Basilica: Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei s-a întâlnit cu papa Francisc, la Palatul Patriarhal din Tbilisi (Video)
Vineri după-amiază, papa Francisc s-a
întâlnit cu Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos
al întregii Georgii, la Palatul Patriarhal din Tbilisi, transmite CTV.
Papa Francisc a început astăzi, 30 septembrie 2016, vizita sa de trei zile în Caucaz.
În
jurul orei locale 15.00, papa Francisc a ajuns pe Aeroportul
Internaţional din Tbilisi, unde a fost întâmpinat de Preşedintele
Republicii Georgia şi de Patriarhul Georgiei.
După
ceremonia de primire de la aeroport, papa Francisc a fost primit de
Președintele Georgiei, Excelența Sa Giorgi Margvelashvili, la palatul
prezidențial din Tbilisi.
În
continuare, Patriarhul Ilia al Georgiei l-a primit, la palatul
patriarhal din capitala Georgiei, pe papa Francisc. În cadrul
întâlnirii, au fost transmise mesaje de pace. De asemenea, au fost
evidenţiate aspecte din istoria creştinismului georgian şi au fost
apreciate bunele relaţii între Biserica Ortodoxă Georgiană şi Biserica
Romano-catolică. Cei prezenţi au audiat mai multe imne religioase
compuse de Patriarhul Ilia.
Sâmbătă
seara, papa Francisc va merge la Mtskheta, unul dintre cele mai vechi
oraşe georgiene, care se află în apropierea capitalei, pentru a vizita
Catedrala Svetitskhoveli, care datează din secolul al XI-lea. Acolo va fi întâmpinat de Patriarhul Ilia al II-lea.
Papa Francisc va petrece două zile în Georgia, iar duminică, 2 octombrie, va vizita Azerbaidjanul.
Aceasta
este a doua vizită a unui papă în Georgia. Papa Ioan Paul al II-lea a
vizitat Tbilisi în noiembrie 1999, când s-a întâlnit cu Patriarhul Ilia
al II-lea.
În urmaunor contestări cu privire la vizita papei în Georgia, Patriarhia Georgiei a emis un comunicat miercuri, 28 septembrie 2016, în care spune că
„Sanctitatea Sa Papa Francisc I va vizita Georgia la invitaţia Preşedintelui Georgiei şi a Patriarhului-Catolicos al întregii Georgii. Patriarhia Georgiei va primi oaspetele cu respect şi speră ca această vizită să contribuie la apropierea relaţiilor multilaterale şi promovarea păcii în regiune”.
Basilica: Discursurile Patriarhului Georgiei şi Episcopului Romei, la întâlnirea din Tbilisi
Discursul Preafericitului Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, rostit cu prilejul vizitei papei Francisc în Tbilisi, 30 septembrie 2016:
Sanctitate!
Suntem
bucuroşi să vă putem găzdui în ţara noastră şi să vă adresăm cel mai
călduros bun-venit în numele poporului încredinţat Preasfintei Maici a
lui Dumnezeu, în numele Bisericii întemeiate de Apostolii Domnului
nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de Sfântul
Apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de Sfântul Andrei cel
întâi-chemat. Petru şi Andrei erau fraţi şi noi am avut şi trebuie să
avem raporturi deosebit de cordiale.
Georgia este o
mică ţară cu un trecut plin de multe greutăţi. În ţara noastră trăiesc
numeroşi reprezentanţi ai diferitelor religii şi etnii, care timp de
secole au avut raporturi de prietenie fie între ei fie cu poporul
nostru. Mai ales credinţa în Hristos şi marea inimă a georgienilor au
fost cele care au permis crearea unui asemenea climat de ospitalitate şi
de convieţuire. Reprezentanţii minorităţilor etnice au perceput bine
acest lucru şi au răspuns respectând şi observând mereu limita, dincolo
de care iubirea dispare.
Ţara noastră ignoră antisemitismul. Georgia i-a considerat mereu pe evrei fii ai săi şi i-a protejat în timpul persecuţiilor.
Trăim
într-un timp de contradicţii profunde. Lumea este teatru al proceselor
complexe: dacă pe de o parte ştiinţa şi tehnologia fac progrese
semnificative, pe de altă parte devine tot mai săracă viaţa în Duh.
Într-un timp foarte scurt, în faţa ochilor noştri, omenirea a devenit
lipsită de apărare, omul tot mai rece şi indiferent faţă de suferinţa
celuilalt, în timp ce păcatul s-a înmulţit şi a devenit legalizat.
În asemenea circumstanţe, individul pierde orientarea corectă şi nu mai găseşte calea chiar pentru a rezolva propriile probleme.
