Dragii mei, mi-ați cerut foarte mulți dintre voi să vă vorbesc despre
rugăciunea lui Iisus: cum se face, ce este și stadiile acestei rugăciuni.
La început să vorbim puțin despre ce este rugăciunea lui Iisus. Foarte multă
lume știe, dar nu știe destul despre rugăciunea lui Iisus. Se știe că este
repetarea unei formule: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Spune Sf. Ap. Pavel: „doresc să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât mii cu gura”. Și cele cinci cuvinte sunt: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. În timp această formulă, care nu este o formulă magică, nu este ceva
bătut în cuie, a căpătat diferite variante: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul!”. Și s-a mai adăugat: „pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi.
Amin!”.
Ea provine de la rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fi mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Însă, în Sfântul Munte și noi recomandăm să se folosească formula scurtă,
clasică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, și asta datorită faptului că este mai ușor de ținut minte, de ținut, mai
degrabă, în minte. Pentru că
astăzi mintea noastră este foarte bolnavă, este foarte spartă de o mulțime
de gânduri, de o mulțime de centri de atenție - care îi distrag puterea de
concentrare-, care atrag mintea. Deci, aceasta este formula, „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, însă nu insistăm și nu dăm poruncă cum că ar fi singura formulă primită de
bunul Dumnezeu.
Ceea ce este primit de bunul Dumnezeu, sau nu este primit de Dumnezeu, este
atenția noastră
- deci, dacă noi ne rugăm cu rugăciunea sau mintea noastră se împrăștie,
mintea noastră se răspândește la diferiți centri de atenție, la diferite
gânduri.
La începutul Evangheliei, la începutul "vestei celei bune", la începutul mântuirii noastre este pocăința.
Ați spus că vom vorbi despre curaj și gânduri. Trebuie să știți, înainte de
toate, că
curajul este forța motrice care împinge pe om înainte. Și, din cauza asta, diavolul totdeauna trage două gloanțe. Asasinii
profesionali trag două gloanțe ca să fie siguri și așa și
diavolul trage două gloanțe: primul gând este ca să te facă să păcătuiești și al doilea gând este ca să te facă să-ți pierzi curajul.
Pentru că diavolul știe că dacă te face să păcătuiești a câștigat o
bătălie, dacă te face să-ți pierzi curajul a câștigat războiul. Deci, este
foarte, foarte important să nu ne pierdem curajul.
Acuma, dacă spui unui om: „să nu-ți pierzi curajul!” sau „să nu-ți fie frică!”, nu prea are mare valoare. Sigur, trebuie să spui de ce să nu-și piardă
curajul și de ce să nu-i fie frică.
Curajul este folosirea corectă a părții mânietoare a sufletului.
Sufletul are mai multe părți, puteri, aspecte – depinde ce limbaj
folosim. În limbaj teologic se numesc aspecte sau puteri. În
greacă δυνάμεις - dynamis, înseamnă putere.
Acuma, de ce trebuie să avem curaj? Pentru că Dumnezeu este puternic,
atotputernic și nu este neutru. Asta este capital: Dumnezeu nu este
neutru!
Noi spunem că este neutru – da, și nu prea! Cum spune Sfântul Isaac Sirul :
„cum puteți voi să-L numiți pe Dumnezeu drept, când El a murit pentru
noi, păcătoși fiind”.
Unde e dreptatea aici? Nu e dreptate. Și, din cauza asta, asta ne dă un
foarte mare curaj, pentru că este Tatăl nostru.
Au venit Apostolii la Mântuitorul ca niște copii la Tatăl lor: „Doamne, uite, ucenicii lui Ioan se roagă, fariseii se roagă, învață-ne și
pe noi să ne rugăm”. Și primul lucru care le-a spus Mântuitoru a fost „Tatăl nostru”. Deci, noi nu avem o relație juridică cu Dumnezeu, avem o relație paternă - o
relațiie fiiască din punctul nostru de vedere, și din punctul Lui de vedere
o relație paternă.
Și, deci,
pe Dumnezeu nu-L interesează atât păcatul, nu este vorba de un Dumnezeu
justițiar de genul lui Allah sau ca în alte denomiațiuni creștine în care
există această latură juridică foarte accentuată.
Nu e vorba de așa ceva!
Pe Dumnezeu Îl interesează părăsirea păcatului, adică îmbunătățirea
noastră, asta Îl interesază pe Dumnezeu.
