Schiarhimandritul Ioachim Parr a fost caterisit. Părintele ne invață să nu preferi nimic iubirii lui Hristos

Printr-o decizie din 22 septembrie 2016, Episcopul Ioan de Naro-Fominsk, administrator al parohiilor patriarhale din SUA (Patriarhia Moscovei), l-a caterisit pe Arhimandritul Ioachim Parr, potrivit paginii de Facebook  "Mercy House Abuse".

Arhimandritului Ioachim Parr, egumenul Mănăstirii Cuvioasei Maria Egipteanca din New York, a Schitului "Chipul Nefăcut de mână omenească al Mântuitorului" ( din Treadwell Abbey) și a misiunii "Casa Milei" din Manhattan, fondată în 1993 pentru cei săraci și nevoiași, i-a fost, de asemenea, interzis să poarte crucea pectorală și i s-a cerut să predea Sfântul Antimis și Sfântul și Marele Mir utilizate la slujbele de la "Casa Milei".

In timp ce motivul oficial pentru suspendarea lui nu a fost dat, au fost ridicate de-a lungul ultimilor ani diverse întrebări cu privire la diferite practici și atitudini ale Părintelui Ioachim la mănăstire și la centrul misiunii.

Într-un articol din Pravmir.ru, egumenul Nikodim Balyasnikov, reprezentant al parohiilor patriarhale, este citat ca afirmând că Părintele Ioachim Parr a fost suspendat în baza articolului 120 din Nomocanon cu privire la dezvăluiri din Taina Spovedaniei și violarea jurămintelor preoțești.

Scurta biografie

Schiarhimandritul Ioachim Parr s-a nascut in SUA in anul 1936 intr-o familie catolica provenita din Marea Britanie. La optsprezece ani, a fost tuns calugar in Ordinul benedictinilor. In anii ʹ50 s-a ocupat cu slujirea misionara printre populația săraca din Calcuta. Mai tarziu a predat in scolile teologice catolice din Brazilia si SUA. In anul 1970 parintele Ioachim s-a convertit la Ortodoxie. Opt ani el e trait in Muntele Athos, la schitul Sfantul Ilie. Cu binecuvantare arhiereasca, s-a intors la New York, unde s-a ocupat de o organizație de ajutorare a celor săraci. Aici, la New York a pus temelia mănăstirii Sfintei Maria Egipteanca, unde, in prezent, se nevoiesc doisprezece calugari. La inceputul anilor 2000 egumenul Ioachim era responsabilul relatiilor externe a Bisericii Ortodoxe Ruse in strainatate. El a pledat activ pentru refacerea unitatii canonice in interiorul Bisericii locale. In anul 2001 egumenul Ioachim impreuna cu fratii manastirii a fost primit in componenta parohiilor Patriarhale din SUA (Patriarhatul Moscovei). In prezent pe langa Casa Filantropica din New York, unde o lunga perioada de timp a existat o comunitate, mănăstirea dispune de o suprafață extinsa de teren în nordul statului New York (Treadwell). Aici din anul 2008 frații sub conducerea starețului lor construiesc un schit cu hramul Chipul Nefacut de mana omeneasca al Mântuitorului. Deja s-a construit biserica, corpurile de chilii și cele pentru pelerini.

Părintele Ioachim Parr este probabil mai bine cunoscut din 2011 în Rusia, ca urmare a unei serii de conferințe ținute la diferite parohii și instituții bisericești și publicarea mai multor lucrări în limba rusă. El a vizitat câteva mănăstiri din Rusia, a discutat atât cu monahi, cât și cu mireni, și fiecare discuție a fost o lecție de dragoste. Experienta duhovniceasca, pe care Părintele Ioachim o împărtășește din belșug ascultătorilor, este de folos tuturor celor ce vor sa trăiască conform Evangheliei și să învețe sa-l iubească pe aproapele.

In România au fost publicate câteva cărți ale Părintelui Ioachim, precum:

• Convorbiri pe pământ rusesc 

•  Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos. Vol. 1

•  Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos. Vol. 2 

UPDATE (video):

Obs: Nu putem ști cât de adevărate sau dacă sunt exagerate cele expuse în acest video. Timpul însă le va lămuri pe toate.

 ***

Din cuvintele Părintelui Ioachim Parr

- Mă bucur să vă văd, pe unii pentru prima oară, pe alţii iarăşi. Despre ce să vorbim astăzi? De fapt, despre orice aş vorbi, este vorba întot­deauna de unul şi acelaşi lucru, dar sub diferite denumiri. Şi acesta este singurul lucru despre care merită să vorbim. Restul e minciună, rătăci­re. Numai Dumnezeu este Cel despre Care meri­tă să vorbim. Trăim pe acest pământ doar pentru dobândirea lui Dumnezeu. Existenţa noastră nu are alt sens. Iar dacă noi încă nu înţelegem acest lucru, atunci suferim, ne chinuim.

Deci astăzi aş vrea să vorbesc cu voi pe mar­ginea unui subiect pe care vi l-am propus, şi anu­me despre cum să câştigăm Duhul lui Dumnezeu, să dobândim duhul păcii. Cum să îl găsim pe Dumnezeu şi să rămânem cu El? Cum să evităm pieirea din cauza atingerii cu tot ce ne înconjoa­ră? Acesta este obiectivul nostru comun şi nu este uşor de atins.

In lume acum există neînţelegere şi nestator­nicie. Şi în noi există neînţelegeri şi nestatornicii. De aceea, suntem întotdeauna luptaţi. Cum să atingem legătura interioară cu Dumnezeu? Cum să atingem integritatea interioară? Unde îşi are aceasta începutul? In motivul pentru care am fost creaţi. Aici apare dificultatea! Fără Dumnezeu nu avem nici viată, nici ţel. Fără Dumnezeu întreaga noastră existenţă este lipsită de sens.

Insă majoritatea oamenilor îşi risipesc via­ţa, creându-şi un dumnezeu care le-ar face viaţa plăcută şi uşoară. Eu însă, cu permisiunea voas­tră, voi vorbi despre Dumnezeul Care ne-a ales pe noi. El, acest Dumnezeu, a spus: Vino şi urmează-Mă şi Eu îţi voi da crucea.

Imaginaţi-vă, este ca şi cum cineva ne-ar fi propus:

- Vrei să fii prietenul meu? Atunci eu te voi tortura, te voi chinui. Iţi voi da o cruce. Viaţa ta va deveni un chin. Vino!

- O aiureală, am fi spus noi. Ce fel de prie­ten este acesta?!

Iar Domnul ne spune: „Vino şi urmează-Mă. Leapădă-te de tine. Tot ce ai vinde şi împarte-le să­racilor... Vino, urmează-Mă, luându-ţi crucea." Cum e posibil aşa ceva? Singurul mijloc de a transpune asta în realitate este de a-L iubi. Dar cum să-L iubeşti pe Cel pe Care nu-L vezi? Cum să-L iubeşti pe Cel pe Care nu-L ştii? Asta este dificultatea!

El ne-a spus: „[...] Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut". Imaginaţi-vă că murim, ajungem în împărăţia lui Dumnezeu, iar El ne spune:

- Iţi aduci aminte ziua când Mi-ai dorit moartea? Iţi aminteşti ziua când toate gândurile tale erau ocupate cu faptul că îmi doreai răul? Iţi aminteşti zilele, săptămânile, lunile când nu ai vorbit cu Mine, având pică pe Mine? Iţi amin­teşti cum ţi-am cerut ajutorul, iar tu ai spus că nu ai timp, că eşti ocupată?

Ştiţi, El chiar ne va spune asta... Atunci vom răspunde:

- Doamne, dar când s-a întâmplat să vii la mine şi să-mi ceri ceva?

- Dar îţi aduci aminte cum pe 7 aprilie 2011 sora cutare a venit la tine cu o rugăminte, iar tu i-ai răspuns: „Sunt ocupată!" Eram Eu. Dar nu ai găsit timp pentru Mine. Acum nici Eu nu am timp pentru tine. Voi spuneţi: „Doamne, Doamne!", dar nu e suficient ca să intraţi în împărăţia lui Dumnezeu. Acolo intră cei ce Mă iubesc şi îmi păzesc poruncile.

Dar care sunt aceste porunci? Să nu ucizi, să nu furi? Nu, nu acestea. Alta e porunca: „Să iu­beşti pe Domnul Dumnezeul tău [...] din tot cugetul tău". Cu tot cugetul tău, nu cu o mică parte a acestuia. Să-L iubeşti cu tot cugetul, în loc să te ocupi permanent de propriul „eu". Cât e ziua de lungă, în capul nostru roteşte mereu gândul la ceea ce iubim, ce nu iubim, ce simţim, ce şi despre cine gândim... Asta înseamnă că raţiunea noastră este ocupată de propriul „eu". Iar El ne spune că raţiunea noastră nu ne aparţine nouă, ci Lui.

El spune: „Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta.” Dar noi avem ataşamente. Ne iubim pisicile, plantele, pantofii noştri prefe­raţi, toate aceste nimicuri. Pe unii Oameni îi iu­bim, pe alţii nu-i iubim. Suntem copleşiţi de noi înşine, astfel încât inima noastră nu-I aparţine. Dar Domnul ştie unde ne este inima. Majoritatea timpului suntem ocupaţi cu omorârea sufletu­lui. Deci prima poruncă nu o împlinim.

Totuşi, cum de credem că putem avea o co­municare cu Cel pe Care nu îl ascultăm, nu-L iubim, îl jignim, îl desconsiderăm? Căci, în timp ce El vorbeşte cu noi, ne gândim numai la noi, nu la El.

Pe deasupra, El ne spune: „Iubeşte-l pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi.” Acum vedeţi cât de departe suntem de adevăr? In plus, ne mai şi mi­răm de ce ne este atât de greu să ne rugăm. Ne mirăm de ce nu avem pace în suflet. Iar El ne răspunde de ce...

Ce să facem cu toate acestea? Iată ce: Trebu­ie să ne deprindem să facem ascultare de Dum­nezeu. 

Adevărata libertate în viaţă constă în eli­berarea de ceea ce ne distruge. Iar cel mai adesea noi înşine suntem cei care ne distrugem. Cel mai mare duşman al nostru suntem noi înşine. Ni­meni niciodată nu ne sileşte să păcătuim, doar noi înşine. Aşa că singurul om care ne pricinuieşte durere suntem noi înşine.

Ce înseamnă schimbarea radicală a conştiinţei? Să ne imaginăm că vine cineva la noi, cei ce ne risipim existenţa cu gândurile la propria persoană, şi ne spune: „Tu faci totul greşit! Trebuie să te schimbi, în mod radical, întru totul!" Dar noi răspundem: „Eu nu pot..." In acest caz, rămânem captivi, ajungem propriii deţinuţi.

Lumea moare, nu fizic, ci duhovniceşte, moral, psihologic. Aseară am trecut frontiera şi şoferul a vrut să-şi cumpere ceva dintr-un ma­gazin scutit de taxele vamale. Eu l-am întrebat:

- Chiar ieşi mai ieftin, dacă achiziţionezi aceste lucruri aici?

Mi s-a răspuns:

- In funcţie de ceea ce cumperi. Sunt lu­cruri care se vând mai ieftin cu vreo 30-40%.

Am observat că oamenii cumpărau nişte sticle imense cu băuturi alcoolice cu preţul de 30,40, 50 de euro bucata. Şi m-am gândit: „Sunt gata să pun pariu că, dacă ar intra în magazin vreun sărac şi i-ar ruga pe cumpărători să-i dea un euro sau 5, sau chiar 20, 50, pentru mâncare, i s-ar spune: „Este prea mult. Ai înnebunit?" Ce fac ei atunci? Cheltuie aceiaşi bani pentru ceva ce nu le trebuie! Nouă ne facem pe plac şi încă în ce fel! Ce ziceţi? Nu vi se pare nimic greşit aici?

Ce se întâmplă cu noi?! Cum putem să dobân­dim duhul păcii? Este cineva care s-a învrednicit să-l dobândească?

Lupta este neîncetată. Este neîncetată, pen­tru că nu putem să ne menţinem atenţia asupra esenţialului, pentru că, în locul esenţialului, sun­tem concentraţi asupra propriei persoane.

Cât de des ne captivează ceea ce nu ne pri­veşte! De câte ori nu suntem cu Dumnezeu, ci împotriva Lui! Permanent! Ca să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie să încetăm să-l mai iubim pe vrăjmaşul Lui. Iar vrăjmaşul Lui este egoismul, zgârcenia, sunt toate acele păcate care ne fac ne­simţitori faţă de Dumnezeu. Cum să ajungem la El? Domnul spune: „Dacă Mă iubiţi pe Mine, iubiţi-vă unii pe alţii". Şi, dacă ar fi să facem ceva, de aici ar trebui să începem.

Ca să avem credinţă în Dumnezeu, trebuie să credem în ceea ce ne-a spus El, nu în ceea ce gândim noi. Noi însă risipim atât de mult timp şi puteri, încercând să luăm cuvintele Domnului şi să le schimbăm în aşa fel, încât să ne păcălim, nădăjduind să-L păcălim şi pe Dumnezeu, dar crezând în acelaşi timp că procedăm corect.

Nu ştiu de ce nu credem în ceea ce ne spu­ne Domnul. El spune: „Eu v-am creat după chipul Meu.” Dar noi îi spunem: „Vreau, Doamne, să fac în aşa fel, încât Tu să fii după chipul meu. Vreau să fii ca mine. Dar eu nu vreau să fiu ca Tine." Noi vrem ca Domnul să ne permită să fa­cem ce vrem.

Poate că unele dintre voi sunteţi mame. In orice caz, cu toţii am avut mame, unii bune, alţii nu prea... Şi atunci când ele ne spuneau: „Dacă mă iubeşti, vei face asta", nu înţelegeau câtuşi de puţin ce este iubirea. Ce ne spune Domnul? El spune: „Dacă Mă iubeşti, iubeşte-ţi aproape­le." Foarte simplu! Dar noi spunem: „Iubiţi-mă pe mine!" Pentru că nu înţelegem ce este iubirea.

Nu mai avem nevoie de iubire de la nimeni! Noi am primit deja toată iubirea posibilă! Este vorba despre iubirea lui Dumnezeu! Domnul ne-a creat din iubirea Sa. Avem deja tot ce ne trebuie. Acum noi, plini de iubire până la refuz, trebuie să o oferim altora. Acesta este cel mai im­portant lucru. Nu să fim iubiţi, ci să iubim. Noi însă, în loc să facem aşa, ne irosim vieţile în cău­tarea cuiva care ar putea să ne iubească aşa cum vrem. Dar suntem deja iubiţi! însă nu o ştim. Pentru că sperăm la ceva ce nu poate să fie.

Dacă am avea un ulcior plin până la refuz cu un lichid, cu care am merge la magazin şi am cere să ni se mai toarne un litru sau mai mult, vânzătorul ne-ar răspunde: „Nu se poate! El este deja plin. Ca să mai primiţi, va trebui să vărsaţi o parte din ceea ce aveţi acolo." Când ne umplem de egoism, nu mai avem loc pentru Dumnezeu.

Ce să facem deci ca să începem să ne schim­băm? Cred că singura metodă de a ne deprinde cu iubirea este să iubim. Singurul mijloc. Suntem prea plini de noi înşine.

Domnul spune: „Nu vă temeţi, Eu sunt cu voi." De ce să ne îngrijorăm? Domnul ne va chema atunci când va binevoi, in­diferent dacă suntem pregătiţi sau nu. Orice am face, nu va schimba termenul la care ne va che­ma. Nu e în puterile noastre să cârmuim ceea ce face El. Trebuie pur şi simplu să fim pregătiţi. Dar noi spunem: „Vai, am nevoie de ajutor! Sunt bolnav! Trebuie să-I mai cer lui Dumnezeu vreo zece ani de viaţă..." Nu cereţi asta! Cereţi să fiţi pregătite! Cereţi: „Schimbă-mă, Doamne!"

Duhul păcii, de care avem nevoie, se dobân­deşte numai prin unirea cu Dumnezeu. De cu­rând am stat de vorbă cu un tânăr, enoriaşul ca­tedralei noastre de la New-York. Un tânăr extra­ordinar! Are şaisprezece ani. Nu locuieşte chiar în centrul New-York-ului, ci la Brooklyn. Dimi­neaţa face naveta cu trenul. Iar la noi Liturghia de duminică începe la şapte dimineaţa. Adică el, ca să ajungă la timp la slujbă, trebuie să plece de acasă la patru. M-am gândit: Ce îl îndeamnă pe acest copil să se scoale duminică dimineaţa din pat şi să meargă două ore cu trenul, cu trei transbordări, ca să ajungă la timp la biserică? Şi l-am întrebat:

- Ce te îndeamnă să faci asta?

Iar el mi-a răspuns:

- Eu ştiu că am nevoie de Dumnezeu. Dar ştiu, de asemenea, că nu fac ceea ce trebuie să fac. Şi nădăjduiesc că Domnul mă va ajuta să mă schimb. Mai am şi mama bolnavă care, de ase­menea, are nevoie de ajutorul Lui. De aceea sunt aici. Şi ştiu că El mă va ajuta.

El este deja acolo! Acest băiat e acolo deja! Dar noi? Noi nu vom primi nimic, până când nu vom începe să oferim. Noi însă - noi toţi - vrem să primim. Dar, în ceea ce priveşte dăruirea, nu este pentru noi. Vrem ca Dumnezeu să ne audă, dar noi înşine nu-L ascultăm. Vrem ca Dumnezeu să fie cu noi, dar numărăm minutele petrecute cu El. Încercăm să apreciem când va fi potrivit să plecăm şi să facem ce vrem. Dar, în cele din urmă, primim oare ce avem nevoie? Despre noi vorbesc...

Dacă nu vom muri, dacă nu ne vom omorî „eul", nu vom putea să trăim. Suntem în capca­nă! în capcana pe care ne-o creează lumea comodităţilor.

Când Hristos a zidit Biserica, El a făcut mai întâi obştea. El a trăit împreună cu ucenicii şi apostolii Săi, învăţându-i prin propriul exemplu. Şi atunci când a văzut că ei sunt gata, a murit şi a înviat din morţi. Apoi El i-a pus pe ucenici episcopi şi preoţi, pentru ca ei să fie trăitori ai unei vieţi pe măsură şi să transmită mai departe vestea despre ea. Totul începe de la obşte. Nu începe de la primire, ci de la dăruire.

Cum să dobândim un duh paşnic? Numai prin iubire. Şi nu vom reuşi, dacă ne iubim pe noi înşine. Ştim deja acest lucru. Pentru că, ori­cum, ne iubim pe noi înşine toată viaţa, indife­rent câţi ani avem. Asta este alegerea noastră!

Rugăciunile, postul, tainele, slujbele, toate acestea sunt doar nişte mijloace care susţin co­municarea noastră cu Dumnezeu. Putem să stăm în biserică şi să nu iubim pe niciunul dintre cei ce ne sunt alături. Putem să stăm în biserică cu ini­ma plină de deşertăciune şi de frământări inutile, pentru că ea nu petrece întru Domnul.

Lumea piere. Piere în căutarea iubirii. Ti­neretul este bolnav de pustietatea acestei lumi. Drogurile, alcoolul, legăturile intime dezordo­nate, războaiele, consumerismul, toate acestea ne fac nesimţitori, dar nu ne dau iubire. Ce să facem? Trebuie să învăţăm să iubim. Suntem da­tori să iubim oamenii, pentru Dumnezeu, pentru noi. Haideţi să o facem!

Niciodată nu Il vom întâlni pe Dumnezeu, dacă nu vom învăţa să ne iubim aproapele. Nu să-l tolerăm, ci să-l iubim. Asta este dificultatea! Dar asta e şi rezolvarea! Cum să învăţăm să iu­bim? Prin împlinirea legii lui Dumnezeu. Fără acest lucru este imposibil să atingi starea de dragoste. Este foarte greu să înţelegi ce înseam­nă iubirea, neavând un bun exemplu. Dar noi avem exemplul cel bun, putem să-L privim pe Domnul.Î nsă privindu-L noi spunem: „Păi, El este Dumnezeu, eu nu sunt." Deşi El a devenit om întru totul, în afară de păcat. S-a făcut om, pentru ca noi să devenim liberi.

Ce să facem deci şi cum? Ce credeţi? Rugăciu­nile noastre sunt auzite? Când stăm în faţa icoa­nelor în chilie sau acasă, sau în biserică, oriunde, şi există o persoană pe care nu o iubim, ce credeţi? El ne aude rugăciunile? Căci El nu are nevoie nici de cuvinte, nici de prinosuri. El are nevoie de noi! Pentru că El ne iubeşte. Noi - numai noi şi nimeni altcineva - putem să schimbăm ceva!

S-a observat că nu putem să iubim, dacă nu am fost iubiţi. Dar noi - noi toţi - am fost şi sun­tem iubiţi. Altfel nu am mai fi existat. Înseamnă că şi noi putem să iubim.

Este imposibil să iubeşti, dacă nu ai fost ier­tat. Dar noi toţi suntem iertaţi, pe toţi ne-a iertat Domnul. Este imposibil să iubim, dacă nu iertăm. Aceasta este rădăcina tuturor nenorocirilor noas­tre! Dacă nu iertăm, nu putem să iubim. Iar dacă nu putem să iubim, nu vom fi iertaţi. Asta este re­zolvarea tuturor nenorocirilor noastre, nu-i aşa? Duhul păcii vine de la Domnul, nu este determi­nat de ceea ce facem. Şi singurul mijloc de a fi cu El este de a-L iubi pe El şi pe aproapele. Măsura în care îl iubim pe El şi pe aproapele este şi măsu­ra păcii pe care o avem în interiorul nostru.

Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos vol II, Editura Egumenita 

Sursa: Creștin Ortodox, Sa nu preferi nimic iubirii lui Hristos

***

Este o mare greșeală să ne identificăm cu stările noastre fizice și spirituale, îndeosebi cu durerea sau cu tristețea.

„Dacă suntem foarte bolnavi, de moarte, nu putem să-i îngăduim bolii să devină firea noastră. O purtăm în noi, dar nu ne identificăm cu ea“, 

spunea Părintele Ioachim. El însuși este bolnav de cancer, însă iubirea lui față de Dumnezeu este mai mare decât puterea distructivă a bolii. Iată ce le spunea maicilor dintr-o mănăstire pe care a vizitat-o în timpul călătoriilor sale prin diverse țări:

„Am făcut tratament, dar boala nu cedează. Îmi aduc aminte că m-am dus la doctorul care trebuia să-mi comunice diagnosticul și să-mi prescrie un tratament. În asemenea cazuri, doctorii se arată foarte serioși, triști. El m-a invitat în cabinetul său.

– Ați venit singur?

– Da.

– Poate ar fi trebuit să mai luați pe cineva cu dumneavoastră…

– Pentru ce?

– Trebuie să vă spun ceva…

– Știu deja totul.

Și-am spus ce boală am, ce diagnostic. Doctorul a recunoscut că majoritatea oamenilor care vin la el își pierd cunoștința când află că suferă de cancer.

– Ceea ce îmi spuneți nu se referă la mine, am răspuns eu. Căci viața mea nu depinde de felul cum mă simt din punct de vedere fizic.”

Nu trebuie să lăsăm ca întâmplările din viața noastră să pună stăpânire pe mintea și pe sufletul nostru și să ne înnoureze vederea și credința, ducându-ne la deznădejde.

„Nu trebuie să facem nimic care ne-ar putea despărți de Dumnezeu. Dacă punem ceva mai presus de iubirea lui Dumnezeu, într-un final, doar cu asta rămânem.

Chiar și atunci când ne simțim rău putem să ne rugăm. Putem să fim în continuare cu Dumnezeu. 

Dacă aveți o dispoziție proastă, dacă ați avut o zi grea, spuneți-I Domnului: 

"Doamne, acum sunt atât de slabă, cad de oboseală și vreau să Te iubesc, dar nu știu cum. Nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine.”

Toate rugăciunile pe care le îndreptăm spre Dumnezeu, spre Maica Domnului sau spre alți sfinți au un efect tămăduitor asupra sufletului. Atunci când ne rugăm cu stăruință, cu fierbințeală și credință, Dumnezeu nu întârzie să ne răspundă.

Efectul imediat al rugăciunii este liniștirea minții și a inimii, care se simte ca o stare de pace lăuntrică și ca o siguranță că nimic rău nu ni se poate întâmpla.

Rugăciunea înseamnă conștientizarea că Dumnezeu este prezent, aici și acum, și că El este permanent cu noi, spunea Părintele Ioachim. De aceea nu trebuie să ne temem de nimic, nici măcar de amenințarea morții.

Fragmente din Schiarhimandritul Ioachim Parr – „Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos”

Sursa: Ganduri din Ierusalim, Nu trebuie să ne identificăm cu bolile de care suferim – Părintele Ioachim Parr

LEGATURI:

• Pravoslavie.ru Archimandrite Joachim (Parr) suspended from the priesthood