Duhul Sfânt, inspiratorul frumuseții și al oricărei înțelepciuni
Totul este taină la Duhul Sfânt! Sfinților Părinți ai primelor veacuri creștine le-a fost relativ greu să-L deslușească. A fost nevoie de un al doilea Sinod Ecumenic pentru ca în mărturisirea de credință să fie prezentată dogmatic Persoana Duhului. De altfel Însuși Hristos ne avertizase în legătură cu această dificultate: "Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nici nu-L cunoaște; Îl cunoașteți voi, de vreme ce la voi rămâne și întru voi va fi" (Ioan 14, 17). Îl cunoaștem noi în Biserică.
Duhul este de taină și, totodată, revelator de taine, în primul rând al Tainei Hristos (cf. Efeseni 3, 4-5). Pe El îl invocăm la orice sfântă Taină și la orice ierurgie. El ne sfințește apa Botezului, îmbrăcându-ne cu haina neprețuită Hristos, născându-ne și călăuzindu-ne întru asemănare (cf. Luca 3,16; Ioan 3,5). El face ca pâinea și vinul să devină Trup și Sânge, cu adevărat Hristos în Potirul euharistic. El face ca un simplu ulei să devină Mir consacrator și sfinților. Duhul sfințește și consfințește. Însuflețește, aprinde dorința de lucrare slujitoare! E Duh al slujirii! Slujește cu noi în fața altarelor lui Dumnezeu și face din inimile noastre altare (cf. Efeseni 6, 18). Cu invocarea Lui, Împărate ceresc, începe șirul oricăror rugăciuni în biserică sau la chilie sau pe cale.
Prin El se revarsă, ploaie luminoasă, peste omenire energiile necreate (vezi și imaginea excepțională de la finalul aventurii în Zonă a celor trei personaje din Călăuza lui Andrei Tarkovski). "Duhul nu are alt rol decât acela să ne facă proprii aceste energii ale lui Hristos și darurile care ne apropie de asemănarea cu El" (P. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodxă). Ferice de cei ce le receptează și lucrează întru ele. Sfinți se vor numi ei! Duhul pretutindenea este și toate le împlinește!
Este Persoana din sânul Sfintei Treimi proximă față de om. Neîncetat prezentă și dornică de con-lucrare. I se cuvine sărbătorească întâmpinare: "Fiecare să-și încununeze ușa inimii sale! Duhul Sfânt să dorească să intre pe ea ca să se sălășluiască înăuntru și să dea sfințire. Căci iată, El umblă pe la toate ușile să vadă unde să Se sălășluiască". (Sfântul Efrem Sirul, Imnul Nașterii 5, 10). Conlucrarea cea mai rodnică este în Biserică: "Lucrarea generală mântuitoare a Duhului lui Hristos în Biserică se efectuează prin harul dumnezeiesc sau ea însăși este harul dumnezeiasc" (P. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodxă). În acest fel, în Biserică, în chip minunat, "omul e transformat cu timpul în întregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, dacă colaborează cu El". Transfigurare! Din imboldul Lui, toate duhurile slujitoare de Dumnezeu sunt lucrătoare întru aceasta.
Duh al deslușirii! Al celor de aici și al celor de dincolo. Prin Duhul reușim să deslușim cât de cât câte ceva din cele ale Dumnezeirii: "Cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2, 11). Și încă: "Pe cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nouă însă ni le-a dezvăluit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2, 10). Iar noi (nu-i așa?) Îl iubim pe Dumnezeu!
Duhul Sfânt face posibilă Teologia! Este trimis de Tatăl întru lucrare necontenit până la sfârșitul veacurilor și dincolo de el. (De aceea este de neînțeles cum unii, habotnici și încremeniți, țin să-I circumscrie lucrarea, mărginindu-L la anumite spații spirituale sau la anumite epoci, trecute. De neînțeles și de neadmis.) Cea mai importantă este aceea de a-L păstra viu pe Mântuitorul în inimile noastre. Și să nu ne simțim orfani de Hristos, după Înălțarea Lui (cf. Ioan 14, 17-18). Ca și odinioară ("Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului" - Troparul Bobotezei), nici acum nu-L putem avea pe Fiul fără mărturia Duhului Sfânt. El ni-L face prezent și accesibil pe Hristos cel înviat. Și nu numai pe Hristos, ci pe orice om îndrăgit, în măsura în care opera vieții lui s-a împlinit sub adiere Duhului. Căci toate cele împlinite numai prin El se împlinesc!
De un dinamism perpetuu și binefăcător, Duhul bate unde vrea. Sunt oameni ai Duhului și sunt oameni care nu sunt ai Duhului (nu-L recunosc, Îl ignoră). Dar Duhul poate lucra și prin unii, și prin ceilalți. Spre folosul celor ce știu și vor să se folosească cum se cuvine de aceste roade.
Idealul omului este spiritualizarea, înduhovnicirea.
A te înduhovnici înseamnă, în ultimă instanță, a ajunge și a fi în
Duh.
Ai nevoie de bătaia Duhului în pânzele ființării tale pentru ca să-ți
ajungă corabia la limanul cel bun al mântuirii, în brațele părintești
deschise întru veșnică îmbrățișare.
Vădindu-Se ca porumbel și ca reprezentant ca atare, El este în continuă plutire, în continuă planare, căutând loc de primitoare așezare. Odihnește peste Fiul și, odată cu El, peste oameni. Putem observa cu candidă uimire neodihna odihnitoare a Duhului.
Duh al Adevărului (cf. Ioan 14, 17; 15, 26). Al Adevărului-Hristos, Care ne "va călăuzi întru tot adevărul" (Ioan 16, 13).
Duh al Iubirii, este purtător și mesager al Iubirii. Al Iubirii-Hristos dar și al Iubirii noastre: "Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Cel Sfânt care ni S-a dat" (Romani 5, 5).
Al Adevărului și al Iubirii fiind, a greși împotriva Lui este în veci de neiertat (cf. Matei 12, 32; Marcu 3, 29; Luca 12, 10). Toate mărturisirile de dreaptă credință și toate declarațiile de iubire adevărată prin El vin. Este implicat intim și total în prieteniile neprihănite și nedespărțite.
Este Duh al bucuriei și al veseliei (cf. Luca 10, 21)! Dă prospețime vieții! Duh al nădejdii, căci "în Duh așteptăm nădejdea îndreptățiți prin credință" (Gălățeni 5, 5).
Duh al libertății, căci "unde este Duhul Domnului acolo este libertate" (2 Corinteni 3, 17). Părintele Dumitru Stăniloae spune despre colaborarea liberă a omului cu Harul dumnezeiesc. Or, societatea contemporană are grave deficiențe tocmai în acceptarea acestei colaborări.
Duh al înțelepțirii! A grăit prin prooroci. A transformat simpli pescari în preaînțelepți vânători de suflete întru mântuire. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice, după modelul celui apostolic de la Ierusalim (cca 50 d.Hr), se impuneau cu formula "Duhul Sfânt și noi am hotărât" (Faptele Apostolilor 15, 28). Forța spiritului vine din forța Duhului Sfânt. [...]. Este prezent în intimitatea gândurilor noastre. Ține trează conștiința. Gândurile bune, soluțiile bune vin de la El. Nimic din ceea ce este bun și frumos și cuminte și cu minte nu poate avea alt izvor decât pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne însoțește și ne în-drum-ă (ne pune pe Cale!) prin Duhul Sfânt! Fiecare L-am simțit cum vine câteodată intempestiv și irumpe luminându-ne și limpezindu-ne orizontul întru bună decizie.
Este Duh al Frumuseții! Este responsabil cu lucrarea artistică a lui Dumnezeu. Duhul inspiră! Îl inspirăm și ne inspiră ! I se datorează toată frumusețea lumii. Toate creațiile artistice majore au fost inspirate de El. Sub adierea lui a rodit cultural Biserica, au înflorit strălucit artele liturgice ale vremurilor mai vechi sau mai noi. Grăiește mereu îndeosebi prin înțelepți și prin cei cu structură poetică. Dumnezeu Îl dă oricui I-L cere cu sinceritate și implicare (cf. Luca 11, 13). Prin El s-a scris Scriptura, prin El s-a țesut Tradiția.
Este Duh luptător, arma Sa fiind cuvântul lui Dumnezeu (cf. Efeseni 6, 17-18).
Duh al mărturisirii, mărturisește și ne ajută să mărturisim. Ne învață ce să spunem întru bună și curajoasă mărturisire (cf. Luca 12, 12). În apostolică urmare, peste fiecare om odihnește o flăcăruie a Duhului, chemare la a fi candelă mărturisitoare, purtătoare de Lumină lină! Unii o lasă să se stingă, alți veghează la nestingerea ei.
Sfântul Duh este cea mai inefabilă și mai delicată și mai tandră dintre persoanele Sfintei Treimi. Flacără și briza, deodată înfierbântează și răcorește. Înfierbântează întru patos mistic, răcorește întru dreaptă și limpede judecată. El ne toarnă căldură iubitoare în suflete, așa cum în numele Lui se pune "căldură" în Sfântul Potir, înainte de cuminecare.
Mângâietorul! Câtă nevoie avem de mângâierea Lui! Este Duhul comunicării ultime, al comuniunii, al cuminecării. Prin El ne vorbește acum Dumnezeu. El ne înlesnește convorbirea cu Hristos și cu Sfinții Lui. El este Cel ce stinge singurătățile ucigătoare. Duh al unirii ! Ne unește ca să fim.... într-un Duh.
Nu putem decât să murmurăm către Dumnezeu odată cu Poetul: "Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine! (Psalmul 51,13).
Din "Când veșnicia pogoară pe pământ" de Costion Nicolescu
***
Lansarea cărții "Când veșnicia pogoară pe pământ" de Costion Nicolescu la Libraria Sophia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu