Pr. Mircea-Cristian Pricop despre Calea înțelepciunii și cum n-a fost lăsat Cioran să se împărtășească de către ucenicii săi

Emisiunea “Vestea cea bună” – Calea înțelepciunii - 14 mar. 2017

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sfânta Scriptura alocă 4 carti, din totalul de 66 de cărți sfinte, ințelepciunii. Vorbim despre Pildele lui Solomon, vorbim despre Înțelepciunea lui Solomon,  Ecclesiastul si Înțelepciunea lui Isus Sirah. Deci, cărți dedicate exclusiv ințelepciunii și căii înțelepte, căii dobândirii înțelepciunii. Interesul pe care Sfânta Scriptură, cuvântul lui Dumnezeu - Dumnezeu Însuși, că Dumnezeu e nedezlipit de cuvântul Său -, îl alocă acestei mari virtuți este determinat de un lucru foarte important, care se găsește tot în cuvântul scripturistic, definind pe cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Acestuia i se spune Înțelepciunea și Puterea și Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, cele patru cărți destinate obținerii ințelepciunii, sunt de fapt "manuale" pe care noi le putem parcurge pentru a ajunge la înțelepciune, dar nu la o înțelepciune de tip ideatic, de tip ca o știință de manual, ci la o înțelepciune vie și activă, la o înțelepciune personală, vie și conștientă și comunicativă, care se numește Domnul nostru Iisus Hristos.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Dacă, din optică și din artele vizuale știm că două linii paralele nu au cum să se întâlnească niciodată, totuși, la linia orizontului ele devin un punct în care se unesc, pe retina noastră. Ele se întâlnesc la linia orizontului, cea mai îndepărtată linie pe care o poate percepe vederea noastră. Acolo, în mintea noastră, pe retina noastră, se unesc într-un punct, deși în realitate nu este așa. De ce ele în realitate merg una pe lângă alta și în mintea noastră, pe retina noastră, se unesc într-un punct? Pentru că ele merg la o idee mai înaltă. Linia orizontului înseamnă de fapt, spiritual, linia credinței noastre. O linie în care drumul, calea virtuților, se unește într-un punct cu celelalte căi ale evoluției duhovnicești ale omului. Si, aceste căi se unesc în punctul numit Domnul nostru Iisus Hristos, locul unde se întâlnesc toate liniile care, în realitatea noastră fizică și limitată par a fi paralele. Punctul de întâlnire al tuturor "liniilor" este Domnul nostru Iisus Hristos. El este piatra cea din capul unghiului, Înțelepciunea ințelepciunilor, Domnul domnilor, Împăratul împăraților.

Vedeți dumneavoastră, în lumea aceasta trăim ca individualități aparte,  fiecare cu un suflet al său, cu anumite determinări ale sale, trăiri ale sale, meniri ale sale, aspirații ale sale; unul mai spre real, altul mai spre uman, altul mai spiritual, altul un pic mai apropiat de valorile materiale s.a.m.d. Si părem că suntem cu vieți paralele unii față de ceilalți. In linia orizontului, adică în linia credinței, orizontul mai înalt, al Împărăției lui Dumnezeu, acolo ne întâlnim cu toții, în punctul comun ideal, care se numește Înțelepciunea și Puterea și Cuvântul lui Dumnezeu.

Prof. Mihail Chircor: Noi avem o finalitate în aceasta trecere, și unul dintre punctele intermediare ale existenței noastre spirituale este Judecata de Apoi. Toți mergem și vom trece spre acest punct istoric care este scaunul judecății. El este punctul la care, la un moment dat, ne vom întâlni. Mai departe lucrurile se pot despărți, dar toți vom ajunge acolo indiferent de unde venim, de unde am plecat, ce cale am ales, ajungem acolo.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Practic se despart aceste căi, după Judecata de Apoi, tot datorită alegerii libere a omului. Căci omul poate să meargă până la linia orizontului, urmărindu-și cu adevărat idealul acela înalt, numit Domnul nostru Iisus Hristos, hristificarea sau hristoformizarea omului - devenirea mea în Hristos, întoarcerea mea cât mai profundă spre Domnul- sau, pot să ma izbesc așa cum se izbește lumina în oglindă și să reflect aiurea.

Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, este infinit. În El niciodată nu vor fi puncte de oprire, în El calea e deschisă. De aceia spunea P. Dumitru Stăniloae atât de frumos, că raiul este un dinamism. Greșesc oamenii când își imaginează ceva static, ca o gradină frumoasă în care stai sub copac și îți pică para mălăiață. Nu e adevărat, că nu e ca în Ivan Turbincă. Dimpotrivă, este o necontenită adâncime, inclusiv a sfinților mari, a Maicii Domnului a îngerilor și a celor mântuiți în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e infinit și tot timpul îți arată ceva nou, tot timpul îți arată ceva frumos, surprinzător, emoționant, captivant, atrăgător. Deci merită să mergi pe calea aceasta, că-i o veșnică "aventură". Păi, gândiți-vă, ce poruncă extraordinară a dat Dumnezeu omului: creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți - cea mai mare aventură posibilă la care Domnul te-a invitat să participi. Si, tu, ce ai făcut? Dar porunca asta nu a dat-o numai o dată în istorie, pentru protopărinții Adam și Eva și a rămas numai pentru ei valabilă. Tuturor familiilor omenești, tuturor persoanelor umane le este valabilă această poruncă.

E atât de larg orizontul, încât toată lumea are acces la el. Si, totuși, unii nu merg până la orizont.
      
Prof. Mihail Chircor: Iertați-mă, dar nu toată lumea vede lina orizontului, căci "nu toți văd, și nu toți aud".

Pr. Mircea-Cristian Pricop:  Da, Însuși Mântuitorul spune lucrul acesta. Urechi au și nu aud, ochi au și nu văd.

Prof. Mihail Chircor: Da, iar deschiderea aceasta față de Hristos nu cred că se face fără duhovnic.

Pr. Mircea-Cristian Pricop:  In calea mântuirii oamenii fără duhovnic s-au oprit. Oricât de tari au fost, oricâte daruri au avut de la Dumnezeu, la un moment dat și l-au irosit cumva, s-au pierdut cumva, n-au mai ținut pasul. Fără o călăuză - bine, în afară de îngerii păzitori, pe care ii avem ca și călăuze duhovnicești - [nu se poate]. Avem pe cineva dintre noi, cu carene și oase, cu suflet, cu căderi și ridicări ca și noi,  și cu har!, - la care se adaugă harul apostolic dat prin hirotonire de către Domnul nostru Iisus Hristos; căci prin mâinile episcopului, Hristos rânduiește pe preot, pe diacon și pe episcop în slujire. Că și episcopul, vedeți dumneavoastră, este tot om, nu-i zeu, ci om în carne și oase, ca orice om muritor. Cine face, de fapt slujbele și sfințirile, și toată rânduiala bisericească? Hristos, marele Preot, prin mâinile fiilor Săi, episcopi, preoți și diaconi.

Prof. Mihail Chircor: Să mă iertați că intervin. Oricât de nevrednic ar fi acest slujitor, oricâte erori ar fi săvârșit, că-i om...

Pr. Mircea-Cristian Pricop:  Cu excepția erorilor dogmatice, cu excepția căderii în erezii!

Prof. Mihail Chircor: Da ...prin mâinile lui curge harul lui Hristos.

Pr. Mircea-Cristian Pricop:  ...Necontenit, în ciuda faptului că poate să cadă jos. El își va lua plata lui, el va da socoteală pentru absolut tot ceea ce face! Că Domnul spune: mai bine ar fi celui care smintește pe cineva mai mic decât el, să-și ia o piatră de moară și să se arunce în mare decât să se prezinte la judecata cu starea în care este.

Prof. Mihail Chircor: După foarte multe momente de experiențe și chinuri am ajuns să întorc efectiv capul când vad un moment de cădere al cuiva. [...] 

Pr. Mircea-Cristian Pricop:  Ințelepciunea este medicamentul absolut pentru ca noi să putem parcurge corect drumul, calea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o spre desăvârșirea și sfințirea noastră.[...]

Prof. Mihail Chircor: Părinte, când și cum ne dăm seama că am ieșit de pe calea înțelepciunii, că suntem în eroare, că ne-a părăsit înțelepciunea și fără aceasta platoșă, fără această armă a înțelepciunii, noi suntem extrem de vulnerabili și predispuși greșelii?

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Deși mijloacele prin care omul poate cădea sunt destul de multe - pentru că diavolul este inventiv pentru a-l corupe pe om indiferent pe ce treapta [duhovnicească] s-ar afla acesta, oricine ar fi-, omului îi stă în putere să discearnă care sunt căile pierzării și care sunt căile lui Dumnezeu, după finalitatea lucrurilor pe care o putem anticipa. Domnul nostru Iisus Hristos ne dă un exemplu despre cum ar trebui să anticipam lucrurile, adică ne dorește să fim cumva vizionari: nu poate pomul bun să scoată roade rele, nu poate pomul rău să scoată roade bune, prin urmare, după roade veți cunoaște și pomul. 

Părintele Cleopa fiind întrebat: "Părinte, cum deosebim vedeniile?" Că sunt vedenii de la diavol: foarte multe ispite, nebunii; sunt produse ale minții omenești: fantezii; și sunt, o mică parte dintre ele, vedenii autentice, de la Dumnezeu. Aparent, cam până la un punct sunt toate de aceeași formă. Si, Părintele Cleopa a zâmbit la întrebarea acesta și a spus: "Cele de la Dumnezeu întotdeauna se vor îndeplini".  Dacă se îndeplinesc sunt de la Domnul, dacă nu se îndeplinesc înseamnă că au fost din celelalte direcții: ori produsul minții tale, ori de la hipnozele satanei. Deci, așteaptă cu răbdare să se îndeplinească ce ți s-o arătat, și după finalitate iți vei da seama de unde au venit. Practic după rod, pe care poți să-l și anticipezi.

Aicea necesită foarte multă educație, că puterea de a anticipa rezultatul unei acțiuni, rezultatul unei evoluții în timp se dă datorită unei bune educații, a unei bune creșteri, a unei dezvoltări armonioase spre, pentru și în Hristos, chiar dacă nu ai dobândit deplina înțelepciune, despre care vorbește atât de frumos Sfântul Ioan Gură de Aur, anume sofrosini (Σωφροσύνη), înțelepciunea desăvârșită, totală, plină. N-ai obținut-o încă pe aceasta, dar totuși, pe baza unei bune creșteri, pe baza unei bune corelări între educație, instrucție, călăuzirea duhovnicului, sfatul părintesc, apelarea la cei mai în vârstă decât tine - pe care ți-i alegi anume, mai buni, mai pregătiți, mai înțelepți s.a.m.d.- care să își dea acordul spre ceea ce urmează să faci, riscul de a cădea este mult mai mic, decât dacă o iei hăis prin porumb și vezi tu ce-o ieși. Deci, clar, ai șansa de a merge pe calea lui Dumnezeu fără să te poticnești dacă accepți să te smerești și accepți cu bucurie călăuzirea unui duhovnic, și călăuzirea, pe lângă duhovnic, a marilor oameni înțelepți ai Bisericii, și, nu numai asta, ci și propria ta pregătire, pe care trebuie să ți-o faci de unul singur, prin citirea unor cărți sfinte, prin lecturarea din Sfinții Părinti, care au lăsat practic foarte multe bogații de experientă. Acuma nu mai suntem în perioada comunistă când o carte a Sfântului Ioan Gura de Aur se dădea pe sub mână, sau trecea prin o mie de mâini până ajungea la tine; adeseori o copiau bieții oameni, de mână. Ei, acuma le ai la îndemână pe toate tarabele; în toate librăriile găsești cărți de formare spirituală, morală, de călăuzire duhovnicească. Bineînțeles ele nu țin loc, ele se completează cu călăuzirea practică a ta de către duhovnic. Nu se înlocuiesc una cu alta, nu țin loc una alteia, ci se completează. 

Participarea la slujbele sfintei Biserici, acest gest pe care creștinii ar trebui să-l practice cu seriozitate și cu foarte multă rigurozitate, a sta la predică - că după ce zice preotul "cu pace să ieșim", jumătate din biserică a plecat, și ei cred că s-a terminat tot. Dar asta nu este o invitație din partea preotului ca oamenii să plece! "Cu pace să ieșim" -și iată, se leagă lucrurile de înțelepciune, de tălmăcirea Sfintei Liturghii, care este de fapt matricea vieții noastre. Sfânta Liturghie este matricea vieții umane, a adevăratei vieți în Hristos. Când zice preotul "cu pace să ieșim" nu te îndeamnă să ieși, că am terminat serviciul, gata, la revedere. Nu, ci iți spune: ieșiți și transmiteți lumina pe care ați primit-o astăzi tuturor celor care n-au putut sau nu au avut cum să ajungă aici. Adică luați pacea din sfânta biserică și duceți-o în lumea largă, convertind lumea, botezând lumea - prin cuvânt, că nu ai cum altfel. Că prin sabie, bici, lanț nu se poate. La alte credințe s-a mers pe calea asta, și unde s-a ajuns? In cele din urmă au devenit învechite și lumea le-a părăsit.

Credința care niciodată nu își pierde prospețimea este ca un izvor de munte. Si Heraclit spune: stai într-o apă curgătoare, și peste o secundă baga-te în apă și eu iți garantez că nu faci baie în aceiași apă - deși tu poți să-i spui cu același nume, râul Trotuș de exemplu, răul Siret-, dar nu faci baie în aceiași apă, că apa aceea în care ai făcut baie acum o secundă a trecut deja. Ești mereu în apa nouă, în apa vie, și asta este Biserica, asta este Liturghia.

Prof. Mihail Chircor: Mai este o treabă: sufletul nostru simte cât de mare este distanta noastră de la el al Hristos. In momentul în care ne apropiem de Hristos starea este extraordinară, când ne îndepărtam începem să avem probleme și atunci înseamnă că ne-am abătut de la cale, și trebuie să ne întoarcem înapoi pe cale. Cum ne-o găsim? Păi ne spune bunul Dumnezeu și sufletul nostru, care este setat, să spunem așa și atunci trebuie să încercăm să ne apropiem de Dumnezeu și primul lucru este să spunem o mică rugăciune.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: ...O mică dovadă de înțelepciune, pentru că rugăciunea asta este. Pare mică pentru om, dar din punctul de vedere a lui Dumnezeu este ceva extraordinar. Rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie și, nu în ultimul rând, Liturghia în dimensiunea ei dinamică - de care am vorbit noi: "cu pace să ieșim" -, ieșiți și propovăduiți mergând, zice Domnul Iisus Hristos. Adică mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfanțului Duh, învățându-le să păzească toate cate v-am poruncit vouă. Si, iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor.

Prof. Mihail Chircor: Cuvintele lui Hristos sunt extraordinar de simple - nu ți se pun termeni din nu știu ce inginerie avansată - nu trebuie să ai cine știe ce școli, ca să ai cuvântul lui Hristos din Evanghelie.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Si totuși inimile unor oameni rămân opace, cel puțin pentru o vreme.

Sfântul Vasile cel Mare își făcuse studiile la vestitul profesor al antichității târzii, Libanius. Si, la acesta își făcuse studiile și Sfântul Grigorie de Nyssa, și Sfântul Grigorie de Nazianz, prietenul Sfântului Vasile și, mai târziu, la bătrânețea lui Libanius, își va face studiile la el și Sfântul Ioan Gură de Aur. Un retor, un filozof păgân! Nu avea treaba cu creștinismul dar nici nu-l respingea. Adeseori avem de la el niște expresii. Spunea într-un cuvânt al lui către ucenici: "ce femei și ce mame au creștinii! Lor le este destinat viitorul". In alt loc, la sfârșitul școlii, la absolvire, maestrul a venit să dea mâna cu ucenicii printre care se afla și Sfântul Vasile cel Mare, și le pune o ultimă întrebare ucenicilor săi, să se convingă filosoful că ucenicii și-au însușit anii de studiu, cât au stat pe lângă el. Si, a pus întrebarea: "care este deplina înțelepciune? Care este înțelepciunea fără de sfârșit și cum se ajunge la ea?" Si, au încercat toți diverse stratageme de logică, de silogism, s.a.m.d. Când a ajuns la Sfântul Vasile cu răspunsul, Sfântul Vasile l-a privit în ochi și i-a spus așa: "înțelepciunea desăvârșită, aici, pe pământ, este cugetarea la moarte". Libanius a fost nu fermecat, ci trăznit, fulgerat de răspunsul ăsta. Si, s-a uitat la Sfântul Vasile și a zis: "Vasile are dreptate. Dacă e să vă transmit ceva tuturor, păgâni, creștini, care faceți parte din școala mea, este ceea ce a reținut Vasile: cugetarea la moarte, permanenta raportare a sinelui la momentul examenului. Creștinul își face temele devreme pentru momentul întâlnirii, examenul cel imposibil de mituit, cel imposibil de falsificat, cel sută la sută corect: examenul morții. [...]

Si, discutam cu dumneavoastră că chiar și pe patul morții ai șansa la înțelepciune. Atâta timp cât mai răsufli, ai șansa îndreptării tale, dacă iți vii în fire - atât de bun e Dumnezeu! Vroiam să vă spun un amănunt din viața filozofului Cioran. Stim foarte bine cine a fost Cioran, o minte strălucită a romanilor care și-a desăvârșit opera în Franța, la Paris, și care ne-a lăsat nouă foarte multe dovezi a geniului de care e capabil poporul nostru, dar care, pe parcursul vieții sale s-a arătat ostil față de credința în care s-a născut, deși el era fiu de preot. Tatăl lui fusese protopop de Rășinari. Era fiu de preot, iar fratele lui Cioran a făcut teologia.  Si el la bătrânețe - și asta o știu dintr-o sursă foarte sigură, că duhovnicul lui Cioran trăiește! - la bătrânețe el a chemat preotul. Si ni s-a confirmat că duhovnicul, actualmente ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci preot la Paris, l-a spovedit pe Cioran și a doua zi a venit să-i dea Sfânta Împărtășanie, că era pe patul de moarte. Deci el s-a convertit și s-a înțelepțit, deși a contestat multă vreme [credința]. Ei, când duhovnicul a venit cu Sfânta Împărtășanie dimineața, ucenicii lui Cioran, francezii s.a.m.d., au făcut zid la ușă în fața casei și nu l-au lăsat pe duhovnic să intre la maestrul lor, pentru că ar fi stricat sistemul pe care l-a "clădit" maestrul, care i-a ținut pe ei... Si au spus: "nu! maestrul nostru are un moment de slăbiciune, nu ai dumneata voie să vi aici". Si, l-au blocat pe duhovnic! Si, în timp ce se certau cu duhovnicul care vroia să ajungă, să-i dea Sfânta Împărtășanie, conform dorinței celui aflat pe patul de moarte, ucenicii aceluia îl blocau pe duhovnic, cu violență chiar, să nu intre la maestru. Si, în timp ce discutau, Cioran a murit. Să avem grijă ce sădim în cei de lângă noi! E blestemul lui Cioran, ca să zicem așa. A format atâtea generații, și acele generații l-au ucis pe el...