Simplitate, sinceritate și bărbăție duhovnicească
în viața și învățătura Starețului Dionisie
Ieromonahul Ignatie de la Chilia „Sf. Ipatie”, Vatoped
Sfantul Munte ramane un spatiu unic si de neinlocuit, in primul rand datorita traditiei sale monahale, ascetice si isihaste. Aceasta traditie viaza peste veacuri in chipul unui mod de viata ascetic si liturgic imbratisat de monahii care au vietuit aici, indiferent de forma de viata monahala aghiorita pe care si-au asumat-o. Aceasta traditie este apa din adanc, care uda si hraneste monahismul aghiorit. Ea nu depinde si nu se epuizeaza in moduri, forme si locuri exterioare.
Toti monahii, care sunt silitori firii lor (adica isi silesc firea) si au trezvia mintii si rugaciune, traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr-o chinovie sau la chilie. De aceea, de obicei, in Sfantul Munte, scrierile nu evidentiaza traditia unui Batran, a unei mamastiri sau a vreunei chilii, ci o traditie, una, continua si vie, manifestata prin toate formele de traditie ascetica si isihasta a intregului Sfant Munte.
Aceasta traditie duhovniceasca este oxigenul curat care da viata. Este putrea unificatoare care mentine petrecerea agiorita. Ea este garantia dreptei noastre cai, este continuarea vietii noastre monahale.
Accentuam acest lucru, fiindca secularizarea din vremurile noastre poate afecta fidelitatea fata de aceasta traditie. Cum se manifesta in spatiul monahal aceasta slabire a fidelitatii fata de aceasta traditie? Prin cugetarea lumeasca in loc de autenticul cuget monahal, prin multele inlesniri (comoditati) in loc de iubirea de rea patimire si prin inrauririle lumesti, in sensul dea fi "ca lumea", in loc de a fi "altfel", cum zicea Batranul Dionisie. Adica monahul este "altfel" in sens duhovnicesc decat omul de lume.
Cele mai importante odoare, care exista in Sfantul munte, sunt nevoitorii îmbunătățiți, purtatori si marturisitori ai traditiei aghiorite. Aceste "odoare", acesti nevoitori s-au daruit intru asemanarea duhului vechilor parinti si s-au nevoit mergand pe urmele lor.
Un astfel de purtatot si marturisitor viu al traditiei aghiorite a fost si Stretul Dionisie, cautat si iubit nu numai de catre inchinatorii romani, ci si de cei greci, de rusi, de sarbi sau de multi dintre ortodocsii raspanditi astazi in intreaga lume. Toti cei care l-au cautat si s-au adapat din cuvintele, din sfaturile parintelui staret au simtit faptul ca prin batranul via insasi traditia ascetica si isihasta a Sfantului Munte.
Din multimea temelor duhovnicesti cuprinse in invatatura parintelui am ales sa vorbesc astazi despre sinceritate, simplitate si barbatie duhovniceasca, atat pentru faptul ca acestea se gasesc in centrul invataturii si vietii parintelui, cat si pentru ca aceste teme sunt de mare actualitate in contextul alterarii, slabirii vietii duhovnicesti in vremurile noastre. Prin aceste trei mari virtuti ale vietuirii crestine se poate pune temelia unei autentice smerite cugetari si a unei adevarate iubiri in Hristos.
Si, pentru a nu ma indeparta de invatatura parintelui staret, am gasit de cuviinta ca sa asez insai zicerile apoftegmatice ale sfintei sale in centrul acestui cuvant. Pentru mine aceste ziceri sunt un izvor viu de viata duhovniceasca, prin ele si in ele gasind ca se hraneste si se odihneste sufletul celui care il cauta pe Dumnezeu. Cugetarea asupra lor este pentru mine unul din modurile prin care il am pe Parintele totdeauna alaturi ca un puternic povatuitor duhovnicesc.
Apoftegmele sunt mici, dar au mare putere pentru ca izvorasc din practica si lupta Parintelui, si exprima clar duhul aghiorit monahal si duhul vechilr Parinti. Parintele vorbeste simplu, din propria experienta duhovniceasca, despre cum s-a ajutat el insusi, iar nu sistematic sau dogmatic.
