Parintele Cezar Axinte: "Atunci cand inima e curata, este sincera, acolo se salasluieste Duhul Sfant, si Duhul Sfant ne invata sa colindam".

- De ce colindam?

Cu adevarat este o buna intrebare, pentru ca trecem printr-o perioada de desacralizare, toata Europa trece, si nici noi nu suntem scutiti.

Iata ce diferenta extraordinara: cand eram copil, desi doctrina oficiala era atee si chiar nu stiam de ce merg la colind - mai mergeam la colindat, asa, cu copiii, in momentele de mare sarbatoare, in momentele de bucurie, pe care atunci n-o stiam, n-o intelegeam ca fiind duhovniceasca, insa, totusi, simteam un fior pe care nu-l intelegeam. Era dat de bucuria aceasta, care, fara sa se exprime verbal, era crestina, chiar daca eram intr-un moment delicat al istoriei noastre crestine. Cu toate acestea copiii de atunci, asa cum erau, simteau ca era ceva cu totul si cu totul deosebit. Nu era in mod necesar legat de cadouri, pentru ca, stiti ca, cadourile erau foarte palide, nesemnificative si nu se supara nici un copil atuncea. Practic accentul cadea pe o stare sufleteasca, o stare de emotie, chair daca nu putem sa-i spunem duhovniceasca, dar era o emotie pe care o intelegeai altfel, undeva la interior. Si treceau anii si, pe masura ce cresteai iti dadeai seama ca ramaneai cu nostalgia aceasta a copilariei, mai cu seama in momentele de sarbatoare. Desi, iata, noi am participat la multe evenimente cu firul acela galben, sau albastru, sau rosu, pe care il aveam la camasa [de pionier]. Am participat la foarte multe evenimete din acestea ideologice si, totusi, momentele pe care le tinem minte si ca crestini nepracticanti sunt cele legate de Nasterea Domnului, de Paste.

Si, acuma, venim in momentul actual. Desi iata, suntem atat de liberi, periculos de liber, s-a desacralizat, nu mai exista aceasta emotie particulara pe care nu o mai intelegi, nu stii de unde vine si cu toate acestea te copleseste. De ce? Pentru ca nu intelegem de ce colindam. Nu mai intelegem ce reprezinta colindul. Colindul reprezinta intr-o forma asa, mai copilareasca, apostolat. Nu?! Copilul merge, bate in poarta si spune: iata, S-a nascut Hristos! Adica lucrurile acestea le-au facut Apostolii, in primul rand cei 12, apoi cei 70. "Mergand, invatati toate neamurile". Adica, colindul are si acest aspect teologic, invatatoresc, dar si misionar, apologetic. De cate ori nu mergeam ca si copii, bateam poate la usa si, acolo, era un activist, un militian sau nu stiu ce. Si el, cand ne vedea atat de curati, atat de luminosi, spunea: "Haideti mai copilasi in casa, ca e Craciunul". Adica avea forta aceasta extraordinara a marturisirii, chiar daca noi nu intelegeam. Cantam acolo: "Steaua sus rasare/ Ca o tania mare...". Si, mai e ceva. Lucrurile acestea le invatam unii de la altii. La scoala nu invatam asa ceva. Era o traditie orala, ne contaminam unii de la altii si invatam. Nici nu stiu de unde am invatat Viflaimul... si toate lucrurile acestea, pentru ca suta la suta nu le-am invatat de la scoala, suta la suta nu le-am invatat de la parinti, pentru ca suntem din generatiile acelea desradacinate si aduse la oras.

Pastorii s-au dus imediat in satul lor si au spus celor caroara le pastoreau oile, caprele: uite ce s-a intamplat. Si, de aici, din misiunea aceasta pe care au avut-o ei, vazand cum cantau ingerii: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, intre oameni pace, bunavoire", vazand lumina care Il adumbrea si din interior, si din exterior, pentru ca acolo nu era vorba numai de un pruncusor, ci era vorba de Dumnezeu facut om, Dumnezeu care nu a incetat nici o clipa sa fie Dumnezeu S-a facut om. Atunci vedeau o lumina pe care nu o intelegeau. Ei, acea lumina cumva s-a pastrat in sufletele acestea nevinovate de copii, macar ca inca, nu intelegeam ce se intampla.

Problema de acuma este una care tine mai degraba de o desensibilizare. Copiii au pierdut copilaria. Odata cu pierderea copilariei se pierde inocenta, se pierde un rai. Copilul este in stare de rai pana la prima minciuna grosolana, o minciuna interesata, si atunci cade primul cer, iese din rai. Dupa aceea, la prima imagine necuviincioasa - asa cum vedem la tot pasul - cade un alt cer, si asa mai departe, pana ce copilul pierde inocenta. Nu cu totul, asa cum si noi n-am pierdut chipul de la cadere, ci s-a intunecat putin. Si, atunci sigur ca colindele, asa cum sunt ele in marile orase, nu mai au emotia de odinioara. Cu toate acestea satul pastreaza ceea ce spune poetul patimirii noastre: "vesnicia s-a nascut la sat", ceea ce spune si Tutea, ca sfarsitul lumii va veni atunci cand nu vor mai fi gospodarii taranesti, in sensul nu ca ai un porc si o vita, ci ca acolo este tezaurul neatins al mantuirii neamului. Acolo, in gospodariile acelea, erau adevarate catedrale in care se pastreaza tezaurul vesniciei, tezaurul mantuirii noastre. De aceea colindam. Dar oamenii se tem sa deschida usa, este o frica, este o lipsa de emotie autentica. Sunt niste emotii. Televiziunea, multinationalele iti dau ei ceva, dar lipseste fiorul acesta autentic, lipseste harul pe undeva. Dar de aceea colindam. Am pierdut ceva si vrem sa regasim.    

- Vorbeati, intr-adevar, de ultima gospodarie si ma gandeam ca reprezinta ultimul bastion in independenta fata de moll. Ati spus ca au fost vremuri cand legea era pagana dar duhul era crestin, si atuncea intrebarea era: dar de ce nu colinzi? Au venit vremuri cand legea a devenit libertina - nu zic libera - dar duhul s-a secularizat, s-a paganizat, si acuma intrebarea este: dar de ce colinzi?  Adica, a devenit asa, un nonsens. Parinte, atuncea colindele erau inocente, naive, pe ici pe colo, nu ajungeau la un nivel de calitate exceptionala; in ziua de astazi colindam foarte frumos, ca expresie, ca spectacol. Sunt si foarte multe manifestari. Intrebarea este: orice cantec este colind? Orice manifestare din aceasta, in sonor, in armonie auditiva este colind? Sau difuzandu-ne, diluandu-ne in superficialul spectacolului am pierdut pe undeva ancora a ceea ce reprezinta colindul?

E greu de analizat inima omului. Chiar si cei care intra sau primesc permisiunea sa intre acolo, [in inima omului], stiu ca dimensiunea e infinita si e greu sa analizam, insa Dumnezeu stie lucrul acesta.

Pentru colind exista o anume tonalitate, exista o anume cumintenie, bunacuviinta, exista o anumita armonie. Eu nu ma pricep la muzica, nu ma pricep la etnografie, dar putem spune ca fiecare ne-am nascut cu o latura filocalica, adica a recunoasterii frumusetii, a cultivarii frumusetii, pana la urma, deci, ca esteti, poti sa-ti dai seama care este colind si care nu este. Colindul, pana la urma este cel care iti misca inima. Asta cred ca este principala lui trasatura. Altfel, sigur ca putem sa vedem interpretari de geniu, dar, daca creaza doar o emotie, daca creeaza o miscare sentimentala totusi ramane la suprafata. Colindul are un alt vector, o alta forta, o alta energie. Colindul are menirea de a rascoli in inima ta ceea ce ai uitat de mult timp. Colindul are rolul de a-ti reactiva constiinta, constiinta care incepe sa-ti spuna: "vedeti, este un moment in istoria omenirii care schimba tot. Practic, singura noutate absoluta". Omul e un cautator, cauta in gunoi sau cauta in stratul de trandafiri, omul este un scotocitor, este un despicator de idei, cauta. Si, atunci, vine colindul si spune: deja ai si gasit. "Nu m-ai fi cautat daca nu m-ai fi gasit" - este un cuvant atat de extraordinar, teologic si,  practic, colindul iti aduce aminte, iti trezeste constiinta, si iti spune asa: nu mai cauta, ai si gasit, este o noutate absoluta, vesnic innoitoare, nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. Cel care primeste aceasta bucurie, si incepe sa se indulceasca de ea, el nu inceteaza sa fie cautator, dar incepe sa primeasca rodul cautarii sale, el nu mai este un om confuz, care fuge dupa o iluzie care ii da tot timpul durere, ci gaseste si bucurie.

- Parinte, asa cum am spus, colindul este ca un apostolat si deci trebuie sa aibe si un mesaj. 

Sigur ca da, practic esenta colindului este mesajul, si nu poti sa-l numesti colind, decat daca are un mesaj crestin. Colindul, in special desi am inteles ca sunt multe momente in care se colinda prin zonele tarii, ca de exemplu de Florii, totusi colindul asa cum il stim noi, sau in general cum este cunoscut, aduce vestea cea buna a intruparii, a nasterii Domnului, a faptului ca Cuvantul S-a facut trup. Asta este mesajul esential, fundamental: vestea nasterii Mantuitorului nostru.

Noi traiam in copilarie aceste momente ale anului, aceste momente calendaristice, ca pe un basm. Eram intr-o lume de basm. Lumea copilariei este o lume de basm. De aceea, in momentul in care ai iesit din lumea copilariei, este bine sa sa nu pierzi cu totul starea aceasta de taina. Si, aicea vine realitatea, realitatea aceasta a intelgegerii momentelor extraordinare din istoria omenirii, si de exemplu acest moment minunat al nasterii Fiului lui Dumnezeu in istorie, in lume. Si, practic, sufletul tau tanjeste la adolescenta, dupa aia la tinerete, sufletul tau tanjeste dupa lumea de basm, si parca este acolo o amputare in suflet, dar vine imediat Domnul si ce face? Inlocuieste lumea aceea de basm, care este a copilariei, cu o lume a realitatii bucuriei, adica mult mai mult decat o lume de basm, care este proprie copilariei si intelegerii mintii noastre. Ei, bine, noi imbratisam astazi o alta realitate, asta este suferinta oamenilor. De aceea, asa cum ati spus: de ce colinzi? Pentru ca nici cel care colinda nu mai traieste, nici cel care primeste colinda nu este deschis pentru asta. Si, atuncea, este o suferinta, mai degraba pentru asta, o neimplinire, o durere. Dar colindul, in esenta cuprinde mesajul acesta extraordinar, mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite de data aceasta nu in scris, nu in Tradite, nu prin prooroci, ci insusi prin Fiul Sau. De data aceasta iata, Dumnezeu coboara pe pamant.

Acuma, in timp ce vorbesc simt o mare durere, desi ar trebui sa spun ca simt o mare bucurie. Si asa este, un ochi plange si un ochi rade. Noi avem in basmele noastre, avem aceste minunate realitati, cum poti sa plangi si sa razi in acelasi timp. Uite ca poti, sufletul crestin are aceasta ambivalenta, sa spunem. Ei, bine, am o mare suferinta gandindu-ma ca totusi atat de putini oameni cred, stiu cu tot sufletul, cu toata inima ca acum doua mii de ani s-a nascut in pestera din Betleem Fiul lui Dumnezeu. Si, atat de greu este sa ai sterpiciunea asta, sa nu ai harisma materintatii ca sa se nasca in inima ta tot timpul Dumnezeu. El s-a nascut atunci istoric dar, sigur ca, in inima noastra se naste la fel de real in momentul in care am inteles lucrul asta, in momentul in care am primit darul acesta al credintei. Si am suferinta aceasta dandu-mi seama ca sunt milioane si milioane de oameni care au o infirmitate sufleteasca. Asta e imaginea mea, ca vad un mare spital in care oamenii tipa ca au o durere, si nu pot sa fac nimic, fiindca sunt milioane si milioane de oameni.

- Si durerea e si mai mare cand vezi ca intr-o sala a spitalului exista tratament, dar nu se intalneste cu oamenii care sufera.

Da, vedeti, se intalneste si cu aceasta perspectiva: sa facem mai multe spitale si mai putine biserici. Asta arata o suferinta. Oamenii vad ca sunt in suferinta, si sufera, si nu se pot vindeca. Sigur, fara sa defaimam stiinta, dar adevarata suferinta vine din faptul ca nu cunoastem ca a venit biruitorul mortii, si ca a biruit moartea nu pentru El, ci pentru noi. Asta anunta colindul, nu numai ca suntem la masa impreuna, ca ii iertam si pe ceilalti, dar stim foarte bine ca a venit Cineva si, ce a facut? A iertat pacatul. Asta e colindul, asta se intampla de Craciun pana la urma. Ne amintim de fiecare data momentul asta, constiinta incepe sa lucreze mai bine si ne amintim ca iata, ne-a iertat noua toate, ne-a iertat si caderea aceea pe care am repetat-o noi de fiecare data.

- Parinte, cat de vechi sunt aceste colinde? Au aparut candva in istorie, dintr-o tendinta de piosenie a sufletului omenesc sau, fiind cu caracter de apostolat, de misiune, de rugaciune, au o vechime?

Pai, daca este asa si sa dam un exemplu istoric, putem sa vorbim de viitoarea Fotini, samarineanca de la fantana lui Iacob, care s-a facut colindatoare, pana la urma. Putem sa vorbim de demonizatul din Gadara, care zice [Mantuitorului]: vreau sa vin cu Tine. Si El ii zice: nu, nu mai are rost sa vii. Ai simtit minunea pe pielea ta, nu ai vazut-o ca Apostolii, ai simtit-o pe pielea ta, du-te si colinda lumea. "Mergand, invatat toate neamurile". Ati avut nevoie de ceva cand v-ati dus la colindat? Vedeti, si traista aceea, a noastra, vine tot din cuvantul Mantuitorului. Zice: nu va trebuie voua nici traista, nici sabie, nici haina, nu va trebuie nimic. Voi mergeti si vestiti vestea cea buna. Si sa vedeti ca toate se adauga voua. Pana la urma si Mantuitorul era un colindator. El merge din sat in sat, din cetate in cetate, [din/de la inima in/la inima n.n.], si spune: Iata s-a apropiat Imparatia Cerurilor. Ioan Botezatorul, daca vreti era un colindator. Proorocii sunt colindatori. Adica colinda aceasta este de fapt mesajul pe care Dumnezeu il trimite prin oameni si, la urma, pe care vine El sa-L aduca personal, pentru a canta omului, si inimii omului, bucurie. Daca te opresti o secunda sa-ti tragi sufletul ti se umple inima de lacrimi. Ca, ce te copleseste pana la urma? Marii Parinti spun asa, ca inima incepe sa planga cand simte iubirea lui Dumnezeu. Simti o mare iubire, si pe de-o parte te simti pacatos, si "vine la pachet", iti vezi pacatosenia, si pe de alta parte simti ca te iubeste Dumnezeu. 

- Cad credeti, Parinte, ca vor tine aceste colinde?

Ultima Sfanta Liturghei care se va tine pe pamant, va fi insotita de colind, bineinteles, fiindca preotul sau episcopul care va iesi la amvon, ultima predica pe care o va tine va fi un colind. Chiar daca totul s-a prabusit, chiar daca intunericul a coplesit lumea, iata, vi s-a nascut voua lumina. Si, nu putem sa o uitam pe Maica Domnului, care este Maica Luminii! Absolut uimitor acest nume dat Maicii Domnului. Iata, avem o mama care ne-a nascut noua Lumina! Ce poate fi mai bun decat o mama care sa ne nasca noua Lumina?! Deci, atunci cand esti coplesit de intuneric, de durere, de viermele invidiei, al pizmei, al deznadejdii, stim ca avem o mama care ne-a nascut noua Lumina. Iata un colind. Simplu. Al unui om care n-are voce pentru colind. 

- Ne-am obisnuit sa colinde copiii, ca sunt inocenti. Dar cei maturi de ce nu colinda? Preotii pot sa colinde?

Da, toti putem colinda, dar odata ce inima este dispusa pentru colind, ea regleaza pana la urma structura colindului. Fiindca nu poti altceva, pentru ca atunci cand iubesti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, "dragoste toate le rabda", vorbeste despre cum este Dumnezeu. "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă" Si, foarte important: "nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr".(I Corinteni 13, 4-6). Atunci cand inima e curata, este sincera, acolo se salasluieste Duhul Sfant, si Duhul Sfant ne invata sa colindam, ca noi nu stim, dar Duhul se salasluieste in inma noastra si Acela ne invata cum sa colindam, cum sa ne purtam. Spune Mantuitorul: nu fiti tristi, ca Eu cu voi sunt in toate zilele, macar ca vedeti ca M-am inaltat, ca nu mai sunt fizic cu voi - desi, ce poate zice fizica de trupul indumnezeit, inviat al Mantuitorului?- dar, iata, plec asa, insa va veni Duhul si va va marturisi toate.
        

FRAȚI de LUMINĂ(colind)

de Marius Iordachioaia

Un brad de Crăciun este sufletul tău
un pom cu lumini de poveste
ce nu pot să fie de nimeni aprinse
decât de Copilul din iesle...

de-aceea, te rog, cheamă Numele Lui
ca Steaua în piept să se-aprindă
să-L aflu în tine, născut, pe Iisus
e cea mai frumoasă colindă...

strângându-te-n brațe la El să ajung
ca sufletul meu să se-nchine
să-I dau tămâie și aur și smirnă
stând de vorbă cu tine...

și-așa să ne afle iarna în zori
dormind lângă ieslea divină
și vite și îngeri și magi și păstori
o lume de frați de lumină....

Colinde