Pentru prima dată icoana în fața căreia Sfântul Siluan Athonitul se ruga în timp ce i s-a arătat Hristos părăsește Muntele Athos și însoțește moaștele sfântului, fiind aduse credincioșilor la închinare

Pentru prima dată, icoana făcătoare de minuni legată de apariția lui Hristos Sfântului Siluan Athonitul părăsește Muntele Athos și însoțește moaștele sfântului în Belarus și Rusia.

Icoana în cauză este cea în fața căreia Sfântul Siluan se ruga în timp ce i s-a arătat  Hristos. În toți anii care au urmat, până în prezent, icoana nu a părăsit niciodată Muntele Athos, și a rămas în iconostasul Paraclisului Sf. Ilie Tesviteanul, ce face parte din complexul morii Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Athos.

Venirea acestei icoane cu moaștele sfântului, este legată de împlinirea unui mileniu de prezență rusească în Muntele Athos.

Conform: Orthodoxie.com, Pour la première fois, l’icône miraculeuse liée à l’apparition du Christ à saint Silouane quittera le Mont Athos et accompagnera les reliques du saint en Biélorussie et en Russie

Din Viata Sfântului Siluan Athonitul:

Mănăstirea Sf. Pantelimon, Athos

[...] În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte - ca un dar nepreţuit - rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" şi abia şopteşte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul ("nu puteţi înţelege durerea mea" spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-şi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului:

"Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".

"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".

Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:

"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."

[...]

 Doxologia: Moara Mănăstirii Rusikon – loc de nevoinţă al Sfântului Siluan Athonitul

Paraclisul Sf. Ilie Tesviteanul

Aflată în apropiere de Rusikon, pe valea unui râu, înspre nord, vechea moară a mănăstirii, astăzi ruinată, a funcţionat cu ajutorul unei roţi metalice de mari dimensiuni, pusă în mişcare prin căderea apei. Complexul de clădiri ale morii cuprinde şi paraclisului Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, precum şi un corp de chilii.

„Era vremea înfloririi monahismului rus la Athos. Mănăstirea se mărea şi devenise aproape ca o cetate în mijlocul pustiei. Numărul fraţilor atinsese aproape două mii, iar oaspeţi şi închinători veneau cu sutele din Rusia, şi adeseori rămâneau timp îndelungat în marile arhondarice ale Mănăstirii. Astfel încât munca la moară nu era una neînsemnată. Şi iată, fratele Simeon, în ciuda unui somn atât de scurt, a unei cât se poate de aspre înfrânări la mâncare, a unei neîntrerupte şi fierbinţi rugăciuni, a multului şi adâncului plâns, uneori până la deznădejde, îşi împlinea conştiincios greaua trudă, unde zilnic trebuia să mânuiască şi să care mulţime de saci mari cu făină.”[Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 28]

Iconostasul Paraclisului Sf. Ilie Tesviteanul

Ostenit de chinuitoarele năvale ale dracilor ce creşteau tot mai mult, fratele Simeon[Numele de Botez al Sfântului Siluan] a ajuns la capătul puterilor, şi în timp ce şedea în chilie, înainte de Vecernie, a încercat preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu – fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad. În aceeaşi zi se duce la Vecernie în paraclisul Sfântului Prooroc Ilie ce se află la moară. Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, a văzut pe Hristos cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea l-a vlăguit pe Simeon întru totul, şi Domnul S-a ascuns.

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. După un răstimp, într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.

Urmează apoi acea lungă perioadă (15 ani) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

LEGATURI:

• Pravoslavie.ru: Впервые с Афона приносится чудотворная икона Спасителя, с которой связано чудо явления Христа прп. Силуану Афонскому (+ ВИДЕО)