- Iubirea e deplină atunci când iubirii mele îi răspunde și celălalt cu o conștiință și celălalt sesizează iubirea mea printr-o conștiință.
- Noi purtăm în noi germenele veșniciei.
Iubirea interpersonală
Iubirea mea față de un obiect nu e ca iubirea mea față de o persoană. Iubirea nu e decât bipersonală sau tripersonală, sau multipersonală.
Iubirea e deplină atunci când iubirii mele îi răspunde și celălalt cu o
conștiință și celălalt sesizează iubirea mea printr-o conștiință.
Ce sesizează un lucru, un obiect? Ce sesizează masa mea, biroul meu, iubirea
mea? Altceva se înțelege prin iubirea față de… M-am obișnuit cu ea, îmi place,
mă rog,
dar nu mai este relația aceea vie care este între mine și o persoană.
Este altceva. Iubirea este relație conștientă reciprocă. Mă rog, uneori, parcă iubești un câine care îl ai mereu, și câinele te
iubește pe tine. E oarecare apropriere, dar totuși e departe, știți?
Câinele nu-ți poate mărturisi că te iubește pe tine. Ți-arată el prin
anumite lucruri, dar parcă
n-are conștiința să-ți răspundă.
Altceva este când un om ți se comunică și când tu i te comunici.
Cu totul altceva, știi. Comunicarea înseamnă că nu mai rămâne omul în sine, ci omul cumva trece
în celălalt cu tot ce are, fără să se confunde cu celălalt.
Omul nu se poate împăca cu gândul că va sfârși definitiv. Pentru ce ar trăi
atunci?
El are aspirația să se depășească mereu, să știe mai mult, să fie mai bun,
să ajute mai mult pe altul, să devină mai cum se cuvine să fie un om… Animalul nu știe de asta. El știe de clipa prezentă, de plăcerea
prezentă. Eu totdeauna vreau mai mult – și pe plan moral și pe plan intelectual. Nici în prejma sfârșitului, în preajma morții, nu mă lasă această
nădejde.
Or asta trebuie să corespundă unei realități – această mare forță a
nădejdii existente în om.
Nădejdea de care omul nu se poate despărți trebuie să corespundă gândului
că el este pentru veșnicie.
Deci într-un fel este o ființă pentru veșnicie, tinde spre veșnicie, are
în el potența veșniciei, are virtualitatea veșniciei.
Dar, pe de altă parte, el singur nu și-ar putea da această veșnicie. Sau a împăcat acest gând al veșniciei cu ideea că nu-și poate da o fericire
veșnică, cu gândul unei existențe nefericite. Și la greci exista aceasta: un
Infern, și în Vechiul Testament, exista aceasta…
Dar Hristos ne-a adus dovada că vom avea o veșnicie fericită dacă vom crede
îl El.
Credința și iubirea lui Hristos ne asigură veșnicia fericită.
Sigur, dacă nu vom crede în El, veșnicia noastră nu va fi fericită. Pentru că
faptul că Trupul Lui a înviat va face ca toată materia să nu se mai corupă și
toți vor învia, însă vom învia într-o fericire cei ce vom fi cu El, în
iubire.
Veșnicia fericită nu poate fi decât în iubire. Și cei ce nu-L iubesc pe Hristos nu vor fi într-o veșnicie fericită.
Or iată, cum a venit veșnicia prin Hristos în mod deplin în lume! Fiul lui Dumnezeu când S-a născut, El nu S-a născut din legea aceasta
permanent stăpânitoare asupra noastră, a unirii dintre bărbat și femeie, ci
a venit ca Cel de era deja din veci.
Exista ca Persoană și Și-a luat numai firea omenească, S-a făcut și
persoană a firii omenești.
Deci iată, El este și veșnicul și este și temporalul!
A umplut temporalitatea firii Sale de veșnicia persoanei Sale.
Și va învinge temporalitatea firii Sale omenești prin Învierea Sa.
Și aceasta ne-o dă și nouă să o trăim, întrucât ne împărtășim de El, ne
împărtășim de Trupul Lui care e deja înviat, care trăiește în veșnicie, de
Sângele Lui care este și el într-un mod neștiut transfigurat. Și
deci noi purtăm în noi germenele veșniciei.
Orice creștin are în temporalitatea lui, imprimată veșnicia.
Nu s-ar putea împăca omul cu gândul că e numai temporal. Nici nu este numai
veșnic, pentru că vede cum trec zilele, trec anii, trec formele vieții lui, trece
tinerețea lui… Deci trece, trece spre bătrânețe, trece spre sfârșit. Însă
credem că înaintăm prin aceasta spre veșnicie pentru că Îl avem pe
Hristos în noi și ne împărtășim mereu cu Hristos.
LEGĂTURI :
- Sfântul Dumitru Stăniloae: Mântuirea este creșterea nesfârșită și viața nesfârșită în iubire
- P. Dumitru Staniloae: Timpul ne este dat ca sa răspundem oamenilor si lui Dumnezeu cu iubire
- La bucurie suntem chemați acum... În fiecare om este o lumină, dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu