Fata de toate sa dati dovada de iubire, bunatate, blandete, rabdare si smerenie
Se intampla adeseori sa va intristati peste masura din pricina starii lumii acesteia. Sa suferiti vazand ca voia lui Dumnezeu nu este implinita astazi nici de oameni, nici de voi insiva. Sa simtiti durerea trupeasca si sufleteasca a celorlalti. Sensibilitatea aceasta este un dar al lui Dumnezeu. La femei o intalnim mai des. Sufletele cu aceasta delicatete sunt deosebit de receptive la mesajele si la voia lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinta de a spori mult in viata intru Hristos, fiindca iubesc pe Dumnezeu si nu vor sa-L intristeze. Dar daca nu-si vor incredinta cu totul viata lui Hristos exista primejdia ca duhul rau sa se foloseasca de delicatetea lor si sa le impinga spre intristare si deznadejde.
Senisbilitatea nu poate fi indreptata, ci doar transformata, prefacuta, preschimbata, metamorfozata in iubire, bucurie, adorare dumnezeiasca. Cum? Indreptand-o spre cer. Sa indreptati fiecare intristare spre cunoasterea lui Hristos, catre iubirea Lui, catre inchinarea la El. Iar Hristos, Care asteapta totdeauna cu ardoare sa ne ajute, va va da harul si puterea Sa, si va preface intristarea in bucurie, in iubire fata de frati, in ardoare adusa Lui. Asa intunericul se va risipi. Sa va amintit de Apostolul Pavel. Ce spunea? "Acum ma bucur de suferintele mele"(Col. 1, 24).
Sufletul vostru sa se daruiasca rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!", pentru toate grijile voastre, pentru toti si pentru toate. Sa nu va uitati la ceea ce vi se intampla, ci la lumina, la Hristos, asa cum se uita copilul la mama cand i se intampla ceva. Pe toate sa le priviti fara neliniste, suparare, apasare, strangere de inima. Nu e nevoie de straduinta si de silire. Singura voastra straduinta sa fie aceea de a va atinti privirea spre lumina, de a castiga lumina. Astfel, in loc sa va lasati prada supararii, care nu apartine Duhului lui Dumnezeu, va veti preda rugaciunii, dand slava lui Dumnezeu.
Toate neplacerile, care staruie si pricinuiesc neliniste sufletului, pot deveni un prilej de a aduce inchinare lui Dumnezeu, incetand astfel sa va chinuie. Sa aveti incredere in Dumnezeu, caci numai atunci scapati de griji si deveniti organe ale Lui. Supararea arata ca nu ne incredintam viata lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel: "In toate stramtorati, dar nelasandu-va striviti" (II Cor. 4, 8)?
Pe toate sa le infruntati cu iubire, bunatate, blandete, rabdare, si smerenie. Sa fiti asemenea unor stanci. De-ar da navala toate asupra voastra si de s-ar intoarce precum valurile indarat, voi sa ramaneti netulburati. Va veti intreba: "Oare e cu putinta asa ceva?" Da, cu harul lui Dumnezeu intotdeauna toate-s cu putinta. Daca judecam omeneste, nu e cu putinta. Insa in loc sa aiba asupra voastra o rea inraurire, toate va pot face bine, va pot intari in rabdare, in credinta. Caci toate impotrivirile si greutatile din jurul nostru nu sunt decat o forma de antrenament. Ne antrenam pe noi insine in rabdare, in staruinta. Ascultati un exemplu. A venit odata cineva la mine si a inceput sa mi se planga de sotie. "Asa de nechibzuit esti?", ii spun. "Adica sunt prostii ce spun?". "Foarte mari", ii raspund. "Femeia asta, sotia ta, te iubeste mult". "Da, dar imi face din astea...". "Ti le face ca sa te sfinteasca, insa pe tine nu te taie capul. Te infurii si, in loc sa te sfintesti, te osandesti la iad". Daca ar fi avut rabdare si smerenie, nu ar fi pierdut prilejurile de a se sfinti.
Mare lucru este smerenia, o mare virtute! Hristos a spus: "Daca n-o sa dati dovada de rabdare, o sa va pierdeti sufletele; pentru a vi le castiga, trebuie sa aveti rabdare" (Cf. Luca 21, 19). Rabdarea inseamna iubire, si in lipsa iubirii nu poti avea rabdare. Dar e si o chestiune de credinta. De fapt suntem necredinciosi pentru ca nu stim cum randuieste Dumnezeu si ne scapa din greutati si necazuri.
Sa va rugati Preasfintei:
Prefa-ne tanguirea-n bucurie,
jalea si plangerea-n veselie si desfatare le intoarce,
de Dumnezeu Nascatoare, cea singura-binecuvantata"
(Sf. Nicodim Aghioritul, Theotokarion, canonul de marti seara, gl. al V-lea inchinat Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu)
Dispozitia de a-L iubi pe Dumnezeu ascunde inlauntrul ei si o oarecare durere. Cand vrem sa traim duhovniceste ne doare, deoarece trebuie sa taiem toata legatura ce ne uneste cu materia. Cand insa dorim sa facem pe placul nostru sau al altora, ceea ce dam este o iubire, o energie; este o putere a sufletului pe care in parte o "cheltuim" si in acest fel. E nevoie de atentie, ca sa stim ce randuiala si disciplina vom urma in viata noastra, pentru cine se va face "cheltuiala".
Intristarea cea dupa Dumnezeu ascunde inauntrul ei bucurie. Mergem mai departe multumita acesteia [din urma]. Nu ingaduie sa intre deznadejdea devoratoare in suflete. Cand exista smerenie, nu exista deznadejde. Cel egoist se mahneste foarte mult din te miri ce. Cel smerit este liber si independent fata de toti si de toate. Aceasta se petrece numai prin unirea cu Hristos. Toate simturile sa lucreze dupa legea Domnului. Sa fiti pregatiti sa va goliti [pe voi insiva] inaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Traind intru iubirea lui Dumnezeu, traiti in libertate.
Sfanta smerenie este increderea desavarsita in Dumnezeu
Increderea desavarsita in mainile lui Dumnezeu - aceasta este sfanta smerenie. Ascultarea desavarsita fata de Dumnezeu, fara cartire, fara nici o impotrivire, chiar daca unele lucruri par grele si absurde. Sa te predai in mainile lui Dumnezeu. Ceea ce spunem la dumnezeiasca Liturghie le cuprinde pe toate acestea: "Toata viata noastra lui Hristos sa o dam". La fel si in rugaciunea care se spune tainic de catre preot: "Tie, Stapane, Iubitorule de oameni, Iti incredintam toata viata si nadejdea noastra, si cerem si ne rugam si cu umilinta la Tine cadem". Tie, Doamne, Ti le incredintam pe toate. Aceasta este increderea in Dumnezeu, aceasta este sfanta smerenie. Aceasta-l preface pe om, il face dumnezeu-om.
Cel smerit are constiinta starii sale launtrice si, oricat ar fi ea de in neoranduiala, nu-si pierde personalitatea, cinstea de om. Stie ca este pacatos si se intristeaza din aceasta cauza, dar nu deznadajduieste, nu socoteste ca e cu totul fara de nici un pret. Cel ce are sfanta smerenie nu vorbeste deloc, adica nu se impotriveste. Primeste obiectiile, mustrarile celorlalti fara sa se infurie sau sa se scuze. Nu-si pierde echilibrul. Cu egoistul, cu cel stapanit de complexe se intampla contrariul. La inceput seamana cu cel smerit, dar la cea mai mica observatie isi pierde deindata pacea, se manie, se tulbura.
Cel smerit crede ca toate depind de Hristos, si ca Hristos ii da harul Sau, si asa merge mai departe. Cel ce a dobandit sfanta smerenie traieste din ceasul de acum in Biserica nezidita de mana, de pe pamant. Are intotdeauna bucuria lui Hristos, chiar si in neplaceri. Vedem asta in vietile sfintilor. Apostolul Pavel ce a fost? Un om asemenea noua. Si ce a ajuns? Unealta a lui Dumnezeu, vas ales. Cuvintele sale o marturisesc: "Si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine..."(Gal. 2, 20). "Caci pentru mine viata este Hristos si moartea un castig" (Fil. 1, 21). Era inflacarat de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a inaltat acolo. Sa arzi pentru Dumnezeu: aceasta este totul.
Daca aveti iubire fata de aproapele si fata de Dumnezeu, Domnul va va da smerenia, va va darui sfintenia. Daca nu aveti iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele, daca trandaviti, Satana o sa va chinuiasca; o sa se razbune pe voi, omul cel vechi; veti da vina pe toti si pe toate si o sa cartiti, zicand: "De ce-ai lasat asta aici, de ce [ai pus asta] dicolo?" Si veti socoti ca pricina sunt treburile, osteneala. Veti spune: "Ce-i cu starea asta in care am ajuns, de ce ma port asa?", fara sa va dati seama de unde provine aceasta stare. In vreme ce asta nu-i decat razbunarea instinctelor.
Cand omul traieste fara Dumnezeu, fara seninatate, fara incredere, cu neliniste, zbucium, deprimare, disperare, se imbolnaveste trupeste si sufleteste. Psihasteniile, neurasteniile, schizofrenia sunt stari demonice. Si vorbaria care imita smerenia este un demon - i se mai spune si complex de inferioritate. Adevarata smerenie nu vorbeste, nu se smereste doar in vorbe, adica nu zice: "Sunt pacatos, nevrednic, cel mai mic dintre toti...". Celui smerit ii e teama ca nu cumva sa cada in slava desearta cu asemenea cuvinte [ce mimeaza smerenia]. Harul lui Dumnezeue nu se apropie de asa ceva. Dimpotriva, harul lui Dumnezeu se afla acolo unde exista adevarata smerenie, dumnezeiasca smerenie, increderea desavarsita in Dumnezeu. Dependenta fata de El.
Cel mai important este sa te lasi calauzit de Dumnezeu, sa nu ai nici o voie a ta. Robul nu are nici o voie in afara de voia stapanului sau. La fel si robul credincios al lui Dumnezeu. Te faci rob al Lui, dar la Dumnezeu iti afli slobozirea. Aceasta este adevarata libertate. Sa arzi pentru Dumnezeu. Asta-i totul, si o repet. Daca te lasi biruit de Dumnezeu, te pui in slujba Lui si traiesti in libertatea fiilor lui Dumnezeu: "Fiindca ceea ce te biruieste, aceea te si stapaneste". Se intampla ca si in cazul ucenicului, care are o incredere deplina in Staretul [si Duhovnicul] sau, si Dumnezeu ii da harul. Amintiti-va de Prorocul Elisei. A luat cojocul si a lovit apele raului, dar nu le-a despartit in doua, asa cum facuse [mai inainte] Prorocul Ilie, pentru ca ceea ce facea, facea din egoism, si nu din smerenie. Dupa ce s-a smerit si a vazut ca singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Staretului sau, Prorocul Ilie, si atunci a primit harul. Apele s-au despartit, [s-au tras la dreapta si la stanga] si s-a facut drum ca sa treaca.( Cf. IV Regi, 2, 8-15).
E nevoie, fireste, si de putina straduinta, dar smerenia desavarsita nu se dobandeste numai in urma straduintei si a luptei. Este rodul harului. O spun din experienta: tot ce am, prin harul lui Dumnezeu am. "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps. 126, 1). Hristos le da pe toate.
Sa fim in toate smeriti: in cuget, in cuvinte, in purtare. Niciodata sa nu ne aratam in fata lui Dumnezeu spunand: "eu am virtuti!" Dumnezeu nu are nevoie de virtutea noastra. Intotdeauna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un pacatos, dar fara deznadejde, ci "indraznind la mila milostivirii Sale" (Cf. "La multimea pacatelor mele celor rele", a II-a idiomela dupa citirea Sf. Evanghelii la Utrenia Duminicilor Triodului). E de ajuns sa aflam secretul.
Secretul consta in iubirea lui Hristos si in smerenie. Hristos ne va da smerenia. Noi nu-L putem iubi din pricina neputintelor noastre. [Dar se poate] sa ne iubeasca El. Sa ne rugam Lui mult sa ne iubeasca si sa ne dea sarguinta de a-L iubi si noi.
Daca vrei sa filozofezi [cu adevarat], pentru toate vei da vina pe sinele tau cel rau si atunci te vei smeri mereu. A socoti ca toti sunt buni e smerenie. Si daca auzi ceva rau despre cineva, sa nu crezi. Sa-i iubesti pe toti, sa nu gandesti rau despre nimeni si pentru toti sa te rogi. Nu ai nevoie de alta filosofie. Inima celui iubitor de slava desarta nu se poate smeri. Cand il cearta sau il indruma cineva, contrazice cu inversunare, iar cand este laudat si flatat, se poarta necuviincios. Orice i-ai spune, nu intelege decat sa dea dovada de si mai multa mandrie. E preocupat doar de sine si nu se invarte decat in jurul sau. Dimpotriva, pacatosul care se pocaieste si se spovedeste se depaseste pe sine. Dupa ce se spovedeste, nu se mai intoarce la cele savarsite.
Cel stapanit de slava desarta se instraineaza de viata vesnica. In cele din urma egoismul e pur si simplu nerozie. Slava desarta ne face goi pe dinauntru. Cand facem ceva vadit, sfarsim prin a ajunge goi pe dinauntru. Tot ce facem, sa facem pentru a-I multumi lui Dumnezeu: dezinteresat, nu din slava desarta, fara mandrie, fara egoism, fara, fara, fara... Sa fii psalt in biserica, la manastire, sa canti cu o voce ingereasca, sa-I canti lui Dumnezeu fara sa stii ca te asculta atatia oameni, adica fara sa te gandesti la asta. Se poate [asa ceva]? Nu-i usor. E un lucru greu. De aceea multi psalti au ajuns in ratacire. De obicei, psaltii buni sunt stapaniti de un egoism foarte mare. Nu toti, bineinteles, dar majoritatea. Cand insa ai smerenie, desi canti sau citesti frumos, nu te lasi influentat de cei ce te asculta. Ai sa-mi spui: ce se intampla daca tu canti sau citesti frumos si te aude Staretul tau? Daca ai smerenie, asta nu inseamna nimic.
Trebuie sa ajungem buni, virtuosi cu orice pret. Asta incerc si eu, sarmanul. Insa dintr-o parte vine oboseala, dintr-alta ma loveste boala, si nu pot face nimic. Dar ma zbat, vreau sa devin mai bun, sa-I aduc lui Dumnezeu inchinare cu iubire, cu ravna, imi fac vise si ma straduiesc, insa nu se intampla nimic. Or, ceea ce-mi aduce bucurie si multumire e ca incerc, in cele din urma, sa-L iubesc pe Hristos. N-am izbandit inca acest lucru, dar mi-l doresc.
Sursa: Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Cuvinte despre viata duhovncieasca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu