Părintele Grigorie Krug și Sfântul Serghie Sevici, duhovnicul său
***
Icoana ortodoxă, unul din elementele esențiale ale liturghiei Bisericii Ortodoxe, o imagine simbolică sacră, care prin linii și culori, caută să-l aducă pe privitor la cunoștința Realității veșnice. Numeroși artiști încearcă să picteze icoane. Mulți reușesc bine, reproducând într-un stil impersonal modele vechi. Totuși, un iconar e mai mult decât un copist. Ne așteptăm ca viața lui să fie în armonie cu arta sa. În acest context, e mai actual decât oricând, să ne amintim de operele Pr. Grigorie Krug, unul dintre cei mai remarcabili iconari ortodocși ai sec. al XX-lea. Acesta, după ce și-a dedicat întreaga viață, cercetării și experimentării iconografice, a reușit să găsească în simbolismul ortodox complex sensul autentic al icoanei.
Trăind într-un mic schit, pierdut într-o pădure de la periferia pariziană, a creat icoane și fresce demne de cele mai bune școli de iconografie tradițională rusă. Astfel, consacrăm acest film Părintelui Grigorie Krug.
Astăzi veți descoperi viața și operele acestui iconograf; veți asculta extrase din carnetele sale personale, în care, de-a lungul vieții, își nota reflecțiile sale despre icoane; veți face cunoștință cu vechii săi prieteni, iconari, restauratori de icoane, teologi, critici de artă. Toate acestea vă vor permite să pătrundeți sensul autentic al icoanei ortodoxe și să vedeți ce cale a trebuit să urmeze Părintele Grigorie, pentru a-l descoperi.
PĂRINTELE GRIGORIE KRUG
- CALEA SPRE LUMINĂ -
Icoana Nașterii Domnului
"Este o imagine a Slavei netrecătoare, a micșorării de bunăvoie a Domnului. Prin această umilință a Domnului, Care a primit să fie înfășat și culcat în iesle, neamul omenesc a fost vindecat de mândrie. În această icoană, pământul negru contrastează cu lumina lui Hristos. Pământul care înconjoară peștera este imaginea firii omenești, stricăcioase și muritoare. Nu este reprezentat într-un mod neted sau uniform, ci plin de reliefuri, adâncituri și vârfuri, precum mișcarea valurilor, căci „Pământul și-a recunoscut Creatorul renăscând cu totul, punându-se cu totul în mișcare, a prins a dospi ca un aluat, căci a simțit în el plămada vieții veșnice”. (Monahul Grigorie, "Carnetul unui iconar")
Pr. Grigorie Krug s-a născut pe 23 dec. 1906/[5 ian. 1907], la Petrograd, azi St. Petersburg. Pe-atunci prenumele lui era George. Părinții săi nu erau în mod particular prea credincioși. Tatăl său Ivan Krug, era protestant de origine suedeză și director al unui combinat siderurgic. Mama lui era rusoaică ortodoxă. Micul George și sora lui mai mare, Olga, au fost crescuți în religia luterană a tatălui. Atmosfera din casă era mereu caldă și primitoare. Duminica, părinții primeau o mulțime de rude și prieteni. Obișnuiau să se reunească mai mult de douăzeci de persoane la masă. Atunci, conform tradiției, spuneau "Tatăl nostru" înainte de fiecare masă. George participa cu însuflețire, strigând din toți plămânii cuvintele rugăciunii învățate pe dinafară. După el, Dumnezeu era foarte bătrân, departe și surd, și nu-i putea auzi rugăciunea decât așa.
Amintirile lui Leonid Zuroff, scriitor și prieten al lui G. Krug:
„Nu era chiar un băiat model, adeseori neastâmpărat și arțăgos, dar Dumnezeu îl păzea. Într-o zi, când se juca cu sora lui pe o plută pe râu, a căzut în apă printre scândurile plutei. Curentul era foarte puternic cu vârtejuri periculoase, în care deja pieriseră o mulțime de oameni și animale. La țipetele disperate ale Olgăi, au venit adulții și au găsit sub plută trupul neînsuflețit al lui George. Era mișcat de colo-colo, agățat într-un cui.
Altă dată, în ciuda interdicției însoțitorului său, băiatul s-a dus să schieze pe o coastă abruptă a cărei pantă cobora în paliere și era plină de șanțuri și pietre. Olga încremenise de spaimă când și-a văzut fratele în aer zburând ca o pasăre, ținându-și echilibrul cu brațele, și dispărând după niște bolovani. Peste câteva clipe, micul George s-a ivit cu schiurile rupte în spinare, dar fără o zgârietură.”
Revoluția din 1917 de la Petrograd răstoarnă ordinea obișnuită a vieții cotidiene din întreaga Rusie. Și pentru familia Krug a fost o încercare. Asemeni multor antreprenori de origine burgheză, activitatea lui I. Krug e oprită de bolșevici pe o perioadă nedeterminată. Pe-atunci, micul George frecventa școala Karl May din centrul Petrogradului și putea vedea cu ochii lui manifestațiile revoluționarecare se revărsau în oraș.
În 1921, după ce a fost închis, tatăl său decide să fugă din Uniunea Sovietică și obține naționalitatea estoniană datorită relațiilor sale. Familia Krug se instalează la Narva, în Estonia, unde tatăl este numit director al unei uzine de cotonade. Familia iese deasupra nevoilor și face totul încât copiii să poată avea o bună formare în domeniul ales de ei. Tânărul George profită din plin.
