Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

Icoana de presbitera Corina Negreanu

Cuviosul Părintele nostru, Nichifor cel Lepros, s-a născut la anul 1890 în satul Sirikari, din Creta. Din fragedă copilărie a rămas orfan de ambii părinți. A fost crescut de bunicul său, care l-a învățat de mic să muncească, trimițându-l să deprindă meseria de frizer. Atunci avea doar 12 ani, era un copil. În scurt timp i-au apărut pe trup semnele leprei, numită și boala lui Hansen. Când a realizat ce i se întâmplă s-a tulburat și s-a întristat mult și, în momentul în care semnele bolii au devenit mai evidente și, ca să nu fie prins și închis în Spinalonga, a plecat pe ascuns în Alexandria Egiptului. 

Fiind un copil bine educat, foarte frumos la înfățișare și comunicativ, a fost iubit de toată comunitatea grecilor, care era atunci destul de înfloritoare, precum și de cei ce slujeau la Patriarhia Alexandriei. Însă, cu timpul, acea boală devenea din ce în ce mai vădită și la mânuțele lui, și la față, iar acest lucru începea să-l neliniștească din ce în ce mai mult, de frica să nu fie trimis înapoi în Creta și închis în Spinalonga, după cum am amintit. Din acest motiv și-a deschis sufletul unui arhiereu de la Patriarhie, și i-a spus problema care îl măcina. Iar acela l-a mângâiat și i-a scris o scrisoare Sfântului Antim, care era responsabil al leprozeriei din Hios, trimițându-l acolo. Sfântul Antim, atunci când a văzut că este un copil foarte bun, cu un caracter integru - îl chema Nicolae ca mirean – l-a ținut pe lângă el și în doi ani l-a călugărit, dându-i numele de Nichifor. 

A trăit mulți ani lângă Sfântul Antim, în jur de 42-43 de ani. Acesta îl sfătuia și-l îndemna spre lupte duhovnicești zi și noapte. Și, ca să vă imaginați, trupul lui era tot o rană. Tratamentul pentru lepră a fost descoperit în anul 1947, iar Sfântul a mers la leprozerie în jurul anului 1914, cam la începutul veacului XX. Cred că s-a dus în 1914. Tot trupul lui era acoperit de răni, și pe mânuțe, iar ochișorii lui au început să-și piardă vederea. Cu toate acestea postea, era călugăr adevărat. După cum ne spunea maica stareță Vriena, de la Mănăstirea Maicii Domnului Ajutătoarea, din Hios, până și apa o bea cu binecuvântare. Imaginați-vă un om bolnav, un om care lua medicamente încontinuu, până și apa să o bea cu binecuvântare! Ce om virtuos era și mare nevoitor!

Acolo, în leprozerie, exista o bisericuță a Sfântului Lazăr, unde făcea slujbele dimineața și seara. Dimineața citea slujba Utreniei, iar după-amiaza Pavecernița Mică cu Acatistul Buneivestiri. In duminici era cântărețul principal al spitalului. Uneori episcopul locului, Pantelimon, acel mare arhiereu al insulei Hios, zicea: „Acest monah cântă ca un înger!”. 

Atunci când a început să-și piardă lumina ochilor, știa pe de rost multe slujbe, chiar și pericope din Apostol. Era atât de înaintat în virtute! Când s-a închis leprozeria din Hios în anul 1957, Sfântul Antim l-a trimis cu o scrisoare de recomandare la spitalul pentru leproși din Atena. Si i-a scris Părintelui Eumenie, care era slujitor acolo: „să ai grijă de comoara pe care ți-o trimite Maica Domnului. Nichifor este monah începător, dar este monah desăvârșit! Dacă îl vei sluji până la sfârșitul vieții tale, te vei face și tu desăvârșit”. Si chiar așa a fost!

Părintele Eumenie, care slujea acolo, l-a avut pe Sfântul Nichifor ca părinte duhovnicesc și ca povățuitor în toți anii în care Sfântul Nichifor a trăit acolo. Îl îngrijea foarte mult, ca pe propriul copil, îi pregătea mâncărica, îl schimba, îi purta de grijă întru toate cu multă dragoste. Acestea făcea părintele Eumenie pentru părințelul său. Și, într-o seară, după ce i-a dat să mănânce și l-a pregătit de culcare, Părintele Eumenie a plecat la chilia lui ca să doarmă. Însă i-a venit un gând, cum că nu ar fi făcut totul așa cum trebuie. Poate că nu a închis bine soba, și s-ar întâmpla vreun necaz cu părintele. Așadar a mers și a deschis ușor poarta, fără să bată și să-l deranjeze, în cazul în care ar fi fost adormit. Atunci îl vede pe Sfântul Nichifor plutind la un metru de pământ, cu mâinile ridicate spre cer, în rugăciune. Văzând toate acestea Părintele Eumenie s-a pierdut. A fugit la chilia sa, a căzut în genunchi și plângea de bucurie, gândindu-se cum i-a dăruit Dumnezeu un părinte duhovnicesc atât de sfânt. În ziua următoare a mers la el smerit și cuviincios, cerându-și iertare. La care Sfântul i-a răspuns: „Nu-i nimic, copilul meu! Dar atât timp cât voi trăi să nu spui nimănui ce ai văzut.” Într-adevăr n-a spus nimănui cât a fost în viață. Dar, după moartea lui, Părintele Eumenie ne-a povestit diverse întâmplări, printre care și aceasta.

Însă, cele mai multe minuni le-a făcut după adormirea sa. Firește că a făcut minuni și în timpul vieții! Toți mergeau la el pentru că avea darul mângâierii sufletelor. Cel care era plin de răni, orb, fără mâini și fără picioare îi mângâia în tot chipul pe oameni îi încuraja, având permanent o față zâmbitoare.

După adormirea sa a săvârșit multe minuni, pe care le-am aflat și eu din scrisorile oamenilor și din convorbirile telefonice. În Tesalonic un băiat de 14 ani a plonjat în mare, s-a lovit la cap și a rămas paralizat cu totul. Mâinile și picioarele erau total paralizate. Putea doar să vorbească și să-și miște ochișorii. Uneori mergea o doamnă și îl închina cu o iconiță a Sfântului Nichifor, care avea o părticică de Sfinte Moaște. Și, în momentul în care îl închina, copilul i-a spus mamei: „Cine este acest Părinte care se află aici?”, „Nu este niciun părinte aici” - îi răspunse mama. Ea nu îl vedea. „Este un Părinte aici, care îmi freacă picioarele.” Îi freca piciorușele, care erau cu totul paralizate, amorțite, nu simțea absolut nimic. Iar apoi a început să simtă cum îl dor picioarele și mâinile.

Sfântul Nichifor a făcut multe minuni. A vindecat și copii de cancer. Un domn din Kerkira se afla într-un stadiu avansat de cancer și a fost vindecat de Sfântul. Atunci i-a făgăduit că va boteza un copil - pentru că el nu putea să aibă copii. Și, vorbind cu soția sa, a botezat un copilaș punând-i numele Nichifor. A făcut lucrul acesta pentru ca l-a vindecat. Iar acestui domn doctorii îi mai dăduseră doar cinci, șase luni de viață.

Încă un copil cu cancer [a fost vindecat], căruia medicii de la Sfântul Sava îi mai dăduseră puține zile de viață - doar zile! O mătușă de-a lui, doar ce a auzit de situația lui gravă a început să citească încontinuu Paraclisul Sfântului Nichifor. Numai ce termina de citit, se apuca din nou! Și, de unde medicii îi dăduseră doar câteva zile, acesta a început să se simtă din ce în ce mai bine, căci avea și dureri groaznice. Înainte de Paște, cred că de Florii, l-au dus iarăși la spital, i-au făcut analize, și copilul nu mai avea nimic. Au repetat analizele și au văzut că este perfect sănătos!

Să vă spun și ceva amuzant. În Larisa era o doamnă care a rămas însărcinată. Știa de Sfântul Nichifor, îi citise viața. Avea și o iconiță a Sfântului, pe care i-o dăduse părintele Luca de la Mănăstirea Xenofont. Acolo a fost pictată prima icoană a Sfântului Nichifor. Într-o noapte îl visează pe Sfântul Nichifor, care îi spune: „Copilul pe care îl vei naște, să-l botezi Nichifor.” Ea îi spune: „Sfinte al meu, doctorii mi-au spus că voi avea o fetiță”, „Nu vei face o fetiță. Să-l botezi Nichifor!”. Și, într-adevăr, a mers la doctor care i-a spus că va naște un băiat, și nu o fetiță. A născut apoi un băiețel și i-a pus numele Nichifor. Să fie binecuvântat! Așa că Sfântul și-a dorit un copilaș al lui. Cum să nu?!

O altă doamnă care avea o problemă gravă - era cât pe ce să piardă un magazin de-al ei, pe care aveau să-l scoată la licitație - îl vede într-o dimineață pe Sfântul Nichifor. Se așezase în capul patului ei și vede un Părinte. Nu știa cine este. După acel moment, uluită fiind, deschide radioul și aude la postul de radio al Bisericii că se transmitea viața Sfântului Nichifor cel Lepros. Ascultând viața Sfântului a uitat de ea însăși și toată întristarea i s-a luat "cu mâna". Apoi, a căutat icoana cu Sfântul Nichifor și și-a dat seama că el i se arătase în casa ei în acea zi. Cei de la bancă o sunau zilnic să-i spună că îi vor scoate magazinul la licitație, dacă nu le va da 20.000 de euro - ceea ce era imposibil. A făcut economie și a strâns doar 2.500 de euro. După întâmplarea asta cu Sfântul Nichifor, primește un telefon de la bancă, de la un domn care îi vorbise aproape zilnic, mai înainte, cu multă asprime, și atunci i-a spus pe un ton calm: „Nu cumva aveți să ne aduceți vreo 2.000-2.500 de euro?” Acela care mai înainte voia neapărat 20.000 de euro! Și, într-adevăr, a dus acei bani, au oprit scoaterea la licitație a magazinului, și și-au rezolvat problemele. Mi-a scris o scrisoare lungă în care mi-a povestit toate acestea. Sfântul a ajuta-o fără să îl cunoască dinainte. Acea femeie nu auzise niciodată de Sfântul Nichifor.

A venit la un spital de copii din Atena o familie care avea un copilaș ce se născuse cu o disfuncție la inimă. L-au adus de la Tesalonic cu avionul într-un incubator. Au luat într-o zi o iconiță cu Sfântul Nichifor și au închinat cu ea copilașul. Acesta a început să se simtă un pic mai bine, a început să deschidă ochișorii și să mănânce - de unde nu mânca nimic înainte! Trei zile la rând au închinat copilașul cu iconița. În fiecare zi se simțea din ce în ce mai bine. Tatăl lui se gândise că, de vreme ce copilașul lor se simte mai bine, să meargă să închine și celelalte incubatoare de pe același etaj unde se aflau copii gravi bolnavi. Merge și îi închină pe toți. După-amiaza, când a mers asistentă să vadă copiii, a spus: „Astăzi copiii se simt mai bine, de parcă s-ar fi întâmplat o minune!” Fără să știe că tatăl copilașului a mers și i-a închinat pe toți.

Toți cei care au vreo problemă să-l roage pe Sfântul Nichifor. Acest Sfânt este foarte scump și grabnic-ajutător. În aceste vremuri face multe minuni. Este un Sfânt foarte drag și foarte rapid.

Eu am aflat despre Sfântul Nichifor în felul următor. L-am avut ca părinte duhovnicesc pe Părintele Eumenie Saridakis, despre care v-am spus mai devreme că slujea ca preot și duhovnic la leprozeria de aici, din Atena. Eu nu l-am cunoscut pe Sfântul Nichifor în viață. Dar, pentru că era părintele duhovnicesc al duhovnicului meu, așa, cumva dintr-o îndatorire sfântă, am început să strâng puțin câte puțin material, ceea ce puteam avea la îndemână, de la oamenii care l-au cunoscut pe Sfântul la spital. Încet-încet am început să sun diferiți oameni, care mă puneau în legătură cu alții, care încă mai trăiau. Am vorbit cu mitropolitul Anastasie al Albaniei, care mergea acolo, diacon fiind, cu mitropolitul Dimitrie al Americii și cu alți arhierei care încă trăiau. Îi sunam, mergeam și vorbeam cu ei, și îmi spuneau multe. Adunam orice găseam, iar apoi, cu ajutorul duhovnicului meu de acum - pentru că Părintele Eumenie trecuse la Domnul -, am scris această carte în cinstea Sfântului și spre slava lui Dumnezeu.

Firește că marea lui sfințenie era recunoscută încă din viață. Când a avut loc mutarea Sfintelor sale Moaște, acestea răspândeau bună-mireasmă. Și de atunci mireasma lor nu a încetat niciodată să se reverse. Doresc tuturor celor care ne urmăresc să aibă parte de binecuvântările Sfântului. Domnul, pentru rugăciunile Doamnei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, și prin mijlocirile Sfântului Nichifor să ne dăruiască bogat mila Sa!

Vedeți si:

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

• Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros