Român Ortodox în Franța: Cuvântul IPS Teofan de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie: "Nu poate fi creștin cu adevărat decât cel purtător zilnic de cruce, căci, în comoditate și relaxare, omul ajunge la atrofiere duhovnicească"

joi, 27 octombrie 2016

Cuvântul IPS Teofan de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie: "Nu poate fi creștin cu adevărat decât cel purtător zilnic de cruce, căci, în comoditate și relaxare, omul ajunge la atrofiere duhovnicească"

Troparul

Glasul 3

Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

"Să nu uităm taina muceniciei, căci, Împărăția Cerurilor se ia, cum spune Domnul în Evanghelie, cu multă, foarte multă stăruință"

În comoditate și relaxare omul ajunge la atrofiere duhovnicească - IPS Teofan

Am ascultat, acum, la începutul Sfintei și dumnezeieștii Liturghii, rostindu-se câteva cuvinte din dumnezeiasca Scriptură. Acestea au fost rânduite de Biserica, pentru a fi ascultate de cei care participă la cereasca Euharistie în această zi, închinată sfântului Mare Mucenici Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în Mănăstirea Pângărați, și la hramul acestei binecuvântate lavre mănăstirești.

Ne întrebăm, de ce oare Dumnezeu a binecuvântat ca în Biserica Sa să fie zile închinate Sfinților Lui. Dintre multe răspunsuri, care pot fi date acestei întrebări, luam cuvântul Sfântului Apostol Pavel, drept răspuns puternic, izvorâtor de înțelepciune și de călăuzire pentru viața creștinilor. El, spune adresându-se celor din vremea sa, și celor de astăzi, și celor de după, până la sfârșitul lumii: "Fiți următori mie, precum eu sunt următor lui Hristos". Același cuvânt este rostit de fiecare sfânt a lui Dumnezeu, și anume, "fiți următori mie" - zice cu certitudine Sfântul Dimitrie prăznuit astăzi - "precum și eu sunt următor lui Hristos". Dacă Sfinții lui Dumnezeu au fost următori lui Hristos, cinstirea pe care noi, oamenii, o aducem lui Hristos, se arată tocmai în această stăruință și rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute să fim următori Sfinților, precum sfinții sunt următori Domnului Hristos. Cum putem noi, oare, ființe nevolnice și păcătoase să fim următori unui sfânt, precum sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prăznuit astăzi? Pornind de la gândul, și adevărul, că și sfinții lui Dumnezeu au fost oameni născuți din bărbat și femeie, trăitori într-o lume plină de ispite, purtători de trup ca și noi, și, în cele din urmă - unii la început chiar cu păcate, dar prin pocăință au regăsit calea care duce către Dumnezeu, și asa și-au mântuit sufletul și, mai mult decât aceasta - au devenit sfinți, față de care omul este chemat să găsească modele adevărate și să le binecuvinteze.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a avut în față două căi: calea lui Hristos și calea fără de Hristos. A făcut alegerea fundamentala și a a ales drumul care duce la Hristos, cu toate consecințele și până la vărsarea de sânge și pierderea vieții pământene, pentru el. Ca o sărbătoare precum aceasta să fie cinstită de noi, creștinii, aceeași fundamentală alegere se cuvine să o facem și noi, pentru că, într-o alta formă, poate mai puțin sângeroasă pe alocurea, și nouă, celor de astăzi, ni se așează Hristos pe de-o parte și, idolii acestei lumi, pe de alta parte, precum odinioară, în viața Sfântului Dimitrie. Avem noi puterea să spunem: ne închinam doar Dumnezeului celui Atotputernic, lăsând la o parte, și zdrobind idolii care ne sunt propuși spre închinare de dimineața până seara, din faptul serii până în faptul dimineții? Dacă, avem în minte doar trei idoli, în fața cărora mulți ne închinăm de dimineață până seara: idolul puterii, idoul averii și idolul plăcerii, ne dam seama câți închinători de idoli sunt printre noi, cât de închinători la idoli suntem noi, și cât de mult lăsăm pe Dumnezeul Cel Adevărat, trădându-L prin închinarea la idoli.

Astăzi, cel puțin, în ceea ce privește arealul nostru românesc, nu mai avem parte de persecuții sângeroase, ca pe vremea Sfântului Dimitrie, ca pe vremea străbunilor noștri de acum câteva zeci de ani, sau, ce se întâmplă acum, în Orientul Mijlociu, cu vărsare de sânge în numele Domnului nostru Iisus Hristos în fiecare zi, sau aproape în fiecare zi. Acest lucru nu ne scutește, iubiți credincioși, să credem că taina cea mare a muceniciei ar fi dispărut din viața noastră, caci, mucenicia poate să fie arătată și ca mărturisire a lui Hristos, într-o lume nu tocmai deschisă spre a-L accepta pe Domnul Hristos ca centru de referință în viata și în lume. Si, orice act de mărturisire, de curaj, de nerușinare, de nerușine în fața Domnului Hristos și a Bisericii Sale, mucenicie se poate numi, pentru că nu este ușor să-L mărturisești pe Hristos chiar în zilele noastre.

A alege calea monahală, adică exact contrariul celor trei idoli, ascultare, curăție și sărăcie, putem să numim acest demers al unora dintre tinerii noștri către viata monahală, tot ca stare de mucenicie. Iar, omul din lume, care încearcă să meargă pe calea Domnului, în familia sa, dând naștere la copii, și crescându-i în frica de Dumnezeu, toată aceasta stăruință, tot în starea de mucenicie o putem primi. In același timp, starea de mucenicie se arată și în viata noastră duhovnicească, pentru că, datorită preamultelor noastre păcate, suntem chemați la starea de căință, pentru ca Dumnezeu să ne reprimească în Împărăția Sa. Iar, un mare Părinte al Bisericii arată că dincolo de mucenicia sângelui exista o mucenicie a căinței, pe care el o definește ca fiind chiar mai puternică și mai răsplătită de Dumnezeu decât mucenicia sângelui. Iată ce spune marele Părinte Isaac Sirul:

"Mucenic viu este cel ce se căiește cu adevărat. Prin lucrările căinței, lacrimile întrec sângele, iar căința întrece mucenicia. Mucenicia lacrimilor de căința vine înaintea muceniciei sângelui, atunci când vom primi cununa. Mucenicii sângelui vor primi cununa o data cu ceilalți. Mucenicii lacrimilor căinței, o vor primi înaintea celorlalți. Cine se căiește cu adevărat pare, așadar, să primească o dublă cunună".

Tot acest dumnezeiesc Părinte, Isaac Sirul arată că există o mucenicie în viața omului, care încearcă să lupte împotriva comodităților de tot felul, care fac parte din viata noastră, căci nu poate fi creștin cu adevărat, zice el, decât cel purtător zilnic de cruce. Căci, în comoditate și relaxare, omul ajunge la atrofiere duhovnicească. Nimeni, în relaxare și comoditate, spune Sfântul Isaac Sirul, nu a primit vreo dată daruri de la Dumnezeu. Mintea lui n-a fost curățită, pentru a cuprinde cunoașterea cea adevărată, iar inima nu primește îndrăzneala cea după Dumnezeu, în relația omului cu Dumnezeu, caci, cel împovărat de cele trecătoare nu poate să zboare spre cer - spune același dumnezeiesc Părinte, Isaac Sirul. El vorbește, de asemenea, de mucenicia pe care o trăiește omul, prin ceea ce el numește omorârea trupului, adică lupta omului împotriva patimilor trupești care au fost, și sunt atât de prezente, în viața noastră și în viața lumii. Mucenicie, spune el, este și omorârea sufleteasca, adică când omul încearcă să îndepărteze patimile sufletești: invidia, ura, mândria, slava deșartă și toate cele care ne omoară sufletul. Si, dacă omul tinde prin smerenie în mod special, iubire de vrășmași așișderea, și cele asemănătoare, toată această strădanie mucenicie se numește. Vorbește același dumnezeiesc Părinte, Isaac Sirul și despre omorârea duhovnicească, înțelegând el prin aceasta că în mod special viețuitorii sfintelor mănăstiri, dar nu mai puțin cei din lume, sunt chemați să depășească starea de oameni cinstiți, oameni corecți, oameni postitori, oameni care fac metanii, oameni care se spovedesc, oameni care se împărtășesc, oameni care fac milostenie, spunând dumnezeiescul Părinte și întreaga teologie a Bisericii că, dincolo de acestea, există starea omului în Duhul Sfânt, starea bărbatului desăvârșit, starea vârstei deplinătății în Hristos, cum spune Sfântul Apostol Pavel, când omul nu mai trăiește nimic pentru sine, zicând același dumnezeiesc Apostol, Pavel: "nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine", căci în El viem, ne mișcăm și suntem.

Iată, iubiți credincioși, în puține cuvinte, de ce suntem chemați să-i cinstim pe sfinți. Pentru că ei au urmat Domnului Hristos, iar noi, oamenii, suntem chemați să fim următori sfinților, precum ei au fost următor Domnului Hristos. Iar, chipul cel minunat, plin de har și binecuvântare, al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul acestei sfinte mari mănăstiri, este o chemare adresată nouă, celor care trăim în așa-numita libertate exterioară, să nu uităm taina muceniciei, căci, Împărăția Cerurilor se ia, cum spune Domnul în Evanghelie, cu multă, foarte multă stăruință.

Să ne ajute Dumnezeu cu al Sau dar și cu a Sa iubire de oameni, prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ale tuturor sfinților, să pășim și noi, în ciuda prea-multelor noastre păcate, pe cărarea pe care au mers sfinții lui Dumnezeu, ca să ajungem nu prin faptele noastre, ci prin milostivirea lui Dumnezeu în același loc, unde au ajuns și ei, adică în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin!