Simplitate, sinceritate și bărbăție duhovnicească
în viața și învățătura Starețului Dionisie
Ieromonahul Ignatie de la Chilia „Sf. Ipatie”, Vatoped
Sfantul Munte ramane un spatiu unic si de neinlocuit, in primul rand datorita traditiei sale monahale, ascetice si isihaste. Aceasta traditie viaza peste veacuri in chipul unui mod de viata ascetic si liturgic imbratisat de monahii care au vietuit aici, indiferent de forma de viata monahala aghiorita pe care si-au asumat-o. Aceasta traditie este apa din adanc, care uda si hraneste monahismul aghiorit. Ea nu depinde si nu se epuizeaza in moduri, forme si locuri exterioare.
Toti monahii, care sunt silitori firii lor (adica isi silesc firea) si au trezvia mintii si rugaciune, traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr-o chinovie sau la chilie. De aceea, de obicei, in Sfantul Munte, scrierile nu evidentiaza traditia unui Batran, a unei mamastiri sau a vreunei chilii, ci o traditie, una, continua si vie, manifestata prin toate formele de traditie ascetica si isihasta a intregului Sfant Munte.
Aceasta traditie duhovniceasca este oxigenul curat care da viata. Este putrea unificatoare care mentine petrecerea agiorita. Ea este garantia dreptei noastre cai, este continuarea vietii noastre monahale.
Accentuam acest lucru, fiindca secularizarea din vremurile noastre poate afecta fidelitatea fata de aceasta traditie. Cum se manifesta in spatiul monahal aceasta slabire a fidelitatii fata de aceasta traditie? Prin cugetarea lumeasca in loc de autenticul cuget monahal, prin multele inlesniri (comoditati) in loc de iubirea de rea patimire si prin inrauririle lumesti, in sensul dea fi "ca lumea", in loc de a fi "altfel", cum zicea Batranul Dionisie. Adica monahul este "altfel" in sens duhovnicesc decat omul de lume.
Cele mai importante odoare, care exista in Sfantul munte, sunt nevoitorii îmbunătățiți, purtatori si marturisitori ai traditiei aghiorite. Aceste "odoare", acesti nevoitori s-au daruit intru asemanarea duhului vechilor parinti si s-au nevoit mergand pe urmele lor.
Un astfel de purtatot si marturisitor viu al traditiei aghiorite a fost si Stretul Dionisie, cautat si iubit nu numai de catre inchinatorii romani, ci si de cei greci, de rusi, de sarbi sau de multi dintre ortodocsii raspanditi astazi in intreaga lume. Toti cei care l-au cautat si s-au adapat din cuvintele, din sfaturile parintelui staret au simtit faptul ca prin batranul via insasi traditia ascetica si isihasta a Sfantului Munte.
Din multimea temelor duhovnicesti cuprinse in invatatura parintelui am ales sa vorbesc astazi despre sinceritate, simplitate si barbatie duhovniceasca, atat pentru faptul ca acestea se gasesc in centrul invataturii si vietii parintelui, cat si pentru ca aceste teme sunt de mare actualitate in contextul alterarii, slabirii vietii duhovnicesti in vremurile noastre. Prin aceste trei mari virtuti ale vietuirii crestine se poate pune temelia unei autentice smerite cugetari si a unei adevarate iubiri in Hristos.
Si, pentru a nu ma indeparta de invatatura parintelui staret, am gasit de cuviinta ca sa asez insai zicerile apoftegmatice ale sfintei sale in centrul acestui cuvant. Pentru mine aceste ziceri sunt un izvor viu de viata duhovniceasca, prin ele si in ele gasind ca se hraneste si se odihneste sufletul celui care il cauta pe Dumnezeu. Cugetarea asupra lor este pentru mine unul din modurile prin care il am pe Parintele totdeauna alaturi ca un puternic povatuitor duhovnicesc.
Apoftegmele sunt mici, dar au mare putere pentru ca izvorasc din practica si lupta Parintelui, si exprima clar duhul aghiorit monahal si duhul vechilr Parinti. Parintele vorbeste simplu, din propria experienta duhovniceasca, despre cum s-a ajutat el insusi, iar nu sistematic sau dogmatic.
Din multimea temelor duhovnicesti cuprinse in invatatura parintelui am ales sa vorbesc astazi despre sinceritate, simplitate si barbatie duhovniceasca, atat pentru faptul ca acestea se gasesc in centrul invataturii si vietii parintelui, cat si pentru ca aceste teme sunt de mare actualitate in contextul alterarii, slabirii vietii duhovnicesti in vremurile noastre. Prin aceste trei mari virtuti ale vietuirii crestine se poate pune temelia unei autentice smerite cugetari si a unei adevarate iubiri in Hristos.
Si, pentru a nu ma indeparta de invatatura parintelui staret, am gasit de cuviinta ca sa asez insai zicerile apoftegmatice ale sfintei sale in centrul acestui cuvant. Pentru mine aceste ziceri sunt un izvor viu de viata duhovniceasca, prin ele si in ele gasind ca se hraneste si se odihneste sufletul celui care il cauta pe Dumnezeu. Cugetarea asupra lor este pentru mine unul din modurile prin care il am pe Parintele totdeauna alaturi ca un puternic povatuitor duhovnicesc.
Apoftegmele sunt mici, dar au mare putere pentru ca izvorasc din practica si lupta Parintelui, si exprima clar duhul aghiorit monahal si duhul vechilr Parinti. Parintele vorbeste simplu, din propria experienta duhovniceasca, despre cum s-a ajutat el insusi, iar nu sistematic sau dogmatic.
Simplitatea
Parintele spunea cu durere pentru vremurile pe care le traim:
"Singura noastra salvare este sa ne intoarcem la simplitatea noastra, la prostimea[smerenia n.n.] noastra, ca sa nu mai iscodim cu mintea toate si sa ne pierdem credinta".
In slavona prostime se refera la simplitatea si sinceritatea duhovniceasca. Aceasta era si trasatura caracteristica a vechilor nevoitori care dadeau viata si autenticitate traditiei.
Sfantul Ioan Scararul spunea la treapta a XXIV-a :
"Sufletul bland este tronul simplitatii... Simplitatea e o deprindere neclintita a sufletului, neputand fi miscata spre cugetari perverse... Simplitatea insa e pricina preainaltei smerenii si blandeti... Cel ce e simplu si necompus vrea ca sufletul ce se aproprie de El sa fie simplu si nevinovat".
Vechii parinti erau plini de credinta si de simplitate si cei mai multi dintre ei stiau prea putina carte, dar, pentru ca aveau smerenie si nevinovatie, primeau lumina harului. In vremurile mai noi, cand cunostintele teoretice au sporit mult, credinta din sufletele oamenilor a fost zdruncinata din temelii si le-a umplut sufletele de semne de intrebare si indoieli.
"Simplitate sfanta... Parintii aveau simplitate si bunatate multa"
"Daca noi, monahii, nu cautam simplitatea, sa stii ca mergem spre daramare. In monahism nu trebuie sa mergi dupa intelepciunea ta. Trebuie sa renunti la ea si sa aplici ce spun Sfintii Parinti"
"Simplitatea sa o imbratisam, sa spui ca vesnic esti nevrednic si Domnul sare cu ajutorul"Vechii Parinti aveau simplitate in modul lor de vietuire, dar si in caracter. Adica nu se vedeau pe ei insisi duhovnicesti. Aveau constiinta neputintelor lor si traiau in pocainta. Isi doreau inlauntrul lor "buna pocainta si sfarsit bun". Ei tineau cu cinste ce au primit de la inaintasii lor. Aveau simplitate si nu indreptatire de sine, traire si nu cunostinte seci, aveau duh monahal.
De cateva ori Parintele spunea:
"Parinte, eu nu am dus o viata duhovniceasca, am muncit mult, am tinut datoriile duhovnicesti, biserica prima si canonul, dar nu am fost un om duhovnicesc".Parintele, cu adevarat, nu avea nic cea mai mica idee despre sine. Se straduiam simplu, sa-si faca "datoria" poruncita noua de Domnul, adica sa lucreze dragostea.
Intrebat fiind cum se castiga simplitatea, a raspuns:
"Nerautatea, asta-i simplitatea. Daca ai smerita cugetare, ai castigat -, toate faptele cele bune ti le aduce smerita cugetare... In vremurile noastre nu o mai gasesti (simplitatea), din cauza mandriei".Si mai spunea:
"Da, daca te-ai convins ca esti mai simplu decat toti, atunci biruiesti, s-a terminat. Fara sa discuti. Da, numai cu ajutorul lui Dumnezeu se poate. Noi vorbim de toate astea, dar nu ne lasam voia. Adica e greu, dar nu-i imposibil."Smerita cugetare a fost temelia vietuirii sale si a sfatuirii si invataturii sale. Din punct de vedere duhovnicesc, parintele era un om practic si foarte realist. Ne spunea care-i arma cea mai puternica a crestinului si apoi cum sa o cultivam, sa o lucram la nivel de fapta exterioara si launtrica, adica sa, ma conving ca "sunt mai simplu, mai rau decat toti". Daca te-i convins de asta, atunci este usor sa biruiesti. Pentru ca, dupa cum spunea altadata, daca te-ai impodobit cu harul smeritei cugetari, "atunci esti infricosat neprietenului (diavolului) si abia atunci te poti lupta si la pustie".
