Oameni și demoni: CALVARUL IUBIRII
”Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.”(I Petru 4, 8)
Așa spunea Apostolul Petru. Asta era credința apostolică. Iubirea lui Hristos era, în vremea apostolilor, dogma cea mai presus de toate. Așa spunea cel repus în treapta de apostol, nu în urma unui examen la dreptul canonic, ci pentru că Îl iubea pe Hristos... Și de aceea strălucea dumnezeiește Biserica Primară, pentru că dragostea dintâi nu era decât dragostea dintre frați pusă mai presus de toate...
Ce au făcut
evreii de acum două milenii cu Hristos, asta facem noi, majoritatea
creștinilor, de aproape două milenii, cu iubirea lui Hristos. Am
acuzat-o de blasfemie, pentru că susține că ea este creștinismul, așa
cum Hristos afirma că El e Dumnezeu. Am urât-o pentru că, așa cum
Hristos ”scotea sufletul” din evrei cu învățătura Lui, așa scoate
dragostea ”sufletul” din creștini cu cerințele ei de a ne lărgi inimile,
nu capetele...
I-am legat
mâinile ca nu cumva să ne atingă cu nebunia ei luminoasă și caldă și să
ne vindece, accidental, de nebunia noastră calculată și rece. Am
dezbrăcat-o de virtuțile ei și le jucăm, de două milenii, la zarurile
speculației teologice. Apoi am dat-o Rațiunii ”încreștinate” s-o
răstignească pe crucea egoismului botezat, miruns, spovedit și
împărtășit.
Și iată-ne ajunși pe Via Crucis a iubirii la stația: Sinodul din Creta.
Scandalul
legat de Sinod arată ceva ce puțini vor sau îndrăznesc să vadă: că
aproape nimeni nu mai știe să iubească în Biserică, că suntem analfabeți
în iubire. Că ne lipsește o elementară cultură și educație a iubirii
lui Hristos. Cultură pe care numai Biserica o poate avea și da unei
țări. Fără de care ora de religie devine cea mai plictisitoare și fără de sens din orar.... Și Ortodoxia, preocuparea cea mai străină vieții...
Am ajuns să
apărăm credința, pentru că nu am apărat iubirea. Am ajuns să apărăm
slovele, pentru că am părăsit Duhul. Am ajuns să apărăm credința într-un
mod care vădește limpede absența unui minim drag de oameni...
Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire.
Altfel, părinților și fraților, nimeni nu va crede vreodată că Adevărul e o Persoană!
Nepomenirea
ierarhilor nu este rezultatul unui silogism teologic, ci al unei ierni
lăuntrice, a cărei temperatură a ajuns să înghețe în noi și ultima
scânteie de iubire... Toate argumentele ”nepomenitorilor” sunt pline de
promoroacă...
Din această
iarnă menită a ne îngheța ca neam ca să putem fi sparți în bucăți
transportabile, nu putem ieși decât mărind flacăra iubirii din altarul
neamului, din Biserică.
Nu putem
ieși decât punând mai presus de toate unitatea noastră, dată numai de
iubirea lui Hristos, singura care, în fața căderilor noastre nu
micșorează, ci mărește harul.
Nu respinge, ci iubește cu și mai multă durere....
Azi, ori începem să iubim și să punem iubirea dintre noi, românii ortodocși, mai presus de toate, ori pierim...
Și
apărându-ne prin dezbinare credința, nu vom face altceva, decât să-i
ajutăm pe străini să ne îngroape neamul, în cel mai ortodox dintre
sicrie...
Are Sinodul
din Creta păcatele lui. Dar unde e dragostea dintre noi care poate să
le acopere, așa cum acoperă focul, gunoaiele? Căci dragostea e foc
mistuitor și, de aceea, numai ea ne poate ține curată credința...
LEGATURI:
- ROF: Si eu semnez!!!
RăspundețiȘtergere„In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe.
Constiinta mea ma obliga inca o data sa ma indrept cu insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe martirizate: Biserica noastra sarba sa se retina sa participe la pregatirile pentru „sinodul ecumenic”, si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete.
Analizand problema din punct de vedere al experientei apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi.”
Sfantul Iustin Popovici
Integral la sursa: https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/01/27/sf-iustin-popovici-un-asemenea-sinod-ecumenic-neo-papist-va-ridica-probleme-noi-si-nenorociri-noi/comment-page-1/
Sinodul din Creta e un rau produs, un fapt istoric consumat. Si noi ce facem, extindem acest rau, il dezvoltam, fie in varianta ecumenista, fie in cea zelotista? Interesul celor care se afla in culisele profunde ale acestui Sinod, vor distrugerea Bisericii. Si noi, chiar in numele apararii Ortodoxiei, le facem treaba?
RăspundețiȘtergereStiu ca e greu, foarte greu, sa ramai cu Hristos cel Rastignit, azi intre talharul ecumenismului si cel al zelotismului. Dar e singura asezare ortodoxa: Hristos sufera pentru amandoi... Caci, va rog din suflet sa intelegeti: in Biserica discernamantul apartine iubirii, nu cunostintei...Apartine intelepciunii Crucii, nu bibliotecilor...
Sa stingem in zdrobirea propriei inimi nu a aproapelui, si in lacrimile pocaintei personale, focul aprins de Sinod. Sa-l luam asupra-ne ca pe un pacat personal, asa cum si este, in profunzimea lui... Aceasta este atitudinea hristica. Orice alta atitudine, oricat de nobila ar fi intentia, inevitabil doar va raspandi focul acestui rau....
Multumesc mult, Marius, pentru acest comentariu! Cu atat mai mult cu cat se pare ca, preponderent, aici se trimit comentarii care dau legaturi spre site-uri, mai noi sau mai vechi, "aparatoare ale Ortodoxiei"... Este si acesta un semn ca mai mult intereseaza indosarierea unor cuvinte prin care se cauta sa se obtina o asa-zisa dreptate. Daca cuvintele izvorau dintr-o inima infranta si smerita (vorba psalmistului) sunau cu totul altfel, se simtea durerea. Dar, daca nu se simte durerea, ci doar argumentele "extrase la rece", inima se gripeaza.
ȘtergereGreu mai pare sa se poata tine calea de mijloc, cea imparateasca, adica cea care duce la Imparatia Cerurilor, cea pe care ne-a aratat-o Hristos in momentul suprem al smeririi Sale, rastignit fiind pe cruce. Dar totusi se poate. Si se poate cu: "faca-se Voia Ta, Doamne!". Si ca sa fie voia Domnului in noi, trebuie sa avem grija sa ne curatim de toata ura dintre frati, de toate gandurile rele, de toate pacatuirile... Cred ca toti STIM asta. Mai ramane si ca fiecare sa se sileasca, in fiecare zi punand inceput nou. Si asa Dumnezeu va lucreaza si prin noi. Doamne, ai mila de noi!
Sf. Marcu Evghenicul: ”Niciodată, omule, să nu îndrepți cele bisericești prin calea de mijloc. Nu există cale de mijloc între adevăr și minciună, ci, așa cum cel ajuns în întuneric are nevoie de lumină, așa am putea spune pe bună dreptate că acela care s-a abătut puțin de la adevăr este supus minciunii”
RăspundețiȘtergereDragul meu Anonim, vad ca iubesti citate de la Parinti duhovnici cunoscuti. Asadar, nu-ti raspund de la mine, ci cu ceea ce se poate gasi chiar cu o cautare rapida pe internet:
Ștergere" Credinţa fanatică este credinţa care urăşte pe alţii în numele lui Dumnezeu şi nu are la bază dreapta socoteală.
Are un elan în toate: în post, în nevoinţă, în milostenie, în lepădarea de sine, în metanii, dar n-are dreaptă socoteală în ceea ce face. Fanaticul este asemenea cu un om care încarcă o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă îi dă drumul la o vale mare, fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică. Deci este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreaptă socoteală. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: „Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească”.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, p. 97)
Si, inca un citat, de la P. Serafim Rose:
ȘtergerePrivitor la calea de mijloc: este foarte greu să mergem pe această cale, dar este singura cale mântuitoare. Între tradiţionalismul lipsit de dragoste (care ne face asemănători fariseilor din legea cea veche) şi modernismul a cărui dragoste ecumenistă este o pervertire a iubirii evanghelice, linia împărătească este greu de deosebit. Moderniştii neagă linia pe care merg tradiţionaliştii (Părintele Filothei Zervakos scria: „Nu voi lăsa neobservat, nemustrat şi necriticat nici zelul unor clerici păstrători ai vechiului calendar care se comportă cu fanatism, exagerează, se îndepărtează şi cad în rătăcire. Lipsiţi de lumina înţelegerii şi deosebirii, aceştia au aşezat vechiul calendar în rândul dogmelor, crezând că Tainele celor ce merg după noul calendar nu sunt valabile, propovăduind şi învăţând pe creştini să-şi boteze din nou fiii care au fost botezaţi de preoţii noului calendar sau mai bine să-i lase nebotezaţi. Un ieromonah din Ierusalim, foarte fanatic, a îndrăznit să le scrie rudelor sale din Atena că dacă nu au acolo preot păstrător al vechiului calendar care să le boteze copiii, să-i scrie lui, iar acesta va săvârşi Sfânta Taină a Botezului în Ierusalim, unde Biserica merge după vechiul calendar şi harul Sfântului Duh se va coborî peste copiii din Atena, în chip nevăzut, atunci când el va săvârşi Botezul la Ierusalim (...). Alţii i-au convins pe mulţi creştini să nu intre în sfintele biserici, să nu se închine la sfintele icoane deoarece, o dată cu schimbarea calendarului, s-au murdărit şi arhiereii şi preoţii şi bisericile şi icoanele şi Tainele. Alţii i-au învăţat pe creştini ca atunci când trec pe lângă biserici să nu-şi facă nici măcar semnul Sfintei Cruci şi multe altele pe care nu le mai spun, ca să nu-i întristez pe nevoitorii cu pricepere şi putere de deosebire. Am socotit însă că e necesar să scriu acestea spre învăţătura şi povăţuirea nevoitorilor pentru credinţă, ca să vadă cu toţii că prin fanatism, prin râvnă necugetată, prin mânie, invidie, mândrie, prin lipsa dragostei creştine, lupta noastră se va dovedi zadarnică, nefolositoare şi vătămătoare şi pentru noi şi pentru aceia pe care-i învăţăm”), iar tradiţionaliştii neagă linia pe care merg moderniştii. Diferenţa mare este că tradiţionaliştii sunt în Biserică, excesele unora dintre ei nefiind reprezentative pentru linia pe care merg marea majoritate. Iar moderniştii, prin deformarea dogmelor Sfintei Biserici, prin încălcarea Hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice, se plasează de bună-voie în afara Bisericii din care au făcut şi fac parte Sfinţii Părinţi. Cu toate acestea, poate fi mult mai greu pentru un tradiţionalist extremist să ajungă la calea împărătească; în timp ce, prin citirea scrierilor patristice, moderniştii îşi pot da seama că se află în înşelare, prin citirea aceloraşi scrieri extremiştii care se consideră tradiţionalişti ajung la concluzia că se află pe drumul cel bun. Totuşi, calea împărătească e singura cale binecuvântată de Dumnezeu. Iar celelalte sunt căi pe care, deşi înţelepciunea omenească încearcă să îşi găsească puncte de sprijin în învăţătura Bisericii, se ajunge la rătăcire.
(Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, pp. 317-319)
"Faca-se voia Ta", Calea Imparateasca" ... cuvinte goale, atata timp cat fugim de ceea ce a zis Imparatul Dumnezeu si de ceea ce s-a zis ca este voia Lui. Incercam sa facem voia noastra si sa urmam calea mintii noastre cazute, dar mai si propovaduim aceasta ca pe ceva "dumnezeiesc".
RăspundețiȘtergereÎnvăţătura Bisericii despre acestea vedem întâi în Sfânta Evanghelie de la Matei: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Mt. 7:15), despre care Sfântul Teofilact al Bulgariei aşa tâlcuieşte: „De obicei, ereticii sunt şireţi şi vicleni, de aceea zice „feriţi-vă”. Ei spun cuvinte frumoase şi arată de parcă ar avea viaţă cinstită, dar înlăuntrul lor este capcană . Haina de oi este blândeţea, de care se folosesc unii făţarnici pentru a se linguşi şi a amăgi”[1]. Oare nu se scuză ecumeniştii că îşi propovăduiesc eresul şi fac cele ale ereziei în numele dragostei şi a păcii?
La fel şi Sfântul Apostol Pavel ne spune să fugim de cei care strică credinţa: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3:10-11), şi iarăşi: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Cor. 6:14-15).
La fel şi în altă parte: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1:8-9), despre care acelaşi tâlcuitor lămureşte: „Anatematizând pe îngeri şi pe sine însuşi, el leapădă orice autoritate şi prieteşug omenesc în chestiunile credinţei… Şi o spune nu pentru umilirea apostolilor, ci pentru a îngrădi gurile ispititorilor şi a arăta că nu recunoaşte nici o autoritate atunci când este vorba de dogme”[2].
Şi Sf. Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Şi nu a spus „dacă vor propovădui ceva potrivnic”, sau „vor tăgădui toate”, ci „chiar dacă ceva puţin însemnat vor binevesti ce nu se potriveşte cu ce am binevestit noi, să fie anatema!””[3].
Şi Sfântul Ignatie Teoforul: „Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor”[4].
Integral la sursa: http://paterika.net/2014/06/03/iii-invatatura-bisericii-despre-partasia-cu-ereticii/
Sa inteleg ca toate citatele aduse aici sunt pentru a demonstra ipoteza dumneavoastra din primul fragment:
Ștergere""Faca-se voia Ta", Calea Imparateasca" ... cuvinte goale, atata timp cat fugim de ceea ce a zis Imparatul Dumnezeu si de ceea ce s-a zis ca este voia Lui. Incercam sa facem voia noastra si sa urmam calea mintii noastre cazute, dar mai si propovaduim aceasta ca pe ceva "dumnezeiesc".
Din pacate, insa, nu ati reusit sa demonstrati nimic. Nu mai incercati!
Draga ROF, chiar nu cred ca Parintele Cleopa s-a referit la Sf Marcu Evghenicul...
RăspundețiȘtergereVedeti, cei care au constiinta (mai) linistita vis a vis de sinodul din Creta au tendinta de a cataloga imediat pe "ceilalti" (nu pe cei indiferenti, evident)ca fanatici si lipsiti de dragoste. Oare este corect?
Va rog nu luati in nume personal cele spuse. Intentia nu era de a cataloga pe cineva prin raspunsul P. Cleopa. Este foarte greu de ghicit profilul unui comentator si nu am nici o intentie de a-i pune pe cei care nu sunt de acord cu unele hotarari ale Sinodului din Creta in aceeasi oala, cu eticheta fanatici. Poate as intra si eu in ea :-)
Ștergere