Este
o perioadă dificilă şi pentru Biserică, dar este datoria noastră să-l
ajutăm pe aproapele cu iubire, răbdare şi stându-i aproape, pentru ca el
să înţeleagă adevărul, să găsească harul şi să transmită învăţăturile
de viaţă celorlalţi.
O altă provocare în faţa
noastră este globalizarea extinsă asupra întregii lumi. Este un proces
inevitabil cu repercusiuni şi pozitive, dar reprezintă şi o ameninţare
de a face totul monocord. De aceea, pentru a păstra propria identitate,
este datoria fiecărei naţiuni să apere cu fermitate propria cultură,
tradiţiile şi valorile. Cred că toţi trebuie să fim conştienţi de acest
lucru.
Astăzi în faţa întregii lumi se pune, cu
tot dramatismul său, iarăşi, problema constituită de evenimentele
desfăşurate în ultimii ani în Orientul Apropiat şi de migrarea, mai ales
în Europa, a milioane de persoane persecutate pentru motive religioase
şi etnice.
Este firesc ca spre ei să se îndrepte
toată solidaritatea noastră. Este firesc să ne preocupăm faţă de ei noi
care am fost victime ale unor suferinţe asemănătoare în urmă cu circa 25
de ani, şi iarăşi după aceea, când a fost încălcată integritatea
teritorială a Georgiei.
În pofida unui sprijin
puternic al ţărilor occidentale, n-a fost posibil nici să se întoarcă în
casele lor peste 500 de mii de persoane, devenite refugiate sau
exilate, nici să se restaureze integritatea teritorială a ţării.
Ceea
ce s-a întâmplat în părţile integrante ale Georgiei – în regiunea
Tskhxinvali şi în Abhazia – este rod al activităţii intensificate a
forţelor separatiste. Asemenea activităţi reprezintă o gravă ameninţare
nu numai pentru ţările mici, ci şi pentru orice alt stat. Este necesar
ca ţările dezvoltate şi organizaţiile internaţionale să facă paşi
eficienţi pentru a evita haosul din lume.
Acte
teroriste, războaie, refugiaţi, foamete, boli, probleme ecologice sunt
procese care însoţesc existenţa noastră. Societatea progresistă de
astăzi încearcă să facă faţă acestor provocări. Acest lucru este
pozitiv, dar efortul depus în acest sens îmi aminteşte de o lumânare
care urmează să înainteze evenimentele: de fapt se luptă împotriva
efectului şi nu împotriva cauzei care l-a dezlănţuit.
Este
de datoria noastră să amintim oamenilor valorile spirituale, să amintim
că fără credinţă în Dumnezeu situaţia nu numai că nu se va putea
îmbunătăţi, ci, dimpotrivă, se va înrăutăţi, procesul va
dobândi dimensiuni mai mari şi va deveni tot mai grav. Asta pentru că
omul fără Dumnezeu preferă acele forme de dezvoltare, creează în jurul
său acel mediu care prin natura sa contrazice creaţia lui Dumnezeu. Omul
fără Dumnezeu nu va putea acţiona altfel, pentru că asemănarea
generează o asemănare şi se scoate din ea plăcere. Aceasta este o axiomă
şi situaţia nu se va îmbunătăţi, atât timp cât nu va fi depăşită
contradicţia amintită puţin mai înainte, atât timp cât guvernanţii nu
vor înţelege profund semnificaţia credinţei în Dumnezeu şi nu se vor
strădui pentru ca ea să fie profund înrădăcinată în societate.
Cât
priveşte raporturile noastre, ele sunt datate din timpuri foarte vechi.
Primul raport dintre Roma creştină şi Georgia dăinuie din secolul al
IV-lea, din timpurile sfintei Nina, când episcopul Romei de atunci,
bucurându-se pentru proclamarea creştinismului ca religie de stat în
Kartli, a felicitat-o pe sfânta Nina cu o scrisoare. De altfel, şi
Zabulon, tatăl Ninei, a desfăşurat un rol fundamental în încreştinarea
francilor, în ţara cărora se pare că a fost şi înmormântat.
Cu
toate că în Evul Mediu n-am mai avut raporturi cu Biserica din Roma în
sfera doctrinală, relaţiile noastre reciproce au continuat, cuprinzând
cultura, ştiinţa, politica.
Ca rod direct al
acestor relaţii, arhivele şi bibliotecile Vaticanului păstrează multe
documente istorice referitoare la Georgia. Microfilmele unei părţi,
relativ mici, dintre ele ne-au fost dăruite de Papa Ioan Paul al II-lea
şi astăzi sunt obiect de păstrare şi de studiu în Centrul Naţional al
Manuscriselor „Korneli Kekelidze”.
N-aş vrea să
uit meritul avut de catolicii georgieni în lupta pentru independenţa
politică a Georgiei şi în dezvoltarea culturală a ţării noastre. De
asemenea aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma,
pentru formarea clerului georgian în Europa.
Noi
participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici. La
Patriarhia din Georgia s-au demarat deja lucrările de întocmire a unei
opere voluminoase, care va ilustra drumul istoric al Bisericii creştine
nedespărţite (adică până în secolul al XI-lea) şi Vaticanul deja a
exprimat propria disponibilitate de a susţine această iniţiativă.
Împreună
cu Biserica catolică din Georgia am organizat câteva întâlniri despre
teme de bioetică şi considerăm că această direcţie de cercetare poate să
creeze o bună perspectivă de colaborare.
De asemenea, considerăm foarte importantă colaborarea pe care o putem desfăşura pentru apărarea instituţiei familiei.
Suntem
cu toţii foarte conştienţi că o familie puternică şi stabilă este
garant al forţei şi stabilităţii oricărei naţiuni şi stat; aşadar este
de datoria noastră a tuturor să ne îngrijim de apărarea sa.
Sanctitate,
vă reînnoiesc salutul meu de bun-venit! Cu mijlocirea sfântului Andrei
cel întâi chemat şi a sfântului Petru, Dumnezeu să binecuvânteze ţările
noastre şi să dăruiască întregii creaţii pacea şi progresul duhovnicesc!
Discursul Papei Francisc
Mulţumesc
Sanctităţii Voastre. Sunt profund emoţionat să aud „Ave Maria” pe care
chiar Sanctitatea Voastră l-aţi compus. Numai dintr-o inimă care o
iubeşte atât de mult pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu, inimă de fiu dar şi
de copil, poate să iasă un lucru atât de frumos.
Este
pentru mine o mare bucurie şi un har deosebit să vă pot întâlni pe
Sanctitatea şi Preafericirea Voastră şi pe venerabilii mitropoliţi,
arhiepiscopi şi episcopi, membri ai Sfântului Sinod. Îl salut pe domnul
prim-ministru şi pe voi, iluştri reprezentanţi ai lumii academice şi ai
culturii.
Sanctitatea Voastră aţi inaugurat o
pagină nouă în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă din Georgia şi
Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui
patriarh georgian. Cu acea ocazie aţi schimbat cu Episcopul de Roma
sărutarea păcii şi promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel
s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din
primele secole ale creştinismului. Ele s-au dezvoltat şi se menţin
respectuoase şi cordiale, aşa cum manifestă şi primirea călduroasă
rezervată aici trimişilor şi reprezentanţilor mei, activităţile de
studiu şi cercetare la Arhivele Vaticane şi la Universităţile
Pontificale din partea credincioşilor ortodocşi georgieni, prezenţa la
Roma a unei comunităţi a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza
mea, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter
cultural. Ca pelerin şi prieten, am ajuns în această ţară
binecuvântată, în timp ce se îndreaptă spre apogeu pentru catolici Anul
jubiliar al Milostivirii. Şi Papa Ioan Paul al II-lea a venit aici, în
pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile
profunde şi puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti
XXII/2 [1999], 843) şi să amintească ce necesară era, în pragul celui
de-al treilea mileniu, „contribuţia Georgiei, răscruce antică de culturi
şi tradiţii, pentru edificarea […] unei civilizaţii a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).
Acum,
Providenţa divină face să ne întâlnim din nou şi, în faţa unei lumi
însetate de milostivire, de unitate şi de pace, ne cere ca acele
legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru
care sărutul păcii şi îmbrăţişarea noastră fraternă sunt deja un semn
elocvent. Biserica Ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica
apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, şi Biserica din
Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a
reînnoi astăzi, în numele lui Hristos şi spre slava sa, frumuseţea
fraternităţii apostolice. De fapt, Petru şi Andrei erau fraţi: Iisus i-a
chemat să părăsească năvoadele şi să devină, împreună, pescari de
oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviţi din
nou de Domnul Iisus, să ne lăsăm atraşi iarăşi de invitaţia sa de a
părăsi ceea ce ne reţine să fim împreună vestitori ai prezenţei sale.
