duminică, 12 septembrie 2010

Pietismul si zelotismul

Pietismul

Notiunea de pietism cuprinde mai multe semnificatii decât pare a avea la prima vedere. Mai departe ne vom referi doar la felul cum am perceput noi această ispită, fiind în contact direct cu tineri de la diferite facultăti. La început am respins doar sentimentalismul ieftin - echivalat de obicei cu pietismul - prin care se promova tabloul religios în locul icoanei si corala în locul muzicii psaltice.
Apoi din lucrarea practică misionară am observat că pietismul se mai caracterizează prin cel putin una din următoarele trei însusiri: individualism, incapacitatea de a sesiza esentialul si risipirea într-un sentimentalism nerealist, ignorant, superstitios si dulceag.Putem spune că suntem pietisti si atunci când observăm în viata noastră religioasă alte simptome, precum: încăpătânare orgolioasă, ifose de trăire “autentică”, mimarea comuniunii, duhul contrazicerii, obsesia amănuntelor, confuzia valorilor si a planurilor (în sensul de neîncadrare corectă a unei probleme), artificialitate spirituală datorată si abuzului de termeni sau sfaturi duhovnicesti, bănuială cronică, formalism al gesturilor bisericesti, zăpăceală si lipsă de coerentă, nesinceritate bine camuflată, instabilitate duhovnicească (ce ne face usor manipulabili tocmai de către cei care nu trăiesc în duh ortodox), activism misionar - sau dimpotrivă pasivitate - fără discernământ, superficialitate, stilul contradictoriu si sucit, dulcegării si superstitii de orice nuantă, ignorantă suficientă siesi unită cu părerea de sine, neîntelegere a felului cum trebuie împletită dragostea cu fermitatea si neputintă de a vedea o problemă în ansamblul ei. De obicei pietistii rămân cu o idee fixă, pe care nu o pot schimba ani de-a rândul.
Ne-am oprit cu stăruintă asupra unora dintre trăsăturile pietismului din cauza nocivitătii pe care acesta o are asupra vietii crestine de astăzi, nu numai în cadrul unor organizatii misionare.
Gândirea pietistă poate fi si un revers la dimensiunea ideologică si impersonală a societătii moderne, fiind boala sufletească a omului ce-si doreste să aibă o viată religioasă, dar căruia nu-i este încă clar ce înseamnă acest lucru.
Dintr-o perspectivă realistă, putem spune că majoritatea persoanelor care descoperă Biserica si doresc să se apropie de ea trec, în devenirea lor spirituală, printr-o etapă caracterizată de pietism; el poate îmbrăca diverse forme, de la cele usor sesizabile, până la cele profund patologice, de tip sectar.
Într-o asociatie formată în general din tineri fără experientă duhovnicească, care se deosebeau de ceilalti colegi ai lor printr-un anumit gen de lucrare mărturisitoare, această rătăcire putea foarte usor să ia amploare. Datorită însă sfaturilor părintilor duhovnici, a ascultării de ierarhie si mai cu seamă prin iconomia lui Dumnezeu - vădită si în mustrările pe care le primeam, cu sau fără dreptate, de la cei din jur - credem că am reusit, cel putin la nivelul majoritătii actiunilor asociatiei, să fim păziti de această ispită. La nivelul vietii duhovnicesti personale, sperăm că Bunul Dumnezeu ne va ajuta mereu pentru a putea vedea unde gresim si pentru a ne putea îndrepta.

Zelotismul

Referitor la problema zelotismului este necesar să rememorăm putin momentul în care s-a decis răstignirea Mântuitorului. Pontiu Pilat a pus în fata multimii iudeilor următoarea alternativă: să elibereze pe Domnul Iisus Hristos sau pe Baraba, cel ce fusese închis împreună cu o seamă de răzvrătiti “care în răscoală săvârsiseră ucidere” (Marcu 15, 7). Evreii dezlăntuiti au preferat să fie liber zelotul Baraba - cel care, în asteptarea lui Mesia, apăra Legea veche cu arma în mână - în locul Celui care era chiar “împlinirea legii” (Romani 13, 10). Orbirea zelotistă i-a împins atunci pe iudei atât de departe încât au strigat cu acele înfricosătoare cuvinte: ''Sângele Lui asupra noastră si asupra copiilor nostri!''. De ce am dat acest exemplu? Întrucât există o categorie de crestini care merg pe această linie zelotistă a unui puritanism militant, însă, neavând dreaptă socoteală, pun înaintea dragostei sabia legii si a dreptătii, făcând astfel ca râvna lor pentru credintă să fie confiscată de diavol, care o îndreaptă în cele din urmă împotriva Domnului Iisus Hristos. Tot la fel s-a întâmplat în cazul lui Baraba si a altor conationali de ai săi, care - mergând după litera legii, iar nu după duhul dragostei -nu L-au recunoscut pe Mesia, pe care Îl asteptau cu înfrigurare de atâta timp.

Zelotistii sunt activi si bine intentionati. Ei vor să apere crestinismul, însă, din cauza stilului lor exaltat, răzvrătit, încrâncenat, repezit si încremenit în clisee, mai rău încurcă lucrurile. Prin actiunile lor nechibzuite trezesc reactii adverse foarte categorice si astfel ajung să facă deservicii Bisericii pe care vor să o slujească.
Acestia promovează în general o atitudine care favorizează concentrarea pe exterioritate în detrimentul interioritătii, o asemenea stare fiind vizibilă în dorinta lor de a face în primul rând schimbări pozitive în jur, iar nu în propriul suflet. Credinciosii cu o gândire zelotistă sunt oricând gata să tină lectii celor cu care se întâlnesc, fiindcă ei oricum ''se pricep'' să abordeze aproape orice temă.

Zelotistii observă foarte usor unde gresesc ceilalti, dar mai greu unde gresesc ei. De asemenea, ei nu constientizează faptul că exagerarea si orice fel de teribilism sunt o formă de a (te) minti (de altfel, acestia sunt fermi convinsi că toate verdictele pe care le dau în aproape orice problemă sunt ''foarte sigure'', ''definitive'' si ''în deplină cunostintă''). Desi pot să sustină cu îndârjire unele adevăruri teologice, istorice sau de altă natură, nefiind însă atenti la dimensiunea duhovnicească a vietii, ajung totusi să producă dezbinare sau certuri.
Zelotistii, de obicei, nu înteleg si mai ales nu simt în profunzime faptul că pe un crestin trebuie să-l intereseze în primul rând dreptatea prin iubirea si voia lui Dumnezeu, iar nu dreptatea după mintea omenească sau reforma socială ori bisericească. În unele cazuri, acestia nu analizează cu atentie dacă jertfa pe care sunt dispusi să o facă pentru binele obstesc este cu adevărat întemeiată pe ascultarea de Dumnezeu, dacă este cu adevărat plăcută lui Dumnezeu.

Zelotismul este o reactie superficială (dar care poate prinde usor la tineri), apărută în urma constatării cresterii vizibile a lucrărilor malefice în lumea contemporană. Problema la care trebuie să medităm se rezuma însă la următoarea întrebare: militantismul ortodox este acelasi lucru cu calea duhovnicească a Sfintilor Părinti? Cu alte cuvinte, demascarea agitată a racilelor social-bisericesti este acelasi lucru cu asumarea răului din lume ca avându-si izvorul principal în propriile mele păcate?

În concluzie, putem depista în noi însine tendinte zelotiste în cel putin trei cazuri:
1. atunci când ne propunem cu o înfumurare zgomotoasă lucruri mult mai mari decât putem duce;
2. atunci când facem confuzia între a fi activ si foarte hotărât în virtutea unor principii moral-civice, si a avea o lucrare fermă pentru si întru Hristos;
3. atunci când abordăm ostentativ problemele credintei, dar ne lipsesc blândetea si modestia, care îsi au izvorul în rugăciunea curată.

Este foarte greu, atunci când esti tânăr, când esti plin de ardoare si dinamism, dar esti lipsit de frâna dreptei măsuri, să nu aluneci în această ispită. Ceea ce stim însă cu sigurantă este că rugăciunea sinceră si bunăvointa, smerenia si dragostea, călăuzite de duhovnic prin spovedanie, sunt paveze sigure în biruirea acestui vrăjmas al mântuirii.


În numele mai multor fosti membri ASCOR
Tudor Popescu, Presedinte ASCOR Bucuresti între anii 1995-1999
iunie 2002, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt

Din Cartea: Smerenia si dragostea,
însusirile trăirii ortodoxe. Arhimandrit Sofian Boghiu
staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti

OBS: Tudor Popescu este acum parintele Teofan Popescu de la Manastirea Putna

A se vedea si:
http://corortodox.blogspot.com/2010/09/pietismul-si-zelotismul.html


PAGINI WEB:

http://www.razbointrucuvant.ro/category/parinti-si-invatatori/parintele-sofian-boghiu/
http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/15/dreptatea-adevarata-si-zelul-cel-nebun-de-la-avva-isaac-sirul/
http://blog.patermihail.ro/arhive/1310
http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/parintele-sofian-boghiu/sa-rugam-pentru-ce-murit-inchisori-21.html

2 comentarii:

  1. Felicitari pentru blog! Romania va crestina Europa prin marii sai duhovnici !
    Ar trebui sa fim mandri ca suntem romani!
    Nu va deranjeaza daca trimtem oameni de la
    http://duhovnicii.blogspot.com/ la acest articolul ?
    Lasa-ti un link la http://duhovnicii.blogspot.com/ un blog in care gasiti despre : Parintele Arsenie Boca,Parintele Arsenie Papacioc , Parintele Ilie Lacatusu , Parintele Ilarion Argatu ,Parintele Ilie Cleopa , Parintele Lavrentie Strove , Parintele Nicolae Steinhardt , Parintele Paisie Olaru, Parintele Benedict Ghius , Parintele Serafim Popescu , Parintele Paulin Lecca , Parintele Dometie Manolache ,Parintele Sofian Boghiu , Parintele Ghelasie de la Frasinei , Parintele Proclu Nicau , Parintele Ioanichie Balan , Parintele Iulian Lazar , Parintele Constantin Galeriu , Parintele Dionisie Ignat , Parintele Adrian Fageteanu , Parintele Mina Dobzeu , Parintele Iustin Parvu , Parintele Petroniu Tanase , Parintele Ioan Iovan , Parintele Teofil Paraian , Parintele Rafail Noica , Parintele Gherontiu Puiu

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Avram Marian Gabriel

    Multumesc pentru aprecieri. Sigur, daca vreti, puteti sa faceti cunoscut ceea ce doriti si gasiti cu folos de pe acest blog.
    Intr-adevar este bine sa redescoperim marii nostrii duhovnici si sa ajungem la constiinta ca si neamul nostru a dat mari sfinti.
    Cu privire la blogul dumneavoastra v-as ruga sa ma contactati la adresa: corortodox76@yahoo.fr

    RăspundețiȘtergere