Despre cartea “Deținutul profet”, de Ioan Ianolide, cu ÎPS Teodosie al Tomisului, prof. Steliana Tase, Marcel Petrișor, ierom. Amfilohie Brânză, Alexandru Mihalcea și Gogu Cușa

Olivian Breda: Lansare carte “Deținutul profet” – Ioan Ianolide (2018.05.10, Curtea Brâncovenească)

În data de 10 mai 2018 a avut loc la Curtea Brâncovenească (Constanța) lansarea de carte “Deținutul profet”, de Ioan Ianolide. 

Invitați: ÎPS Teodosie al Tomisului, prof. Steliana Tase, Marcel Petrișor.

Printre participanții la discuție: ierom. Amfilohie Brânză, Alexandru Mihalcea și Gogu Cușa.

Mai jos, imagini și video de la eveniment, și înregistrarea audio a întâlnirii.

Marcel Bouroș - Introducere 

ÎPS Teodosie al Tomisului 

Prof. Steliana Tase

Marcel Petrișor 

Întrebări  și răspunsuri

Concertul bizantin „Raze prin zăbrele” susţinut de maicile de la Mănăstirea Diaconeşti la București

Concertul bizantin „Raze prin zăbrele”

Basilica: Bucureşti | Concert bizantin în Catedrala Sf. Spiridon: „Raze prin zăbrele” (Video)

Maicile de la Mănăstirea Diaconeşti au concertat în aceasta seară la Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti. Evenimentul intitulat „Raze prin zăbrele” a avut loc cu binecuvântarea Patriarhului Daniel.

Începând cu ora 19:00, monahiile de la mănăstirea băcăuană au încântat auditoriul cu piese muzicale din Vinerea Mare, cântări dedicate celor din temniţa comunistă şi imne pascale.

Evenimentul a fost moderat de părintele Teodor Gradinaciuc, Director Radio Trinitas.

Mănăstirea Diaconești este o mănăstire de maici din județul Bacău, înființată în 1998. Stareța asăzământului monahal este fiind monahia Evloghia Chirvase. Maicile de la Diaconești formează unul dintre cele mai cunoscute grupuri psaltice din țara noastră.

P. Amfilohie Branza despre realitate si adevar. "Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul"

- Adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci e in planul duhovnicesc.

- Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Pocainta te scoate…, nu face abstractie, dar te ridica de la realitatea aceasta, spre Adevar.

- Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare

- Tehnologia, si alte mijloace care sunt la indemana acestei civilizatii, il fac pe om sa ia mai mult realitatea din jurul lui, mai mult decat Adevarul, si traieste o mare inselare. Zice ca realitatea, asta este adevarul. Adevarul insa este Hristos!

- Diavolul va folosi extraordinar tehnologia ca sa manipuleze constiinta omului.

- Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! […]. Realitatea este cel mai mare pericol, si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici! 

- Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului, si a puterii, si a biruintei luminii in om.

- Pocainta inseamna sinceritate. Pocainta iti da curaj, iti da ravna. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta.

- Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune!

Pasii pelerinului la Manastirea Diaconesti

P. Amfilohie Branza despre mantuire, neam, judecata, duhovnic, strainatate, homosexuali s.a.

Prima parte integral aici: Parintele Amfilohie: NE SPRIJINIM UNII PE ALTII, CRESTEM IMPREUNA! 

Din care redam mai jos cateva fragmente:

- Cat de departe sa mergem cu ascultarea fata de duhovnic?

- Ascultarea nu inseamna exploatare. Astazi s-a ajuns la o exploatare. Asculti de duhovnic pana unde nu se abate de la linia Traditiei si a Bisericii. Asta este esential. Presupune din partea noastra o cunoastere.

[...]

Deci, trebuie sa ai si o masura a cunostintei, si a constiintei totodata, care se ingemaneaza una pe alta. Trebuie sa mergem mai constient, si mai intru cunostinta pe calea mantuirii astazi; impreuna cu duhovnicul astazi. Duhovnicii cam cresc odata cu ucenicii si ucenicii odata cu duhovnicii lor. Noi ne cam sprijinim unii pe altii.

[...]

Indemn oricum la mai mult studiu, si sa asculte si sa ne probeze pe noi duhovnicii prin lumina invataturii Bisericii Apostolesti. Biserica Apostolica ramane temeiul de neclintit al nostru. Aici este toata identitatea noastra. In Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

[...]

- In Apocalipsa scrie ca neamurile vor veni la judecata. Mantuirea este totusi ceva pe plan personal, cum sa intelegem aceasta?

- [...]

Neamurile e normal sa fie chemate la judecata. Au fost create de Dumnezeu, si mai mult, noi suntem liberi sa facem ce vrem. Dar Judecata ce ilustreaza totodata? Si dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este si drept, si vrem sa asteptam aceasta zi a dreptatii lui Dumnezeu, nu pentru ca Dumnezeu sa pedepseasca pe altii, ci mai ales ca sa ne regasim noi cu El in chip desavarsit. Dorinta noastra este viata in Hristos. Judecata ce inseamna? Doamne, efectiv sa trec examenul final, sa nu mai fiu despartit de Tine prin cele trecatoare.

[...]

Deci pentru noi Judecata ce inseamna? Nu este tragerea la socoteala de Dumnezeu, ci este momentul intalnirii. [...] Este momentul cand neamurile vor recunoaste ca suntem pacatosi, dar pe fondul unei credinte. Doamne, da, am fost curvar, pacatos, nenorocit, ticalos, dar n-am fost necredincios. Tu esti Dumnezeul meu! Alt Dumnezeu afara de tine nu stim, si Tie ti se cade a ne milui si a ne mantui pe noi, Doamne Dumnezeul nostru. Deci avem toata incredintarea aceasta.

Si mai asteptam, bineinteles, ce? Sa vada si neamurile acestea care n-au crezut in Hristos care este adevarul. Vrem sa straluceasca Hristos, deci sa straluceasca aceasta victorie a Lui in vecii vecilor.

Are multe semnificatii, bineinteles, aceasta Judecata si am zis ca noi o asteptam. Noi cu gandul la Judecata parcurgem fiecare zi, iar momentul intalnirii cu Hristos este ceea ce ne da noua viata. Eu daca stiu ca si la noapte pot sa mor, si-n clipa urmatoare, si nu ca as putea muri, moartea pentru mine inseamna ce? Domn'e in clipa urmatoare pot sa ma gasesc cu Dumnezeu. Eu pot sa traiesc acum 150, 200, 500 ani bine, dar tot vine clipa aceasta in care ma arata cu adevarat ce sunt. Deci noi vrem sa aratam ca nu ne inselam in credinta nostra. Judecata este momentul cand noi efectiv traim aceasta bucurie a implinirii credintei noastre in chip desavarsit, a eliberarii de vremelnicie, de indoiala, de tot ceea ce poate sa fie opreliste, de toate intrebarile care sunt…

- Mergem ca neamuri. Deci neamurile vor fi chemate la Judecata, dar mantuirea este totusi ceva ce se face in plan personal. Cum se impaca aceste doua lucruri?

- Deci neam ce inseamna? Multime de persoane, dragul meu. Asta inseamna. Biserica lui Hristos: cand doi, sau trei se aduna in numele Meu, Eu voi fi in mijlocul lor. Domnule, ca sa intelegem mai clar. Astazi neamurile au venit mai mult la credinta. Este un lucru extraordinar. Neamurile l-au primit. Neamurile nu inseamna neaparat separatie, ci inseamna distinctie, care este cu totul altceva. Aceasta varietate este randuita de Dumnezeu, dar noi trebuie sa realizam o unitate in varietatea aceasta, in chip ecumenic, nu ecumenist. Sa facem distinctia. Deci ecumenic: apostolesc, sobornicesc, nu ecumenist. Si cu aceasta desfiintare cum vrea sa facem o branzarie comuna. Nu. Noi vrem rusul-rus, bulgarul-bulgar, grecul-grec, romanul-roman, toti Il proslavim pe Hristos.

