Marius Iordachioaia - Aproapele

Aproapele: Aproapele

eu te rănesc cu fiecare gând
iar rănile tale îmi spală păcatele
chipul tău scuipat de mintea mea
dă feței mele lumina și lacrimile...

cu fiecare bătaie lovește în tine
carnea inimii mele ca o palmă grea
viața mea te ucide și tu cobori în iad
cerând să iei cu tine vina mea...

eu te rănesc mereu și te gonesc
iar tu pleci tăcut cu tot ce mi-e greu
când viața mea te alungă, dragostea ta
rămâne aproapele, tot mai aproapele meu...

Aproapele: iadul iubirii

am venit la tine să mă înveți să iubesc

și tu mi-ai spus cu voce aspră bărbătească

că niciodată n-o să poată iubi

cel care vrea să trăiască....

pe când vorbeai m-a atins dragostea ta

și am simțit în mine iadul tău:

pe cei ce mor singuri într-un ocean de iubire

fiecare pe insula sinelui său...

 Aproapele: materia lumii

tot ce atingi tu se preface-n iubire

(azi vor fi iar dragoste pâinea și vinul)

n-am știut că iubirea e materia lumii

că din ea sunt făcute și cuiul și spinul

pân-am văzut cum le-a primit carnea ta

cum sângele tău le săruta în neștire

atunci am înțeles că doare și moare

doar ce nu lăsăm să redevină iubire...

Aproapele: îndrăgostirea

pe toți i-au vindecat cuvintele tale

numai pe mine m-au îmbolnăvit
ca niște cuie în minte și-n carne
tot mai adânc m-au rănit...

și n-am înțeles de ce doar în mine

cuvintele tale sapă mereu

decât simțind prin răni cum se-apropie

dragostea ta de sufletul meu...
 

Aproapele:  apă vie

eu nu-ți șoptesc numele ci îl beau

cu beznele inimii însetate de plâns

doar lacrimile știu să deschidă mormintele

ce-n mine cu vremea s-au strâns...

toți cei pe care n-am putut să-i iubesc

toți cei pe care nu i-am iertat

așteaptă numele tău să coboare în mine

ca o picătură de apă în iad...

eu nu-ți șoptesc numele ci îl beau

cu toată setea morților din mine

mi-e inima un cimitir de neiubiți

în fundul căruia te-am îngropat pe tine...

Aproapele: tu

Sunt orb când nu te văd în cei din jur

sunt paralitic când n-ajung la tine

și mut când nu îți spun nimic

stând și vorbind cu cel de lângă mine.

Sunt plin de duhuri rele când mi-e teamă

să te îmbrățișez în cel ce-și urlă ura

sunt mort când nu îți simt sărutul

în pumnul care îmi zdrobește gura

căci doar îndrăgostindu-ne de tine

cel ce în iadul inimilor noastre stai

găsim în cearta noastră de tâlhari pe cruci

iubirea care duce-n Rai......

Aproapele: zidul

ca de aer ni-s înconjurate făpturile
de-o nevăzută lume de iubire
doar prin rana făcută de poruncile ei
pot sufletele noastre s-o respire...

”să nu te opui celui ce-ți face rău”
”să binecuvintezi pe cel ce te blesteamă”
”să faci bine mereu vrăjmașului tău
și să primești ura lui fără teamă”
 
căci ca în aer ni-s înfășurate făpturile
în dragostea ce nu se poate spune
dar e-n inimi un zid între suflet și ea
ce numai dușmanii pot să-l dărâme...

Aproapele: primul ajutor

se pare c-am mâncat un fel de măr

ce-avea în sâmburi prima toamnă

și inima ce mă ținea în cer a stat

și am căzut deodată din icoană.

și-acum tu mă săruți stăruitor pe gură

pe ochi pe frunte și pe sânul mut

cu rana care ți-a rămas din mine

tu dragoste din care am căzut...

Aproapele: căsătorie

ce lung drumul sufletului până la tine!
mi-am străbătut inima și trupul cu greu
să mă scoată din lumea iubirii de sine
n-a putut decât dragostea lui Dumnezeu.

de-acum vom merge amândoi mai departe
după dragostea aceasta nepământească
căci nu știu să-ți spun câți demoni iubito
ne-așteaptă ascunși în dragostea noastră...

Aproapele: povestea de trezit

”a fost odată ca niciodată
un negustor de pietre prețioase
care-ntr-o zi a dat pe-o piatră
întreaga bogăție ce-adunase...”

așa îmi spui în fiecare dimineață
cu zorii care-mi intră-n casă
nu ca o nouă zi ci-o nouă șansă
să dau pe dragoste întreaga viață....

Aproapele: dorul

mă încăpățânez să vorbesc despre dragoste

deși eu n-o am, n-o cunosc...
și totuși mi-e dor de ea ca de omul
care trebuia să fiu și n-am fost...

mi-e dor de ea ca de-o parte din trup
în care sufletul meu n-a ajuns
mi-e dor de ea ca de-o bucată de inimă
cu care niciodată n-am plâns....

mă încăpățânez să vorbesc despre dragoste
tot mai mult cu cât îmbătrânesc...
căci mi-e tot mai dor de ea ca de viața
pe care-ar fi trebuit s-o trăiesc....