"Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele" - zice Domnul

Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele, zice Domnul. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către păstorii care pasc pe poporul Meu: Aţi risipit oile Mele şi le-aţi împrăştiat şi nu le-aţi păzit; de aceea, vă voi pedepsi pentru faptele voastre cele rele, zice Domnul. Şi voi aduna rămăşiţele turmei Mele din toate ţările prin care le-am risipit, le voi întoarce la staulele lor şi vor naşte şi se vor înmulţi. Voi pune peste acestea păstori, care le vor paşte şi ele nu se vor mai teme, nici se vor mai speria, nici se vor mai pierde, zice Domnul. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi: "Domnul-dreptatea-noastră!" De aceea, vor veni zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: "Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului", Ci: "Viu este Domnul, Care a scos şi a adus neamul casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise şi vor trăi în pământul acesta". Despre prooroci: "Mi se sfâşie inima în mine şi toate oasele mi se cutremură; sunt ca un om beat, ca omul biruit de vin, pentru Domnul şi pentru cuvintele Lui cele sfinte; Pentru că s-a umplut ţara de desfrânaţi şi pentru că plânge ţara sub blestem; uscatu-s-au păşunile în stepă; ţinta alergăturii lor este fărădelegea şi ţara lor este nedreptatea. Că profetul şi preotul sunt necredincioşi; şi până şi în casa Mea am găsit răutatea lor, zice Domnul. De aceea, calea lor le va fi ca locurile lunecoase în întuneric; vor fi îmbrânciţi şi vor cădea acolo, căci voi aduce asupra lor nenorocirea în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul. Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul Meu Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru Mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice Domnul Savaot despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată ţara. Aşa zice Domnul Savaot: "Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, care vă profeţesc, că vă înşeală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă dispreţuiesc: "Domnul, a zis că va fi pace peste voi". Şi tuturor celor care urmează inima lor învârtoşată le zic: "Nici un rău nu va veni asupra voastră!" Că cine a luat parte la sfatul Domnului, ca să vadă şi să audă cuvântul Lui? Sau cine a luat aminte la cuvântul Lui ca să-l vestească? Iată vine furtuna Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste capetele necredincioşilor. Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Sale, şi în zilele ce vin veţi pricepe aceasta lămurit.  N-am trimis Eu pe proorocii aceştia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de la ei. Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele. Au doară Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, zice Domnul, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu? Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu, zice Domnul? Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul? Am auzit ce zic proorocii care profeţesc minciună în numele Meu. Ei zic: "Am visat, am văzut în vis". Până când proorocii aceştia vor spune minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor? Cred ei cu visele lor, pe care şi le povestesc unul altuia, să facă uitat, poporului Meu, numele Meu, aşa cum au uitat părinţii lor numele Meu pentru Baal? Proorocul care a văzut vis, povestească-l ca vis, iar cel ce are cuvântul Meu, acela să spună cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grâu curat, zice Domnul? Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărâmă stânca? De aceea iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul. Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: "El a spus". Tot Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea şi duc pe poporul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul. Deci, de te va întreba poporul acesta, sau vreun prooroc, sau vreun preot: "Care este ameninţarea Domnului?" Să le spui: "Ce ameninţare? Am să vă înlătur", zice Domnul. Iar dacă un prooroc sau preot, sau poporul va zice: "Este ameninţarea Domnului", voi pedepsi pe omul acela şi casa lui. Aşa să ziceţi unul către altul şi frate către frate: "Ce-a răspuns Domnul?" sau: "Ce-a zis Domnul?" Iar cuvântul acesta: "Ameninţare de la Domnul", de-acum să nu-l mai întrebuinţaţi, că ameninţare va fi unui astfel de om cuvântul lui, pentru că stricaţi cuvintele Domnului celui viu, cuvintele Domnului Savaot, cuvintele Dumnezeului nostru. Aşa să zici proorocului: "Ce a răspuns Domnul?", sau: "Ce a zis Domnul?" Şi de veţi mai zice: "Ameninţare de la Domnul", apoi aşa zice Domnul: Pentru că spuneţi acea vorbă: "Ameninţare de la Domnul" când Eu am trimis să vi se spună: Nu mai ziceţi "Ameninţare de la Domnul", De aceea, iată vă voi uita cu totul şi vă voi părăsi, şi cetatea aceasta, pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, o voi lepăda de la faţa Mea, Şi voi pune asupra voastră ocară şi necinste veşnică care nu se vor uita".

Ieremia Cap. 23

Părintele Zaharia Zaharou despre inima duhovnicească și despre cum zidim Biserica cea Sfântă înlăuntrul nostru

Părintele Zaharia Zaharou - Despre inima duhovnicească 

Ce este inima duhovnicească?

Inima reprezintă omul lăuntric, este centrul personalității sale. Acolo unde Îl poate întâlni omul pe Dumnezeu, acolo unde poate să Îl caute din libertatea sa asumată, este centrul personalității lui. Si nu poate omul să își afle inima numai cu puterile lui.  

Trebuie să spunem că scopul vieții creștine este de a ni se uni mintea cu inima. Pentru că atunci suntem vindecați, împliniți și putem să ne întoarcem cu toată ființa noastră către Dumnezeu, împlinind cu dumnezeiască cuviință porunca Lui, care ne cere să Îl iubim cu toată inima, din tot sufletul, cu toată ființa noastră. Prin urmare, nu putem să dobândim Duhul Sfânt și să Îl cunoaștem pe Dumnezeu dacă nu ni se va uni mintea cu inima. Si aceasta nu se poate împlini cu puterile noastre omenești. Mintea se unește cu inima numai prin lucrarea harului dumnezeiesc. Si acest har vine atunci când omul își răstignește mintea sa, prin împlinirea poruncilor Învață să trăiască, să gândească, să reacționeze, conform poruncilor evanghelice. Atunci mintea coboară în adâncul inimii; și de acolo se îndreaptă cu totul către Dumnezeu. Atunci este vindecat omul. Nu putem numai cu puterile noastre să împlinim această minune, adică să se unească inima noastră cu Duhul lui Dumnezeu, pentru că, așa cum spune Părintele Sofronie, aceasta este cea mai mare minune din tot universul, din întreaga lume: unirea inimii omului cu duhul lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu ajută mintea noastră de a ni se uni cu inima, însă Dumnezeu ne-a dat diferite mijloace de a înfăptui această vindecare. În primul rând ne-a dăruit Sfânt Numele Lui, Care este purtător al energiei Persoanei Sale. Numele Lui este strâns legat de Persoana Domnului Iisus. Atunci când noi chemam numele Lui, înviază prezența Lui înlăuntrul nostru. Si prin chemarea Numelui Domnului Iisus, adunăm urmele prezenței Domnului înlăuntrul nostru. De aceea, urmele prezenței Lui zidesc Biserica cea Sfânta a Domnului înlăuntrul nostru. Acesta este un mod, este un mijloc.

Ne-a dăruit, de asemenea, cuvântul Lui cel sfânt, care este creator. Domnul a spus la începutul creației: "Să fie!" și toate s-au făcut pentru cuvântul Lui. "Prin cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor"(Ps. 32, 6), după cum spune Psalmistul. Prin urmare, cuvântul Lui este creator, și atunci când noi cercetăm cuvântul lui Dumnezeu, și, mai mult, când ne rugăm cu cuvântul Lui, acesta devine limba noastră, prin care Îi vorbim. Așa cum Dumnezeu ne-a vorbit cu cuvântul Lui, și noi, rugându-ne și vorbind lui Dumnezeu cu cuvântul Lui, învățam limba lui Dumnezeu și acestă limbă face o lucrare creatoare: lasă urmele prezenței lui Dumnezeu în inima noastră. "cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăție" (Col. 3, 16). Să locuiască cu bogăție cuvântul lui Dumnezeu în noi, spune Apostolul și să lase urme ziditoare ale prezenței lui în inima noastră care clădesc Biserica cea Sfânta a Lui din noi. Sfântul Apostol Pavel spune: "Nu știți, oare, că sunteți templul lui Dumnezeu? Si Duhul lui Dumnezeu locuiește întru voi?" (I Cor. 3, 16) Ca și cum ar fi o realitate arhicunoscută. O spune ca pe un lucru obișnuit: "Nu știți, oare, că voi sunteți templu al Duhului Sfânt"?

Așadar ne-a dat aceste mijloace, și încă unul și mai mare: Taina Sfintei Împărtășanii, Liturghia. După cum Domnul a rostit un "cuvânt aspru", după spusele iudeilor, "dacă nu vom manca Trupul Lui și nu vom bea Sângele Lui, nu vom avea viata intru noi". Însa când participam la Taina Sfintei Împărtășanii cu conștiința curată, și ne hrănim cu Trupul și Sângele Lui, atunci ne facem părtași vieții lui Dumnezeu. Se face schimbarea neînsemnatei vieții omenești trecătoare, cu nesfârșită viață cerească a Domnului. Si zidim Biserica Lui cea Sfânta înlăuntrul nostru.  

Dumnezeu ne-a dăruit multe mijloace de a ne apropia de El, dar am făcut referire la cele trei, mai importante: Numele Lui, cuvântul Lui și Trupul Lui cel sfânt cu care ne împărtășim, pentru a avea viata veșnică.
 

Unde gasim libertatea fagaduita?

Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. (2 Cor. 3, 17). Iar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Rom. 8, 9)

Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. (Gal.5, 1) Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.(Gal. 5, 13) Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. (1 Petru 2, 16)

Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.(2 Petru 2, 18-19)

Fiecare lacrima varsata pe pamant curge prin ochii lui Hristos

Evanghelia din Duminica Samarinencii (Ioan 4, 5-42)

Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. 

Iisus i-a zis: 
- Dă-Mi să beau. 

Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 

Femeia samarineancă I-a zis: 
- Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.  

Iisus a răspuns şi i-a zis: 
- Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. 

Femeia I-a zis: 
-Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?  Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?  

Iisus a răspuns şi i-a zis:
-  Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.  

Femeia a zis către El: 
- Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.  

Iisus i-a zis: 
- Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. 

Femeia a răspuns şi a zis: 
- N-am bărbat. 

Iisus i-a zis: 
- Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. 

Femeia I-a zis: 
- Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. 

Şi Iisus i-a zis: 
- Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.  Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.  Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.  

I-a zis femeia: 
- Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. 

Iisus i-a zis: 
- Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.  

Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea? 

Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: 
 - Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?  

Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. 

Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând:
 - Învăţătorule, mănâncă.  

Iar El le-a zis: 
- Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. 

Ziceau deci ucenicii între ei: 
- Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?  

Iisus le-a zis: 
- Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.  Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.  Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.  

Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: 
- Mi-a spus toate câte am făcut.  

Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,  Iar femeii i-au zis: 
- Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

Doxologia [pr. Ioan Valentin Istrati]: Când Izvorul devine sete

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarneancă este exemplul suprem de lecţie de viaţă dat de Dumnezeu omului.

Miez de zi, arşiţă insuportabilă, Fiul lui Dumnezeu ostenit de călătorie, o femeie pornită în mod neobişnuit în miezul zilei să scoată apă. Poate de ruşine, poate de altceva, nu venise dimineaţa, ca toate femeile samarinence la izvor, ci în toiul amiezei, când pământul se aseamănă cu un cuptor.

Pe de o parte, Dumnezeu, Cunoscătorul infinit al sufletelor, cu sufletul samarnencei în palmă, pătrunzând cu vederea iubitoare miile de generaţii de suferinţă, abandon şi speranţă de dedinaintea femeii şi tot viitorul ei apostolic, de jertfă, bucurie şi mărturisire.

Când Hristos doreşte să dăruiască harul dumnezeiesc, să deschidă izvoarele fiinţei spre curgere de lumină, când vede dorul infinit al omului după necreat, El cere ceea ce dăruieşte. Inversează dumnezeieşte rolurile. Izvorul vieţii devine sete pentru cel iubit. Dătătorul de hrană al întregului univers flămânzeşte după iubirea oamenilor. Cel ce odihneşte în mâinile Sale tot neamul omenesc doreşte să-şi plece capul în inima omului purtător de Dumnezeu. Izvorul bucuriei veşnice plânge la mormântul lui Lazăr. Înţelepciunea cea ipoastatică a Treimii întreabă despre evenimentele din Ierusalim, Pâinea cea nemuritoare a veacurilor cere pâine de mâncare de la cel pe care l-a zidit.

Această inversiune de valori este izvorâtă din smerenia Lui infinită, care uneşte paradoxal pământul cu cerul, cele create şi cele necreate, omul cu Dumnezeu. Hristos înţelege durerile omeneşti, nu privindu-le de departe, din condescendenţa unui Cer atotstăpânitor, ci simţindu-le şi plângând pentru pierderea oamenilor pe care i-a iubit. În Întrupare, Hristos îşi frânge inima şi pătrunde în abisul de suferinţă al umanităţii, experiază în iubire părăsirea omului de Dumnezeu, sau mai bine zis a lui Dumnezeu de către om: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

Şi mai mult decât atât: Hristos nu numai că simte durerile lumii, ci este fiecare sărac, fiecare sărman, fiecare suferind al acestei lumi, extinzându-şi dumnezeieşte fiinţa vindecătoare în toţi asupriţii acestui pământ: „Întrucât aţi făcut acestora prea mici fraţi ai mei, Mie Mi-aţi făcut”. Fiecare lacrimă vărsată pe pământ curge prin ochii lui Hristos, se varsă pe obrajii lui Dumnezeu şi se preface în izvor de lumină şi de mângâiere pentru cei ce sunt împovăraţi de jugul acestei morţi.

Apostolia [Pr.Pr. Noël Tanazacq] Întâlnirea personală cu Dumnezeu – pedagogia lui Hristos 

În tradiţia liturgică universală, atât în Răsărit cât şi în Apus, timpul pascal are două perioade: prima parte este o prelungire a sărbătorii Paştelui, cea de-a doua anunţă Cincizecimea şi are în centru taina apei, unul dintre simbolurile persoanei şi economiei Sfântului Duh. Evanghelia celei de-a cincea duminici după Paşti, a Samarinencei (Ioan 4, 4-42) este o frumoasă ilustrare în acest sens. Dar aş vrea să mă opresc astăzi asupra altor două aspecte : întâlnirea extraordinară între Hristos şi femeia samarineancă şi admirabila pedagogie a lui Hristos. Episodul este raportat doar de Sfântul Ioan, şi este o pericopă deosebit de lungă.

Hristos părăseşte brusc Iudeea pentru a merge în Galileea şi trebuie să treacă prin Samaria. Face o oprire către prânz la Sichem[1], şi în timp ce apostolii pleacă să caute merinde, se întâmplă ceva minunat şi neaşteptat: o întâlnire cu o femeie din partea locului care venise să ia apă de la "puţul lui Iacov"[2]. Totul este extraordinar în această întâlnire întâmplătoare. Era absolut imposibil ca această femeie să vină către Iisus şi să-i vorbească, mai întâi pentru că era o femeie (o femeie nu putea să se apropie de un rabbi : îi transmitea întrebările printr-un bărbat, de unde marea mirare a apostolilor de a-L vedea discutând cu o femeie, dar nu îndrăznesc să-I spună nimic) şi apoi pentru că era eretică[3]. Cum ea nu poate să vină către El, Iisus vine către ea; şi cum ea nu poate să-i vorbească, Iisus îi vorbeşte. Şi ce îi spune: "dă-mi să beau"! Lucrul cel mai anodin în plan omenesc, dar extraordinar în plan duhovnicesc: Dumezeu cere de băut făpturii Sale! E răsturnarea valorilor. Hristos îi cere de băut pentru că e obosit de drumul făcut pe jos, şi pentru că Îi este sete, ca om care a primit să poarte în Trupul său urmarea căderii. Dar în această sete a lui Hristos este şi un aspect simbolic: Îi este sete de mântuirea oamenilor.

Ar fi putut să nu se întâmple nimic. Hristos aruncase nada: peştele ar fi putut să nu muşte. Femeia ar fi putut să nu răspundă, din teamă sau din neînţelegere (ar fi putut să-şi spună: nu sunt decât o biată femeie samarineancă, ce am eu cu acest rabin evreu?) sau ar fi putut să-i dea doar să bea, fără să spună un cuvânt. Dar aici se va petrece ceva: femeia va lua frânghia care i se întinde. Va răspunde cu cuvinte potrivite, şi se va înfiripa un dialog între ea şi Hristos, între om şi Dumnezeu. Este întâlnirea vieţii ei şi nu o va lăsa să scape[4].

Dialogul este savuros pentru că folosesc aceleaşi cuvinte dar nu cu acelaşi sens. E un fel de quiproquo care se va dovedi pedagogic: Domnul aduce puţin câte puţin pe femeie la înţelegerea marii taine duhovniceşti a apei. Dar dialogul s-a adâncit aşa curând pentru că primul răspuns al lui Hristos este surprinzător. Nu îi face o lecţie de morală, nici un rezumat din Tora, ci îi deschide inima ("dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu…"). Este un moment emoţionant, aproape tandru, ca şi cum Dumnezeu şi-ar destăinui inima în faţa acestei femei. Iar inima ei este atinsă de simplitatea lui Dumnezeu. Şi atunci ea continuă să-i pună întrebările potrivite.

Apoi deodată, Domnul introduce un nou element, care poate descumpăni: "cheamă pe bărbatul tău". Aceasta ar fi trebuit să provoace o ruptură de dialog. Dar era nevoie ca Domnul să dea Samarinencei ceva care să o facă să înţeleagă că El este Mesia. Fără să fi abordat problema bărbatului, ar fi fost greu să-i vorbească de viaţa ei personală. Răspunsul femeii (care nu a minţit, dar nu a spus tot: răspunsul ei este sibilinic), I-a îngăduit să o facă: iar ea a înţeles pe dată că era un "prooroc". Şi Domnul continuă să o iniţieze până pe culmile teologiei. Atunci ea pune întrebarea ultimă (sau mai degrabă şi-o pune dinaintea lui Iisus, pentru că nu îndrăzneşte să I-o pună direct: «ştiu că are să vină Mesia….»). Văzând că era pregătită, Domnul îi face această revelaţie extraordinară: «Eu sunt Mesia». El care nu a spus nimic cărturarilor şi fariseilor, şi care a tăcut dinaintea lui Irod şi a lui Pilat, Se descoperă acestei femei samarinence ca fiind Mesia! Este uimitor. Domnul se descoperă nu celor înţelepţi şi inteligenţi, ci celor mici şi smeriţi, celor care au o inimă pregătită, şi care luptă.

Există mai multe învăţăminte importante în această emoţionantă şi minunată întâlnire.

Putem admira aici libertatea suverană a lui Hristos, pe care o manifestă adesea în Evanghelie, dar mai ales aici. Hristos distruge tabu-urile, regulile, canoanele, obiceiurile, formalismul, conformismul. El nu va înceta să spună de-a lungul întregii Sale vieţi pământeşti că legea e făcută pentru om şi nu omul pentru lege, că adevărata lege e cea interioară şi nu cea exterioară, că trebuie să luăm aminte mai mult la conţinut ca la vas, la duh mai mult ca la literă, dar degeaba. El va fi urât de preoţii din poporul Său pentru libertatea Sa! Dar preoţii din poporul Său nu-L vor primi ca Mesia, pe când Samaritenii, urmând acestei femei, L-au primit ca pe «Mântuitorul lumii». Ce lecţie admirabilă! Şi e o lecţie şi pentru noi, Biserica, pentru greutatea şi formalismul nostru ecleziastic, pentru obiceiurile noastre, care fac adesea ca esenţialul să fie lăsat la o parte: relaţia personală şi liberă a omului cu Dumnezeu.

Celălalt aspect remarcabil este lupta femeii samarinence: Domnul a aruncat plasa, nada: ea a muşcat şi s-a luptat. A pus întrebările potrivite şi a dat deasemenea răspunsuri potrivite. Când dialogul a riscat să se întrerupă, Domnul l-a relansat cu un nou element. S-a stabilit un fel de dialectică constructivă care a îngăduit lui Hristos să aducă treptat această inimă pregătită la o cunoaşterea din ce în ce mai înaltă a tainelor celor de sus, pentru a atinge în cele din urmă vârful, revelaţia că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Există o sinergie admirabilă între Samarineancă şi Hristos: Hristos voia să o mântuiască, dar şi ea a vrut să fie mântuită.

Tradiţia hagiografică orientală va da un nume Samarinencei: ea este introdusă în Minei cu numele de «Fotini» (cea luminată[5]), a cărei sărbătoare este pe 26 februarie la greci şi pe 20 martie la slavi (şi în Occident).

Sfânta Fotini Samarineanca să ne ajute să trecem de la taina focului (Hristos înviat) la cea a apei, adică a Duhului, care se face în inima noastră izvor dătător de viaţă!

---

[1] Astăzi Napluz (Nablus)  situat la poalele Muntelul Garizim

[2]Puţul lui Iacov, care se află la poalele muntelui Garizim, nu este menţionat în Vechiul Testament, dar este bine cunoscut de pelerini şi arheologi începând cu secolul al IV-lea. Puţul are o adâncime de aproximativ 32 m.

[3] Samarinenii erau o populaţie amestecată provenită în parte în urma colonizării asiriene. La întoarcerea din Exil, evreii au refuzat participarea acestora la reconstruirea Templului. Atunci ei şi-au construit propriul lor templu pe muntele Garizim. Păstraseră Tora, dar nu-i recunoşteau pe Prooroci, de unde neputinţa lor de a cunoaşte pe Mesia. Evreii îi considerau ca necuraţi şi nu aveau nici o legătură cu ei.

[4]Sf Efrem, în comentariul la Diatessaron, spune: «Îşi aruncă nada porumbiţei, nădăjduind astfel să prindă tot stolul » (S.C.n°12 : XII, VI, 16-20).

[5] De la Photos, lumină.

Noutati in Traducerea Ecumenica a Bibliei (TOB): "Domnul atotputernic" devine "Domnul universului"; termenul de iudeu cu mai multe semnificatii si adaugarea a 6 carti deuterocanonice

Pe data de 9 noiembrie a fost prezentata jurnalistilor noua editie a Bibliei in traducere ecumenica (TOB), de catre editorii si membrii comitetului stiintific, in prezenta a trei copresedinti ai Asociatei Ecumenice pentru Cercetare Biblica (AORB) : pastorul Claude Baty, protopopul Nicolas Cernokrak si Monseniorul Francis Deniau, episcop de Nevers. Pentru prima data cele 6 carti deuterocanonice folosite in Bisericile Ortodoxe (3 si 4 Ezdra, 3 si 4 Macabei, Rugaciunea lui Manase si Psalmul 151) au fost introduse in aceasta noua editie.

Stefan Munteanu, profesor la Institutul de Teologe Saint Serge din Paris ne dezvaluie intr-un articol publicat de Alianta Biblica Franceza:

Pentru prima data in lume, biblisti catolici, protestanti si ortodocsi au lucrat impreuna pentru a realiza o traducere moderna a Bibliei. Publicata in 1975, de atunci, Biblia a mai avut 2 importante revizii in 1988 si 2004. Noua editie din 2010 aparuta in luna noiembrie a acestui an, prezinta actualizarea notelor si a introducerilor, ca de altfel si corectari in ceea ce priveste traducerea. Dar mai ales va cuprinde un ansamblu suplimentar de 6 carti deuterocanonice folosite in Bisericile Ortodoxe. Este deci pentru prima oara cand o Biblie imprimata in limba franceza va integra aceste carti.

Acest proiect de integrare a cartilor in noua editie TOB este nascut in urma unei discutii intre Bernard Coyault, Secretar general ABF (Alianta Biblica Franceza) si Stefan Munteanu, profesor la Institutul Saint Serge din Paris. Cu acordul celor 2 edituri, societatea Biblica franceza Bibli'O si Cerf, Asociatia ecumenica pentru cercetare biblica (AORB) a acceptat sa se angajeze asupra unei propuneri a Institutului Saint-Serge, cu privire la organizarea si finantarea proiectului. Initiativa a fost aprobata si incurajata de Consiliul Federatiei Protestante din Franta, Comisia Doctrinala a Adunarii Episcopilor din Franta si Serviciul Mondial de Traducere al Aliantei Biblice Universale. 

Care este importanta introducerii celor 6 carti deuterocanonice pentru Biserica Ortodoxa?

Raspunsul la aceasta intrebare - dat de catre Stefan Munteanu, profesor la Institutul Saint Serge- poate fi declinat in 4 puncte, evocate in cele ce urmeaza:

1.Integrarea celor 6 carti deuterocanonice permite fidelilor ortodocsi francofoni sa cunoasca si sa citeasca ansamblul cartilor Vechiului Testament in aceiasi editie a Bibliei. In plus introducerile, notele, trimiterile spre referinte biblice paralele ce acompaniaza traducerea, ofera posibilitatea descoperirii importantei teologice, liturgice si biblice a acestor carti.

2. Proiectul are o mare dimensiune panortodoxa care nu este de neglijat, regrupand traducatori, coordonatori si lectori ortodocsi apartinand diferitelor jurisdictii. Inca de la inceput Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta (AEOF) si-a dat acordul si a incurajart realizarea proiectului. Pentru ortodocsii venind din Rusia, Grecia si Romania,  TOB permite de aici inainte sa se citeasca cartile care nu figureaza chiar in Bibliile editate ce se gasesc in propriile lor Biserici, si aici ne referim la 4 Ezda si 4 Macabei, carti ce nu se gasesc in Bibliile editate in limba romana, ci doar in limbile greaca si rusa. 

3.Integrarea celor 6 carti deuterocanonice in noua editie TOB aminteste fidelilor ortodocsi importanta Septantei. Pana acum in greceste Septanta este versiunea liturgica traditionala. Textul sau este citit, psalmodiat si comentat in timpul slujbelor liturgice ortodoxe. Cu toate ca in ortodoxie autoritatea dogmatica, deuterocanonica a acestor carti este inca dezbatuta, importanta lor este acordata prin citirea lor in timpul slujbelor liturgice, cuprinderea in rugaciuni, si exprimarea lor in iconografie.

4. In fine se remarca aportul ortodoxiei in proiectele interconfesionale. In tarile de traditie ortodoxe tensiunile care exista inca intre ortodocsi si catolici pe de o parte, si intre ortodocsi  si protestanti pe de alta parte, fac dificila traducerea unei biblii interconfesionale. TOB poate servi ca model in proiectele interconfesionale cu participarea ortodocsilor, catolicilor si protestantilor, in ceea ce priveste metodele de traducere a notelor si a canoanelor. Cititorii TOB vor descoperi ca traducatorii  nu s-au preocupat doar de o traducere care se apropie de textele originale, ci ca au tinut cont de asemenea, in introducere si note, de importanta teologica, liturgica si spirituala, gandindu-se in masura posibilului la un public multicultural.

Cotidianul catolic"La croix" ne dezvaluie asupra subiectului:

Particularitatea acesteia nu este doar o traducere comuna a catolicilor, ortodocsilor si protestantilor ci mai ales o editie comuna. Mai clar: toate notele si introducerile sunt redactate impreuna, fara ca divergentele doctrinale sa fie un obstacol! TOB ramane cu acest titlu unul din simbolurile cele mai vii ale miscarii ecumenice, avand pana in acest moment 2,5 milioane de exemplare.

Noutatea acestei editii din 2010 include in special expresia numelor divine. De fapt, observand biblistii, termenii "puternic" sau "atotputernic" sunt in realitate straini numelor divine respective pe care trebuie sa-i desemneze. Astfel, de exemplu, partea cea mai frecventa "Adonaï (Elohim) Çebaoth", literal "Domnul armatelor" redata pana acum prin "Domnul atotputernic" a fost revazuta si tradusa cu "Domnul universului".

O traducere cu mult mai justa a cuvantului "iudeu" a fost facuta in aceasta noua TOB pentru a evita un anumit numar de neintelesuri vis-a-vis de iudaism.

De ce a fost modificata traducerea termenului "iudeu" ("HOI IOUDAIOI")?

Noul Testament si in particular Evanghelia dupa Ioan, unde cuvantul "iudeu" apare de 68 de ori a fost caracterizata ca una din sursele istorice de antiiudaism crestin. "Iudeu" este folosit invariabil pentru a descrie realitati diferite, putand lasa impresia ca "poporul iudeu" in ansamblul sau este responsabil de condamnarea lui Hristos, in timp ce este vorba de "autoritatile din Ierusalim" care sunt evocate in acest pasaj.

In franceza termenul "iudeu" nu are decat doua semnificatii: adept al religiei iudaice sau descendent a lui Jacob-Israel. Ori in limba greaca mai sunt prezente si 2 sensuri suplimentare: iudei (locuitori ai Iudeii) si autoritatile sacerdotale ale iudaismului de atunci.

O echipa de ecumenisti specialisti a cercetat pentru a identifica traducerea cea mai justa in cele 68 de cazuri, ce ar putea pune probleme in Evanghelia de la Ioan, propunand pentru fiecare echivalentul francez cel mai satisfacator in functie de context.

LEGATURI:

Orthodoxie.com -Prima parte(Eric de Clermont Tonnerre, director general de CERF)

http://www.dailymotion.com/video/xfmu8x_nouvelle-edition-de-la-tob-1ere-partie_news

Orthodoxie.com- A doua parte(Bernard Coyault, director Editurii Bibli'O) 

http://www.dailymotion.com/video/xfne16_nouvelle-edition-de-la-tob-2e-partie_news

Orthodoxie.com-A treia parte (Hugues Cousin, exeget catolic) 

 http://www.dailymotion.com/video/xfnfhg_nouvelle-edition-de-la-tob-3e-partie_news

Orthodoxie.com-A patra parte (Stefan Munteanu, profesor la Institutul Saint Serge) 

http://www.dailymotion.com/video/xfnicl_nouvelle-edition-de-la-tob-4e-partie_news

Orthodoxie.com- A cincea parte (Valerie Duval Poujeol -Presedinta Comisiei Ecumenice a Federatiei Protestante din Franta )

http://www.dailymotion.com/video/xfq5nt_nouvelle-edition-de-la-tob-5e-partie_news

Articole in franceza despre TOB:

http://www.la-bible.net/page.php?ref=TOB/orthodoxie 

http://www.la-croix.com/article/index.jsp?docId=2446352&rubId=4078 

Traducerea cuvantului "iudeu" :

http://www.orthodoxie.com/2010/11/la-traduction-du-terme-juif-dans-levangile-de-jean-dans-la-nouvelle-version-de-la-tob.html

 http://www.ajcf-lyon.org/spip.php?article368#nb1

 http://www.dialogue-jca.org/hoi_ioudaioi_dans_Jean.htm 

Drept canonic:

http://fr.wikipedia.org/wiki/Livres_deut%C3%A9rocanoniques

http://ro.orthodoxwiki.org/Drept_canonic (RO)

Biblia Ortodoxa 

UPDATE:

Mieux traduire le mot « juif » dans Saint-Jean:

Pendant le Grand Carême et la Semaine sainte où les textes liturgiques suivent l’Évangile selon saint Jean, les propositions de l’A.J.C.F. permettent d’améliorer les traductions de façon à éviter une globalisation anti-judaïque.

« Les juifs » – hoi ioudaioi – a quatre sens :

• géographique (habitants de Jérusalem et de la Judée) ;
• politique (peuple et dirigeants politico-religieux de l’époque) ;
• religieux (adeptes de la religion juive) ;
• ethnique (les membres de ce peuple).

Quand les textes furent rédigés, on comprenait ces sens; depuis on en perçoit que les deux derniers; d’où la traduction systématique par «les juifs». L’A.J.C.F. a proposé les corrections suivantes, surtout pour le récit de la Passion:

Jn 1, 19 : «lorsque les autorités juives envoyèrent de Jérusalem des prêtres et des lévites…»

2, 6 : «destinées aux ablutions rituelles des Juifs»

2, 13 : «La fête juive de la Pâque était proche»

2, 18 : «Alors des chefs juifs disent à Jésus…»

2, 20 : «Ils lui disent…»

4, 9 : «Les Juifs, en effet, n’ont pas de relations…»

4, 22 : «Nous les Juifs, nous adorons… le salut que donne Dieu vient des Juifs»

6, 41 : «Des Juifs critiquent Jésus (ou : Parmi les Juifs on murmurait…)»

6, 52 : «Les Juifs discutaient entre eux»

9, 18 : «Mais les chefs juifs ne veulent pas…»

9, 22 : «ils ont peur des chefs juifs. En effet ceux-ci se sont déjà mis d’accord…»

11, 8 : «les (des) habitants de la Judée (ou : les, des Judéens) cherchaient…»

11, 19 ; 31 ; 33 ; 45 : les Juifs

18, 12 : «la troupe des soldats romains… les gardes des chefs juifs arrêtent Jésus…»

18, 14 : «Caïphe a donné ce conseil aux chefs juifs…»

18, 31 : «Les chefs juifs lui répondent…»

18, 33 : «Es-tu le roi des Juifs ?»

18, 36 : «Si mon royaume… empêcher qu’on me livre aux autorités juives»

18, 39 : « … que je relâche le roi des Juifs ?»

19, 3 : «Honneur à toi, roi des Juifs !»

19, 7 : «La foule lui répond…»

19, 12 : «Mais la foule se met à crier…»

19, 14-15 : «Pilate dit aux Juifs présents : Voici votre roi…»

19, 19 : «Jésus le Nazoréen, roi des Juifs»

19, 20 : «Beaucoup de Juifs lurent cet écriteau»

19, 21 : «Les chefs des prêtres disent à Pilate : Ne laisse pas ce qui est écrit – ‘le roi des Juifs’ ; mais fais écrire : ‘cet homme a dit : je suis le roi des Juifs’.»

19, 31 : «Les chefs juifs ne veulent pas que les corps…»

19, 38 : « … il avait peur des autorités juives»

20, 19 : «… ils craignaient les autorités juives»

Bibliographie : 1. «SENS», la revue de l’Amitié Judéo-Chrétienne de France, 56ème année, nouvelle série n° 284. 2. La nouvelle version de la T.O.B., Paris, 2010, suit globalement ces propositions.

Citate din Evanghelie

*Simone cine va iubi mai mult , cel caruia i se iarta mult sau cel caruia i se iarta putin? (Luca 7, 42-43) Desigur cel caruia i se iarta mult...

Petre Tutea - reflectii

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e nici în știință, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de știintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrânețe, pot să spun că fără Dumnezeu și fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca și cum as discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios, nu există nici o legătură, ăla e mort, sufletește mort, iar celălalt e viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creștin e viu.

7.Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantități, și te miști în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie și prin toate imperfecțiile legate de orgoliu și de pofta de stăpîn.

9.Nu pot evita neplăcerile bătrâneții și nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ținut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înțeleaptă: au dreptul la nerușinare. O nerușinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferințele bătrâneții, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morții. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10.Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoți Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeț tragic. Fără Biblie, europenii, chiar și laureații premiului Nobel, dormeau în crăci. Știința și filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare și consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

11.Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știința cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cît e el de eretic și de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creația autonomă e o cocotă și că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrân cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spațiul sacru, în asa fel încît și vecinătățile devin sacre în prezența lui.

15. Știi unde poți căpăta definiția omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul.

16. În biserică afli că exiști.