma voi face sanatoasa“. Cu totul altceva. Cei care se ridica pe varfuri si stau acolo, stiu ca Dumnezeu ii vede – deci atitudini si atitudini. O tamaduieste, o vadeste. De aici incep lucrurile – ca sa ilustrez acest aspect, ce gandesc oamenii, ce vad, ce cred… Si, ce ne cheama Domnul Hristos sa facem?

Pocainta te scoate…, nu face abstractie, dar te ridica de la realitatea aceasta, spre Adevar. Intre realitate si Adevar e o distanta. Am sa caut cumva sa o exprim acum. Cand s-a atins pe la spate femeia bolnava: “Cine s-a atins de Mine?”. "Lumea Te imbulzeste si Tu intrebi: Cine s-a atins de Mine?“". Asta crezi tu, Eu la altceva ma refer… “S-a atins cineva de Mine, caci am simtit o putere iesind…”. Nu pricepeau! Chiar cei apropiati… ca putem sa venim, sa stam cu cei mai mari… si noi sa fim straini! Putem chiar sa scoatem carti, sa tiparim, si noi, de fapt… Chiar citeam cuvantul ca nu cei care predica, cei care scriu, ci cei care fac, aceia se mantuiesc… Mila lui Dumnezeu cu noi toti! De-aia, de fiecare data ne vine foarte greu [sa vorbim], mai ales cand… De parca a scapat o zebra in Bucuresti, si o filmeaza toti, [asa ma simt eu, filmat aici] :). Cat am fugit eu de lucrurile astea… Dar, in fine..

Intre timp vin de la casa lui Iair: “Nu-l mai supara pe Invatatorul, ca a murit fiica ta”. Vezi ce inseamna…? Imediat intervine Domnul Iisus Hristos: “Crede numai“. Puterea cuvantului lui Hristos: “crede numai“ [Iair] o simtea. Nu intelegea, dar o simtea, fiindca Mantuitorul se facea manifestat in puterea cuvantului Sau: “crede numai“. Nu era cuvantul oricui. Fratilor, daca harul, cuvantul lui Dumnezeu, nu se atinge de inima omului, pot sa vorbeasca un milion de oameni. El este cel care produce transformarea, indiferent prin cine lucreaza, dar harul este cel ce produce schimbarea. De aceea, tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare. Asta este esenta Evangheliei, a invataturii celei noi. Pot sa fie lucruri fascinante cat or fi, dar ce nu e sub har nu e mantuitor. Ramai ca in Vechiul Testament si mai rau. Si atunci iata: crede numai. Puterea cuvantului. Ceilalti [ii spuneau lui Iair]: “dar a murit“. Dar, in fine, ce era acuma? Iair mergea acuma intre ceea ce-i spunea Mantuitorul si ceea ce-i spuneau ceilalti. Ajunsi acolo, bocete, urlete… Mantuitorul Hristos, ceea ce i-a spus lui, ca doar era Domnul fapturii, doar El n-a venit faca lucruri cu jumatati de masura sau in gluma, a venit sa rezolve probleme, ca oamenii sa-L creada in cuvant. Si ferice de omul care crede in Hristos fara sa mai carteasca, fara sa mai comenteze. El un singur lucru ne cere intotdeauna: sa-L credem in cuvant in tot ce a spus. Ferice de omul care crede in Hristos fara sa mai umble: “da, sa vedem, ne mai gandim parinte, mai vedem peste o saptamana“.

Si [revenind], le-a spus: “Nu plangeti“, dar nu le-a spus-o ca sa-i jigneasca, le-a spus ca sa-i ridice. “Ia uite, dar Tu de unde esti mai? Adica noi suntem prosti, nu? Ia uite-L! Du-te dom’le si vezi! Du-te si pune mana pe ea, nu respira“. Deci va dati seama. […] Iata, asta inseamna: ca “nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu“. Cuvantul lui Dumnezeu este altul decat credem noi. “Dar nu am fost noi acolo?! S-a rasturnat, dom’le masina“. Actualitatea. Realitatea. Tv, ProTv, si asa mai departe, si cate mai sunt. Filmat, vazut… Cu cat cauti pe pelicule si cu cat folosesti mai mult tehnologia, lucrurile astea, cu atat esti mai convins. Ca vezi toata lumea asta cu astfel de mijloace si, de-aia, diavolul va folosi extraordinar tehnologia ca sa manipuleze constiinta omului. Nu are nimic de-a face tehnologia cu pocainta. Chiar ma gandeam: cate predici cu parintele Arsenia Boca sunt? “Niciuna“. Cred ca a avut grija… Ei bine, mai sunt si altele, nu zic nu. V-am dat asa un exemplu ca sa invatam, nu sa motivam la nesfarsit. Si din asta putem sa invatam cate ceva. In momentul in care apare pelicula se sparge taina, se devalorizeaza ceva. Si concret, in planul pocaintei tehnologia nu are niciun rol, dimpotriva. Asta o veti simti ori de cate ori veti incerca un minim de pocainta. Nu are niciun rol. Nu in asta sta mantuirea, nu in asta consta Viata, viata cea noua, viata in Hristos.

“Copila n-a murit, ci doarme“. “Ia, uite!!“. Si-au L-au luat in ras. Asa scrie: “si L-au luat in ras“. Realitatea ia in ras Adevarul. “Adica ne spui Tu noua?”, “da’ tu de unde esti?“, “am masurat noi“, “dar nu-i al meu?“, “dar e la mine“, “am luat giulgiu“, “carbon paisprezece“, “dom’le, dar dati cinci lei si intrati“, “va vindem pamant sfant la punguta, din Tara Sfanta, va dam noi, va garantam noi, va dam si garantie la ele“. Dom’le, cand vii cu chestii d-astea, harul a picat tot, a plecat tot. L-au luat in ras... Asta este omul. Asta e gandirea umana, asta e simtirea lui. “Am gandit noi“, ” am fost convins“. Iata ce ne cere. Mai mult decat ceea ce vezi, si simti, si pipai, omeneste vorbind… Mantuitorul ne cere sa ne incredem mai mult in cuvantul Lui decat in acestea. Nu [sa te increzi] simturilor tale, ci doar [celor] purificate prin pocainta. Pocainta inseamna sinceritate, e un proces launtric de transformare in lumina adevarului, adus de Hristos intrupat pe pamant, Dumnezeu cel intrupat ca Fiu al Omului, Dumnezeu Cel Unul-nascut, Dumnezeu Cel a Doua Persoana din Sfanta Treime.

Pana sa ajung aici, mi-a telefonat cineva si mi-a zis: “ati auzit ca parintele cutare de la facultatea de nu stiu unde a predicat la penticostali?”. Foarte rau! Foarte rau! Foarte grav! Si se intampla lucrurile astea, pentru ca tocmai s-a pervertit constiinta. Si putem sa vorbim despre Dumnezeu, putem sa dam lectii, si atunci te miri de ce? Pentru ca pacatul, iata, schimba perceptia si simtirea. "Dar nu inteleg de ce-i pacat! "[…] Si iata, si calugarul poarta pantof cu botul ascutit si incep sa poarte camasa alba, “da ce, mai, ca manastirea sta in guler sau in barba?“. […]. Asa si cu tine, sunt trepte duhovnicesti la nivelul tau, “da, nu-nteleg de ce-i asa“. Dar o sa ajungem sa intelegem vrand-nevrand, ca spre Dumnezeu ne indreptam toti. De aceea, e bine ca pe timp de pace, asa cum suntem, sa luam Evanghelia asa cum ne-a fost data, caci si rostul nostru este sa pastram ortodoxia intacta pe aceste meleaguri si in neamul nostru, mai mult ca oricand. 
[...]

Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat.

Ma gandeam: realitatea – e dezastru. “Stiti cine e prim-ministru?“, “Ati aflat cine este la Externe?”, “Ati aflat cine este la…“, “N-am aflat“. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul. Spuneam cuiva ca "Adevarul nu este ca evreii l-au vandut pe Hristos” si au iesit afara. “Hai parinte, te-ai prostit!” Nici n-au asteptat si au iesit afara. Asta e realitatea cruda. Adevarul e Hristos! Ei cauta sa puna accentul pe realitate. Ca: "am descoperit aia". Asta e realitatea rusinoasa, cruda. Adevarul e Hristos. Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitate, realitate, “ce-am vazut“, “ce-am simtit“, “ce se spune” si d-astea. Realitatea poate sa fie si un patriarh, care sa conduca prost, da! Am mai avut, ati vazut, tradatori, masoni, s-au luptat unii cu altii. Poate sa conduca prost, da? Asta e realitatea: ca oamenii vor suferi, ca e sminteala, dar Adevarul nu poate sa-l alunge, Adevarul nu poate fi pierdut, Adevarul e Hristos. […] Adevarul este in profunzime. De-asta nu poate fi furat.

Cine se pocaieste este pe o cale de nezdruncinat. Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului, si a puterii, si a biruintei luminii in om. Dar prin pocainta! D-aia Domnul ne-a deschis calea aceasta. Asta e calea omului celui nou. Omul nou, in care sa vieze toate astea. "Maine e sarbatoare", "nu se fumeaza", "nu se joaca", "nu asa". Ia sa veniti cu asa ceva. Nu mai sunt oameni, nu mai sunt puri sufleteste, nu mai sunt curati. Pacatul, sufletul… Astea sunt punctele cardinale unde trebuie actionat... Nu se mai striga asa ceva…

D-asta suntem refractari, ca mergem dupa ce renteaza: “Ce v-au data aia ma?“, “Noua ne-a dat o galeata la alegeri", "noua ne-a dat un sac de cartofi“. Cu asta se merge. Dar cata vreme omul nu mai este sensibil la asa ceva, vorbim aproape degeaba, insa adevarul nu-nseamna ca nu exista. Si, ma uitam, Romania e dezastru, da! Da, realitatea arata ca e dezastru, pentru ca raul si-a format structuri. “Ministerele sunt in mana noastra, aia in mana noastra, aia in mana noastra“. Ce vor sa faca astia? “E imposibil, totul e in mana noastra!” Raul si-a format structuri, terestre, pe orizontala. Dar realitatea nu e Adevarul, ei neaga Adevarul. Noi suntem adevarul! Spun unii: “noi suntem Mesia”. Nu, nu, nu, asta s-o credeti voi si altii ca voi! Adevarul este altul!

Cine se gandea, cine arata din trecutul lui Saul ca avea sa devina Pavel Apostolul? Nici el, nici rudele lui, nici nimeni nu gandea ca dintr-un prigonitor avea sa ajunga mare Apostol pe fondul unei pocainte…

Se ducea la groapa cortegiul fiului vaduvei din Nain. Toti il plangeau. Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! […]. Realitatea este cel mai mare pericol, si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici!

Vine Mantuitorul din partea ailalta cu alt alai. Doua cortegii: unul mortuar si altul al vietii. I s-a facut mila de ea. Cine se gandea cu o clipa mai inainte ce avea sa se intample? Si atuncea, iata: “Fiule, tie iti zic: scoala-te!”. Asta e Romania! Depinde de adevar, sa o raportam la adevar. De aceea, acestia au fost convinsi ca jertfa lor nu e zadarnica si toti care sufereau si temnita, si moarte, si toti martirii, si toti care se pocaiesc cu adevarat stiu ca e ochiul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu la adevar se raporteaza, nu la realitate. Stiti, adunam picaturi… […]. Nu merge cu asa ceva, si atunci iata diferenta. Si noi tot alergam… De ce? Cica suntem slabi la pacat. Fereasca Dumnezeu! Vi le spun ca sa le aud chiar eu..

Asta este diferenta intre realitate si adevar si am vrut sa o subliniez sub aspectul acesta: “Bai, astia mi-au propus o functie, eu castig la chestia asta si cu asta pot sa ajut si pe altii“. Dupa mintea ta! Adevarul se masoara altfel. “Cel ce vrea sa vina dupa mine…”. “Pai de la anu`‘”, “dupa alegeri“, “dupa examen“. Nu, nu, nu! “Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie“, “in duh si-n adevar“.

Sa ne fie frica sa mai scapam o zi. Doamne! Macar s-a ajung acasa, sa mai fac un Paraclis… Cand poporul roman se asaza autentic la pocainta, Dumnezeu va ridica oameni invincibili. Pocainta nu ramane fara rezultat. Dragii mei, mic sau mare, numeros sau unul singur, la aratare sau in ascuns, pacatul are efecte. Nimeni nu poate sa ramana lipsit de efectele pacatului. Doar pocainta rezolva aceasta. E singura cale pe care a lasat-o Domnul Hristos: o pocainta intru Iisus Hristos, o pocainta in Biserica, o pocainta sub epitrahil, o pocainta “in duh si-n adevar“. Nu putem scapa de efectele pacatului! Si incearca si unii si altii, “ca stiu eu“, “ca s-a vindecat“. N-aveti decat! Va inselati! Pana la groapa, dar mai departe nu merge. E nevoie sa ne desteptam, e nevoie de pocainta, si pocainta iti da curaj, iti da ravna. Pocainta a indarjit-o [pe Maria Egipteanca], n-a parasit pustia. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta. Si cu cat esti statornic, cu atat mai mult te intaresti. […] Ai exemple din Pateric, din Limonariu, din Sfintii Parinti…

Le venea greu sa paraseasca temnitele, de ce? Simteau ca vor pierde ceva, de ce? Pentru ca oamenii nu voiau sa fie dati jos de pe cruce. Spunea Mitropolitul Hieroteos Vlachos [sau Arhim. Sofronie Saharov, n.n.]:

“sa nu te dai jos de pe cruce, sa fii dat jos de pe cruce“.

Nu accepta sa te dai jos de pe cruce, ci sa fi dat de pe cruce. Doar mort sa fi dat jos de pe cruce, de altii, dar tu nu. Tine-ti crucea casniciei, tine-ti crucea calugariei, tine-ti crucea fecioriei, tine-ti crucea ascultarii, mai ales ascultarea! Si ne-a aratat ascultarea cum nimeni altul... si smerenia, dar rau o mai inghitim. “Da’ altfel nu se poate, parinte?“, “da’ am citit eu undeva ca...” Toti venim cu asa ceva! “Nu, ca la Sfintii Parinti am citit“, “Daa!”. Nu va suparati pe mine ca am procedat in maniera asta, dar asta cere Hristos, Domnul.

Haideti sa ne intoarcem la icoana bizantina, sa nu ne fie rusine cu tinuta ortodoxa! Poporul roman are nevoie, si va primi putere. Pocainta nu ramane zadarnica niciodata. Este rasplatita direct de Dumnezeu - pocainta aceasta in Hristos, Domnul. Si anume, ca sa regeneram o tara, iata genul de pocainta la care trebuie sa venim. Este arma care nu poate sa ne-o fure nimeni, este arma a noastra oriunde vei fi. Paziti-va in schimb, si nu amestecati una cu alta ca nu o sa mai aveti discernamant! Sa mergem pe calea aceasta cea stramta si ingusta, ca ea sigur duce unde trebuie, chiar daca-i spinoasa. Asta te autentifica. Suferinta te autentifica. […] Placerea - nu fi sigur de ea, mai ales placerile astea, parfumurile astea, Oriflame, rujuri, toate! Sa fim foarte atenti! […]. Si cate forme nu sunt...

Lepadarea de sine e un act de mare curaj, dar cum ne-o cere Domnul Hristos si nu dupa oricine! Multi se leapada, dar nu de sine, si nu pentru Hristos! Atunci asta ni se cere noua astazi. Nu e alta cale.

Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune. Intri in comuniune cu toti sihastrii, si cuviosii, si martirii, si cu toti cei din veac. Intri in comuniune vie cu ei. Hristos Domnul spune: “Dreptii de vor si muri, vii vor fi“, iar altora: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. [..] Facea glume? Nu dom’le, era Dumnezeu!

 Pacatul aduce moartea, si mai intai moartea sufleteasca a adus-o. “Pai n-ai vazut ca a macat din mar si n-a murit?“. [Ba] a murit, era moartea sufleteasca, dar avea sa fie si moartea trupeasca. Deci poti sa fii mort sufleteste, dar nu mort trupeste. Iata realitatea: n-a murit, dom`le ca era viu. [Dar adevarul]: era mort de viu. Si Mantuitorul, Adevarul, spune: “lasa mortii sa-si ingroape mortii lor“. Orbi, orbi calauziti de orbi in groapa ajung. Si noi suntem luminatorii lumii. Nu “iluminatii”, illuminatii, ei conduc lumea, dau directive peste tari, peste oceane, peste mari, peste popoare. Noi nu mai avem astazi structuri ale binelui. Daca apare astazi o grupare crestina – avem Biserica, dar nu e o grupare – dar daca, in lumina acesteia, am avea structuri in medicina, in invatamant, tineri… Ar fi cele mai atacate. Dar nu uitati pocainta aceasta pe care ne-o cere Domnul Iisus Hristos, in duh si-n adevar. Ne cere sa nu te sperii de ceea ce este.

Romania..? Ce mai ziceti de Lazar, cel ce a patra zi a inviat? “Domn’le e ingropat“. Si surorile: “daca ai fi fost aici“, “daca ai fi fost Tu, fratele nostru n-ar fi murit“. Asa este, il plangeau, credeau asta, dar in felul lor. Cand a zis: “unde l-ati pus?“. “Doamne, dar e de patru zile, miroase“. “Nu ti-am spus ca celui care crede toate ii sunt cu putinta?“. Zice: “crede!“. Dar in maniera in care ne-o cere El: “Crezi?“. “Cred!“. Nu ca juramantul militar de astazi, ca juramantul la medicina de astazi, nu […] juramant tiganesc! Si intr-adevar, erau patru zile, si intrase in putrefactie. Asa ca nu [doar] cum e acuma Romania. Poate sa fie si inundata, poate sa fie si facuta praf, daca Domnul Hristos zice: “ridica-te!”… Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:

“de-aceea sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe Cruce“.

Dar el stia, ca om care si-a asumat crucea: Crucea precede Invierea, si nu este Inviere fara Cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. “Nu-s sfintiti la timp“, “nu-s canonizati la timp“, “uitati, sunt luati peste picior de nu stiu cine“, “sunt neglijati de noi, de unii de altii“, dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo?

***

Lansare: Imn pentru crucea purtată ~ Virgil Maxim, 

15.10.2013, Prima parte

Lansare: Imn pentru crucea purtată ~ Virgil Maxim, 15.10.2013, Partea a 2-a /2

P. Amfilohie Branza: Adevarul lucreaza la fel de puternic si atunci ca si astazi si pana la sfarsitul veacurilor. Adevarul cu "A" mare, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a intrupat ca sa ne aduca noua lumina cunostintei. Este vorba de unicul Adevar, de unica lucrare.  

Realitatea inconjuratoare este una, Adevarul este Altul. Din pacate astazi, poate mai mult ca alta data, tehnologia, si alte mijloace care sunt la indemana acestei civilizatii, il fac pe om sa ia mai mult realitatea din jurul lui, mai mult decat Adevarul, si traieste o mare inselare. Zice ca realitatea, asta este adevarul. Adevarul insa este Hristos! Aici este toata cheia problemelor, si din totdeauna a fost asa. 

Mantuitorul Hristos a savarsit semne, minuni, a dat o invatatura extraordinara si oamenii L-au urmat, dar cand S-a descoperit ca Adevar - ca Adevarul este Dumnezeu, doar Dumnezeu este vesnic-, atunci cand S-a descoperit Dumnezeu ca Adevar, atunci oamenii au inceput sa se revolte si L-au rastignit. "Pentru ce aruncati? De ce vreti sa ma omorati? Pentru care fapte?". "Nu pentru faptele Dumitale, ci pentru ca te numesti pe Tine Dumnezeu". Deci ii reprosau lucrul asta. 

Omul este creat ca sa primeasca Adevarul, sa inteleaga Adevarul si sa raspunda la Adevar. Cuvantul, Logosul care S-a intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos L-a creat pe om cu asemenea capacitati incat el sa inteleaga Cuvantul, sa auda Cuvantul, si sa raspunda la cuvantul lui Dumnezeu, Care l-a creat. Pentru aceasta trebuie participarea omului in credinta si faptele credintei. 

Deci, raprotat la Adevar nu in mod dialectic ci in mod ontologic, existential, asta este teologia, asta este cuvantul Bisericii in adevar. Nu este un adevar filozofic sau urmarea unor rationamente omenesti, sau... Este un Adevar revelat pe care Biserica il face cunoscut prin credinta si faptele credintei. Este o posibilitate pe care a dat-o Dumnezeu in Biserica Sa: sa-L cunoastem din credinta si faptele credintei. Iata ce trebuie din partea omului. In actul creatiei a pus in noi tot ceea ce este necesar. Prin credinta si faptele credintei noi putem sa cunoastem Adevarul.  

Realitatea difera de la o epoca la alta. Adevarul e Acelasi! Haideti sa ne ajutam cu cateva exemple din Scriptura.

Realitatea era ca ucenicii au pescuit toata noaptea si nu au prins nimic. Si Mantuitorul ii spune lui Petru: "Arunca mreaja de-a dreapta corabiei si veti afla!". "Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit, si tot acolo am dat si noi, si acuma e si ziua...!" Toata logica [spune ca nu se poate], dar dupa cuvantul Tau... Hristos vorbea ca Adevar si in orice imprejurare [era asa]. Oamenii nu L-au luat ca Adevar, ca unicul Adevar, ca Dumnezeu intrupat. Si, facand ascultare de Adevar... - Ceea ce Dumnezeu ne cere: mai mult decat stii, mai mult decat faci si ai masurat, si vezi si pipai, crede in cuvantul lui Dumnezeu! Asta ne cere Adevarul: sa-L iei asa cum ne-a fost dat, si facand asa, te vei convinge de organicitatea lui... - si n-a mai putut sa scoata mreaja de multimea pestilor. Si atuncea a venit Petru, si printr-o miscare sufleteasca a zis: "Doamne, iesi de la mine, eu sunt om pacatos!" 

Realitatea era ca toti puneau banii in cutia milei, se filmau, se fotografiau, se scana... o mie, doua... Si dintre toate institutiile, si dintre toti oamenii s-a zis ca ala a pus mai mult, atata a dat. Adevarul zice: "nu!". Deci, asta e realitatea, ceea ce vezi, simti si pipai. Si Adevarul zice: "nu! Va spun ca vaduva asta a pus mai mult decat toti!"."Aaa...?!" 

Ne raportam la Adevar. Adevarul care l-a adus Hristos in lume este lumina, nu este o teorie; este puterea prin care toate s-au facut si catre care ne indreptam vrand-nevrand. Dar, daca nu vrem, la despartirea sufletului de trup se petrec niste schimbari. 

Realitatea era ca fiica lui Iair era pe moarte. "Vino si salveaz-o pe fata mea". A purces la drum. Scena cu femeia bolnava de scurgere de sange pe drum; cum s-a tamaduit. Stia ca Iair a venit mai mult dintr-o nevoie, dintr-o cerinta. "Bai, sti unde s-a dus seful?". Era seful sinagogii, Iair. "Stii la cine s-a dus, mai, Parintele director, ca sa faca fonduri? Stii la cine s-a dus, mai? S-a dus la aia...." Si, aici la fel, apelarea la Hristos era una proasta. "S-a dus la Nazarineanul!".

 Si, Iair a cazut la picioarele Lui, si i-a cerut sa vina, si Mantuitorul a zis ca va veni, dar stia cu ce credinta o facea Iair. Si pe drum era femeia cu scurgere de sange care zicea: "numai sa ma atinga de poala hainei Lui si ma voi face sanatoasa". Era o alta credinta! Era credinta in adevar; credinta si faptele credintei. Credinta in adevar nu inseamna sa accepti adevarul si atat! Asta e cu totul altceva. Este o participare ontologica in credinta. Nu este o problema, asa, de acceptare si atat. E fiintial Adevarul. Si femeia s-a tamaduit prin atingere. Mantuitorul: "cine s-a atins de mine?". Petru si realitatea: "pai lumea Te imbulzeste si Tu mai pui problema cine s-a atins de Tine?" Si ei nu mai puteau sa se mai tina pe picioare pe acolo. "S-a atins cineva de Mine". Sa intelegem ca multi se imbulzesc dar putini stiu sa se atinga de Adevar! Multi se ingesuie la biserica, putini ies folositi! Nu gloata si numarul da adevarul. Sa fim atenti! Si nici Biserica nu este gloata si gramada, ci esenta. Si, atunci iata: "s-a atins cineva de Mine, caci am simtit iesind o putere". Deci, nu de-a moaca... E un pret in fiecare tamaduire, se varsa sange, si inca sange Dumnezeiesc. Si noi varsam intr-un anumit fel. Deci, suferinta pentru Adevar este o anume suferinta, singura care transfigureaza un om, si-l innobileaza si-l aduce la acea lumina si la acea cunoastere. Suferinta pentru acest Adevar, nu pentru realitati si nici macar pentru o viata morala mai buna! Si atunci El si-a dat seama cu ce credinta venise acea femeie si S-a atins de El, si i-a zis: "fiica mergi, credinţa ta te-a mântuit". Dar vine sluga de la casa sinagogii si spune "nu-L mai supara pe Invatatorul"- nici nu i-a zis pe nume - si i-a zis lui Iair, "fata ta a murit". Si Mantuitorul intervine, si-i zice lui Iair: "crede numai, si va fi vie". Sunt foarte importante cuvintele acestea. Citit Scriptura cu mare atentie! N-a zis numai: "n-a murit", ca: "am sa vin Eu...", ca "o s-o fac vine", ci: "Crede numai"!  Apelul la credinta! Iair abia numai a facut experienta credintei care il chema in adevar. "Crede numai si va fi vie!". Sluga: "eu ti-am zis...". In fine! Iair se misca intre puterea cuvantului lui Hristos si informatia din realitatea slugii, intre adevar si realitate.

Omul e supus simturilor: vaz, auz, pipati... Traim in aceasta realitate, nu faci numai abstractie de ele, dar nu ne circumscriem numai acestora. In civilizatia contemporana: "Ce mancam?", "Ce bem?", "Cum ne distram?", "Ai auzit chestia ai?", "Hai sa-ti spun treaba aia!". Aici ne tine, in sfera asta, civilizatia contemporana cu toate tehnologiile ei. Adevarul nu se poate pipai cu astfel de instrumente. "Crede numai!"- si El credea cand spunea asta si nu glumea.  Era cuvantul lui Hristos.- ..."si va fi vie". Credinta e conditia. Vedeti, foarte interesant. Cand suntem impreuna cu Adevarul lucrurile se petrec altfel. Aici sa fim atenti la adevar, la vesnicie.  "Ca serviciul, ca fata, ca examenul..." Nu-ti pierde sufletul! Nu te compromite! Ce zice Scriptura? Ce zic Sfintii Parinti? "Crede numai!". Vedeti? Asta inseamna realitatea in fata Adevarului. 

Si Iair, -intre miscare inimii, ca aici este starea de constiinta, si informatie, era calea de la minte la inima -, si atunci a purces spre casa. A ajuns aici. Bocete. Si Mantuitorul stia care erau platiti, stia care erau indurerati, ca asa se intampla. Dar, spune si acestora - ca Mantuitorul este Acelasi in toate epocile si pentru toti oamenii-, "nu plangeti, caci copila n-a murit, ci doarme". Si L-au luat in ras: "pfff! Adica, noi suntem prosti, aa? Da, du-Te, Dom'le si vezi! Du-te Dom-le si pune mana pe ea!", "Bai, Iaire! P-Asta L-ai adus? Nu ti-am zis noi sa nu te duci la El?!". Earu siguri pe ei! Realitatea ia in ras Adevarul! Are ruleta, are carbon 14, are "giulgiu la noi", "noi masuram, stim, noi va dam dreptul". "Da, Dom'le acolo e sange. A murit Hristos. E pe partea asta". Si zice "noi credem, ca noi stim". Vezi tu! "Noi stim, pentru ca noi credem". Deci, intelegeti? Adevarul ne da cunoasterea, nu cunoasterea si experienta ne duce la asa, din astea... "N-a murit, ci doarme"... Si L-au luat in ras. "du-Te, Dom'le si vezi! Du-te Dom-le si pune mana pe ea!", BBC-ule! "Nu vedeti?! Economia e a noastra, ministerul e al nostru, institutia cutare e a noastra...". Toti masonii sunt aici. Asa si cu realitatea, si cu cat e mai performanta, si cu camere de luat vederi, si cu acele sisteme, si au pus mana pe toate structurile, ca sunt sigure, ca asta e realitatea,  nu iau in seama Adevarul. Toate vor pieri!

Si atunci i-a scos afara si au ramas mama, si tata, si ucenicii. Si "copila ţie zic, scoală-te!". S-a trezit copila, s-a ridicat, si va dati seama ce era afara cand a iest si au vazut-o aia, au ramas asa... 

[Continuarea de la Min 15]