Daca toti vor practica smerenia, in tara lor, dupa limba lor, isi vor cinsti eroii lor si sfintii lor, intru smerenie, intru dragoste, dupa invatatura lui Hristos, niciodata n-o sa se certe ortodoxul-rus cu ortodoxul-bulgar s.a.m.d. Trebuie sa formam o rezistenta crestina la ora actuala. Se vorbeste de o globalizare si o mondializare; trebuie sa formam si noi o rezistenta ecumenica, o rezistenta crestina. Noi ducem astazi vremurile unui crestinism de rezistenta, dar o rezistenta senina, cu bucurie, cu curaj, nu cu temere, nu cu frica, nu izolati, nu nepasatori la durerile celuilalt. Trebuie sa fim foarte interesati de neamuri, sa avem o comuniune, si comunicare intre ele. Dialogul este o stare specifica a lui Dumnezeu-Treimea. Cuvantul S-a intrupat. Nici Tatal, nici Duhul Sfant, ci tocmai Cel care Se comunica, ni Se comunica, si ne-a dat noua posibilitatea comunicarii si a comuniunii. Lucrurile astea au valoare teologica, au valoare sacramentala. Noi nu le analizam doar asa, semantic, le traim, deci este modul nostru de viata in Hristos, Care este viu intre noi. El Se manifesta. Noi nu cautam cuvinte, noi exprimam ce simtim. Noi va spunem ceea ce dorim, ceea ce simtim in noi. Hristos vrea sa se manifeste in noi, vrea sa biruiasca pe drac prin tine, prin cuvantul tau, prin bunatatea ta, prin dragostea ta. Deci, iata ce inseamna mantuirea, de ce este [personala].

Judecata este bineinteles personala, pentru ca Hristos are o relatie personala cu fiecare dintre noi, dar… comunitatea aceasta a neamului, ce este in fond? Este unitatea sufleteasca, este comuniunea in Hristos a tuturor persoanelor care formeaza un neam. Este o distinctie clara si este si evident cum se impaca una cu alta. Deci, dragul meu, noi formam neamul in masura in care ne identificam in Hristos. Nu a sta la gramada sa formam cireada formeaza neamul. Ci este masura in care noi jertfim intru Hristos in comun, simtim in comun, traim in comun, iubim in comun, dar nu in sensul de cireada, de stat la gramada, ci in sensul de a ne identifica, de a ne purta crucea. Deci iata exista o identificare: Hristos, in trupul Lui a purtat intreaga umanitate, fara sa amestece sangele nimanui. Asta-i taina dumnezeirii, si este un mare dar. Gandeste-te ca ai niste particularitati, ai niste insusiri, si noi in Hristos ne putem contopi. Iubirea aceasta este cea care niveleaza [unifica] totul. Dar nu desprinsa de Adevar in sens ecumenist, ci iubirea ecumenica a Lui Hristos: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, si Lumina lumii, deci in sensul acesta, al transfigurarii noastre in Iisus Hristos, al salasluirii Domnului in noi.

Continuare

- Ce este mantuirea? Ce sa intelegem prin mantuire?

- Manturiea este implinirea planului lui Dumnezeu cu omul. Este implinirea scopului nostru existential. A te mantui inseamna a trai in Hristos, inseamna a valorifica darurile sfintei Invieri a lui Hristos, sa crezi in adevarul de credinta ortodox si sa plinesti acest adevar ortodox prin faptele tale. Mantuirea inseamna trairea lui Hristos in tine. Asta este: viata in Hristos este mantuirea. Aici apare problema mantuirii.

Fiecare vede mantuirea in chip felurit. Hristos este Adevarul, Calea si Viata si numai in Hristos ne putem mantui. Omul a fost creat pentru Dumnezeu si numai pentru Dumnezeu si in masura in care el se conformeaza in mod liber acestui adevar existential el isi dobandeste manturiea, unirea cu Hristos, viata vesnica. Asta inseamna: dobandirea vietii celei vesnice, numai prin Iisus Hristos si unirea cu Tatal si cu Duhul Sfant. 

- Ce este neamul? Ce importanta are neamul in mantuirea noastra?

Dragul meu, ne trebuie niste cunostinte scripturistice in privinta aceasta. Neamurile sunt opera lui Dumnezeu, nu opera oamenilor. Si citim la cartea Facerii ca Dumnezeu a "hotarnicit", a stabilit hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor Sai. Iata vedem ca in actul creatiei neamurile sunt o lucrare a lui Dumnezeu cu fiecare, si avand o anumita destinatie, incredintandu-le si o putere cereasca protectoare, neamurile sunt chemate, iata, sa plineasca voia lui Dumnezeu in specificul lor national, fara sa se creeze acest sovinism. Deci un singur duh in toate neamurile, numai ca prin voia lui Dumnezeu neamurile fiind diferite ca si creatie, ca si toponomie, ca si loc, iata, fiecare sa marturiseasca pe Dumnezeu in functie de habitatul in care se afla, in functie de datul acesta, de inzestrarea lor, si naturala, si suflteasca si spirituala. Neamurile sunt opera lui Dumnezeu, sunt marturiile divine, adica neamurile sunt chemate sa-L marturiseasa pe Hristos, prin specificul lor. Sunt marturiile divine asezate pe planeta aceasta.

Daca ne referim la un neam aparte, fiecare neam are specificul lui, eroii lui, sfintii lui, si fiecare neam are o misiune istorica si misiune dumnezeiasca. Si fiecare neam trebuie sa-si indeplineasca misiunea sa istorica si misiunea sa dumnezeiasca pentru care a fost creat. Ori de cate ori un neam abdica de la misiunea sa istorica sau dumnezeiasca, el dispare ca neam. Si sunt o serie de neamuri care s-au desfiintat in istorie. Constiinta neamului este foarte putin intretinuta astazi in scolile de educatie si, iata, prin tot ceea ce avem la indemana. Si din cauza aceasta se urmareste o mondializare pe fondul unei slabanogiri a constiintei apartenentei la neam, cu valorile, cu constiinta, cu misiunea noastra istorica, si misiunea noastra divina. Si iata, din cauza aceasta neamurile risca astazi sa se contopeasca conform unei noi ordini mondiale, in mondializarea aceasta, sa desfiinteze neamurile, ceea ce este o lucrare evidenta impotriva voii lui Dumnezeu. Fara discutie, deci, neamurile sunt opera lui Dumnezeu, au misiune istorica, cu hotare fixate de Dumnezeu, inzestrari speciale, si fiecare are o misiune istorica, cum v-am zis, si divina de marturisire a lui Dumnezeu.

Toate neamurile vor fi patrunse de acelasi duh fara sa distruga hotarele care au fost fixate caci Dumnezeu iata, a hotarnicit neamurile dupa numarul ingerilor Sai, deci iata, fara sa strice aceasta lucrare a lui Dumnezeu. Atunci ele vor forma o biserica unita si puternica, dar in sensul acesta evanghelic, care l-a propovaduit Hristos: "Eu sunt Vita, voi sunteti maladitele". Deci viata putem avea numai in Hristos. Toata istoria Vechiului Testament il are in centru pe Mesia care va sa vina si avea sa vina, si de la intruparea lui Hristos avem ca centralitate existenitala a Mantuitorului Hristos pe Mesia care a si venit, S-a intrupat, S-a rastignit, si a inviat cu trupul. Deci in cadrul acestui adevar. Singurul adevar de la care trebuie plecat este Iisus Hristos, singurul adevar la care trebuie ajuns este Iisus Hristos. Neamurile isi afla existenta numai in masura in care reflecta identitatea lui Iisus Hristos si in Evanghelia Lui. 

Ei, nu sunt intrebari usoare...

- Multi tineri se gandesc sa paraseasca tara. Ce sfaturi le dati?

- Sa cunoasca mai intai ce inseamna tara, ce inseamna patria, ce inseamna credinta, care este rostul lor si ca Dumnezeu i-a adus din nefiinta la fiinta, si nu intamplator in tara lor. Omul nu si-a programat venirea lui in lume si nici macar intr-un anumit loc, si nici macar parintii. Este voia lui Dumnezeu.

Deci sa nu paraseasca un loc inainte de a-l cunoaste suficient, si nu numai geografic, dar mai ales spiritual. De altfel noi avem o tara, cu o istorie frumoasa, cu o misiune frumoasa, si ei e bine sa nu abdice de la rosturile lor cele mari, de romani si de crestini. Avem un rost si iata, neamurile intre neamuri, si acestea au fiecare o misiune a lor si istorica, si divina totodata pe care, am spus, trebuie sa si-o indeplineasca.

Deci ati plecat dintr-o tara, ai iesit din neamul tau, v-ati incrucisat cu alte neamuri, inseamna tot o lupta impotriva voii lui Dumnezeu. Sunt si exceptii, dar cand ai incredintarea ca acest fapt se face sub voia lui Dumnezeu, si nu este usor ca sa ai aceasta incredintare, atunci doar fa-o dar deocamdata avem rosturile nostre. Fiecare sa ramana in ceata lui, sa ramana in misiunea lui la care a fost pus, sa duca la capat rostul ei existential. Deci noi am fost creati pentru Dumnezeu intr-un anumit loc, cu un anumit scop. Asta sa nu uite tanarul inainte sa paraseasca locul, si inainte sa paraseasca scopul.

- Ce sfaturi le dati celor care deja au parasit tara mai ales in ultimii cincisprezece ani?

- Sunt multe motive pentru care au parasit tara. Candva am avut si eu gandul acesta, pe la o anumita varsta. Ce sa le spun? In masura in care le este posibil sa ia contact cu oameni duhovnicesti, cu oameni spirituali. Urgent sa aibe in preocuparea lor un minim de lectura duhovnceasca si istorica. La noi istoria noastra laica este plina de personalitati, care reflecata foarte clar menirea romanului, indiferent unde se afla. Si, odata ce constientizeaza rosturile sale, menirea lor de romani, atunci incepe sa isi ridice niste intrebari, atunci incepe sa miste in el niste framantari la care nu poate avea pace pana nu-si da raspuns. Si asta este esential sa-si dea raspuns la problemele lui sufletesti. Dumenezeu nu l-a creat intamplator. Deci cei care sunt plecati sa ia contact cu tot ceea ce poate sa refecte adevarul, si istoric si bisericesc deopotriva. Sa fie interesati pentru ceeea ce este esential, pentru adevarata dimensiune a vietii, pentru viata in Hristos.

Pentru romani religia nu este o problema de Biserica si atat. Este o problema de cultura in fond. La noi totul este fundamentat Evanghelic in primul rand. Nu se poate scoate crucea, Evanghelia. La noi este clopot peste tot, icoana peste tot, biserica peste tot. Deci sa nu se lepede de acesta mostenire care este frumusetea nostra si podoaba noastra. Recomand un interes pentru credinta si romanism deopotriva, indiferent de unde se afla, ca sa poate sa reziste acolo, daca e voia lui Dumnezeu, sau sa se intoarca la vreme potrivita in mijlocul neamului lor, ca sa poata sa dea raspuns bun in ceasul judecatii. Ala e omul intelept, care din timp se pregateste pentru marele examen!

-Multi tineri, mai ales femei, se casatoresc cu straini, sperand intr-o viata mai buna. Ce sa le spunem?

-Ce inseamna viata mai buna?

-Materiala.

-Dragul meu, sensul vietii nu-l da materialitatea. Se vede foarte clar ca Occidentul are mult mai mult ca noi din acest punct de vedere si sunt tare zbuciumati. Si-au vopsit de mult parul in mov, si-au rupt si pantalonii, si-au schimbat siretul, si verde si galben, si n-au ajuns mai fericiti. Cauta, iata, insetati la izvoarele Orientului, si aicea si-au dat seama ca iata, viata le descopera adevarata lor dimensiune de pace, de bucurie, de impliniri. Deci sa nu se lase asa imbatati cu apa rece a occidentului si sa caute mai la adanc la fantanile cele datatoare de viata ale ortodoxiei. Pentru asta Hristos S-a intrupat si a venit pe pamant, sa ne dea noua hrana cea vie, iata, Trupul si Sangele Lui, nu o teorie si atat, nu o ideologie si atat. Viata noastra este in Hristos Cel viu, Cel intrupat, rastignit si inviat.

- Deci, in general, nu este bine sa se amestece neamurile.

- Dragul meu, astazi este o problema. Din lipsa de educatie si pentru faptul ca nu stiu la ce tinta alearga, nu stiu ce sa faca cu viata lor, n-au dat un sens vietii. Hristos este si Sensul vietii noastre, nu numai Calea de urmat, este si Sensul vietii nostre. Viata in Hristos. Pentru noi este Dumnezeu, El este totul. Din acest motiv se leapada cu usurinta, se muta dintr-un loc in altul cu usurinta, se leapada de credinta si de neamul lor cu usurinta. De aceea va spun! Oricum vor lua contact cu amaraciunea directiei grestie pe care au pasit. Mai devreme sau mai tarziu vor culege roadele acestor abateri de la rosturile lor si de la menirea lor. De acea cati mai sunt interesati, si cati mai se apleaca asupra acestor avertismente, cu toata dragostea cu care o facem lor, si care o face lor Dumnezeu, iata, aceste valori, aceste repere de viata. Sa nu se grabeasca pentru un dolar, sau pentru un ban sa-si vanda sufletul. Eu am fost si-n Athos, si, vedeti cum si aicea in tara dau navala toti oamenii acestia saturati de materialitate. Si iata vedem ca nu materia are ultimul cuvant de spus, ci spiritul. Omul este fiinta vie, deci are sentimente, iata are o menire, are o chemare, pe care nu si-o poate innabusi cu poftele veacului oricat ar fi ele de tentante. Sa nu se grabeasca, sa mearga mai la adanc, sa caute esentialul, sa dea dimensiune spirituala vietii lor, ca sa ramana in ceva, sa aibe un mesaj. Nu numai o casa si atat, sau o rulota, sau poate sa o puna si pe rotile, sa o plimbe de colo colo, sa se mandreasca si sa se faleasca. Deci inima, inima, inima! Nu materia!

- Cum sa ne gasim duhovnicul potrivit?

- Dragul meu sa ai sinceritate in dorinta ta, de a reveni pe caile mantuirii de a fi un om de caracter, de a fi un viteaz, de a fi un om bland, bun, smerit. Si stim ca adevarul este Hristos, El nu te-a scos pe scara istoriei si te-a lasat parasit. Dumnezeu permanent veghiaza, si-ti va scoate in cale oamenii de care ai nevoie. Deci trebuie o sinceritate in aceasta cautare. Desigur ca nu ploua cu duhovnici, si traim acuma un moment de criza din acest punct de vedere, dar ne-a lasat la indemana, iata, avem doua mii de ani de istorie, avem doua mii de ani de fapte. Intr-o anumita etapa a vietii te poti folosi si de un tanar, mai tarziu poti capata folos si din anumite cariti cand ai abilitatea lecturii, a discernamantului si mai tarziu Dumnezeu iti va scoate in cale si un om, un duhovnic pe care nu trebuie sa-l cicalesti cu intrebarile tale, sau sa-l sacaii cu prezenta ta zi de zi. Sa-ti spuna ce ai de facut si tu sa-ti faci datoria ta oriunde te aflii si atunci cand te-ai gasit cu el, in doua cuvinte sa-ti spui totul. Noi traim vremurile acestea ale comprimarii timpului. Nu este asa, sa stai ore intregi. Si setea este mare. Noi am vrea sa stam si sa nu ne mai despartim dar ce este de facut, este ca noi sa luam aminte la cele esentiale la lucrurile care sunt absolut nescesare si putinul acela sa-l faci dumnezeieste.

N-ai cum in strainatate! Eu pot sa dau acuma ore intregi de sfaturi. Important este ca romanul plecat in strainatate sa stie asta, asta, si asta imi trebuiesc. Sa raspunda nevoilor lui, cu care se confrunta, ceasului de fata si meritul lui este sa reziste acolo crestineste. El sa nu abdice acolo unde se afla. Asta este important! Ca a rezista intre strainii aceia, acolo, cand toate evidentele arata ca nu ai nicio sansa de mantuire, cand faptele tale te innabuse in descurajare, ca: of! Parinte eu nu am nicio sansa, ca eu sunt acolo! tu nici atunci sa nu abdici. Acela este un mare erou, poate sa devina un mare erou, poate sa devina un mare rugator, poate sa foloseasca acest prilej al instrainarii si al insingurarii in favoarea lui. El daca nu are posibilitatile faptuirii virtutilor, atunci sa foloseasca aceste necazuri si nenoriciri in favoarea lui si atunci iata sa irupa dinlauntru, sa nu caute o realizare dinafara. Daca e lipsit de mediul inconjurator, factori de circumstanta, atunci sa caute mai adanc in inima lui. Sa stiti, in insingurare si in instrainare, omul se interiorizeaza mult mai puternic. Acolo sa caute inlauntrul lui, sa nu mai caute in duhovnicul din afara si pe strazi. Sa caute in vocea dinlauntrul lui si cand va gasi duhovnicul va conlucra mai mult launtric prin rugaciune. Asta este. Sa duca o viata minim duhovncieasca corespunzatoare. Este un mediu mai risipit, trebuie sa ai si tu un efort corespunzator. Este evident lucrul acesta. Deci sa fi interesat, sincer interesat, si Dumnezeu sa aibe incredere ca ii scoate in cale oamenii de care ai nevoie. Poate sa stea douazeci de ani fara un duhovnic pe masura lui, dar nu-l lasa Dumnezeu sa moara. Deci asta sa aibe in vedere.

Si, daca ai cautat in tara straina, sa nu te astepti sa ai duhovnici de mare folos, de mare valoare. Ei sunt si acolo unde i-a cam randuit Dumnezeu. Deci, iata, iti spun, neamul tau produce si un anume tip de duhovnic pentru tine, pentru necazurile tale, insa sa nu se considere niste parasiti.

- Ce putem face pentru ca tinerii sa se intoarca in Biserica?

- Dragul meu, sa le fim exemplu! Deci dai sfat, sfat - are si el rostul lui-, dar sa te simta pe tine ca-L traiesti pe Hristos, ca te bucuri, sa vada cum canti, ca te bucuri, sa vada ca traiesti romanismul in tine, respectul, buna cuviinta. Hai sa practicam noi aceste valori, chair daca altii ne iau in deradere. Deci adevarul nu piere dragul meu! Deci noi, aceasta rezistenta la rau o avem prin prezenta lui Hristos in noi. Traieste tu crestineste, si vezi cum se transforma neamuri, si generatii, efectiv.

Un Simeon Mehedinti, un Petre Tutea, un Stefan, un Mihai, Stefan, Vlad, Matei, Mircea, Neagoie. Astia nu-s porecla domn'le, sunt viteji romani. Avem istorie scrisa cu sange, deci nu [se] poate desfiinta. Aaa, tiparesti si la Editura Ku Klux Klan, cum spunea cartea aceea, mai poti sa zmulgi cate o pagina din manualul de istorie, dar nu inseamna ca ai desfiintat istoria. Pietrele vor grai, ati vazut ce spune.

Adevarul e de neoprit. Au pus acolo pamant, au pus piatra, au pus paza; putea sa puna si beton armat, si tot invia Hristos. Nu exista oprelisti la asa ceva. Noi suntem chemati la acelasi fel de biruinta, si la o biruinta prin noi insine. Noi suntem pacatosi, dar Dumnezeu vrea sa ii purtam noi biruinta. De-aia a instituit Biserica, sa fim madulare vii ale Sale, si abia cu trupul, ca sa avem si noi partasie vie cu Trupul si Sangele Lui, deci aceasta faptura noua, Iisus Hristos inviat cu trupul, sa ne impartasim si noi prin Trupul si Sangele lui Hristos in chip deosebit, si prin toata fapta cea buna, prin harul Bisericii pe care-l capatam, sa devenim fapturi noi, invinicibile. Cum? A sfartecat trupul, dar iata, omul duhovnicesc nu poate sa-l starpeasca nimeni. Asta este esential sa intelegem noi, in ce consta invicibilitatea nostra: trairea in Hristos. Ce sa le spui tinerilor? Sa dam un tip de tanar care sa foloseasca drept orice.

Deci, dragul meu, eu iti vorbesc acuma la varsta la care sunt mai mare cu cinci ani decat Hristos, la varsta la care a terminat activitatea misionara. Va dati seama? Deci a fost de generatia noastra. Ioan Botezatorul cati ani a avut cand a iesit la propovaduit? Mantuitorul Hristos a avut treizeci de ani cand a iesit la propovaduit. Putea sa iasa mai devreme dar asta a fost dupa o socoteala, dupa o randuiala a legii. Ce varsta a avut Sfantul Dimitrie? La 21 de ani iata l-a marturisit pe Hristos. Nu mai vorbim, Stefan cel Mare la 19 ani a descalecat in Moldova, i-a pus la punct pe toti. Era un brat puternic si o minte inteleapta. La 18 ani Traian a fost seful Imperiului Roman. La 21 de ani Mahomed al II-lea stapanea un imperiu. Deci de tanar te cunosti ce esti! Nu astepta tu batranetea cand iti apar negi pe fata si nu mai poti sta in picioare din cauza la varice sa-L marturisesti pe Hristos. Cand esti...: Hristos a inviat! Acuma s-o faci la tinerete, acuma intemeiaza-ti familia, acuma sa mergi in manastire, acuma scrii carti, acuma studiaza, acuma bate metanii, acuma canta, acuma te bucura. Nu astepta tu ca: sa vad eu, dupa 60 de ani... Salut! Aia nici nu sunt in mana ta! E ziua de astazi si atat, si nici asta!

Ce sa le spun eu tinerilor? Sa-si traiasca tineretea frumos. Haideti sa ne intrecem! Vrei sa-mi spui mie care-i adevarata sportivitate, si barbatie, si forta, si cantec? Iti arata eu care-i adevarta viata. Eu am facut Scoala Militara la Medias. Am fost in clasa 21 de insi, pe urma am ramas 19. Cand am intrat eu in manastire: Ce te-a apucat mai frate? Tocmai tu? Si am fost sef de clasa. Dupa cinci ani de zile patru erau in puscarie: viol, furt de mercur, accident de masina, si inca o prostie mare. Si zic: voi ce-ati facut cu anii vostrii, mai? Pai ma plangeati pe mine ca am intrat in manastire! Acuma si-au dat seama ce sunt ei de fapt. Nu cand sunt la volan, nu cand sunt cu femeia, nu cand sunt cu banul in buzunar. S-au vazut acuma asa cum sunt ei. Cum eu, voluntar, m-am dus sa ma vad asa cum sunt. Si iata, zic: voi ce-ati facut cu anii vostri? Ma plangeati ca mi-am ratat eu viata. Voi acuma ce faceti?

Lucrurile acestea nu se poate sa nu aibe consecinte mai devreme sau mai tarziu. Intelept e cel ce din timp judeca la asa ceva. Hristos ne-a descris in Evanghelie cu inceptutul si sfarsitul. Citeste-o frate! Uita-te cum ajunge o fumatoare, uita-te cum ajunge o desfranta, uite, si vezi toata viata la un bogat - numai cand a trecut cu masina luxoasa pe langa tine! Vezi cum au finalizat toti luxosii, toti bogatii. Reclama la bere: fericire, bea paharul asta si esti minunat. Da' uita-te, du-te dupa el in ceasul mortii si vezi cum horacaie si du-i o lada de bere. Ce-i? Da nu, te face fericit, da' tu esti mare. Da tu ai tipat o viata intreaga! Vei vedea ca in fata mortii nu opereaza nici banul, nici materia, nici ruda, nici trupul, nici muschiul, nici stiinta, nici armata, nici nimic, nici NATO, nici nimeni! Numai Hristos ti-e singurul sprijin. Si atuncea, dragul meu, intelept e cel ce din timp lucreaza aceste lucruri.