Ne
susţine în aceasta iubirea care a transformat viaţa apostolilor. Este
iubirea fără egal, pe care Domnul a întrupat-o: „Nimeni nu are o iubire
mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13); şi pe care ne-a dăruit-o, pentru ca să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit (cf. In
15,12). În această privinţă, marele poet al acestei ţări pare să ne
adreseze şi nouă câteva cuvinte celebre ale sale: „Ai citit cum scriu
apostolii despre iubire, cum spun, cum o laudă? Cunoaşte asta, îndreaptă
mintea ta spre aceste cuvinte: iubirea ne înalţă” (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru,
Tbilisi 1988, camera 785). Într-adevăr iubirea Domnului ne înalţă, pentru că ne permite să ne ridicăm mai presus de neînţelegerile din trecut, de calculele din prezent şi de temerile pentru viitor.
Poporul
georgian a mărturisit de-a lungul secolelor măreţia acestei iubiri. În
ea a găsit forţa de a se ridica din nou după nenumărate încercări; în ea
s-a ridicat până la piscurile unei frumuseţi artistice extraordinare.
De fapt, fără iubire, aşa cum a scris un alt mare poet, „nu domneşte
soarele în cupola cerului” şi pentru oameni „nu există nici frumuseţe,
nici nemurire” (G. Tabidze, „Fără iubire”, în: Galaktion Tabidze,
Tbilisi 1982, 25). În iubire îşi are motivaţia de a fi frumuseţea
nemuritoare a patrimoniului vostru cultural, care se exprimă în multiple
forme, ca de exemplu muzica, pictura, arhitectura şi dansul.
Preafericirea Voastră, Frate preaiubit, aţi dat o expresie demnă despre
asta, în mod special compunând imnuri sacre preţioase, unele şi în limba
latină şi deosebit de îndrăgite de tradiţia catolică. Ele îmbogăţesc
comoara voastră de credinţă şi cultură, dar unic oferit creştinătăţii şi
umanităţii, care merită să fie cunoscută şi apreciată de toţi.
Istoria
glorioasă a Evangheliei în această ţară se datorează în mod special
sfintei Nina, care este echivalată cu apostolii: ea a răspândit credinţa
sub semnul special al crucii făcute din lemn de viţă de vie. Nu e vorba
despre o cruce dezgolită, pentru că imaginea viţei de vie, în afară de
rodul care excelează pe acest pământ, îl reprezintă pe Domnul Iisus. De
fapt, El este „viţa cea adevărată” şi a cerut apostolilor săi să rămână
puternic altoiţi în El, ca mlădiţe, pentru a aduce rod (cf. In
15,1-8). Pentru ca Evanghelia să aducă rod şi astăzi ni se cere, Frate
preaiubit, să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi.
Mulţimea de sfinţi pe care această ţară îi are să ne încurajeze să punem
Evanghelia înainte de toate şi să evanghelizăm ca în trecut, mai mult
decât în trecut, liberi de laţurile prejudecăţilor şi deschişi la
noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultăţile să nu fie impedimente, ci
stimulenţi ca să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim limfa vitală a
credinţei, să intensificăm rugăciunea unii pentru alţii şi să colaborăm
cu dragoste apostolică în mărturia comună, spre slava lui Dumnezeu în
ceruri şi spre slujirea păcii pe pământ.
Poporului
georgian îi place să celebreze, ciocnind cu rodul viţei, valorile cele
mai dragi. Împreună cu iubirea care înalţă, un rol deosebit este
rezervat prieteniei. „Cine nu caută un prieten, este duşman al său
însuşi”, mai aminteşte poetul (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru,
Tbilisi 1988, camera 847). Doresc să fiu prieten sincer al acestei ţări
şi ale acestei iubite populaţii, care nu uită binele primit şi a cărei
trăsătură ospitalieră se uneşte cu un stil de viaţă în mod real plin de
speranţă, chiar în mijlocul dificultăţilor care nu lipsesc niciodată. Şi
acest aspect pozitiv îşi are propriile rădăcini în credinţă, care-i
face pe georgieni să invoce, în jurul propriei mese, pacea pentru toţi
şi să-i amintească până şi pe duşmani.
Cu pacea şi
iertarea suntem chemaţi să-i învingem pe adevăraţii noştri duşmani,
care nu sunt de carne şi de sânge, ci sunt duhurile răutăţii din afara
şi dinlăuntrul nostru (cf. Ef 6,12). Această ţară binecuvântată
este bogată în eroi valoroşi conform Evangheliei, care ca sfântul
Gheorghe au ştiut să învingă răul. Mă gândesc la atâţia monahi şi în mod
deosebit la numeroşii martiri, a căror viaţă a triumfat „cu credinţa şi
răbdarea” (Ioane Sabanisze, Martiriul lui Abo, III): a trecut în
teascul durerii rămânând unită cu Domnul şi astfel a adus un rod
pascal, irigând solul georgian cu sânge vărsat din iubire. Mijlocirea
lor să dea alinare atâtor creştini care şi astăzi în lume suferă
persecuţii şi samavolnicii, şi să întărească în noi dorinţa bună de a fi
uniţi fratern pentru a vesti Evanghelia păcii.
[După schimbul de daruri]
Mulţumesc,
Sanctitate. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe Sanctitatea Voastră şi
Biserica Ortodoxă din Georgia. Mulţumesc, Sanctitate. Şi fie ca să poată
merge înainte pe drumul libertăţii.
[…]
Mulţumesc,
Sanctitate pentru primirea şi cuvintele dumneavoastră. Mulţumesc pentru
bunăvoinţa dumneavoastră şi pentru această angajare fraternă de a ne
ruga unul pentru altul după ce ne-am dat sărutarea păcii. Mulţumesc.
Etienne Loraillère (reporter KTO):
Papa Francisc:
***
Papa Francisc la Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta
***
Mesajul Papei Francisc din Georgia
Etienne Loraillère (reporter KTO):
In Georgia, in aceasta dupa-amiaza, Papa a fost un pic mai clar cu privire la ecumenism. S-a adresat fortelor vii ale comunitatii catolice in biserica Inaltarii. Comunitatea catolica este de aproape 2,5% dintr-o populatie majoritar ortodoxa.
Papa Francisc lanseaza un porumbel dupa intalnirea comunitatii asirio-caldeene in Tbilisi, pe 30 sept. 2016 |
"Ce trebuie sa fac eu cu un prieten apropiat, o persoana ortodoxa?". Sa fiu deschis, sa fiu prieten. "Dar, trebuie sa-l fortez sa se converteasca?" Este un mare pacat impotriva ecumenismului: prozelitismul. Nu trebuie niciodata sa facem prozelitism cu ortodocsii.Etienne Loraillère:
A merge impreuna, a se ruga unii pentru altii, a face opere de caritate impreuna - iata modul in care Papa Francisc a ales sa raspunda asprimii ortodocsilor fata de catolicii din aceasta tara si a falselor acuzatii de prozelitism. Mesaj fratern deci, si impreuna chemand la unitate, in timp ce la slujba oficiata de Papa in aceasta dimineata, Patriarhul Georgiei nu a trimis delegati oficiali. Motiv: invocarea motivelor canonice ce ii impiedica sa asiste la o slujba catolica.
La sfarsitul zilei, in timpul vizitei sale oficiale la catedrala patriarhala ortodoxa, Papa Francisc a descris diviziunile dintre crestini ca adevarate si reale desirari facute pe trupul Domnului.
O alta chemare din timpul acestui voiaj de aproape 2 zile: pacea pentru tara si, mai apoi, pentru catolici sa fie tari in credinta - un mesaj care a atins inima credinciosilor[...]
***
https://saccsiv.wordpress.com/2016/10/03/video-ample-proteste-anti-papa-francisc-in-georgia-multimele-au-dorit-sa-intrerupa-slujba-catolica-de-pe-stadion/
RăspundețiȘtergerepapismul este un pacat impotriva Duhului Sfant, ecumenismul este pacat impotriva Adevaruluirevelat, intoarceti-va, deja este tarziu.
RăspundețiȘtergereAlexandru Moisa
De fapt, nici un crestin (doar Ortodox, fara indoiala) nu are motive sa asculte sau sa citeasca ce debiteaza un pagan (ca eretic ar fi fost daca s-ar fi botezat vreodata...).
RăspundețiȘtergereEfectul este acelasi cu predicile imamului din Hambirg, Koln.. Memphis.. cu ale sectantilor pauseni si americani, mormoni, ori guru hinduist, s.a.m.d. - minciuni care sa zdruncine credinta dreapta.
Ar fi fost frumos - daca altfel nu s-ar fi putut! - sa fie date/puse discursurile separat, accesibile printr-un link, cu mentiunea:
"sa citeasca cine poate sta drept in fata vicleniei papistase!"
Prea multa atentie si prea multa "neutralitate" care aduce a incuviintare, nu va suparati ca va spun, va rog.
Din titlu - "liderul catolicismului"...
O fi "corect politic" dar este minciuna: este liderul papistasilor, Crestinismul este universal si are un cap - Hristos!
Asta inseamna "catolicism" si nicidecum o eticheta diplomatica pusa cu usurinta si mentionata fara discernamant.
Papa se defineste cu aceleasi puteri ca ale lui Dumnezeu prin aceasta dovedindu-se dezchilibrat mintal.
Ce sa invatam de la el?