duminică, 5 septembrie 2010

Nebunul de Demostene Andronescu



I

Treceam prin viată-asa ca orice om
Si fremătand si eu ca orice pom
Visam să infloresc, să leg apoi,
Si să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al omului de rand
Ce creste pe oriunde si oricand
Si care zdrentuit de vant si ploi
Isi trage seva numai din noroi.
Dar intr-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tăramul celălalt,
Roti deasupra mea in zbor inalt
Si poposind in ramurile-mi ciunte
Isi smulse-o pană si-ncepu să cante.
Si cantecul ei sfant, din alte sfere,
Ecou indepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
O dată numai, dar a fost de-ajuns.
De-atunci un dor inalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine inainte,
Imi stăruie ca un blestem in sange,
Sufletu-l cantă, inima il plange
Si scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă indarjesc să-mi fac din frunze stele,
Să infloresc luceferi si să am
Cate un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de ingeri care
Să scoată pui si-apoi spre cer să zboare


II

Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit si am intors-o-n sus
S-o-nfing adanc in boltă ca pe-un fus
Si seva pentru rodul ce-l frămant
S-o trag de sus din cer nu din pămant.
Dar ramurile mele invătate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii si, pe rand,
Au prins a se usca, iar eu plangand
Am strans tot verdele pe care-l am
Si l-am ingrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el si frunze si petale
Si-asa, cu celelalte ramuri goale
Imi pregătesc in trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
In jurul meu, stufosi, ceilalti fartati
Peste zăplazuri mă privesc mirati,
Dar de-nteles nu mă-ntelege unul
Si zic fosnind in sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gaze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc si mierla si lăstunul
Zicand in ciripitul lor: nebunul.

III

Si vantul sur, nomadul, călătorul,
In frunza mea vrand să-si doinească dorul
Si-a destrămat prin crengi uscate fumul
Si-a zis trecand pe-alăturea: nebunul.
Si prietenii mei buni ce pană-acum
Mi-au fost tovarăsi nelipsiti de drum
Au dat din cap si, unul cate unul,
M-au părăsit zicand incet: nebunul.
Si cand, miscandu-mi singurul meu ram,
Fosnesc din frunzele ce le mai am
Si-ngan sfios o melodie sfantă
Ei, dandu-si coate, zic: nebubul cantă.

IV

Iar cand omida indoielii moale
Si duhul deznădejdii-mi dau tarcoale,
Fosnesc uscat si sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicand: nebunul plange.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ti s-ar usca si ramuri si tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Si-ai fi de tot comună si banală
Căci cei cuminti n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii.


Din volumul de versuri din inchisoare Peisaj lăuntric (Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995), dedicat “Generatiei mele de Don Quijoti striviti de prea marele lor vis”.

19 comentarii:

  1. :) desi am pus un zambet, plang.

    Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
    O dată numai, dar a fost de-ajuns.
    De-atunci un dor inalt, un dor fierbinte,
    Necunoscut de mine inainte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corina,

    pot sa te intreb de ce ai ales tocmai aceasta poezie ? Stii, cumva alegerile pe care le facem reflecta ceea ce suntem sau o parte din starea nostra interioara. De aceea ai ales-o ?

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Felix

    Asa este,alegerile pe care le facem reflecta ceea ce suntem sau o parte din starea noastra interioara. Adevar ai grait!

    Si eu la randul meu am simtit ca sunt acel arbore cu radacina-n sus. Si, desi poate ca radacina mea este firava, raman cu dorul meu fierbinte de-nalt si de Cuvant.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca nu ar fi fost scris numele tau Corina Oana, m-ar fi dus sigur in eroare. Sincer, acest blog are o proiectie masculina. Dar, va felicit ca mai sunt si prezente feminine cu o prezenta atat de clara si echilibrata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei, Felix, poate ca sunt eu mai ...barbata :-) ....si tare-as vrea sa fiu asa, purtand in mine pe Hristos.

    Iti multumesc ca imi scrii ce gandesti, si te rog sa imi spui in continuare pe nume (adica poti sa ma tutuiesti ;-))

    RăspundețiȘtergere
  6. Succes in continuare !

    Eu ma retrag. Multumesc pentru poezii. Le-am citit cu intreaga fiinta.
    Stii Oana, cateodata, fiinta noastra simte dincolo de cuvinte, mult mai profund si mult mai adanc, si el ne devin transparent, aceasta se numeste - iubire.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu iti multumesc pentru tot ce ai scris. Am senzatia ca aceste cuvinte mi-au fost trimise prin tine, de bunul Dumnezeu. Poate ca nici nu-ti inchipui cate raspunsuri mi-au dat, si am senzatia ca am devenit transparenta pentru tine.

    Stii, unul din citatele mele preferate, pe care l-am descoperit de curand in cartea "Audienta la un demon mut" de Savatie Bastovoi este urmatorul:
    Pana la urma , toti cei care credem in adevar si-l marturisim, ajungem sa ne asemanam. Hristos este acelasi in fiecare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, ajungem sa ne asemanam, asa-i.

    Ma retrag deocamdata, pentru ca nu am o zi prea buna. Se mai intampla, dar maine voi fi in forma noua. :):) Glumesc un pic !

    Felicitari pentru blog ! L-am parcurs un pic ieri, are lucruri trasate un pic mai clar, chiar am citit ceva interesant despre Sf Irineu al Lyonului si despre calendarul vechi si nou. A fost folositor pentru mine sa-mi clarific niste nelamuriri de nuanta, care paradoxal e definitoriu intr-o situatie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bine Felix, cum vrei...

    Stii, poate paradoxal, din lacrima de astazi isi trage seva bucuria de maine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, Oana, adevarat ai grait, cu siguranta asa va fi. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Corina

    Hai sa-ti povestesc ceva hazliu. In seara asta, ceva ore bune in urma, am coborat pana la supermarket. Si fiind cu capul in nori (ingandurata), ca de obicei, la intrarea in market de abia am apucat sa ma dau mai intr-o parte, ca sa las sa treaca un batranel, dar eram pe jumatate absenta, cu ochii impaienjeniti de somn si plans, dupa doua zile de stat in casa, un pic incercata. Si aud o voce, care aveam impresia ca nu mi se adreseaza mie, era vocea batranelului care spunea: "sunteti cea mai frumoasa doamna". M-a pufnit rasul :):):), pentru ca nu putea sa fie nimic frumos, decat probabil ca batranelul a fost inspirat de Dumnezeu sa faca o gluma buna, ca sa ma fac sa rad.:):) Simpatica intamplare/poanta, radeam singura.

    As vrea sa te intreb un lucru pe care l-am observat zilele trecute, era o nota de subsol intr-o carte despre Par Paisie. Si scrie asa ca adeptii lui Makrakis Apostolos (1831-1905), care invata ca omul nu este constituit numai din trup si suflet, ci si din duh. Din aceasta pricina Biserica l-a condamnat ca fiind eretic.

    Tu stii, ai putea, sa ma lamuresti si pe mine, ca nu prea am inteles clar in ce consta erezia asta. Ca omul este constituit din trup si suflet, dar cum ii atribuiau aceia duhul, ca nu inteleg.

    Multam' !

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Felix
    Poate ca batranelul respectiv avea o anumite finete a sufletului si prin milostenia cuvintelor sale, simple, a incercat sa iti redea nadejdea.

    Acum despre ce m-ai intrebat, iti pun mai jos o explicatie (poate un pic mai larga fata de ce ai citit tu in nota respectiva) si pe care am gasit-o si eu la randul meu:

    Trihotomismul este o erezie antropologică, condamnată de Biserica Ortodoxă la Conciliul din Atena din 18 decembrie 1878, care a excomunicat autorul acesteia (Apostolos Makrakis), care relua o temă veche. Trihotomismul înlocuieşte Duhul Sfânt din triada Epistolei lui Pavel (din Tesaloniceni V, 23 - «duhul, sufletul şi corpul») cu un duh creat, suprapus sufletului şi trupului; un fel de duh intermediar între Dumnezeu şi om. Sf. Ireneu, Sf. Ieronim şi Sf. Grigorie Palama, alături de o mulţime de alţi Părinţi, ne spun că în această triadă este vorba despre «ipostaza omului duhovnicesc, format din Duhul Sfânt, suflet şi corp». Încă de la botez, omul este cel despre care vorbeşte Pavel, înveşmântat în harul Sfântului Duh, în suflet şi în corp.

    De asemeni iti mai dau si legatura urmatoare :
    http://www.agnos.ro/blog/2009/09/25/povestea-zilei-25092009-darul-discernamantului-ratacirea-%E2%80%9Ecelor-trei/

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc pentru explicatie...o tot citesc.

    Dar povestea cu darul discernamantului, mi-a intarit intelegerea explicatiei de mai sus. (am mai intalnit ceva asemanator, ieri, citind intr-o carte).

    RăspundețiȘtergere
  14. In schimb, spusele batranelului mi s-au parut ireale, aproape ca nici nu constientizezi bine, pentru ca se deruleaza repede, cateva fractiuni de secunda, parca ca intr-o poveste, am simtit ca scopul era doar ca sa zambesc si atat.

    Sunt lucruri pe care daca le povesteti, aproape ca le strici adevarata semnificatie launtrica, poate fi interpretat, dar nu e loc de interpretare. Am zambit si atat, acest rost am simtit ca e.

    In fine, era asa ca fapt divers. Ca o secventa de poveste.

    RăspundețiȘtergere
  15. Fericirea consta si atunci cand toate lucrurile simple redau un zambet pe chipul tau si al celui iubit.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cuvantul "consta" e un pic nepotrivit.

    E mai potrivit asa:

    Fericirea e si atunci cand toate lucrurile simple redau un zambet pe chipul tau si al celui iubit.

    RăspundețiȘtergere
  17. "Rasfoind" prin blogul tau, am dat peste aceasta mica fateta a sufletului tau. Si emotioneaza si te copleseste si imi vin in minte vorbele cuiva, care spunea: "nimic nu e cum pare".
    Si, iarasi in gandul meu se zareste si acest verset "Inima este mai adanca decat toate; si pe om cine-l va cunoaste ?" Ier. 17, 9.

    Multumesc ca mi s-a dat oportunitatea sa te cunosc un pic.

    Mai jos este textul tau, care musteste de dragoste crestina, dar si prieteneasca. Domnul sa-ti ajute sa fii asa mereu, draga Oana !

    "Avem atatia morti -Poezie de Radu Gyr

    Astazi se implineste un an de cand un bun prieten, Ioan Cernatescu, a plecat dintre noi, maciant prematur de o boala nemiloasa. Domnul si Dumnezeul nostru sa-i daruiasca pacea cea vesnica si odihna sufletului alaturi de cei drepti.

    In memoria lui voi scrie aceasta poezie a lui Radu Gyr"
    (poezia se gaseste deja, pentru cine vrea s-o citeasca, pe blogul tau, nu o mai transcriu)

    RăspundețiȘtergere
  18. @ Felix

    Pe masura ce imi scrii imi dau seama ca imi aduci din ce in ce mai multe raspunsuri. Cateodat ai senzatia ca Dumnezeu iti vorbeste prin cineva, si asa se intampla acum cu mine, incat constat ca trebuie sa-mi sterg lacrima... Cred ca lucrul acesta se datoreaza unei afinitati in plan duhovnicesc. Iti multumesc.
    Daca vrei, poti sa-mi scrii si pe adresa :
    corortodox76@yahoo.fr poate reusim sa ne cunoastem mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  19. Va multumesc pentru adresa de e-mail, dar a ajunge sa cunosti un om inseamna a-l iubi. A iubi inseamna ca el sa-ti devina transparent, sa ajungi sa nu te saturi de el niciodata. Asa cum ne-a indemnat Domnul -Sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti (adica sa devina un schimb fiintial)- intr-un dinamism neincetat aici si in Imparatia Cerurilor.

    Ps. cum zicea cineva de curand - daca va aduceti bine aminte "in Biserica, nu exista, ma satur de el".

    Va multumesc pentru conversatie si timp si Domnul sa va ocroteasca !

    RăspundețiȘtergere