Român Ortodox în Franța: IPS Athanasie de Limassol: Sfinții, și în special Sfântul Arsenie Capadocianul, sunt răspunsul la singuratatea omului contemporan. "Nu este om mai fericit decât omul sfânt, singur cu Dumnezeu"

vineri, 14 octombrie 2016

IPS Athanasie de Limassol: Sfinții, și în special Sfântul Arsenie Capadocianul, sunt răspunsul la singuratatea omului contemporan. "Nu este om mai fericit decât omul sfânt, singur cu Dumnezeu"

Mitropolitul Athanasie de Limassol împărtășește în cartea sa "Inima deschisă a Bisericii", publicată în 2016, într-o ediție îngrijita de Mănăstirea Întâmpinarea Domnului de la Moscova, imensa comoară a experienței sale spirituale pe care a acumulat-o de-a lungul celor șase decenii ale vieții sale în rugăciunea sa, în întâlnirea cu frații și surorile în Hristos, și mai ales lângă sfinții Bisericii noastre, pe care a avut harul de a-i întâlni.

În textul de mai jos, Mitropolitul Athanasie ne vorbește despre Sfântul Arsenie Capadocianul, în traducerea [din rusă în franceză a (n.n.)] paginilor 33-41 ale cărții menționate mai sus.

Ce aș putea să spun despre Sfântul Arsenie Capadocianul, acest mare sfânt al timpurilor noastre cu care n-am putea să ne asemănam, caci n-am primit marele har de care s-a bucurat Sfântul Arsenie?! Gândindu-mă la el, mi-am amintit frumoasele cuvintele ale Sfântul Paisie Aghioritul, din cartea sa, pe care a dedicat-o Sfântului Arsenie. De aceea, am decis să nu vă povestesc din nou viața acestui sfânt născut în Farasa, hirotonit întru diacon de Mitropolitul Paisie și care, revenind la Farasa, a slujit ca preot și învățător și a făcut multe minuni. Toate acestea le știi, le-ați citit; viața Sfântului Arsenie Capadocianul este bine cunoscută. Dar, aș vrea să subliniez un lucru spus despre el de către vrednicul de pomenire Cuviosul Paisie, ucenicul său care l-a urmat în toate. Când el a scris biografie lui, mai ales atunci când a descris minunile Sfântului Arsenie, el a spus că acesta era

"singur, trecea neobservat, și-L avea pe Dumnezeu ca singur ajutor, și el era măreț dăruindu-se cu totul lui Dumnezeu și chipului Său! Și a fost singur la sfârșitul vieții sale, doar cu Dumnezeu alături de el".

Sf. Paisie la moaștele Sf. Arsenie

Sfântul Paisie, nu putea să nu descrie mai bine viața Sfântului Arsenie. De fapt, acesta a avut un singur "supliciu", am putea spune. El a intrat în mănăstire cu inima arzând de iubire față de Dumnezeu și, simțindu-se lăuntric gata, el a luat decizia de a se consacra în întregime lui Dumnezeu și s-a dăruit în întregime lui Dumnezeu. Pentru el, a fost atât de dureros să abandoneze calea pe care a ales-o, pentru a merge pe alta, destul de diferită. (Nota traducătorului rus: În ascultare, cu binecuvântarea Mitropolitului Paisie al II-lea, el a fost nevoit să plece din Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Flaviana și să se ducă în Farasa).

Atunci când un om de o asemenea mărime duhovnicească, cu o asemenea forță de rugăciune și o asemenea dragoste pentru Dumnezeu hotărăște să părăsească locul cel mai bun pentru el, mănăstirea, și să urmeze o altă cale, prin ascultare de Dumnezeu, el se regăsește în singurătate. El a fost singur, și nu este vorba doar de un simplu cuvânt, ci de un înțeles cu totul profund. Căci, dacă ne uităm la Scriptură, vedem că Însuși Domnul a spus: "Nu este bine să fie omul singur" (Geneza 2:18) pe pământ. Iar această singurătate este un mare martiriu. Omul lui Dumnezeu nu este singur, însă, Sfântul Paisie spune că Sfântul Arsenie a fost singur. Îmi amintesc de cuvintele lui Hristos spuse ucenicilor Săi cu puțin timp înainte de începerea Patimilor Sale: "Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur" (Ioan 16,32). Și se pare că aceste cuvinte sună ca o dojană, ca o profeție a faptului că El a trebuit să lupte singur împotriva diavolului și a răspândirii răului în lume. Și, în cântările pascale, găsim aceste cuvinte: "Hristos coborându-Se singur să lupte în iad, a ieșit aducând roadă de biruință". Dumnezeu împlinește singur marea taina a mântuirii oamenilor, fără sprijinul nimănui, fără chiar sprijinul omenesc al ucenicilor Săi. Tocmai de aceea, El le-a spus: "să Mă lăsaţi singur". Hristos S-a lăsat pe Sine Însuși chinurilor singurătății. Domnul a spus că nu este bine ca omul să fie singur, și ar trebui să ne dam seama că sfinții, care fac experienta acestei singurătăți în această lume, gustă chinul și durerea care depășește limitele puterilor umane. Astfel, acești oameni fac experiența singurătății, iar când Sfântul Paisie a spus că Sfântul Arsenie a fost singur, el știa ce înseamnă aceasta, fiind el însuși un pustnic. Nu avea însoțitori și nici mângâierea pe care noi o putem găsi într-o mănăstire. Căci acolo, știm că alături există alți oameni; știm că mănăstirea este plină de oameni. Noi suntem mângâiați de îndată, fiind cu alții.

Dar, când suntem singuri, traversăm acest adevărat martiriu îngrozitor al singurătății. El nu corespunde naturii omului. Omul nu a fost creat pentru singurătate. Când ești singur, atunci te lupți coborând la iad. Omul coboară în sine, să lupte în iadul din el însuși. Și, în aceste momente, el atinge punctul limită, ajunge pană la capătul puterii lui, iar de acolo nu mai poate merge nicăieri, lipsit de cea mai mică forță care i-ar fi permis să facă măcar un singur pas. Și, acolo, singur, îl întâlnește pe Dumnezeu. Ori devine sfânt și atinge mântuirea, ori survine în el cel mai mare rău. Acesta este limita extremă pe care o poate suporta omul. Este, dacă vreți, același lucru pe care l-a spus Domnul Sfântului Siluan despre iad: "Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui". In iad omul este singur și deznădăjduiește. Acolo ești complet singur, și Dumnezeu te lasă în mod expres așa, până când ajungi la ultima limită. Amintiți-vă de aceste cuvinte cutremurătoare pe care Domnul le-a spus pe cruce: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27:46.). Ele au fost spuse pentru a ne arăta calea pe care merge cel ce-L urmează pe Mire.

Si, deci, Sfântul Arsenie a trăit această singurătate. Era un isihast, un om al rugăciunii, un om al simțirii duhovnicești. Mintea lui, inima lui, întreaga lui ființă era în ceruri. Și, în ciuda asta, el era obligat să dea lecții celor mici, să cheme pe cei bătrâni din satului Farasa și să le vorbească într-un mod accesibil pentru ei, oferindu-le totodată acel necesar pentru a accepta să stea așezați să asculte cuvântul lui Dumnezeu! El trăia în mijlocul oamenilor simpli, îngrijorați mai degrabă de dificultățile vieții cotidiene decât de mântuirea lor. Era un popor foarte pios dar a cărui viață spirituală nu atingea înălțimea celei a păstorului lor. Și, în plus, erau printre ei turci musulmani care veneau în fiecare zi să-l deranjeze, cerându-i sfatul, cerând vindecare sau solicitându-i ajutorul. Iar Sfântul Arsenie a fost un fel de conducător al satului. Se ducea la unii sau la alții, ducea ajutoare, se străduia să-i sprijine pe creștini, și se ocupa de o mie de lucruri. Cu câțiva oameni din comunitate el ajuta aproapele, și, acest vultur, care zbura atât de sus era forțat să trăiască viața cotidiană tipică micuțelor sate din Orient. Alături de el nu era nimeni cu care să fi putut vorbi despre sine, nici un om care să-l mângăie sau să-l îndrume. Caci, la urma urmei, Sfântul Arsene nu s-a născut sfânt. El a trebuit să se lupte pentru a ajunge la astfel de înălțimi. El s-a luptat, a traversat Marea Roșie și a suferit martiriul. A parcurs o lungă cale de luptă. Iar această mare luptă nu privea doar pătimirile din afară, ci era, de asemenea, o luptă lăuntrică pentru a simți prezența lui Dumnezeu. Și, pentru a traversa acest martir, trebuie trecut prin etapa în care se vede "părăsit" de Dumnezeu. Atunci când nu este nimeni cu care să vorbești, nimeni care te poate mângâia când Dumnezeu te-a părăsit, atunci, este cu adevărat iadul. Sfântul Isaac Sirul spune că a trăit treizeci de ani în întunericul părăsirii de Dumnezeu, gustând sursele amare ale iadului. Dar acești treizeci de ani s-au scurs, și Dumnezeu a început să-i dea mângâierea harului, până când abundența acestui har era atât de mare încât el nu mai era capabil să îl suporte.

Farasa Capadociei

Și deci Sfântul Paisie, când a încercat să povestească viața Sfântului Arsenie, a subliniat faptul că el a fost singur, mic, necunoscut într-un sat din Anatolia. El a fost educat și ar fi putut să facă lucruri mari din cele ale lumii, dar el a rămas necunoscut. Însă el s-a bucurat de o compensare: L-a avut pe Dumnezeu ca apărător. Si aceasta este cea mai bună apărare. Este exact așa cum spune Sfântul Paisie: "Când nu ai ajutor din partea oamenilor, primești ajutorul lui Dumnezeu; când nu primești mângâiere de la oameni, te bucuri de mângâierea dumnezeiască". Sfinții au știut asta, și au renunțat la orice mângâiere din partea oamenilor pentru a primi din belșug nesfârșita mângâiere dumnezeiască! Aceasta a fost crucea pe care a purtat-o Sfântul Arsenie. Trecea nebăgat în seamă, dar avea mângâierea lui Dumnezeu. Dar, Sfântul Paisie a adăugat că el a trecut "neobservat, dar înaintea lui Dumnezeu, era măreț". El era mic, dar măreț. Acest om șters în lume, s-a îmbrăcat cu o mare însemnătate pentru Dumnezeu, pentru că el s-a dăruit în întregime Lui și după chipul Lui! Sfântul Paisie a pus un punct de exclamare la urma acestor cuvinte pentru a indica desăvârșirea acestui sfânt. A se dărui complet lui Dumnezeu, și, prin urmare, a fi chipul Lui, pentru om, acest lucru înseamnă desăvârșirea. Putem să vedem scene emoționante din viața Sfântului Arsenie, care a coborât din înălțimile cerești (unde sălășluia) pentru a fi cu oamenii, pentru a-i vindeca, a-i întări, a-i învață, și chiar a le explica lucrurile cele mai simple. I s-a întâmplat să fie nebun întru Hristos, pentru a scăpa solicitărilor femeilor și laudelor oamenilor.

Părticică din moaștele Sf. Arsenie Capadocianul

După catastrofa din Asia Mică, el a urmat turma lui, poporul lui Dumnezeu, parcurgând pe jos tot drumul care a dus până la debarcarea în Grecia. Dar, la sfârșitul vieții sale, el a preferat să moară singur la spital, doar cu Dumnezeu alături de el. Astfel, Sfântul Paisie încheie povestirea vieții Sfântului Arsenie. Și cred că, chiar dacă noi nu știm tot ceea ce Cuviosul Paisie a scris despre viața Sfântului Arsenie, această ultimă frază ar fi suficientă pentru a ne face să înțelegem adâncimea și înălțimea acestei vieți, care este pentru noi un model tipic de viață pentru toți sfinții. Desigur, fiecare dintre ei parcurge în felul său calea vieții, particulară, în funcție de puterea și voința lui. Dar, în același timp, uitându-ne la Sfântul Arsenie, vedem propriul nostru mod de viață care trebuie examinat. Ne punem fiecare în fața vieții acestui om sfânt; căci sfinții sunt cei care vor judeca lumea și ne vor judeca după viața lor. Sfinții sunt pentru noi o mare mângâiere; ei ne conving că nu este necesar să cautăm mângâiere omenească, pe care adeseori nu reușim să o găsim. Și, chiar și atunci când se întâmplă să o găsim, se dovedește uneori a fi falsă și înșelătoare și, în cele din urmă, ne dezorientează și ne aduce la disperare și mai mult. Mai ales astăzi, când foarte mulți oameni se simt singuri.

Cu toate că omul trăiește în mijlocul a sute de mii sau milioane de semeni, singurătatea este un semn distinctiv și dureros al vieții noastre. Omul trăiește înconjurat de milioane de semeni, și cu toate astea el este singur. Sporovăiește cu mii de oameni, are multe mijloace de comunicare, dar el este singur. Tehnologiile informaționale sunt în floare; este posibil să se lucreze, să se facă cumpărături folosind diferite instrumente care nu sunt mai mari decât palma mâinii. Cu toate acestea, astăzi, mai mult ca oricând, omul este singur. Și, din cauza singurătății sale, viața lui devine un iad. De aceea omul contemporan încearcă să găsească o cale de ieșire, dar el o face adeseori cu lucruri care îl induc în eroare, punându-i chiar viața în pericol: plăcerea, banii, slava deșartă, narcoticele, violența, jocurile de noroc... El caută, dar nu reușește să găsească. Sfinții, și în special Sfântul Arsenie, sunt răspunsul pentru timpul nostru.

Atunci când experimentăm singurătatea, cu Dumnezeu alături, nu suntem singuri, ne simțim împliniți, suntem tot, peste tot cu Dumnezeu, în întregime dăruiți lui Dumnezeu, chipului Său - omenesc. Și, când am ajuns în punctul în care ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, nu mai simțim nevoia de nimic. Nu ne mai simțim singuri. Atunci, ne bucurăm să fim singuri și ne întristăm atunci când nu mai suntem. Am găsit răspunsul la problema singurătății. Nu mai avem nevoie să ne holbam în fața vitrinelor, să ne ducem încolo și încoace, să pierdem timpul în stânga și în dreapta. Nu mai există decât o singură dorință: de a-L păstra pe Dumnezeu în viața noastră. Dacă Dumnezeu este în viața noastră, nu mai suntem singuri. Suntem cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime, cu toți sfinții, cu lumea întreagă. Nu este om mai fericit decât omul sfânt, singur cu Dumnezeu. Astfel, Sfântul Arsenie a preferat să părăsească această viață fără pic de mângâiere omenească, și având numai pe Dumnezeu ca singura lui mângâiere. El și-a umplut ființa sa de adevărata mângâiere a prezenței lui Dumnezeu în viața și în inima lui.

Să-L lăsam pe Dumnezeu în viața noastră să ne lumineze întunericul și să ne îndulcească amărăciunea singurătății, să lăsăm ca El să transforme otrava în medicament și să facă din viața noastră o comuniune cu Împărăția dumnezeiască veșnică.

Traducere de Român Ortodox în Franța după: La Lorgnette de Tsargrad , Métropolite Athanasios : A propos de Saint Arsène de Cappadoce.

***

Prima biserica închinata Sfântului Paisie Aghioritul după canonizarea sa,

și Sfântul Arsenie Capadocianul, în Limassol, Cipru

Biserica Sfântul Paisie Aghioritul si Sfantul Arsenie Capadocianul din Limassol

IPS Athanasie de Limassol, 23 ianuarie 2015

***

Locurile viețuirii Sfântului Arsenie Capadocianul:

Farasa Capadociei

Sfântul Paisie în Farasa Capadociei în 1972

Sf. Paisie in Farasa

***

Condacul Sfântului Arsenie Capadocianul

Glasul 4

Pe floarea cea de curând răsărită a Capadociei şi pe vasul cel de mult preţ al virtuţilor, pe Sfinţitul Arsenie să îl lăudăm, căci acesta ca un înger în trup petrecând, s-a făcut părtaş tuturor Sfinţilor, cu care se roagă totdeauna lui Hristos, să ne dăruiască iertare de greşeli.

Troparul Sfântului Arsenie Capadocianul

Glasul 3

Viaţă plăcută lui Dumnezeu petrecând şi vas cinstit Mângâietorului făcându-te, purtătorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai arătat şi primitor al darului facerii de minuni, tuturor dându-le grabnic ajutor, Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

LEGATURI: