Sfântul Iacov Tsalikis, un om în care încăpea toată smerenia din lume, nedorind nicicând să rănească nici om, nici înger...

Sfântul Iacov Tsalikis, Sfântul care s-a asemuit lui Hristos prin iubirea și mila pe care a arătat-o aproapelui

Sfântul Iacov Tsalikis a fost un adevărat păstor de suflete. Avea foarte multă înțelegere și răbdare cu oamenii în spovedanie. De fiecare dată îi sfătuia: "să nu vă fie rușine, să nu ezitați, veniți la spovedanie orice ați face! Chiar și pentru cel mai mare păcat duhovnicul are putere de la Stăpânul Hristos și de la Sfinții Apostoli să vă ierte toate păcatele".

Sfântul vedea întotdeauna stările noastre, păcatele noastre, problemele noastre și rușinea noastră de a-i spune anumite lucruri. Era ajutat și de harisma prorocească pe care o avea, și ne spunea anumite lucruri înainte ca noi să le facem. Avea un fel atât de nobil de a se comporta, nedorind nicicând să rănească. Din contră, ne dădea curaj, ne îndreptățea și îți dădeai seama că înaintea ta ai un om înțelegător, cu duh adevărat de părinte, care te poate înțelege și știe ce se întâmplă în planul luptei duhovnicești.

Dragostea pe care o arăta credincioșilor în spovedanie era nemărginită. Dar și smerenia lui! Smerenia și inima lui înfrântă te ajutau să-ți deschizi inima și să-i vorbești. Simțeai că ai înaintea ta un om în care încape toată smerenia din lume, încât puteai să-ți deschizi sufletul și să-ți arăți cu multă ușurință cele mai întunecate aspecte ale tale. De multe ori el cădea în genunchi înaintea ta, atunci când te spovedea, și-și atingea fruntea de pământ, iar acolo, îngenunchiat, aștepta să te asculte.

Nu exista situație să spovedești ceva Părintelui Iacov și să te rușinezi de cele ce i-ai spus. Si acest lucru se arata din modul în care continua relația pe care o avea cu ucenicii lui. Te primea cu aceeași bunătate și dragoste, care le avea pentru tine dintotdeauna. Tu mergeai rușinat din pricina celor pe care le aveai de spus, iar el te îmbrățișa de fiecare dată, și nu dădea loc vreunei bănuieli, să simți oricât de puțin că ar fi influențat de ceea ce i-ai spus.

Starea lui era una de bucurie. Întotdeauna avea bucurie înlăuntrul lui, pentru faptul că tu te-ai spovedit și ai scos din tine ceea ce te ținea departe de Dumnezeu, ceea ce era murdar și păcătos. Niciodată nu folosea o voce aspră pentru nimeni din cei pe care îi spovedea. Nu respingea pe nimeni. Știa totdeauna să iconomisească pe oameni, să le găsească mijloacele potrivite de vindecare, fără să rănească și fără să obosească peste măsură pe nimeni.

Mai spunea așa: "În Biserica ne găsim sănătatea, mângâierea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre".

În timpul Sfintei Liturghii strălucea cu totul, ca un înger pământesc. Spunea Ecteniile și simțea cum cuvintele ieșeau din inimă și le transmitea celorlalți credincioși care, asemenea, le simțeau și le trăiau și aceștia. Slujea cu desăvârșită dăruire lui Dumnezeu, trăind fiecare eveniment al Sfintei Liturghii.

În timpul Sfintei Liturghii nu era singur în Sfântul Altar, ci mulțime de îngeri erau cu el, slăvindu-L pe Dumnezeu. Le atingea aripile și foșnetul lor le simțea în urechi. De multe ori vedea pe Sfinții Îngeri venind la Sfânta Masă și nu putea să iasă la Vohodul Mare. Psaltul continua: "Ca pe Împăratul Tuturor să-L primim...". Iar atunci Arhanghelul, cu aripa sa îi atingea umărul și îl împingea ușor, conducându-l astfel spre ieșirea din Sfântul Altar. De altfel, erau mulți îngeri în Sfântul Altar, pe care el însuși îi vedea și le spunea: "iertați-mă, Sfinților Îngeri, dați-vă puțin la o parte, ca să trec"...

Sursa: traducere de

Ελευθερία-Χαρά din : Ένας Σύγχρονος Αγιος, Ο Όσιος Ιάκωβος Τσαλικης, Έκδοση των Πατέρων της Ιεράς Μονής του Οσίου Δαβίδ Γέροντος, Λίμνη Εύβοιας 2018

și

Παύλου Μητρολίτου Σισανίου, Άνθρωπος που δεν είναι ταπεινός δεν μπορεί να αγαπήσει - Ο Άγιος Ιάκωβος Τσαλίκης όπως τον έζησα, Εν πλώ, Αθήνα 2019