Român Ortodox în Franța: Canonizarea Sfantului Porfirie si marturiile Mitropolitilor Meliton, Neofit si Hierotheos Vlachos despre sfintenia lui

miercuri, 4 decembrie 2013

Canonizarea Sfantului Porfirie si marturiile Mitropolitilor Meliton, Neofit si Hierotheos Vlachos despre sfintenia lui

Duminică, 1 decembrie, și luni, 2 decembrie, la Mănăstirea Schimbării la Față de la Milesi s-a prăznuit trecerea în sinaxar a ctitorului, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul.

Sfanta Liturghie oficiata cu ocazia canonizarii Sfantului Porfirie a avut loc in prezenta a mii de credinciosi la manastirea fondata chiar de el, la Malakasa, Attica, in apropierea Atenei. Ea a fost prezidata de Mitropolitul Meliton (Karas) al Filadelfiei, din Patriarhia Ecumenica, impreuna cu mai multi preoti. Alaturi s-au mai rugat Mitropolitul Meliton de Marathon precum si multi Parinti stareti din intreaga Grecie.

"Domnul nostru Iisus Hristos, care este minunat inte Sfintii Sai, ne-a adus astazi impreuna, fratilor, in ziua adormirii Sfantului Porfirie, la cateva zile dupa ce Biserica Mama din Constantinopol, in intalnirea sinodala intru Duhul Sfant, a confirmat constiinta comuna panortodoxa care da marturie de sfintenia lui, de-a lungul intregii sale vieti pline de lupta" a declarat, printre altele Mitropolitul Philadelphiei.

"Sfantul Porfirie" - a continuat el - "a propovaduit prin experienta sa, o viata plina de dragoste si ingereasca, inca din Sfantul Munte si Evia, din Omonia, Kallisia, Milesi, si acest sfant loc unde ne aflam".

"Chipul Sfantului Porfirie continua sa ramana in memoria si inima tuturor celor care au avut binecuvantarea de a-l cunoaste, si de a fi in prezenta lui" - a mai adaugat el.

"In circumstantele si perioada actuala pe care o traverseaza lumea si poporul nostru binecuvantat, care a pierdut increderea in orice fel de autoritate si pretinsi parinti spirituali, si care se gaseste intr-un dezastru total, din cauza unor oameni incapabili de a-i conduce pe calea de a iesi din stramtoare, Parintele nostru, Sfantul Porfirie, ne arata aceasta cale. Iar aceasta este cea a transfigurarii. [...] Sfantul Porfirie este un adevarat Parinte care ghideaza neamul nostru. Caci el il iubeste cu adevarat. El nu a incercat sa se ingrijeasca de propia-i persoana. El n-a dorit sa castige ceva de la neamul lui, n-a incercat sa obtina mariri, putere sau bogatie. Singurul lucru pe care il avea, si il oferea din abundenta, fara limite, era dragostea lui" a subliniat Mitropolitul Meliton al Philadelphiei.

In mod vizibil emotionat el a incheiat, concluzionand: "Nimeni nu poate slavi, cu siguranta, si cinsti la adevarata sa valoare pe Sfantul Porfirie".

Cuvantul Mitropolitilor Meliton si Neofit

despre Sfantul Porfire

Mitropolitul Meliton al Filadelfiei, membru al Comitetului de Canonizare al Patriarhiei Ecumenice, care a facut propunerea Sfantului Sinod pentru canonizare, a spus ca principalul criteriu al canonizarii Cuviosului Porfirie este constiinta intregii Biserici din intreaga lume Ortodoxa ca "a fost cu adevarat un mare sfant" a subliniat Mitropolitul.

"Dupa cum stiu in mod personal si din experienta, el era in comuniune cu Sfintii, cu Dumnezeu, cu intreaga Creatie si a ajutat multi oameni. Prin el se infaptuiau miracole avand darul inaintevederii si al stravederii, pe care le-a dobandit prin mila lui Dumnezeu", a adaugat Mitropolitul.

El a notat, de asemenea ca peste 50 de carti au fost scrise despre Sfantul Porfirie de multi oameni, chiar si de catre persoane care l-au dispretuit din cauza faptului ca el nu era educat in conformitate cu lumea [avand inalte scoli teologice]. Ei au scris despre viata si contribuita sa.

Mitropolitul Neofit din Morphou, il intalneste pe Cuviosul Porfirie in 1981, pe cand era student la Atena. Cuviosul Porfirie l-a indrumat catre un alt mare Parinte, Iakovos Tsalikes, staret al manastirii Cuviosului David din Evia. Mitropolitul a mentinut, asa cum a spus, o relatie vie cu Parintele Porfirie pana la adormirea sa, dar care se continua si in prezent sub o alta forma.

In ceea ce priveste importanta canonizarii, IPS Neofit a declarat: "In conditiile crizei noastre spirituale, cu tot ceea ce se intampla in Grecia si in intraga lume, Patriarhia Ecumenica a anuntat cu intelepciune "sa venim sa primim lumina din lumina cea neinserata" si aceasta lumina este stalpul de foc vesnic al Parintelui Porfirie, inainte-vazator si atoatestiutor".

Potrivit IPS-lui Neofit, Parintele Porfirie si alti Parinti contemporani lui, Iakovos, Paisie si Evmenios, "n-au cultivat niciodata staretismul. Acesta este un fenomen care trece peste mormintele lor, prin oamenii care vor sa-i imite dar fara sa aibe calitati duhovnicesti".

Nucleul de baza in gandirea Parintelui Porfirie a fost ca lumea are nevoie sa consolideze si sa cultive dragostea fata de Creator, nu printr-o teama de ceea ce va urma, ci printr-o relatie altruista, asemenea iubirii dintre un tata si fiul sau. Unitate, pe care a lasat-o Hristos Apostolilor Sai, ce poate fi implinita atunci cand un fiu este unit cu tatal sau in primul rand prin iubire, si nu din cauza fricii.

IPS Mitropolit Hierotheos de Nafpaktos

Am fost anuntat recent de catre Patriarhia Ecumenica ca Sfantul Porfirie de Kavsokalyva a fost canonizat, si acum este cinstit in mod oficial ca Sfant al Bisericii noastre.

Acesta imi aduce o bucurie aparte, deoarece in urma cu zece ani am propus procesul lui de canonizare. Este posibil ca altii sa fi facut acelasi lucru, destul de bine, dar am urmat calea pentru ca acest lucru sa fie facut prin Sfantul Sinod al Bisericii Greciei.

In mod special am trimis in 2004 Patriarhului Bartolomeu, prin Sfantul Sinod al Greciei, o scrisoare prin care ceream canonizarea Parintelui Porfirie, dimpreuna cu alti binecuvantati si Sfinti Parinti.

Patriarhul mi-a trimis apoi o scrisoare foarte importanta, prin intermediul Sfantului Sinod al Biserici Greciei, pe care o pastrez in arhiva mea, ca o prezumtie de cea mai mare onoare, si in care el mi-a multumit pentru "decizia de a-i aduce la cunostinta" sugestia mea, si si-a exprimat bucuria pentru aceasta, asigurandu-ma de convingerea lui ca ei sunt "in fapt" sfinti ai Bisericii, si ca considera ca este o mare onoare ca ei sa fie canonizati in timp ce el este Intaistatatorul Patriarhiei Ecumenice.

Propunerea mea de a fi canonizati se bazeaza pe argumente teologice.

Desigur Cuviosul Porfirie a impresionat puternic oamneii care s-au apropiat de el, avand o puritate a inimii si a mintii ce i-a permis sa primeasca darul inainte-vederii si al stravederii, precum si de a vindeca divesre boli spirituale si trupesti, manifestandu-se prin diferite moduri de a-si exprima dragostea lui pura catre toti oamenii.

Totusi, in mod particular, ceea ce m-a impresionat la el, au fost cuvintele lui, care s-au distins prin claritatea lor duhovniceasca, in traditia isihasta, si dragsotea catre Hristos, Biserica, si intreaga omenire, asemenea marilor Sfinti Parinti. Bineinteles, Cuviosul Porfirie n-a terminat vre-o scoala teologica, dar el a fost un teolog harismatic si empiric, iar cuvintele lui izvorau dintr-o inima curata.

Cuviosul Porfirie era un om duhovnicesc, viu, deoarece Duhul Sfant salasluia in el si il calauzea neincetat, iar cuvintele lui profund teologice schimbau oamenii, aducandu-i la o vietuire noua.

M-am intalnit cu el in mod ocazional. De doua, sau trei ori, l-am cunoscut in mod personal si am vorbit despre subiecte diverse, dar mai ales m-a chemat sa-mi multumeasca pentru un text pe care l-am scris si pe care l-a citit.

Nu as vrea sa dezvalui exact ceea ce a spus, dar as vrea sa spun ce parere avea despre Staretul Sofronie Saharov. El a spus ca este o mare binecuvantare de la Dumnezeu ca cineva sa-l intalneasca pe Parintele Sofronie, cel putin o data in viata, deoarece cuvintele lui sunt precum focul care invie, si care conduc la o pocainta profunda si experimentata. Si el m-a considerat ales, prin harul lui Dumnezeu, de a fi vrednic sa fiu intr-o comuniune constanta cu el.

Acest lucru arata sensibilitatea duhovniceasca prin care el putea intelege starea launtrica a unei persoane sfinte si, in special, o pocainta profunda, o rugaciune de foc, care il fac o voce teologica.

Citind cuvintele Cuviosului Porfirie, in special cartea "Ne vorbeste Parintele Porfirie", am acordat o mare atentie cuvintelor sale teologice care m-au impesionat. Acestea sunt cuvinte pline de viata legate de rugaciunea noetica, de o teologie apostolica pura, de dragostea pentru Hristos, o impletire a nevointelor si a Tainelor, o abandonare completa de sine fata de Dumnezeu, si un adanc simtamant al vietii interioare, precum si multe altele.

In mod personal cred ca intreaga viata a Cuviosului Porfirie Kavsokalyvitul poate fi interpretata prin doua evenimente de la inceputul vietii sale monahale.

Primul eveniment a fost stravederea Batranului Dima, un ascet din Kavsokalyvia, pe care el l-a vazut rugandu-se in pronaos, inaite sa inceapa Utrenia, in timp ce el era ascuns si incepuse sa se roage. Vazand pe Batranul Dima rugandu-se, s-a vazut pe sine in lumina, rugaciunea noetica intrand in inima sa, si mintea sa coborand in inima a inceput sa se roage acolo. El insusi recunoaste:

"Intr-o dimineata, in jurul orei 3.30 m-am dus la Katholikon, la Schitul Sfanta Treime, pentru slujba. Era devreme, inca nu batuse toaca. Nimeni nu era in biserica. M-am asezat in pronaos, sub niste scari. Nu puteam fi vazut, si ma rugam.

La un moment dat usa bisericii s-a deschis si un calugar in varsta a intrat. Era Batranul Dima. De indata ce a intrat s-a uitat in stanga si in dreapta si n-a vazut pe nimeni. Deci, tinand un sirga mare de metanii, a inceput sa faca metanii mari, multe si rapide, si zicand necontenit: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" si "Maica Domnului mantuieste-ne". La scurt timp a cazut in rapire. Nu am cuvinte sa descriu felul in care era in fata lui Dumnezeu, ce miscari ale iubirii si si de slujire avea, miscari de iubirie divina si de daruire de sine.

L-am vazut stand acolo, deschizandu-si bratele in forma de cruce, precum a facut Moise la Marea Rosie, si a spus un singur lucru: "Ooo! Ce-a fost asta?"

A fost in slava. Stralucea in Lumina. Imediat mi-a transferat rugaciunea. Imediat am intrat in atmosefra lui. El nu m-a vazut. Asculta-ma. Am fost coplesit si am inceput sa plang. Harul Domnului a venit la mine, cel smerit si nevrednic. Cum as putea sa-ti spun asta? Mi-a transferat harul mie. Asta a fost, harul acela sfant a radiat in sufletul meu. El a impartasit cu mine harismele sale duhovnicesti."

Apoi scrie:

Dupa slujba am plecat singur in padure, plin de bucurie si biruitor. Nebunie sfanta! Spuneam rugaciunile de multumire dupa Sfanta Impartasanie, mergand la coliba. Am alergat in padure saltand de bucurie, deschizandu-mi mainile cu insufletire si entuziasm, si strigand cu voce tare: "Slava Tie, Doamne! Slava Tie, Doamne!" Dar bratele mele au incremenit, au inlemnit in chipul crucii. Asa este, daca ma vedeai din spate vedeai o cruce.

Capul meu s-a ridicat spre cer, pieptul meu impreuna cu bratele mergeau spre cer. Partea unde se afla inima se inalta spre cer. Ceea ce-ti povestesc este adevarat, mi s-a intamplat. Nu stiu cat am fost in aceasta stare. Cand mi-am revenit, din modul in care am fost, mi-am lasat bratele in jos si tacut, ochii mi s-au umezit de lacrimi.

Bineinteles, nu am indoieli in ceea ce-l priveste pe Batranul Dima, dar cred ca tanarul Porfirie a fost intr-o stare spirituala ce-i permitea sa-l vada pe Batranul Dima rugandu-se in Lumina. Aceasta este relatata de versetul: intru lumina Ta vom vedea lumina (Psalm 35, 9) Si aceasta l-a facut sa aibe o nebunie divina.

Al doilea eveniment are loc, tot la inceputul vietii sale monastice, la Sfantul Munte, unde era intr-o ascultare desavarsita, si avea o puritate a mintii si rugaciunea noetica, dupa intalnirea sa cu Batranul Dima.

Dupa aceasta, in pustietatea din Muntele Athos, a auzit cantecul unei privighetori ascunsa in frunzisul unui copac, si si-a dat seama ca ea canta in liniste, slavindu-L pe Dumnezeu. Povestirea acestui eveniment, dupa cativa ani, este uimitoare:

Intr-o dimineata mergeam pe jos intr-o padure neumblata. Totul era improspatat de roua diminetii si stralucea in razele soarelui. M-am trezit intr-un defileu. M-am plimbat de-a lungul lui si m-am asezat pe o stanca. Apa rece curgea linistit langa mine, si eu imi spuneam rugaciunea. O liniste totala ma inconjura. Nimic nu se auzea. Dupa un timp tacerea a fost rupta de o cantare dulce si ametitoare care-l lauda pe Creator. M-am uitat. Nu distingeam nimic. In cele din urma, pe o ramura din fata mea, am vazut o pasare mica. Era o privighetoare. Ascultam trilurile privighetorii in timp ce gatul i se umfla sa se rupa in cantecul sustinut. Pasarea microscopica s-a intins cu aripile sale in spate, pentru a gasi puterea de a emite tonurile cele mai dulci, si isi umfla gatul pentru a avea o cantare cat mai rafinata. Daca macar as fi avut un paharut de apa sa-i dau sa bea si sa se racoreasca!

Lacrimile au inceput sa curga din ochii mei; aceleasi lacrimi de har care curgeau nesilit, vazand atata efort, si pe care le-am dobandit de la Batranul Dima. A fost a doua oara cand experiam asta.

Nu pot sa va impartasesc ceea ce am simtit. Totusi, v-am descoperit insa, taina. Si m-am gandit: de ce aceasta privighetoare canta aceste triluri? De ce canta acest cantec atat de frumos? De ce? De ce? Poate ca se asteapta sa fie laudata? Nu, desigur, nu exista nimeni care sa o faca. Si tot ma gandeam in felul acesta. Aceasta am dobandit-o dupa evenimentul cu Batranul Dima. Inainte nu ma gandeam asa.

Cat de multe lucruri mi-a spus privighetoarea! Si cate i-am spus in tacere: "Privighetoarea mea, cine ti-a spus ca voi trece pe aici? Nimeni nu vine aici? Este un loc atat de inaccesibil. Cat de frumos iti faci datoria neintrerupta de a-l lauda pe Domnul! Cat de multe mi-ai spus tu mie! Cat de multe ma inveti tu! Dumnezeul meu, sunt cutremurat! Privighetoarea mea, m-ai invatat prin cantecul tau cum sa-L laud pe Dumnezeu. Imi spui in mii de feluri, foarte, foarte mult..."

Nu sunt bine cu sanatatea pentru a spune ce am simtit. As fi putut scrie o carte intreaga. Am indragit mult acea privighetoare. Mi-a placut si m-a inspirat. M-am gandit: De ce ea si nu eu? De ce aceasta se ascunde si eu nu?" si mi-a venit in minte ca trebuie sa plec, sa ma pierd, sa nu mai exist. Am zis: "Avea lumea in fata ei? Stia ca sunt eu si o auzeam? Cine o asculta? De ce a mers in locuri atat de ascunse? Dar celelalte privighetori din desis, de pe maluri, care canta ziua si noaptea, seara si dimineata, cine le asculta pe toate? De ce fac asta? De ce merg in locuri ascunse? Scopul lor este inchinarea, cantarea Creatorului lor, slujirea lui Dumnezeu". Asa imi ziceam"

Cred ca acest incident n-a fost doar un moment emotional si nici o stare de visare frumoasa, dar a fost o stravedere a ratiunilor[logoi] fapturilor in propia puritate a inimii si in rugaciune. El traia in harul lui Dumnezeu si vedea ratiunile fapturilor, adica lucrarea cea nezidita, creatoare si unificatoare a lui Dumnezeu in toata faptura. Aceasta explica cum a fost capabil sa traiasca in Omonia si in continua comuniune cu Dumnezeu, avand dragoste pentru intreaga creatie si oameni. Si, oriunde mergea, se dovedea a fi in Lumina Slavei, la fel ca si cum in jurul pamantului se gaseste atmosfera, care se misca impreuna cu pamantul.

Aceasta explia cum in testamentul sau duhovnicesc, el se ruga pentru fii sai duhovnicesti si toti cei vrednici in Dumnezeu "ca sa poata intra in Biserica Sa nefacuta de mana, de pe pamant", care este impartasirea in slava lui Dumnezeu inca din aceasta viata.

Aceasta explica de ce la vederea apropierii plecarii sale din aceasta lume, el s-a retras in Sfantul Munte si a adormit intru Domnul, urmand traditia isihasta, cerand chiar, ca trupul sau sa fie ingropat intr-un loc necunoscut.

Cred ca vederea luminii Batranului Dima, si a ratiunilor fiintei in cantecul privighetorii, care au fost legate de viata lui launtrica, l-au determinat sa caute odihna intr-un loc la distanta, departe de oameni, cantand lui Dumnezeu ca o privhighetoare, in taina, si rugandu-se ca Batranul Dima.

Cred ca Cuviosul Porfirei Kavsokalyvitul ar trebui sa fie vazut dupa criteriile teologice, ca unul care s-a facut partas lucrarii curatitoare, luminatoare si de indumnezeire a omului, fiind in acord cu intreaga Traditei a Bisericii, ceea ce sunt lucruri de baza pentru un om indumnezeit.

Cuviosul Porfirie este un "eveniment teologic" viu. Din acest punct de vedere am citit cuvintele lui, i-am vazut chipul, si l-am propus spre canonizare Patriarhiei Ecumenice.

Fie ca sa ne bucuram de rugaciunile lui si de mijlocirea sa pentru noi. Amin!