Parintele staret era realist. Noi vorbim, dar rareori punem in practicam pentru ca nu vrem sa renuntam la presupusa noastra intelepciune, la voia noastra. De aceea e greu, dar cu ajutorul harului Duhului Sfant nu imposibil. Spunea:
"Nu stiu ce sa zic... Astazi sunt toate bunatatile si inlesnirile in Sfantul Munte, dar parca nu mai este pacea si sporirea duhovniceaca de alta data. Erau parinti sfinti, simpli si sinceri".
Si apoi:
Parintii vechi erau rabdatori in boli, in ispite, in incercari si nu uitau scopul lepadarii lor de lume, care era mantuirea sufletelor. Aveau adevarata instrainare, viata lor a fos impreuna-tesuta cu osteneala, fugeau de inlesniri si comoditati si aveau duh monahal. Aveau simplitatea si autenticitatea caracterului si-i simteai apropiati, odihnitori. Cand veneau sa ceara sfat sau sa te cerceteze, veneau cu gand simplu, iar nu iscoditori.
Uneori ne spunea parintele Staret: "Ei, slava Domnului ca e bine. Eh, voi sunteti oameni", iar alta data se mai scapa si zicea: "Ei, oameni stricati la minte!". Adica, pentru ca suceam cu intelegerea noastra stramta, egoista si patimasa chiar cuvintele cele puternice, simple si intelepte ale lui.
Cel ce are simplitate duhovniceasca are unitate launtrica si, de aici, forta duhovniceasca. Omul modern este foarte slab si impartit launtric, si, de aici, o lipsa de limpezime si robustete launtrica. Parintele Staniloae spune intr-o scolie la Filocalia IX:
Staretul Dionisie vorbeste despre simplitatea sfanta, adica de sinceritatea duhovniceasca ca o raportare la realitatile vremurilor noastre care sunt marcate de o lipsa de autentic, o continua contra-facere, artificialitate, chiar falsitate.
Se cauta recuperarea unor traditii autentice, dar, cand se amesteca "intelepciunea veacului acestuia" in aceasta cautare, se ajunge, de multe ori, la o puternica artificialitate.
Parintele spunea:
Sinceritatea fata de Dumnezeu, fata de scopul nostru duhovnicesc implica si o hotarare, o barbatie duhovniceasca sustinuta. Sinceritatea adevarata implica eliminarea autosuficientei, a ideii despre sine, care este cladita pe minciuna.
Pe baza sinceritatii duhovnicesti putem lupta cu fatarnicia si cu viclenia. Starea de fatarnicie, de viclenie duce la neiertarea din inima a fratelui, ne facem "slugi viclene". De aici, viclenia si fatarnicia duc la ratarea pocaintei adevarate. Parintele spunea:
Se manifesta, adeseori, lipsa de sinceritate, de fidelitate in relatia de temelie Batran-ucenic, Staret-ucenic, in relatiile dintr-o obste, sau lipsa de sinceritate fata de mostenirea traditiei monahale sau patristice. Setea pe care ar trebui sa o avem pentru Hristos, dorinta aceasta a noastra este afectata de nesinceritate si egoism. Il chemam pe Hristos prin rugaciune - chipurile -, dar trebuie sa venim catre El cu simplitate, cu sinceritate si cu hotarare, adica sa ramanem pentru totdeauna sub acoperamantul harului.
Daca suntem nesinceri in adancul nostru, daca avem viclenie si deci iubire de sine, atunci nu primim raspuns de la Domnul. Parintele spunea:
Parintele Dionisie accenutua invatatura despre smerita cugetare si era adevarat smerit cugetator. Si invatatura se despre rugaciune nu se dezvolta in tehnici, ci punea mereu accentul pe smerita cugetare ca cea care creeaza premisele rugaciunii curate si mentine trezvia mintii si acoperamantul harului.
Chiar cand il auzeai intamplator la chilie, noaptea, cateodata, zicand cu voce rugaciunea lui Iisus, accentul se vedea pus intr-un mod delicat si de neimitat pe "miluieste-ma pe mine, pacatosul".
Parintele accenuta:
Coloana vertebrala a Ortodoxiei este lucrarea duhovniceasca, launtrica, isihasta, adica rugaciunea mintii ca inaintare in curatie, luminare si desavarsire. Fondul pietist este insa cat se poate de vatamator in spatiul ortodox.
Carentele si influentele intelectualiste, sentimentaliste, psihologizante si solutiile de compromis aparute in spatiul duhovnicesc din aceste directii sunt discutabile.
Batranul Dionisie avea forta duhovniceasca, adica in Duhul Sfant. Si era o prezenta duhovniceasca, care, prin cateva cuvinte, prin lucrarea harului Duhului Sfant putea sfarama inima impietrita. Era omul Duhului si harul Duhului Sfant lucra personal catre alta persoana dupa nevoile acelei persoane.
L-am auzit in chilia lui spunandu-mi:
Dar baza lucrarii a fost smerita cugetare. Si aici imi amintesc de un cuvant al Sfantului Paisie Aghioritul catre maicile de la Suroti, care m-a ajutat intr-o lamurire launtrica:
Alaturi de sinceritate, Parintele Dionisie aseza si barbatia duhovniceasca:
Parintele Arsenie Boca, o personalitate duhovniceasca a veacului trecut in Ortodoxia romaneasca, spunea:
Una dintre cele mai mari si mai importante arme pentru indepartarea deznadejdii, care ne asalteaza calatoria noastra duhovniceasca, este barbatia. Barbatia este gandirea curajoasa, este nadejdea desavarsita in Dumnezeu.
Batranul Dionisie spunea:
Parintele mai spunea:
Lucrarea barbatiei duhovnicesti este sa guvernezi cele cinci simturi incat sa nu fie molipsit omul cel din launtru si cel din afara, adica inima si trupul. Stradania pe care o depune omul pentru a-si pastra simturile curate, incat sa nu fie imbolnavite trupul si inima, este aceea care dezvaluie barbatia duhovniceasca si chiar o cultiva mai mult.
Dar chiar si dupa o alunecare, dupa savarsirea pacatului este nevoie iarasi de aceasta barbatie duhovniceasca. Atunci trebuie sa se intoarca complet la Dumnezeu, inspirat de harul Lui si dragostea Lui.
Cantarea autentic bizantina este plina de barbatie duhovniceasca. Batranul Dionisie a fost un bun psalt care a imbinat barbatia cu umilinta duhovniceasca.
Intr-un anumit sens, in modul lui de a fi, in prezenta lui se imbina smerenia cu maretia duhovniceasca si ii dadea acea putere duhovniceasca, acea forta si echilibru launtric de la Duhul Sfant.
Parintele spunea:
Astfel, puterea iutimii despatimita poate fi numita curaj duhovnicesc, barbatie duhovniceasca.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune:
Parintele spunea:
Duhul foarte lumesc, care-l stapaneste pe omul zilelor noastre cu o viata cat mai usoara, cu cat mai mult confort, dar cu cat mai putina truda, influenteaza si spatiul duhovnicesc. Adica vrem reusite duhovnicesti cu cat mai putin efort, fara incercari, dupa un program al nostru rationalist.
Batranul Dionisie spunea:
"inainte era foarte greu de trait, osteneala multa, nevoie, saracie, dar multa bucurie duhovniceasca, simplitate, prostime sfanta... Astazi e multa tulburare sufleteasca si nu mai este bucuria aceea simpla".Si apoi:
"Ma tulbur si ma necajesc pentru ca eu i-am prins pe batranii Parinti cu simplitate duhovniceasca, dar sinceritate, iar acum... nu pot sa inteleg. Ti-e frica sa zici un cuvant duhovnicesc ca te rastalmacesc".
Uneori ne spunea parintele Staret: "Ei, slava Domnului ca e bine. Eh, voi sunteti oameni", iar alta data se mai scapa si zicea: "Ei, oameni stricati la minte!". Adica, pentru ca suceam cu intelegerea noastra stramta, egoista si patimasa chiar cuvintele cele puternice, simple si intelepte ale lui.
Cel ce are simplitate duhovniceasca are unitate launtrica si, de aici, forta duhovniceasca. Omul modern este foarte slab si impartit launtric, si, de aici, o lipsa de limpezime si robustete launtrica. Parintele Staniloae spune intr-o scolie la Filocalia IX:
"Dar pentru cei ce ajung la simplitatea nevinovatiei, ele nu mai sunt de trebuinta (cunoasterea mestesugurilor diavolesti). Simplitatea lor e ea insasi o pavaza impotriva tuturor uneltirilor mestesugite ale diavolului. Ei nu mai pot fi clintiti din nevinovatia lor".
Sinceritatea
Staretul Dionisie vorbeste despre simplitatea sfanta, adica de sinceritatea duhovniceasca ca o raportare la realitatile vremurilor noastre care sunt marcate de o lipsa de autentic, o continua contra-facere, artificialitate, chiar falsitate.
Se cauta recuperarea unor traditii autentice, dar, cand se amesteca "intelepciunea veacului acestuia" in aceasta cautare, se ajunge, de multe ori, la o puternica artificialitate.
Parintele spunea:
"Mantuirea atata-i de usoara daca suntem noi sinceri, dar daca suntem vicleni, vai de capul nostru!"; sau
"Dumnezeu, daca vede ca aplecarea inimii tale nu-i falsa, atunceati-ajuta neaparat, e cu neputinta sa nu-ti ajute"; sau:
"Acuma, tu, daca te duci iar, si iar si faci lucrul acela, inseamna ca-i o spovedanie falsa".
Sinceritatea fata de Dumnezeu, fata de scopul nostru duhovnicesc implica si o hotarare, o barbatie duhovniceasca sustinuta. Sinceritatea adevarata implica eliminarea autosuficientei, a ideii despre sine, care este cladita pe minciuna.
Pe baza sinceritatii duhovnicesti putem lupta cu fatarnicia si cu viclenia. Starea de fatarnicie, de viclenie duce la neiertarea din inima a fratelui, ne facem "slugi viclene". De aici, viclenia si fatarnicia duc la ratarea pocaintei adevarate. Parintele spunea:
"Da, daca punem adevarata pocainta, oricat de departati am fi de Dumnezeu, Dumnezeu este Dumnezeul milei si al indurarilor si, daca ne pocaim, tot atuncea ne iarta si ne imbratiseaza. Dar trebuie ca pocainta sa fie sincera, nu dintr-o parte"; sau
"Nu judecati ca cineva o sa sporeasca duhovniceste umbland cu viclesug. O sa sporeasca pe moment, din lucrarea satanei, dar mai pe urma... Sfintii Apostoli, Prorocii ne-au aratat prea bine calea pe care sa mergem, stim prea bine; doar citim toata ziua, dar daca nu bagam de seama..."
Se manifesta, adeseori, lipsa de sinceritate, de fidelitate in relatia de temelie Batran-ucenic, Staret-ucenic, in relatiile dintr-o obste, sau lipsa de sinceritate fata de mostenirea traditiei monahale sau patristice. Setea pe care ar trebui sa o avem pentru Hristos, dorinta aceasta a noastra este afectata de nesinceritate si egoism. Il chemam pe Hristos prin rugaciune - chipurile -, dar trebuie sa venim catre El cu simplitate, cu sinceritate si cu hotarare, adica sa ramanem pentru totdeauna sub acoperamantul harului.
Daca suntem nesinceri in adancul nostru, daca avem viclenie si deci iubire de sine, atunci nu primim raspuns de la Domnul. Parintele spunea:
"Sa nu ne tulburam ca sunt vremuri grele. Noi sa ne osarduim sa ne facem datoriile noastre (duhovnicesti) fata de Dumnezeu si El nu ne va lasa. Ne va lumina ce sa facem la timpul potrivit. Dumnezeu stie ca suntem sinceri in scopul nostru, ca am venit pur si simplu pentru mantuire"Si apoi spune:
"De aceea, trebuie intai sa te smeresti, sa zici asa ca "nu stiu nimic", iar apoi harul Sfantului Duh se pogoara peste tine, fiind tu sincer, si daca nu te duci cu ganadul indoit, pogoara harul Sfantului Duh, smerita cugetare"si apoi:
"daca faci ascultare si taierea voii un timp, cu sinceritate duhovniceasca, atunci se pogoara harul Duhului Sfant in inima si mintea ta cu smerita cugetare si daca o ai pe aceasta, abia atunci poti sa te iei la tranta cu puterile diavolesti. Dar pana acolo?"Asadar, parintele accentua tot timpul ca este nevoie sa luam o atitudine corecta inaintea lui Dumnezeu. Sincer, simplu, cinstit, smerit, cu sentimentul realitatii noastre sa chemam numele Domnului. Cei vechi erau atat de daruiti lui Hristos, atat de mult Il iubeau si deci atat de deschisa era inima lor, intru sinceritatea inimii, incat nu era nevoie sa intrebuinteze un anumit fel de rugaciune, sa foloseasca anumite tehnici. In acest sens Sfantul Ioan Scararul nu dezvolta tehnici, variante de rugaciune.
Parintele Dionisie accenutua invatatura despre smerita cugetare si era adevarat smerit cugetator. Si invatatura se despre rugaciune nu se dezvolta in tehnici, ci punea mereu accentul pe smerita cugetare ca cea care creeaza premisele rugaciunii curate si mentine trezvia mintii si acoperamantul harului.
Chiar cand il auzeai intamplator la chilie, noaptea, cateodata, zicand cu voce rugaciunea lui Iisus, accentul se vedea pus intr-un mod delicat si de neimitat pe "miluieste-ma pe mine, pacatosul".
Parintele accenuta:
"Totul este inceputul la toata lucrarea, incepatorul trebuie sa-si corecteze viata, ca sa se apropie de Dumnezeu, fiindca rugaciunea mintii nu-i lucru usor si n-o poate dobandi omul decat numai prin smerita cugetare. Oricat de nevoitorar fi, oricate sute si mii de metanii si oricate privegheri ai face, toate sunt bune, ca astea sunt lucruri hotarate de Sfintii Parinti cu mare intelepciune, dar varful bunatatilor este a te smeri, a te smeri inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Temelia tuturor bunatatilor este smerita cugetare. De aceea, trebuie intai si intai sa faci ascultare superiorilor si sa-ti tai voia. Inaintea superiorului tau si inaintea altora sa n-ai voia ta, caci vrajmasul, ispititorul cu asta ne biruieste, cu inceputul inaltarii mintii. A nu-ti taia voia si a fi impotriva e inceputul inaltarii mintii, al egoismului".Temelia oricarei lucrari duhovnicesti este smerita cugetare. Parintele spunea:
"S-a schimbat lumea. Astazi nu mai este dragoste pentru ca nu mai este sinceritate"
"Sa avem dragoste de aproapele, sa nu avem dragoste vicleana, adica sa fac alegere ca acela e viclean, ca celalalt e asa. Eu trebuie sa-i iubesc pe toti ca pe mine insumi, caci asa imi porunceste Biserica"Am pus accentul pe simplitate, pe sinceritate duhovniceasca si mai departe vom vorbi despre barbatia duhovniceasca, pentru ca acestea trei, lucrate curat in sensul duhovnicesc, elimina elementele de pietism din spatiul ortodox. Ma refer la pietism ca "boala" in spatiul ortodox.
Coloana vertebrala a Ortodoxiei este lucrarea duhovniceasca, launtrica, isihasta, adica rugaciunea mintii ca inaintare in curatie, luminare si desavarsire. Fondul pietist este insa cat se poate de vatamator in spatiul ortodox.
Carentele si influentele intelectualiste, sentimentaliste, psihologizante si solutiile de compromis aparute in spatiul duhovnicesc din aceste directii sunt discutabile.
"Parinte, de ce vin oamenii acestia la mine, eu nu am darul cuvantului, sa mearga la Batranul Iosif, jos la manastire, ca el are darul cuvantului. De ce vin la mine? Eu nu am dus o viata duhovniceasca".Si era foarte sincer cand spunea acestea, se necajea cu adevarat ca un copil. In alt loc, parintele spunea:
"vedeti ce lucru infricosator pe care omenirea nu-l baga in seama? Daca nu-i dragoste, nimica nu este. Dumnezeu, scriu toate Sfintele Scripturi si toti Sfintii Parinti, dragoste este. Vezi? Daca nu este dragoste, nu este niciun folos. Toate faptele bune sunt bune - si postul, si metaniile, si toate celelalte fapte bune -, dar daca nu e dragoste nu e niciun folos. Adica, dragostea acopera varful tuturor faptelor bune. Asta-i sfarsitul, caci daca este dragoste, esti aproape de Dumnezeu"Parintele Dionisie spune limpede ca doua sunt varfurile faptelor bune: dragostea si smerenia, adica smerita cugetare. In ultimii ani ai vietii a pus accentul mai mult pe dragoste.
Dar baza lucrarii a fost smerita cugetare. Si aici imi amintesc de un cuvant al Sfantului Paisie Aghioritul catre maicile de la Suroti, care m-a ajutat intr-o lamurire launtrica:
"Una este virtutea: smerenia. Dar fiindca nu intelegeti aceasta, hai sa va spun ca este si dragostea. Dar, oare, cel care are smerenie nu are si dragoste?"Faptul ca Sfantul Paisie pune astfel problema si stiam de la Batranul Dionisie ca viziunea lui duhovniceasca este in acelasi sens cu Sfantul Paisie, lamureste ca fara smerita cugetare nu poate fi adevarata dragoste in Hristos, adica dragoste in adevar. Pentru vremurile noastre aceste marturii patristice vii sunt foarte importante.
Bărbăția duhovnicească
Alaturi de sinceritate, Parintele Dionisie aseza si barbatia duhovniceasca:
"Ei, da, noi trebuie sa fim sinceri! Cand ne ducem catre Domnul, sa ne ducem pentru totdeauna aproape de El, sub umbra harului Sfantului Duh"Adica sa avem barbatia duhovniceasca cu sinceritate. Ca sa ramanem sub har ne trebuie hotarare, curaj si, in primul rand, curajul de a ne smeri. Numai prin smerita cugetare si pocainta ramanem sub har, chiar daca sunt incercari. Batranul Dionisie spunea:
"Parinte, problema nu este ca ne mai poticnim sau cadem, ci, mai ales, ca nu vrem sa ne ridicam".Sa ne ridicam prin pocainta si prin barbatie duhovniceasca, care alunga deznadejdea.
Parintele Arsenie Boca, o personalitate duhovniceasca a veacului trecut in Ortodoxia romaneasca, spunea:
"Harul vine, dar numai atras de hotarari mari. Hotararea de a deprinde smerenia e una din cele mai eroice hotarari"
Una dintre cele mai mari si mai importante arme pentru indepartarea deznadejdii, care ne asalteaza calatoria noastra duhovniceasca, este barbatia. Barbatia este gandirea curajoasa, este nadejdea desavarsita in Dumnezeu.
Batranul Dionisie spunea:
"Nu trebuie sa ne dam batuti cu nici un pret. Sa stai asa cu constiinta, ca un soldat la datorie. Gata de lupta".Altadata spunea:
"Sa te lupti din rasputeri ca sa instalezi in sufletul si in inima ta smerita cugetare. Numai asa poti sa dobori mandira."Si, intrebat fiind despre cum poate fi luptata mandria, batranul Dionisie spunea:
"Cerand ajutorul Domnului si, din buna vointa a ta, sa arati ca esti barbat. Si daca arati ca ai barbatie in tine, ceri si ajutorul bunului Parinte ceresc si, incet, incet, incet poti sa pui temelia tuturor faptelor bune, smerita cugetare".Altadata spunea:
"Parinte, sa tii minte: cand vei avea ispitele cele mai mari sa nu dai inapoi, sa nu-ti pierzi rabdarea, ci sa te rogi cu smerenie Domnului. Nu ca si cum ai avea dreptul, ca asta e inaltare si e urata rugaciunea asta inaintea Domnului. Noi, dupa adevar, nu avem nici un drept inaintea lui Dumnezeu decat sa ne smerim continuu".Sfintii Parinti dau o mare valoare barbatiei duhovnicesti. Sfantul Ioan Scararul spune:
"Barbatia intreaga dobandeste si Il vei avea pe Dumnezeu invatator rugaciunilor tale. Numai sufletul curajos inviaza mintea care moare (intunecata de patimi). Acela care are barbatie este eliberat de influenta diavolului si-si vindeca sufletul".Sfantul Nil Ascetul spune:
"Straduieste-te la multa smerita cugetare si barbatie si sa nu se agate rautatea demonilor de sufletul tau".Sufletul curajos nu-si curma pocainta, nu asteapta mangaieri trupesti. Are cuget automustrator si ingrijirea de sine cea fara de grija.
Parintele mai spunea:
"Care este adevarata smerenie? Nu sa fugi, ci sa ramai, cu rabdare si curaj, sa treaca ispitele peste tine. Aceasta este adevarata smerenie, care nu poate fi cu lasitate, ci cu barbatie duhovniceasca. Sa spui: "Asa merit! Asa trebuie pentru mine. Ceilalti sunt sfinti, eu sunt rau". Asta sa o spui in orice situatie ai fi".Iar alta data spunea:
"Ca asta-i arma lui, ca sa ne strice mintea. Dar noi sa ne aratam barbati duhovnicesti. Cat putem sa ne luptam sa nu primim ganduri necurate... Trebuie sa ai barbatie duhovniceasca atuncea. Nu ca vine de-acuma ispititorul si-ti pune clopotelul la urechi, cu fel de fel de nenorociri de-ale lui, si noi sa-l ascultam. Nu! Cu Dumnezeu inainte".
Lucrarea barbatiei duhovnicesti este sa guvernezi cele cinci simturi incat sa nu fie molipsit omul cel din launtru si cel din afara, adica inima si trupul. Stradania pe care o depune omul pentru a-si pastra simturile curate, incat sa nu fie imbolnavite trupul si inima, este aceea care dezvaluie barbatia duhovniceasca si chiar o cultiva mai mult.
Dar chiar si dupa o alunecare, dupa savarsirea pacatului este nevoie iarasi de aceasta barbatie duhovniceasca. Atunci trebuie sa se intoarca complet la Dumnezeu, inspirat de harul Lui si dragostea Lui.
Cantarea autentic bizantina este plina de barbatie duhovniceasca. Batranul Dionisie a fost un bun psalt care a imbinat barbatia cu umilinta duhovniceasca.
Parintele spunea:
"Darul lui Dumnezeu intotdeauna ne ajuta, nu exista niciodata sa nu ne ajute, dar vezi, fiindca suntem liberi, de la Dumnezeu avem stapanire de sine si trebuie sa te lupti. Tu, daca esti barbat, de-acuma asta-i o putere duhovniceasca"Apoi:
"Da, totul asta-i: lupta sa taiem patimile. Vesnic lupta noastra este sa taiem patimile"Apoi:
"Harul Sfantului Duh ajuta, dar asta daca noi suntem barbati; dar, daca noi plecam imediat capul la ispita, atunci ce mai este de facut? Si ispite sunt nenumarate, fiindca ispititorul este duh si este mestesugaret si ne inseala usor".Lupta impotriva patimilor, a pornirilor rele ale omului celui vechi, in chip esential ia forma luptei launtrice impotriva gandurilor semanate de diavol, a luptei contra ispitelor. Puterea iutimii apare ca un adevarat motor al vietii duhovnicesti, ca forta care indeparteaza raul care misca sufletul si-l ridica la Dumnezeu.
Astfel, puterea iutimii despatimita poate fi numita curaj duhovnicesc, barbatie duhovniceasca.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune:
"Iutimea, dupa fire, are in sine barbatia".Mintea luminata duhovniceste are nevoie de iutimea cea dupa fire, care este barbatie dinamizatoare a vietii duhovnicesti. Barbatia duhovniceasca este ca un nerv duhovnicesc. Cu adevarat, nici vorba nu poate fi de viata duhovniceasca fara lupta; omul nu poate primi puterea pe care i-o da Dumnezeu, daca nu-si incordeaza intreaga sa putere; fara barbatie, el nu poate infrunta neincercatele atacuri ale vrajmasilor mantuirii sale si nu poate strabate impletiturile viclene ale acestora. Daca luarea-aminte ii lumineaza si netezeste calea, prin smerita cugetare si rugaciune, prin barbatie duhovniceasca inainteaza el pe aceasta cale si o strabate pana la capat.
Parintele spunea:
"Nu numarul anilor in manastire te mantuieste - dreapta socoteala si hotararea intru cele adevarate";apoi:
"Mare lucru. Eh, stiu destul de bine cum trebuie sa urmam, dar uite, degeaba stim, daca nu folosim ceea ce vorbim. Dar mila Domnului la toata lumea".
Duhul foarte lumesc, care-l stapaneste pe omul zilelor noastre cu o viata cat mai usoara, cu cat mai mult confort, dar cu cat mai putina truda, influenteaza si spatiul duhovnicesc. Adica vrem reusite duhovnicesti cu cat mai putin efort, fara incercari, dupa un program al nostru rationalist.
Batranul Dionisie spunea:
"Mare lucru, astazi sunt atatea carti duhovnicesti si multi citesc. Problema e ca cei ce vin in manastiri si au citit si inteles dupa mintea lor aceste carti, mai greu te vei intelege cu ei. Toti vor sa se mantuiasca dupa ideea lor"Astazi este o bucurie aplecarea catre Sfintii Parinti a multor tineri si venirea lor la manastire, dar problema unei adevarate formari duhovnicesti este destul de delicata. Invatatura Batranului Dionisie, bazata pe adanca sa experienta in Duhul Sfant creaza bazele si premisele unui inceput de formare duhovniceasca daca exista o dispozitie corecta si rabdare. In nici un caz cuvintele si invatatura Parintelui nu dau o sterila satisfactie intelectuala, ci sunt profund duhovnicesti, puternice, temeinice.
Sursa transcrierii: Cuviosul Dionisie de la Colciu, Ed. Doxologia, Colectia Duhovnicul, 2017
Ieromonahul Ignatie de la Chilia „Sf. Ipatie”, Vatoped -
Despre părintele Dionisie Ignat
LEGATURI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu