Cuvinte de folos de la Părintele Sofian Boghiu despre diferite capcane spirituale, însușirile trăirii ortodoxe, semnele vremurilor din urmă, importanța duhovnicului, credința tinerilor, monahism și rugăciunea inimii

Părintele Sofian Boghiu: "Dacă vreți să aveți folos dintr-un cuvânt duhovnicesc, trăiți-l"

P. Sofian Boghiu - Cuvinte de folos

Transcrierea interviului realizat în primăvara anului 2000 

și revizuit și completat în martie-aprilie 2002

- Părinte Arhimandrit, cum să înțelegem cuvântul Sfântului Siluan Atonitul: "ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui"?

E un cuvânt mai greu acesta. Iadul e lumea aceasta. Eu am aflat - deci nu este deloc o noutate - că iadul nu este undeva în afara de pământ, este pe pământ și este undeva chiar în pământ. Si aceasta am aflat-o din Catavasia a 6-a a Învierii, care spune asa: "pogoratu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului".

Mântuitorul, după ce a fost răstignit pe cruce, sufletul Său a coborât în iad și de acolo a scos pe toți cei care erau condamnați la osândă, și erau acolo, în pământ, în iad. Acolo a fost Mântuitorul. Trupul Sau, după cum știm, a fost prohodit și îngropat, pus sub peceți, iar sufletul Lui a coborât în iad. Si este o cantare, pe care o cantam noi în Biserică:

 "În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins". 

Adică Mântuitorul este prezent în aceste locuri după moartea Sa pe cruce. Si Mântuitorul a coborât la iad și scoate din întunecimile iadului - e o lupta; îngerii luptă cu Belzebuth - pe toți cei care L-au așteptat.

Deci iadul este în pământ și pe pământ, încât noi suntem obișnuiți cu el. Iadul și-l fac mulți dintre trăitorii acestei vieți, prin viața pe care o duc, încât iadul devine descurajant, devine nimicitor.

A suporta iadul pe pământ cu aceasta încredere în Dumnezeu este un lucru foarte necesar pentru viața noastră. Trăim cu aceasta încredere, că iadul va avea un sfârșit și vom putea fi liberi, și vom putea să ne ocupăm de viața noastră lăuntrică, cu toată descurajarea pe care o aduce diavolul, pentru că el este și în iad, este și în lume. Este prințul lumii care a câștigat foarte mulți pământeni pentru împărăția lui. Si toți care suntem în lume diavolul ne vânează și dacă se poate ar vrea să ne acapareze pe toți să ne atragă în împărăția lui, în împărăția morții. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu rezistăm și învingem această tendința lacomă a diavolului, de a cuceri fapturile lui Dumnezeu.

Diferite capcane spirituale

- Părinte Sofian, pentru un tânăr care dorește să se apropie de Biserica pot apărea diferite capcane spirituale și am dori să ne spuneți câteva cuvinte despre trei dintre acestea. Prima ar fi pietismul. Unii definesc pietismul ca un amestec sentimentalist de superstiții și exagerări ale unor lucruri neimportante. Ce ne puteți spune de pietism și cum să ne ferim de acest lucru?

Noi urmărim în viața noastră creștină să ne menținem pe linia aceasta a Ortodoxiei, care este lumina credinței noastre, a credinței în Hristos care știm că ne conduce clar în Împărăția lui Dumnezeu. Celelalte surogate ale Ortodoxiei nu le luăm în seamă și le recomand și tinerilor să nu alunece în superstiții și în astfel de mișcări cum este pietismul. Pietatea, evlavia adevărată a Ortodoxiei, aceasta este calea care trebuie să o urmeze un tânăr care vrea să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu. Nu mă interesează un altfel de pietism, de aceea nici nu vorbesc despre el.

- O alta ispita ar fi intelectualismul, în care credință apare ca o problemă interesantă de cultură și nu neapărat ca un act de trăire.

Cultura aceasta, oricât ar fi ea de înaltă, este amestecată cu mândrie, și mândria este aruncată în lume de duhul minciunii care este diavolul. Diavolul este foarte savant, știe foarte multă filosofie, și știe și foarte multă teologie, și impresionează prin știință lui, dar știința lui îl tine mereu rece față de Dumnezeu, mintea lui este încremenită în cunoașterea pe care o are, ca și prietenii săi, oamenii intelectuali, mai ales atei. Știu toate și rămân mai departe închiși în știința lor fără nici o deschidere către Dumnezeul Cel Viu. Rămân închiși în aceasta știință și impresionează pe cei din jurul lor și pe ai loc, care au aceeași preocupare și care sunt morți pentru Dumnezeu și pentru ei înșiși.

Cu toată această filosofie a lor, și această intelectualitate înaltă sunt ca o trâmbiță care sună puternic, dar lumea nu este atrasă de ea, nu are o melodie anume, ceva care sa placă, ci un strigat, adeseori uscat. Încât, acest intelectualism, când vine în contact cu credință creștină și cu trăirea creștină, această înaltă filosofie, adeseori nu se împacă cu creștinismul în general și cu trăirea creștină în special. Le refuză și îi convine să rămână în această uscăciune intelectuală cu care, cei care au crescut în această uscăciune, sunt mulțumiți, să asculte această depanare de cunoștințe și de probleme ale intelectului, ale minții, și, deși nu-i mulțumește, rămân mereu uscați, în aceasta formă de cunoaștere seacă.