Puţine cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela de „bucurie". Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze, nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni.
Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. Ea provine din adevăr şi virtute, dar şi din natură, din cunoaştere, din bine şi frumos. Conştiinţa că eşti om este prilej de bucurie. Spectacolul lumii prilejuieşte bucurie. Pocăinţa însăşi este un izvor de bucurie. Până şi în lacrimi ori într-o altă formă de tristețe, creştinul gustă bucuria. Bucuria desăvârşită este comuniunea cu Dumnezeu.
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 459)
Sursa: Doxologia, Despre bucurie
***
Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt.
"Această comuniune este o lucrare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.
În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubirea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.
Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtăşească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cunoaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.
(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)
Sursa: Doxologia, Suntem lumină unii pentru alţii
LEGATURI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu