duminică, 22 iulie 2018

Sfânta Maria Magdalena, învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu. Sfânta care îți ia tristețea și îți încălzește inima


Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii

- extras dintr-un cuvant al Arhim. Emilianos Simonopetritul 


Fara indoiala trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru privegherea noastra. Am facut-o urmand traditia Bisericii noastre, care, imitand cetele ingeresti, a randuit savarsirea privegherilor la pomenirea sfintilor.

Desi sarbatorim in fiecare an hramul mult-laudatei Sfintei Maria Magdalena, totusi bucuria noastra nu este mai putina. De-a lungul intregii nopti, bucuria inimilor noastre a fost foarte mare. Cred ca provenea mai ales de la mireasma Sfintei Magdalena, dar, in acelasi timp, si de la faptul ca ne-a dat putinta sa avem comuniune duhovniceasca, o desfatare obsteasca de tainele ceresti, pe care ea insasi ni le-a descoperit. 

Am cunoscut-o mai intai pe Sfanta ca pe un vas al demonilor (cf. Mc. 16, 9; Lc. 8, 2), asa cum este aproape fiecare trup, fiecare muritor. Cu toate acestea, avea inlauntrul ei semintele dumnezeiestii adunari, ale putintei de a cuprinde in sine iluminarile ceresti. Lucrul acesta se vede din recunostinta pe care a avut-o fata de Invatatorul ei, prin faptul ca, pe de-o parte, s-a schimbat si a devenit un vas dumnezeiesc, iar pe de alta parte, prin faptul ca L-a urmat si ca a propovaduit slava si maretia Lui.

Am cinstit si ne-am inchinar la acest vas, care este un rod al Sfantului Duh, o persoana plina de dumnezeiestile haruri ale cunostintei duhovnicesti si ale impartasirii de Preasfanta Treime. Duhul Sfant a umplut-o si a facut din ea o fiica a Sionului, o prorocita, o sfanta; si asa ne insufleteste pe noi prin sfintele ei moaste. Prin sfintele lor moaste sfintii ne transmit harul si slava pe care le-au primit de la Dumnezeu.  [...] 

Sfanta Magdalena, prin neintinarea trupului ei, pluteste pe raul sfintilor, care este trupul lui Hristos, iar cand ne atingem de mana ei cu buzele si cu inima sau cand o privim, ne face sa ne adancim si noi in acelasi rau. Atunci simtim ca ne uneste cu mintea tuturor sfintilor, ca ne atingem si noi de Domnul, ca izvoram mir si ca suntem partasi la puterile si la darurile ei. Este oare o minciuna? Cinstindu-i amintirea, ni se iarta pacatele, iar mijlocirea ei ne apropie si mai mult de Dumnezeu. [...] Este învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu.


Cand numele ei este rostit, ne amintim intotdeauna de momentul in care si-a ridicat mana si a vrut sa-L atinga pe Hristos si, totodata, ne amintim de raspunsul Domnului: "Nu Ma atinge, pentru ca inca nu M-am suit la Tatal Meu" (In. 20,17). Spunandu-i: "Nu Ma atinge!", Hristos a vrut sa-i arate atingerile imateriale cu care ar putea sa-L prinda si sa-L pipaie. In realitate, cuvantul "Nu Ma atinge!" a fost o expresie plina de tandrete a Domnului fata de neputinta unei femei. S-a purtat cu ea cu atata noblete, ca sa evite sa-i spuna: "Inca nu stii Cine sunt?". Asadar, i-a spus simplu: "Nu Ma atinge!", ca si cum i-ar fi spus: "Ce rost are sa atingi ceea ce vezi? Trebuie sa te impartasesti de ceea ce se ascunde dincolo de cele vazute!"

Astfel vorbind foarte simplu, Domnul i-a aratat cum va trebui sa-L simta. Cand privim cortegiul unui rege, vedem cum il inconjoara strajile, lancierii, flamurile. Toate acestea aproape ca il acopera, dar cu totii stim ca ele sunt niste indicii ale prezentei regelui. Tocmai acest lucru a vrut sa i-l spuna si Domnul, cu atata subtirime, Sfintei: "Nu privi la cele din afara, ci priveste la ceea ce insoteste trupul Meu!"

"Nu Ma atinge!" inseamna: "cand Ma voi sui la Tatal Meu, atunci vei putea sa te atingi de trupul Meu cel preacurat, atunci vei putea sa Ma ti in mainile tale, atunci vei putea sa-Mi pipai si ranile, si trupul Meu indumnezeit, si intreaga Mea dumnezeire".

Lucrul acesta l-a realizat fecioara Magdalena, i l-a daruit Hristos. Nu numai ca a invrednicit-o sa-L atinga, ci si sa-L primeasca pe Hristos intreg, sa-L imbratisesze, sa-L sarute si sa-L poarte in adancul inimii ei, in timp ce mai inainte abia putea sa-L vada cu ochii trupesti. In clipa in care s-a dus sa-L atinga, L-a privti in mod exterior, si de aceea atingerea ar fi fost una exterioara, nu ar fi avut nici o urmare pentru cer, ar fi fost o simpla fapta omeneasca, s-ar fi stins in tarana. In schimb, atingerea duhovniceasca pe care Hristos i-a dezvaluit-o in acel moment, ajutand-o pe Sfanta Magdalena sa o realizeze, urma sa ramana pe veci, sa fie o atingere continua, care uneste fiinta ei muritoare cu viata nemuritoare a Sfintei Treimi. Prin cuvintele "Nu Ma atinge!", Domnul i-a aratat ca putea sa-L pipaie cu dor si cu lepadare de sine pe Cel iubit. 

Daca iudeii nu ar fi inteles ca nourul luminos si ca stalpul de foc erau prezenta si lucrarea lui Dumnezeu, nu s-ar fi folosit cu nimic. Lucrul acesta trebuia sa-l inteleaga si ea. Prin urmare, cuvantul Domnului era un acoperamant al realitatii, pentru ca Sfanta sa nu fie ranita daca i-ar fi spus in mod direct ca nu-L cunoaste. Dar, in acelasi timp, era si o dovada ca Cel vazut si pipait era ceva mai mare decat stalpul de foc si decat nourul luminos. In El era cuprins Duhul, harul, lumina, intreaga Sfanta Treime. Asa cum vor spune ulterior Parintii Bisericii, Domnul a invrednicit-o "sa-i dezvaluie putin Dumnezeirea", asa incat mintea ei de femeie sa o poata cuprinde si, in cele din urma, sa o absoarba. I-a deschis putin usa teologie, asa incat sa poata simti si sa se poata desfata inteligibil de atingerea de Dumnezeul cel ascuns. Sfanta Magdalena L-a simtit, si la aceasta priveghere ni L-a descoperit si noua, de-a lungul intregii nopti. 

Am putea sa spunem ca pentru noi a fost rostit cuvantul "Nu Ma atinge!", ca pentru noi a fost trimisa Sfanta Magdalena si ca pentru noi aceasta noapte a fost deschiderea "pentru putin" a usii cerului, prin dezvaluirea invataturilor si contemplarii Domnului. Sfanta Magdalena ne-a inmiresmat si pe noi cu mirul Sfantului Duh si cu deschidera portii cerurilor. Smerita Mironosita, vazandu-ne pe noi, netrebnicii ei fii, spune impreuna cu Biserica: "Stralucit-a frumusetea mea!", ati facut sa-mi straluceasca frumusetea si mai mult! [...]

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvantari mistagogice la sarbatori



Arhim. Elisei de la Man. Simonos Petra povestind trei minuni recente

 lucrate prin moaștele Sfintei Maria Magdalena



După cum știți, moaștele Sfintei Maria Magdalena au caracteristica de a fi calde. Este o căldură fizică care se manifestă și pe care o putem percepe. Unii resimt această căldură într-un mod foarte puternic, alții mai puțin. Într-o zi ne-am dus pe un vas pentru a duce moaștele la închinare, unui grup de pelerini. Acest grup a cerut să aducem, de asemenea, moaștele Sfintei Maria Magdalena. Am dus moaștele și o doamnă, dintre pelerini, ne-a spus: "Moaște calde? Ce mai e și asta? Ce tot spuneți? Astea sunt povesti!" Dar vroia totuși să le venereze - nu era o femeie necredincioasă, avea credință, dar pur și simplu spunea: "ce mai e și asta?". Deci, oamenii au început să treacă prin fata moaștelor pentru a se închina Sfintei. Vine și rândul acestei doamne sa sărute moaștele, dar de îndată ce gura ei a atins moaștele, a simțit o arsură intensă pe buze. A spus celor cu care era: "cu adevărat sunt calde, chiar m-au fript!". Si a cerut cremă pentru a-și calma durerea. Deci, iată, este important ca oamenii să înțeleagă, și pentru această doamnă, de asemenea. Ea spunea mai apoi: "Acum, nu doar că o venerez, dar voi spune peste tot greșeala mea, căci am refuzat să cred că Sfânta Maria Magdalena degajă căldură".

Un al doilea eveniment s-a petrecut recent în timpul unui voiaj în România. Acolo se întâmplă ca credincioșii să atingă moaștele cu mâinile lor. Era atâta lume încât ne era teamă să ne îmbrâncească și să ne ia moaștele. Le ating, pun vesminte deasupra și asta ar putea să pericliteze moaștele. Deci ne-am spus: să punem un geam de plexiglas pe deasupra moaștelor pentru a le proteja. De obicei mana este accesibilă direct, printr-o deschizătură a raclei. Dar, punând un plexiglas, credincioșii nu vor putea resimți căldura. Să precizăm că monahii care erau însărcinați să vegheze la moaște erau în mod particular amabili, foarte politicoși. Dar acolo nu trebuie să fi politicos, trebuie să poți să-i trimiți pe oameni la plimbare când exagerează. Ei spuneau: "Vă rog"... încet. Dar, în acest caz, nu merge cu "vă rog". Oamenii se aruncă pe moaște și trebuie să fi sever, să spui: "plecați acum sau chem poliția". Deci, am pus un plexiglas pe moaște, și oamenii nu puteau să le sărute direct. Si, în consecință, nu au putut să simtă căldura. In ultima zi, în ajunul plecării noastre din România - nu-mi amintesc foarte bine ce zi era, cred că era o zi de vineri - începând de joi dimineața, am remarcat că moaștele Sfintei Maria Magdalena au început să răspândească bună mireasmă. Locul unde erau s-a umplut de o mireasmă minunată. Ne întrebăm ce se întâmplă. Sfânta Maria Magdalena n-a răspândit o astfel de mireasmă niciodată. Nu face parte din caracteristicile sale. Deci a început joi și vineri plecam la aeroport. Ne-am dus să vedem episcopul și i-am povestit ce s-a întâmplat: "Înaltpreasfinția Voastră, Sfânta Maria Magdalena, aici, în România, degajă mireasmă! Nu știm dacă este din cauza râvnei poporului, sau pentru că ea este bucuroasă de a fi aici, dar, în orice caz, ea răspândește buna mireasmă!". Apoi, încetul cu încetul moaștele Sfintei au redevenit așa cum le cunoșteam.

Putem să dăm un al treilea și ultim exemplu: Sfânta Maria Magdalena are un dar particular. Il cunoaștem datorată experienței Părinților care s-au succedat la mănăstirea noastră. Sfânta Maria Magdalena este un remediu împotriva tristeții. Ești trist? Du-te să o vezi pe Maria Magdalena! Adică dacă te duci să o vezi cu o inimă bine dispusă și nu cu o inimă neîncrezătoare (dacă în inima ta te îndoiești, nu se întâmplă nimic) vei vedea, că venerând [sfintele ei moaște], te vor elibera de tristețe. Îți ia tristețea! Si, ce mai face încă? Dacă ai timp și zăbovești un pic cu ea, vei simți în sufletul tău că îți încălzește inima. Simți asta! Si asta e enorm! Ce să mai zicem de alte minuni?! E suficient! 

Traducere ROF după subtitrarea în franceza



O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii:
Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Condacul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena


Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, umblând în lume cu trup, Mironosiţă, cu adevărat următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ţi-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta şi tămăduiri foarte multe ai făcut şi după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.

 Troparul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena


Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

 Paraclisul Sf. Maria Magdalena cantat de calugarii de la Man. Simonos Petra




LEGATURI:

Doxologia:

Sfantul Munte Athos:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu