Despre aproapele nostru

Singuratatea si mantuirea prin aproapele

In aceasta viata, daca traiesti singur, esti pierdut. Daca traiesti in comunitate, esti castigat! Pentru ca singuratatea te izoleaza, te face neputincios, impiedica duhul tau sa se bucure de bunatatile lumii acesteia, in special de cele ale lumii spirituale. Pe cand viata in comunitate te salveaza in multe imprejurari grele.

Cea mai tragica postura a omului este singuratatea, izolarea lui toatala. Sfantul Ciprian spune asa: "Fiecare cade singur. Dar ne mantuim in comunitate, in comunitatea Bisericii!". Ne purtam slabiciunile unii altora si asa mergem spre mantuire. Nimeni nu se mantuieste singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul.

Toti ne mantuim in comunitate, in Biserica lui Hristos si fiecare este raspunzator pentru celalalt. Daca cineva este slab, ia-i sarcina si du-o tu. Daca tu esti slab, roaga pe cineva sa-ti duca sarcina. In felul acesta, uniti in rugaciune si in fapte bune, vom ajunge la slavita Inviere a Mantuitorului, ca sa viem cu El si sa vedem lumina cea cereasca.

Rugaciunea pentru aproapele

Mare lucru este dragostea de prieten. Cunoastem fiecare ce inseamna adevarata prietenie. Daca te rogi pentru cineva, Dumnezeu il mantuieste pe acela pentru ca vede dragostea ta pentru el. De aceea, Sfantul Apostol Iacob spune: "Rugati-va unul pentru altul!", pentru ca mult poate rugaciunea credinciosului in fata lui Dumnezeu. Si cine a intors pe cineva de la pacat prin rugaciunea lui, mare drept si-a castigat in Imparatia Cerurilor. De aceea Biserica institue aceasta rugaciune de mijlocire pentru aproapele.

Hristos- adancul sufletului omenesc

Sa nu judecam niciodata pe ceilalti, sa nu facem diferente intre cei buni si cei rai, pentru ca niciodata nu stim ce est in sufletul omului, numai Dumnezeu cunoaste sufletul omului. Ca poate a fost ceva in viata acelui om, o frustrare, poate ascunde o rana prin agresivitatea lui si tu nu stii..

Biserica intotdeauna cauta in om ceea ce este bun, tot ce constitue fondul bun originar, crestin ortodox. Fata de psihologia abisala moderna, Biserica cerceteaza adanc sufletul nostru prin preoti, prin spovedanie, prin discutii de la suflet la suflet. Sfintii Parinti au instituit regulule spovedaniei, au cercetat adancurile sufletului omenesc pana in cele mai mici amanunte ale lui si au alcatuit intrebari privind regula spovedaniei. De aceea Biserica trece dincolo de stratul superficial al culturii, al educatiei, care poate sa aiba resurse in adanc sau nu, dincolo de teorii, de calcule, de justificarea faptelor noastre bune sau rele si merge in adancul duhovnicesc al sufletului nostru.

Dincolo de "monstrul" din adancul sufletului nostru, cand suntem cu constiinta incarcata de pacate, dincolo de faptele noastre rele, Il regasim pe Iisus Hristos. De aceea Mantuitorul si spune ca pe Mine M-ati vazut in inchisoare si ati venit la Mine, M-ati hranit, Mi-ati dat sa beau. Si noi intrebam: "Cand Te-am vazut in inchisoare, cand Ti-a fost foame sau sete?!"... Iar El ne raspunde ca "atunci cand pe cei mai mici ai Mei i-ati cercetat, pe Mine M-ati cercetat". Asa ca aceasta este cea mai adanca, cea mai abisala introspectie pe care o facem in inima noastra: sa-L gasim pe Dumnezeu in noi. Si atunci, regasindu-L pe Dumnezeu in noi si intorcandu-ne spre El cu toata inima noastra si cu mintea noastra, ajungem la rugaciunea pentru noi si pentru ceilalti.

Despre iertare

De multe ori aversiunea noastra impotriva aproapelui nu izvoraste dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvoraste dintr-o atitudine pe care noi numai ne inchipuim ca a avut-o.

Cateodata spui un cuvant fara sa ai o intentie rea, dar cel care se stie putin vinovat se simte insultat si dezvolta pe nedrept o ura impotriva aproapelui sau. Iertati primii, si daca pacatul este al semenului vostru si daca este al vostru, chiar atunci cand vi se pare ca semenul a gresit.

Aceasta este o porunca a lui Dumnezeu, care ne cere sa nu nedreptatim pe aproapele nostru, sa nu ii atribuim rele intentii, sa nu-l detestam ca a facut ceva fara socotinta. Noi suntem de vina. Nu avem pentru ce sa-l iertam pe aproapele nostru, ci sa-i cerem lui Dumnezeu iertare pentru nedreptatea noastra.

Daca intr-adevar cineva ti-a facut un rau, du-te si te impaca cu el. Daca nu vom ierta pe aproapele nostru, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi. Cate greseli nu facem in fiecare zi? Cate pacate nu savarsim, cu lucrul, cu cuvantul, cu gandul? In fiecare zi sute de pacate navalesc in inima noastra si o intineaza, si fac sufletul nostru nedemn de a sta in fata lui Dumnezeu. Si-i cerem iertare lui Dumnezeu, Care ne iarta de atatea ori.

Sa fim si noi la fel, sa iertam pe aproapele nostru, ca nu ne supara atat de mult fratele nostru cat Il suparam noi pe Dumnezeu in fiecare zi! Ti-a spus o data ceva sau iti imaginezi numai ca ti-a spus si tu pastrezi ura. O data...! si tu in fiecare zi de mii de ori jicnesti bunatatea lui Dumnezeu si jertfa Lui pentru noi.

Cand spunem in rugaciunea Tatal nostru, in fiecare dimineata si seara, "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostrii", dar nu iertam, noua insine ne cerem osanda. Caci spui asa: "Doamne, daca eu iert, iarta-ma si tu, iar daca eu nu iert, nu ma ierta nici Tu!". Nu ne dam noi oare seama ca ne cerem osanda daca nu iertam? In momentul in care zicem "si ne iarta noua, precum si noi iertam", ne-am si cerut osanda, pentru ca noi stim ca nu iertam. Inima noastra este inclinata spre rau si vrasmasul isi face cuib in inima noastra ca sa nu iubim pe Dumnezeu zicand: "Nu ma ierta, pentru ca nici eu nu iert!".

Fiti credinciosi, fiti buni, fiti iertatori! Adeseori spun: viata in comun este dura. Trebuie sa stii sa te faci iertat. A ierta este mai usor decat a cere iertare, pentru ca iertand, parca ai un sentiment de superioritate. Dar cerand iertare cand ai gresit, inseamna sa te umilesti, iar Dumnezeu vrea sa ne asumam si atitudinea aceasta. Cand ai gresit, sa ceri iertare.

Noi traim in comun, in familie, in grupuri, in societate, in institutii, traim in comun. Cum rezolvam noi problema aceasta, conflictele comune? Numai intelegand ca trebuie sa ierti si sa fii iertat. Asa vom trai in pace, asa vom avea o credinta adevarata, asa va fi armonie. Armonia pe care Iisus incearca s-o instaureze in lume prin Biserica. Aceasta este inceputul imparatiei lui Dumnezeu - Biserica.

Despre iertarea datornicilor nostrii

Vin oameni la mine, la spovedit si spun: "Parinte, cutare mi-a facut mie rau", sau nu spun numele, ci zic "mi s-a facut rau de catre cineva, sau m-a evitat, sau i-am dat niste bani si nu i-am dat inapoi, sau eu i-am facut bine iar el nici nu ma recunoaste". Lucrurile sunt convins ca sunt asa, adica omul nu spune minciuni, ca nu vine la spovedanie sa puna minciuni. Sunt convins ca asa este. "Dar -il intreb eu - ce datorii ai tu fata de Dumnezeu? Crezi ca nu ai nicio datorie? Dumnezeu te iarta ca nu-ti platesti datoriile, iarta si tu pe aproapele tau! Nu spun ca nu ti-a facut rau, sau ca nu este o jicnire ca nu te-a salutat, sau ca nu-ti multumeste pentru ce i-ai dat, dar deasupra tuturor acestor conventii sociale raman dragostea si bunatatea pe care Mantuitorul ni le-a propovaduit si pe care noi trebuie sa le practicam! ". Numai aceasta dragoste si bunatate sunt in stare sa aduca armonie in societate.

Datoria noastra fata de Dumnezeu nu ne-o platim, dar cand este vorba sa judecam pe aproapele nostru, judecam suta la suta. Nu cu cinci la suta, nu cu zece la suta, ci cu suta la suta. Il judecam si-l condamnam! Noi stam in biserica si Mantuitorul spune: "Platiti-va datoria fata de Mine! Ca v-am dat 1000 de talanti, v-am dat 1000 de daruri si mai mult". Si tu spui: "Doamne, mai ingaduie-mi ca nu pot sa platesc, am si eu trebuirle mele, am casa, am copil, ma duc si eu in vacante, la Ocean City, duminica" si asa mai departe... Iar Dumnezeu te ingaduie, te iarta, ca de acum incolo sa-ti platesti toate datoriile. Si tu judeci pe fratele tau, care nu-ti datoreaza nimic! Ca noi lui Dumnezeu suntem datori, nu omului, nu semenului nostru. 

Dar noi, cei plini de datorii fata de Dumnezeu, il strangem de gat pe fratele nostru pentru ca nu stiu ce ne-a facut vreodata, nu ne-a salutat, sau nu ne-a zis niciun cuvant bun, sau ceva in genul acesta! Raportul dintre noi si semenii nostri, acest raport lasat de Dumnezeu, nu cuprinde numai viata religioasa din Biserica, ci cuprinde toata viata noastra, pentru ca trebuie sa fim buni. Aceasta e cea mai mare porunca pe care Biserica ne-o da, caci Mantuitorul a spus sa fii bun si sa iubesti pe semenul tau. Aceasta ese cea mai mare datorie. Si cum o implinim?

Dincolo de toata bogatia sau saracia, noi avem o comoara la Dumnezeu: dragostea si iertarea. Comoara aceasta este mai mult decat orice. Asa ca va rog sa va aduceti aminte ce se spune in rugaciunea "Tatal nostru". V-am citit din Evanghelie, dar astazi v-am spus direct, din gura mea: fiti ingaduitori unii cu altii, si in primul rand respectati datoria fata de Biserica! Aici este Iisus Hristos care Se jertfeste; cea mai mare comoara, Sangele si Trupul Sau, le sacrifica pentru noi, si noi, pentru aceasta, avem o datorie infinita, o datorie pe care nu o putem achita niciodata fata de Dumnezeu. Insa putem fi ingaduitori cu aproapele nostru, putem starpi samanta zavistei, putem starpi si in inima noastra si in a altuia gandul urii. Putem opri, printr-un cuvant bun, gandul razbunarii, putem impiedica prin atitudinea noastra o tulburare familiala sau sociala. Toate acestea sunt porunci ale Mantuitorului. Aceasta este noul pe care Iisus l-a adus acum doua mii de ani intr-o lume care recunoaste cel mult justitia, dar in niciun caz nu recunoaste iertrea si iubirea.

Hristos sufera in noi

Mantuitorul Hristos, avand toate afectele noastre omenesti, adica toate aceste neputinte ale trupului - infometarea si frigul, si setea - a fost sensibil la suferinta umana, la nevoile noastre. A fost sensibil cand cineva era bolnav, si il vindeca. De cele mai multe ori Mantuitorul facea apel la credinta. Uneori insa, daca cineva era foarte bolnav, nici nu-l mai intreba daca el crede ca poate fi vindecat, ci il vindeca cu cuvantul. Ii era mila cand cineva era in deznadejde pentru ca ii murise copilul, cum fusese vaduva din Nain. Ii era mila de cineva care se ruga pentru parinti sau pentru semenul lui, cum fusese cazul sutasului. Ii era mila de cei care erau flamanzi si insetati. De altfel si spune Mantuitorul: "Cine va da un pahar cu apa unuia dintre acestia mai mici ai Mei, Mie Imi va da". Intr-atat S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Intr-atat Si-a asumat toate slabiciunile noastre si toate neputintele noastre, incat oricine sufera, Hristos sufera cu el! Oricine e bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e indurerat si plange, Hristos plange cu el!

Vreti sa-L vedeti pe Hristos nevinovat patimind? Duceti-va in spitalele de copii, duceti-va in orfelinatele de copii. Hristos sufera in ei. Aceasta e confundarea totala a Mantuitorului cu noi. El Isi asuma toate patimirile noastre, toate durerile noastre.

Tot ceea ce face Iisus era ca sa intareasca in inima celor care erau de fata credinta in Dumnezeu. Se folosea adeseori de minune tocmai pentru slabiciune noastra omeneasca insetata de miracol. Si noi astazi suntem insetati de miracol, dar miracolul nu substitue credinta. Credinta, cum spune Apostolul Pavel, este incredintarea lucrurilor nevazute. Aceasta credinta ne face sa vedem - daca instrumentele sunt duhovnicesti, spirituale - ceea ce cu ochii trupului sau cu ratiunea nu putem vedea. Dumnezeu ni Se descopera in imprejurari cu totul independente de vointa si de calitatile noastre. S-a milostivit Dumnezeu de cei insetati si flamanzi atunci cand Apostolii I-au spus sa dea drumul multimii sa plece, ca vine noaptea si pot sa cada pe drum. Mantuitorul le-a inmultit painea, a binecuvantat, le-a impartit si i-a saturat pe toti. El este un Dumnezeu sensibil la durerea noastra. E un Dumnezeu sensibil la nevoile noastre, participant chiar la suferintele noastre. Nu priveste Dumnezeu la cineva cum privim noi la un spectacol, el Se implica in durerile noastre.

Din cartea: "Cuvinte vii", Parintele Gheorghe Calciu, ed. Bonifaciu 2009

PAGINI WEB:
http://corortodox.blogspot.com/2010/04/predici-la-vindecarea-pararaliticului.html