Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, despre cazul Protopopului Gheorghe Mamaladze: "Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului."

 Vedeți și: Tentativa de asasinare a Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, a fost confirmată în mod oficial. Evitând o operație la Tbilisi, de la care nu se dorea să scape viu, Patriarhul, aflat în Germania, nu a putut fi nici otrăvit de către unul dintre apropiați

Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, consideră că situația complexă creată în jurul Patriarhatul nu este doar o problemă a Bisericii ci și a Statului. Chestiunea confruntării care a apărut în sânul Patriarhiei a început să fie discutată deja la sfârșitul anului trecut. Pentru a rezolva conflictul din sânul Bisericii, în decembrie 2016, a fost convocată ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, dar nu s-a ajuns la un consens.

Arestarea Protopopului Gheorghe Mamaladze a provocat un nou val de confruntări și de acuzații reciproce în sânul clerului georgian și a personalităților înalt poziționate din Patriarhia Georgiei. Observatorii menționează că scandalul din jurul Patriarhiei câștigă teren și se poate transforma într-o serioasă criză politică în Georgia.

După un tratament medical și o operație în Germania, Patriarhul Ilia al II-lea a revenit la Tbilisi. El a spus că Patriarhia va studiat cazul Mamaladze cu autoritățile georgiene. Parchetul georgian a promis anterior că, după revenirea Patriarhului, dovada vinei clericului arestat va fi publicată. Cu toate acestea, Parchetul s-a abținut până acum să dezvăluie detaliile.

"În aceste ultime două săptămâni, starea sănătății mele a rămas încă foarte complexă. Am fost nevoit să merg în Germania și să mă tratez. Am suferit o operație destul de complicată. În acest moment s-a creat o situație foarte bizară și Biserica georgiană nu-și amintește un caz similar. Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului. De asemenea, autoritățile trebuie să se implice activ în examinarea acestei chestiuni",

a spus Patriarhul Georgiei.

Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna: "Iadul si Raiul sunt inca in facere. Cine este cel care le face? Eu, si tu, si el, si mai ales noi. Omul a fost pus in Rai, ca pe Rai sa-l desavarseasca, ca pe Rai sa-l transforme in Imparatia cerului, prin comuniune cu ceilalti, prin iubire intrelaolata si iubire fata de Dumnezeu, nu iubire de sine"

Protos. Hrisostom - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre rai și iad, Mănăstirea Putna, 2 aprilie 2016 

Astazi a venit timpul sa vorbim despre ceea ce nazuim mai mult, sau de ceea ce ne temem mai mult, pentru ca omul este o fiinta dihotonica, adica alcatuita din doua parti foarte intim intrepatrunse intre ele: trup si suflet, vazut si nevazut. Si, daca Sfintii Parinti au zis despre patimi ca intotdeauna in spatele lor ai sa gasesti una dintre aceste doua lucruri, dorinta sau frica, am putea spune ca, mai mult, in spatele fiecarei opere de arta putm gasi dorinta de frumos si teama de a nu cadea din el, sau de a nu-l face pe deplin.

Raiu si iadul, iubiti credinciosi, sunt doi termeni care astazi au devenit atat de indepartati, atat de confuzi. Daca incercam sa cautam cate ceva despre Rai si despre iad, gasim niste lucruri care ni se par copilaresti, ori care ni se par absurde, ori care ni se pare de neinteles. Si, asta pentru ca ne lasam amagiti de ceea ce cade sub simturi, de ceea ce vedem in jurul nostru. 

Auzim pe Mantuitorul ca spune in Evannghelia dupa Matei, cap. 25 - cand este vorba despre Infricosata Judecata-, spune despre iad ca a fost gatit diavolului si slujitorilor lui, iar de bunatatile Raiului spune ca au fost gatite fiilor lui Dumnezeu, "binecuvantatilor Tatalui Meu". Si, spune Mantuitorul: " veniti si moşteniţi bunătățile cele făgăduite vouă de la întemeierea lumii."(cf. Matei, 25, 34). Iadul evident ca a fost si mai inainte gatit, pentru ca diavolul a cazut inainte de creerea omului. Dar, iadul a fost creat pentru diavol, diavolul nefiind si trup si suflet, avand asadar o singura dimensiune, iadul are aceasta dimensiune spirituala, cel putin acum, pana la Infrucosata Judecata. 

Raiul a fost creat pentru om, si omul este si vazut si nevazut. Asadar Raiul are frumusete care se pot admira cu ochii acestia trupesti, care se pot intelege cu mintea aceasta rationala, insa are frumuseti nebanuite care se pot intelege, intrevede cu ochii cei duhovnicesti. Doar inima poate intelege ce se poate ascunde in spatele unei astfel de furmuseti vazute. 

Cand a facut Raiul, Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a spus: "toate acestea sunt ale tale" si "am pus in el doi pomi". Unii Sfinti Parinti spun ca pomul vietii si pomul cunostintei binelui si al raului, pot sa simbolizeze, de fapt, pe Dumnezeu si pe om. Este o interpretare alegorica, o interpretare simbolica, insa nu este departe de adevarul revelat, pentru ca Dumnezeu insusi este Viata. Si, i-a spus lui Adam care era singur, ca pe Eva inca n-o scosese din coasta lui: "din toţi pomii din rai poţi să mănânci" - adica sa te hranesti, sa te zidesti, sa cresti din ei -, "afara de pomul cunoştinţei binelui şi răului" - adica din toti pomii, inclusiv din pomul vietii. Doar de pomul cunoştinţei binelui şi răului i-a fost interzis. I-a fost dat, asadar, lui Adam spre lucrare si spre paza, acest Rai. Insa, cand i s-a adresat, i-a spus asa, la singular: "să mănânci din toti pomii" si "sa nu mancati din pomul cunoştinţei binelui şi răului". Asadar: "apropie-te de viata, hraneste-te din ea, caci este tie cel mai la indemana, pentru ca tu esti primul dintre fii Mei care a primit acest dar", insa, "nu uita ca dupa tine vor veni si altii, si aveti grija sa nu va indepartati". "Tu sa nu te indepartezi de ei, si ai grija ca impreuna cu ei sa ramaneti in Mine si langa Mine".

De multe ori mi-am pus problema: ce s-a intamplat cu Eva, cand a fost gasita de diavol, aflat acum in chipul sarpelui, ce s-a intamplat cu ea, de ce a cazut asa de usor? Dar, nu m-am intrebat ce slabiciune a avut, ci ce cauta Eva singura acolo? Cei doi, nu erau meniti sa fie una? Cei doi nu se aflau in Rai? Cei doi nu se hraneau din pomul vietii, din iubirea care scalda tot, din lumina care dezvaluia taine peste taine si dincolo de taine? De ce era Eva singura, de ce a scapat-o Adam din ochi? Ii vedeti pe cei indragostiti nu numai ca nu se pierd din priviri, se manaca din priviri, se impartasesc din priviri. Nu se pierd unul de celalalt. De ce era Eva singura si Adam nu se stie unde, cand Dumnezeu a zis foarte clar ca "nu este bine sa fie omul singur". De ce? De ce? De ce? Realitatea este ca, gasind-o singura, a inselat-o. A inselat-o pentru ca ea nu avea cuvantul direct de la Dumnezeu, ci indirect prin Adam. Adam i-a povestit si, fiind indirect, si Adam avea nevoie de ea, si ea nu era acolo sa-l sustina, si Eva avea nevoie numaidecat de Adam. Fara Adam Eva nu avea sens. Sensul Evei a fost sa-l sustina pe barbat. Pentru barbat a fost facuta femeia. Fara el, ea n-are sens. De ce, si ce cauta fara sens prin Rai? Isi cauta sensul? Nicidecum! Sensul ei era langa barbat, sensul ei era in unire. Si astfel, singura fiind, i-a fost foarte usor diavolului sa o amageasca. Si i-a promis bunatati viitoare si, in felul acesta, i-a furat bunatatile pe care le avea in mana. 

Si, Adam, dupa aceea, cand a vazut-o pe Eva cu marul in mana -mar din care muscase Eva-, el s-a smintit prin faptul ca a vazut ca Eva a mancat si n-a murit. Si atunci, s-a intors impotriva lui Dumnezeu, si a zis: "deci m-ai mintit, mi-ai ascuns unele lucruri". Dumnezeu ii lasase o vorba invaluita intr-o taina cand i-a spus: "cu moarte vei muri". Adam putea sa inteleaga ca este un fel de moarte, poate nu cea de care crede el. Adam ar fi trebuit sa sape, sa caute sa-si doreasca sa inteleaga mai mult. Dar, ca sa intelegi mai mult, sa vezi mai mult, trebuie sa ramai in lumina!  

Adam s-a alaturat Evei in egocentrismul lor. In egocentrismul lor, ei mancand din acest pom al cunostintei binelui si raului, gustand asadar un rau, intelegand raul prin fapta, in loc sa-l inteleaga prin cuvant, ei s-au trezit la un moment dat cu ochii deschisi. Li s-au deschis ochii abia dupa ce a muscat Adam din mar. Ce ochi i s-au deschis lui Adam? Adam care fusese cuprins de un somn foarte adanc, si nestiind ce facuse Dumnezeu, si de unde a aparut femeia langa el, a zis: "Aceasta este femeie, pentru ca este luata din trupul meu, si numele ei este Eva, pentru ca este mama celor vii". A pus nume animalelor, aratand ca are si cunostinta trupeasca. A aratat ca are cunostinta duhovniceasca prin faptul ca a prorocit modul in care lumea se va inmulti prin femeie. Ce ochi, atuncea i s-au deschis? Ochii vicleniei, care desosebeste binele de rau intr-un mod sucit, stramb, dizarmonios. Ochiul vicleniei care face diferenta intre lucrurile bune si cele rele, doar distingand ceea ce este rupt in el. Ochiul vicleniei care intelege doar dizarmonia, caruia doar i se pare, intr-o mandrie iarasi, sucit, care isi avea radacina in Satan, caruia i se pare ca poate sa inteleaga binele prin studierea raului. Vai, amara inselare! Amara inselare! Si, de atunci omul a vazut ca goliciunea lui poate fi obiect de rusine. Si, rusinea, obisnuindu-se cu ea, omul a trasformat-o in pacat, in loc sa o transforme in teama sfanta. Si, asa mai departe.

De la Savatie Bastovoi adunate. Despre iubire, taina, rugaciune, singuratate, ispite, suferinta...

Plansul launtric

Sunt oameni care au plânsul în interior. Aceștia sunt cei mai frumoși oameni de pe pământ. Acest plâns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plâns lăuntric este ca o lumina de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sunt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decât aceea de a întâlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plâns măcar o data în viață, să plângi de-adevăratelea. 

Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul

Basilica: Fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul

Lidia Stăniloae, fiica Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, a trecut la Domnul, în această dimineață la ora 7:40, la vârsta de 83 ani. Slujba înmormântării va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, la Mănăstirea Cernica, la orele 12:00 pm.

Părintele Ciprian Grădinaru: "la temelia vieţii în parohie stă conştiinţa de familie"

 Familia ortodoxa: „Mi-e vitală parohia!” (I)

Citeam într-o carte a Părintelui Sofronie (Saharov) că, la un moment dat, Sfântului Siluan i-a scris o rusoaică stabilită în Franţa. Îi cerea să se roage pentru ea, să nu fie nevoită să lucreze în vreun oraş unde să nu poată să ajungă la biserică. Îi mărturisea Sfântului Siluan că nu ştia ce e iadul, căci nu citise prea multe, dar şi-l închipuia ca pe viaţa modernă: plin de confort, doar că fără rugăciuni şi Biserică. Citind acestea, m-am gândit că şi compatrioţii noştri din Occident trăiesc în iadul necredinţei celor din jur. Şi atunci mi-am amintit de povestea pe care acelaşi Părinte Sofronie o spunea adesea, a omului care, după moarte, ajuns în iad, a început să-şi construiască o biserică. La început, diavolilor nu le-a venit să creadă; apoi, convingându-se că omul era chiar serios şi voia să-şi împlinească ideea, au făcut consiliu şi l-au aruncat afară din iad, expediindu-l în Rai.

Aceste lucruri mi-au venit în minte atunci când gândurile mi s-au îndreptat către prietenii noştri din Belgia care au ctitorit acum şase ani o mănăstire, iar acum trebuie să facă iar planuri ca să construiască o nouă biserică: chiar îşi doresc Raiul! Aşa se face că l-am sunat iar pe Părintele Ciprian Grădinaru, şi am început să „analizăm” împreună planurile lor…

– Aşa e. Mi-e drag să vorbesc despre parohie pentru că, aş putea spune, mi-e dragă Biserica lui Hristos. Şi am înţeles că realitatea fundamentală a Bisericii este reprezentată de parohia (sau obştea monahală, dacă e vorba de monahi) din care fac parte, de „biserica locală”, cum i se spune – adică acea comunitate de creştini care ne adunăm într-un anume loc Duminică de Duminică, Liturghie de Liturghie, ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, unindu-ne cu El, devenind noi înşine Trupul Lui. Nu pot trăi Biserica în abstract, ci doar fiind bine integrat în parohia mea, asumând-o, înţelegând importanţa acestei apartenenţe. Când fac cu adevărat parte dintr-o anume parohie, fac cu adevărat parte din Biserica Ortodoxă. Parohia mea reprezintă expresia esenţială a Bisericii, şi e identică cu toate celelalte Biserici locale, datorită faptului că parohia-obştea mea mărturiseşte credinţa episcopului meu, iar episcopul meu se găseşte în comuniune de credinţă cu ceilalţi episcopi ai celorlalte Biserici locale. Pentru asta, e foarte important ca parohia din care fac parte să fie autentică.

Tentativa de asasinare a Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, a fost confirmată în mod oficial. Evitând o operație la Tbilisi, de la care nu se dorea să scape viu, Patriarhul, aflat în Germania, nu a putut fi nici otrăvit de către unul dintre apropiați

 

Parchetul georgian a confirmat oficial informația conform căreia a fost o tentativă de asasinare a mai marelui Bisericii Ortodoxe Georgiene, Catholicos-Patriarhul Ilia al II-lea. După cum s-a dovedit, părintele Gheorghe Mamaladze, directorul gestionarii proprietăților Patriarhiei, intenționa să-l otrăvească cu cianură pe Patriarh. În acest scop, el a luat cu el otrava pentru a ajunge la Berlin, unde Întâistătătorul este în prezent pentru tratament medical. Preotul a fost arestat la aeroportul din Tbilisi. 

Procurorul-șef al Georgiei, Irakli Shotadzé, a declarat la un briefing:

"Gheorghe Mamaladze avea relații sistematice cu  Catholicos-Patriarhul și anturajul său. S-a stabilit la anchetă că el pregătea uciderea unei persoane și, tocmai în acest scop, a achiziționat o substanță toxică de la un necunoscut".

S-a comunicat că investigațiile au început după o declarație la Parchet, care a fost semnalată la data de 2 februarie 2017. Un bărbat, al cărui nume nu este cunoscut, a revelat că Părintele Gheorghe a vorbit cu el, în scopul de a-l ajuta să obțină cianură în schimbul unei recompense. Totuși, Mamaladze a reușit să obțină substanța toxică. Otrava a fost găsit asupra lui când a fost cercetat la aeroport. In plus, arme de foc de fabricație artizanală precum și muniție au fost găsite la domiciliul suspectului. 

Postul de televiziune "Rustavi-2", afiliat fostului președinte georgian Saakașvili, a anunțat atacul eșuat împotriva Patriarhului (referindu-se la surse anonime) cu câteva ore înainte ca această informație să fie confirmată de către poliție. 

Impresia generală care se desprinde din acest caz este faptul că mulți oameni suspectau în Georgia posibilitatea unui atac împotriva Patriarhului Ilia al II-lea. 

Pe 8 februarie, de exemplu, analistul politic Archil Gamzdaria a scris pe Facebook că Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea este în mod serios amenințat. Autorul nu a dezvăluit sursele sale, dar a spus că, în cazul în care intervenția chirurgicală care ar fi trebui să o sufere Întâistătătorul, ar fi fost programată la Tbilisi (cum era planificat inițial), aceasta ar fi fost pentru el mandatul său pentru moarte. Dar, în cele din urmă, s-a decis să se facă operația în Germania, deși  aceasta n-ar fi garant securitatea Patriarhului.

"Cred că au fost frecușuri serioase în acest caz. Este posibil ca autorii să nu fi fost în măsură să-și realizeze planul lor", 

a scris Gamzardia, care crede că, conform planului conspiratorilor, Patriarhul nu ar fi trebuit să se întoarcă în viață de la Berlin. 

Traducere de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com,  Le catholicos-patriarche Élie II a échappé à une tentative d’empoisonnement

UPDATE:

• Vedeti si: ROF, Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, despre cazul Protopopului Gheorghe Mamaladze: "Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului."

LEGATURI:

• Cuvântul Ortodox: PATRIARHUL ILIA ar fi scapăt unei tentative de otrăvire

• Victor Roncea: Adevarul despre Moartea Patriarhului. Cea mai completa ancheta din presa romana asupra mortii Patriarhului Teoctist. AUDIO/DOC

Răstignirea Părintelui între cei doi tâlhari: egoismul lumesc și egoismul duhovnicesc. Biserica și lumea religioasă. "Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr"

Icoana de Mihai Coman

Oameni și demoni: EU-L RISIPITOR (o simțire a Evangheliei de azi)

Nu știu voi cu ce ați rămas din Evanghelia de azi, dar mie mi s-a părut că-L văd, în tatăl din Pildă, pe Hristos răstignit între cei doi tâlhari...

Căci cei doi fii ai Tatălui sunt, evident, doi tâlhari.

Fiul Risipitor vrea partea lui: frate-su, mai bolnav, vrea toată averea. De aceea, îl doare partea cheltuită de fratele său, nu plecarea și nici decăderea fizică și morală a acestuia. Și nu se îndură, pentru a nu-și diminua moștenirea, să taie un miel ca să petreacă împreună cu prietenii săi, altă dovadă că nu iubea pe nimeni.

Avem un fiu care pleacă să-și facă pofta. Și altul, care pentru același lucru, rămâne. Amândoi sunt niște egoiști. Nici unul nu-și iubește părintele. Amândoi se iubesc, cu pasiune, doar pe ei înșiși.

Iar egoismul este cea mai gravă boală a sufletului, pentru că risipește esența vieții, sămânța vieții veșnice din noi: capacitatea de a iubi.

Toți oamenii se nasc cu bobul de grâu al iubirii în ei: dar cei care nu-l îngroapă în pământul dragostei de Dumnezeu și aproapele, adică în pământul Bisericii, ci îl păstrează pentru ei înșiși, îl fac să nu dea rod, să se usuce și să moară. Și odată cu el, moare sufletul...

În cei doi frați din pildă, avem două feluri de egoism, ilustrat în istorie de neamuri și Israel: egoismul trupesc și egoismul duhovnicesc, Sau, altfel formulat, egoismul lumesc și cel religios.

Egoismul lumesc reprezentat de Fiul Risipitor: vrea un loc plăcut în lume, vrea un loc în Rai dar a greșit direcția și metoda, pentru că și-a greșit învățătorul. Dar când va înțelege asta, se va întoarce și se va corecta.

Egoismul duhovnicesc este cel care nu vrea, ca fratele său risipitor, un loc în Rai, ”o parte din averea Tatălui”: ci vrea tot Raiul doar pentru sine. Vrea, și acesta e întunecatul secret pe care încearcă să-l ascundă sub asceza și ascultarea lui, locul Tatălui. Dacă egoismul Fiului Risipitor este omenesc, cel al fratelui său este demonic.

În Pilda Fiului Risipitor Îl văd pe Dumnezeu răstignit, cu mâinile întinse către cei doi tâlhari de lângă El: ca să-i apuce și să-i ducă, în Rai, pe amândoi. Dar, din nefericire, doar unul singur a vrut asta... Doar cel care și-a dat seama că adevărata iubire nu era cea ”predicată” de pofta sa, nici de femeile sau prietenii cu care își mâncase averea, ci iubirea Tatălui, iubirea plină de înțelegere și iertare, care îmbrățișează necondiționat....

De pe Cruce Viața veșnică ne întinde, zi și noapte, mâinile Sale. Dar noi vrem, cu o încăpățânare tragică, mereu hrănită de această lume, să ne trăim viețile noastre.

Iar viața mea nu e decât drumul meu către moarte... Privită atent și de aproape, viața mea nu înseamnă de fapt decât păcatele mele și moartea mea...

Există o singură Viață pentru noi toți. Vă rog, nu încercați să vă luați partea sau să o luați toată pentru voi: nu veți face decât să vă risipiți și să vă pierdeți. Și să lăsăm această Viață mai rănită și mai slăbită următoarei generații, copiilor noștri...

Cred că morala acestei pilde poate fi formulată și așa:

Haideți să ne oprim! Haideți să ne dezintoxicăm de această otravă, de acestă cultură, de această școală a morții veșnice care este egoismul.

Haideți să învățăm iubirea Tatălui de la Domnul Iisus Hristos prin Duhul Sfânt.

Haideți la Biserică. Haideți să învățăm, împreună, să fim fii și frați.

Oameni și demoni: BISERICA și LUMEA RELIGIOASĂ

Într-una din întâlnirile sale cu obștile monahale din Rusia, schiarhimandritul Ioachim Parr spunea:

”Rusia moare, înghițită de lumesc. Și nimeni nu-i întinde o mână de ajutor de care ar putea să se sprijine. Iată, noi, cei ce ne-am adunat aici, suntem gata să ne aducem jertfa?”

Citind aceste cuvinte, mi s-a părut că aud, în sfârșit, strigătul Bisericii dintr-o țară, expresia patriotismului ei specific: Patria noastră moare, înghițită de lumesc!! 

Nu de imoralitate sau interese politice oculte; nu de consumerism sau epidemii; nu de globalizare și jaf economic organizat; nu de corupție sau dependențe. Nu. De toate acestea se ocupă sau ar trebui să se ocupe alte instituții. Ale acestei lumi. Lumești.

Biserica este în lume, dar nelumească. Și este aici, în lume, cu misiunea izbăvirea oamenilor, de lumesc.

Adică, de fapt, Biserica nu se ocupă de morală sau cultură, economie ori sănătate. Desigur, poate face gesturi care pot fi catalogate de un ochi profan ca economice sau culturale. Dar, dacă ele nu sunt făcute ca să scoată oamenii din lumesc, nu sunt ale Bisericii, ci ale lumii religioase. Iar lumea religioasă nu este Biserica.

Dacă e greu să înțelegem cele scrise mai sus e în primul rând pentru că Ortodoxia românească, de pildă, constă dintr-o covârșitor de multă lume religioasă și, foarte puțină Biserică.

Diferența dintre lumea religioasă și Biserică e simplă, extrem de vizibilă, pentru cei care vor să vadă: lumea religioasă e acel segment al populației care a ales religia pentru a-și atinge scopurile din lume, pentru a ocupa locul dorit în lume. Biserica, e adunarea celor care vor să învingă lumea, să răzbească, nu la sfârșitul vieții, ci în tot ce fac, din lume.

De exemplu, filantropia lumii religioase, rezolvă o problemă economică neacoperită de instituțiile lumești abilitate. Pe când milostenia Bisericii, este o parte din Liturghie, folosește materia și ritualul milosteniei, pentru ca omul să simtă harul, lumina și aerul Împărăției nelumești pe care o reprezintă.

Altfel spus, milostenia lumii religioase este o parte din faptele prin care să răzbești în viață, o parte a schimbului cu Dumnezeu: eu fac milostenie cu un flămând, iar Dumnezeu îmi va da ceea ce Îi cer din lume. De aceea, milostenia lumii religioase este, în realitate, desacralizată. Adică, lumească. De aici.

Pe când cea a Bisericii este făcută tocmai în scopul sacralizării vieții, mărturiei nelumești a sfințeniei, a prezenței lui Dumnezeu; și prin acesta, a ieșirii din lume, care la nivelul persoanei este o ieșire din sine....

Ieșirea din lumesc nu înseamnă ieșirea din viața cotidiană, din aspectele ei formale, economice, culturale, civice sau politice. Ci toate acestea trăite cu altă intenție fundamentală. Cu intenția, mereu prezentă ca fundament și vector tainic, ca, indiferent de activitatea în care suntem prinși, ea să continue Liturghia, lucrarea Liturghiei, de a scoate lumea din lumesc, de a o înălța permanent din tenebrele egoismului, în care a prăbușit-o păcatul, spre lumina nepieritoare a iubirii curate, pe care a răsărit-o în lume, Crucea.  De exemplu, pot merge la serviciu doar ca să câștig bani și să mă perfecționez în meseria mea. Omul religios rămâne la aceste scopuri, singura deosebire față de omul profan, de omul care se bazează pe puterile proprii, este că omul religios cere și ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea acestor deziderate. Pe când omul Bisericii, vine la serviciu ca, în primul rând, să se desăvârșească (și acolo) în practicarea iubirii creștine, care e nelumească.

Ca să spun așa, Biserica învinge lumescul, pe când lumea religioasă, doar îl administrează religios.

Dar Dumnezeu nu s-a întrupat ca să creeze o lume religioasă. Tocmai lumea religioasă L-a răstignit.

Israelul din vremea Mântuitorului era o lume religioasă preocupată de locul său în lume. Și L-a ucis pe Dumnezeu pentru că nu Se întrupase pentru asta, pentru așezarea Israelului pe locul său măreț din lume, ci pentru scoaterea Israelului din lume. Iar pentru omul religios, ca și pentru omul profan, ieșirea din lume este echivalentă cu moartea. O acceptă ca inevitabilă la sfârșitul vieții; dar, acum și aici, ca intenție și lucrare permanentă a Adevărului în lume, nu.

Ca să luăm un exemplu recent și dureros:, atât Sinodul din Creta, cât și contestarea lui, sunt evenimente ale lumii religioase, nu ale Bisericii. Acest Sinod nu s-a făcut pentru că Duhul Sfânt a vrut să comunice ceva Bisericii prin el; ci la comandă politică. Iar reacția la Sinod, nu e nici ea a Duhului Sfânt, ci a lumii religioase, pentru că a fost morală, nu duhovnicească.

Atât pentru a schimba, cât și pentru a apăra Adevărul, trebuie să te situezi în afara Lui.

Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr. Si astfel sunt purtați de lucrarea Adevărului tot mai departe de lume: sunt oameni tot mai nelumești... 

Și sunt oamenii care nu lasă o țară să piară în lumesc. Sunt acei puțini pentru care Dumnezeu ține o țară, așa cum ar fi ținut Sodoma și Gomora dacă ar fi fost acolo 5 drepți.. 
Sunt Biserica.

Ioan Ianolide, misticul închisorilor comuniste/ Interviu cu Constanța Ianolide (Video noiembrie 2016)

Lumina: Ioan Ianolide, misticul închisorilor comuniste 

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe Ioan Ianolide, mărturisitor și memorialist al temnițelor comuniste, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 31 de ani. Destinul martiric al lui Ioan Ianolide, închis pentru aproape 23 de ani, se confundă cu drama României din a doua jumătate a veacului trecut, pentru care experiența comunistă a însemnat transformarea țării într-un imens gulag.