Dar Dumnezeu nu-si paraseste oamenii Sai. Ortodoxia este plina de frumusete, de roada, de bucurie. Noi suntem chemati sa-i invingem pe acesti tineri nu cu pumnul, nu cu parul, ci in maniera in care Hristos Mantuitorul a biruit si a cucerit. Au venit, unii L-au parasit, altii au ramas dupa El. Nu te astepta ca toata lumea sa vina dupa noi! Tu te asteapta dimpotriva, sa te rastigneasca, si asta este o cinste pentru noi, ca sa nu ne pierdem noi drumul, ca in necazuri si-n ispite vezi cine esti cu adevarat.

Limbajul primelor veacuri: vai frate, te-a invrednicit Dumnezeu de boala! Vai frate, te-a invrednicit Dumnezeu de necaz! Vai frate, te-a invredincit Dumnezeu de incercare, de bataie, de asa... Iata care era limbajul: "te-a invrednicit Dumnezeu de...". "De ce plangi frate?". "Ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". "Dar de ce plangi avva?". "Pentru ca inca mai dorm". "Dar tu de ce plangi frate?" "Pentru ca eu inca mai mananc". Iata ca multumirea noastra este vremelnicia...

Deci sa-L traim pe Hristos autentic in noi, fara sa stam sa exoplicam: ma nu-i bine ce faci, ma hua, ma cutare. Nu asa! Sa se vada dintr-o data intre un chip de duhovnic si un mare guru, maestru, tot ce vor ei, homosexual, mare bogat. Numai de la o simpla privire sa se vada diferenta aceasta: pacea, bucuria, atitudinea, mai ales in greutati, in fata mortii, nu in destrabalari. Sa se vada prin noi insine distinctia aceasta, sa fim madulare vii, caci oamenii vazand faptele noastre sa-L laude pe Tatal cel din ceruri. Deci sa-i aducem la credinta prin fapta noastra.

Pai domn'e Mihai Viteazul nu e o porecla. Producea o impresie celor ce-l vedeau. Se temeau. Stefan cel Mare, Mircea cel Mare, Vlad Tepes. Astea sunt nume nu ce-au facut ei din ei. Pe unde trece sfantul, pe unde trece crestinul, pe unde trece romanul autentic, ortodox, trebuie sa se simta treaba aceasta. Deci ce sa le spunem noi? Sa iesim in fata cu noi insine! Asta este. Muncim, ne hranim si mai ales ne si rugam si practicam toata ortodoxia noastra cu toata invatatura ei.

***

- Deci "fii tu sfant, caci alti 1000 se vor sfinti in jurul tau".

- Dragul meu, sfintenia e un cuvant mare. Purcede tu pe caile sfinteiniei, ca si altii sa te urmeze pe tine. Si noi stim ca un pas facand, Dumnezeu face 100 inspre tine. Totul e sa-L provoci pe Dumnezeu la bunatate, la cumsecadenie, la dialog, si vei vedea ca nu e mut, cum suntem noi astazi. Si El domn'le pentru asta te-a creat.

- In numele dragostei ni se cere sa acceptam astazi homosexualitatea, sectele...

- Dragostea, dragul meu... Eu am avut discutii cu homosexualii, numai nu i-am batut! Meritau si treaba aceasta, dar eram in dulama, ca daca eram in civil nu-mi vorbeau ei asa. Dar ei zic: "calugarul nu ridica mana! De ce te inervezi parinte, ca n-ai voie!". "Ce vorbesti frate?! Ce vorbesti frate?!" Pai are randuiala cel ce Te uraste pe Tine Doamne? Da' tu ce crezi ca-ti permiti sa ridici obraznicia pana intr-acolo incat eu, asa, sa devin sluga ta? Dar ce vrei? Cum adica? Eu am dreptul sa ma apar, asa cum si tu ai dreptul sa ma ataci pe mine. Dar ce vreau sa spun?Nu asta este calea violentei, dar suntem mamaliga la ora actuala. E un crestinism flescait, un crestinism vlaguit. Suntem niste oameni, parca asa, care am abdicat de la misiunea noastra de aparatori ai dreptei credinte. Dragul meu, deci ortodoxia n-a fost aparata numai la birouri si numai cu sfaturi si prin conferinte. Nu asa facem ortodoxie! Si pe campul de lupta. Noi am avut si steag si spada de-o potriva. Deci sa intelegem bine ingemanarea dintre eroism si sfintenie. Nu desfiintam pe niciuna. Ele se completeaza reciproc. Mai intai eroismul, si din eroism sa mergem la sfintenie. Nu poti atinge sfintenia fara sa fi erou in planul social. Sfintenia nu inseamna flescaiala asta, meduza, gelatina. Ce inseamna treaba asta? N-avem verticalitate nici cat o molusca la ora actuala in fata marilor probleme. Deci trebuie sa avem si o autoritate. Nu inseamna ca si lovesc daca strig, sau ridic mana. Dar in felul asta eu il ajut efectiv. La noi se doarme efectiv la ora actuala. Parca mutenia este starea specifica a Bisericii, parca am abdicat de la marile noastre rosturi, parca am lasat in mana politicului: faceti voi tot. Noi, Biserica, vorbim ca si cler, ar trebui sa sarim ca arsi. Biserica ar trebui sa sara ca arsa pentru madularele sale, ca acesti cetateni ai tarii mai intai sunt fiii Bisericii. Pe urma la 18-19 ani intrii tu in partidul cutare, dar tu [mai intai] in pielicica goala te-am balacit, te-am facut fiul Bisericii. Noi trebuie sa sarim ca arsi pentru oamenii Bisericii. Ii lasam asa de izbeliste, sa-i ia dracu pe toti, toti politicienii, toti vrasmasii, ca noi stam si dormim. Nu se poate la ora actuala! Trebuie strigat, trebuie tipat in toate partile. Deci sunt fii Bisericii, nu te doare inima de ei? Parca am abdicat in fata marilor probleme cu care ne confruntam noi astazi. Biserica ar trebui sa fie elementul dinamic numarul unu si asta este misiunea ei.

[...]

PAGINI WEB:

Cuvinte puternice din conferinta Parintelui Amfilohie despre pocainta

Cuvinte puternice din conferinta Parintelui Amfilohie despre pocainta

# Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca, mereu, intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie.

# Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat.

# Pocainta o intalnim de la primul om. Cand e vorba de pocainta inseamna ca e vorba de cadere, inseamna ca e vorba de cainta si de indreptare. De la Adam intalnim notiunea de pocainta.

#  Pacatul indeamna la fuga de Dumnezeu. Asa o sa fie pana la sfarsit. Veti cunoaste oameni care fug de Dumnezeu, fug de Biserica. Acestia sunt oameni sub pacat.

# Sentimenul caintei, al parerii de rau si cu actele penitentiare care carecaterizeaza vinovatia omului, le vom intalni la toate popoarele, in toate religiile. 

# Doua situatii: omul cand merge spre Dumnezeu merge spre binecuvantare sau merge impotirva voii lui Dumnezeu...

# Nu trebuie sa ne oprim doar la cainta. In Vechiul Testamen intalnim indeosebi mai mult acte ritualice si acte de sentiment, dar nu ne aflam sub imperiul harului. Si de aceea trebuie sa intlegem si diferenta intre cainta Vechiului Testament si posibilitatile pocaintei care s-au deschis in Noul Testament,  cel adus noua, Hristos si Biserica intemeiata de El.

# Indemnul la pocainta era la nivel de persoana dar si la nivel de colectivitati, de cetati, de neamuri.

# Acte de caita, de parere de rau: ruprerea hainelor, era o forma de cainta, zmulgerea parului, a barbii, era o forma de pocainta, imbracarea in sac, punerea de cenusa in cap sau tarana, izolarea, pana la alte forme.

Iata, odata cu venirea Mantuitorului in lume, a aparut mai inainte Ioan Botezatorul. Si nu numai ca este Inaintemergator prin faptul ca cu cateva luni mai inainte a propovaduit venirea Mantuitorului, ci Inaintemergator prin misiunea si prin rolul care l-a avut in aceasta directie de a pregatit terenul pentru Legea Harului, pentru Intruparea Cuvantului si manifestarea Lui deschisa in fata oamenilor pentru a primi Cuvantul, pregatire mai ales in duh a oamenilor.

# Iata, de acum putem vorbi de pocainta ca Sfanta Taina. Mantuitorul Hristos pune pocainta ca hotar intre lumea pagana si lumea crestina, hotar intre lumea veche si lumea noua.

# Talharul de pe cruce pironit fiind pentru pacatele sale, condamnat de acelasi sinedriu, iata-l fiind in imposibilitatea de a mai isi smulge barba, de a mai bate matanii, de a mai face inchinaciune. Acolo, iata din adancul sufletului striga: "milostiv fi mie pacatosul", "pomeneste-ma cand vei veni intru imparatia Ta!". Si lucrul acesta Mantuitorul il pecetluieste cu un raspuns extraordinar: "astazi vei fi cu mine in Rai", ca sa ne arate puterea pocaintei. Primul care intra in rai e talharul, ca sa ne arate ce inseamna pocainta din inima, bineplacuta Domnului. Ea  ne deschide portile Imparatiei Cerurilor.


# Iata scopul pocaintei: iertarea pacatelor. Pocainta este un mijloc, scopul este insa iertarea pacatelor. Iata asadar pocainta evanghelica cum ne cheama pe noi la adevar, printr-un proces de asimilare a cuvantului si o lupta permanenta cu noi. "Cine vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine." Pocainta inseamna lepadarea de modul meu de a gandi, de a face, de a intreprinde. E cam greu! Si trebuie lucrata toate viata noastra pamanteasca.

# Domnul Hristos a venit cu o seriozitate, nu numai cu smerenia si cu dragostea.

# Pacatul inseamna moarte; pocainta, indreptarea spre Dumnezeu, viata. Pocainta asta inseamna intorcere la nivel integral: minte, cuget, simtiri. Si in planul crestin pocainta inseamna cainta, recunoasterea pacatelor, marturisirea, ispasirea - adica stradaniile tale de a o rupe cu pacatul-, si deslegarea.
 
# Numai Sangele lui Hristos sterge pacatul! Ti se iarta prin actul spovedaniei, pocainta si penitenta pe care o faci, dar stergerea lui propiu-zis numai Sangele lui Dumnezeu o face!

# Pocainta te scoate..., nu face abstractie dar te ridica de la realitatea aceasta spre adevar. Intre realitate si adevar e o distanta.

# Daca harul, cuvantul lui Dumnezeu, nu se atinge de inima omului poate sa vorbeasca un milion de oameni. El este cel care produce transformarea, indiferent prin cine lucreaza, dar harul este cel ce produce schimbarea. De aceea, tot ce nu se desfasoara sub har nu are valuare mantuitoare. Asta este esenta Evangheliei, a invataturii celei noi. Poate sa  fie lucruri fascinante cat or fi, dar ce nu e sub har nu e mantuitor. Ramai ca in Vechiul Testament si mai rau.

# Realitatea ia in ras adevarul.

# Mai mult decat cea ce vezi si simti, Mantuitorul ne cere mai mult, sa ne incredem in cuvantul Lui. Realitatea e ce vezi, ce simti, ce auzi, ce gusti si toate celelalte. Nu simturilor tale, ci doar purificate prin pocainta. 

# Pocainta inseamna o sinceritate, e un proces launtric de transformare in lumina adevarului, adus de Hristos intrupat pe pamant, Dumnezeu cel intrupat ca Fiu al Omului, Dumnezeu Cel Unul-nascut, Dumnezeu Cel a Doua Persoana din Sfanta Treime.

# Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu, nu mai l-avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura.

# Adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine, o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin[...]Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il chiama la treapta lui si unde se afla.

# Pocainta presupune sa iei cuvnatul lui Dumnezeu, asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa parerile unora sau altora, cu dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie.  Asta ete foarte important.

# In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand sti ca ai gresti fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu. La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramai numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? [...] Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotirvi

# Toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara ea nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. 

# Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonului.

# Spunea Parintele Arsenie Papacioc:

"suferinta- singura catedra suprema de teologie".

Va spun eu, par caraghios. Ati vazut Parintele Calciu Dumitreasa spunea:

"credeti-ma ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta".

Parintele Iustin Parvu:

“tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“.

# Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate.

# Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii.  Pocainta te face sa distingi intre realitate si adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului.

# Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui. E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constiutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei.

# Realitatea este dureroasa. Altul e adevarul.

# Adevarul e Hristos. Diavolul muta mereu accentul mereu pe realitate.

# Asta e realitatea ca oamenii vor suferi, ca e sminteala, dar adevarul nu poate sa-l alunge, adevarul e Hristos.

# Adevarul este in profunzime. De-asta nu poate fi furat. Cine se pocaieste este pe o cale de nezdruncinat. Daca noi avem o pocainta ne ducem la o reinvigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza, e o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului si a puterii si a biruintei luminii in om, dar prin pocainta! D-aia Domnul ne-a deschis calea aceasta. Asta e calea omului celui nou. 

# Realitatea asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea, sa nu facem o cainta care sa ne blocheze nadejdea si celelalte. Realitatea este cel mai mare pericol si care ne fixeaza pe simturi, si pe tot, pe nume, pe interviuri, pe coduri, cat mai mai precis. Nu, adevarul nu poate fi circumscris aici.

# Cand poporul roman se aseaza autentic la pocainta, Dumnezeu va ridica oameni invincibili. Pocainta nu ramane fara rezultat. Dragii mei, mic sau mare, numeros sau unul singur, la aratare sau in ascuns, pacatul are efecte. Nimeni nu poate sa ramana lipsit de efectele pacatului. Doar pocainta rezolva aceasta. E singura cale pe care a lasat-o Domnul Hristos: o pocainata intru Iisus Hristos, o pocainta in Biserica, o pocainta sub epitrafir, o pocainta "in duh si-n adevar".

# Nu putem scapa de efectele pacatului!  N-aveti decat! Pana la groapa, dar mai departe nu merge. E nevoie sa ne desteptam, e nevoie de pocainta, si pocainta iti da curaj, iti da ravna. 

# Avem exemple din Pateric, din Limonariu, din Sfintii Parinti. Le veneau greu sa paraseasca temnitele, de ce? Simteau ca vor pierde ceva? De ce? Pentru ca oamenii nu vor sa fie dati jos de pe cruce. Spunea Mitropolitul Hieroteos Vlachos:

"sa nu te dai jos de pe cruce, sa fi dat jos de pe cruce".

Nu accepta sa te dai jos de pe cruce, ci sa fi dat de pe cruce. Doar mort sa fi dat jos de pe cruce, de altii, dar tu nu. Tine-ti crucea casniciei, tine-ti crucea calugariei, tine-ti crucea fecioriei, tine-ti crucea ascultarii...

# Pocainta nu ramane zadarnica niciodata. Este rasplatita direct de Dumnezeu, pocainta aceasta in Hristos, Domnul. Si anume, ca sa regeneram o tara, iata genul de pocainta la care trebuie sa venim. Este arma care nu poate sa ne-o fure nimeni, este o arma a noastra oriune vei fi. Paziti-va in schimb, si nu amestecati una cu alta ca nu o sa mai aveti discernamant. Sa mergem pe calea aceasta cea stramta si ingustaca ea duce unde trebuie, chair daca-i spinoasa. Asta te autentifica. Suferinta te autentifica.

# Lepadarea de sine e un act de mare curaj, dar nu dupa oricine. Multi se leapada dar nu de sine si nu pentru Hristos! Atunci asta ni se cer noua astazi. Nu e alta cale.

# Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocaint in duh si-n adevar. Exista si o comuniune. Intri in comuniune cu toti sihastrii si sfintii si martirii si cu toti cei din veac. Intri in comuniune vie cu ei.

# Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:

"de-aia sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe cruec".

Dar el stia ca om ce si-a asumat crucea: crucea precede invierea, si nu este inviere fara cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. "Nu-s sfintiti la timp", "nu-s canonizati la timp", "uitati, sunt luati peste picioare de nu stiu cine", "sunt neglijati de noi, de unii de altii", dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo?

# Pe Dumnezeu nu-l castigam cu nimic decat cu o inima franta, smerita. Dumnezeu ia aminte fulgerator la inima ta. Nu ne cere biruinte fratilor, ca nu sta in putinta noastra, ne cere o cainta autentica, o pocainta. Pe aia o primeste, o primeste fulgerator.

# Sa intelegem pocainta ca inviere, sa intelegem pocainta ca solutie pentru Rai.

# Nu poti ajunge drept si purificat decat prin actul pocaintei.

# Realitatea: erau desfigurati, erau impuscati, aruncati pe strazi. Adevarul ce era? Se intarea ceata cereasca.

Parintele Iustin:

"mai, cand a murit Parintele Arsenie Papacioc, am simtit ca mi s-a dus toiagul batranetilor mele"

Dar imediat a continuat:

"dar, lasa mai, ca fac ceata buna acolo sus".

Vedeti ce-nseamna? Sa arda inima in noi pentru a fi in ceata aceasta a lui Hristos. Sa arda inima in noi sa fim batjocoriti pentru Hristos, sa arda inima in noi pentru ortodoxie, sa arda inima in noi pentru istoria sfanta a tarii, sa arda inima in noi pentru un paraclis.

# Poti sa ajungi otreapa in ochii societatii, poti sa ajungi ca o carpa lepadata, sa nu ajungi in ochii lui Dumnezeu.

# Pocainta iti da foc in inima, pocainta iti da curaj, pocainta alunga metodele omenesti de a solutiona problemele tale, pocainta te poarta pe alte meleaguri de perceptie si de simtire. Pocainta atrage harul lui Dumnezeu care este invincibil, si asta este scopul nostru, adica mila Lui, harul Lui. Si unde e harul lui Dumnezeu, nu va ingrijiti ce veti spune, ce veti raspunde. Sa fiti atenti sa intelegem totul in planul adevarului, nu al realitatii.

# Sa mergem pe caile acestea pe care le-au lasat Sfintii Parinti. Dar asta cere eforturi si suferinta. Dar numai suferinta e singura catedra, suferinta deschide ochii, suferinta te autentifica, suferinta te aseamna cu Hristos. Cruciat, prin cruce, nu alt cumva.

# Si atuncea uitati dragii mei, acesta este cuvantul meu: sa ne indemnam unii pe altii pe aceasta cale. Stim - nu stim, ne vedem - nu ne vedem, dar trebuie sa ajutam tara, trebuie sa ajutam Biserica, sa traim dupa cum ne invata Domnul Hristos. O pocainta autentica – poate sa nu te inteleaga duhovnicul, poate sa nu te inteleaga oricine, realitatea asta este – dar te intelege Dumnezeu. Nu faci nici abstractie de acestea. Nu, sileste-te pe cararile acestea ca Dumnezeu va lucra. Harul acesta care va lucra pe cararea pocaintei este unic si invincibil.

# Pacatul iti fura libertatea, te duce spre moarte, aduce neliniste. Toata nelinistea, sa stiti ca-si are izvorul in pacat, si toata dezordinea sociala isi are rezultatul in dezordinea fiecaruia dintre noi. Vorbesti de dezordine sociala, nu poti sa zici ca din cauza lu' ala. Societatea. Si atuncea daca vrei sa vorbesti de societate trebuie sa pornesti de la tine, sa faci educatie cu tine. E mare lucru. Asta trebuie sa incepem sa vedem cum putem fi reali in duh si adevar societatii, nu dupa realitatile astea. 

# Sa nu-i judecam pe cei care ne poarta pe alte carari decat ne invata Evanghelia, nu, ci sa cautam sa o lucram chiar noi, caci sa stiti, si duhovnicul se indreapta prin ucenic de foarte multe ori. Harul este cel care lucreaza. Totul este sa te plasezi pe linia aceasta, indiferent de unde te aflii si in ce punct social.

# Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere si rabdare, caci Dumnezeu mai ales la acestia care se pocaiesc cu adevarat ia seama.

# Crucea purtata "in duh si-n adevar" duce la inviere. Asadar, daca vrem invierea tarii sa ne purtam crucea. Sa nu fugim de ea, sa ne asemanam cu celalalt. Fereasca Dumnezeu! Cunosti un om dupa cum isi poarta crucea. A lepadat  crucea, indiferent cum o motiveaza el, nu mai e pe cale.

SURSA SI INTEGRAL LA:

PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio si text): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!”

Parintele Amfilohie de la Diaconesti vorbindu-ne despre Credinta, Nadejde si Dragoste

Conferinte, predici

Marturisirea Credintei: intre Dragoste si toleranta
Conferinta Teologica Internationala ce a avut loc la Chisinau pe data de 8 februarie 2010
http://alleccssa.wordpress.com/2010/02/10/8-februarie-2010-conferinta-teologica-internationala-%E2%80%9Emarturisirea-credintei-intre-dragoste-si-toleranta-%E2%80%9D/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/02/11/audio-si-foto-de-la-conferinta-teologica-internationala-cu-aproape-3000-de-participanti-%E2%80%9Emarturisirea-credintei-intre-dragoste-si-toleranta-%E2%80%9D/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/02/12/video-si-text-de-la-conferinta-teologica-internationala-%E2%80%9Emarturisirea-credintei-intre-dragoste-si-toleranta-%E2%80%9D/

Casatoria si Calugaria, doua cai spre mantuire
Conferinta in care invitat este Ieromonahul Amfilohie Brânza de la Manastirea Diaconesti, Bacau.
http://www.calauzaortodoxa.ro/media/conferinte/casatoria-si-calugaria-doua-cai-spre-mantuire/

Dupa conferinta, la sectiunea intrebari din public, parintele trateaza si teme cum ar fi Biserica Ortodoxa, ortodoxia, Dumnezeu, Hristos, Craciun, Paste, Pastele, tara, neamul, poporul romanesc, istoria, maresalul Ion Antonescu, legionarii, evreii, masoni, masoneria, teoria conspiratiei masonice, uniunea europeana, pecetea, chipul, microchip, acte biometrice, 666, antihrist, satana, diavol, ecumenism etc.

Dictatura pseudo-stiintei
Prof. Ioan Vladuca, Brasov 14 februarie 2010
http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/02/video-prof-ioan-vladuca-vorbeste-intr-o.html

Stiinta si Credinta
Conferinta la Arad cu P. Ioan Vladuca
http://vestitorul.blogspot.com/2010/02/conferinta-stiinta-si-credinta-cu.html

Postul in familie si familia in post
Conferinta cu P. Nicolae Tanase
http://vestitorul.blogspot.com/2010/02/parintele-nicolae-tanase-despre-post.html

**********************

Filmul OSTROV
http://filmeortodoxe.blogspot.com/2010/02/ostrovul-insula.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FGwAt+(Filme+Ortodoxe)

Ascultarea fata de duhovnic

...cu parintele Amfilohie Branza

Mitropolitul catolic Ioan Robu predica de la amvonul Catedralei Patriarhale. Cuvinte ale Parintilor Duhovnic despre ecumenism

Mitropolitul catolic Ioan Robu predica de la amvonul Catedralei Patriarhale facand pomenire pentru PF Teoctist si Papa Ioan Paul al II-lea

CATEVA COMENTARII DE PE SITE:

1.Filmarea are 26:38 minute. Predica “mitropolitului” catolic incepe la minutul 14:05 si tine pana la minutul 21:10.

Apoi vorbeste “patriarhul ortodox” Daniel. Incepe cu cuvintele:

“Hristos a inviat!

Multumim inalt prea-sfintitului arhiepiscop si mitropolit Ioan Robu pentru aceste cuvinte deosebit de calde. Ii spuneam acum ca se vede ca l-ati cunoscut personal pe Preafericitul parinte patriarh Teoctist, ati lucrat impreuna, ati marturisit impreuna Evanghelia lui Hristos in timpuri grele si mai ales ati organizat impreuna vizita papei la Bucuresti.

Deci este un cuvant de suflet pe care l-ati rostit si aceasta ne arata ca intr-adevar, atunci cand cuvintele noastre vin imediat dupa rugaciune ele sunt pline de prezenta Duhului Sfant, care este prezent in oamenii aflati in stare de rugaciune….”

Filmul este de-a dreptul SOCANT!

Ecumenismul este efectiv DEZGUSTATOR!

Pasul 2 este evident co-liturghisirea cu ereticii… Si asta evident in numele “pacii, intelegerii si a unui viitor luminos…” (sau mai bine zis “ILLUMINOS”…)

2.Canonul 45 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savirseasca ceva ca si clerici (sa savirseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.”

Canonul 46 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca vreun cleric sau laic intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) ~ “Nu este ingaduit ereticilor a intra in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ “Nu se cuvine a primi binecuvintarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decit binecuvintari.”

Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861)

“Cei ce propovaduiesc public eresul sau il invata in Biserici, sa fie indepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarima unitatea Bisericii.”

Sa luam aminte……!

Duhovnici romani despre ecumenism

*

Biserica Ortodoxă în faţa APOSTAZIEI - părintele Gheorghe Aniţulesei

*

Parintele Amfilohie Branza despre ecumenism

*

Parintele Ioanichie Balan despre ortodoxie

*

Si Parintele Teofil....

Pr. Teofil Paraianu despre antiecumenisti

Asculta mai multe audio Diverse

***

UN PUNCT DE VEDERE IN CEEA CE PRIVESTE ECUMENISMUL

Prin canoanele date de Sfintii Parinti, s-a vrut scoaterea raului, pacatului cu radacina cu tot. Timpurile actuale face ca unii sa fie mai putin ravnitori si sa accepte, poate, mai degraba, taierea raului de la radacina. Exista astfel clar pericolul ca din aceasta radacina sa creasca mai tarziu o alta vita, salbatica si neroditoare. Ce vom face dar?

Vedem acuma ca sunt doua curente in biserica ortodoxa. Unii care spun ca "ecumenismul este erezia ereziilor" si ca trebuie "scos din radacina" si altii care spun ca nu e chiar asa de rau sa te rogi impreuna cu catolicii, de exemplu. De ce parte trebuie sa se situeze crestinul ortodox care se ingrijeste de mantuirea sa?

Eu as porni de la faptul ca duh este cuvantul, si ca ceea ce cuvantam marturiseste ce duh se afla in noi. Asadar rugandu-ne impreuna cu cineva presupune marturisirea aceluias duh. Cand mergem la Sfanta Liturghie ne impartasim cu totii din acelasi duh, caci exista nu numai o impartasire sub chipul Tainei Sfintei Impartasaniei, ci si o impartasire in Duh. Spunea un parinte ca "Hristos circula duhovniceste in noi".

Mai stim ca Liturghia, poate fi impartita in doua parti: Liturghia Catehumenilor, urmata de Liturghia Credinciosilor, in care catehumenii sunt chemati sa iasa ("Cati sunteti chemati iesiti") si sa nu mai asiste in continuare la cea de-a doua parte a Liturghiei, de care au parte doar cei botezati. Asadar doar acestia din urma participau la rugaciunile randuite pentru "Liturghia Credinciosilor" dintre care as aminti "Crezul" si "Tatal Nostru". Este logic ca cei de aceisasi credinta sa marturiseasca acelas crez, dar oare de ce rugaciunea "Tatal nostru" a fost randuita in aceasta parte, a Liturghiei Credinciosilor, si nu s-a pus in partea in care si catehumenii erau prezenti? Oare nu este acelas Tata, al nostru, al tuturor, care face sa rasara soarele peste cei buni si peste cei rai? Ei bine, raspunsul ar putea fi ca "Tatal nostru" este si Dumnezeul nostru ori, numai marturisind Acelasi Dumnezeu avem si Acelasi Tata. Deci cei care nu sunt de aceiasi marturisire cu noi nu pot avea Acelasi Tata.

Mergand mai departe noi trebuie sa marturisim nu numai pe Tatal, ci si pe Fiul, si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Oare marturisim acelasi Cuvant? Oare este Acelasi Duh Sfant care "sufla" in toate Bisericile? Si daca toti striga "Doamne, Doamne" oare pe acelasi dumnezeu il striga? In Psalmul 95, 5 se spune "Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut". Asadar n-ar fi mai bine sa stam cu bagare de seama? Ne rugam, dar ce ne rugam? Ne rugam, dar cum ne rugam? Ne rugam, dar cui ne rugam?

Cum problema cu "Taltal nostru" m-a framantat, m-am gandit sa il intreb pe duhovnicul meu daca avem cu totii Acelas Tata. Din pacate n-am reusit sa retin toata explicatia care a fost pe de-a dreptul plina de har, dar am inteles inca ceva, si anume ca venirea Duhului Sfant nu este conditonata de botez, si deci nu putem vorbi de venirea Duhului Sfant in exclusivitate la ortodocsi, de exemplu.

Aceasta o vedem din Evanghelie, 

din Faptele Sfintilor Apostoli, Cap. 10:

1. Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica,

2. Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna.

3. Şi a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i: Corneliu!

4. Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu.

5. Şi acum, trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon, care se numeşte şi Petru.

6. El este găzduit la un om oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îţi va spune ce să faci.

7. Şi după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce îi erau mai apropiaţi.

8. Şi după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope.

9. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea.

10. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz.

11. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ.

12. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.

13. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.

14. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat.

15. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.

16. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer.

17. Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă,

18. Şi, strigând, întrebau dacă Simon, numit Petru, este găzduit acolo.

19. Şi tot gândindu-se Petru la vedenie, Duhul i-a zis: Iată, trei bărbaţi te caută;

20. Ci sculându-te, coboară-te şi mergi împreună cu ei, de nimic îndoindu-te, fiindcă Eu i-am trimis.

21. Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit?

22. Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.

23. Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi, sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit.

24. Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Corneliu îi aştepta şi chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape.

25. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui.

26. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om.

27. Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi.

28. Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.

29. De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci vă întreb: Pentru care cuvânt aţi trimis după mine?

30. Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la ceasul acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un bărbat în haină strălucitoare a stat în faţa mea.

31. Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu.

32. Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare.

33. Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul.

34. Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor.

35. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.

36. Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate.

37. Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan.

38. (Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.

39. Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn.

40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate,

41. Nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi.

42. Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi.

43. Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui.

44. Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul.

45. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri.

46. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:

47. Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?

48. Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.

Cap. 11 din Faptele Sfintilor Apostoli

15. Şi când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei, ca şi peste noi la început.

16. Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, când zicea: Ioan a botezat cu apă; voi însă vă veţi boteza cu Duh Sfânt.

17. Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu?

18. Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă; Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă.

Faptele Sfintilor Apostoli, Cap. 15 9. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.

10. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm?

11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.

Venirea Duhului Sfant de aceasta data, peste sutasul Corneliu si nu numai, este diferita de venirea Sfantului Duh la Cincizecime, unde venirea s-a facut cu putere. Voi reda mai jos cateva extrase din Evanghelie:

Faptele Sfintilor Apostoli, Cap. 2

1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.

4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.

38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.

39. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.

41. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.

42. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

43. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi.

44. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.

45. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.

46. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.

47. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.

Din Cartea Intelepciunii lui Solomon vedem ca:

5. Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, Se depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea; (Cap. 1)

si ca:

17. Cine a cunoscut voinţa Ta, dacă Tu nu i-ai dat înţelepciune şi dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt? (Cap. 8)

De unde reiese ca, chiar si cei botezati daca lucreaza faradelegea nu sunt pe calea mantuirii.