Omilie a Arhim. Elie, de la Mănăstirea Schimbarea la Față, cu ocazia trecerii la cele veșnice a Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Un vultur și-a luat zborul!"

Omilie a Arhimandritului Elie, 

de la Mănăstirea Schimbarea la Față, din Terrasson- Lavilledieu, Franța, 

pronunțată în fața monahiilor și a credincioșilor, în data de 12 mai 2019, 

cu ocazia înmormântării lui Gheron Emilianos Simonopetritul

Știți că joia trecută [9 mai 2019 n.tr.], dimineața, un vultur și-a luat zborul. Un vultur s-a înălțat la ceruri, mult mai luminoase și mai curate decât cerul nostru de azur. Numesc vultur pe Sfântul și Părintele nostru Emilianos, căci astfel a fost numit de către cineva pe când încă era la Meteora: "Părintele Emilianos este un vultur!"- și așa ni s-a și înfățișat. 

Case din Capadocia

Cuibul său se găsea în locurile muntoase și aride ale Capadociei unde sunt biserici rupestre și case troglodite - pe care unii dintre dumneavoastră le cunosc, căci am fost împreună acolo. O regiune evanghelizată de Sf. Ap. Pavel, unde locuitorii își aminteau și își transmiteau de la unul la altul amintirile și povestirile trecerii lui, rămase vii, pe bună dreptate, două mii de ani după aceea. Este, de asemenea, regiunea Părinților Capadocieni, ai Sfinților Mari Părinți ai Bisericii precum Vasile de Cezareea, Grigorie Teologul de Nazians, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nisa, Amfilohie de Iconium, și o bună parte dintre Sfinții Martiri, Mărturisitori și Asceți.

Gheronda Emilianos își amintea și povestea uneori cum a văzut adeseori pe Sfinții Ierarhi și Învățători ai Bisericii împreună slujind Sfânta Liturghie în casa bunicilor săi, unde se întâlneau sătenii pentru lungi privegheri sau rugăciuni, și unde-și povesteau amintirile familiale, adică amintirea Sfinților pe care îi evoc, și căutările lor ascetice, pe care fiecare încerca să le imite în concretul vieții lor.

Gheronda el însuși făcea parte dintr-o familie sfântă, credincioasă din generație în generație, așa cum era familia Sfinților Ioachim și Ana, a lui Zaharia și a Elisabetei, și multe altele, care pregăteau, fără să știe dar cu o dăruire totală, venirea unui profet sau chiar a Maicii Domnului înseși. Astfel, când s-au plinit vremurile, din pronie dumnezeiască Domnul a adus la viață, cu trăsăturile Sale de vultur, pe Sfântul nostru Părinte Emilianos, căci Dumnezeu știa că el este cel ce va fi de folos lumii astăzi pentru apropierea Împărăției Sale pe pământ.  

Circumstanțele vieții, evenimentele internaționale și politice l-au adus pe Gheronda să se stabilească în regiunea Tesalonicului, unde trăia în sărăcie dar în sfințenie. Mergea cu picioarele goale și se culca chiar pe pământ, pe o vatră săpată în sol și care era acoperită noaptea cu pământ pentru a păstra jăratecul și a ține cald celor care se alungeau deasupra. Nu este o imagine, ci chiar așa trăia!

Din copilăria lui viețuia cu Dumnezeu, Căruia îi promitea, în timpul privegherilor personale, de nopți întregi, să nu păcătuiască pentru a nu-L întrista pe Domnul. 

Meteora

Nu am să vă fac o biografie a lui Gheronda - alții o vor face mai bine-, dar am să vă amintesc acum altceva. După studiile sale, providența a adus vulturul nostru să se cuibărească pe alte culmi asemănătoare celor din Capadocia, ajungând astfel la Meteora, în Grecia, unde a răsădit, cu binecuvântarea episcopului de Trikala, PS Dionisie, viața monahală în deplinătatea puterii ei, lucrare pe care a continuat-o și într-un alt loc, într-un alt cuib de vultur, la Simonos Petra, pe Sfântul Munte Athos. 

Simonos Petra

In timpul tuturor acestor ani, vulturul nostru nu a încetat în mod personal să își ia zborul spre Ceruri, hrănindu-se de prezența lui Dumnezeu, o prezență din care ieșea sau din care cobora pentru a acoperi cu aripile sale pe numeroșii săi fii - care suntem-, pe numeroșii săi fii duhovnicești care îi erau încredințați să-i învețe să zboare spre aceleași culmi. Le striga puilor săi bucuria de a zbura spre înălțimi și întreaga lui suferință era să vadă insensibilitatea noastră. El, care cunoștea aceste înălțimi, ne vedea rămânând lipiți de pământ și ar fi vrut să ne ducă cu el prin exemplul lui și mai ales prin rugăciunea lui, cu care ne acoperea cu adevărat. Precum o pasare își acoperă puii, ne proteja și ne trezea dorința de a-l urma, de a încerca să mergem pe urmele lui. Si, această lucrare a lui nu este încă terminată.

Si apoi, de mai mult sau mai puțin de 25 de ani - un sfert de secol totuși!-, Gheronda a zburat și locuia deja în ceruri, rămânând în același timp cu trupul pe pământ. Dar, sufletul lui era altundeva! Era altundeva și, în același timp, ne învăța, fiind aici, să-l zărim, ne învăța să ne încredințăm lui, să-i simțim prezența când puteam să avem binecuvântarea de a-i săruta mâna sau picioarele, pe patul de boală. Ne-a obișnuit în felul acesta timp de 25 de ani, ne-a învățat să zburăm cu propriile noastre aripi, dar mereu sub privirea lui duhovnicească și sub ocrotirea sa. 

Unii, ieri sau alaltăieri, mi-au amintit acest cuvânt pe care ni l-a spus în mod providențial. El a spus: 

"Un Gheronda nu trebuie să se preocupe de treburile fiecăruia dintre fiii săi duhovnicești, altfel nu va putea să-și asume rolul său de părinte duhovnicesc. Lucrarea lui este de a sta în fața lui Dumnezeu în permanență și de a purta în el fiii săi, pe care îi va conduce astfel în fața lui Dumnezeu și în Dumnezeu". 

Si iată că joi dimineața, cu multă blândețe și fără vreun semn din afară, într-o totală umilință, de care a făcut parte nu numai în timpul celor 25 de ani ci și de-a lungul întregii sale vieți, iată că s-a ridicat cu mult mai sus, mai presus de ceruri, lăsându-ne nemișcate moaștele sale și apropiindu-se mult mai mult de Tronul lui Dumnezeu și, în același timp, în mod paradoxal, apropiindu-se mult mai mult de noi. Să nu credeți că, plecând prea sus, nu putem să-l ajungem. Credința noastră și rugăciunea noastră pot să-l ajungă și lucrarea noastră este mult mai intimă, mult mai eficientă și mai reală decât a fost vreo dată. El ne protejează mereu și ne atrage, făcându-ne dar viața sa prin acceptarea martiriului pe care l-a suferit și pe care l-a asumat timp de 25 de ani, ne atrage spre el, spre locul în care este așezat de acum și de unde strălucește slava pe care Dumnezeu i-o transmite. Să nu ezităm deci, să-i încredințăm nevoile noastre reale, adică nevoile pe care le simțim de a zbura acolo unde este el și să alergăm la prezența lui Dumnezeu. 

Am să mai adaug aici o mică reflecție personală. Sfinți Profeți precum Gheronda au mai fost. Mulți asceți, călugări, preoți, episcopi, mireni au cunoscut Cerul în urma nevoințelor lor ascetice, prin rugăciunile lor, prin roadele pe care Sfântul Duh le-a dăruit, și pe care le-au dobândit prin lupta lor duhovnicească. Aceste roade nu s-au datorat niciodată nevoințelor lor personale, căci nu-L putem acapara pe Dumnezeu, ci nevoința lor personală i-a deschis, i-a predispus să primească darurile pe care Dumnezeu era gata să le dea, și astfel au devenit profeți, sfinți ai Bisericii. Cazul lui Gheronda Emilianos are ceva particular. Cu siguranță, e vorba de o luptă lăuntrică continuă, duhovnicească, care îl însuflețea din fragedă pruncie, căci, bineînțeles, reieșea dintr-o lungă linie de sfinți care, din generație în generație, au chivernisit, dacă pot spune așa, de-o manieră imaginară, harul lui Dumnezeu pentru a putea da naștere într-o zi celui pe care îl cunoaștem și de care vorbim, dar vocația sa, harisma lui pe care o cunoaștem și care s-a manifestat de-a lungul vieții sale, venea din altceva. Era viața lui duhovnicească dar era, de asemenea, într-un mod tainic o revelație divină personală, asemănătoare celei pe care a cunoscut-o Moise pe Muntele Sinai sau a celei pe care a cunoscut-o Sfântul Pavel în momentul convertirii sale, deci "fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie" (II Cor. 12, 2)  - revelații care le-au permis să se exprime față de fiii lor duhovnicești, să reveleze tainele Împărăției Cerurilor și calea pentru a ajunge acolo. 

Si, în cadrul acestei harisme profetice,  voi încerca să vă citez câteva aforisme pe care le-am luat la întâmplare și le-am notat pentru a vă revela câteva aspecte care arată până la ce punct era un vultur, care din înălțimea Împărăției Cerurilor ne-a transmis experiența sa, spre a ne-o împărtăși. Ne spunea, de exemplu, că:

"mărturia carității - a dragostei, agape, în acest sens-, este mai mare când nu este o prezență trupească - și astăzi suntem în această situație! - căci vederea este o formă umbrită de comuniune. Ea ascunde profunzimea noastră, iar profunzimea noastră este Dumnezeu Însuși. Când suntem împreună pierdem din vedere esențialul, din cauza obișnuinței lucrurilor. Comuniunea între frați duhovnicești este mai mare încă când sunt separați de moarte".

Alta dată spunea că:

"Hristos intră în fiecare zi în foișorul inimii noastre, dar, adeseori, "Întru ale Sale a venit, și ai Săi nu L-au primit."(Ioan 1, 11) - cum spune Sf. Ioan în Evanghelie.  

Sau:

"Ce ne împiedică să avem experiența imediată a luminii necreate? - este o întrebare care i s-a pus. Si răspunsul lui a fost: "dragostea lui Dumnezeu, care ne iconomisește, care ne protejează, căci El știe că nu suntem capabili să ne folosim, și El știe că dacă vom vedea această lumină o vom respinge".

Un alt cuvânt:

"Sunt multiple forme ale manifestării în noi a harului luminii dumnezeiești - vedeți, mereu vorbea de lumina necreată și de metoda prin care putem să parvenim la ea -. "Este imposibil să nu obținem o experiență personală și unică a comuniunii cu Dumnezeu. Pentru oricine se grăbește la luptă, pentru orice dorește și este gata să înfrunte lupta duhovnicească, este imposibil să nu aibe o experiență a comuniunii cu Dumnezeu. Si nu este păcatul nostru care ne împiedică!"

Si spunea el:

"Cum putem sa fugim din lume? Prin bucuria noastră, prin curăția privirii noastre, a dragostei noastre mutuale, a vieții noastre de priveghere si rugăciune. Acestea ne fac admirabili și vizibili în lume. Restul e nimic."

Un ultim cuvânt:

"Tot ceea ce putem face este artificial și fals. Singurul lucru pe care-l putem realiza este să ajungem la moarte. Precum Hristos, ca om, a pus mormântul ca stavilă la viața Lui pământească și apoi sfințenia lui Dumnezeu L-a înălțat și L-a preaslăvit cu șederea de-a dreapta Lui, asemenea și noi trebuie să-I oferim lui Dumnezeu moartea noastră de bunăvoință, pentru a fi preaslăviți de El. Si moartea noastră de bunăvoință este dublă, este acceptarea morții noastre fizice la sfârșitul vieții - așa cum Gheronda a făcut joia trecută -  dar este, de asemenea, să învățam să murim lumii, să ne jertfim și să acceptam martiriul vieții noastre pentru a ajunge la o altă dimensiune a vieții, de comuniune cu Dumnezeu și a unora cu alții"

Iată ceea ce ne-a transmis vulturul nostru. Si acum, când nu mai este în mod fizic cu noi, să ne rugam lui, să-i cerem iertare, pentru că e mult mai aproape de noi decât a fost vreodată, să îi cerem să ne ajuta să-l urmăm.

Este o minune extraordinară că noi, în această lume occidentală am fost conduși de rugăciunea lui și prin harul lui Dumnezeu să cunoaștem o astfel de persoană care ne-a vorbit și care ne-a schimbat, ne-a transfigurat probabil, ne-a modificat în orice caz cursul vieții noastre, și ne-a deschis o altă dimensiune pe care, fără el, n-am fi cunoscut-o și, în orice caz, nu în această manieră. El este Părintele nostru al tuturor, sau, dacă pot spune așa, Bătrânul vostru, al tuturora.                                    

                     

Traducere de Român Ortodox în Franța după Măn. Schimbarea la Față, Un aigle s’est envolé

Arhim. Elie la înmormântarea Arhim. Emilianos Simonopetritul