Multi dintre oamenii pe deplin maturi sunt asemenea elevilor din clasa intai, desi ei, uneori, se chiama filosofi ori ucenici. Muncind cu sudoarea fruntii lor, abia reusesc sa citeasca pe silabe cartea naturii, insa sensul si insemnatatea literelor abecedarului naturii nu le inteleg nicidecum. Omul invatat citeste literele chiar negandind la ele, si intr-o clipa intelege sensusl cuvantului. Invatatorul este dator sa aplice constrangeri serioase ca sa-l invete pe ucenic sa citeasca nu pe silabe, ci "dupa sens". Cele valabile in cazul citirii cartilor sunt valabile si in ceea ce priveste citirea "cartii naturii".
Prin urmare se poat spune: oamenii care nu cunosc alfabetul se inchina unui idol, iar cei invatati se inchina duhului. Pentru primii, fenomenele naturale sunt materiale, si realitatea lor este exprimata exterior, dupa marime, culoare, denumire si diferite alte raportari. Pentru cea de-a doua categorie, obiectele si fenomenele naturale sunt simboluri, semne conventionale creionand lumea spirituala; iar realitatea spirituala este sens, viata si justificare fiintiala a acestor simboluri.
Despre aceasta in chip minunat a vorbit Sfantul Simeon Noul Teolog: "Acela, care are partasie cu Duhul Sfant, intru totul se innoieste, primeste ochi si urechi noi. Un astfel de om nu mai priveste precum omul simplu, ci se face asemenea celui cu intelegere simtita atunci cand ia aminte asupra oamenilor, si vede in chip simtit creatia trupeasca; plin de duhovnicie, ia aminte la simbolurile fapturii celei nevazute". Acesta este omul care simte duhovniceste. Un astfel de om citeste cartea naturii nu silabisind, precum incepe sa invete elevul din clasa intai, ci dupa sens, patrunzand intelesul, semnificatia.
Sfantul Maxim Marturisitorul exprima aceste lucruri prin analogie, spunand: "
Intreaga lume gandita (spirituala) in chip tainic se prezinta prin tabloul simbolurilor in lumea supusa simturilor, pentru aceia care au ochi ca sa vada! Intreaga lume supusa simturilor este ascunsa in lumea spirituala". Cei care au ochi de vazut sa vada. Inseamna ca cei invatati pot sa citeasca "
dupa inteles" sau, cu alte cuvinte,
acela care stapaneste vederea duhovncieasca poate sa vada cu ochi duhovnicesti, si nu doar cu ochii trupesti.
Si Apostolul Pavel vorbeste despre aceasta in urmatorul chip: "Litera ucide, iar duhul face viu" (II Cor. 3, 6) ori: "Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata" (I Cor. 13,12). Si mai departe, din nou, si mai expresiv: "Neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice" (II Cor. 4, 18).
Putem spune ca Hristos cu larghete a folosit simboluri din natura, pentru explicarea realitatii duhovnicesti pe care a aratat-o lumii. Cand in jurul Sau s-a adunat multime de norod, "Domnul Si-a deschis gura Sa in pilde". Cuvantul slav "pilda", ori cuvantul grecesc "parabola" inseamna povestire morala alegorica, invatatura prin exemplificarea unor fapte obisnuite, care au un inteles vadit de receptare in lumea supusa simturilor, insa sensul principal al acestei povestiri se afla in domeniul realitatii duhovnciesti, in imparatia duhovniceasca. "De aceea le vorbesc in pilde - a spus Domnul - ca, vaznd, nu vad si, auzind, nu aud, nici nu inteleg. Caci inima acestui popor s-a invartosat" (Mt. 13, 11-15). Deci invartosarea inimii inseamna ca vederea duhovniceasca s-a inchis ori ca inima este oarba duhovniceste. Insa vederea duhovncieasca a inimii cuprinde tot ceea ce stiinta, in chip neclar, numeste subconstient, intuitie, etc.
***
Dumnezeu fiind Duh, tot adevarul trebuie sa fie duhovnicesc, caci Dumnezeu si Adevarul este unul si acelasi.
Cand cugetam asupra lucrurilor care cad sub simturi, despre insusirile lor si despre cele in legatura cu aceasta si spunem: este adevarat - in acest caz nu avem in vedere Adevarul in sens absolut si vesnic, ci doar in sesns relativ, practic, caci in sens absolut doar Dumnezeu este vesnicul si de necuprins Adevar.
Inseamna oare aceasta ca natura creata este iluzorie? Doamne fereste! Insa ea poate sa se arate ca iluzie filosofica de doua tipuri: europeanului materialist si indianului nihilist. Cand materialistul spune: natura pe care o vedem si o percepem sub toate aspectele ei relative si expresive isi prezinta tot adevarul sau, intreaga realitate, tot ceea ce in general poate sa fiinteze - atunci natura lucrului in sine isi arata iluzoriul. Dupa cum natura poate sa para iluzie pentru nihilist atunci cand el isi marturiseste punctul de vedere, anume ca natura cu toate caracteristicile si insusirile ei este amagire, vis, neant.
De aceea si cel care afirma ca natura, care cade sub simturi, este realitate desarta, si acela care spune ca ea este manifestare a minciunii, vis si iluzie - amandoi se inseala.
Natura este simbol al adevarului. Lumea materiala este chipul vazut al lumii duhovnicesti. De aceea lumea fizica este un simbol al lumii duhovnicesti, un inteles-simbol, duh si realitate.
Odinioara, marele poet crestin Sfantul Ioan Damaschin, a spus: "[...] cu adevarat totul este desertaciune, iar viata este umbra si vis". El, desigur, nu a impartasit vreuna din parerile budistilor. Pur si simplu, a observat doar, cu vedere duhovniceasca, deosebirea dintre viata reala si vesnica si viata trupeasca de pe pamant, care cu adevarat este "umbra si vis". El numeste desarte toate acelea pentru care se lupta oamenii cei neduhovnicesti in aceasta lume, nazuind catre adevar si fericire. Lumea noastra intru sine nu poate fi amagire, caci Creatorul ei a fost Dumnezeu adevarat. Si din izvorul cel adevarat ar fi putut, oare, sa izvorasca amagirea, putea ea sa fie din acelasi izvor? Insa lumea poate sa para amagire doar aceluia care cauta in ea ceea ce nu exista, incercand sa prinda luna care e reflecta in oglinda unei ape.
Pamantul, Soarele si stelele ca simboluri
Este spus: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac. 1, 1). Prin "cer" se intelege imparatia realitatilor duhovnicesti, nevazute, nemateriale. Prin "pamant" se intelge multimea celor vazute si trupesti, adica semnele lucrurilor conventionale, desemand realitati duhovnciesti.
*
Toate puterile fizice pamantesti, care se atrag si se resping, caldura, electricitatea, radiatiile si altele, sunt simboluri ale puterii spirituale a Imaparatiei cerurilor. In mod autonom, aceste puteri fizice nu ar fi puteri si nu ar putea sa fiinteze, daca ele nu ar descinde din uriasele izvoare duhovnicesti cele nemarginite. Si daca deasupra puterilor fizice nu ar fi controlul si puterea vesnicelor forte rationale, puterile fizice s-ar cutremura si ar intoarce intreaga lume in haos, cum este scris despre Domnul si fapturile Lui: "Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi" (Ps. 103, 30).
*
Soarele este
simbol al Domnului Dumnezeu. Sfantul Grigorie Teologul a scris: "
Cea ce pentru oamenii trupesti este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu". Asemenea lui,
dupa cum soarele straluceste si lumina sa lumineaza si incalzeste toate fapturile vii de pe pamant, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu intelepciunea Sa si le incalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israel: "
viata si moarte ti-am pus eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata, ca sa traiesti" (Deut. 30, 19). Cu alte cuvinte,
cunoaste pe Dumnezeul Cel Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te inchini, si sa nu te inchini inaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii inchinator la idoli.
Primul lucru inseamna viata, al doilea este moarte.
*
Prorocul Daniel spune despre cei drepti ca stralucesc ca "stelele in vecii vecilor" (Dan. 12, 3). Alti proroci, de asemenea, fac comparatie cu lumina stelelor stralucind pe bolta cereasca si luminand pretutindeni. Ei intotdeauna au socotit stelele ca simboluri ale ingerilor, dreptilor si placutilor lui Dumnezeu, iar soarele l-au socotit ca simbol al Imapartului insusi, al Domnului Celui Preainalt.
Mineralele ca simboluri
Piatra inainte de toate,
simbolizeaza pe Insusi Hristos. Despre aceasta au vorbit prorocii inca din Vechiul Testament.
A patra imparatie pe care imparatul Nabucodonosor a vazut-o in vis, in chip de idol din fier si pamant, preinchipuia imparatia romana.
Piatra pravalita de sus, care a sfaramat acest idol, prefacandu-l in praf, preinchipuia venirea lui Hristos, Imparatul Imparatilor, intemeietorul unei noi imparatii, "
care nu va fi nimicita niciodata" (Dan. 2, 44), dupa cum a prorocit in cartea sa Daniel.
*
Piatra, care-L simbolizeaza pe Hristos, simbolizeaza in acelasi timp si credinta cea tare intru El. Cand Apostolul Petru a recunoscut credinta sa intru Domnul, spunand: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu!", Domnul i-a raspuns: "Iar tu esti Petru (numele Petru inseamna piatra), si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea", adica pe credinta pe care el o marturisea. In acelasi fel Petru (piatra), in Epistola sa, ii numeste pe credinciosi pietre vii: "Apropiati-va de El, piatra cea vie, de oameni intr-adevar neluata in seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret. Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca" (I Petr. 2, 4-5), caci toti aceia care se boteaza in numele lui Hristos se imbraca in Hristos si se aseamana lui Hristos. Pentru aceasta Apostolul Petru ii numeste pe crestini dupa cum si Hristos: pietre vii. Multimea pietrelor de pe pamant simbolizeaza multimea credinciosilor din toate timpurile, de la inceputul lumii panala sfarsitul ei. Luati aminte: Domnul a fagaduit lui Avraam ca semintia sa intru dreapta credinta se va inmulti fara seaman, "ca nisipul de pe tarmul marii" (Fac. 22,17).
*
Acei oameni care-si zidesc viata pe credinta in Hristos ca pe o piatra, sunt numiti in Evanghelie intelepti, iar aceia care si-o zidesc pe nisip, neintlepti. Zidirea celor intelepti va ramane in veac, iar zidirea celor neintelepti se va sfarama sub suflarea vanturilor si se va prabusi. In vechime au fost oameni lepadati de Dumnezeu, care s-au gandit sa ridice un turn pana la cer. Ei chiar au inceput sa zideasca acest turn din caramida, insa Domnul a nimitnicit zidirea lor, pentru ca nu avea temelia pe piata, pe piatra credintei, ci era asezata pe nisipul miscator al necredintei. Altfel vorbind, ea era intemeiata nu pe credinta in Dumnezeu, ci pe credinta in om. O astfel de lucrare s-a surpat atunci si intotdeauna se va surpa, daca nu este inceputa in numele adevaratului Dumnezeu si pe temelia credintei intru El. Nisipul, in acest caz, este simbol al netrainciei, al slabiciunii.
***
Aurul este simbolul adevarului. Magii de la Rasarit au adus Imparatului nou-nascut in dar
aur, smirna si tamaie. Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste aceste daruri drept
cunoasterea adevarului, ascultarea si dragostea. Aurul nu se schimba, nu-si pierde stralucirea.
Dupa cum este in coroana imparateasca, tot astfel si in pamant, si in apa, si in foc - peste tot acelasi. De acea, teologii crestini si prorocii intotdeauna au socotit aurul ca
simbol al adevarului; nu al adevarului intru sine, ci o zugravire, un inteles al acestuia.
Aurul nu a fost ales "piatra din capul unghiului", caci fundamentul trebuia sa fie durabil si tare, iar aurul nu este dur. Temelia mantuirii noastre este credinta. Aurul simbolizeaza zidirea cea trainica pe piatra credintei, adica pe acela care are credinta in Hristos tare precum piatra, acela care mai apoi descopera adevarul credintei, luminos, in curatie si in delicatetea milosteniei, precum aurul. Milostenia nu este despartita de adevar. Adevarul este stralucire si gingasie; asemenea lui, aurul are stralucire, si gingasie. De aceea, Sfantul Apostol Pavel afirma ca "aurul sta pe piatra", adica adevarul este asezat pe credinta.
Creditna este temelia vietii aici, pe pamant; in ceruri credinta nu este de trebuinta. Acolo se vietuieste mai degraba prin contemplare (vedere) decat prin credinta. Tocmai pentru aceasta in ceruri vedeniile Sfantului Ioan Teologul nu pomenesc in nici un fel de pietrele obisnuite, care sunt simbol al credintei. El a vazut cetatea cea cereasca, ale carei ziduri nu erau din pietre obisnuite, ci din pietre scumpe. Sfantul pomeneste de 12 culori diferite: iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint si ametist. Aceste pietre scumpe sunt simboluri ale virtutilor, care fiecare straluceste in felul ei. Cele 12 porti ale cetatii sunt 12 margaritare, iar "piata cetatii este de aur curat si stravezie ca sticla" (Apoc. 21, 21). Prin aceasta Apostolul vrea sa spuna ca in lumea cealalta aurul isi pierde scumpatatea sa; acolo el paveaza ulitele si este calcat in picioare, pentru ca in Imparatia cereasca se vede limpede doar adevarul, iar simbolul acesta, aurul, nu mai este de trebuinta in nici un fel.
Sarea este simbolul crestinilor de acum, care ii indreapta si pe altii. Sufletul, sarat bine cu invatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si aproapelui sau, sa se impotriveasca alterarii. "Voi sunteti sarea pamantului", a spus Domnul nostru cel Preasfant. Aceasta se refera nu doar la Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii in genral. Daca crestinatatea isi pierde puterea, facandu-se lipsita de sare, cu ce se va mai "sara" neamul omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu are intru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara de gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamant putrezesc, trupurile lor prefacandu-se in tarana. Sarea inseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: "Despre faptul ca harul este sare citeste la Sfantul Pavel: "cuvantul vostru sa fie cu har, presarat cu sare"." Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru acesta.
Lumea vegetala ca simbol
Ca un pom sa poata creste, are nevoie da aiba
infipte radacinile in pamant. Tot astfel si
sufletul: trebuie sa fie sadit in Imparatia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui, care il hraneste si din care el creste.
Ca un pom sa se poata dezvolta, are nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug cu harul Duhului Sfant, pentru a fi sanatos si puternic. Sfantul Antonie spune: "Precum un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele ceresti. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfant si sunt udate din belsug din cerestile izvoare".
Ca un pom sa poata dea roada, are nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa fie luminat si incalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai in razele si in caldura lui Dumnezeu Celui viu si Celui de viata facator.
***
Crinul este
simbolul neingrijorarii. "
Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc" (Mt. 6, 28). Ei isi tes astfel de odajdii, ca nici imparatul Solomon nu a fost imbracat in asemenea vesminte intru toata slava sa.
Sfantul Nil Sinaitul, in lucrarea sa "
Despre iubitorii de argint", scrie despre insemnatatea crinului ca simbol: "
Sufletul desavarsit este asemenea crinului intre maracini, iar aceasta insemneaza sufletul care traieste fara griji desarte in mijlocul celor care se ingrijesc de multe".
***
Maslinul este
semnul alegerii celei binecuvantate.
Domnul a ales pe poporul lui Israel ca pe pom aducator de roada in mijlocul pomilor maracinati si l-a asemanat cu un maslin: "Maslin verde, impodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul" (Ier. 11, 16). In afara de aceasta,
maslini au fost numiti si
prorocii Ilie si Enoh, cei doi marturisitori ai Domnului,
care se vor arata ca inainte-mergatori ai celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. In
Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul se spune ca "
acestia sunt cei doi maslini [...] care stau inaintea Domnului pamantului" (Apoc. 11, 4). In chip de doi maslini ce stau la pristolul slavei celei ceresti au fost vazuti si de prorocul Zaharia. Maslinul, ca pom da
untdelemn si prin aceasta, asemenea celor care au trait mult dintre cei de odinioara,
simbolizeaza dragostea de virtute a omului, stralucind prin milostenie si adevar, de la Duhul Sfant, care prin credinta lor sunt ca niste radacini infipte in viata vesnica. Si Psalmistul, la randul sau, da marturie: "
Dar eu, ca un maslin roditor in casa lui Dumnezeu...Slavi-Te-voi in veac" (Ps. 51, 7-8).
Busuiocul si isopul (mai ales busuiocul) - cele mai de seama plante la popoarele ortodoxe din Balcani, sunt
simboluri ale sufletului celui drept, care, odata cu imbatranirea si vestejirea trupului, dau o mireasma puternica,
pentru ca aceste doua plante au o mai mare si mai placuta mireasma cand se usuca decat atunci cand sunt verzi. Busuiocul se foloseste si la sfintirea apei. In acest caz el simbolizeaza
buna mireasma harica a lumii celei de Sus, care prin puterea Crucii fereste apa de alterare.
Animalele ca simboluri
Porumbelul este
simbol al Duhului Sfant. Duhul Sfant S-a aratat in chip de porumbel. Astfel, cand Domnul S-a botezat la Iordan, Ioan a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El (Mt. 3, 6). Porumbelul, pasare blanda, fara niciun fel de rautate, simbolizeaza Duhul Sfant, caci
porumbelul este una dintre rarele pasari iubitoare de pace. Si, multumita acestor calitati ale sale, el simbolizeaza pe Dumnezeu- Duhul, in Care nu aflam nicio rautate.
Sarpele este
simbolul satanei. El a slujit ca unealta a celui rau cand acesta a amagit-o pe Eva si a ademenit-o pe ea catre pacatul neascultarii de Ziditor. Sarpele este singura vietate de pe pamant pe care Domnul a blestemat-o "
intre toate animalele si intre toate fiarele campului" (Fac. 3, 16). Iata de unde izvoraste aceasta infricosatoare vrajba care exista intre serpi si celelalte animale minunate de pe pamant.
Cand Domnul a spus ucenicilor: "Fiti intelepti ca serpii", El a avut in vedere bagarea de seama cu care se misca sarpele, insa a adaugat totodata aici: "si blanzi ca porumbeii". Sfantul Ioan Gura de Aur observa ca
nu e nici un fel de folos din intelepciune daca aceasta nu este unita cu nerautatea. Dimpotriva,
daca avem intelepciunea sarpelui, aceasta este un mare pericol pentru om.
Sfantul Isidor Pelusiotul lamureste ca "
este de trebuinta sa ne pastram credinta noastra asa dupa cum sarpele isi fereste capul sau si sa ne lepadam de omul cel vechi, la fel cum sarpele isi leapada pielea lui cea veche".
Porcii si cainii sunt
simboluri ale ateilor celor indarjiti, plini de incapatanare si inradacinati intru rau, de aceea
cainii desemneaza pe cei razvratiti, iar
porcii pe cei plini de lacomie. Pentru aceasta si Mantuitorul a spus: "
Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare" (Mt. 7, 6).
Calul este
simbol al slugii celei credincioase. Sfantul Dionisie Areopagitul scrie ca simbolul "cal"
desemneaza ascultarea.
Apostolii se aseamana cu caii de trap in acest inteles, pentru ca ei au slujit cu credinta Domnului Dumnezeu si cu iutime au purtat Evanghelia Lui in toata lumea.
Omul, leul, boul si vulturul - sunt patru realitati simbolice. Prorocul Iezechiel si Sfantul Ioan Teologul au vazut in vedeniile lor cum aceste fiinte stau langa tronul Celui Preainalt. Dupa proroci, simbolizeaza cele patru virtuti de temelie:
intelepciunea, indrazneala, dreptatea si curatia.
"Omul" simbolizeaza
intelepciunea,
"leul" -
indrazneala, este limpede;
"boul" simbolizeaza
dreptatea,
pentru ca aceste animale s-au adus intotdeauna ca jertfa pentru ispasirea pacatelor facute impotriva adevarului.
"Vulturul in zbor" semnifica
curatia, pentru ca
acesta ajunge pana in inaltimile cele de sub cer, iar acolo pretutindeni aflam curatia duhului, intreaga curatie. In afara de aceasta,
toate cele patru fiinte simbolice intruchipeaza diferite Puteri ceresti, care ziua si noaptea inalta laude in jurul tronului Domnului: "
Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot!"
Lacustele cu care Domnul a napadit vechiul Egipt, semnifica
feluritele pacate omenesti savarsite cu cuvantul ori cu fapta. La fel,
microbii si bacteriile nevazute de ochii nostri,
pacatele cele omenesti facute cu gandul; care nu se vad.
Daca omul nu se grabeste sa-si inabuse gandurile cele rele, aceastea se vor inmulti si vor prinde putere in suflet, asemenea microbilor din corp, si vor da sufletului boli grele, uneori chiar aducatoare de moarte.
Intamplarile ca semne
In vremea vietii pamantesti a Mantuitorului au avut loc doua
evenimente privitoare la pieirea unor oameni, pe care Insusi Mantuitorul le-a talcuit ca semne. Atunci cand Pilat s-a rafuit cu cativa locuitori ai Galileii si a amestecat sangele lor cu jertfele, Iisus a spus despre acest fapt: "
Credeti, oare, ca acesti galileieni au fost ei mai pacatosi decat toti galileienii, fiindca au suferit aceasta? Nu! zic voua; dar daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel" (Lc. 13, 2-3).
Adica ei au fost pacatosi, de aceea au si fost pedepsiti. Insa ei nu au fost mai pacatosi decat voi. Inseamna ca moartea lor este un semn de la Domnul Dumnezeu ca voi aveti nevoie cat se poate de repede de pocainta. Daca insa nu veti primi acest semn si nu veti intelege importanta lui, cu totii veti pieri asemenea lor.
O alta intamplare cu
oameni care pier, insa nu de maini omenesti, s-a petrecut la caderea Turnului Siloamului. Turnul s-a prabusit si sub daramaturile sale au pierit 18 locuitori ai Ierusalimului.
Nedrept ar fi sa se creada ca ei au fost mai vinovati decat locuitorii din Ierusalim. "
Nu! zic voua; dar daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel" (Lc. 13, 5). Inseamna ca acesta a fost din nou un semn pentru oameni. Dupa cuvintele Sfantului Teofilact al Bulgariei, ei "
au fost pedepsiti nu pentru faptul ca noi am fost mai buni, insa daca nu ne vom face mai buni, vom fi mult mairau pedepsiti".
Adeseori noi, pe neasteptate, la un anumit ceas, intalnim un om care izgoneste intunericul adunat in sufletul nostru, rezolvand pe nepusa masa vreo problema cu care ne confruntam. Nu arareori se intampla sa auzim de la vreun alt om un cuvant care ne atinge sufletul, ori sa spunem cuiva vreun cuvant de imbarbatare. Sau deodata primim o scrisoare de la cineva, mai cu seama atunci cand ne este de trebuinta. Ori, incurcati in problemele vietii, cu deznadejde incercam sa gasim o rezolvare cu putinele noaste puteri, cautand iesire dintr-un impas; cand deodata ni se intampla ceva care schimba radical situatia. Prin urmare si intalnirea neobisnuita, si cuvantul, si scrisoarea, si intamplarea, toate sunt semne date noua fie ca pedeapsa, fie ca luare-aminte, fie ca inteleptire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocainta.
Gandurile si presimtirile ca semne
Cand noi incepem dintr-odata sa gandim neincetat la un anume om care este departe de noi, acesta este un semn ca el se nelinisteste, ori vorbeste despre noi, ori face ceva pentru noi (sau impotriva noastra), ori se apropie el insusi de noi, ori primim scrisoare de la el. Cand Hristos a vindecat pe paraliticul din Capernaum, carturarii prezenti gandeau intru sine:
Huleste! Domnul a cunoscut atunci gandurile lor si le-a spus: "
Pentru ce cugetati rele in inimile voastre?" (Mt. 9, 4).
Foarte multi oameni si-au presimtit moartea. Unii ofiteri si soldati, in vremea razboiului, au avut un puternic sentiment ca vor pieri in chiar acea zi. Insa putini dintre ei exclamau: "
Astazi voi muri!" -
acest simtamant al prevestirii mortii nu au cum sa-l cunoasca cei care nu il au.
Insa aceasta presimtire au cunoscut-o destui, in nenumarate randuri, ca incredintare. Presimtind apropierea mortii fizice, ei reuseau la timp sa se pocaiasca inaitea lui Dumnezeu, prin rugaciune si iertarea pacatelor; sa se pregateasa astfel pentru plecarea din aceasta lume.
Presimtirea apropierii de Hristos a avut-o si Cleopa impreuna cu cel care calatoreste pe cale. In drumul lor spre Emaus, S-a apropiat de ei Hristos cel inviat, Care a vorbit cu ei, insa Luca si Cleopa nu L-au cunoscut. Dar cand El S-a facut nevazut de la fata lor, au recunoscut unul catre altul: "
Oare nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?" (Lc. 24, 32).
Simtirea unei
deznadejdi cumplite, gandurile care il imping pe om catre sinucidere - acestea sunt
semne clare ca duhul cel rau, duhul deznadejdii, stapaneste acel suflet omenesc.
Bucuria este, de asemenea, un semn. Toti marii sfinti ai crestinatatii au afirmat ca,
atunci cand omul se caieste cu adevarat si se roaga fierbinte Domnului, el simte in inima o mare bucurie si in suflet multa caldura. Unii talcuiesc aceasta ca un
semn ca Domnul a iestat acel pacat pentru care omul s-a cait in rugaciunea sa.
Razboiul, foametea si ciuma ca semne
Razboaiele, foametea si epidemiile au fost intotdeauna biciuri pentru omenie. Aceste trei nenorociri pot fi private cel mai adesea ca semne, caci
prin aceste intamplari exterioare se exprima starea launtrica a sufletelor oamenilor si a duhului omenirii. Apostolul Iacov s-a intrebat: "
De unde vin razboaiele si de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voastre?" (Iac. 4, 1).
Lupta launtrica impotriva lui Dumnezeu se sfarseste in lupta exterioara impotriva Lui;
razboiul launtric - in razboi fatis. Aceasta este taina si vesnicul simbol al tuturor razboaielor.
Insa razboaiele, ca vremelnice evenimente ale unei oarecare epoci sau genratii, se arata ca semn al lui Dumnezeu pentru acea vreme si pentru acea generatie.
Semnele sfarsitului lumii
La fel ca si inainte de deluviul universal, cand toate gandurile oamenilor erau indreptate catre rau, tot asa va fi si inaintea sfarsitului lumii. Inainte de potop, gandurile multor oameni erau pline de pacat si de rautate. Simtamintele lor catre aproapele se racisera, iar dragostea pentru Dumnezeu se stinsese. Tot astfel si in vremurile de pe urma, "
dragostea multora se va raci". Se vor arata
multime de inselatori si proroci mincinosi. Doar
drept-credinciosii vor crede intr-Unul adevarat Mesia, Iisus Hristos, si nu se vor lepada de El, chair cu pretul vietii lor pamantesti. De aceea
ii vor ura pe ei cei fara de Dumenzeu si inselatori, ii vor urmari si ii vor chinui. Insa "
cel c va rabda pana la sfarsrit se va mantui".
Apostolii lui Hristos dau putin la o parte perdeaua tainelor incredintate lor de Domnul. Apostolul Petru ne avertizeaza: "
Intai trebuie sa stiti ca, in zilele cele de apoi, vor veni cu batjocura, batjocoritori care vor umbla dupa poftele lor" (II Petr. 3, 3). Apostolul Pavel scrie in Epistola sa catre Timotei: "
Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci - dornici sa-si desfateze auzul - isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar, si se vor abate catre basme " (II Tim. 4, 3-4). Inca si mai limpede dezvaluie Apostolul Pavel oamenilor generatiei care va locui pe pamant in vremurile din urma: "
In zilele din urma, vor veni vremuri grele; ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei" (II Tim. 3, 1-5). Toate acestea sunt asemenea cuvintelor lui Hristos despre prorocii cei mincinosi si racirea dragostei.
Alte semne vor fi
razboaiele, cand un popor se va ridica asupra altui popor si o "
imparatie impotriva altei imparatii", cand vor fi rascoale si razboaie, felurite neintelegeri si ciocniri,
inmultirea smintelilor si nelegiuirilor, cand vor avea loc
tradari si lepadari de Dumnezeu. Aceastea si alte
legaturi nefratesti si neomenesti intre oameni vor fi semne ale vremurilor de pe urma.
In intreaga lume va fi
foamete, vor fi
boli,
cutremure nemaiauzite si nemaivazute pana atunci, dupa cum est spus: caci
vor fi dureri mari, care nu au fost "nici chiar de la facerea lumii".
Foametea va fi si din pricina secetei, care va fi pretutindeni, si din pricina faptului ca Domnul ridica intelepciunea de la oamenii lepadati de El si acestia nu mai pot, dupa randuiala, sa cultive cele trebuitoare hranei pentru popor, ca, atunci cand oamenii sunt lipsiti de mila lui Dumnezeu, ei se lipsesc si de minte. Bolile vor secera atat de mult pe oameni, incat multi se vor ingriji de sanatatea lor si vor cutreiera pamantul dupa ierburi de leac.
Cutremurele vor fi insotite de
revarsarea raurilor, secarea izvoarelor, infricosatoare furtuni pe uscat si pe mare. Si, intrucat cutremurele vor fi in toate partile, oamenii vor trai intr-o necontenita teama.
Insa, netinandu-se seama de aceste fenomene naturale infricosatoare,
va fi propavaduita cu putere la toate popoarele Evanghelia despre Imparatia cerurilor. Apostoleasca ravna a adevartilor misionari nicicum nu va putea fi infricosata ori infranata.
Placutii lui Dumnezeu, purtand in sine pecetea Duhului Sfant, vor raspandi invatatura lui Hristos in intreaga lume, in ciuda falsilor mesia si a prorocilor celor mincinosi, neuitandu-se la lucrarea tuturor smintelilor, prigonitorilor si chinuitorilor.
Un semn al venirii vremurilor de pe urma va fi si
aratarea lui Antihrist. Avertizandu-ne, Sfantul Apostol Pavel spune: "
Si [...] se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu [...] dandu-se pe sine drept dumnezeu" (II Tes. 2, 3-4).
Domnul Iisus Hristos va nimici duhul lui cu gura Sa, insa acesta va fi semn al venirii vremurilor de pe urma.
Fericiti aceia care nu ingaduie sa fie amagiti si nu vor crede in minciunile si minunile lui intunecate!
Cu cat se va apropia mai mult sfarsitul lumii, cu atat mai mult vor fi semne. Mersul luminatorilor celor ceresti, de asemenea, va prevesti sfarsitul.
Soarele si luna se vor intuneca,
stelele se vor cutremura si vor cadea din cer. Va fi un
intuneric infricosator peste tot.
Se va da mare razboi intre stelele cazute si strigatele inabusite ale oamenilor deznadajduiti.
Apoi se va arata un nou semn -
in intuneric se va ridica si va straluci cinstita Cruce, semn al Fiului lui Dumnezeu rastignit pentru pacatele oamenilor.
Cinstinta Cruce va straluci in locul soarelui, luminand in intreaga lume de la un capat la altul. Si vor plange atunci toate popoarele, si cei credinciosi, si cei necredinciosi, caci
acest semn va fi semnul sfarsitului, al biruintei lui Hristos Cel rastignit. Credinciosii vor plange de bucurie, iar necredinciosii pentru constiinta lor murdara, insa si unii, si altii se vor cutremura de frica inaintea celor care vor veni.
Toate acestea vor urma indata una dupa alta, caci venire fiului Omului va fi ca un fulger, ce va cuprinde intr-o clipita cerul de la Rasarit pana la Apus.
A doua Venire a Imparatului si Domnului nostru va fi navalnica si
El se va arata pe norii cerului, intru putere si slava mare, de nespus si de nezugravit, intru maretia Sa.
Ultimul semn, nu acela al Venirii Lui, ci semnul ca El a venit deja, va fi
sunetul de biruinta al trambitelor ingeresti. La acest semn vor sta inaintea Domnului ingerii, alesii Sai, din cele patru Vanturi, de la un capat la altul al cerului, si dreptii vor veni cu bucurie la Domnul lor si vor fi cu El in veac.
Extrase din Simboluri si Semne de Sfantul Nicolae Velimirovici, Ed. Sophia, buc.
PAGINI WEB:
Sf. Nicolae Velimirovici "Simboluri si semne" -Recenzie de Jean Claude Larchet