Emilie van Taack, Iconograf :
"După ce a terminat liceul, a intrat la Școala de Arte aplicate din Tallinn, Reval pe-atunci, pe urmă, a mers să studieze la Tartou la o școală privată de artă: Școala de Artă Pallas. Tot atunci, începe să studieze pianul cu foarte mult entuziasm, și chiar a inventat o metodă prin care să devină rapid un viruoz. Astfel, a exersat enorm la pian, timp de doi-trei ani, iar după aceea a făcut un concert de Bach, care a fost foarte bine primit. Chiar și ziarele germane au spus că se ivise un nou interpret de mare talent. Dar n-a ținut mult. Deși iubea muzica și era înzestrat, talentat, a decis să se consacre picturii. Pentru el, era greu să interpreteze opera altcuiva. Trebuia să creeze. Cred că în pictură putea să creeze cu adevărat, și putea urma pe deplin propria lui inspirația interioară."
Amintirile lui Jean-Claude Marcadé, specialist în arta rusească :
"Operele sale din anii '20 dovedesc uimitoarea lui virtuozitate ca pictor. Realizează o serie de desene cu tema orașului contemporan. Ființele omenești sunt niște umbre care se mișcă între zidurile unui labirint fără ieșire, parcă răpiți de o lumină care nu are o sursă precisă. Este vorba de o parabolă a condiției umane în orașul modern, o adaptare a mitului platonician al peșterii, în limbajul plastic. Krug are uneori ceva din suflul lui William Blake. Arată imaginea omului deznădăjduit, pradă angoasei supreme. Omul își ia capul în mâini, pesemne ca să nu vadă abisul în care se aruncă totodată."
Monahul Grigorie,„Carnetele unui iconar” :
Icoana Intrării Domnului în Ierusalim
Acest simbolism este un bun nepieritor al teologiei, căci scopul icoanei nu este să pecetluiască ceva în temporalitate, ci să fie o schiță a Adevărului necuprins.
În 1931, George Krug sosește la Paris pentru a urma în mod temeinic studiile sale artistice. Mama și sora sa îl urmează. Se instalează într-un mic apartament la mansardă, pe Str. Lacretelle. Tânăr talentat, Krug e sigur că aici viața lui va căpăta o nouă schimbare. Începe să-și caute propriul stil în pictură încercând diverse stiluri artistice. Se înscrie la Academia Rusă de Pictură [...] din Montparnasse, fondata de fiica celebrului scriitor rus Tolstoi,Tatiana Lvovna. Astfel întâlnește numeroși pictori renumiți, din emigrația rusă. Face cursuri cu Nicolas Milioti, pictor simbolist; Boris Grigoriev, pictor avangardist; Natalia Gontcharova și Michel Larionov, primii reprezentanți al artei abstracte ruse. Krug a fost repede remarcat de profesorii săi, mai ales de către profesorul Constantin Somov, care îl considera cel mai bine pregătit în artă.
Într-unul din atelierele sale care se găsea pe atunci pe Impasse du Rouet, George face cunoștință cu un tânăr pictor talentat, Leonid Uspensky, care va deveni unul dintre cei mai mari iconografi ai sec. XX, și care va deveni cel mai bun prieten al său, pentru întreaga viață.
Grigorie Aslanoff, fost elev al lui Leonid Uspensky :
În acei ani, Paris a devenit un centru spiritual pentru marea diasporă rusă din Europa Occidentală. Număram mai bine de trei milioane de refugiați de origini foarte variate. De la membrii ai familiei imperirale, foști miniștri, generali și până la foști profesori, pictori, scriitori. Pentru susținerea spirituală a acestor refugiați, Patriarhul Tihon din Moscova fondează în 1921 o Arhiepiscopie provizorie a parohiilor rusești în Europa Occidentală, cu Mitropolitul Evloghie Gheorghievsky la conducerea ei. Centrul Arhiepiscopiei devine Paris, cu catedrala sa, Sf. Alexandru Nevsky, situată pe Str. Daru.
George Krug este deja credincios înainte de sosirea lui în Franța. Se convertește la Ortodoxie la 19 ani în timpul unui Congres al Acțiunii Creștine a Studenților Ruși, reuniți la mănăstirea Pskov-Pechory, la frontiera dintre Rusia și Estonia. George a fost în mod particular impresionat de predicile unuia dintre organizatorii acestei mișcări, Preotul Lev Liperovsky, primul său părinte duhovnicesc. El spunea mereu că adevărata credință ortodoxă în Hristos este în afara oricărei chestiuni politice sau naționale. El trebuie să-i unească pe toți, chiar și pe cei care par a fi ostili în acea epocă, precum partizanii monarhiei sau a celor care încercau să se adapteze socialismului sovietic. Această inițiere a Părintelui Lev, în credința ortodoxă a adus roade. Krug i-a rămas fidel pentru totdeauna.
În 1931 Mitropolitul Evloghie decide să părăsească Patriarhatul Moscovei pentru a intra sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol. El considera că Biserica Ortodoxă Rusă este de acum prizonieră politicii anticreștine a statului sovietic. Toată Arhiepiscopia susținea această idee, printre care și Părintele Lev Liperovsky. În schimb o mică minoritate, mai puțin de o zecime de persoane anunță în mod deschis voința lor de a rămâne fidele Bisericii Ortodoxe Ruse. Tânărul Krug este în opoziție cu această minoritate. Este vorba de membrii Confreriei Sf. Fotie.
Părintele Alexandre Siniakov, Rectorul Seminarului Ortodox Rus în Franța :
"Confreria Sf. Fotie este o confrerie de mireni care a fost fondată în 1925 de către opt tineri ortodocși, veniți din familii bune de intelectuali, care au trebuit să părăsească Rusia în urma Războiului civil, a Revoluției, și care s-au regăsit în Franța. Manifestul Confreriei stipula că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos care a conservat într-un mod neștirbit mărturia apostolică, învățătura Părinților Bisericii. Și deci, membrii acestei Confrerii afirmau că ceea ce este cu adevărat intransigent, ceea ce nu poate face obiectul compromisului, este credința ortodoxă. În schimb, pentru restul, ca de exp. ritualul, tipicul liturgic, formele culturale care prind înfățișare din propovăduirea Evangheliei într-o țară sau alta, este o problemă secundară și poate face obiectul diversității."
Astfel George Krug devine unul dintre membrii cei mai activi ai Confreriei. Cum viziunea lor nu este partajată în Arhiepiscopie, decide să fondeze o nouă biserică, fidelă Patriarhiei Moscovei. Din cauza lipsurilor materiale, singurul loc pe care-l pot închiria este micul beci al fabricii de biciclete, pe str. Petel la nr. 5. O mare muncă de reamenajare îi așteaptă, pentru a transforma acest vechi garaj într-o parohie. În special au nevoie de un pictor pentru a face un iconostas, cel mai important în ritualul ortodox. Talentul lui Krug vine la momentul potrivit. Confrații lui îi cer să participe la realizarea acestui proiect. Acceptă cu entuziasm. În același timp îl ademenește pe bunul său prieten, Leonid Uspensky să lucreze cu el. În schimb acesta nu-l ia în serios pe însoțitorul său. Altfel spus, a picta icoane, ce-i mai ușor?!
Emilie van Taack, Iconogrrafă :
"Odată, discutând probleme de credință, Uspensky a făcut un pariu cu Părintele Grigorie, că el ar putea foarte bine picta o icoană, în timp ce el era necredincios - ceea ce, de altfel, mulți oameni afirmă asta astăzi. Și deci a pictat icoana sa timp de 15 zile, dar, când a pictat, a înțeles că a comis o blasfemie oribilă. Și nu știa de ce asta este o blasfemie. În acea vreme era un anticariat care se numea Greenberg, care avea o galerie cu icoane foarte frumoase și foarte vechi, pe Str. Saint Honore, și deci, cum îl cunoșteau bine, cei doi prieteni i-au cerut... Uspenscky a petrecut un timp enorm la Greenberg să studieze icoanele, pentru a înțelege taina ei. Și, încetul cu încetul, grație acestui lucru, într-un fel s-a convertit prin icoană."
Krug câștigă pariul și Uspensky se lansează cu el în studiul artei iconografice. Ceea ce este esențial autentic icoanei ortodoxe este reprezentarea unei persoane istorice, adică a unui personaj care a trăit în mod real. Icoana ortodoxă nu trebuie în niciun fel să contravină credinței și învățăturii Bisericii Ortodoxe. Chiar dacă icoana se depărtează de orice reprezentare naturală, nu poate nici să reprezinte persoana într-o manieră deformată sau abstractă, așa cum a făcut-o de exp. un pictor de avangardă rus, Alexei Jawlensky. Așa cum Dumnezeu, infinit și de nespus, S-a întrupat în Iisus Hristos, Persoană desăvârșită, Care S-a făcut cunoscută, la fel icoana trebuie să-L reprezinte pe Hristos într-un fel clar și de recunoscut. Astfel realizarea unui iconostas cere o mare muncă de pregătire. Krug se inițiază în vechile tehnici ale iconografiei ruse sub îndrumarea profesorului Piotr Fedorov, în timp ce subtilitățile teologice îi sunt explicate de un alt prieten și membru al Confederației, Vladimir Lossky, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai sec. XXI.
Memoriile Catherinei Aslanoff :
"Lossky si Kroug se întâlneau aproape în fiecare zi. Trăiau într-o perpetuă stare de exaltare, de tensiune nervoasă, studiind și discutând probleme religioase. Lossky spunea mereu că găsea la Krug o adevărată înțelegere. După privegheri adeseori spunea familiei mele: "Ce fericire este a vorbi cu George! Îi arăt toate studiile și toate cercetările mele și înțelege fiecare nuanță cu atâta finețe!"
Anne Philippenko, restauratoare de icoane :
Faptul de a fi confruntat cu această lume occidentală, i-a adus să-și pună întrebări. Suntem ortodocși, dar nu prin asta înseamnă că și suntem. Deci, de fapt trebuie să devenim conștienți de ceea ce înseamnă Ortodoxia, ce înseamnă să fii ortodox în sensul Bisericii. Și deci în Franța au avut această posibilitate, și într-un fel această libertate de a lua totul de la început și de a porni din nou, de a cugeta: "de ce aceste opere ale Fecioarei din Renaștere sunt extrem de draguțe iar pruncul Hristos este bucălat, și de ce icoana nu este așa? De ce icoana este în adevăr?" Vedeți, toate acestea au început "să fiarbă" în Franța".
În 1933 Krug termină primul său iconostas, cel al bisericii din str. Petel. El a realizat toate icoanele în timp ce Uspensky a lucrat decorațiile în metal. În ciuda felicitărilor primite de la confrați, Krug nu este satisfăcut de rezultat. El continuă cercetările sale pentru a găsi sensul însuși al icoanei ortodoxe.
Monahul Grigorie, Carnetul unui iconar:
"Icoana pogorârii la iad
Următorii șapte ani Krug studiază frescele și icoanele vechi, arta romană și Renașterea italiană. După el arta contemporană este în impas. Nu își mai găsește nimic de lucru. Singura ieșire, gândea el, se găsește în arta religioasă. În mod general stătea noaptea în camera lui, uitând adeseori să bea și să mănânce timp de zile întregi. Mama lui se plânge de asta, dar nu poate face nimic. Toată noaptea face încercări, desenează, dar imediat distruge tocmai ce făcuse. Această viață dezordonată are imediat urmări asupra sănătății sale fizice și psihice. De la sfârșitul anilor '30 începe să sufere de crize de deznădejde, care sunt din ce în ce mai frecvente. Îi pare că nu va mai ajunge niciodată să picteze. Într-o zi Krug îi mărturisește surorii sale că o putere rea îl ia în stăpânire, o frică atroce îl ține. Și, cum un rău nu vine niciodată singur, al Doilea Război Mondial izbucnește. Krug suporta dificil invaziile nemților în Franța. Nazismul simbolizează pentru el lumea metalizată, adică o forță brutală și oarbă care distruge firea omenească. În același an Ivan, tatăl său, decide să se întoarcă în Franța, dar blocat de nemți, moare de o criză cardiacă la Berlin. Soția sa foarte bulversată de această știre, cade grav bolnavă și moare curând la Paris.
Într-o seară Krug provoacă un scandal cu locuitorii imobilului său, doar pentru că aceștia au instalat o lumină electrică pe culoar. După o astfel de criză și cu acordul său, este plasat la spitalul de psihiatrie Sf. Ana. Mărturia impresionantă a surorii sale ne-a parvenit grație prietenilor săi.
Emilie van Taack, Iconografă :
Nemții considerau bolnavii psihic ca destinați să moară cât mai grabnic, i-ar fi exterminat. Nici nu era nevoie să se construiască un câmp de concentrare pentru că în orice caz era suficient să nu-i hrănească și așa ar fi murit. Și deci Olga a găsit această ieșire, să-i ceară Părintelui Grigorie să deseneze fără oprire, și cu desenele sale mergea ca să le schimbe cu hrana de la negustori - pentru că alimentele erau foarte greu de găsit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și deci ea schimba desenele Părintelui Grigorie cu deșeurile, adică conținutul pubelelor, fie de la băcani, fie de la piață. Din ce primea făcea un fel de supă, lăsa să scadă bine și apoi usca. Și, odată ce se usca, trecea totul prin mașina de tocat sau prin moară. Se făcea un fel de pudră pe care o punea în găletușe și se ducea la gardul de la [spitalul] Sf. Ana - pentru că, bineînțeles, nu o lăsau să intre cu acestea -, și strecura hrana cu pumnii prin grilajul spitalului.
Memoriile Catherinei Aslanoff :
George nu era nebun. Tehnica și finețea desenelor lui arătau o precizie și o acuitate a privirii și a spiritului. Van Gogh, de exemplu, el, în crizele lui de demență, își păstra tot geniul său, dar desenul său se hașura, se spărgea, se disloca. Chaim Soutine, de asemenea atins de instabilitate psihologică, a pictat portrete fantastice și strâmbate. Niciodată Kroug nu a caricaturizat colegii lui de la azil. Portretele lui mărturisesc un profund respect, compasiunea, milostivirea și dragostea pe care o purta fraților săi. Ei erau adevărați sărmani, complet lipsiți, abandonați, și a căror privire goală și absentă reflecta toată nefericirea lumii."
"Recent o monahie mi-a spus un cuvânt bulversant : "ar trebui să vedem fiecare persoană cu privirea pe care Dumnezeu o are asupra ei". Cred că este ceea ce Părintele Grigorie a știut să facă, și ceea ce fiecare pictor de icoane ar trebui să facă. Înainte de a reprezenta sfinții desăvârșiți, trebuie să înveți să vezi în fiecare om căzut, desfigurat de rău și de păcat, demnitatea pe care Dumnezeu o vede în el prin dragostea Lui."
Astfel Krug petrece opt luni la spital. Puțin înainte de eliberarea Parisului, în 1944, un preot ortodox începe să-l viziteze în mod frecvent. Este vorba de Părintele Serghie Șevici de la Biserica Sfânta Treime din Vanves. Înaintea Războiului, Krug a început să frecventeze această biserică sub influența mamei sale, care se temea pentru starea psihologică a fiului ei. Atuncea venea rar, negăsind adevărate legături cu vechiul [Părinte] paroh al parohiei. Totul este diferit cu Părintele Serghie. Acesta îi consacră zile întregi, îl ascultă, îi vorbește, se roagă adeseori și mult împreună. Câteva luni mai târziu medicul psihiatru constată o ameliorare a sănătății lui Krug. "Dragă Părinte, ar fi spus el, aveți un adevărat dar pentru a acompania și vindeca bolnavii depresivi". Într-o zi i-a permis lui Krug să iasă din spital, cu condiția că Părintele Serghie îl ia sub responsabilitatea lui, să continue terapia lui neobișnuită.
Jean-Claude Larchet, Teolog ortodox :
"Am găsit rapoartele făcute de medici în timp ce el era internat la Sf. Ana. Si medicii, dacă vreți, i-au pus diagnosticul de "cineva care are crize mistice". Atunci e destul de interesant, căci pentru un medic care este ateu sau agnostic, simplu lucru de a crede sau de a avea experiențe spirituale, este formă anume de nebunie. Și cunoașteți aceste cuvinte ale Sf. Antonie : "Într-o zi oamenii vor înnebuni, dar îi vor trata ca nebuni pe cei care nu sunt ca ei". Normalitatea, dacă vreți, este ceva care se definește într-o manieră destul de vagă. Dar putem spune, că Părintele Grigorie a fost totuși bolnav, și trebuie amintit rolul fundamental al Părintelui său duhovnic, Părintele Serghie Șevici. Cred că această dragoste a Părintelui Serghie, dăruirea de sine a Părintelui, renunțarea la sine pentru a se consacra Părintelui Grigorie a fost pentru acesta ceva fundamental, nu numai pentru vindecarea lui, ci și în creșterea lui duhovnicească."
Monahul Grigorie, "Carnetul unui iconar":
"Transfigurarea.
După ieșirea din spital, Krug se instalează la sora lui. Vine zilnic la Părintele Serghie, la biserica din Vanves. În timpul primilor ani rămâne sub șocul încercărilor sale. Nu îndrăznește să reînceapă pictarea icoanelor, crezându-se nedemn de a reprezenta chipul lui Dumnezeu. Părintele Serghie face totul ca Krug să găsească credință în lăuntrul lui. Îl invită să se împărtășească în fiecare zi la Liturghie și îi cere să cânte și să citească psalmii în timpul slujbelor. Această insistență a Părintelui Serghie, în cele din urmă a adus roade. Încet, încet, Krug reîncepe iconografia.
Nadia Behr, prietenă a lui Grigorie Krug :
"Venea să cineze din când în când la noi. Într-o seară, după cină, Părintele Grigorie cere să se retragă, și în momentul plecării, pe culoar, cere foarte umil mamei mele: "Doamnă, puteți să-mi dați un oușor?". Bun... o văd pe mama că se duce și caută, și îi dă o cutie de ouă. Si când l-am văzut că pleacă - pe atunci aveam vreo zece ani-, am întrebat: "mamă, totuși, vine și mănâncă, dar de ce e așa de sărac? De ce ți-a cerut ouă? Totuși nu e politicos!". Și mama a început să zâmbească: "știi, Nadiosha, el pictează icoane!"
Părintele Varsanufie:
"Cu o libertate creatoare, Krug a reînceput experiențele sale de pictură. Căuta cum să pună mai multă lumină, mai multă transparență în icoanele sale. Astfel, el se folosea nu numai de gălbenușul de ou, așa cum trebuie, dar și de albuș, pe care-l lăsa să se descompună. Dacă mai adăugăm la asta că mai folosea și usturoi, pentru a reutiliza procedee vechi, cât și oțet pentru a albi tempera cu gălbenușul de ou; că lăsa uleiul de in să râncezească cât mai mult timp posibil, pentru a-l utiliza sub o formă vâscoasă și chiar la limită solid, înțelegem că în atelierul său, sau pe șantierul pe care lucra într-o biserică, stăpânea o atmosferă specifică."
Prima duminică din Postul Mare, 1948, la 41 de ani, George Krug fiind tuns monah la biserica din Vanves, primește numele Sfântului monah Grigorie, iconograf din sec. XI, de la Mănăstirile din Peșterile Kievului. Într-o zi din același an, Părintele Serghie îi cere să se ducă să plătească întreținerea Schitului Sfântul Duh de la Mesnil-Saint-Denis, lângă Paris. Este vorba de o sihăstire abandonată de emigranții ortodocși, după Război. Vechiul paroh al acesteia a transmis responsabilitatea sa Părintelui Serghie. Abia văzând Părintele Grigorie acest loc, se și decide să se instaleze aici și-l restaurează mai bine de 20 de ani, până la moartea sa.
Jean-Claude Larchet, Teolog ortodox :
"Trăia într-o sărăcie extremă, am putea zice chiar o mizerie extremă. Eu am cunoscut schitul puțin după moartea sa. Trăia într-un mod foarte auster într-o mică chiliuță care era la schit. De altfel în această cameră erau șoricei care trăiau alături de el, și pe care îi lăsa să alerge în mod liber prin patul lui când se odihnea. Trăia într-o bună armonie cu ei. Și era complet detașat de orice contingență materială, și cred ca această trăsătură este ceva care a marcat iconografia sa."
Aici, în singurătatea rugăciunilor neîncetate, talantul Părintelui Krug se împlinește în toată amploarea sa. Nu își mai caută inspirația pentru icoanele sale în cărțile de la expozițiile de artă. După atâția ani de cercetare, imaginile icoanelor și a tablourilor artei din vechime saturează deja memoria sa. Inspirația sa, mărturisește într-o zi Părintelui Serghie, vine de acum din cugetarea la viața și cuvintele lui Iisus Hristos pe care le descoperă în el însuși, citind și cântând în timpul slujbelor la biserică.
Memoriile Catherinei Aslanoff :
"Lucrează enorm, aproape 12 ore pe zi. Dar are sentimentul că nu face nimic. Tot ceea ce Părintele Grigorie câștigă se duce pe întreținerea schitului. Pentru el nu este doar o muncă de ascultare, este o creație de Sus. A copia, a picta după comandă, nu mai poate să facă. Este un iconograf inspirat. Nu-i place să se smulgă de la muncă. Este în el un așa entuziasm creator pentru iconografie, că arde de-a dreptul pentru asta. Toată energia lui vitală trece în muncă. Ajunge apoi la o totală epuizare fizică și psihică, dar să nu creeze asta nu poate."
Timpul trece, numeroase persoane vin din ce în ce mai mult la el, la schitul său. Sunt prieteni, rude, dar mai ales admiratori ai talentului său, care cu orice preț vor să cunoască cum creează icoanele sale.
Grigorie Aslanoff, fost elev al lui Leonid Uspenscky :
"Părintele Grigorie, amesteca pigmenții în mână, nu avea paletă. Și apoi, de-o dată, era ocru roșu care cădea în ceai și ceaiul devenea tot roșu. Aparent era pictura care avea întâietate față de curățenie."
Părintele Varsanufie Ferrier, prieten al P. Grigorie Krug :
"Avea hainele monahale de toate culorile, erau cu totul policrome, pentru că treptat își ștergea mâinile pe ele, în loc să se ducă să caute un prosop. Sau, își ștergea mâinile în păr, și atunci părul său era de toate culorile. Anumite zone erau roz, roșii, un pic din toate culorile. Și asta, când îl întâlneam pentru prima dată, era foarte frapant, pentru că era ceva ciudat, și el nu căuta deloc să fie ciudat. Era absorbit de arta lui, era cu totul detașat de convenții, nu se preocupa de ceea ce se spune despre el, nici de imaginea sa, așa cum spunem acuma, dar se vedea în înfățișarea lui. Era de bănuit că el însuși își dădea seama de aspectul pe care îl avea în ochii oamenilor de care se apropia."
Emilie van Taack, Iconograf :
În 1959 vechea clădire a biserici din Str. Petel este demolată, pentru a construi un imobil nou. Noul amplasament pentru biserică este prevăzut. Krug și Uspenscky sunt invitați să picteze iconostasul și frescele murale. Din nou cei doi prieteni lucrează împreună la același proiect. În acel moment Uspensky deja devenise un specialist recunoscut în Biserica Ortodoxă. El a publicat mai multe cărți despre diferitele tehnici iconografice și sensul teologic al icoanelor. El dă cursuri de iconografie la Paris. După moartea lui Stalin și eliberarea relativă de regimul sovietic, Uspensky chiar a fost invitat să predea teologia icoanei în Academiile teologice de la Moscova și de la Sf. Petersbourg. Dar aici, la Paris, în plin șantier de lucru, Părintele Grigorie pare că nu face pra mare atenție la sfaturile prietenului său. Nu putem nimic să-i impunem care merge împotriva inspirației sale. În cele din urmă metodele de lucru ale lui Krug suscită neînțelegeri din partea lui Uspensky.
Jean-Claude Larchet, Teolog ortodox :
"Leonid Uspensky era foarte supărat tocmai din cauza acestor atitudini ale Părintelui Grigorie, pentru că nu se preocupa, dacă vreți, de elementele materiale ale iconografiei. Adică grija lui într-adevăr era de a picta icoane, evident golit de eventuala proprie slavă viitoare - nu-l interesa, în mod absolut nu-l preocupa. El a utilizat tot felul de produse, dacă vreți, care nu erau produse canonice. De exemplu a utilizat guașe pentru a picta nu doar icoane ci și fresce, a fabricat lacuri care erau chiar improvizate, a căror compoziție în mod evident nu era deloc suficientă pentru o perioadă scurtă. Și, în mod evident, a pus probleme, nu lui, ci celor care după câțiva ani a trebuit să restaureze frescele sau icoanele pe care le-a realizat."
Anne Philippenko, Restauratoare de icoane :
Un alt motiv pentru lungi dezbateri cu Uspensky era înțelegerea iconografică a unor subiecte evanghelice.
Părintele Nicolas Ozoline, Prieten al lui Leonid Uspensky :
În schimb, această abordare personală a Părintelui Grigorie față de icoanele sale, are un impact unici asupra percepției operelor sale. Toți martorii sunt de acord asupra faptului că doar Krug reușește să exprime în icoanele lui ceva de neexprimat.
Veronique și Nikolas Lossky, Prieteni ai lui Leonid Uspensky :
"Îmi amintesc de fresce de o frumusețe uluitoare. Erau ziduri în întregime albe în biserica din Str. Petel, și de-odată chipurile Sfinților apăreau privindu-vă direct. Era ceva uimitor! Era foarte, foarte frumos! De o frumusețe uluitoare!"
Elisabeth Ozolina, Fostă elevă a lui Leonid Uspensky :
"Chiar dacă părea că uneori desenele aveau forme disproporționate, dar privirea vă ducea în altă parte. Ne atinge în mod profund. Știa să pună toată rugăciunea lui în privirea acestor icoane."
Grigorie Aslanoff, Fost elev al lui Leonid Uspensky :
Jean-Claude Larchet, Teolog ortodox :
"Căldura icoanelor Părintelui Grigorie are ceva izbitor. Adică, astăzi la mulți iconografi vedem realizări tehnice perfecte, dar sunt niște icoane care rămân reci câteodată, pentru că perfecțiunea se manifestă în caracterul tehnic al realizării, dar nu cu adevărat în expresia vie lăuntrică a chipurilor. Cred că Părintele Grigorie a reușit să exprime această căldură a harului acestor personaje pentru că el însuși trăia în acest har. Încercările pe care le-a traversat timp de mai mulți ani au fost pentru el o cale de creștere duhovnicească."
În ciuda tuturor imperfecțiunilor Părintelui Grigorie, chiar Uspensky se minuna de operele prietenului său. Până la sfârșitul vieții lui încerca el însuși să găsească această căldură în chipurile sfinților desenați în icoanele sale. Nu-și va da niciodată seama dacă a reușit să o facă.
Elisabeth Ozolina, Fostă elevă a lui Leonid Uspensky :
"Îmi amintesc că în absența Părintelui Krug, Uspensky "restaura" icoanele sale. Îmi amintesc cum îmi arăta icoanele sale, zicând, așa, pe nevăzute: "vă place icoana asta?", zic :"da, mult!", "Și mie, de asemenea! Ei, asta e Krug!"
Extras din cartea "Teologia icoanei în Biserica Ortodxă", de Leonid Uspensky, (Paris, 1960)
"Cât ar fi de prețioasă icoana, sau munca de cercetare care a permis descoperirea sensului ei, tot ceea ce revelează nu se poate cunoaște decât prin participarea vie în viața Bisericii. Renașterea icoanei contemporane nu trebuie să fie un anacronism, nici o întoarcere spre folclor, sau trecut. Nu trebuie nici să fie o tentativă de întoarcere la icoanele cele mai vechi în atelierul iconarului. Dar este, înainte de toate, o înțelegere vie a ceea ce este Ortodoxia, a ceea ce este Biserica. Este o întoarcere la expresia artistică cea mai autentică a Revelației creștine, a experienței Sfinților Părinți ai Bisericii. Această adevărată renaștere a artei iconografice contemporane, putem să o vedem în icoanele monahului Grigorie Krug."
Monahul Grigorie, "Carnetul unui iconar" :
Cu anii, numeroase boli încep să-l lovească pe Părintele Grigorie, una după alta. Artrită la picioare, tensiune foarte mare, diabet, angină pectorală, o asimilare proastă a hranei... I se întâmplă să ascundă durerile sale, de frică să nu fie trimis la spital, să facă analize și să primească un tratament constrângător. Se împotrivește unui regim cu carne, la care vor să-l supună prietenii săi. "Uitați că sunt călugăr, și vreți să faceți din mine un Barbă Albastră" - spunea el. Nici chiar Părintele Serghie Șevici nu reușește să-l facă să se îngrijească mai mult de el.
Elisabeth Ozolina, Fostă elevă a lui Leonid Uspensky :
"Se neglija foarte mult. Ca în aparență... Pentru sănătate nu voia deloc... De exemplu, când era bolnav, știu un lucru, că refuza în mod categoric să fie urmărit de un medic, sau să fie îngrijit. Lua totul ca din mâna lui Dumnezeu. Credea că este voia Domnului, că dacă este bolnav, este normal. Sunt oameni care gândesc așa."
Într-o seară Părintele Grigorie vine pe jos de la o slujbă de la Vanves. O mașină se apropie de el și șoferul îi cere amabil să îl conducă la el. Era un cardiolog renumit, Toma Eftimiu. Își dă repede seama de starea de boală a Părintelui și începe să vină în mod regulat la schitul lui, pentru a-i aduce medicamente și a-i face analizele necesare. Părintele Grigorie este mișcat de devotamentul doctorului său. Accepta cu mulțumire toate cutiile de medicamente, pentru a nu-l răni. În schimb, le lasă alături de patul lui, uitând câteodată chiar să le deschisă. Din grijă pentru prietenul său, Părintele Serghie cere ajutorul monahului Varsanufie, pe atunci un tânăr francez ortodox, recent tuns în monahism, care vine să locuiască cu Părintele Grigorie la schit.
Părintele Varsanufie Ferrier, prieten al P. Grigorie Krug :
"Am fost pus la schit pentru a-l veghea pe Părintele Grigorie, când nu lua medicamentele pe care trebuie să le ia, sau le lua pe toate de dimineața, atunci când trebuiau repartizate de-a lungul zilei. Și atunci mi s-a dat ascultarea de a veghea ca Părintele Grigorie să ia medicamentele la orele care trebuia etc. Și apoi, cum Părintele Grigorie petrecea tot timpul să picteze, aveam ascultarea să gătesc, să mă ocup de încălzire, etc.. În fine, pe scurt, să fac să funcționeze schitul, fără ca Părintele Grigorie să se ocupe."
Merge cu dificultate, dar continuă să picteze icoane pe jumătate culcat în pat în chilia lui. Părintele Grigorie lucrează uneori în ciuda unor suferințe insuportabile. Toată noaptea, la lumina lumânărilor crează, ascultând la radio retransmisiile muzicii lui Bach, a lui Beethoven. La mijlocul anilor '60 vederea sa începe să-i scadă serios. Diabetul zaharat tardiv are consecință o discromatopsie, o vedere proastă a culorilor. Percepția lui față de lume se schimbă în mod constant. Astfel retușează în mai multe reprize frescele din biserica schitului său, încercând mereu să le amelioreze. Dar nimeni nu poate să ghicească, cu excepția prietenilor apropiați că este grav bolnav.
Nadia Behr, Prietenă a lui Grigorie Krug :
"Emana din el o mare bunătate, mereu un zâmbet mare, aproape un zâmbet fericit."
Jean-Claude Marcadé, Specialist al artei rusești :
"Simțeam că nu este din lumea asta. Simțeam că Împărăția este în el. Aveam impresia, când îi vorbeam, că într-adevăr ceea ce spunea venea de undeva, dintr-o experiență pe care a avut-o. Asta se simțea cu siguranță!"
Dacă trupul Părintelui Grigorie este din ce în ce mai slăbit și fragil, în mod paradoxal, icoanele lui devin, ca niciodată mai înainte, luminoase.
Memoriile Cathérinei Aslanoff, "De la tenebre la Lumină", Paris 2001
Îmi amintesc de un Sfânt Serafim cu o camilafcă neagră, care a fost pictat chiar înainte de a fi internat. Putem măsura calea care separă această miniatură cu Sfântul Serafim de la Montgeron, strălucind de luminozitate. Acesta este pictat alb pe alb, ale cărui nuanțe provin din culori ale diferitelor straturi. Icoana iradiază lumină. Prin ce suferință, prin ce tunel sumbru, prin ce cruce trebuie să treci pentru a ajunge să reprezinți cu atâta putere această biruința a Luminii pascale în trupul acestui sfânt? În fața acestei opere, ne amintim cântarea canonului pascal: "Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care S-a preaslăvit."
La începutul anului 1969, starea generală a lui Krug se înrăutățește. Nu mai părăsește schitul său. Părintele Serghie atunci vine să petreacă săptămâna cu el. Aici face slujbele religioase. Părintele Serghie îi citește cu voce tare. Puțin timp înainte de sfârșit, având o mică ameliorare, în ajun poate urmări Sfânta Liturghie, cântând și citind scrierile sfinte. Se împărtășește. Pe 12 iunie Părintele Grigorie își dă duhul chiar în momentul în care se pregătea să picteze titlul icoanei pe care tocmai o terminase. Era mărturisirea de credință a Sfântului Toma necredinciosul, [icoană] pe care voia să o ofere medicului său. Grație unei autorizații speciale acordate de Prefectura de la Vanves, Părintele Grigorie a fost înmormântat în sihastra sa, în spatele absidei bisericii.
Epilog
În această vară a anului 1969, ochii întregului pământ s-au întors spre explorarea misiunii americane Apollo 11, care i-a permis omului, pentru prima oară în istoria sa, să meargă pe lună. În acest context moartea Părintelui Grigorie Krug n-a fost remarcată decât de un număr mic de credincioși ortodocși și de către prieteni.
El n-a dat niciodată cursuri de iconografie, nici niciodată n-a avut elevi, nici n-a scris măcar o singură carte. Extrasele din carnetele lui, pe care le-ați auzit, au fost publicate mult timp după moartea sa, grație surorii sale. Dar a lăsat mai mult de 400 de icoane și fresce răspândite în lume printre credincioșii creștini.
Operele sale amintesc că scopul autentic al iconografului nu este de a urma orbește tradiția, ci de a pune tot talentul său creator în slujba Luminii, adică a muri cu Hristos și a învia cu El. Nu este un lucru ușor, așa cum ne arată viața Părintelui Grigorie. Artistul poate coborî până la ultima deznădejde și la moartea credinței în el însuși, dar prin experiența personală a acestei morți regăsește unirea cu Dumnezeu. Astfel, el înțelege valoarea înscrierilor iconice și le transfigurează în imagini creative vii. Astfel viața și rugăciunile iconografului, ascunse privirii lumii, pot fi atât de importante pentru destinul Universului precum victoria geniului uman asupra spațiului cosmic.
Jean-Claude Larchet, Teolog ortodox :
"Cred că iconografia Părintelui Grigorie are ceva unic, ceva genial, pentru că reprezintă un stil. Acest stil, el însuși, nu este cel pe care l-a inventat un artist care vrea să se pună în valoare, ci, acest stil, este cel al unui mod de viață personal în Biserică, pe care Părintele Grigorie a reușit să-l exprime, respectând totodată criteriile iconografiei tradiționale."
Hélène Bléré, Iconograf :
Toți iconografii epocii noastre trebuie să ia învățăminte din aceasta, pentru că Părintele Grigorie Krug a pictat cu toată ființa lui. Ori, o pictură vie și profundă nu se poate dezvolta cu adevărat decât dacă persoana care pictează este cu adevărat angajată. Asta înseamnă angajată într-o luptă, înseamnă să practice o anume asceză. Și asta este ceea ce dă putere icoanelor lui Krug. Pentru asta ne pare atât de prezent și atât de aproape, pentru că a trăit momente dramatice în viața lui, și apoi a găsit Lumina. Asta este o căutare permanentă în operele Părintelui Krug, de a traduce această lumină dumnezeiască necreeată într-o manieră grafică, picturală, iconică, tradițional canonică. Și găsim asta în istoria icoanelor a marilor maeștri pe care toată lumea îi cunoaște, pe care tot publicul iconofil îi cunoaște: Sf. Andrei Rubliov, Teofan Cretanul, Teofan Grecul."
Emilie van Taack, Iconograf :
"Părintele Grigorie este chiar expresia libertății creștine. Adică creștinul este în mijlocul lumii - cunoașteți viețile martirilor, viețile sfinților - creștinul este precum Hristos, o piatră de poticnire, trece prin lume, fără a fi atins sau afectat. Și deci Părintele Grigorie ne-a arătat cum este posibil, mai întâi, de a trăi astfel, pentru că nu putem trăi așa fără a avea deplinătatea Împărăției lui Dumnezeu în lăuntrul nostru, și, pe de altă parte, ne-a arătat cum să luminăm - icoana poate lumina, creștinul poate lumina -, în această lume nebună."
Film scris și realizat de Alexey Vozniuk
Traducere în lb. română de Corina Bobea
LEGATURI :
- Fr Gregory Kroug – An Exhibition Honoring the 50th Anniversary of his Repose
- Vanves : Repères biographiques
- Vanves : Principales œuvres du pere Gregoire (Kroug)
« L’icône à travers l’enseignement du moine Grégoire (Kroug) et de Léonide Ouspensky »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu